Tag: fotografie

  • Aşa arată un loc ca-n filme (FOTO)

    Omul şi-a exersat ochiul în copilăria petrecută la Toronto, folosit de multe ori drept “dublură” pentru New York, aşa că a început să recunoască locurile, apoi, mutându-se la în metropola americană, a descoperit întâmplător un loc pe care-l ştia dintr-un film, l-a fotografiat şi l-a arătat prietenilor.

    “Superman” (1978):

    Şi-a continuat comparaţiile fotografice, iar cel mai uşor de recunoscut i s-au părut peisajele urbane din anii ’20, pentru că regizorii filmelor de atunci aveau grijă să filmeze în locuri cunoscute, şi între timp a început să primească şi cereri de locuri pe care să le caute şi să le fotografieze.

    “Midnight Cowboy” (1969):

    “Goodfellas” (1990):

  • Mediafax.ro lansează Mediafax Zoom, o secţiune dedicată iubitorilor de fotografie

    Săptămânal vor fi încărcate pe pagina zoom.mediafax.ro reportaje foto conţinând cel puţin 10 imagini de dimensiuni mari care redau cu o acurateţe deosebită poveşti de actualitate, interne şi internaţionale. Colecţiile cuprind teme variate, de la nivel naţional, dar abordând şi subiecte internaţionale, precum sărbători, sporturi, evenimente diverse, fenomene ale naturii, animale, destinaţii turistice speciale sau persoane publice.

    “Proiectul Mediafax Zoom s-a născut din dorinţa de a prezenta cititorilor noştri un alt mod de transmitere a informaţiei, bazat în proporţie covârşitoare pe latura ei vizuală, informaţia de tip text rămânând minimalistă. Mediafax Zoom îşi propune să arate vizitatorilor săi galerii foto cu imagini de actualitate, atât din ţară, cât şi internaţionale, precum şi selecţii de fotografii pe teme variate”, a declarat Marius Smădu, coordonatorul Mediafax Foto. Această secţiune, care pune accent pe partea vizuală, vine în completarea conţinutului vast de informaţie oferit de www.mediafax.ro, fiind un produs destinat iubitorilor de fotografie şi nu numai, care aduce în prim plan imagini remarcabile.

    Una dintre facilităţile de interes pentru public oferite de Mediafax Zoom este aceea că oferă posibilitatea vizitatorilor săi să împărtăşească prietenilor galeriile sau fotografiile favorite în majoritatea reţelelor sociale disponibile online. De asemenea, noua secţiune dispune de pagini individuale de Facebook, Twitter, Pinterest, Google+ şi Share This.

    www.mediafax.ro face parte din Mediafax Group şi este unul din principalele site-uri de ştiri din România. Lansat în 2007, ca primul site al unei agenţii de presă româneşti care se adresa în mod direct consumatorilor finali, www.mediafax.ro îşi ţine vizitatorii conectaţi la actualitatea din România prin peste 100 de ştiri de la locul evenimentelor, transmise în timp real şi prezentate echidistant. Cu un conţinut multimedia tot mai bogat, o acoperire completă a ştirilor de impact şi o bună selecţie a celor mai importante informaţii ale zilei, site-ul şi-a crescut constant traficul şi numărul de vizitatori loiali.

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: BUSINESS – Ziarul Financiar, www.zf.ro, www.zfcorporate.ro, Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – ProSport, www.prosport.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro, GQ, Playboy; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT – PRO TV Magazin, www.protvmagazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.one.ro, www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour, InStyle, www.tare.ro.

  • Lady Clementine şi aparatul ei de fotografiat

    Fotografiile îi aparţin lui Lady Clementine Hawarden şi în ele sunt imortalizate fiicele sale, care pozează în diverse ţinute, la început pe proprietatea din Irlanda a familiei, apoi în studioul său londonez.

    Imaginile lui Lady Hawarden sunt importante pentru istoria fotografiei nu numai pentru detaliile despre moda vremii surprinse în ele, ci şi pentru faptul că sunt diferite de cele realizate la acea vreme, când majoritatea fotografilor erau bărbaţi care se concentrau pe clădiri şi peisaje. Casa de licitaţie se aşteaptă să le vândă pentru cel puţin 150.000 de lire.

  • Premiul World Press Photo of the Year Award a fost câştigat de un suedez. Fotografia care a i-a adus premiul lui Paul Hansen – FOTO

    Fotografia realizată de Paul Hansen, publicată în cotidianul suedez Dagens Nyheter, a fost realizată pe 20 noiembrie 2012 pe străzile din provincia Gaza.

    Ea prezintă un grup de bărbaţi care transportă spre o moschee, în cadrul unei ceremonii funerare, cadavrele înfăşurate în pânză albă a doi copii, nepotul şi nepoata bărbaţilor din acel grup, ucişi la vârstele de doi ani, respectiv trei ani, în urma distrugerii casei lor de un proiectil israelian.

    Tatăl celor doi copii, Fouad, a fost şi el ucis, în timp ce mama lor a fost rănită grav şi internată la secţia de terapie intensivă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai tare vedere panoramică asupra unui oraş (VIDEO)

    Clădirea Burj Khalifa, devenită celebră graţie filmului “Mission Impossible 4”, este cea mai înaltă din lume, ridicându-se la 829,8 m deasupra solului.

    Vederea panoramică a fost creată din 70 de fotografii făcute de Gerald Donovan, un fotograf care locuieşte în Dubai. Vizitatorii clădirii Burj Khalifa pot privi de obicei oraşul de la punctul de observaţie situat la etajul 124, însă Donovan a urcat până la etajul 160, ultimul, iar apoi până pe acoperiş, spre a surprinde o privelişte cât mai spectaculoasă.

    Panorama interactivă le permite utilizatorilor de internet să exploreze Dubaiul, alegând diverse obiective de interes, cum ar fi hotelul Burj Al Arab sau hipodromul Meydan.

    Concursul de fotografie Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al Maktoum urmează să acorde premii în valoare de 389.000 de dolari. Premiul cel mare este în valoare de 120.000 de dolari. Denumirea concursului îl onorează pe prinţul moştenitor Hamdan, fiul şeicului Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte al Emiratelor Arabe Unite, prim-ministru şi guvernator al statului Dubai.

  • Fotografia care poate anunţa SCHIMBAREA în Coreea de Nord

    Soţia liderului nord-coreean Kim Jong Un, Ri Sol Ju, a apărut îmbrăcată în sacou şi pantaloni negri, în timpul unei vizite alături de soţul ei, la o fabrică de ţiglă din Phenian, scrie Telegraph. Publicaţia britanică notează că acesta este un gest “de-a dreptul reformator” în domeniul vestimentar în Coreea de Nord, unde de decenii femeile sunt obligate să poarte fuste lungi, în nuanţe închise. Cu numai o lună în urmă, soţia lui Kim Jong-Un a apărut cu o geantă Dior, mai scrie sursa. De când a fost prezentată oficial ca soţie a noului lider de la Phenian, Ri Sol Ju, fost star pop, a apărut în mai multe ţinute considerate “îndrăzneţe”, catalogate drept “apogeul modei” în Coreea de Nord, scrie Telegraph.

    Mai multe pe gandul.info

  • O fotografie de excepţie şi filmul realizării acesteia – FOTO şi VIDEO

    În fotografia pe care o prezentăm Thomson merge pe chila unui iahtului său de 8 tone, adus de un skijet de 255 de cai-putere, după mai multe încercări. O realizare umană de excepţie.

  • Care e secretul unei poze reuşite

    Ideea cărţii-album publicate de editura Litera este că acest clişeu s-ar cuveni amendat: sigur, tehnologia de vârf poate corecta o sumedenie de inabilităţi sau de lacune informaţionale ale fotografului amator, dar ea singură nu poate crea o imagine emoţionantă, echilibrată, evocatoare, nu poate face un transfer de “suflet”. Pentru asta mai e nevoie şi de altceva, de nişte secrete pe care unul dintre fotografii de top de la National Geographic, Joel Sartore, secondat de scriitorul şi fotograful John Healey, ni le livrează nu doar cu mult “savoir faire”, ci şi cu un umor absolut cuceritor.

    Fără a fi un manual tehnic şi impersonal, un lexicon plicticos de termeni abstracţi sau o enumerare de unelte, cartea – splendid ilustrată – ne arată că oricine poate face fotografii frumoase, dacă îşi dă frâu liber imaginaţiei şi simţului artistic, dacă alege un subiect interesant şi dacă admite că trebuie să cunoască nişte reguli simple, dar esenţiale: compoziţia, regula treimilor, macrofotografia, idei de compoziţie, timp de expunere, histograma, prioritatea de diafragmă, prioritatea de timp, saturaţia culorii, programe de editare a imaginilor etc. etc.

    Dincolo de aceste argumente care contribuie la calitatea unei fotografii, cartea închide între paginile sale şi un alt serios motiv de interes. Subiectele pe care le fixează în memorie şi asupra cărora vă invită să vă exersaţi harul fotografic sunt “familia, copiii, prietenii şi animalele de companie”. Adică exact acele fiinţe pe care, acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, simţiţi mai mult ca oricând nevoia să le aveţi aproape.

    Joel Sartore, John Healey, “Fotografiază-ţi familia, copiii, prietenii şi animalele de companie”, National Geograhic, Editura Litera, Bucureşti, 2012

  • Imaginea zilei: festivalul luminii din Germania

    După câţiva ani în care a crescut rapid, a ajuns la un număr de aproximativ 170 de evenimente şi a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de arhitectură şi design din Europa. În centrul atenţiei la festivalul din acest an s-a aflat construcţia de corzi elastice luminoase intitulată “Resonate” pe care o puteţi vedea în această imagine publicată de twistedsifter.com.