Tag: impunere

  • Zona euro respinge cel mai recent plan al Ciprului, din cauza implicării fondurilor de pensii

     Statele din zona euro şi guvernul cipriot au început o nouă rundă de negocieri pentru a ajunge la o modalitate acceptabilă prin care statul să colecteze fonduri proprii de 5,8 miliarde de euro, necesare deblocării unui pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro de la ţările membre ale uniunii monetare, potrivit Financial Times.

    Ultimul plan al autorităţilor cipriote prevedea restructurarea Laiki, a doua mare bancă din Cipru, şi divizarea acesteia într-o instituţie de credit care să includă activele solide şi una cu active neperformante. Depozitele mai mari de 100.000 de euro urmau să fie incluse în banca cu active neperformante, situaţie în care deponenţii ar fi urmat să înregistreze pierderi.

    Depozitele de până la 100.000 de euro, precum şi locurile de muncă de la Laiki ar fi fost garantate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bun rezultat pentru piaţa de artă din 2013

    Aproximativ 500 de persoane au asistat la licitaţia în care 170 tablouri din totalul de 176 propuse au fost adjudecate. Aceasta reprezintă cea mai bună rată de adjudecare a unei licitaţii din România, după licitaţia Artmark aniversară, din decembrie 2011.

    Cele mai mari sume le-au înregistrat “Costum verde de bal (Colombina în verde)”, 142.000 de euro, urmată de “Clown” de Ion Ţuculescu (60.000 de euro), “Băiat din Vitré”  de Nicolae Grigorescu (40.000 de euro), “Plajă la Mangalia” de Nicolae Tonitza (25.000 de euro), “Peisaj din Ardeal” de Camil Ressu (20.000 de euro) şi “Geamie la Mangalia” de Gheorghe Petraşcu (20.000 de euro).

    MAI CITITI SI: Preţul artei la români

    Prima dintre acestea, capodopera lui Nicolae Grigorescu, rămâne în ţară, fiind adjudecată de un important colecţionar român.

    Licitaţia a înregistrat, ca de obicei, noi recorduri absolute de artist, precum Constantin Isachie Popescu (5.500 de euro pentru “Trandafiri”), Niculina Dona Delavrancea (3.750 euro pentru “La Mamaia”), Georgeta Barbieri (3.000 de euro pentru “Balcic”), Georgeta Holban Peters (2.500 de euro pentru “Terase la Balcic”) etc.

    Următorul eveniment major îl reprezintă Sesiunea celor 6 licitaţii organizate de Artmark în perioada 16-18 aprilie, la Athénée Palace Hilton (16 şi 17 aprilie), respectiv la JW Marriott Bucharest Grand Hotel (18 aprilie).

  • Pivniceru: Noile recomandări din rapoartele MCV creează impresia unei monitorizări continue. Pun sub semnul întrebării consecvenţa CE

     Observaţiile referitoare la Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV) sunt cuprinse într-un memorandum pe care ministrul Justiţiei l-a prezentat Guvernului, miercuri, în şedinţa săptămânală.

    Potrivit lui Pivniceru, MCV, instituit de Comisia Europeană (CE) în 2006, avea în substanţa lui patru condiţionalităţi, care se refereau la: garantarea unui proces judiciar transparent şi eficient, consolidarea capacităţii şi responsabilităţii Consiliului Superior al Magistraturii, raportarea şi impactul implementării noilor coduri de procedură civilă şi penală, înfiinţarea, responsabilitatea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, continuarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, precum şi combaterea corupţiei în cadrul administraţiei publice locale.

    Totodată, în funcţie de îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor condiţionalităţi, tezele iniţiale prevedeau modificarea deciziei în cazul în care CE considera că este necesară modificarea obiectivelor de referinţă, respectiv decizia trebuia abrogată atunci când România a atins un nivel “satisfăcător” în realizarea obiectivelor de referinţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung pregăteşte un “ceas inteligent”, în replică la modelul care ar fi dezvoltat de Apple

     “Pregătim ceasul de mai mult timp. Lucrăm din greu pentru a fi gata de lansare. Dezvoltăm produse pentru viitor, iar ceasul este cu siguranţă unul dintre ele”, a declarat Lee Young Hee, vicepreşedinte executiv al diviziei mobile a Samsung, citat de Bloomberg.

    Lee a refuzat să precizeze ce funcţii va avea ceasul, cât va costa sau când va fi disponibil pe piaţă.

    Compania are 3 lansări importante de smartphone-uri în acest an, respectiv Galaxy S 4, prezentat săptămâna trecută, urmat de un nou model Note şi un telefon echipat cu sistemul de operare Tizen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin, despre taxa bancară din Cipru: O decizie incorectă, neprofesionistă şi periculoasă

     “O astfel de decizie, dacă este adoptată, va fi incorectă, neprofesionistă şi periculoasă”, a declarat liderul de la Kremlin într-o şedinţă de guvern, potrivit unui comunicat publicat luni de administraţie, transmite Bloomberg.

    Putin consideră că decizia va stabili un precedent periculos.

    Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat luni, potrivit AFP, că decizia pare a fi “o confiscare a fondurilor străinilor”.

    Ministrul Finanţelor Anton Siluanov a afirmat, potrivit agenţiei RIA Novosti, că Rusia şi-ar putea reevalua rolul în acordul de bailout al Ciprului deoarece nu a fost consultată în privinţa taxei asupra depozitelor bancare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cipru va propune zonei euro o nouă variantă a taxei bancare

     Modificarea vizată de Cipru ar trebui să protejeze mai bine deponenţii care au în conturi până la 100.000 de euro, potrivit agenţiei de presă Dow Jones, citată de CNBC.

    Pentru a putea strânge în continuare suma de 5,8 miliarde de euro din taxa pe depozite, guvernul cipriot ia în calcul un nivel mai ridicat de taxare pentru persoanele cu depozite mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Express: 8 din 10 britanici ar dori menţinerea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor

    Aproape opt din zece (79%) persoane chestionate în cadrul unui sondaj comandat de “Get Britain Out”, un grup britanic antieuropean de lobby, doresc menţinerea restricţiilor impuse României şi Bulgariei, în contextul unor temeri privind venirea un val de imigranţi, relatează Express în pagina online. “Get Britain Out” apreciază că sondajul arată că britanicii vor să preia controlul asupra frontierelor ţării lor. “La nivelul tuturor partidelor, regiunilor şi grupurilor demografice, publicul cere Guvernului să menţină controlul asupra imigraţiei din România şi Bulgaria”, a declarat Tim Aker, purtătorul de cuvânt al organizaţiei. “Problema este că regulile privind libera circulaţie în UE permit oricui din Uniune să vină să trăiască în Marea Britanie”, a subliniat el, adăugând că imigranţii sunt “eligibili” să primească locuinţe şi ajutoare sociale fără să fi contribuit la buget, iar premierul David Cameron nu poate renegocia legislaţia care le acordă aceste drepturi. “Acest sondaj arată că poporul britanic vrea să ia înapoi controlul asupra frontierelor, iar singurul mod de a face acest lucru este ieşirea din UE”, a subliniat Aker.

    Mai multe pe gandul.info