BusinessMagazin

Tag: folosire

  • Eurobarometru: Încrederea în euro a atins cel mai ridicat nivel din istorie în cele 19 state care folosesc moneda unică

    Încrederea în euro a ajuns la cote istorice, potrivit ultimului Eurobarometru, care arată că mai mult de 3 din 4 cetăţenii din zona euro consideră că moneda unică este benefică pentru Uniune, acesta fiind cel mai puternic sprijin înregistrat de la începerea sondajelor, în 2002.

    Astfel, 76% din respondenţi consideră că moneda unică este benefică, procent în creştere cu 2 puncte faţă de nivelurile record înregistrate deja anul trecut.

    De asemenea, o majoritate de 65 % din cetăţenii din zona euro consideră că moneda euro este benefică pentru propria lor ţară: aceasta este, de asemenea, cea mai mare cifră înregistrată până acum.

    Moneda comună este susţinută de majoritatea cetăţenilor din toate cele 19 state membre ale zonei euro.

    „După aproape 28 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht, rămân convins că aceasta a fost semnătura mea cea mai importantă. Moneda euro, introdusă acum 20 de ani, a devenit un simbol al unităţii, al suveranităţii şi al stabilităţii. Am depus eforturi susţinute în ultimii cinci ani pentru ca Europa să depăşească criza, pentru a garanta faptul că locurile de muncă, creşterea şi investiţiile aduc beneficii tuturor europenilor şi pentru a consolida şi mai mult uniunea economică şi monetară europeană”, a spus Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

    La rândul lui, Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, a declarant că integritatea monedei unice nu mai este de mult în pericol. ”Moneda euro este una dintre cele mai mari reuşite europene şi a adus beneficii concrete atât gospodăriilor europene, cât şi întreprinderilor şi guvernelor”.

    În prezent, 340 de milioane de europeni din 19 state membre folosesc moneda euro, iar aproximativ 60 de ţări din întreaga lume îşi leagă, într-un fel sau altul, monedele lor de moneda euro.

     

  • Cum să ţii copiii departe de ecrane, dar totuşi să îi înveţi logică, gândire analitică şi programare?

    EduClass, business pornit în online de Anca şi Lucian Leibovici în 2010, care s-a dezvoltat ulterior şi în zona de distribuţie de jucării şi offline, a introdus recent în portofoliu un nou brand de jucării pe piaţa locală – Learning Resources, ce produce o serie de jocuri inspirate din lumea reală, prin care copiii pot învăţa lucruri practice. Spre exemplu, aceştia pot învăţa să numere cu ajutorul unei case de marcat, să descopere natura şi detaliile obiectelor cu o lupă sau să programeze prin intermediul unui roboţel, pregătindu-se astfel pentru un viitor dominat de tehnologie.

    „Seria de jucării STEM de la Learning Resources, care se bazează pe programa şcolară STEM (science, technology, engineering and mathematics) în care copiii învaţă la o singură materie ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică, sunt printre cele mai bine primite produse noi din portofoliul EduClass. Deşi reprezintă aplicaţii ale tehnologiei, aceste jucării îi ţin departe pe cei mici de tabletă sau telefoanele mobile, prin experimente cu elemente din viaţa de zi cu zi, care să îi ajute pe cei mici să înţeleagă cu uşurinţă diferite fenomene şi concepte”, a explicat pentru Business MAGAZIN Anca Leibovici, cofondator şi director de vânzări al EduClass.ro.

    Jocurile educative – lingvistice, ştiinţă, tehnică, inginerie, matematice – se află în top 3 cel mai vândute cate­gorii de jocuri de către EduClass.ro, alături de jucăriile de creativitate şi cele din lemn. În primele nouă luni ale acestui an, vânzările totale ale EduClass s-au ridicat la 5,3 milioane de lei – jocuri educative şi produse de puericultură, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Vânzările online prin EduClass.ro reprezintă circa 50% din cifra de afaceri totală, restul fiind generat prin distribuţie către alţi retaileri, online sau offline.
    „Valoarea medie a unei comenzi online variază în funcţie de lună, fiind undeva în jurul a 170 lei (TVA inclus). În afară de Bucureşti, cele mai multe comenzi online provin din judeţele Cluj, Timiş şi Iaşi”, a precizat ea. În prezent, portofoliul EduClass.ro numără în total peste 2.000 de produse – majoritatea jucării care vin de la producători din Marea Britanie, Belgia, India, Germania şi Italia.

    „Noi nu comercializam jucării digitale. Filosofia noastră este să încurajăm joaca în sensul clasic. Atât noi, adulţii, cât şi cei mici avem parte zilnic de un bombardament de informaţii, vedem peste tot ecrane, devine obositor. Jocurile clasice au acea capacitate pe care o astepţi de la un joc: să relaxeze, să dezvolte mintea, gândirea, creativitatea, imaginaţia sau să uşureze acumularea de cunoştinţe. Dar mai ales, pentru că joaca este mai distractivă cu minimum două persoane, să dezvolte interacţiuni, relaţii, empatia, răbdarea, asertivitatea”, a punctat antreprenoarea.

    Astfel, jocurile dezvoltate de Learning Resources – un brand american cu o vechime de 30 ani ce vinde peste 1.000 de tipuri de jocuri şi jucării educative în peste 80 ţări din întreaga lume – s-au potrivit mănuşă în portofoliul EduClass.ro. Una dintre jucăriile Learning Resources comercializate de EduClass.ro este roboţelul Botley, pe care copiii cu vârsta peste 5 ani îl pot programa.

    Cu ajutorul lui Botley, ei pot învăţa noţiuni primare de logică şi codare, contribuind la dezvoltarea gândirii analitice şi critice, la rezolvarea de probleme, la dezvoltarea spiritului de echipă şi a comunicării, precum şi la îmbunătăţirea vederii spaţiale. Mai exact, copiii îl pot programa cu uşurinţă pe Botley să facă peste 80 de acţiuni – să se deplaseze înainte (câte un pas pe rând), să se deplaseze la stânga sau la dreapta, să se deplaseze în sens invers (câte un pas pe rând), să identifice un obiect, să evite un obiect, să scoată un sunet, să repete un pas sau o secvenţă de paşi. 

    „Jucăriile de codare sunt foarte apreciate de părinţii care cumpără de la noi, pentru că le captează atenţia celor mici şi le dezvoltă pasiunea pentru tehnologie într-un mod inedit, fără a-i expune la ecrane. Iar limitarea expunerii la ecrane este una dintre cele mai mari provocări ale părinţilor în ziua de astăzi”, a subliniat Anca Leibovici. Ea a adăugat că tot mai mulţi părinţi încep să realizeze că dispozitivele electronice, chiar dacă ocupă timpul celor mici şi îi captivează, nu au tot timpul un efect pozitiv.

    „De exemplu, un copil care urmăreşte foarte multe clipuri pe YouTube învaţă să cânte, să fredoneze. Ceea ce este bine. Dar în schimb nu are răbdare să îşi astepte rândul la un joc cu mai mulţi jucători sau nu ştie să colaboreze cu un coechipier. Iar exemplele pot continua. Sunt părinţi care observă astfel de lucruri şi folosesc jocurile noastre pentru a-i face pe cei mici să descopere şi alte forme de distracţie.” Ca atare, tot mai mulţi părinţi din România caută soluţii pentru a-şi desprinde copiii de tabletă sau de televizor, alegând jocuri creative sau educative pentru aceştia.

    „Piaţa de profil este în creştere şi, în ciuda penetrării tot mai mari a dispozitivelor electronice şi mobile, jucăriile educative sunt în continuare apreciate şi, cumva, devin soluţiile la care se întorc mulţi părinţi când vor să ajute dezvoltarea unor abilităţi specifice ale celor mici”, a mai spus cofondatoarea şi directorul de vânzări al EduClass.ro.

    Topul celor mai vândute cinci jucării marca Learning Resources pe EduClass.ro sunt Bormaşina magică, Primul meu glob pământesc, Magie cu magneţi, Spumă modelatoare şi Sistemul solar motorizat. Pentru jocurile educative marca Learning Resources, EduClass.ro estimează vânzări de un milion de lei anul acesta. Pentru întreg businessul însă, EduClass.ro mizează anul acesta pe o cifră de afaceri totală de 9 milioane lei, cu 25% mare faţă de 2018.

    O bună parte din vânzări se realizează chiar la final de an, în perioada sărbătorilor de iarnă.
    „Din punctul de vedere al sezonalităţii, Crăciunul este vârful de sezon, fireşte. Suntem aliaţii lui Moş Crăciun în demersul de a oferi cadouri care să bucure, dar şi să contribuie la educaţia şi dezvoltarea celor mici. De astfel, Moş Crăciun este cel mai bun client al nostru şi an de an lista lui creşte, la fel şi vânzările noastre în perioada sărbătorilor. Vânzările aferente sărbătorilor de iarnă reprezintă circa 30% din cifra de afaceri totală”, a precizat Anca Leibovici.

    Cu ajutorul jocurilor educative, părinţii reuşesc să rezolve două provocări. Pe de-o parte, aceştia completează educaţia copiilor lor într-un mod interactiv şi distractiv, oferindu-le o experienţă de învăţare plăcută, iar pe de altă parte, reuşesc să le stimuleze abilităţi psiho-sociale, precum imaginaţia, creativitatea, răbdarea şi lucrul în echipă.

    „Jucăriile educative nu ţin de trenduri. Noi vindem jucării clasice, care sunt în continuare apreciate de către părinţi. Cele mai bune exemple sunt jucăriile de lemn şi puzzle-urile.”

  • Locul inedit în care vă puteţi refugia când nu vreţi să mai daţi ochii cu restul familiei

    Cine are şopron îl transformă, cine nu, poate să-şi cumpere unul de-a gata care să se potrivească activităţilor care urmează să se desfăşoare în el. Şopronul poate fi amenajat cât de luxos se doreşte şi proiectat de un arhitect sau birou de arhitectură. Se pot şi refolosi o parte din materialele recuperate de la şopronul vechi din grădină împreună cu unele noi la construcţia celui modern. Astfel de construcţie oferă suficientă izolare cât să le permită utilizatorilor să le folosească drept spaţiu de lucru, în timp ce alţii aleg să le folosească drept loc în care să lucreze la punerea în practică a viselor de scriitori, drept atelier de pictură sau muzică ori chiar minisală de fitness. Diverse şoproane sunt echipate chiar şi cu chicinetă şi duş, pentru ca ocupanţii lor să nu mai trebuiască să dea o fugă până în casă când vor să ia masa sau să se spele. Ca arhitectură, unele şoproane păstrează linia tradiţională, în timp ce altele seamănă cu clădirile moderne; indiferent de design, amenajarea unui astfel de spaţiu costă câteva zeci de mii de euro.

  • O incursiuneîn diplomaţia la întâmplare, dar cu mize mondiale, a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron

    Deasupra Oceanului Atlantic, Emmanuel Macron şi locotenenţii săi fac planuri pentru a-l încolţi pe preşedintele Statelor Unite, cel mai puternic politician al planetei.
    Liderul francez stă cu cei mai buni oameni din echipa sa la o masă ovală, bej, într-o cameră de consiliu din avionul prezidenţial. Deşi în public apare de obicei în costume fără cusur, pentru zborul acesta este îmbrăcat ca pentru treburile casei: blugi închişi la culoare, un hanorac cu glugă albastru cu sloganul „La French Tech”, o barbă de două zile. Este a doua şedinţă în formulă completă din zborul de opt ore către New York pentru Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, un summit anual care-i reuneşte pe liderii lumii (şi a cărei a 74-a ediţie a avut loc în luna septembrie), iar Macron face planuri pentru cea mai îndrăzneaţă mişcare de politică externă de până acum – să-i pună pe preşedintele SUA, Donald Trump, şi pe preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, în aceeaşi cameră pentru a crea o breşă în conflictul de 40 de ani dintre cele două ţări. Însă în diplomaţia cu miză mare logistica este esenţială, iar şederea lui Macron la New York va fi scurtă.
    „Trump este marţi?”, îşi întreabă Macron consilierii, referindu-se la întâlnirea sa oficială cu liderul american. „Putem încerca să-l atragem luni?” „Nu”, răspunde Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic principal. „Ştim deja că este ocupat toată după-amiaza de luni.”
    „Când vorbeşte la Adunarea Generală?” continuă Macron. „Ar trebui să încercăm să-l prindem după discursul său, atunci are sens tot ce facem.”
    „Ce ar trebui să facem este să-l prindem în camera din spate”, încheie el. Planul este stabilit. Tot ce a mai rămas este punerea lui în aplicare.
    Revista Politico a primit acces la preşedintele francez şi la anturajul acestuia în timpul vizitei lor de două zile în SUA, când Macron a încercat să intermedieze prima întâlnire faţă în faţă între un preşedinte american şi unul iranian din ultimele patru decenii.
    Rezultatul este imaginea din interior a unei politici externe hiperactive, perturbatoare, care depinde foarte mult de relaţiile personale ale preşedintelui francez cu alţi lideri – şi, mai ales, de ambiţie. La jumătatea mandatului său de cinci ani, Macron iese în evidenţă cu o serie de intervenţii diplomatice care sunt pe cât de îndrăzneţe, pe atât de refractare.
    Bilele cu care francezul jonglează în prezent includ o încercare de repornire a Uniunii Europene, eforturi pentru resetarea relaţiilor dintre Occident şi Rusia, o încercare de a salva acordul nuclear iranian şi un efort de a încerca să salveze literalmente planeta de schimbările climatice catastrofale.„Pentru el, Franţa străluceşte înainte de toate”, spune un consilier la nivel înalt de la Palatul Elysée, care a cerut să rămână anonim deoarece nu are voie să vorbească public. „Apoi urmează suveranitatea europeană (promovarea intereselor UE) şi abia apoi crearea de noi dinamici.”
    Ucraina, Amazonia, Libia, Statele Unite, Venezuela – nicio parte a lumii nu este prea departe de orbita tradiţională franceză, nicio schemă prea îndrăzneaţă, niciun risc ca totul să se termine cu o dezamăgire suficient de descurajant.
    La fel cum a ieşit din prăpastia ideologică dintre stânga şi dreapta politică din ţara sa în timpul campaniei sale îndrăzneţe pentru preşedinţie, preşedintele francez a încercat să renunţe la constrângerile tradiţionale privind luarea deciziilor internaţionale. Pentru a-şi urma ambiţiile diplomatice, liderul Franţei a căutat constant să perturbe totul – chiar dacă în cele din urmă tactica ar avea recul puternic – în încercarea de a promova interesele ţării sale pe o tablă de şah globală care nu a mai văzut atât de multă imprevizibilitate de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru îl lasă pe Macron frecvent expus eşecului, spun consilierii, dar îi  deschide, de asemenea, oportunităţi – oricât de slabe ar fi ele – de a face progrese prin probleme aparent fără soluţie.
    „Are curajul să acţioneze”, explică consilierul de rang înalt. „Astăzi cine mai este dispus să se expună în dosarul iranian? Cine este dispus să se expună pentru Libia? Cine este dispus să se ia de Trump? Dacă nu Macron, atunci cine?”
    Preşedintele francez se plimbă prin centrul Manhattanului cu o ceată de consilieri, miniştri şi gărzi de corp după el. Merge cu încredere, cu mâinile în buzunarele costumului său bleumarin perfect croit, bucurându-se de strigăte privitorilor blocaţi în spatele barierelor de securitate din lemn instalate în jurul perimetrului clădirii ONU pe toată durata summitului.
    „Domnule preşedinte, sunteţi magic!” strigă un francez dintr-un colţ de stradă. „Mulţumesc pentru tot!”, se aude cum ţipă  o americancă. Macron se opreşte, îl întreabă pe bărbat din ce parte a Franţei este, iar ministrul său de finanţe Bruno Le Maire se grăbeşte să se ofere voluntar pentru a le face o poză. „Domnule preşedinte, avem nevoie de speranţă! Ajutaţi-ne!” – îi strigă două femei venezuelene lui Macron. El se apropie de ele şi le prinde mâinile într-ale sale.
    „Ieri am vorbit cu preşedintele bolivian şi vom continua să lucrăm la acest aspect”, le spune el, fixându-le cu privirea. Le dă impresia că le-a spus un secret. Şi totuşi, rezultatele metodei Macron au fost, în cel mai bun caz, mixte.
    Preşedintele francez a provocat agitaţie în această vară când l-a găzduit pe Vladimir Putin la vila de protocol din Brégançon, în sudul Franţei, cu o săptămână înaintea summitului G7. Această mişcare a fost văzută ca un preludiu la reintegrarea Moscovei în ordinea lumii occidentale, în pofida antecedentelor sângeroase ale preşedintelui rus în Ucraina, Siria şi – prin încercarea de ucidere cu un agent neurotoxic a unui fost spion rus care locuia în Marea Britanie – pe solul UE.
    „Rusia este profund europeană“, a spus Macron la o conferinţă comună cu Putin. „Rusia aparţine pe deplin unei Europe a valorilor.”
    Macron este atât de hotărât în ceea ce priveşte resetarea relaţiilor cu Rusia încât şi-a ameninţat public propriul serviciu extern în această privinţă, avertizând peste o sută de ambasadori adunaţi pentru discursul său anual către corpul diplomatic să nu-i submineze eforturile.
    Şi totuşi, până acum Macron şi consilierii săi nu au fost presaţi să prezinte acţiuni concrete – în afară de un schimb recent de prizonieri între Ucraina şi Rusia care sugerează că Putin este pregătit pentru o revizuire fundamentală a relaţiei ţării sale cu Europa.
    În mod similar, Macron s-a străduit să pună în mişcare planurile sale de reformare a UE, o parte cheie a politicii sale externe. De la alegerea sa în funcţia de preşedinte, Macron a prezentat o agendă de reformă, cu discursuri şi propuneri – dar eforturile sale s-au confruntat cu reticenţa instituţională, diplomatică şi mai ales germană şi cu suspiciunea că eurofilia pe care o afişează nu este altceva decât promovarea agendei tradiţionale franceze.
    În urma alegerilor pentru Parlamentul European din mai, preşedintele s-a ales cu controlul celui de-al treilea cel mai mare grup politic al instituţiei, rupând tradiţia de zeci de ani în care politica europeană este dominată de două tabere.
    De asemenea, a ieşit în evidenţă ca fiind câştigătorul în negocierile privind cele mai bune poziţii din instituţiile europene, cu candidatul său de ultimă oră Ursula von der Leyen nominalizat la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, cu aliatul său belgian Charles Michel la Consiliul European şi cu Christine Lagarde la şefia Băncii Centrale Europene.
    Înapoi la New York, Adunarea Generală a ONU a început. Mai e o oră şi jumătate până când Macron ar trebui să-şi ţină cuvântarea, iar el şi consilierii săi lucrează la discurs înghesuiţi în micuţul „Birou Francez” din sediul ONU, cu vedere la East River.
    La fiecare câteva minute, unul dintre consilieri deschide uşa şi iese în grabă pe hol: „Unde sunt discursurile de anul trecut şi din anul de dinainte? Vrea să le vadă!”, spune unul.
    „Mai avem o oră, iese versiunea numărul opt”, zice altul, care stă aplecat peste o imprimantă portabilă.
    Franţa este o putere regională, o putere culturală, o putere economică, o putere nucleară cu un loc în Consiliul de Securitate al ONU. Însă nu este o superputere. Macron s-ar putea să fie un jucător, dar nu poate acţiona ca singurul protagonist. El poate media şi crea oportunităţi, dar nu este în măsură să forţeze concesiile.
    Ceea ce Franţei îi lipseşte este influenţa, iar Macron încearcă să acopere lacuna cu îndrăzneală şi voinţă. Fost boxer amator, el a transformat diplomaţia mondială într-un sport de contact – dispus să arunce cartea cu reguli şi să se lupte cu fiecare în parte, dacă de asta este nevoie pentru a promova agenda Franţei.
    „Ce vrea Franţa este să încerce să influenţeze această ordine mondială cu cărţile pe care le are“, a spus Macron la adunarea ambasadorilor săi din august. „Este o strategie a îndrăznelii, a asumării de riscuri, ceea ce înseamnă că tot ceea ce facem şi tot ceea ce vom face s-ar putea să nu aibă succes… însă ceea ce este fatal astăzi este să nu încercăm.”
    Macron pare imun la oboseală. Se spune că doarme foarte puţin şi că lucrează neîncetat. Consilierii săi stau trezi pentru a răspunde la mesaje printr-o aplicaţie criptată până la 1 sau 2 dimineaţa zilnic, inclusiv în weekend.
    Locotenenţii liderului francez  glumesc între ei în legătură cu unul dintre clişeele preşedintelui. „Cel mai amuzant este atunci când vine la mine şi spune, într-un mod original şi serios: «Hei, odihneşte-te»”. În tonul povestitorului se simte ironie. Le-ar plăcea să facă doar asta, dar este imposibil cu Macron prin preajmă.
    În ciuda energiei sale aparent nelimitate, ritmul frenetic al muncii l-a afectat fizic pe Macron. Cei doi ani şi jumătate la putere l-au îmbătrânit. Perciunii – pe care şi-i  ţine lungi, aproape ca în anii ’70 – sunt mai grizonanţi, cearcănele din jurul ochilor şi scobiturile obrajilor sunt mai accentuate.
    Jongleriile sale l-au adus într-o situaţie jenantă în public cel puţin o dată. La o conferinţă de presă comună cu preşedintele chilian Sebastián Piñera la o reuniune G7 din august, Macron părea distras. Îşi verifica tot timpul telefonul, ceea ce l-a determinat pe Piñera să-l întrebe la un moment dat: „Sunteţi de acord cu ceea ce am spus?
    În spatele scenei se discuta despre ce să fie anunţat după vizita surpriză a ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, un preludiu al eforturilor sale de la New York.
    Prezenţa lui Zarif, pentru puţin peste trei ore, într-o clădire aflată peste drum de locul unde se întâlneau liderii G7, inclusiv Trump, a fost un moment Macron chintesenţial.
    Dacă ar fi fost abordată diferit, invitaţia l-ar fi putut face pe Trump să se simtă ambuscat şi înşelat. În schimb, a concentrat atenţia lumii pe un summit pe care mulţi l-ar fi descris ca o altă adunare inutilă de lideri care cu greu pot să cadă de acord între ei, cu atât mai puţin să lucreze în mod constructiv la problemele lumii. Nicio relaţie cu un lider străin nu a ocupat atât de mult din timpul lui Macron ca relaţia acestuia cu Trump. După relaţia de prietenie iniţială parafată printr-o strângere voinicească de mână, Trump l-a atacat în repetate rânduri pe preşedintele francez, retragându-se ostentativ din acordul climatic de la Paris, făcând ameninţări cu sancţiuni în urma unui efort francez de a oferi o linie de salvare financiară Iranului şi chiar luând public partea vestelor galbene care au protestat împotriva guvernului Macron. Însă în ultimul timp lucrurile par să meargă bine între cei doi bărbaţi – în condiţiile în care Macron îl sufocă pe preşedintele american cu atenţia sa. Această legătură este cea care îi permite lui Macron să execute planul gândit în avion când Trump apare în mod neaşteptat pentru o parte a summitului pentru climă al ONU în prima zi a evenimentului. Văzându-şi oportunitatea, Macron face un salt, trăgându-l pe preşedintele Americii deoparte când acesta iese din sală.
    A doua zi, Macron încearcă să finalizeze afacerea. După ce Trump îşi susţine discursul la Adunarea Generală, Macron profită de o nouă ocazie pentru a-l prinde. În timp ce cei doi bărbaţi vorbesc, Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, care trebuia să se întâlnească cu Macron, este ţinut să aştepte timp de o jumătate de oră în „Biroul Francez”. Abbas a venit cu trei dintre nepoţii săi, dornic să le facă poză cu preşedintele francez.
    După ce a urcat pe scena Adunării Generale a ONU puţin mai târziu în acea după-amiază, Macron se întâlneşte cu Trump pentru o a treia şedinţă, alături de miniştrii şi consilierii lor la ultraluxosul Lotte New York Palace Hotel, unde Trump şi-a stabilit cartierul general.
    Oficialii francezi şi americani sunt în contact de câteva ore, dacă nu chiar zile. Aşadar, este nevoie de doar un sfert de oră pentru ca Trump să fie de acord cu un plan în patru puncte ca bază pentru o întâlnire cu Rouhani.
    De acolo, Macron şi anturajul său pleacă spre Millennium Hilton New York One UN Plaza Hotel, unde este cazat preşedintele iranian. Se prea poate ca Kissinger să fi inventat diplomaţia-navetă, dar Macron face o diplomaţie a întâmplării, deplasându-se pe jos între Trump şi oficialii iranieni într-o mediere cu miză din ce în ce mai mare.
    În timp ce aşteaptă să fie invitat în camera în care Rouhani îşi ţine întâlnirile, Macron intră grăbit cu echipa sa într-o mică sală de conferinţe ascunsă în spatele unei uşi secrete în holul plin de agitaţie.
    Împreună cu ministrul său de externe şi ministrul său pentru comerţ, precum şi cu cei doi consilieri diplomatici de top, liderul francez discută despre cum este mai bine să-l convingă pe Rouhani să participe la acordul pe care tocmai l-a încheiat cu Trump.
    „Al doilea punct va fi dificil de acceptat pentru el, dar voi menţiona aici programul de rachete balistice în acest context”, spune Macron, cu referire la o clauză din documentul despre activităţile agresive ale Iranului în lumea arabă. Trump, spune el, îi aşteaptă apelul după ce întâlnirea cu Rouhani se va termina.
    După acest episod, Macron şi o mică parte din echipa sa sunt duşi de iranieni până la lift pentru a se întâlni cu Rouhani.
    Cincisprezece minute mai târziu, se întoarce jos – cu mâna goală. În principiu, Rouhani a fost de acord cu privire la punctele documentului, dar nu avea încă autoritatea de a merge mai departe cu o întâlnire cu Trump. Trebuie să se consulte cu Teheranul. „Mai avem ceva de făcut”, anunţă Macron când reapare din lift.
    Preşedintele francez şi consilierii săi se întorc la misiunea franceză aflată în apropiere. Adâncit în conversaţie cu cel mai bun consilier diplomatic, Bonne, Macron trece în revistă următorii paşi.
    „(Negociatorul nuclear iranian Abbas) Araghchi va suna acum la Teheran, va discuta detaliile tehnice“, spune Bonne.
    Macron răspunde: „Nu vom începe să renegociem.” Preşedintele umblă ţanţos, cu mâinile în buzunare. Încă nu şi-a pierdut speranţa că va media o înţelegere.
    „Mă întreb dacă nu cumva va trebui să ne amânăm decolarea”, spune el pentru Politico. „Facem progrese. Vedem că poziţiile se apropie din ce în ce mai mult.”
    Ziua este pe cale să se încheie cu o dezamăgire. Macron face o ultimă încercare de a obţine un acord. Simţind că o întâlnire ar putea fi un pas prea mare pentru Iran, Macron şi echipa sa sugerează instalarea unei linii telefonice sigure pentru o conversaţie în trei – iranianul, francezul şi Trump – la ora la 21:00 în acea seară.
    Macron îşi întârzie plecarea şi se întoarce la etajul lui Rouhani pentru a facilita apelul, dar în cele din urmă nu obţine nimic. Teheranul insistă asupra faptului că Trump trebuie să-şi ridice sancţiunile înainte ca orice contact să poată avea loc.
    Avionul decolează mai târziu în acea seară, la trei ore după plecarea planificată. Macron merge în sus şi în jos pe culoar, discutând cu consilierii săi şi mulţumind asistenţilor. Nu este finalul pe care şi l-a dorit. Dar deja are în gând următorul episod.

  • O incursiuneîn diplomaţia la întâmplare, dar cu mize mondiale, a preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron

    Deasupra Oceanului Atlantic, Emmanuel Macron şi locotenenţii săi fac planuri pentru a-l încolţi pe preşedintele Statelor Unite, cel mai puternic politician al planetei.
    Liderul francez stă cu cei mai buni oameni din echipa sa la o masă ovală, bej, într-o cameră de consiliu din avionul prezidenţial. Deşi în public apare de obicei în costume fără cusur, pentru zborul acesta este îmbrăcat ca pentru treburile casei: blugi închişi la culoare, un hanorac cu glugă albastru cu sloganul „La French Tech”, o barbă de două zile. Este a doua şedinţă în formulă completă din zborul de opt ore către New York pentru Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, un summit anual care-i reuneşte pe liderii lumii (şi a cărei a 74-a ediţie a avut loc în luna septembrie), iar Macron face planuri pentru cea mai îndrăzneaţă mişcare de politică externă de până acum – să-i pună pe preşedintele SUA, Donald Trump, şi pe preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, în aceeaşi cameră pentru a crea o breşă în conflictul de 40 de ani dintre cele două ţări. Însă în diplomaţia cu miză mare logistica este esenţială, iar şederea lui Macron la New York va fi scurtă.
    „Trump este marţi?”, îşi întreabă Macron consilierii, referindu-se la întâlnirea sa oficială cu liderul american. „Putem încerca să-l atragem luni?” „Nu”, răspunde Emmanuel Bonne, consilierul diplomatic principal. „Ştim deja că este ocupat toată după-amiaza de luni.”
    „Când vorbeşte la Adunarea Generală?” continuă Macron. „Ar trebui să încercăm să-l prindem după discursul său, atunci are sens tot ce facem.”
    „Ce ar trebui să facem este să-l prindem în camera din spate”, încheie el. Planul este stabilit. Tot ce a mai rămas este punerea lui în aplicare.
    Revista Politico a primit acces la preşedintele francez şi la anturajul acestuia în timpul vizitei lor de două zile în SUA, când Macron a încercat să intermedieze prima întâlnire faţă în faţă între un preşedinte american şi unul iranian din ultimele patru decenii.
    Rezultatul este imaginea din interior a unei politici externe hiperactive, perturbatoare, care depinde foarte mult de relaţiile personale ale preşedintelui francez cu alţi lideri – şi, mai ales, de ambiţie. La jumătatea mandatului său de cinci ani, Macron iese în evidenţă cu o serie de intervenţii diplomatice care sunt pe cât de îndrăzneţe, pe atât de refractare.
    Bilele cu care francezul jonglează în prezent includ o încercare de repornire a Uniunii Europene, eforturi pentru resetarea relaţiilor dintre Occident şi Rusia, o încercare de a salva acordul nuclear iranian şi un efort de a încerca să salveze literalmente planeta de schimbările climatice catastrofale.„Pentru el, Franţa străluceşte înainte de toate”, spune un consilier la nivel înalt de la Palatul Elysée, care a cerut să rămână anonim deoarece nu are voie să vorbească public. „Apoi urmează suveranitatea europeană (promovarea intereselor UE) şi abia apoi crearea de noi dinamici.”
    Ucraina, Amazonia, Libia, Statele Unite, Venezuela – nicio parte a lumii nu este prea departe de orbita tradiţională franceză, nicio schemă prea îndrăzneaţă, niciun risc ca totul să se termine cu o dezamăgire suficient de descurajant.
    La fel cum a ieşit din prăpastia ideologică dintre stânga şi dreapta politică din ţara sa în timpul campaniei sale îndrăzneţe pentru preşedinţie, preşedintele francez a încercat să renunţe la constrângerile tradiţionale privind luarea deciziilor internaţionale. Pentru a-şi urma ambiţiile diplomatice, liderul Franţei a căutat constant să perturbe totul – chiar dacă în cele din urmă tactica ar avea recul puternic – în încercarea de a promova interesele ţării sale pe o tablă de şah globală care nu a mai văzut atât de multă imprevizibilitate de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru îl lasă pe Macron frecvent expus eşecului, spun consilierii, dar îi  deschide, de asemenea, oportunităţi – oricât de slabe ar fi ele – de a face progrese prin probleme aparent fără soluţie.
    „Are curajul să acţioneze”, explică consilierul de rang înalt. „Astăzi cine mai este dispus să se expună în dosarul iranian? Cine este dispus să se expună pentru Libia? Cine este dispus să se ia de Trump? Dacă nu Macron, atunci cine?”
    Preşedintele francez se plimbă prin centrul Manhattanului cu o ceată de consilieri, miniştri şi gărzi de corp după el. Merge cu încredere, cu mâinile în buzunarele costumului său bleumarin perfect croit, bucurându-se de strigăte privitorilor blocaţi în spatele barierelor de securitate din lemn instalate în jurul perimetrului clădirii ONU pe toată durata summitului.
    „Domnule preşedinte, sunteţi magic!” strigă un francez dintr-un colţ de stradă. „Mulţumesc pentru tot!”, se aude cum ţipă  o americancă. Macron se opreşte, îl întreabă pe bărbat din ce parte a Franţei este, iar ministrul său de finanţe Bruno Le Maire se grăbeşte să se ofere voluntar pentru a le face o poză. „Domnule preşedinte, avem nevoie de speranţă! Ajutaţi-ne!” – îi strigă două femei venezuelene lui Macron. El se apropie de ele şi le prinde mâinile într-ale sale.
    „Ieri am vorbit cu preşedintele bolivian şi vom continua să lucrăm la acest aspect”, le spune el, fixându-le cu privirea. Le dă impresia că le-a spus un secret. Şi totuşi, rezultatele metodei Macron au fost, în cel mai bun caz, mixte.
    Preşedintele francez a provocat agitaţie în această vară când l-a găzduit pe Vladimir Putin la vila de protocol din Brégançon, în sudul Franţei, cu o săptămână înaintea summitului G7. Această mişcare a fost văzută ca un preludiu la reintegrarea Moscovei în ordinea lumii occidentale, în pofida antecedentelor sângeroase ale preşedintelui rus în Ucraina, Siria şi – prin încercarea de ucidere cu un agent neurotoxic a unui fost spion rus care locuia în Marea Britanie – pe solul UE.
    „Rusia este profund europeană“, a spus Macron la o conferinţă comună cu Putin. „Rusia aparţine pe deplin unei Europe a valorilor.”
    Macron este atât de hotărât în ceea ce priveşte resetarea relaţiilor cu Rusia încât şi-a ameninţat public propriul serviciu extern în această privinţă, avertizând peste o sută de ambasadori adunaţi pentru discursul său anual către corpul diplomatic să nu-i submineze eforturile.
    Şi totuşi, până acum Macron şi consilierii săi nu au fost presaţi să prezinte acţiuni concrete – în afară de un schimb recent de prizonieri între Ucraina şi Rusia care sugerează că Putin este pregătit pentru o revizuire fundamentală a relaţiei ţării sale cu Europa.
    În mod similar, Macron s-a străduit să pună în mişcare planurile sale de reformare a UE, o parte cheie a politicii sale externe. De la alegerea sa în funcţia de preşedinte, Macron a prezentat o agendă de reformă, cu discursuri şi propuneri – dar eforturile sale s-au confruntat cu reticenţa instituţională, diplomatică şi mai ales germană şi cu suspiciunea că eurofilia pe care o afişează nu este altceva decât promovarea agendei tradiţionale franceze.
    În urma alegerilor pentru Parlamentul European din mai, preşedintele s-a ales cu controlul celui de-al treilea cel mai mare grup politic al instituţiei, rupând tradiţia de zeci de ani în care politica europeană este dominată de două tabere.
    De asemenea, a ieşit în evidenţă ca fiind câştigătorul în negocierile privind cele mai bune poziţii din instituţiile europene, cu candidatul său de ultimă oră Ursula von der Leyen nominalizat la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, cu aliatul său belgian Charles Michel la Consiliul European şi cu Christine Lagarde la şefia Băncii Centrale Europene.
    Înapoi la New York, Adunarea Generală a ONU a început. Mai e o oră şi jumătate până când Macron ar trebui să-şi ţină cuvântarea, iar el şi consilierii săi lucrează la discurs înghesuiţi în micuţul „Birou Francez” din sediul ONU, cu vedere la East River.
    La fiecare câteva minute, unul dintre consilieri deschide uşa şi iese în grabă pe hol: „Unde sunt discursurile de anul trecut şi din anul de dinainte? Vrea să le vadă!”, spune unul.
    „Mai avem o oră, iese versiunea numărul opt”, zice altul, care stă aplecat peste o imprimantă portabilă.
    Franţa este o putere regională, o putere culturală, o putere economică, o putere nucleară cu un loc în Consiliul de Securitate al ONU. Însă nu este o superputere. Macron s-ar putea să fie un jucător, dar nu poate acţiona ca singurul protagonist. El poate media şi crea oportunităţi, dar nu este în măsură să forţeze concesiile.
    Ceea ce Franţei îi lipseşte este influenţa, iar Macron încearcă să acopere lacuna cu îndrăzneală şi voinţă. Fost boxer amator, el a transformat diplomaţia mondială într-un sport de contact – dispus să arunce cartea cu reguli şi să se lupte cu fiecare în parte, dacă de asta este nevoie pentru a promova agenda Franţei.
    „Ce vrea Franţa este să încerce să influenţeze această ordine mondială cu cărţile pe care le are“, a spus Macron la adunarea ambasadorilor săi din august. „Este o strategie a îndrăznelii, a asumării de riscuri, ceea ce înseamnă că tot ceea ce facem şi tot ceea ce vom face s-ar putea să nu aibă succes… însă ceea ce este fatal astăzi este să nu încercăm.”
    Macron pare imun la oboseală. Se spune că doarme foarte puţin şi că lucrează neîncetat. Consilierii săi stau trezi pentru a răspunde la mesaje printr-o aplicaţie criptată până la 1 sau 2 dimineaţa zilnic, inclusiv în weekend.
    Locotenenţii liderului francez  glumesc între ei în legătură cu unul dintre clişeele preşedintelui. „Cel mai amuzant este atunci când vine la mine şi spune, într-un mod original şi serios: «Hei, odihneşte-te»”. În tonul povestitorului se simte ironie. Le-ar plăcea să facă doar asta, dar este imposibil cu Macron prin preajmă.
    În ciuda energiei sale aparent nelimitate, ritmul frenetic al muncii l-a afectat fizic pe Macron. Cei doi ani şi jumătate la putere l-au îmbătrânit. Perciunii – pe care şi-i  ţine lungi, aproape ca în anii ’70 – sunt mai grizonanţi, cearcănele din jurul ochilor şi scobiturile obrajilor sunt mai accentuate.
    Jongleriile sale l-au adus într-o situaţie jenantă în public cel puţin o dată. La o conferinţă de presă comună cu preşedintele chilian Sebastián Piñera la o reuniune G7 din august, Macron părea distras. Îşi verifica tot timpul telefonul, ceea ce l-a determinat pe Piñera să-l întrebe la un moment dat: „Sunteţi de acord cu ceea ce am spus?
    În spatele scenei se discuta despre ce să fie anunţat după vizita surpriză a ministrului iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, un preludiu al eforturilor sale de la New York.
    Prezenţa lui Zarif, pentru puţin peste trei ore, într-o clădire aflată peste drum de locul unde se întâlneau liderii G7, inclusiv Trump, a fost un moment Macron chintesenţial.
    Dacă ar fi fost abordată diferit, invitaţia l-ar fi putut face pe Trump să se simtă ambuscat şi înşelat. În schimb, a concentrat atenţia lumii pe un summit pe care mulţi l-ar fi descris ca o altă adunare inutilă de lideri care cu greu pot să cadă de acord între ei, cu atât mai puţin să lucreze în mod constructiv la problemele lumii. Nicio relaţie cu un lider străin nu a ocupat atât de mult din timpul lui Macron ca relaţia acestuia cu Trump. După relaţia de prietenie iniţială parafată printr-o strângere voinicească de mână, Trump l-a atacat în repetate rânduri pe preşedintele francez, retragându-se ostentativ din acordul climatic de la Paris, făcând ameninţări cu sancţiuni în urma unui efort francez de a oferi o linie de salvare financiară Iranului şi chiar luând public partea vestelor galbene care au protestat împotriva guvernului Macron. Însă în ultimul timp lucrurile par să meargă bine între cei doi bărbaţi – în condiţiile în care Macron îl sufocă pe preşedintele american cu atenţia sa. Această legătură este cea care îi permite lui Macron să execute planul gândit în avion când Trump apare în mod neaşteptat pentru o parte a summitului pentru climă al ONU în prima zi a evenimentului. Văzându-şi oportunitatea, Macron face un salt, trăgându-l pe preşedintele Americii deoparte când acesta iese din sală.
    A doua zi, Macron încearcă să finalizeze afacerea. După ce Trump îşi susţine discursul la Adunarea Generală, Macron profită de o nouă ocazie pentru a-l prinde. În timp ce cei doi bărbaţi vorbesc, Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, care trebuia să se întâlnească cu Macron, este ţinut să aştepte timp de o jumătate de oră în „Biroul Francez”. Abbas a venit cu trei dintre nepoţii săi, dornic să le facă poză cu preşedintele francez.
    După ce a urcat pe scena Adunării Generale a ONU puţin mai târziu în acea după-amiază, Macron se întâlneşte cu Trump pentru o a treia şedinţă, alături de miniştrii şi consilierii lor la ultraluxosul Lotte New York Palace Hotel, unde Trump şi-a stabilit cartierul general.
    Oficialii francezi şi americani sunt în contact de câteva ore, dacă nu chiar zile. Aşadar, este nevoie de doar un sfert de oră pentru ca Trump să fie de acord cu un plan în patru puncte ca bază pentru o întâlnire cu Rouhani.
    De acolo, Macron şi anturajul său pleacă spre Millennium Hilton New York One UN Plaza Hotel, unde este cazat preşedintele iranian. Se prea poate ca Kissinger să fi inventat diplomaţia-navetă, dar Macron face o diplomaţie a întâmplării, deplasându-se pe jos între Trump şi oficialii iranieni într-o mediere cu miză din ce în ce mai mare.
    În timp ce aşteaptă să fie invitat în camera în care Rouhani îşi ţine întâlnirile, Macron intră grăbit cu echipa sa într-o mică sală de conferinţe ascunsă în spatele unei uşi secrete în holul plin de agitaţie.
    Împreună cu ministrul său de externe şi ministrul său pentru comerţ, precum şi cu cei doi consilieri diplomatici de top, liderul francez discută despre cum este mai bine să-l convingă pe Rouhani să participe la acordul pe care tocmai l-a încheiat cu Trump.
    „Al doilea punct va fi dificil de acceptat pentru el, dar voi menţiona aici programul de rachete balistice în acest context”, spune Macron, cu referire la o clauză din documentul despre activităţile agresive ale Iranului în lumea arabă. Trump, spune el, îi aşteaptă apelul după ce întâlnirea cu Rouhani se va termina.
    După acest episod, Macron şi o mică parte din echipa sa sunt duşi de iranieni până la lift pentru a se întâlni cu Rouhani.
    Cincisprezece minute mai târziu, se întoarce jos – cu mâna goală. În principiu, Rouhani a fost de acord cu privire la punctele documentului, dar nu avea încă autoritatea de a merge mai departe cu o întâlnire cu Trump. Trebuie să se consulte cu Teheranul. „Mai avem ceva de făcut”, anunţă Macron când reapare din lift.
    Preşedintele francez şi consilierii săi se întorc la misiunea franceză aflată în apropiere. Adâncit în conversaţie cu cel mai bun consilier diplomatic, Bonne, Macron trece în revistă următorii paşi.
    „(Negociatorul nuclear iranian Abbas) Araghchi va suna acum la Teheran, va discuta detaliile tehnice“, spune Bonne.
    Macron răspunde: „Nu vom începe să renegociem.” Preşedintele umblă ţanţos, cu mâinile în buzunare. Încă nu şi-a pierdut speranţa că va media o înţelegere.
    „Mă întreb dacă nu cumva va trebui să ne amânăm decolarea”, spune el pentru Politico. „Facem progrese. Vedem că poziţiile se apropie din ce în ce mai mult.”
    Ziua este pe cale să se încheie cu o dezamăgire. Macron face o ultimă încercare de a obţine un acord. Simţind că o întâlnire ar putea fi un pas prea mare pentru Iran, Macron şi echipa sa sugerează instalarea unei linii telefonice sigure pentru o conversaţie în trei – iranianul, francezul şi Trump – la ora la 21:00 în acea seară.
    Macron îşi întârzie plecarea şi se întoarce la etajul lui Rouhani pentru a facilita apelul, dar în cele din urmă nu obţine nimic. Teheranul insistă asupra faptului că Trump trebuie să-şi ridice sancţiunile înainte ca orice contact să poată avea loc.
    Avionul decolează mai târziu în acea seară, la trei ore după plecarea planificată. Macron merge în sus şi în jos pe culoar, discutând cu consilierii săi şi mulţumind asistenţilor. Nu este finalul pe care şi l-a dorit. Dar deja are în gând următorul episod.

  • Noua ordine în business: internet peste tot

    „Dacă în urmă cu 10 ani companiile doreau să conecteze cât mai mulţi oameni la internet, azi companiile vor să conecteze cât mai mulţi senzori, maşini, obiecte. Vorbim de obiecte fixe sau mobile care analizează informaţiile, le transmit către serverele principale, dar care şi acţionează. Toate aceste acţiuni se întâmplă în mod autonom şi în timp real”, a explicat Marius Coman, manager de vânzări la nivel naţional pentru soluţiile IoT în cadrul Vodafone România. Gradul de dezvoltare a pieţei locale de soluţii IoT a fost dezbătut şi analizat în cadrul primei ediţii a conferinţei ZF High Tech Innovation, organizată săptămâna trecută.

    În ultimii cinci ani s-au realizat tot mai multe proiecte bazate pe tehnologia IoT (Internet of Things) la nivel local, în diferite industrii, precum sectorul energetic, transport, retail, producţie şi agricultură. Acestea nu mai sunt doar proiecte-pilot, ci implementări complet operaţionale în activitatea de zi cu zi a companiilor care le ajută să-şi îmbunătăţească businessul şi să facă faţă competiţiei tot mai acerbe din toate domeniile.
    „Două treimi dintre companii consideră că transformarea nu e posibilă fără adoptarea de soluţii IoT. Totodată, şi alte tehnologii precum cloudul se transformă din ceva nou şi îndrăzneţ în ceva absolut normal”, a punctat el, adăugând că există o diferenţă semnificativă de adopţie a soluţiilor IoT între companiile mari şi companiile mici. „Companiile mici trebuie să acţioneze rapid şi direct, nu au timpul necesar să greşească. Companiile care nu adoptă soluţii IoT sau nu se digitalizează au şanse foarte mari să iasă din piaţă. Companiile mici, deşi sunt reticente să adopte soluţii IoT, o fac rapid pentru că nu vor să rişte.”
    Transporturile s-au numărat printre primele industrii care au adoptat soluţiile IoT, ce au permis monitorizarea flotelor de transport de la distanţă prin instalarea unor senzori, echipamente M2M (machine to machine) şi cartele SIM de telefonie mobilă, cu ajutorul cărora datele pot fi transmise centralizat în timp real. Industria de transport are de altfel una dintre cele mai mari ponderi în valoarea pieţei IoT, estimată să ajungă anul acesta la 212 miliarde de dolari la nivel global, conform datelor Statista.
    „Soluţia de monitorizare a flotei auto este printre cele mai adoptate, atât de companii mari, cât şi de cele mici şi medii. Nevoile sunt diferite. Cu cât compania e mai mare, cu atât complexitatea soluţiei este mai ridicată”, a precizat reprezentantul Vodafone. Operatorul britanic de telecomunicaţii oferă o soluţie complexă de management al flotelor auto care include şi optimizarea rutelor, ceea ce oferă spre exemplu companiilor de curierat o predictibilitate mult mai mare asupra serviciilor de livrare.
    „Este o soluţie concretă, prin care optimizăm maşinile, rutele de distribuţie şi le comunicăm şoferilor astfel încât timpul de livrare să fie optim. Printre beneficii: s-au redus timpul petrecut în trafic, numărul de kilometri şi costurile cu benzina. S-au optimizat rutele, iar timpul de livrare este mult mai exact – circa 2 ore.”
    Utilităţile se numără de asemenea printre industriile în care tehnologia IoT a adus îmbunătăţiri semnificative la nivel operaţional prin soluţii automtizate de contorizare a consumului de apă şi de energie – electrică sau termică. În prezent, industria de retail are cel mai mare potenţial în adopţia soluţiilor IoT.
    „În zona de retail au început să se ceară tot mai multe soluţii IoT – soluţii care să interacţioneze digital cu clienţii precum cele digital signage (ecrane profesionale pe care se afişează conţinut digital interactiv), soluţii care să urmărească starea produselor perisabile, soluţii de management al stocurilor ş.a.m.d. Sunt soluţii cerute pentru a înţelege comportamentul de consum, care facilitează oferte personalizate pentru clienţi”, a subliniat Marius Coman. Agricultura este la rândul ei unul dintre sectoarele economiei în care soluţiile IoT au început să îşi facă loc, modernizând modul în care agricultorii au grijă de culturile şi producţia lor.
    „La ora actuală în România acoperim 38.000 de hectare monitorizate cu soluţii IoT. De la sol, interconectivitate, senzori de aer sau frunze electronice. Noi sperăm că în curând ne vom extinde şi observăm o creştere exponenţială a interesului în agricultură pentru digitalizare”, a afirmat Adrian Zărnescu, director tehnic în cadrul Syswin Solutions.
    Un exemplu al unei implementări IoT în agricultură este proiectul realizat de Syswin Solutions pentru Cerealcom Dolj care administrează circa 18.000 de hectare multicultură.
    „Ne-au cerut monitorizarea a tot ce înseamnă rezerve de apă din sol şi microclimat care se formează datorită schimbărilor climatice. Dacă ANM spune că într-o anumită zonă este OK vremea, dar analizăm datele dintr-o zonă foarte mică şi ne dăm seama că vor apărea situaţii precum grindină izolat, putem avertiza fermierul chiar cu câteva ore înainte de a se întâmpla acel fenomen”, a precizat el, adăugând că staţiile instalate de Syswin nu sunt staţii meteo, ci staţii complexe şi independente energetic. „Acestea transmit datele prin LoRa (Long Range – tehnologie care foloseşte o reţea extinsă cu consum redus de energie) din staţie în staţie până într-o zonă unde există acoperire a reţelei. Sunt mulţi senzori care preiau datele, le transmit, serverele le analizează, există algoritmi de machine learning şi data analytics care transmit apoi către interfeţele utilizatorilor toate datele sau toate informaţiile relevante.” Companiile care adoptă soluţii IoT vor să îşi crească eficienţa operaţională prin optimizarea costurilor şi prin creşterea veniturilor. Totodată, aceştia vor să se diferenţieze pe piaţa pe care activează şi să inoveze.
    „Clienţii îşi doresc conectivitate cu o viteză foarte mare, să poată să îşi transmită volumul mare de date. Îşi doresc comunicare bidirecţională, să coste puţin, să aibă acoperire extinsă şi tehnologia să consume cât mai puţină energie, pentru a avea autonomie extinsă. Aceste lucruri sunt specifice tehnologiei narrowband IoT”, a menţionat Marius Coman. Narrowband IoT este o reţea extinsă cu consum redus de energie bazat pe tehnologia radio.
    „Durata de viaţă a bateriei este principalul avantaj al narrowband. Sunt multe soluţii, multe oportunităţi care au nevoie de baterie extinsă. Un senzor conectat la o reţea 2G poate transmite informaţii timp de 3-5 ani. Acelaşi senzor conectat la o reţea narrowband poate transmite peste 10 ani. Tehnologia narrowband IoT permite conectarea a până la 100.000 de dispozitive pe o singură celulă. Senzorii pot trimite informaţii către servere, dar pot acţiona şi pe baza comenzilor pe care le primesc de la distanţă”, a completat el.
    În prezent, aproximativ 75% dintre companii cred că dezvoltarea soluţiilor IoT în viitor este critică, iar până în 2024 se estimează că vor exista circa 4 miliarde de dispozitive IoT în toată lumea.

  • Ce tip de anvelope de iarnă trebuie să folosească posesorii de SUV-uri

     
    SUV-urile înalte şi grele au nevoie de anvelope adecvate atât vara, cât şi iarna. Anvelopele sunt dotate, de obicei, cu un compus de cauciuc şi materiale diferite, mai solide faţă de cele folosite în cazul anvelopelor pentru maşinile de pasageri. 
     
    Anvelopele de înaltă calitate sunt mai silenţioase pe drumurile asfaltate, uscate şi drepte. Pe şosele umede sau îngheţate, senzaţia de direcţie este resimţită diferit în cazul anvelopelor de calitate superioară, potrivit producătorului Nokian Tyres. În situaţii extreme, precum frânarea bruscă sau schimbărea rapidă de bandă, calitatea anvelopelor este foarte importantă. Diferenţa dintre cele de calitate superioară şi cele de calitate inferioară se simte puternic.
     
    Şoferii îşi pot asigura propria siguranţă la volan prin verificarea în mod regulat a presiunii de umflare a anvelopelor. Presiunile recomandate de producător pot fi găsite în manualul vehiculului. În cazul unui SUV, şoferii care sunt obişnuiţi cu vehiculele de pasageri sunt tentaţi să folosească presiuni de umflare prea mici.

  • Superiahturile devin şi mai „super”. Ce caută acum bogaţii lumii

    Astfel, apar cumpărători care nu mai vor simple palate plutitoare, ci vase care să poată fi folosite în scopuri de cercetare pe mările şi oceanele lumii şi solicită ca iahturile şi superiahturile pe care le cumpără să fie astfel proiectate încât să poată naviga cu ele în locuri în care se ajunge greu. Mai mult, aceştia doresc o ambarcaţiune pe care să poată lucra şi locui şi pe care să o poată folosi nu numai câteva săptămâni pe an, după cum explică reprezentanţii unui important proiectant de iahturi, Bannenberg & Rowell. Printre cei mai cunoscuţi proprietari de ambarcaţiuni de lux, pe care le-a folosit pentru cutreierat mările lumii şi pentru cercetare, se numără cofondatorul Microsoft, Paul Allen (1953-2018). Totodată, cel mai mare superiaht al lumii nu este unul folosit de paradă, ci pentru cercetare, fiind comandat de un om de afaceri norvegian, Kjell Inge Røkke. REV (Research Expedition Vessel) poate găzdui la bord 55 de oameni de ştiinţă şi un echipaj de 35 de persoane, a fost gândit ca vas de cercetări maritime şi oceanice şi a fost construit la şantierul naval Vard din Tulcea. 

  • Cum vrea Parlamentul European să salveze sectorul de tusim după dezastrul Thomas Cook: Le cere guvernelor să folosească banii UE

    Parlamentul European au lansat joi un apel către ţările membre ale Uniunii Europene să se folosească la maximum de instrumentele existente la dispoziţie în structura blocului european pentru a atenua impactul falimentului Thomas Cook, care poate genera o reacţie în lanţ în sectorul de turism.

    Într-o rezoluţie adoptată joi, europarlamentarii şi-au exprimat îngrijoararea faţă de cei 600.000 de pasageri afectaţi, miile de locuri de muncă pierdute şi faţă de pagubele aduse asupra mai multor companii mici şi mijlocii şi asupra sectorului de turism în general.

    „Guvernele ar trebui să se folosească de European Social Fund şi de Globalisation Adjustment Fund pentru a ajuta anajaţii şi companiile afectate de colapsul grupului de turism, iar Comisia ar trebui să identifice instrumentele UE care pot compensa daunele cauzate sectorului”, spune europarlamentarii.

    Comisia şi statele membre trebuie să se asigure că angajaţii care sunt afectaţi de insolvenţă primesc salariile lor câştigate şi beneficiile acumulate, adaugă aceştia.

    Potrivit Parlamentului European, 32 de operatori au intrat în faliment din 2017, iar Comisia Europeană ar trebui să analizeze dacă este nevoie de noi măsuri pentru a preveni astfel de situaţii.

    „Motivele care au condus la falimentul Thomas Cook trebuie să fie analizate”, spun europarlamentarii, punând accent pe faptul că situaţia financiară a companiei era deja cunoscută pentru autorităţile britanice, şi că regulile ar putea fi schimbate pentru a monitoriza mai bine situaţia financiară a companiilor aeriene.

    Ca ultimă soluţie, ajutorul de stat ar putea fi luat în considerare pentru a atenua impactul economic negativ, adaugă europarlamentarii.

     

  • O afacere care merge ca pe roate: Piaţa de ridesharing a vehiculelor electrice a ajuns la 17 mil. euro în România

    Piaţa de ridesharing a vehiculelor electrice – trotinete şi biciclete electrice – a fost estimată anul acesta la o valoare aproximativă de 80 de milioane de lei (16,8 milioane de euro), spun reprezentanţii companiilor care pun la dispoziţia populaţiei astfel de mijloace de transport.

    La nivel global, această piaţă a luat naştere în urmă cu aproximativ doi ani, când jucători de profil au început să ofere aceste servicii în ţări dezvoltate. Piaţa locală a trotinetelor electrice a început să se contureze la începutul acestui an, când jucători internaţionali, precum Lime, şi alte companii locale precum Flow sau Wolf-e Rides, ce oferă servicii de închiriere a trotinetelor electrice, au început să împrăştie prin Capitală şi prin alte oraşe mai dezvoltate din România, precum Cluj, astfel de mijloace de transport.

    „Avem o conversie foarte bună a celor care o testează o dată şi apoi continuă să folosească trotineta Lime constant. Asta înseamnă că cei care încearcă trotineta electrică descoperă că este un mod mai curat, mai plăcut şi mai eficient de a ne deplasa prin oraş. Utilitatea dar şi faptul că suntem mult mai responsabili faţă de mediu vor influenţa pozitiv creşterea numărului de utilizatori. În acelaşi timp, un factor important ţine de infrastructură. Trotinetele electrice pot fi folosite pe benzile de biciclete şi pe carosabil”, a explicat pentru Business MAGAZIN Luca Mateescu, operational manager în cadrul Lime România.

    O afacere care merge ca pe roate: Piaţa de ridesharing a vehiculelor electrice a ajuns la 17 mil. euro în România