Tag: emag

  • Black Friday la eMAG: peste 1 milion de produse disponibile

    Peste 1 milion de produse vor fi în oferta eMag cu ocazia Black Friday pe 18 noiembrie, iar reducerile totale vor fi de peste 35 de milioane de euro. Valoarea estimată a comenzilor pentru ediţia de anul acesta ajunge la 250 de milioane de lei.

    Faţă de prima ediţie, gama de produse s-a extins de 12 ori, de la 80 de mii de produse în 2011, la  1 milion în prezent.

    În premieră pentru piaţa din România, eMAG aduce 1.000 de pachete de furnizare de energie electrică, pentru care factura este zero pe o perioadă de 6 luni. Prima surpriză de Black Friday este dezvoltată în parteneriat cu E.ON Energie România. Pachetul E.ON Lite este destinat consumatorilor casnici, iar contractul de furnizare de energie electrică va fi încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire.

    După perioada de gratuitate de o jumătate de an, clienţii vor beneficia de un preţ redus de furnizare (de 0,19 lei /kWh), având astfel posibilitatea de a economisi sume importante la plata facturilor şi în această perioadă.

    De asemenea, clienţii vor putea achiziţiona la preţuri speciale televizoare, telefoane mobile, laptopuri, frigidere, maşini de spălat, produse de îngrijire personală şi cosmetice, jucării, cărţi, produse pentru casă şi grădină, articole sportive, produse pentru copii, produse pentru maşină. De asemenea, aceştia vor avea la dispoziţie în premieră 1.500 de produse din categoria Smart Home.

    Anul acesta, peste 2.000 de magazine partenere eMAG Marketplace sunt pregătite cu promoţii pentru Black Friday, dublu faţă de anul precedent.

    Cele peste 1 milion de produse ocupă o suprafaţă cu 65% mai mare faţă de ediţia precedentă. Pentru a fluidiza livrarea produselor către clienţi, eMAG a alocat anul acesta o suprafaţă de depozitare de 100.000 de metri pătraţi, de dimensiunea a 20 de terenuri de fotbal. În primele două zile de după Black Friday (19 şi 20 noiembrie) vor pleca zilnic spre clienţi câte 150.000 de colete, care vor fi preluate de 160 de camioane zilnic.

    Pentru că anul trecut 51% dintre clienţi au comandat în Black Friday de pe dispozitivele mobile,  eMAG a investit 2 milioane de euro în servere şi servicii de hosting, pentru o experienţă bună de utilizare.

    Printre produsele din ofertă se numără peste 40.000 de televizoare, peste 20.000 de laptopuri, 50.000 de smartphone-uri, 17.000 de frigidere, 100.000  de electrocasnice mici (mixere, roboţi de bucătărie, espressoare, fiare de calcat şi altele), 35.000 de aparate de îngrijire personală şi 1.500 de produse Smart Home.
     
  • Mutare surpriză: Altex intră în marketplace-ul eMAG. Ce înseamnă asta pentru clienţi?

    Complet Electro Serv, producător şi distribuitor de echipamente IT&C parte a grupului Altex deţinut de antreprenorul Dan Ostahie, şi-a listat produsele în platforma marketplace a eMAG, cel mai puternic rival din retailul electro-IT al companiei.

    Complet Electro Serv (CES) anunţă listarea ofertei de produse din portofoliu în platforma eMAG Marketplace. În urma acestui parteneriat, clienţii eMAG vor avea acces la branduri noi din categoriile IT&C, electronice şi electrocasnice.

    Mutare surpriză: Altex intră în marketplace-ul eMAG. Ce înseamnă asta pentru clienţi? 

  • Business Magazin a premiat cei mai admiraţi CEO în cadrul Galei CEO Awards

    Revista Business Magazin a acordat, joi seara, premiile celor mai admiraţi CEO din România. Florin Talpeş, CEO al Bitdefender, a primit titlul de “Cel mai admirat CEO din România”.

    În continuare vă prezentăm lista premianţilor:

    CEO-ul cu cea mai mare cifra de afaceri – Yves Caracatzanis, director general Dacia şi Grup Renault România;

    Cel mai admirat bancher – Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank SA România;

    Premiul “O boare de premiu” – Lavinia Ivas, country manager Douglas;

    Cel mai admirat industriaş – Mariana Gheorghe CEO OMV PETROM;

    Premiul “Pentru inspiraţie în consiliere” – Ionuţ Simion, country managing partner PWC România;

    Premiul “Cea mai spectaculoasă intrare în topul admiraţilor” – Sergiu Manea, preşedinte executiv, preşedinte al comitetului executiv BCR;

    CEO-ul cu cea mai dinamică ascensiune în business – Hezi Shayb, CEO New Kopel Group;

    Premiul “Antreprenorul anului” – Mihai Marcu, acţionar majoritar şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Medlife;

    Premiul “Cel mai optimist antreprenor” – Marcel Bărbuţ, CEO, AdePlast;

    Premiul special din partea redacţiei pentru “25 de ani de excelenţă în avocatura de business” – Gheorghe Muşat, Senior Partner Muşat & Asociaţii.

  • Este oficial: S-a anunţat Black Friday la eMag. Când vor începe reducerile

    Retailerul MAG va organiza a şasea a Black Friday, la eveniment urmând să participe peste 2000 de magazine listate pe eMAG Marketplace, mai mult de dublu faţă de anul trecut .

    Ziua cu cele mai multe reduceri din an, Black Friday, a fost adusă în premieră de eMAG pentru clienţii din România în 2011. 

    „Va fi cel mai mare Black Friday de până acum. Anul acesta am depăşit 1 milion de produse disponibile pe eMAG, aproape dublu faţă de perioada de Black Friday de anul trecut. Sute de mii de produse din categorii foarte variate vor fi în oferta noastră de Black Friday de anul acesta”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG România.

    Este oficial: S-a anunţat Black Friday la eMag. Când vor începe reducerile

  • Când va începe campania de Black Friday la eMAG

    eMAG anunţă că ediţia a şasea a Black Friday va fi pe data de 18 noiembrie 2016.
     
    „Pe 18 noiembrie va fi cel mai mare Black Friday de până acum. Anul acesta am depăşit 1 milion de produse disponibile pe eMAG, aproape dublu faţă de perioada de Black Friday de anul trecut. Sute de mii de produse din categorii foarte variate vor fi în oferta noastră de Black Friday de anul acesta”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG România.

    Ofertele vor acoperi produse din game foarte variate, de la televizoare, telefoane mobile, tablete şi laptopuri, produse IT, produse smart (brăţări, smartwatch-uri), frigidere, maşini de spălat, la produse pentru copii, îmbrăcăminte şi încălţăminte, cosmetice, produse pentru casă şi grădină, articole sportive, produse şi accesorii pentru masină, mobilă.

    “Black Friday este o singură zi pe an, 18 noiembrie 2016, pentru că aşa putem să oferim clienţilor eMAG cele mai bune oferte de preţ şi un moment de care să se bucure toată familia”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG România.

    La eveniment vor participa şi cei 2.000 de comercianţi din eMAG Marketplace, mai mult decât dublu comparativ cu ediţia de anul trecut, cu produse din cele mai diverse categorii.

  • Cum vrea o companie din România să ajungă la un miliard de dolari

    Cu un aer relaxat, cu mânecile suflecate până după cot şi statură atletică, Bob van Dijk începe conferinţa de presă printr-o prezentare a companiei; când ajunge la argumentele pentru care consideră piaţa locală bună pentru Naspers, Iulian Stanciu, aşezat pe scaun, se lasă în faţă ascultând cu atenţie ce are de spus olandezul

    „România este o piaţă-cheie pentru Naspers, iar comerţul online este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creştere din regiune în următorii ani. Business românesc, lider în e-commerce, creat şi condus de o echipă talentată şi dedicată, eMAG este în poziţia ideală să beneficieze de această creştere. Ne bucură faptul că putem susţine aceste planuri“, afirmă Bob van Dijk, CEO al fondului de investiţii Naspers. Acesta a precizat că rata anuală compusă de creştere (care măsoară rata anuală de recuperare a unei investiţii) a ecommerce-ului din România este evaluată de Naspers la 30% şi la 15% pe tot retailul şi că ţara noastră are şanse să devină un hub regional. „Nouă ne place să lucrăm cu antreprenori locali talentaţi care ştiu piaţa, nu vrem să fim în faţă, ci ne place să investim. România are potenţial să devină un hub regional; de fapt se află pe locul 4-5 în topul ţărilor din portofoliul nostru ca return on invested capital“, declară Van Dijk.

    Retailerul român ar putea deveni primul unicorn (companie evaluată la peste 1 miliard de dolari) de pe plan local, iar şeful Nasper este de acord, precizând pentru Ziarul Financiar că „echipa din România mai are de lucru pentru a atinge acest prag, dar compania se află pe această traiectorie“. Iulian Stanciu a avut de spus în cadrul conferinţei că anul viitor valoarea vânzărilor realizate va atinge 1 miliard de dolari, şi estimează că în 2018 eMAG va ajunge la o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari.

    Până la acest prag, eMAG a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 1,95 miliarde de lei în toate ţările unde are activităţi (România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia), cu 56% mai mare faţă de anul precedent. Extinderea regională a fost motorul principal al dezvoltării şi a beneficiat de jumătate din totalul investiţiilor din 2015, care s-au ridicat la 48 milioane euro. În România, eMAG a avut o creştere de 28% a cifrei de afaceri, până la 1,39 miliarde de lei, care a venit pe fondul extinderii gamei de produse, a creşterii de piaţă şi a creşterii adopţiei cumpărăturilor online.

    Cu toate aceste compania nu este încă profitabilă, dar, conform reprezentanţilor companiei, profitul nu este un obiectiv pentru eMAG momentan. Bob van Dijk a spus că retailerul ar fi putut obţine profit anul trecut dacă şi-ar fi propus acest lucru. „Nu este un focus pentru moment. Investim foarte mult, ceea ce reprezintă un minus mare, iar în cazul nostru costurile vin înainte şi beneficiile după. Anul acesta avem creşteri fumoase astfel costurile vin uşor sub venituri, putem trece pe profitabilitate“, spune şi Iulian Stanciu. 30% din totalul costurilor despre care vorbeşte şeful eMAG vizează investiţiile în tehnologie. „Chiar dacă activăm în comerţ noi suntem o companie de tehnologie, iar costurile din IT, ale programatorilor, sunt destul de ridicate“, adaugă Stanciu. Asta în condiţiile în care dezvoltarea tehnologică  pentru grup este realizată în România de o echipă formată din 600 de ingineri IT, iar în următorii doi ani eMAG vrea să angajeze alţi 300 de programatori.

    „E-commerce este un model de tehnologie care salvează timp şi bani. Investim în tehnologie dezvoltată în România şi exportăm acest model în Bulgaria, Ungaria şi Polonia“, a mai spus el.

    Investiţiile realizate anul trecut de eMAG au însumat 48 de milioane de euro, iar cea mai mare parte, 24 de milioane de euro a mers către dezvoltarea regională, iar alte 18 milioane au mers pentru dezvoltarea tehnologiei eMAG. Restul banilor, 6 milioane de euro, au fost investiţi în logistică, dezvoltarea de noi categorii, a brandului, şi a angajaţilor prin programe speciale de formare. „eMAG este în prezent cel mai mare centru comercial, cu peste un milion de produse şi 17.000 de branduri. Vom investi în diversificarea categoriilor de produse, în dezvoltarea lor în profunzime şi în creşterea accelerată a platformei marketplace. Într-un an vrem să ajungem la 4.000 de magazine partenere“, precizează Iulian Stanciu.

    Pentru îmbunătăţirea timpului de livrare, eMAG vrea să crească de la 35 până la 200 numărul de de puncte de livrare în Bucureşti şi în ţară până la finalul lunii octombrie, din care 120 vor fi realizate cu Poşta Română, cu care operează, în prezent, cele 35 de spaţii. În plus, eMAG a anunţat în cadrul conferinţei în care a anunţat rezultatele financiare şi la care a participat Van Dijk, că în semptembrie lansează în Bucureşti şi serviciul de livrare în 2 ore, disponibil nonstop. Tot pentru a eficientiza procesele compania a decis să deschidă trei depozite regionale (Braşov, Cluj şi Timişoara), deşi Iulian Stanciu ar fi vrut patru „dar nu am găsit un loc destul de mare în Moldova“, unde‑şi vor depozita stocul şi a scurta perioada în care produsele ajung la clienţi, mai ales în perioadele aglomerate (noiembrie-decembrie). Şi asta pentru că, argumentează Tudor Manea, director general al eMAG, există o corelaţie între timpul de livrare şi satisfacţia clienţilor. Concret, gradul de satisfacţie al clienţilor creşte direct proporţional cu scăderea timpului de livrare, iar asta se putea observa în lunile noiembrie-decembrie 2015, când mulţumirea clineţilor a scăzut odată cu creşterea timpilor de livrare.

    În octombrie compania va lansa eMAG Labs, un centru de testare şi implementare de tehnologii noi (VR, IoT, machine learning) pentru e-commerce, unde vor lucra, pentru început, 10 ingineri români; investiţia necesară acestui proiect a fost de 500.000 de euro. Soluţiile dezvoltate de eMAG Labs vor fi folosite de Naspers la nivel global.

    Iulian Stanciu a vorbit şi despre direcţia în care îndreaptă internetul şi consumul de internet: „Foarte mulţi oameni descoperă internetul prin telefon, folosind browserul sau aplicaţii. Chiar pentru cei sub 20 de ani, browserul, e-mailul sunt învechite. Ei comunică prin aplicaţii. Este o schimbare fundamentală“, spune Stanciu, adăugând că este important, în acest context, ca şi companiile să-şi schimbe modul de a interacţiona cu clienţii. „Cine nu este pe mobile nu va avea succes. Nu vorbim doar de media, ecommerce, ci vorbim de banking, de industriile care comunică într-un fel cu clientul direct sau indirect“, afirmă Stanciu. „Magazinele offline vor exista şi în viitor, dar ele ar trebui conectate cu ce se întâmplă online. De multe ori oamenii încep călătoria de shopping în online ca apoi să ajungă şi în magazin; astfel, ele ar trebui privite ca o continuare a călătoriei, nu doar ca un spaţiu de vânzare.“ Şi dă ca exemplu faptul că tot traficul de la showroom‑ul din Crângaşi este generat de online.

    Dacă în România şi Bulgaria eMAG este cel mai mare jucător, în Ungaria mai are de luptat: se află la egalitate cu numărul unu de acolo, iar despre piaţa maghiară Iulian Stanciu spune că „există o concurenţă mare şi din partea magazinelor tradiţionale, unde sunt branduri din vest precum Tesco sau Media Markt“.

    Naspers mizează pe investiţii în companii din regiunile în curs de dezvoltare – cum este şi România -, care au un potenţial ridicat de creştere. Valoarea investiţiilor Naspers în ultimii cinci ani în România se ridică la 190 de milioane de euro, potrivit lui Bob van Dijk, dintre care în jur de 120 de milioane au mers către dezvoltarea retailerului online. Deşi şeful Naspers consideră eMAG una dintre „perlele“ grupului, compania sud-africană încasează cei mai mulţi bani din participaţia de 33‑34% din Tencent, gigantul chinez, care în opinia lui Bob van Dijk valorează peste 60 de miliarde de dolari. De fapt, 80% dintre afacerile Naspers provin din afara continentului african. Cât despre un eventual exit, şeful Naspers spune că nu ia în considerare o vânzare a eMAG, şi precizează că acţionarii sunt mulţumiţi de felul în care evoluează afacerea; ba dimpotrivă, vor o creştere şi mai mare, chiar dacă asta înseamnă, pentru moment, costuri.

  • Afacerile eMAG au ajuns la 1,39 miliarde de lei în România anul trecut. Retailerul lansează serviciul de livrare în 2 ore în Bucureşti, disponibil non-stop

    eMAG a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 1,95 miliarde de lei în toate ţările, cu 56% mai mare faţă de anul precedent. Extinderea regională a fost motorul principal al dezvoltării şi a beneficiat de jumătate din totalul investiţiilor din 2015, care s-au ridicat la 48 milioane euro. În România, eMAG a avut o creştere de 28% a cifrei de afaceri, până la 1,39 miliarde de lei, care a venit pe fondul extinderii accelerate a gamei de produse, a creşterii de piaţă şi a creşterii adopţiei cumpărăturilor online.

    „România este o piaţă cheie pentru Naspers, iar comerţul online este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creştere din regiune în următorii ani. Business românesc, lider în ecommerce, creat şi condus de o echipă talentată şi dedicată, eMAG este în poziţia ideală să beneficieze de această creştere. Ne bucură faptul că putem susţine aceste planuri”, a spus Bob van Dijk, CEO Naspers.

    „Ecommerce este un model de tehnologie care salvează timp şi bani. Investim în tehnologie dezvoltată în România şi exportăm acest model în Bulgaria, Ungaria şi Polonia”, spune Iulian Stanciu, CEO eMAG.
    Investiţiile realizate anul trecut de eMAG au însumat 48 de milioane de euro. Principalele direcţii au fost dezvoltarea regională a companiei, care a atras investiţii de 24 de milioane de euro şi dezvoltarea tehnologiei eMAG (18 milioane de euro). Încă 6 milioane de euro au fost investite în dezvoltarea de noi categorii, a brandului, dezvoltarea logistică şi a angajaţilor prin programe speciale de formare.

    „eMAG este în prezent cel mai mare centru comercial, cu peste un milion de produse şi 17.000 de branduri. Vom investi în diversificarea categoriilor de produse, în dezvoltarea lor în profunzime şi în creşterea accelerată a platformei Marketplace. Într-un an vrem să ajungem la 4.000 de magazine partenere. Marketplace eMAG este cea mai mare oportunitate de creştere pentru orice comerciant”, precizează Iulian Stanciu.

    Pentru îmbunătăţirea timpului de livrare, eMAG va ajunge la 200 de puncte de livrare în Bucureşti şi în ţară până la finalul lunii octombrie, din care 120 cu Poşta Română. eMAG lansează pentru Bucureşti şi serviciul de livrare în 2 ore, disponibil non-stop, indiferent de oră sau zi a săptămânii.

    În august 2016, echipa grupului eMAG (care include alături de eMAG şi Conversion, Depanero şi FashionDays) a însumat 2.900 de oameni. 2.400 dintre ei, reprezentând 83%, lucrează în echipa din România.

    Dezvoltarea tehnologică este realizată de o echipă formată din 600 de ingineri IT, iar în următorii doi ani eMAG va angaja alţi 300 de programatori care vor lucra la dezvoltarea platformei.

    Anul acesta va fi lansat, cu susţinerea Naspers, eMAG Labs, un centru de testare şi implementare de tehnologii noi (VR, IoT, machine learning) pentru ecommerce. Soluţiile dezvoltate de eMAG Labs vor fi folosite de Naspers la nivel global.

  • Florinel Chiş este noul director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online

    În 2006, a pornit primul start-up, companie de dezvoltare software şi design care a dezvoltat numeroase proiecte pentru branduri precum Autodesk, eMAG, Romstal Group, PC Garage, Marketonline, Altex, Dedeman, Flanco. În 2012, Florinel Chiş s-a stabilit în Marea Britanie, lucrând pentru retaileri online şi Warner Music Group, unde a dezvoltat platforma globală de ecommerce a grupului. În 2013 a co-fondat Elastera, start-up britanic, platformă de hosting pentru magazine online, companie care a obţinut VC funding în Q1 2014. Totodată, Florinel Chiş a fost consultant la OSF Global pentru clienţi din Fortune 500.

    ARMO susţine dezvoltarea comerţului online în România, ca fiind metoda cea mai modernă şi mai eficientă de retail, ce oferă avantaje şi beneficii clare consumatorilor în comparaţie cu metodele de comerţ tradiţional.

    „Comerţul online este într-o etapă de dezvoltare puternică şi sunt convins că va deveni rapid o destinaţie uzuală pentru majoritatea clienţilor români. ARMO este un pilon important pentru magazinele online din România care vor să demonstreze că ecommerce-ul este cel mai eficient şi sigur mod de a face comerţ modern, în beneficiul consumatorilor. Obiectivul meu pentru anul acesta este să pun în aplicare principiile asociaţiei în beneficiul membrilor săi şi a celor potenţiali, pentru a creşte comerţul online din România”, spune Florinel Chiş, director executiv ARMO.

    Acţiunile ARMO se vor concentra pe 3 direcţii: susţinerea magazinelor online şi recunoaşterea serviciilor de calitate oferite de acestea, radiografierea constantă a tendinţelor din comerţul online şi analiza comportamentului de consum al clienţilor români.

    În activitatea sa Florinel Chiş este susţinut de noul Consiliu Director al Asociaţiei format din Mihai Pătraşcu (CEO evoMAG), Marian Alecsiu (co-fondator F64), Gabriel Vasile (site manager SevenSins.ro), Tudor Manea (‎general manager eMAG România). Marius Ghenea va rămâne preşedintele ARMO.

    Lansată în 2010, Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) reprezintă magazinele online din România şi susţine interesele membrilor săi. ARMO a elaborat Codul de Bune Practici ale Magazinelor Online şi un program de atestare a magazinelor online din România, în conformitate cu acest Cod de Bune Practici.

  • Cum administrezi eficient peste 800.000 de produse?

    Am menţionat această experienţă pentru a arăta modul în care eMAG încearcă să îşi determine vizitatorii să devină clienţi. Poate pentru mulţi eMAG înseamnă doar un site cu produse şi curierul care le livrează, însă acesta ar fi doar vârful aisbergului, iar partea nevăzută, mult mai mare, este constituită de tehnologie. „Mai mult de jumătate din efortul nostru de dezvoltare se îndreaptă către sistemele din spate, nevăzute pentru client“, spune Bogdan Axinia, VP platforms & technology la eMAG, responsabil pentru dezvoltarea şi întreţinerea platformei tehnologice a companiei.

    Axinia m-a primit la sediul companiei din Voluntari şi am făcut un tur al biroului, unde oameni tineri împărţiţi pe echipe şi departamente lucrează la fiecare aspect al produselor tehnologice ale eMAG. „Tot ce se gândeşte pentru dezvoltarea eMAG de aici pleacă. Ne gândim ce vrem să dezvoltăm, apoi ne uităm la date, schiţăm ideea, o dăm la implementare, apoi facem rollout către utilizatori interni sau către clienţi“, spune el.

    Bogdan Axinia şi-a început cariera ca software developer, iar în ultimii 10 ani a făcut trecerea către zona managerială, mai întâi în Netbridge Development, unde a ocupat funcţiile de business development manager, respectiv general manager, apoi în cadrul eMAG, unde coordonează o echipă de 500 de persoane (dezvoltatori web şi mobile, project manageri).

    Un aspect al vârfului aisbergului de care vorbeam, şi unul dintre proiectele cele mai apreciate consumatorilor, potrivit lui Axinia, este aplicaţia de smartphone, care până în prezent a fost descărcată de peste 1,3 milioane de ori. Peste 50% din traficul eMAG vine din mobile (aplicaţie + browser), iar rata de conversie din aplicaţie este aceeaşi ca de pe desktop. „Am îmbunătăţit aplicaţia încontinuu de la lansare până în prezent. Experienţa de utilizare este una mai personală, iar feedbackul clienţilor este foarte bun. Iar atunci când ceva nu este în regulă, semnalează imediat“, afirmă Bogdan Axinia.

    Printre îmbunătăţirile aduse aplicaţiei acesta menţionează plata printr-un singur „swipe“, salvarea datelor de pe card, adresa prestabilită, abilitatea de a compara două produse, monitorizarea comenzii sau categoria de produse favorite. „Trimitem notificări dacă produsul introdus la categoria favorite a revenit pe stoc, dacă preţul a scăzut sau dacă se află în stoc limitat.“ Iar un bonus pentru companie, pe lângă faptul că se află mai aproape de client, este că cei care utilizează aplicaţia se întorc mai des. În 2016, investiţiile în aplicaţie în partea de front end (mobile & web) vor ajunge la 4 milioane de euro. Aplicaţia este utilizată cel mai intens în România, urmată de Ungaria şi Bulgaria. Bogdan Axinia a spus că românii şi bulgarii se aseamănă la comportament când vine vorba de shopping, însă maghiarii compară mai mult înainte de a cumpăra.

    În momentul de faţă în magazinul eMAG se află peste 800.000 de produse în peste 1.100 de categorii, ceea ce înseamnă un efort în administrarea unui asemenea stoc. „Este un efort de a organiza produsele şi de a-l aduce pe client mai aproape. În acest sens am îmbunătăţit search-ul, clienţii pot efectua căutări avansate, utilizând diferite filtre. Am lucrat la modul cum organizăm informaţia, să facem navigarea pas cu pas mai uşoară. Vrem ca utilizatorul să găsească produsele mai repede folosind un limbaj natural, iar pentru asta investim timp şi resurse“, povesteşte Axinia. Eforturi nu s-au făcut doar cu privire la felul în care un client găseşte produsele pe care le doreşte, ci şi la procesul de check-out. „Vrem să eliminăm cât mai multe dintre barierele pe care clientul le-ar putea întâlni în procesul de check-out. Să-i trimitem mesajele potrivite în contextul potrivit, să-l ajutăm unde este cazul“, mai spune el.

    Magazinul online creşte constant, iar gama de produse se diversifică cu fiecare partener adăugat platformei de marketplace, în care s-au investit 4 milioane de euro în 2011, când a fost lansată. Această platformă deschisă altor comercianţi este importantă pentru eMAG şi a ajutat compania să crească mai repede decât ar fi putut să o facă pe cont propriu, spunea Iulian Stanciu, CEO al retailerului online, pentru Ziarul Financiar. În prezent în marketplace numărul de magazine partenere a ajuns la aproape 1.500 şi anul trecut a generat 21% din numărul total de comenzi. Pentru 2016 Stanciu estimează că marketplace-ul va genera 27% din comenzi, iar în 2017 va aduce companiei aproape 40% din numărul total de comenzi. „E un win-win-win pentru toată lumea. Pentru clienţi este bine pentru că au o gamă mare de produse la preţuri competitive, pentru magazine este un canal foarte bun de vânzare şi facil de utilizat. Şi pentru eMAG, evident“, afirmă Axinia.