BusinessMagazin

Tag: inteligenta

  • Alergând împreună 
cu maşinile

    Cum nu sunt un fan al abordărilor de acest gen, iniţial am mârâit la teoriile lui Brynjolfsson; i-am dat dreptate doar într-o privinţă, cum că PIB-ul nu include uriaşa cantitate de efort reprezentată de gratuităţile de pe internet – Wikipedia, Google, Skype, materialele video si audio, muzica. 300 de miliarde de dolari, spune el, doar în cazul PIB american.

    „Ce putem face pentru a crea prosperitate generalizată? Răspunsul nu e să încercăm să încetinim tehnologia. În loc să ne luăm la întrecere cu maşinile, trebuie să învăţăm să alergăm alături de ele. Asta e marea noastră provocare“, spune Brynjolfsson. Luddit-ul din mine nu simte nevoia să se întreacă cu maşinile – sunt convins, de exemplu, că nicio maşină nu o să poată înjura la nervi mai plastic decât mine – şi nici alergatul acela, chiar metaforic, nu-mi spune nimic.

    Simt, în schimb, nevoia să stăpânesc tehnologia şi nu să mş simt ca ucenicul vrăjitor printre meniuri, aplicaţii şi programe. M-am gândit la toate acestea la un moment dat, iar pe urmă l-am pus pe Brynjolfsson pe un raft al minţii şi l-am lăsat acolo.
    …asta până când am aflat de existenţa lui Eugene Goostman. În vârstă de 13 ani. Are trei părinţi, toţi bărbaţi, ruşi, şi spune că este din Odessa. Nu este o fiinţă reală, ci primul program de calculator care, se zice, a izbutit să treacă testele Turing.

    Alan Turing este părintele informaticii moderne, iar testele care îi poartă numele încearcă să definească o maşină inteligentă, care gândeşte (practic, o maşină şi un om poartă o conversaţie cu un om, acesta din urmă încercând să determine care dintre interlocutorii săi este maşina şi care omul). Turing a prorocit că în undeva în jurul anului 2000 un computer va ajunge să păcălească omul în mai mult de o treime din cazuri, iar Eugene Goostman tocmai asta a făcut. Cea mai mare parte a presei internaţionale a relatat povestea, stabilind că o piatră de hotar tocmai a fost depăşită.

    Ştiu şi eu?! Am „stat de vorbă“ şi eu cu o versiune a lui Eugene Goostman (o căutare simplă cu Google vă ajută) şi nu m-a convins, sub nicio formă, că este băiatul evreu din Odessa drept care se dă; este lipsit de spontaneitatea şi de gradele acela de incoerenţă şi ilogic caracteristice fiinţei umane. Sigur că era o versiune de început a programului, echivalentul unei vârste chiar mai fragede decât cei 13 ani de acum; dar era chiar mai rău decât bot-ul acela de call center care de curând se dădea, tot prin presă, drept femeie (Google, din nou!). Mă gândesc, cu toată sinceritatea, că problema nu o fi la Eugene Goostman, ci la interlocutorii săi, poa e mai uşor de dus de nas, de manipulat, din cauza multiplelor presiuni ale vieţii moderne (aici sunt grozav de eufemistic, v-aţi dat seama).

    Nu poţi fi om sau maşină cu inteligenţă umană dacă nu ai emoţii, instabilitate, creativitate. Îmi dă dreptate Ray Kurzweil de la Google, o eminenţă a inteligenţei artificiale, care crede că abia peste 15 ani un computer va putea căpăta caracteristici umane – emoţii, capacitatea de a face glume, de a fi romantic sau sexy.

    Şi aici ating clou-ul acestui text: cum va reacţiona oare lumea la crearea unui fiinţe din siliciu, metal şi electricitate? Cum va reacţiona aceasta în lumea noastră? Cum o includem în PIB-ul acela neacoperit al lui Brynjolfsson?

    „Visul“, de Vameşul Rousseau, ceva ce o maşină nu va picta niciodată.

  • Chiar nu s-a mai inventat nimic nou în materie de clişee?

    Nu că am avea, Doamne feri, ceva cu consultanţii, este o ocupaţie folositoare şi onorabilă; ea vine mai degrabă din abundenţa mailurilor dispuse să-mi ofere o nouă viaţă socială şi profesională, o nouă atitudine, noi capabilităţi, SCHIMBAREA, de la o mulţime de oricine. Dacă ştim aşa de bine, de ce ne merge aşa de rău? 

    Îmi propusesem să scriu despre alegerile europene, dar un schimb de replici din Ziarul Financiar m-a făcut să îmi schimb intenţiile. Valer Blidar, preşedintele grupului Astra şi acţionar al Băncii Comerciale Feroviara, a spus, săptămâna trecută, că forţa de muncă din industrie este îmbătrânită, iar cei tineri sunt foarte slab pregătiţi şi cu pretenţii salariale mari. “Nu mai vrea nimeni să muncească în ţara asta. Nu există nicio politică guvernamentală care să încurajeze meseriile”, a spus Blidar.

    Un tânăr pe nume Andrei Mihăilescu i-a răspuns lui Blidar a doua zi: “şi noi, tinerii, suntem dezămagiţi de dumneavoastră, generaţia părinţilor noştri, pentru că nu aţi avut o viziune în aceşti 25 de ani, pentru că aţi distrus sau permis să se distrugă bruma de industrie învechită, CAP-urile şi reţelele de irigaţie, pădurile şi lucrările hidrotehnice, pentru că aţi fost individualişti şi aţi tras doar pentru interesul personal sau al familiei şi aţi crezut sau încă mai credeţi că statul e un fel de sac fără fund, pentru că aţi fost profesori universitari mai interesaţi de fabricile de diplome şi de şpăgi şi mai nou de proiecte cu fonduri europene şi conferinţe decât de educarea studenţilor, pentru că, patroni fiind, aţi ales să daţi salarii mici şi apoi să vă miraţi ca toti cei buni pleacă afară să lucreze in construcţii, pentru că voi ne-aţi făcut o ţară low-cost pentru încă 20 de ani”.

    Cu tot respectul, credeam că s-a mai schimbat ceva în materie de clişee. Dar nu. Unul din păcatele majore ale meseriei de jurnalist este faptul că de la un punct încolo le-ai văzut şi le-ai auzit pe toate. Şi observi cum o serie de teme revin ciclic şi redundant.

    Şi Valer Blidar şi Andrei Mihăilescu greşesc atunci când se situează pe baricade diferite. Este aceasta o situaţie conflictuală fără rost; conflictul este o constantă a nou-românismului, se vede asta de la modul în care plecăm  la verdele semaforului la modul în care (nu) colaborăm cu ceilalţi.

    Greşesc cei doi atunci când privesc în urmă; înţelept estă să constaţi şi să acţionezi, după puteri, pentru schimbare reală. Este greu să judeci cu mintea de acum ce şi cum au gândit românii în urmă cu 25 de ani sau să le ceri, atunci, o viziune, în sensul a ceea ce înţelegem acum printr-o viziune; aceea era o lume cu liste de aşteptare pentru telefoane fixe, televizoare color sau automobile, o lume fără calculatoare, în care victoria era să rezişti, punct. Nu este corect să spui că tânăra generaţie nu munceşte sau că nu vrea să o facă – în jurul meu oameni tineri trag din greu, zilnic, mereu inventivi şi deschişi; tânăra generaţie trebuie doar motivată, nici măcar îndrumată, iar oamenii tineri îmi par a fi devenit mai conştienţi de preţul lor. Săptămâna trecută, Business Magazin a adunat o sală plină cu sute de oameni tineri, şi de nouă ani de zile lansăm pe piaţă câte un catalog cu câte o nouă sută de tineri cu funcţii executive, care muncesc din greu în companii sau în propriile afaceri.

    Industria aceea chiar era învechită şi CAP-urile nu-şi mai aveau rostul; doar că pe rămăşitele lor trebuiau constuite afaceri viabile. Orice papagal din politică îţi va înşira senin platitudinea cu extrema fragmentare a terenurilor agricole, alături de alte clişee de genul grânarul Europei sau cum putem hrăni noi 60 de milioane de oameni; dar nimeni, niciodată, nu a avut curajul să acţioneze astfel încât să se fure ceva mai puţin, iar banii rămaşi să sprijine micii fermieri, care nu sunt leneşi ci numai săraci.

    Greşim fundamental atunci când ne acuzăm cu toţii pentru greşelile clasei politice şi nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii, tineri sau bătrâni, şoferi sau pietoni, angajaţi sau angajatori. Sociologii folosesc o noţiune – entropia socială. La fel ca în fizică, unde sistemele tind să atingă cea mai dezordonată stare – gheaţa rigidă se transformă în apă şi apoi în vapori, iar pentru a împiedica acest lucru trebuie consumată energie, a unui frigider, de exemplu – societatea umană tinde spre cea mai dezordonată stare a sa. Spre anarhie, eventual. Pentru a preîntâmpina acest lucru, trebuie cheltuită energie – justiţie, legi aplicate, un sistem corect de valori, educaţie. Ori marea problemă a României, pe care pare să nu o înţeleleagă nimeni, este că tocmai vectorii energetici s-au defectat.

    Unul dintre vectori este renunţarea la clişee; al doilea este renunţarea la conflict. Şi putem adăuga.

  • Ce, cum şi cât plăteşti pentru reuşită

    Acolo, omul a început să lucreze pentru o brumă de bani, pentru că putea refolosi materiale pentru a-şi construi propria barcă cu care să facă înconjurul lumii – aceasta era convenţia cu proprietarul şantierului. Şi a trăit cu banii aceia puţini, dormind sub sau, mai târziu, în corpul bărcii sale, un hirsut cu barba zbârlită şi păr răzvrătit, ani de zile, pentru a-şi îndeplini visul. La acutizarea crizei, românii au plecat de la şantier, pentru că nimeni nu-şi mai repara iahtul. Iar povestea mea rămâne cu final deschis, pentru că nu a mai putut să îmi spună nimeni şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu universitarul şi cu barca sa. Îmi place să cred că a izbândit, cei care au lucrat cu el spun că a renunţat la mult prea multe – carieră, familie, stabilitate – pentru ideea sa.

    Al doilea personaj este cunoscut de multă lume, cred. Se numeşte Jérôme Kerviel şi este traderul condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare pentru că a prejudiciat, în 2008, grupul Société Générale cu 4,9 miliarde de euro. Judecătorii au ajuns la concluzia că a manipulat date şi tranzacţii, iar şeful băncii l-a caracterizat la un moment dat drept terorist. Pe de altă parte, tânărul spune că a folosit metodele pe care le-a învăţat ca angajat al băncii, că supraveghetorul său a deconectat sistemul de alertă care reacţiona la depăşirea unui prag de expunere de 125 de milioane de euro, că pentru a investi 150 de milioane de euro era de ajuns numai o secundă şi alte patru secunde pentru a juca un miliard de euro.

    Nu intru în zona cu cine şi ce a ştiut şi cine şi ce a susţinut la tribunal. Kerviel a fost o parte a unui angrenaj economic şi financiar care s-a învârtit din ce în ce mai repede şi care s-a defectat în 2008. Acum el a ajuns, după judecăţi şi apeluri, la finalul drumului şi trebuie să facă puşcărie. La începutul lunii mai se afla în Italia, cu gânduri sinucigaşe, dar întâlnirea cu papa Francisc l-a schimbat, iar Kerviel vorbeşte de iluminare; pe urmă a plecat pe jos spre Franţa, într-un hagealâc care îl duce spre izbăvirea sa, închisoarea. Merge mai pe ocolite, într-un demers uşor de înţeles – se bucură de libertate, de verdeaţă, de ţigările sale, ba uneori de simpatia oamenilor. Şi spune, şi aici tind să-i dau dreptate, că lumea nu a învăţat nimic din criză, că lucrurile au rămas cam la fel cum erau în 2008. Un detaliu pentru filmul meu: mergea pe autostradă, iar un poliţist a vrut să-l amendeze pentru asta. I-a povestit poliţistului că datorează 4,9 miliarde de euro, iar acesta a izbucnit în hohote şi a renunţat la ideea amenzii.

    Două poveşti frumoase, nu? În esenţă, două istorii cu oameni care au plătit pentru propria idee de reuşită. Nu am alte idei moralizatore, voiam doar să povestesc cele două istorii şi să dau o temă de gândire.

    Ilustrez cu un Turner frumos, cu un nume imposibil – „Nava de linie Temerarul remorcată la ultima ancorare pentru a fi distrusă„; este, în fond, o poveste la fel de frumoasă ca aceea a polonezului sau a lui Kerviel; Temerarul, o navă construită din 5.000 de stejari, cu 98 de tunuri şi un echipaj de 750 de oameni, a fost nava care a stat alături de Victory a lui Nelson la Trafalgar – povestea eroismului. Acum, măreaţa, eleganta navă este trasă spre locul supliciului de un mic remorcher cu aburi – povestea progresului, a victoriei focului asupra pânzelor. O reuşită.

  • Societatea care face curba la stânga

    Un institut de cercetări a ajuns la concluzia că orientarea panourilor solare spre vest ar putea aduce cu 49% mai multă energie electrică decât în cazul celor orientate spre sud. Iar orientarea spre vest ar aduce acel spor de energie tocmai în perioada vârfului de sarcină de seară, adică maximul de consum al oricărei aglomerări umane. Sigur că aici intervin o serie de detalii – consumul industrial mai mare în timpul zilei în anumite zone, anumite particularităţi sociale -, dar problema rămâne: nu cumva panourile solare din lumea întreagă sunt greşit orientate?

    Exemplul doi: în anul 2004 UPS a anunţat că şoferii companiei vor aplica o nouă politică în conducerea maşinilor: nu vor mai face curbe la stânga. Povestea a început în 2001, când au apărut sisteme eficiente de urmărire a vehiculelor. Pentru o companie cu aproape 100.000 de camioane şi preocupată de economii de carburant şi reduceri de timpi de livrare, aşa ceva este firesc. Iar inginerii au ajuns la concluzia că virajele la stânga sunt extrem de costisitoare, socotite atât în carburant, cât şi în timp, şi, în plus, are loc şi un mare număr de accidente. Aceiaşi ingineri au pus la punct un număr de trasee „numai la dreapta„ care au dus la rezultate extraordinare: în 2012 calculele arătau că s-au economisit 40 de milioane de litri de benzină, iar emisiile nocive au scăzut cu echivalentul a 5.300 de maşini.

    Uite două exemple de înţelepciune umană de top. Pe care le-aş pune în contrapondere cu spectacolul cotidian al societăţii, dezamăgitor şi generator de frustrări. Nu vorbesc aici doar de spectacolul politic – nu cred că mai are sens să pomenesc de jalnicul spectacol pe care îl oferă cea mai mare parte a clasei politice din România în prezent, o fac inşi mai grozavi decât mine, cu mai mult spor -, ci de societate în ansamblu, predispusă, mi se pare, la un soi de relaxare intelectuală nejustificată.

    În termenii UPS, cam toată societatea aşteaptă să vireze la stânga (şi nu, nu este vorba de ideologie aici).
    Şi întreb: de ce este atât de multă incompetenţă în jur? Dacă mai aveţi nevoie, prietenii voştri, colegii de birou, partenerii de sport sau de afaceri o vor confirma, sunt sigur: ne scăldăm într-o mare de incompetenţă, de nepăsare, de egoism (sunt cei mai eufemistici termeni pe care i-am găsit). Un psiholog pe nume Earl Hunt vorbea la un moment dat de „inteligenţa naţională„. Nu este vorba de ceea ce măsoară testele IQ, ci de abilitatea de a rezolva probleme sociale folosind artefacte sociale – calculatoarele, cărţile, aplicaţiile ştiinţifice sau legile.

    Zestrea genetică a omenirii este aceeaşi, dar potenţialul fiecărei naţiuni este influenţat de o seamă de factori ce ţin de alimentaţie, sănătate sau poluare, alături de mediul social şi de sistemul de învăţământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze şi să asigure funcţionarea artefactelor sociale. Iar naţia, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numeşte „dorinţa de a asculta„, adică abilitatea de a identifica şi de a-şi însuşi elementele care aduc progres. Hunt oferea exemplul Japoniei: liderii ţării au decis în secolul XVII să îşi izoleze ţara de restul lumii, iar inteligenţa naţională s-a redus, japonezii respingând pur şi simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai târziu, frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a înflorit.

    La noi de ce o fi aşa cum este?

    Ilustrez cu „Ghicitoarea„ de Caravaggio, povestea unui tânăr căruia i se fură inelul în timp ce i se şoptesc vorbe frumoase despre viitor; nu ştiu de ce, campania electorală mi-a adus aminte de tablou.

  • Despre W, plicticoşi şi creativi

    Cineva zicea la un moment dat că lumea nu este condusă de politicieni, de bogaţi, de guverne, de preşedinţi sau de corporaţii, ci de plicticoşi. Ies de oriunde, zic nişte platitudini, croiesc agende care îţi creează un sentiment permanent de déja-vu. Sunt plicticoşi pentru că nu schimbă nimic, nu fac nimic, şi bălmăjesc mereu şi mereu aceleaşi clişee. C

    Câţi au venit să spună cum că turismul are potenţial sau că pierdem din cauza infrastructurii precare sau că „trebuie să ne schimbăm, dar schimbarea începe cu tine!„, un îndemn care tronează în fruntea unor bloguri, deschide şi închide postări pe net, articole de presă şi emisiuni televizate. Eşti nemulţumit de autorităţi, impozite, măsurile anticriză, rezultatul alegerilor sau cine mai ştie ce? Schimbă-te tu! Te mănâncă câinii pe stradă? Schimbă-te tu! E asfaltul plin de găuri? Schimbarea e în tine!

    Nu, alţii trebuie să se schimbe! Persoanele cu defecţiuni sunt altele, iar putinţa mea şi a celorlalte persoane decente de a le schimba sunt limitate. Trebuie să se schimbe cei care au instituţionalizat şmecheria şi tunul, cei care îmi prezintă drept o mare victorie faptul că au făcut un drum lung de numai un sfert de oră de mers cu maşina, care îngroapă, din neştiinţă şi servilism imbecil, afaceri şi slujbe şi viitorul acestei ţări. Cei cărora Google le este singurul profesor.

    Sunt sigur că una din principalele cauze ale actualei situaţii din România – performanţă economică slabă, tensiuni sociale mocnite, lipsa iniţiativei, oriunde ar fi aceasta necesară – este lipsa creativităţii. Fie ea creativitate artistică sau economică sau politică; şi da, vorbesc despre un popor care, ştiu, crede despre sine că este creativ în cel mai înalt grad. Nu poţi fi creativ invocând permanent clişee, copiind sau adaptând ideile bune ale altora. Nu trebuie să ne blamăm foarte tare, omenirea s-a lenevit, intelectualiceşte vorbind, în ansamblu: pe plan global, testele indicau o creştere a IQ de 10 puncte la fiecare generaţie, iar majorarea se făcea simţită şi în testele de creativitate, cu acelaşi ritm, până în 1990.

    După acest an, rezultatele testelor Torrance, un standard de evaluare a creativităţii, indică o scădere continuă. Alte teste indică evoluţii asemănătoare: în Damenarca, IQ-ul a crescut în mod constant între 1959 şi 1998, după care a scăzut cu tot atâtea puncte cu cât s-a majorat anterior. În Australia, coeficientul de inteligenţă al copilor nu s-a schimbat între 1975 şi 2003. Faţă de 1980, în 2008 britanicii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu şase puncte.

    Nu fiţi trişti, se poate face treabă şi în condiţiile acestea.

    Fără legătură cu cele de mai sus, ataşez câteva picturi, reprezentând câteva figuri cunoscute ale lumii politice internaţionale, ale fostului preşedinte american George W. Bush, care a deschis, recent, o expoziţie în Dallas. Mi se pare, sincer, că Bush junior dovedeşte talent şi are ceva primar, primitiv în exprimare; în acelaşi timp, mi se pare că are talentul de a citi nu numai figura, ci şi sufletul omului.


     

  • RAPORT: Banca Mondială – Integrarea romilor, o politică economică inteligentă pentru România

     Estimarea numărului de romi din România este greu de făcut din cauză că nu sunt disponibile date privind etnia la nivelul statelor membre UE, dar şi din cauză că familiile rome nu sunt dispuse, de multe ori, să-şi dezvăluie identitatea etnică în faţa autorităţilor, se menţionează în raport.

    La Recensământul din 2011, aproximativ 613.000 de români, reprezentând circa 3,3 la sută din populaţia ţării, şi-au declarat etnia romă. Pe de altă parte, potrivit estimărilor experţilor, disponibile la nivelul Consiliului Europei, populaţia romă din România număra în 2010 între 1,2 milioane şi 2,5 milioane de oameni, reprezentând o pondere între 6,5 şi 13,5 la sută din populaţia ţării.

    Din totalul populaţiei rome din România, o pondere de aproape 40 la sută o au copiii de până la 14 ani – noua generaţie care va intra pe piaţa muncii. Din totalul întregii populaţii, acest segment reprezintă numai 15 la sută. O pondere mai mare, de 17 la sută, o are segmentul de 65 de ani şi peste, estimat să crească rapid în viitorul apropiat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român a dezvoltat o reţea socială care te lasă să comunici cu lumea de dincolo: în patru zile are 50.000 de utilizatori

    Platforma, dezvoltată sub numele de eterni.me, a fost accesată în patru zile de la lansare de peste 50.000 de utilizatori. Prima versiune complet funcţională va fi lansată în anul 2015 în Statele Unite, iar conturile se vor putea crea doar pe bază de invitaţie.

    Alături de Marius Ursache, la partea de programare a contribuit şi grup de softişti de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

    Informaţiile postate de utilizator, atât pe platformă cât şi pe site-uri, sunt agregate şi din ele se crează un avatar care, folosind algoritmi de inteligenţă artificială, va putea transmite informaţii şi după moartea utilizatorului. În cazul în care ideea nu li se pare înspăimântătoare, cei apropiaţi vor putea accesa site-ul pentru a pune întrebări sau a cere sfaturi.

    Marius Ursache este unul din fondatorii Grapefruit, agenţie de digital product development înfiinţată în anul 1999.

  • O companie britanică specializată în inteligenţă artificială, cea mai mare achiziţie GOOGLE în UE

     DeepMind, cu sediul la Londra, a fost susţinută financiar până acum de fondurile de capital de risc controlate de miliardarii Peter Thiel (cofondator PayPal) şi Li Ka-shing (Hutchison Whampoa).

    O companie “secretoasă”, DeepMind a dezvoltat recent tehnologii sofisticate prin care computerele pot învăţa pe cont propriu noi funcţii, fără asistenţă din partea unui operator, potrivit FT.

    Informaţiile au fost confirmate de două surse apropiate situaţiei, notează Financial Times.

    Una dintre surse susţine că Google s-a mişcat extrem de repede pentru a prelua compania înaintea Facebook, absorbind echipa DeepMind.

    Contactaţi de FT, reprezentanţii Google au refuzat să comenteze informaţiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite i-au spionat pe preşedinţii Mexicului şi Braziliei

     Televiziunea braziliană Globo a prezentat duminică un document dezvăluit de informaticianul american Edward Snowden şi datând din iunie 2012, intitulat “Infiltrare inteligentă de date, studiu de caz Brazilia şi Mexic”.

    În acest document, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) încearcă să “înţeleagă mai bine metodele de comunicare şi interlocutorii” lui Rousseff şi ai colaboratorilor săi, graţie unui program care permite accesul la toate conţinuturile vizitate de preşedinte pe Internet.

    Rousseff, care intenţionează să efectueze o vizită de stat la Washington în octombrie, a organizat o reuniune de lucru duminică, pentru a analiza problema, potrivit Globo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Club BM: Valoarea bazelor de date inteligente

    DE CÂND CONSUMATORUL A DEVENIT REGE, tot mai multe companii caută să afle cât se poate de exact ce vrea şi, mai ales, ce şi-ar putea dori clienţii. În acest context, de ajutor se pot dovedi bazele de date inteligente şi analiza predictivă.
    În plus, tehnologia a schimbat foarte mult modalitatea de interacţiune cu produsele şi serviciile, foarte multe din aşteptările clienţilor s-au schimbat, iar organizaţiile trebuie să îşi redescopere clienţii, arată Ştefan Baciu, channel partner manager pentru Europa de Sud Est, IBM România. Mai concret spus, dacă în urmă cu zece ani cantitatea de informaţii era relativ limitată la calculatorul fiecăruia şi la media, acum un client poate să acceseze „tone„ de informaţie pentru a-şi cumpăra un telefon, un frigider, o casă sau o vacanţă. Cu toate acestea, punctează reprezentantul IBM, foarte multe organizaţii încă funcţionează cu „blind spots„ – zone neobservabile din punct de vedere al analizei de date. Studii realizate de IBM şi citate de Baciu arată că unul din trei manageri ia decizii critice de business fără informaţia de care are nevoie, unul din doi manageri nu are acces la informaţia necesară pentru a-şi fundamenta deciziile iar unul din patru lideri de business este convins că informaţia predictivă ar putea ajuta în luarea unor decizii mai bune.

    Or informaţiile inteligente pot fi la îndemâna oricărei companii, pentru că orice firmă are o bază de date ce se poate dovedi extrem de folositoare în păstrarea, fidelizarea clienţilor dar şi în creşterea vânzărilor. „Instrumentele de analiză predictivă ne ajută să facem o conexiune între volumul de date şi informaţii pe care îl avem astfel încât să putem trage concluzii despre evenimentele care ar putea să se întâmple„, declară Baciu. Mai mult de-atât, companiile pot genera scenarii multiple pentru evoluţia afacerii folosindu-se de acest tip de instrument.

    SOLUŢIILE DE ANALIZĂ PREDICTIVĂ DUC LA SCHIMBAREA INTERACŢIUNII CU CLIENTUL, CARE DEVINE MULT MAI PERSONALIZATĂ. Soluţiile SPSS din portofoliul IBM îşi trag rădăcinile din sisteme de lucru ce există pe piaţă de peste 40 de ani. „A început ca produs de statistică, a evoluat către data mining şi evaluare predictivă, a fost cumpărat de IBM în 2009 şi acum este un instrument care conţine foarte multă inteligenţă şi poate identifica tendinţe şi modele în volume mari de date”, declară Ştefan Baciu.

    Cu toate acestea, companiile care apelează la soluţiile de analiză predictivă nu trebuie să se aştepte la rezultate imediate, atenţionează Ionel Dinu, şeful departamentului CRM, direcţia managementul segmentelor retail, în cadrul BCR.
    ACESTA ESTE UN INSTRUMENT DE LUCRU, ORICE IDEE SE POATE MODELA ATÂT TIMP CÂT EXISTĂ ISTORIC, DATE. E frumos să poţi previziona, dar rezultatele vor veni foarte greu„, spune Dinu. El adaugă că ideea de analiză predictivă, numită şi data mining sau mineriada datelor, a pornit de la un spital, la departamentul de urgenţă, când trebuia să se facă o predicţie astfel încât să se asigure personalul necesar pentru urgenţe. BCR este una dintre companiile care a mizat pe soluţiile pe care le poate oferi analiza predictivă. „Spunea cineva la un moment dat că jumătate din banii cheltuiţi pe marketing sunt aruncaţi. Dar nu se ştia care este jumătatea respectivă. Aşa făceam şi noi”, spune Dinu.

    BCR făcea campanii de marketing direct, având o bază de clienţi consistentă, de peste trei milioane de clienţi în retail. Rezultatul a fost redus, povesteşte Dinu: „trimiteam 100.000 de scrisori, cu costuri de circa 100.000 de euro; mai trimiteam încă 20.000 de mesaje scrise celor care nu au primit mesajul cum trebuie şi reuşeam să vindem în jur de 1.000 de produse„. La o primă vedere, procedura putea fi îmbunătăţită, pentru a găsi în baza de date – generoasă, dealtfel – informaţii inteligente. Trebuia „să mă uit în baza de date şi să găsesc clienţi care au cea mai mare probabilitate pentru a cumpăra un anumit produs„, explică reprezentantul BCR. Instituţia financiară a cumpărat SPSS, a dezvoltat modele predictive iar acum „ştim că pentru un anumit produs putem să ne concentrăm pe o anumită bază de date relativ mică, dar cu o rată foarte mare de succes. Nu vom cheltui 100.000 de euro ca să vindem 1.000 de produse, cheltuim 10.000 de euro ca să vindem 3.500 de produse”.