Tag: demisie

  • Primarul general al Capitalei a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PSD/ Conducerea organizaţiei Gabrielei Firea, DIZOLVATĂ

    “Vicepreşedinte al PSD pentru regiunea Bucureşti-Ilfov ca o reacţie firească şi solidară cu toţi colegii mei din Bucueşti-Ilfov. Eu mi-am dat azi dimineaţă demisia din funcţia de preşedinte interimar al PSD Bucureşti. În ceea ce priveşte Ilfov mi s-a spus în cadrul CEx că eu sunt vinovată că nu am reuşit să îi opresc pe cei de la Ilfov să îşi dea demisia. Nu aveam cum să pun capăt acestui demers, ei au vrut să reacţioneze la faptul că erau chemaţi la Kiseleff şi erau îndrumaţi să ceară demisia mea, să facă afirmaţii împotriva mea. Au avut coloană vertebrală şi s-a supus la vot dizolvarea organizaţiei judeţene PSD Ilfov”, a spus Gabriela Firea.
     
    Aceasta spune că Liviu Dragnea a vrut să scape de persoana sa.
     
    “Este tot o răzbunare. E clar că dl Dragnea a vrut să scape de mine din BEx. Nu aveam cum să îmi păstrez această funcţie. Am demonstrat că nu funcţia face pe om. Acum s-a pus capăt. S-a închis un capitol din viaţa mea. Sunt simplu membru. Sub nicio formă nu se pune problema să îmi dau demisia (din PSD – n.r.). Am văzut declaraţii că am făcut afirmaţii împotriva managementului domnului Dragnea pentru a forţa o excludere. Nu este adevărat. Am pierdut toate funcţiile de conducere, dovadă că nu mă agăţ de funcţii”, a mai spus Firea.
     
  • Mesajul Gabrielei Firea pentru Dragnea după demisie. Liderii PSD au cerut imediat să fie PEDEPSITĂ

    “Consider că programul politic şi administrativ, cu sprijinul căruia atât eu, cât şi PSD, am câştigat alegerile locale din Bucureşti în anul 2016, a fost abandonat. O serie de autorităţi centrale au blocat sau întârziat proiectele mari ale Capitalei: Centura ocolitoare, ELCEN, metrou.
     
    Prin prisma faptului că, sub mandatul meu de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, organizaţia a obţinut un scor record şi în premieră: 7 primari (unul general şi 6 de sectoare). Astăzi, prin demisia de faţă, pun punct perioadei nemeritate de provizorat la nivelul organizaţiei PSD Bucureşti şi primordial, încetez să mai validez, prin activitatea mea, toate nerealizărie la nivelul conducerii centrale pe care o giraţi în totalitate”, se arată în scrisoare.
     
    Gabriela Firea mai scrie că demisia este o formă de protest faţă de interimatul de doi ani de zile de la şefia PSD Bucureşti, precum şi pentru “dezinteresul manifestat de dumneavoastră faţă de problemele grave cu care se confruntă Capitala în special în ceea ce priveşte traficul, termoficarea”.
     
  • BREAKING Ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi-a dat demisia din Guvern/ Stănescu, întrebat dacă va pleca din executiv: Vă rog să aveţi multă răbdare

    „Am facut o analiza foarte serioasă, am văzut ca s-a întâmplat în ultimle luni şi am considerat că pot să merg lângîă echipă la partid, să încercîm să pregătim dou ani grei care urmează. Cred că e nevoie să înmtîrim echipa şi să putem pregpti proiectele importante. Am rugat-o pe doamna prim ministru şi pe domnul preşedinte Dragnea să fie de acord să-mi depun mandatul să să pot să merg la partid să mă implic serios”, a declarat Mihai Fifor, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

    Înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD sunt vehiculate mai multe schimbări în Guvernul Dăncilă. Una dintre variante este o modificare la Ministrul Apărării, în locul lui Mihai Fifor urmând să vină Dorel Căprar, preşedinte al Comisiei de Apărare din camera Deputaţilor.
     
    La bursa zvonurilor se aude că Ilan Laufer va prelua portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, Paul Stănescu, unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea urmând să fie îndepărtat din Cabinetul Dăncilă.
     
    Stănescu, întrebat dacă va pleca din Guvern: Vă rog să aveţi multă răbdare
     
    Vicepremierul Paul Stănescu le-a spus luni la Parlament, înainte de şedinţa CExN pentru remaniere, jurnaliştilor care l-au întrebat dacă a fost anunţat de premier că va fi schimbat din funcţie, să aibă „multă răbdare”.
     
  • BREAKING Gabriela Firea şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte interimar la Bucureşti

    Gabriela Firea a anunţat înainte de şedinţa la care se discută retragerea sprijinului politic că şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte interimar la Bucureşti

    Gabriela Firea a demisionat, luni din funcţia de preşedinte interimar PSD Bucureşti, spunând că şi statutul ar trebui amendat deoarece nu este normal ca un interimat să fie asigurat timp de doi ani.
     
  • Lira sterlină s-a prăbuşit, după seria de demisii din guvernul condus de Theresa May

    Lira a scăzut faţă de dolar şi s-a îndreptat spre cea mai mare scădere din an în raport cu euro după ce ministrul pentru Brexit Dominic Raab şi alţi demnitari au demisionat în semn de protest împotriva planului.
     
    Traderii se tem acum că însăşi poziţia prim-ministrului May este ameninţată. “Dacă miniştrii au procedat aşa, este mai greu pentru Theresa May să-şi menţină poziţia”, spune Jordan Rochester, strateg la Nomura.
     
    Lira sterlină a pierdut 1,8%, ajungând la 1,2751 dolari, a doua cea mai mare scădere din acest an, şi a scăzut cu 1,5% faţă de euro.
     
  • Lovitură pentru PSD. Doi deputaţi au demisionat: Dragnea a declanşat o amplă campanie de intimidare a primarilor

    “Am recurs la acest gest ultimativ în semn de protest faţă de modul autocrat în care este condus în ultima vreme partidul, toţi cei care nu sunt de acord cu deciziile luate de actualul preşedinte fiind linşaţi mediatic şi excluşi. În această logică se înscrie atitudinea vindicativă a preşedintelui Dragnea, care a lansat prin interpuşi informaţia că dna Gabriela Firea, lider ales în unanimitate al organizaţiei Ilfov a PSD, urmează să fie înlocuită de la conducerea filialelor Bucureşti şi Ilfov, după care chiar exclusă din partid, pentru simplul fapt că a cutezat să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că partidul se îndepărtează din ce în ce mai mult de agenda reală a cetăţeanului.

    Mai mult, preşedintele Dragnea a declanşat o amplă campanie de intimidare a primarilor de sector şi a consilierilor generali, având ca scop izolarea politică a Gabrielei Firea şi punerea acesteia în situaţia de nu-şi mai putea exercita eficient mandatul încredinţat de bucureşteni”, se arată într-un comunicat semnat de cei trei aleşi care au decis să părăsească PSD:

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Scandalul anului în Polonia: Şeful autorităţii de supraveghere financiară din Polonia, Marek Chrzanowski, a demisionat în urma acuzaţiilor că ar fi cerut o mită de peste 3 milioane de dolari

    Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a cerut astăzi o investigaţie oficială asupra acuzaţiilor care îi sunt aduse celui care conduce autoritatea de supraveghere financiară a ţării, potrivit cărora acesta ar fi cerut mită de la o bancă privată, potrivit Financial Times.
     
    Leszek Czarnecki, proprietar ar Getin Noble Bank şi al IDEA Bank, susţine că Marek Chrzanowski, preşeintele Autorităţii de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF), s-a folosit de o întâlnire privată pentru a sugera ca banca să angajeze un anumit avocat şi să plătească o taxă echivalentă cu 1% din capitalizarea de piaţă a băncii în schimbul „susţinerii…şi protecţiei” KNF-ului.
     
    Czarnecki a făcut această declaraţie în mod oficial în faţa procurorilor polonezi. Un procent din capitalizarea de piaţă a Getin în acea zi reprezenta circa 3,6 milioane de dolari.
     
  • ŞOC total! Unul dintre cei mai cunoscuţi lideri politici din România a DEMISIONAT din toate funcţiile

    “Astazi mi-am dat demisia din PNL.
    Am hotarat sa infiintez partidul DREAPTA LIBERALA (DL), primul partid din Romania care se formeaza in jurul unei ideologii clar definite, cu urmatorul program politic:
     
    1. Anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de munca.
    2. Anularea tuturor pensiilor speciale pentru politicieni si persoanele din aparatul administrativ.
    3. Stabilirea pensiei minime la 1.000 lei (cel putin 70% din salariul minim).
    4. Eliminarea privilegiilor ”aristrocatiei bugetare”: disponibilizarea a 25% dintre angajatii sectorului public si inghetarea cresterilor salariale in acest sector pentru urmatorii doi ani.
    5. Sustinerea puternica a sectorului privat: incurajarea productiei si a serviciilor autohtone, stimularea exporturilor (inclusiv printr-o politica de curs adecvata) si descurajarea importurilor.
    6. Lege fara exceptii: sarcina fiscala ve fi asezata in functie de marimea venitului, nu in functie de tipul acestuia si de forma de organizare a activitatii; cota unica stabilita la 10%, TVA bazat pe taxare inversa.
    7. Salariul minim, stabilit prin negocieri intre patronate si sindicate.
    8. Stimularea dezvoltarii invatamantului particular (indeosebi a celui superior), concomitent cu acordarea de catre stat a unor burse pentru copii proveniti din familii cu venituri reduse (dar cu rezultate foarte bune la invatatura), pentru a urma cursurile acestor scoli.
     
  • DEMISIE la NIVEL ÎNALT IN PSD. Cine este ministrul care a fost acuzat că nu ştie să lucreze în echipă

    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a dat demisia din funcţie. Informaţia a fost confirmată la un post de televiziune de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

    Demisia ministrului pentru Afaceri Europene a fost confirmată, la Digi24, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. „Din câte înţeleg, s-a produs această demisie. Ieri în cadrul şedinţei de Guvern am stat de vorbă cu domul Negrescu, au fost discuţii principiale despre modul în care suntem pregătiţi pentru preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Rovana Plumb.

    Discuţia din şedinţa de guvern a fost evocată şi de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

    ”Ieri (vineri-n.r.) la finalul şedinţei de Guvern a fost o discuţie legată de ultimele etape, măsuri de parcurs pentru ca noi să fim cu totul gata pentru preşedinţia de anul viitor. O discuţie deschisă, normal, cum trebuie să fie într-o echipă şi legată de participarea poate într-un număr mai mare alături de miniştrii Finanţelor şi cel al Fondurilor Europene a domnului Negrescu la astfel de întâlniri, aşa cum e şi normal pentru că asta este structura, aşa sunt discuţiile.

    Asta a fost discuţia. Din păcate, văd că domnul Negrescu a luat-o personal şi dă dovadă că nu înţelege ce înseamnă o echipă, lucrul în echipă, mai ales când vorbim de preşedinţia de anul viitor. Au mai fost discuţii şi e normal să se discute. A fost discuţia asta şi apoi am văzut şi eu pe ştiri faptul că şi-a dat demisia şi chiar mă surprinde pentru că rolul era de a dovadă că e mediator şi iată că atmosfera e că mă supăr, îmi iau jucăriile şi plec. Totuşi e un gest care, în prag de preşedinţie şi mai ales în prag de anumite acţiuni de săptămâna viitoare , erau nişte întâlniri la Strasbourg, la Bruxelles la nivel de miniştri şi asta este acuma”, a spus la Antena 3 Teodorovici.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai răsunătoare demisii din cadrul companiei Electrica, firma cu cei mai mulţi clienţi conectaţi la reţeaua de distribuţie a energiei

    “Nu sunt foarte clare motivele plecării Ariellei Malard de Rothschild, dar cert este că a spus că stă timp de patru ani şi deja s-a împlinit acest mandat. Era un om important în structura Electrica, atât pentru zona de business, cât şi datorită influenţei pe care o avea”, spun surse din piaţa energiei.

    Arielle Malard de Rothschild, în vârstă de 55 de ani, a intrat în consiliul de administraţie al Electrica în 2014, la acel moment compania fiind extrem de apetisantă în contextul în care în conturile ei se regăseau banii din proaspăta listare, circa 1,9 miliarde de lei.

    Prin căsătoria din 1991 cu Édouard de Rothschild, Arielle Malard îşi face intrarea în ramura franceză a uneia dintre cele mai cunoscute familii de bancheri din toate timpurile, clanul Rothschild, cu o tradiţie în domeniul bancar de peste 250 de ani.

    Arielle Malard îşi începe cariera în cadrul Lazard Freres & Cie, un grup de consultanţă financiară şi asset management, cu operaţiuni pe partea de fuziuni şi achiziţii. În zece ani îşi construieşte cariera aici, pentru ca în 1998 să facă pasul spre gigantul Rothschild, unde înfiinţează în Paris departamentul de pieţe emergente.

    Începând cu anul 2006, preia funcţia de director general şi de membru în consiliul de administraţie al Rothschild & Co, funcţie pe care o deţine până în 2014.
    Astfel, România intră în sfera de analiză a Ariellei Malard de Rothschild ca piaţă emergentă, franţuzoaica ajungând să fie implicată, pe partea de consultanţă, în mai bine de 20 de tranzacţii, printre care s-au numărat preluarea Dacia de către Renault sau privatizarea BCR, proces câştigat de austriecii de la Erste. În 2014, Arielle Malard de Rothschild intră în consiliul de administraţie al Electrica, proaspăt listată la bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, cu 1,9 miliarde de lei bani cash încasaţi din această operaţiune şi care au stat mult în conturile companiei fără a fi folosiţi, chiar şi pe o piaţă care se pregătea de liberalizarea completă.

    De-a lungul anilor au fost discuţii destul de tensionate în cadrul boardului în ce să se ducă aceşti bani, părerile statului, care este acţionarul principal, dar fără să mai fie majoritar, fiind diferite faţă de cele ale noilor acţionari.
    La un moment dat, Electrica a vrut să cumpere acţiunile Enel din România, încercare care a eşuat pentru că italienii nu au mai vrut să vândă. La final, singura achiziţie făcută cu banii din listare a avut loc la finalul anului trecut, când Electrica a preluat de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pe care Fondul le mai deţinea în cadrul filialelor companiei.
    Mai departe, banii au fost folosiţi pentru investiţii în reţele de energie, compania având bugetate pentru anul acesta 905 milioane de lei, nivel istoric înregistrat la nivel de grup.

    „Arielle Malard de Rothschild a renunţat la poziţia de membru în consiliul de administraţie al companiei ca urmare a preluării altor responsabilităţi”, scria în comunicatul sec prin care a fost anunţată plecarea singurului Rothschild pe care o companie locală l-a avut în administrarea sa.
    Potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg însă, Arielle Malard de Rothschild a preluat din vara acestui an funcţia de director în cadrul Société Foncière Lyonnaise, jucător în sectorul imobiliar de lux din zona de birouri a Parisului.

    Tot potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg, Société Foncière Lyonnaise are un portofoliu de proprietăţi evaluat la 6,4 miliarde de euro, concentrate în districtul financiar al capitalei franceze.

    La scurt timp după plecarea Ariellei Malard de Rothschild, Electrica a anunţat şi plecarea lui Cătălin Stancu, directorul general al companiei, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din sectorul energetic local. Schimbarea va avea loc de la 1 noiembrie, în locul lui Cătălin Stancu urmând să fie adusă Corina Popescu, actualul director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord. Cătălin Stancu (55 de ani) a preluat funcţia de director general al Electrica pe 24 octombrie 2016, anterior având 19 ani de experienţă în companie.

    Plecarea unor membri cheie din conducerea Electrica vine într-un context de piaţă puţin favorabil jucătorului din distribuţia şi furnizarea de energie electrică.

    Astfel, potrivit celor mai recente informaţii publicate de companie, aferente primului semestru de activitate, Electrica Furnizare, braţul de vânzare de energie al grupului, începe să piardă teren pe piaţa concurenţială în contextul în care vânzările de energie s-au micşorat cu 4,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe piaţă însă, consumul a crescut totuşi cu un modest 2%.

    Grupul Electrica a terminat primele şase luni cu venituri consolidate de 2,6 miliarde de lei, în scădere cu 1% faţă de primul semestru al anului trecut, dar cu un profit semnificativ mai mare, de 210 milioane de lei, faţă de cele 8 milioane de lei din 2017, evoluţii generate mai ales de preţul energiei.

    Mai departe, cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) arată că după primele şapte luni ale anului piaţa concurenţială, adică acel segment unde consumatorii îşi aleg singuri furnizorul preferat, a ajuns la o pondere de 70% din totalul consumului de electricitate, faţă de nivelul de 65% din perioada similară a anului trecut.

    În contextul în care consumul intern a crescut cu 2%, cantităţile tranzacţionate pe segmentul concurenţial au crescut cu 9%, cea mai mare a parte a acestei creşteri fiind explicată prin migraţia consumatorilor casnici spre segmentul concurenţial prin schimbarea furnizorilor de energie.
    Din păcate, Electrica Furnizare nu a reuşit să prindă nimic din această oportunitate de business. Compania, cel mai mare furnizor de energie din piaţa concurenţială din perioada ianuarie-iulie 2017, a livrat în aceeaşi perioadă a acestui an cu 15% mai puţină energie, pierzând prima poziţie a clasamentului.

    Astfel, Electrica mai are acum o cotă de piaţă de 9,4% faţă de nivelul de 12% de anul trecut. Au câştigat teren însă firme precum Enel sau Engie, rivalii Electrica.

    Nici în ceea ce priveşte performanţa tehnică a reţelelor administrate de Electrica lucrurile nu stau mai bine. România este pe ultimul loc la nivelul UE în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei, din cauza celei mai ridicate durate a întreruperilor neplanificate în alimentarea cu electricitate a consumatorilor.

    Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER), România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Din statistică sunt excluse evenimentele excepţionale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.

    Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă ţări a căror performanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveţia a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european.

    Pe plan local, dintre cele opt distribuţii de energie electrică, filialele deţinute de Electrica au cele mai slabe rezultate, Electrica Transilvania Nord terminând anul trecut cu o durată a întreruperilor neplanificate de peste 6 ore.
    Demararea încă unui interimat, mai ales la o companie activă într-o piaţă în schimbare radicală, este departe de a fi scenariul dorit pentru „campionul energetic local”.
    Iar sursele din piaţă spun că schimbările din conducerea Electrica nu s-au oprit.