Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărţită la numărul de salariaţi – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de
4.700 de lei.
Petrom, cea mai valoroasă companie din România şi care are cea mai mare masă salarială din economie, plăteşte 6.000 de lei. La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari şi cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti care activează în retail şi producţie au salarii mult mai mici: RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deţinută de fraţii Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro şi un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque – 2.425 de lei, FAN Courier – 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei şi a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este şi businessul din România: oraşele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în oraşele mici şi mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic şi salarii mici.
Nu este de mirare că avocaţii, bancherii, consultanţii, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opţiune, cu statul şi cu multinaţionalele şi mai puţin cu firmele româneşti antreprenoriale.
Companiile de stat şi multinaţionalele sunt clienţi bancabili şi solvabili, iar salariaţii pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri. Bineînţeles că în firmele antreprenoriale româneşti cei mai buni oameni pot câştiga mai bine decât omologii lor din multinaţionale sau de la stat, dar aceştia sunt excepţii. Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producţie, domenii cu o valoare adăugată mică, şi salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale româneşti, prima lui opţiune fiind multinaţionalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia aşteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiţi, pe medie, sunt cei din IT şi telecom, cei care lucrează în băncile de investiţii, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
Pentru companiile româneşti, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariaţi la aceeaşi cifră de afaceri obţinută de o multinaţională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reuşesc să atragă aceşti oameni în oraşele mici şi mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investiţiile străine, decât în oraşele mari.
Piaţa nu se va schimba în următorii ani.
Cei din IT, cei din centrele de cercetare şi dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiţi, au ca misiune să creeze roboţi sau aplicaţii care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producţie, care oricum aveau cele mai mici salarii.
România are cea mai scăzută proporţie a absolvenţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, numai 14%.
Când forţa de muncă are mai puţină şcoală, şi valoarea adăugată este mult mai mică şi de aceea salariile sunt mult mai mici. Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să ţină pasul cu salariile din multinaţionale sau de la stat.
Tag: it
-
Topul celor mai mari salarii şi americanizarea României
-
De ce au început companiile din România să-şi dezvăluie unul dintre cel mai bine păstrate secrete
Unul dintre cel mai bine păstrate secrete din companiile din România este cel al salariilor, deşi, în ultimii ani, deficitul de personal de pe piaţa muncii a „forţat” unii angajatori să spună, în anunţurile de recrutare, ce salarii oferă la angajare. Considerat ani la rând un subiect tabu, salariul a devenit o temă care naşte dezbateri atât în rândul managerilor, cât şi în rândul angajaţilor din fabrici sau din birouri, chiar şi pentru călătorii din metrou sau pentru clienţii cafenelelor. În plus, legislaţia românească ajută la stimularea controverselor în jurul acestei teme. De ce? În bilanţurile depuse de companii la Ministerul de Finanţe şi la Registrul Comerţului există informaţiile privind cheltuielile de personal ale companiilor, ceea ce permite un calcul al salariului mediu din fiecare companie din România.
Business MAGAZIN a realizat un top, pe baza informaţiilor de la Registrul Comerţului, al salariilor medii nete oferite de companiile cu cele mai mari mase salariale din 2017, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile. Rezultatele arată că Romatsa, regia autonomă de stat care se ocupă de controlul traficului aerian, are cel mai bine plătiţi angajaţi din economie, cu un salariu mediu de 21.800 de lei net / lună. Pe locul doi în clasament se află Microsoft, furnizorul de servicii IT care oferă un salariu mediu de 10.000 de lei net pe lună, urmat de producătorul de energie Nuclearelectrica, unde salariul mediu a fost de 7.700 de lei net în 2017.
Nivelul salarial într-o companie depinde de mai mulţi factori, spun specialiştii, de la sectorul în care activează compania, dimensiunea companiei şi dacă este sau nu o multinaţională, la relaţia dintre cerere şi ofertă în industria respectivă, raportul dintre angajaţii blue collars şi white collars, poziţia şi cota de piaţă, profitabilitatea domeniului şi productivitatea muncii în companie, precum şi propriul istoric salarial.
„O companie care angajează preponderent personal cu studii superioare şi calificări înalte va avea structural salarii mai mari decât una care angajează preponderent personal blue collars.De altfel şi legea stabileşte un salariu minim mai mare pentru cei cu studii superioare. Prin definiţie, un astfel de top afişează liderii, companiile de succes sau unicitatea serviciilor realizate, şi dacă ne uităm – toate sunt companii cunoscute şi recunoscute în piaţă. Altfel, într-o logică economică sănătoasă, nu este sustenabil, acele salarii nu ar putea fi oferite dacă firmele respective nu sunt profitabile”, a explicat Sorin Faur, fondator al companiei de consultanţă în resurse umane Academia de HR.
Nivelul ridicat de stres şi programul de lucru dificil sunt factorii care influenţează nivelul salarial al controlorilor de trafic aerian – cel mai bine plătiţi salariaţi din România. Pe scurt, rolul controlorilor de trafic aerian este acela de a coordona activitatea aeronavelor aflate în spaţiul aerian al României astfel că, pe timp de vară, ei ajung să dirijeze până la 3.000 – 3.500 de aeronave care trec pe deasupra României pe parcursul a 24 de ore, gestionând sectoarele (echivalentul „şoselelor” din aer) şi altitudinea la care aeronavele se deplasează.
În total, în top 10 companii în funcţie de salariul mediu din 2017 se află şase companii cu activităţi în domeniul IT: Microsoft (10.000 de lei net/lună), Ericsson Telecommunications România (7.600 de lei net), IBM (7.500 de lei net), Endava (7.400 de lei net), Oracle (7.000 de lei net) şi Softvision (6.800 de lei net).
„Top 10 este şi în prezent dominat de IT (6 din 10 companii) şi va continua să fie şi în viitor: suntem abia la începutul erei digitalizării, se vorbeşte tot mai mult despre artificial intelligence, robotic process automation şi automatizări, nevoia este uriaşă, aşa că aceste firme vor rămâne în top alături de domeniul energetic şi cel de telecomunicaţii”, a mai spus Sorin Faur de la Academia de HR.
În total, cele mai mari 100 de companii după masa salarială din România au cheltuieli totale cu personalul de 30,2 miliarde de lei, adică 10% din masa salarială totală din economie în 2017 (de circa 310 mld. lei în 2017). Totodată, aceste companii au împreună peste 458.000 de salariaţi, adică 10% din efectivul total al salariaţilor din economie, şi oferă un salariu mediu de 3.850 de lei net pe lună, cu 45% mai mult decât nivelul salariului mediu pe economie din 2017.
„A fost o surpriză pentru mine să văd că suntem pe locul 81 din economie în privinţa masei salariale, iar acest lucru arată că mai există loc de creşteri salariale în România”, a spus Florin Godean, country manager al Adecco România, liderul pieţei locale de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar.
Într-adevăr, cu un salariu mediu net de circa 2.400 de lei pe lună şi peste 5.800 de angajaţi în regim temporar în 2017, una dintre companiile grupului Adecco – Adecco Resurse Umane SRL – a avut o masă salarială de 281 de milioane de lei în 2017, clasându-se pe locul 81 în topul companiilor cu cele mai mari mase salariale din economie. Totuşi, trebuie menţionat că în top 100 companii cu cele mai mari mase salariale din România nu sunt incluse instituţiile financiar-bancare (băncile, firmele de asigurări etc.).
„În rândul angajaţilor temporar am înregistrat o creştere a bill rate-ului, adică a masei salariale, cu 6% per persoană în ultimul an. Chiar dacă numărul de salariaţi în regim temporar a scăzut – nu pentru că aşa am vrut noi, ci pentru că nu mai găsim candidaţi ca înainte – masa salarială a crescut cu 6%”, a mai spus Florin Godean. El explică situaţia prin faptul că majorările de salarii au avut loc în contextul problemelor generate de identificarea candidaţilor şi a presiunii care există în piaţa forţei de muncă, dar şi datorită faptului că a crescut cererea de angajaţi în zona de birouri, care au salarii mai mari decât cei din fabrici.
Distribuţia pe sectoare de activitate a top 100 companii în funcţie de masa salarială din România arată că cele mai multe activează în sectorul automotive, care este reprezentat de 23 de companii (cei doi producători auto – Automobile Dacia şi Ford – şi alte 21 de companii producătoare de componente auto).
„În producţie, toţi clienţii cu care mă întâlnesc îmi spun că au comenzi ferme pentru perioade lungi de timp şi au planuri de noi angajări. Pe de altă parte, toată lumea e oarecum speriată de faptul că le este greu să îşi îndeplinească planurile de recrutare din cauza deficitului de candidaţi, chiar şi cu creşterile salariale pe care le-au făcut”, a mai spus Godean.
De asemenea, statisticile arată că 13 companii din top 100 firme după masa salarială din 2017 activează în sectorul IT&C, 13 angajatori în energie, petrol şi gaze şi 12 companii în sectorul retailului (majoritatea în retailul alimentar).
„România a devenit o ţară interesantă pentru investitorii care vor să angajeze persoane cu studii superioare, pentru că am observat că există o cerere din ce în ce mai mare din această zonă. Prin urmare, este normal ca salariile să continue să crească, pentru că va creşte ponderea angajaţilor care ocupă poziţii de white collar”, a mai spus Florin Godean. El a adăugat că se integrează în câmpul muncii absolut orice persoană din această categorie care îşi doreşte să lucreze, pentru că la ora actuală ofertele de locuri de muncă sunt mult mai mari decât resursele pe care le are piaţa muncii.
Salariile angajaţilor români au crescut semnificativ în ultimii ani pe fondul creşterii salariului minim (prin hotărâri de guvern), al majorărilor salariale din sectorul bugetar, dar şi ca urmare a creşterilor de salarii din mediul privat pentru acoperirea inflaţiei şi pentru combaterea deficitului de personal. Dacă în sectorul bugetar au fost ani în care majorările de salarii au ajuns la 15 – 20% de la an la an, în mediul privat companiile nu au oferit, în medie, creşteri salariale mai mari de 5% pe an.
„Salariile vor creşte desigur în sectoarele favorizate de legislaţie (de exemplu în construcţii) – acesta este chiar scopul respectivelor măsuri. Sigur, întotdeauna trebuie să ne uităm la corelaţia cu productivitatea muncii din respectivul domeniu şi raportul cerere-ofertă pentru ca aceste creşteri să fie sustenabile pe termen lung, însă pe termen scurt şi cu actualul deficit de personal, vor fi creşteri”, a mai spus Sorin Faur.
În opinia lui Florin Godean de la Adecco, majorările de salarii vor continua până când vor ajunge într-un punct în care afectează semnificativ profitabilitatea, dar el crede că va mai trece mult timp până atunci.„Ca să combată acest lucru, majoritatea companiilor încep să se eficientizeze, adică să îşi urmărească procesele în aşa fel încât costurile pe care le au şi pot fi controlate să fie reduse la maximum ca să poată suporta solicitarea aceasta din zona resurselor umane. Adică se renunţă la anumite etape, anumite activităţi sau chiar se reduce numărul de angajaţi astfel încât cei care rămân să fie mai eficienţi şi mai productivi. Se pune un foarte mare accent în această perioadă pe transformare şi pe productivitate”, a mai spus Godean. Şeful Adecco nu crede că aşa-numita „a patra revoluţie industrială” va afecta piaţa muncii din România atât de mult în următorii ani astfel încât să rezolve problema crizei forţei de muncă.
„Vor fi transformări şi vom încerca, în acelaşi pătrat, să facem lucrurile diferit în aşa fel încât să încercăm să obţinem rezultate mai bune cu poate acelaşi număr de oameni sau cu costuri relativ similare, într-un context în care se pune mare accent pe nivelul de satisfacţie al angajaţilor, fie financiar, fie de mediu organizaţional”, a mai spus Godean.
-
Povestea omului care s-a îmbogăţit pe seama nefericirii altora. Are o avere de 25,2 miliarde de dolari
Sheldon Adelson s-a născut în 1933 într-o familie modestă şi a crescut în apropierea Bostonului. Tatăl său, ucrainean de origine, a fost taximetrist, iar mama sa, de origine britanică, a condus un mic magazin de tricotaje.
Prima sa aventură în lumea afacerilor a avut loc la 12 ani, când a împrumutat 200 de dolari (echivelentul a 2.681 de dolari în prezent) de la unchiul său, pentru o obţine o licenţă ca să vândă ziare în Boston. La 16 ani a apelat din nou la unchiul său, de la care a împrumutat 10.000 de dolari (aproape 100.000 de dolari în prezent) pentru a începe o afacere cu automate de dulciuri. A urmat cursurile universităţii City College of New York, dar a renunţat după doi ani; s-a înrolat în armată şi a început să lucreze ca stenograf la un tribunal de pe Wall Street.
După ce a făcut armata, s-a întors în Boston, angajându-se ca broker şi consultant financiar. În cei câţiva ani cât a muncit pe aceste poziţii, a asistat peste 50 de companii în procesul lor de dezvoltare. A investit în firme de călătorii şi imobiliare, care au avut succes, însă nu unul fenomenal; a fost îndeajuns pentru a aduna capital. Tot în această perioadă s-a gândit şi cum ar putea să-şi înfiinţeze propria firmă. Marea lui reuşită avea să vină în anii ’70, când a înfiinţat Interface Group, care se ocupa de organizarea de târguri şi expoziţii IT.
Pe când se întorcea de la un astfel de eveniment, în aprilie 1979, Adelson şi-a dat seama de potenţialul uriaş al pieţei târgurilor IT; era rampa de lansare pe care o aştepta şi, la mai puţin de şase luni, a profitat de ocazie pentru a deschide Computers Dealers Exposition (COMDEX), târg care aducea laolaltă producători şi dealeri din industria de IT. În 1994, Comdex a devenit cea mai mare expoziţie IT din America, desfăşurându-se pe o suprafaţă de circa 700.000 mp. În acelaşi an, COMDEX a fost organizat în 20 de ţări, devenind cea mai mare expoziţie IT din lume. Un an mai târziu, Adelson a vândut Interface Group (Comdex şi alte târguri şi expoziţii adiacente), pentru 862 de milioane de dolari, către Softbank Corp., cel mai mare distribuitor de componente hardware din Japonia. În urma tranzacţiei, Adelson s-a ales cu cel puţin 500 milioane de dolari.
Înainte de vânzarea Comdex, Sheldon Adelson a cumpărat, în 1988, Sands Hotel & Casino din Las Vegas, locul preferat al lui Frank Sinatra, iar în anul următor a început construcţia primului centru privat de conferinţe din Statele Unite, Sands Expo and Convention Centre, pe care îl vedea drept un fel de antecameră a cazinoului.
În 1991, lui Adelson i-a venit o altă idee de afaceri: construirea unui megacomplex care să schimbe Vegasul. Ideea s-a concretizat în The Venetian, resort-hotel-cazino, ridicat cu 1,5 miliarde de dolari. Proprietatea a revoluţionat industria hotelieră din Las Vegas, devenind unul dintre cele mai mari hoteluri din lume, celebru pentru tema arhitecturală, care imită laguna italiană, dar şi pentru canalul veneţian care-l străbate şi pentru luxul apartamentelor. În 2003, complexului i-a fost adăugat un turn, Venetia Tower, cu 1.013 de apartamente, iar apoi complexul a fost extins şi mai mult, ajungând la 7.000 de apartamente, 18 restaurante, un mall uriaş şi o gondolă care transportă oaspeţii prin întregul complex, pe Grand Canal. La finalul lucrărilor de construcţie, Adelson şi-a numit creaţia „un oraş sub un singur acoperiş”. Curând, Adelson a mirosit o altă oportunitate de business în Macao, China, pe vremea când alţi investitori americani nici nu se gândeau să-şi bată capul cu deschiderea unui complex într-o ţară unde jocurile de noroc erau interzise, iar legislaţia încurcată. În 2004, Adelson a deschis cazinoul Sands Macao, cu o suprafaţă de 163.000 mp. Doi ani mai târziu, în 2006, a reuşit să obţină licenţă pentru a construi un cazino în Singapore; Marina Bay Sands a fost deschis în 2010, cu o investiţie estimată de 5,5 mld. dolari. Sheldon Adelson este recunoscut drept un susţinător al partidului republican din SUA; din 2004 a susţinut financiar toţi candidaţii republicani pentru preşedinţia Statelor Unite.
-
Antreprenorul din Timişoara care a trecut de la calculatoare second-hand la piaţa imobiliară
Achiziţia acestui imobil a venit la pachet cu multe lucruri de învăţat, testând diverse tehnici şi modele de achiziţie şi închiriere. Practic, am adaptat modelul refurbished din IT în zona de real estate”, descrie antreprenorul Dan Iliescu cele mai recente proiecte ale sale. Timişoreanul a dezvoltat, încă din 2002, CIT Group, care a ajuns în prezent principalul jucător de pe piaţa produselor IT refurbished (distribuitor de echipamente IT second-hand sau recertificate – n.red.), după cum descrie el compania. În 2017, CIT Grup a înregistrat venituri de peste 6 milioane de euro, iar aproximativ 70% din venituri au fost asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi.
Cel mai recent pariu al său însă este în imobiliare: în urma efectuării unor workshopuri de real estate cu Robert Kiosaki (om de afaceri american, fondator al Rich Dad Company, instituţie care oferă consultanţă în finanţe – n.red.), Dan Iliescu a identificat pe piaţa din Timişoara o nişă pe care a ales să se poziţioneze. Astfel, el a creat în Dumbrăviţa (cea mai bogată comună din România, aflată în imediata proximitate a Timişoarei) un office hub pentru companii.
„Achiziţionăm clădiri vechi, cu structură de calitate, iar uneori suntem uimiţi cât de bine au gândit arhitecţii acum 15 – 20 – 30 de ani clădirile, ce structură de rezistenţă au”, descrie Iliescu strategia prin care şi-a propus să dezvolte proiectele imobiliare, anunţată în această toamnă.
Suprafaţa totală a clădirii este de 2.400 de metri pătraţi. Parterul este destinat retailului, iar etajele, spaţiilor de birouri, având suprafeţe cuprinse între 22 şi 132 metri pătraţi.
Pentru Dan Iliescu, clădirile vechi sunt fascinante şi oferă ca exemplu în acest sens clădirea cumpărată de la Nokia, prima clădire de office din Timişoara, pentru care arhitecţii au gândit acum câteva decenii terase interioare verzi şi terase exterioare, dar şi numeroase spaţii de socializare. „Spaţiile de birouri sunt absolut customizabile ca suprafeţe, cu o înălţime suficientă, suprafeţe vitrate foarte mari, multă lumină, parcare proprie în centrul oraşului – această clădire putem spune că este cea mai bine deservită din zona centrală a oraşului.”
Pentru achiziţia clădirii Nokia, CIT Grup a plătit 6,2 milioane de euro, tranzacţia fiind susţinută şi prin credite obţinute de la instituţii bancare.
„Ne bucurăm că noi am reuşit să ţinem această proprietate în portofoliul unei firme bănăţene. Este o realizare importantă şi ne dorim ca prin această achiziţie, aşa cum am reuşit în Dumbrăviţa, să creăm un office hub, un pol de business destinat în special firmelor mici şi medii care au nevoie de o locaţie centrală, la costuri decente.”
În ceea ce priveşte viitorii chiriaşi, ca structură, 60% din suprafaţă va fi destinată companiilor mici, 30% unor multinaţionale cu birouri de talie mică sau medie, iar 10% va fi alocat conceptului de shared office. „Ne-am propus ca în final, pe lângă terasele interioare şi exterioare existente, să avem inclusiv piscină, rooftopuri verzi, iar clădirea să devină smart şi autonomă, să îşi producă propria energie electrică”, descrie antreprenorul următoarele planuri de dezvoltare a proiectului.
„Timişoara are o ofertă diversă şi bine consolidată, cunoaşte un val de dezvoltare fără precedent”, remarcă Dan Iliescu. „Noi ne vom poziţiona diferit. Deşi avem un amplasament central, vom practica un nivel al chiriei de 8 euro/mp. În zonă, preţurile de închiriere cu serviciile incluse pentru o astfel de clădire trec de 15 euro/mp şi pot ajunge chiar şi la 20 euro/mp.”
În ceea ce priveşte piaţa imobiliară de la nivelul întregii ţări, Iliescu spune că aceasta are un mare potenţial. „În acest moment cunoaştem în detaliu doar piaţa din Timişoara, dar începem să studiem şi alte oraşe. Sunt foarte multe oportunităţi şi posibilităţi de nişare. Bătaia mare este în zona clădirilor A, dar majoritatea firmelor din România nu sunt acolo.” Prin urmare, fondatorul CIT Grup spune că se gândeşte la achiziţionarea unor clădiri aflate în alte oraşe importante.
„După finalizarea implementării procesului de refurbishing a clădirii Nokia, vom analiza în ce măsură mai oferă Timişoara alte oportunităţi pe această nişă şi în funcţie de acest lucru vom decide dacă următoarea noastră achiziţie va fi sau nu locală.”Conceptul dezvoltărilor imobiliare în spaţii vechi poate fi considerat o replică a primei afaceri a antreprenorului timişorean, distribuitorul de echipamente second-hand, axat pe comercializarea de produse precum calculatoare, laptopuri, monitoare, culminând cu serverele vechi, între 20 – 60% mai ieftine decât cele noi.
CIT Group se adresează cu aceste produse deopotrivă persoanelor fizice, dar mai ales companiilor, deopotrivă consumatori finali, cum ar fi companiile cu parcuri IT mari care aleg produsele refurbished pentru că au o garanţie de până la trei ani, dar şi servicii de postvânzare la fel ca în cazul echipamentelor noi, precum şi redistribuitori de echipamente IT de dimensiuni mici şi medii. Fondatorul CIT Grup remarcă faptul că firmele mici şi medii au început să înţeleagă – uneori cu costuri imense – că nu se pot lupta cu marii retaileri care au discounturi mari la furnizori şi că nu pot rezista pe piaţă cu marje de 2 – 5%.
Potrivit unui interviu acordat anterior, Dan Iliescu a intrat în afaceri încă din adolescenţă: a primit două calculatoare de la tatăl său – „nu ştiu nici azi de ce a cumpărat două“ – şi s-a gândit că ar putea să facă bani lăsându-i şi pe alţii să le folosească. „M-am gândit să le închiriez, să dau şi altora acces la calculator. Şi aşa, de la două calculatoare am ajuns la zece. Am pus apoi bazele unui club de PC şi am reuşit să fac o înţelegere cu o firmă mare de IT din Timişoara. Ei apelau la mine pentru testarea produselor în cadrul acelui club.“
A petrecut un an în Statele Unite, în cadrul unui program de student exchange, şi s-a întors decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Când m-am întors în ţară am reuşit să vând calculatoarele cu un preţ apropiat de cel cu care le cumpărasem. Am înţeles că era o oportunitate acolo şi acela a fost practic momentul zero al companiei“, povesteşte Iliescu. Au urmat apoi o serie de contracte cu mai multe firme din Timişoara, CIT Grup devenind practic distribuitor. Timp de cinci ani au vândut numai monitoare, ulterior dezvoltând şi partea de calculatoare, servere şi alte componente.
Compania a crescut chiar şi în perioada de criză, atunci când mulţi comercianţi au avut probleme în a-şi vinde produsele. „Pe noi criza ne-a ajutat, pentru că oamenii au început să cumpere lucruri care să merite banii. Erau mult mai atenţi, iar pe noi acea atenţie ne-a ajutat. Am avut creşteri în acea perioadă şi avem creştere şi acum, de 30 – 40% pe an“, spunea Iliescu.
În prezent, aproximativ 70% din venituri sunt asigurate de reţeaua proprie de distribuţie de produse IT refurbished, care depăşeşte 3.500 de distribuitori înregistraţi. În acelaşi timp, 25% din cifra de afaceri este asigurată de vânzarea către segmentul B2B, iar diferenţa, de achiziţiile făcute de persoane fizice.
Cererea de birouri din afara Bucureştiului – Timişoara, Braşov, Craiova, Iaşi şi Cluj-Napoca – a totalizat în primul trimestru al anului 2018 17.000 metri pătraţi.Aproape jumătate din cererea din afara Bucureştiului a fost înregistrată în Timişoara (8.239 metri pătraţi), în timp ce 30% din spaţiile închiriate (5.100 metri pătraţi) au vizat Cluj-Napoca, potrivit ZF. Companiile din domeniile IT şi servicii profesionale au fost cele mai active, cu aproape 60% din totalul închiriat. În ceea ce priveşte stocul de birouri, în Timişoara, dezvoltatorii au anunţat proiecte de 83.000 metri pătraţi, în Cluj-Napoca, stocul va creşte cu 43.000 metri pătraţi, în Braşov urmează să fie livraţi 25.000 metri pătraţi, iar în Iaşi doar 9.200 metri pătraţi.
„Din păcate, stilul de viaţă actual face ca tot mai mulţi români să nu mai aloce timp pentru a achiziţiona produse de calitate, ci doar în funcţie de aparenţe, fără să aprofundeze costurile ulterioare de utilizare, durabilitate, impactul asupra sănătăţii, timpul pierdut în utilizare sau rezistenţa”, descrie Dan Iliescu comportamentul pe care l-a observat în rândul clienţilor. „La început am vrut să fim cei mai ieftini, dar am înţeles cu timpul că acest lucru nu se poate. Aşa că am decis să fim cei mai buni, să încercăm permanent să inovăm în branşă. Avem în continuare şi produse ieftine, pentru cei care le doresc, dar ne concentrăm pe alte aspecte“, descrie antreprenorul strategia companiei.
-
Radu Plăvănescu a renunţat la cariera de IT-ist pentru apicultură şi a ajuns în 2018 la o producţie în valoare de 100.000 de euro
„Am crescut cu albinele la bunici, la ţară, iar după ce am studiat în domeniul IT, simţeam că nu mă regăsesc şi am hotărât să mă mut acasă, unde am achiziţionat 18 familii de albine cu 5.000 de euro. După un an, bunicul meu a văzut că mă descurc şi mi i-a dat şi pe cei zece ai lui. Acum avem 300 familii de albine, împărţite în două stupine, şi o producţie anuală de aproximativ cinci tone de miere“, povesteşte Radu Plăvănescu, fondatorul brandului Prisaca Bârnova.
-
Cum ar arăta o grevă a corporatiştilor de la Microsoft sau Oracle de la Bucureşti şi de ce s-ar organiza una
În Ungaria, salariaţii de la fabrica Audi au declanşat o grevă, care a perturbat o parte din lanţul Volkswagen: angajaţii cer salarii ca ale celor din vest.
Ungurii sunt mai prost plătiţi decât cei din Cehia, care au salarii mai mari cu 25%, din Slovacia – cu 28% mai mult, din Polonia – cu 39% mai mult, sau din Belgia, de 3,6 de ori mai mult, scrie Bloomberg.
Văzându-i pe colegii lor unguri în stradă, şi cehii au ameninţat cu greva dacă nu li se cresc salariile.
La noi, parcă acum doi ani de zile salariaţii de la Dacia au vrut să facă o grevă tot pe tema majorărilor salariale, dar nu au făcut comparaţie cu salariile colegilor lor de la Paris, ci doar discutau cu conducerea fabricii procentul de creştere.
Extinzând puţin subiectul, m-am întrebat cum ar arăta o grevă corporatistă la Bucureşti, la Microsoft, la Oracle, la IBM, la HP, la Ubisoft etc.Pentru ce ar protesta angajaţii?
Pentru majorări salariale? Salariile din IT, din România, depăşesc pe medie 1.500 de euro, iar cei din marile companii sigur au peste 2.000 de euro pe lună.
Ar vrea să aibă aceleaşi salarii ca şi cei de la Seattle, San Francisco, New York?
Ar protesta pentru condiţiile de muncă? În IT, companiile nu mai ştiu ce să le ofere angajaţilor ca să vină să lucreze pentru ele sau ca să rămână. Cafeaua este gratis, iar cafeterii există la fiecare clădire de birouri.
Pentru mâncarea de la cantină, firmele de catering nu mai ştiu ce să ofere astfel încât clientul, angajaţii lui să fie mulţumiţi.
Pentru ce să mai protesteze? Pentru facilităţile din birouri, culoarea e verde şi nu albastră, este masă de tenis şi nu este masă de biliard, colegii de la IBM au fotolii care se întind şi unde lumea poate să doarmă, iar noi nu avem etc.?
Pentru abonamentele la clinicile medicale – îmi place mai mult la Regina Maria decât la MedLife şi invers? Pentru abonamentele la sală sau pentru cele de la dans, de la tango, pentru abonamentele la tenis?Pentru bonusuri?
Pentru birocraţia corporatistă, care a ajuns mult mai puternică decât cea de la stat?
Pentru rigiditatea unei multinaţionale în ceea ce priveşte ideile revoluţionare? Pentru faptul că locurile de conducere sunt ocupate şi sunt date?
Corporatiştii din IT nu prea ar avea motive de grevă, aşa cum se înţelegea acest cuvânt în celelalte decenii.
Pentru cei din IT, care sunt vânaţi de companiile concurente tot timpul, noţiunea de grevă, noţiunea de sindicat aproape că nu există.
Pentru că salariile lor sunt cu mult peste piaţă, revendicările clasice – creşteri de salarii şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă – nu mai există.
Pentru că lumea IT-ului a câştigat teren peste tot în lume, şi în România, străzile sunt liniştite, iar avioanele low-cost sunt pline de city-breakuri sau de vacanţe. Doar dacă nu ar merge metroul, la Pipera sau Barbu Văcărescu, ar putea să iasă în stradă.
Din acest punct de vedere, cei aflaţi la putere pot să răsufle uşuraţi.
Managementul companiilor are suficiente resurse pentru a ţine liniştea în companii şi a oferi angajaţilor tot ce le trebuie, pentru a-şi atinge ţintele de vânzări, de creare de produse, de asigurare a serviciilor către clienţii.
Strada a fost înlocuită de reţelele sociale.
Strada a fost înlocuită cu Facebook, platformă care conectează lumea şi unde fiecare poate să spună ce are pe suflet.
Nu toată lumea înţelege cum este cu profitul, cum este cu pierderile raportate de multinaţionale, dar toată lumea a prins această idee – că multinaţionalele, investitorii străini nu fac profit deliberat pentru a nu plăti impozite, reducând astfel şansa românilor de a trăi mai bine!
A prins foarte bine expresia că multinaţionalele îi storc pe români, duc profitul peste graniţă, lăsând în România numai găuri şi pierderi.
Bineînţeles că aceste lucruri, spuse mai ales de la înălţimea unor funcţii, au prins la salariaţii din alte sectoare, de la stat şi din sectorul privat autohton, dar încep să se vadă şi nişte muguri între angajaţii de la multinaţionale.
Cine ştie, poate vor protesta că firma unde lucrează face prea puţin profit! -
Industria IT, victimă colaterală a taxei pentru bănci. Ce trebuie să ştie it-iştii
„Zona care contribuie cel mai mult la consumul intern este cea guvernamentală şi bancară. Băncile au anunţat reducerea investiţiilor, iar acest lucru va avea un impact major. Din câteva discuţii, sunt furnizori care au comunicat că proiectele lor s-au blocat până se face analiză internă pentru 2019. Rămâne de văzut dacă sunt blocate cu totul sau doar amânate“, spune Georgescu.Sectorul financiar-bancar a devenit una dintre principalele zone de activitate ale pieţei locale de servicii IT în urma unui trend început în urmă cu zece ani, când băncile efectuau investiţii masive în infrastructură, şi care se continuă cu digitalizarea. Doar anul trecut, veniturile pieţei locale de servicii IT din sectorul financiar-bancar au crescut cu 20%. -
Cum înveţi antreprenorii să îşi finanţeze afacerile
Problema principală pe care o reclamă antreprenorii din România la început de drum este cea a lipsei finanţărilor, însă Ionuţ Pătrăhău, fost vicepreşedinte al Băncii Transilvania şi actual cofondator al platformei Human Finance, susţine că „există o mare abundenţă de bani în piaţă”, dar fondatorii de start-up-uri nu ştiu cum să îşi pregătească proiectul pentru a-l prezenta cu încredere în faţa unui investitor.
„Ne-am convins încă o dată că lipsa finanţării start-up-urilor vine din lipsa lor de experienţă. Există o mare abundenţă de bani în piaţă, cei care administrează bani ştiu asta. Există o lipsă de proiecte, nu o lipsă de finanţare. Poate vine din nou pe fondul unei crize şi va fi şi o criză a finanţării, dar până atunci totul e în expansiune şi rolul pe care vrem să ni-l luăm este să ajutăm antreprenorii să devină experimentaţi, să facem investitorii să fie confortabili cu transparenţa, cu încrederea, cu valorile pe care le emană afacerile inovative”, explica Ionuţ Pătrăhău în faţa presei şi a unei adunări formate din investitori şi consultanţi, la evenimentul de lansare a Human Finance, organizat în decembrie.
În tabăra fondatorilor, Pătrăhău îl are alături pe Andrei Dudoiu, un alt fost vicepreşedinte al băncii din Cluj.Cei doi spun că experienţa pe care au acumulat-o activând în domeniul bancar le-a permis să dezvolte o perspectivă mai amplă în ceea ce priveşte nevoile de finanţare pe care le au antreprenorii la început de drum, dar şi asupra modului în care pot fi obţinuţi banii; atunci când eşti bancher înţelegi foarte bine unul dintre principalii factori ai unei investiţii: riscul.
„În cei 20 de ani în care am fost bancher, am ajuns la concluzia că în multe cazuri lipsa educaţiei şi a experienţei de business are ca efect lipsa accesului la finanţare. Finanţatorii privaţi au la rândul lor fonduri importante pe care le-ar investi în start-up-uri, dar caută modalităţi inovative de investiţii şi siguranţă în ceea ce priveşte transparenţa şi profesionalismul antreprenorilor din industriile noi. Atât ei, cât şi băncile ar deveni mai activi pe acest segment dacă ar avea mai multe certitudini”, crede Andrei Dudoiu.Alături de cei doi foşti bancheri, la masa fondatorilor se află şi Daniel Mateescu, de profesie IT-ist, dar care a ocupat timp de cinci ani poziţia de director operaţional al companiei Total Soft, ceea ce i-a oferit experienţa executivă.
Tabloul fondatorilor este completat de Iulian Pădurariu, specialist în marketing şi consultant de business, care a intrat în lumea antreprenoriatului în 2005, înfiinţând biroul de consultanţă Jack Trout.
„Mă bucur mult că am început acest proiect şi cred că se adresează unei nevoi reale şi va ajuta mulţi antreprenori aflaţi la început de drum”, spune Iulian Pădurariu.
Cum îl poate asigura antreprenorul pe investitor că proiectul prezintă un risc ce merită asumat? Fondatorul unui business care accesează platforma Human Finance îşi poate analiza start-up-ul prin intermediul instrumentelor puse deja la dispoziţie.
Prima aplicaţie din cadrul platformei se numeşte Digital CFO şi ajută antreprenorii „să devină directorii financiari ai propriei afaceri”, potrivit reprezentanţilor companiei.
„Prin intermediul Digital CFO, Human Finance identifică nevoia şi modelul de finanţare prin equity sau lending şi oportunitatea participării unuia sau mai multor investitori la finanţarea fiecărei afaceri. Human Finance deschide platforma către partenerii care aderă la valorile Human – Get knowledge. Get funding – pentru a-şi integra propriile produse şi servicii”, transmite compania.
Altfel spus, acest instrument poate rezolva una dintre principalele probleme ale antreprenorilor care nu au studii în finanţe, şi anume interpretarea informaţiilor contabile. Mulţi antreprenori aflaţi la început de drum nu deţin cunoştinţele necesare pentru a-şi interpreta informaţiile pe care i le oferă contabilul. Prin instrumentul Digital CFO, un utilizator îşi poate încărca bilanţurile în platformă, iar aplicaţia va oferi un set de date „comestibile” pe care antreprenorul neexperimentat le poate înţelege.
„Scopul aplicaţiei nu este să facem antreprenorii contabili, ci dimpotrivă, să îi ajutăm să înţeleagă pe limba lor. Dacă vii la noi şi ne dai datele de intrare noi îţi dăm lună de lună informaţiile de la contabilul tău dar mestecate pe limba română, pe înţelesul tuturor”, explică Daniel Mateescu, fost director operaţional în cadrul Total Soft şi actual cofondator al Human Finance.
Pentru că lipsa de finanţare pleacă în principal din lipsa de educaţie a celor care vor să acceseze capital, una dintre cele două funcţii principale ale Human Finance este „Get knowledge” – platforma oferind sute de materiale cu scop educaţional, pe care antreprenorii le pot accesa.
Fondatorii au investit până acum 90.000 de euro în platformă şi îşi propun să dubleze această investiţie proprie înainte de a căuta surse de finanţare externă, încercând să ajungă în următorii trei ani la 100.000 de start-up-uri. Mai mult, fondatorii susţin că au deja investitori nerăbdători să utilizeze această platformă pentru a-şi găsi următoarele investiţii.
„Noi ne propunem ca până la sfârşitul anului 2019, Human Finance să pună umărul la finanţarea a 100 de afaceri, dintr-o comunitate construită de 1.000 de companii inovative. Peste trei ani vrem să ajungem să ne adresăm unui număr de 100.000 de start-up-uri din această regiune a Europei. (…) Am avut deja discuţii şi în Varşovia, iar următorul pas în discuţiile de dezvoltare ar fi Praga. (…) Deja avem investitori cu care am discutat şi care sunt pregătiţi să investească în start-up-uri şi de cealaltă parte avem deja peste 100 de utilizatori înscrişi pe platformă şi doar ce i-am dat drumul”, spune Andrei Dudoiu.
Potrivit fondatorilor, Human Finance se adresează „afacerilor inovative”, care se află la început de drum şi au o activitate de maximum doi ani şi jumătate. „Vă provocăm să intraţi şi să investigaţi, să vorbiţi cu noi, pentru că ne ajutaţi să definitivăm ceea ce vrem să propunem start-up-urilor. Nu ne adresăm numai start-up-urilor, ci şi companiilor cu o istorie deja de un an, până în doi ani şi jumătate. Grosul este cel al companiilor incipiente, cei care nu au avut parte de finanţare decât de la rude, prieteni şi cunoscuţi şi cei care au planuri foarte ambiţoase de dezvoltare. (…) Nu ne aşteptăm ca unicornii să treacă pe la noi, ne aşteptăm la businessuri mici în mare parte şi la antreprenori la început de drum”, spune Pătrăhău.
În primele trei luni platforma va putea fi accesată gratuit, atât de antreprenori cât şi de investitori, urmând să fie introdusă o variantă premium, bazată pe o subscripţie lunară cu o valoare cuprinsă „între 20 şi 50 de euro, încât să rămână accesibilă pentru toată lumea”, au transmis reprezentanţii companiei. Aceştia au mai spus că majoritatea aplicaţiilor din cadrul platformei vor rămâne totuşi gratuite.
Un alt instrument de finanţare pe care fondatorii ar vrea să îl introducă, dar nu este reglementat în România, este crowdfundingul.
„La noi crowdfundingul nu e reglementat, ar trebui să mergem în alt regim legislativ să dezvoltăm tokenization şi monetization, dar sigur se va ralia şi România la standardele respective deoarece crowdfundingul este un instrument complex. Ne adresăm cu el oricui are cel puţin 1.000 de euro în buzunar şi vrea să se implice”, spune Pătrăhău.
Companiile pot fi testate şi pot primi certificate „de performanţă” de la Human Finance. „Completezi unul dintre testele noastre, iar în funcţie de rezultat eşti introdus în anumite liste. Poţi intra pe cadet list dacă obţii un anumit punctaj, apoi dacă la testul de knowledge ai un anumit punctaj intri pe knowledge list şi dacă parcurgi aceste capitole şi se vede că ai cunoştinţele necesare intri într-un premium list şi atunci putem vorbi de o situaţie în care deja eşti căutat de investitori.”
Iar fondatorii spun că deja au discutat cu investitori care sunt interesaţi să investească şi aşteptau această platformă pentru a putea avea o siguranţă că start-up-urile la care se uită sunt „antrenate” şi transparente, iar antreprenorii pe care pariază au know-how-ul necesar.
-
Un start-up pe zi. Doi IT-işti din Oradea au investit 20.000 de euro într-o afacere cu birouri reglabile pe înălţime
Beniamin Duca şi George Bocancios, doi IT-işti din Oradea, şi-au pus la bătaie economiile adunate din IT, 20.000 de euro şi au creat în 2017 brandul Ergoliv, sub care produc birouri reglabile pe înălţime şi covoare ergonomice anti-oboseală. Produsele costă între 4.000 şi 4.500 de lei (1.000 de euro) şi ar putea găsi o piaţă foarte bună la export.„Cochetam cu ideea unui start-up de câţiva ani, ambii fiind din mediul IT, unde interesul spre a crea un business ia amploare. Noi foloseam de ceva vreme birouri reglabile pe înălţime şi am văzut ce beneficiu aduc în viaţa unui programator care stă 6-8 ore la serviciu. Dar când am încercat să cumpărăm aceste birouri, am văzut cât de mică este oferta în România. Am făcut trei versiuni de birouri prototip, iar în urma încurajărilor din partea prietenilor am început să lucrăm la un stoc iniţial“, spune Beniamin Duca, cofondatorul companiei Ergo Activ Desk SRL, care deţine brandul Ergoliv. -
De ce a ajuns BCR să îşi „boteze” bankingul inteligent „George”. Ce face concret „George”?
Totul a început în 2012 cu o misiune destul de neclară, povesteşte Maurizio Poletto, şeful hubului de inovaţie al grupului austriac Erste şi cel care a coordonat proiectul George – pe care BCR, cea mai mare bancă locală din România, l-a importat anul acesta şi îl promovează intens ca „primul banking inteligent”.
„La George am început să lucrăm în 2012. Misiunea proiectului nu era foarte clară la început, dar ştiam că vrem să facem ceva diferit. Tocmai de aceea am pus pe masă trei condiţii. Am vrut să avem mână liberă în alegerea oamenilor, să fim lăsaţi să recrutăm specialişti din piaţă.
Am vrut în special oameni noi, din afara băncii. A doua condiţie a constat în asigurarea unui finanţări de câteva milioane de euro, iar cea de a treia condiţie pe care am pus-o a fost aceea de a ni se da posibilitatea de a lucra la dezvoltarea produsului timp de trei ani fără interferenţe din partea băncii.
Aceste condiţii au fost acceptate de către boardul Erste, iar Andreas Treichl (CEO al Erste Group – n.red.) a zis „Hai să încercăm”, descrie Maurizio Poletto startul proiectului.
George nu a fost nici pe departe prima sau singura variantă la care au lucrat IT-iştii angajaţi de Erste. Au fost multe prototipuri, multe idei eşuate, unele chiar „groaznice”, îşi aminteşte Maurizio Poletto, dar şi câteva care au fost prea devreme puse pe piaţă şi în consecinţă nu au fost înţelese de clienţi.
„În acea perioadă, două proiecte s-au evidenţiat. În 2013 am realizat o aplicaţie – pe care am denumit-o Quick Check şi care nu făcea altceva decât să permită utilizatorilor săi să verifice câţi bani mai au în contul bancar fără să se logheze în mobile banking. Am păstrat această idee şi la dezvoltarea lui George.”
Maurizio Poletto spune că el şi echipa sa au ajuns să dezvolte o astfel de aplicaţie care permite doar o verificare rapidă a soldului fără introducerea unei parole, deoarece datele statistice arătau că la fiecare 100 de logări în aplicaţia de mobile banking clienţii făceau doar cinci tranzacţii.
„Deci, de 95 de ori introduceau username-ul (numele de utilizator -n.red.) şi parola doar ca să vadă câţi bani au în cont.”
În timp ce lucrau la Quick Check, IT-iştii de la Erste au început să dezvolte şi un „proiect secret”. Cum a ajuns acesta să ia numele de George?„George se numeşte astăzi aşa nu pentru că am făcut o cercetare amplă de piaţă, ci pentru că la început George era un nume de cod. De ce? Pentru că mulţi dintre bancherii de la Erste din Austria nu doreau să mai lucrăm la o platformă de online banking, pentru că aveau deja una şi credeau despre ea că este foarte bună şi de succes. Atunci ne-am decis să punem un nume de cod pentru ca nimeni să nu îşi dea seama la ce lucrăm. Pe lângă George, am mai avut două variante de nume: Rico şi Otis, iar alegerea am făcut-o în câteva secunde”, îşi aminteşte Maurizio Poletto.
Numele proiectului digital a fost rapid reţinut în cadrul băncii Erste din Austria, iar toată lumea a început să vorbească, să fie curioasă şi mai ales să se întrebe ce anume avea să facă. Dată fiind popularitatea de care s-a bucurat George în cadrul Erste Austria, echipa care l-a dezvoltat a decis să lanseze produsul pe piaţă sub acelaşi nume.
„Numele a fost memorabil, uşor de reţinut. Am mers pe ideea că dacă funcţionează în comunitatea noastră din Austria, unde avem 12.000 de angajaţi, ar putea să funcţioneze în acelaşi mod şi în piaţă şi aşa s-a întâmplat.”
George, ca o nouă platformă de digital banking, uşor de folosit şi cu un design adaptat exigenţelor noilor generaţii, a fost introdus pentru prima dată în 2015 pe piaţa din Austria. Feedbackul pozitiv primit de la clienţi, dar şi reacţiile competitorilor au încurajat Erste să implementeze produsul şi în celelalte ţări în care operează. România a fost cuprinsă în cel de-al al doilea val de extindere, împreună cu Cehia şi Slovacia. Anul viitor, Erste vrea să implementeze George şi în Ungaria şi Croaţia.Ce face concret George?
Platforma digitală George a fost construită cu misiunea de a sprijini clienţii Erste şi ai băncilor din portofoliul grupului să înţelegă cum îşi utilizează finanţele proprii, să-i ajute să-şi administreze bugetul mai eficient şi în final să-şi îmbunătăţească situaţia financiară şi să economisească mai mult, de exemplu, rezumă competenţele lui George artizanul său, Maurizio Poletto.
„Noi credem cu tărie că misiunea noastră este să ajutăm clienţii să înţeleagă, să-şi administreze eficient finanţele şi să îşi îmbunătăţească viaţa financiară. Exact în această ordine este ceea ce se poate face prin intermediul lui George.”
Şi pentru că o viaţă financiară sănătoasă se clădeşte după ce fiecare persoană înţelege cu exactitate câţi bani are şi pe cei îi cheltuie, IT-iştii de la Erste s-au concentrat foarte mult în dezvoltarea lui George pe zona de „înţelegere”, pe care ei o consideră fundamentală.„Înţelegerea este partea esenţială, fără aceasta noi nu ne puteam duce la îndeplinire celelalte obiective: managementul eficient al banilor şi îmbunătăţirea vieţii financiare. Cum să economiseşti mai mult dacă nu ştii cu exactitate de câţi bani dispui? Tocmai pentru că înţelegerea este un element cheie designul a fost esenţial în dezvoltarea lui George”, a explicat Poletto.
El spune că următorul nivel în dezvoltarea lui George va veni odată cu intrarea în vigoare a directivei europene de plăţi PSD2 care va permite şi terţilor să introducă noi funcţionalităţi în aplicaţie.
„De aceea abia aşteptăm ca directiva PSD2 să intre în vigoare. Atunci vom putea să integrăm în George şi conturile pe care utilizatorii le au la alte bănci. În Austria se întâmplă deja asta. În acest moment un client îşi poate gestiona prin George şi conturile deschise la celelalte bănci”, a spus Maurizio Poletto. În prezent, platforma digitală a Erste Bank este utilizată de 3,8 milioane de clienţi.În România, George presupune, pe lângă aplicaţie, un întreg ecosistem digital, cu cont curent şi card dedicat, care poate fi contractat exclusiv online în mai puţin de 10 minute, de pe telefon, tabletă sau laptop, susţin reprezentanţii BCR. Accesul la platforma George se poate face prin PIN, pattern (tipar), amprentă sau recunoaştere facială.
De anul viitor, George va permite şi plata cu telefonul în România, serviciu disponibil în prezent doar la Banca Transilvania şi ING.
În prima lună de funcţionare pe piaţa din România platforma George a fost accesată de 100.000 de clienţi, iar circa 3.000 de clienţi noi sunt adăugaţi zilnic. Majoritatea clienţilor intră pentru a-şi verifica soldul, pentru a vedea pe ce au cheltuit banii, iar funcţia de auto-completare – recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste – este cea mai apreciată de utilizatori, potrivit reprezentanţilor BCR. Pachetul George vine şi cu o serie de beneficii, printre care comision zero la retragerile de la orice bancomat din ţară sau străinătate.
BCR are peste 1,2 milioane de utilizatori de internet banking, iar obiectivul BCR cu platforma George este ca fiecare client care intră în contact cu banca să fie activ în mediul digital.
Câteva dintre caracteristicile lui George:
Are meniuri simple, intuitive, cu funcţie drag & drop; plăţile se fac simplu, ordonat şi intuitiv, la fel ca pe mail (poţi da reply).
Îşi aminteşte fiecare tranzacţie şi ştie să indexeze comercianţii; poate scana contul IBAN, astfel că nu mai trebuie să memorezi conturi lungi.
Face ca plata în străinătate să fie mult mai uşoară – George ştie automat unde se află destinatarul şi pregăteşte transferul cu toate informaţiile necesare.
Te ajută să-ţi analizezi cheltuielile şi, dacă vrei, să faci economii.
Are funcţie de căutare simplă, precum motoarele de pe internet, pentru tranzacţii, nume şi date. Poţi căuta, practic, orice (ex.: poţi căuta „luna trecută“); poţi căuta într-o arhivă de până la 7 ani.
Are autocompletare: recunoaşte ce cauţi după câteva apăsări de taste. Rezultatele sunt afişate cu logo-urile comercianţilor.
Are chat & magazine; George vine cu chat, prin care poţi intra în contact direct cu experţii de la BCR, fără timpi de aşteptare. Dispui, practic, de un canal de informaţii securizat pentru date financiare sensibile, fără e-mailuri; funcţie de printscreen al imaginii: dacă există o problemă, se poate salva imaginea, se pot adăuga comentarii şi se trimite unui expert de la BCR; are magazin de tip e-store, pentru opţiuni şi aplicaţii suplimentare; magazinul George este deschis dezvoltatorilor de aplicaţii (fintech-uri, start-up-uri).
