Tag: fotbal

  • AS Roma, învinsă de Manchester City la loviturile de departajare, la International Champions Cup

    După 90 de minute de joc, scorul a fost egal, 2-2. Pentru City au marcat Sterling ‘3 şi Iheanocho ’51, iar pentru AS Roma au înscris Pjanic ‘8 şi Ljajici ’87 (penalti).

    Portarul Bogdan Lobonţ a evoluat pentru AS Roma din minutul 66.

    La loviturile de departajare pentru AS Roma au marcat Nainggolan, Ljajici, Destro şi Falque, în timp ce Doumbia şi Keita au ratat. Pentru City au marcat Toure, Navas, Lopes, Hart şi Horsfield, în timp ce Kloarov a ratat.

  • Alegerile pentru preşedinţia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016

    Potrivit sursei citate, în 26 februarie 2016 la Zurich va avea loc Congresul FIFA pentru alegerea noului preşedinte în locul lui Joseph Blatter.

    Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, la începutul lunii, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.

    FIFA se confruntă cu un scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului.

     

  • Preşedintele federaţiei de fotbal din Bolivia a fost arestat

    Autorităţile din Bolivia au început să ancheteze federaţia naţională de fotbal după izbucnirea scandalului de corupţie ce afectează FIFA.

    Până în prezent, peste 20 de oficiali ai federaţiei au depus mărturie. Chavez este acuzat de corupţie în gestionarea resurselor.

    Carlos Chavez este şi trezorierul Confederaţiei Sud-americane de Fotbal (Conmebol).

  • UEFA: Peste 11 milioane de bilete au fost solicitate într-o lună pentru turneul final al Euro-2016

    La 10 iunie, au fost puse în vânzare un milion de bilete pentru Euro-2016, iar perioada de vânzare s-a încheiat vineri, la 20.16, ora Europei centrale, cu exact un an înaintea finalei turneului din 2016.

    Pentru atribuirea biletelor se va efectua o tragere la sorţi. Fanii vor fi anunţaţi până la 15 august dacă au obţinut biletele pe care le-au solicitat.

    Pe portalul UEFA s-au primit solicitări din 209 ţări, însă cele mai multe, 41 la sută, au venit din Franţa. Pentru finală s-au cerut 1,2 milioane de bilete, pentru meciul de deschidere 650.000 de tichete, iar pentru sfertul de finală din 3 iulie, care se va disputa pe Stade de France, 550.000. 15.964 de bilete au fost solicitate pentru persoane cu handicap, care beneficiază de preţuri moderate, de la 25 de euro pentru meciurile de grupă până la 85 de euro pentru finală.

    Următoare perioadă de vânzare a biletelor pentru Campionatul European va fi decembrie – ianuarie.

     

     

     

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Importul şarlatanilor „Tsipras” trebuie blocat. Dăunează grav României

    Guvernul Alexis Tsipras trebuie să plătească pensii şi salarii, spitalele de stat trebuie să cumpere medicamente şi, deocamdată, toate aceste obligaţii sunt achitate pentru că Banca Central Europeană pompează zilnic bani către Grecia. Ce se va întâmpla dacă guvernatorul BCE, Mario Draghi, închide robinetul? Guvernul Tsipras va emite probabil nişte hârtii cu o valoare incertă – aşa-numitele I.O.U („I owe you”) sau drahme – dar grecii tot de euro se vor folosi.

    Referendumul nu face nici un bine Greciei, întrucât datoriile nu pot fi şterse sau restructurate pur şi simplu pentru că aşa au decis debitorii, unilateral. Sunt mulţi cei care compară situaţia din Grecia cu cea din Puerto Rico, o insulă din Caraibe care este oficial parte a Statelor Unite. Şi Puerto Rico este înglodată în datorii (care depăşesc de 4,5 ori veniturile guvernamentale), dar urmează programul de ajustare fiscală şi reforme structurale stabilit de un expert al Băncii Mondiale, pentru că altfel riscă să intre în insolvenţă şi ar urma să accepte pur şi simplu tutela unui judecător sindic (bankruptcy court).

    Grecia (unde datoria depăşeşte de 3,8 veniturile la bugetul statului) încearcă, în schimb, să creeze o presiune politică pe guvernele din zona euro, pentru a ocoli din nou necesarele reforme. Nici măcar promisele măsuri anti-corupţie nu au evoluat prea mult în guvernarea Tsipras.

    Nu ştiu, şi cred că în acest moment nu ştie nimeni, ce se va întâmpla cu Grecia, dar este evident că, din păcate, referendumul va avea consecinţe negative pentru România şi pentru regiunea înconjurătoare. În primul rând, domnul Putin capătă un important respiro şi îşi poate relua manevrele din Ucraina, în timp ce liderii UE îşi bat capul cu Grecia. Cum va folosi Rusia această oportunitate, rămâne de văzut, ceea ce vedem este că Rusia Today jubila la momentul anunţării rezultatului referendumului. Luni, Putin l-a sunat pe Tsipras şi i-a oferit sprijinul său.

    În al doilea rând, vor fi afectate investiţiile greceşti în zona extinsă a Balcanilor, inclusiv din România. Balcanii erau principalul teren al investiţiilor din această ţară, fiind o regiune familiară grecilor. Acum, companiile cu capital grecesc vor începe probabil să trimită lichidităţi către patrie, pentru a-şi sprijini firmele-mamă, şi vor investi mai puţin.

    Cele şapte bănci cu capital grecesc din România detin aproximativ 30% din capitalul sistemului bancar, deci au o influenţă semnificativă. În paranteză, anunţul lui Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Ponta, că el şi prietenii săi şi-au retras banii din băncile cu capital grecesc dovedeşte o iresponsabilitate crasă. Un astfel de semnal din partea unui oficial guvernamental poate declanşa oricând panica între deponenţi, consecinţele la nivelul întregului sistem bancar fiind greu de anticipat. Mă întreb dacă Frunda nu a făcut intenţionat o astfel de declaraţie, pentru că nu îl suspectez de lipsă de inteligenţă.

    Dar cel mai tare mă îngrijorează riscul contaminării României de populismul anti-capitalist şi etnocentric din Grecia. Am avut deja câteva experimente şi am scăpat uşor. PRM a obţinut, în 2000, aproape 2,3 milioane de voturi, adică peste 21%, iar Corneliu Vadim Tudor a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale. În 2012, partidul lui Dan Diaconescu a fost votat de peste un milion de alegători, adică aproape 15%. Acum, unul din ei este la pensie, iar altul la puşcărie, dar şarlatani care să ofere soluţii miraculoase, amestecate cu lozinci patriotarde, se vor găsi mereu. Nu putem exclude – deşi pare o teorie un pic conspiraţionistă – ca Rusia să finanţeze pe viitor mişcări tip Syriza, care să distrugă unitatea Uniunii Europene.

    Deja există un nucleu de stângişti romantici şi naivi, susţinuţi de fosile ale regimului comunist, inclusiv câţiva foşti turnători ai securităţii, care bat toba revoluţiei anticapitaliste şi cheamă la luptă împotriva oligarhiei financiar-bancare. Mai rău, am văzut câteva semnale în această direcţie venind din partea unui premier Ponta disperat. Celor care li se pare că asta este soluţia pentru România – separare de valorile şi politicile economice ale Uniunii Europene – le fac o invitaţie: să viziteze Chişinăul. Sau, mai bine, Kievul. Sau cel mai bine să facă o vizită la Minsk, să vadă cum se trăieşte în republica „independentă” condusă de Alexandru Lukaşenko. Eu personal sunt convins că între „independenţa” girată de Moscova şi integrarea în Uniunea Europeană, românii vor alege calea spre Vest.


    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Burleanu spune că va nominaliza un nou secretar general în luna august

    Burleanu a menţionat că a informat Comitetul Executiv referitor la preluarea atribuţiilor de secretar general până la nominalizare. “Nu s-a ridicat acest subiect (n.r. – suspendarea secretarului general Gheorghe Chivorchian) în Comitetul Executiv, a fost doar o intervenţie a mea referitor la această situaţie şi că toate atribuţiile de secretar general începând de marţi (n.r. – 30 iunie) au fost preluate de mine. Nu e o decizie luată în privinţa duratei preluării atribuţiilor de secretar general. Ele vor fi preluate până la nominalizarea noului secretar general. Probabil că în luna august se va face nominalizarea. Încă nu e nicio propunere, e prematur azi să mă fi gândit deja, pentru că au fost lucruri de organizat în această perioadă”, a spus Burleanu într-o conferinţă de presă.

    El a explicat că suspendarea lui Gheorghe Chivorchian este cea mai bună soluţie pentru ca FRF să nu fie amestecată în astfel de procese. “Vorbim despre o autosuspendare. Eu cred că această autosuspendare este situaţia cea mai bună pentru tot acest proiect al fotbalului românesc pe care l-am început. Nu ne putem permite ca FRF să fie amestecată în alte procese precum acesta. Ţin să menţionez însă că domnul Chivorchian nu este implicat într-o situaţie care să priveasă în mod direct FRF. Vorbim despre nişte acuzaţii pentru nişte presupuse fapte din perioada în care domnul Chivorchian conducea clubul din Timişoara. Deci nu vorbim de o activitate făcută din postura de oficial al FRF”, a precizat preşedintele.

    Întrebat dacă UEFA a solicitat informaţii privind dosarul în care este implicat secretarul general al FRF, Burleanu a răspuns: “Nu am avut nicio solicitare de informaţii dintre UEFA despre această speţă. Se ştie foarte bine că nu este o decizie definitivă în acest dosar, pentru că dacă era aşa cu siguranţă altfel ar fi stat lucrurile şi în ceea ce priveşte reacţia UEFA. Eu nu regret, absolut deloc. Mai mult decât atât, vreau să fim foarte fermi în ceea ce priveşte acest parcurs al integrităţii pe care eu mi ml-am asumat”.

    La 30 iunie, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a fost suspendat din funcţie de preşedintele Răzvan Burleanu, la solicitarea sa, ca urmare a dosarului în care este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu de către DNA Timişoara.

    Atribuţiile funcţiei de secretar general al Federaţiei Române de Fotbal au fost preluate temporar de preşedintele Răzvan Burleanu.

    Gheorghe Chivorchian, fost director executiv al grupării FC Timişoara, în prezent secretar general al FRF, a fost pus sub acuzare de DNA Timişoara în dosarul finanţării echipei de către Consiliul Judeţean Timiş, acesta fiind cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

    Acuzaţiile care i se aduc lui Chivorchian fac parte din dosarul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara de către Consiliul Judeţean Timiş, în perioada în care clubul de fotbal îi aparţinea omului de afaceri Marian Iancu.

    “În cursul anului 2008, angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, cu ştiinţă, au întreprins demersurile necesare pentru alocarea unor sume de bani în vederea susţinerii echipei de fotbal ce aparţinea S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A. Concret, aceştia au avizat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, o hotărâre a Consiliului Judeţean Timiş şi au semnat un protocol de colaborare pentru realizarea unui proiect de ridicare a nivelului performanţei sportive şi asigurarea condiţiilor de accedere şi participare a echipei la competiţiile de club UEFA”, se arată într-un comunicat al DNA.

    Potrivit sursei citate, în baza acestor documente şi încălcând legea, au fost acordate societăţii conduse la acea vreme de Marian Iancu mai multe sume de bani, totalizând peste un milion de euro, în condiţiile în care societatea avea înregistrate restanţe la plata obligaţiilor către bugetul de stat, dar şi către finanţatorul Consiliul Judeţean Timiş.

    Astfel, suma de un milion de euro este considerată prejudiciu adus CJ Timiş.

    “Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, după aprobarea finanţării, în scopul întocmirii şi efectuării înregistrărilor financiar contabile de către angajaţii Consiliul Judeţean Timiş a sumelor de bani virate către firma respectivă, Chivorchian Haic Gheorghe, pentru a sprijini activitatea infracţională a angajaţilor respectivi, a prezentat şi depus documente false din care rezulta că sumele de bani acordate au fost utilizate pentru achitarea drepturilor de natură salarială sau asimilată veniturilor către jucătorii de fotbal legitimaţi la clubul de fotbal respectiv”, se mai arată în comunicat.

    De fapt, potrivit aceleiaşi surse, banii au fost utilizaţi de către societatea comercială în alte scopuri, respectiv pentru “plata datoriilor şi penalităţilor anterioare aferente acestor datorii rezultate din contractele de închiriere şi întreţinere a stadionului Dan Păltinişanu aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Timiş şi închiriat echipei de fotbal, precum şi pentru plata datoriilor fiscale stabilite în sarcina clubului de fotbal rezultate din executări silite efectuate de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor Publice etc”, se mai arată în acelaşi comunicat.

    Gheorghe Chivorchian a fost chemat, sâmbătă, la sediul DNA Timişoara pentru a i se aduce la cunoştinţă toate aceste acuzaţii.

    În acelaşi dosar, este cercetat şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş Constantin Ostaficiuc.

  • Preşedintele şi antrenorul echipei Dinamo Zagreb, fraţii Zdravko şi Zoran Mamici, au fost arestaţi

    Cei doi au fost arestaţi la revenirea în Croaţia din Slovenia, unde Dinamo Zagreb a efectuat un stagiu de pregătire.

    Alături de fraţii Mamici, au fost arestaţi un responsabil al federaţiei croate şi un funcţionar.

  • Un suporter englez a lăsat moştenire echipei sale preferate peste 300.000 de lire sterline

    Colin Rowell a fost fan al echipei Bishop Auckland FC peste 70 de ani.

    “Deşi am mai primit una sau două moşteniri înainte, aşa ceva nu ni s-a mai întâmplat. Generozitatea lui Colin este ceva unic. Este o sumă foarte mare, care va însemna enorm pentru club”, a declarat preşedintele clubului, Richard Tremewan.

    Rowell avea 79 de ani când a încetat din viaţă, în luna ianuarie.

  • Fostul selecţioner Angelo Niculescu a încetat din viaţă

    “Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia, la vârsta de 93 de ani, a lui Angelo Niculescu, fost antrenor al naţionalei României, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi în sferturile Campionatului European din Belgia 1972“, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Fotbal.

    Înmormântarea fostului selecţioner va avea loc marţi, 23 iunie 2015, după ora 12.00, la cimitirul Ghencea Militar.

    Angelo Niculescu, născut la 1 octombrie 1921, la Craiova, a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care a calificat naţionala României la Campionatul Mondial din Mexic 1970 şi în sferturile de finală ale Campionatului European din Belgia 1972. Pe parcursul perioadei cât a stat pe banca “tricolorilor”, între 1967 şi 1973, reprezentativa de fotbal a României a disputat 41 de partide internaţionale. Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc “tiki-taka”, făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelona.

    Niculescu a absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF) în 1952, iar ulterior a activat ca profesor de educaţie fizică şi sport în cadrul Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS). A fost şi preşedinte al Colegiului Central al Antrenorilor şi preşedinte de onoare al Şcolii Naţionale de Antrenori. A publicat două cărţi pe teme sportive: “Fotbal. Metode şi mijloace de antrenament” (1972), coautor Ion. V. Ionescu şi “Corabia cu 11 pasageri” (1974). Este membru de onoare al Federaţiei Române de Fotbal şi are titlul de “Antrenor emerit”.

    Cariera de jucător a lui Angelo Niculescu s-a întins pe durata a 12 ani, interval în care a evoluat pentru Rovine Griviţa (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul (1947-1948) şi Dinamo Bucureşti (1948-1950). Niculescu a evoluat în 93 de meciuri în primul eşalon şi a marcat trei goluri.

    Angelo Niculescu a început cariera de antrenor la echipa de juniori a clubului Dinamo, în anul 1952. După o perioadă Niculescu a preluat pe partea tehnică echipa de seniori şi împreună cu aceştia, în 1955, a câştigat Campionatul Naţional. Între 1957-1959 a fost antrenor al echipelor Steaua Bucureşti şi Tractorul Braşov. Între 1959 şi 1962 a fost antrenor federal la FRF, apoi a revenit la Dinamo, cu care a câştigat Cupa României (1964) şi titlul de campioană (1965).

    Din 1967 a preluat din nou naţionala, pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din Mexic 1970, unde a obţinut locul 3, într-o grupă foarte grea, după o victorie cu Cehoslovacia (2-1) şi două înfrângeri la limită în faţa Angliei (0-1) şi Braziliei (2-3). A urmat o calificare în sferturile Campionatului European din Belgia 1972, fază a competiţiei în care România a fost eliminată de Ungaria de abia după trei meciuri, după 1-1 la Budapesta, 2-2 la Bucureşti şi 1-2 la Belgrad, la rejucare.

    Începând cu 1973, Angelo Niculescu a antrenat mai multe echipe din primul eşalon al fotbalului românesc: Sportul Studenţesc (1973-1977), Politehnica Timişoara (1977-1979), Dinamo Bucureşti (1979-1980), SC Bacău (1980-1981), Universitatea Cluj-Napoca (1981-1982) şi Oţelul Galaţi (1982-1983).

  • Federaţia croată îşi cere scuze după ce la meciul cu Italia a fost vizibilă o svastică pe gazon

    “Este un act de sabotaj şi o infracţiune. Aşteptăm ca poliţia să îi identifice pe cei care au făcut asta. Este o ruşine nu doar pentru federaţie, pentru toată Croaţia. Din câte am aflat, simbolul a fost imprimat pe gazon cu 24 până la 48 de ore înainte de meci, astfel încât să fie vizibil în timpul partidei. Le cerem scuze tuturor fanilor care au urmărit meciul la televizor, celor două echipe şi oaspeţilor noştri din Italia pentru simbolul nazist”, a declarat Tomislav Pacak, purtătorul de cuvânt al forului croat.

    Potrivit mirror.co.uk, Pacak a mai afirmat că pentru crearea simbolului nazist s-ar fi folosit un agent chimic. El a precizat că UEFA a fost informată în legătură cu acest incident.

    Reprezentativa Croaţiei a remizat vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu naţionala Italiei, în preliminariile Campionatului European din 2016. Meciul s-a disputat fără public, Croaţia fiind sancţionată pentru scandările rasiste ale fanilor la jocul din martie cu Norvegia.