Tag: curs valutar

  • Cat va fi cursul leu – euro in vara?

    Ar trebui ca politica monetara sa reziste presiunilor de
    apreciere a leului, pentru ca economia ar trebui sa se orienteze
    spre exporturi, pe care un leu prea puternic le inhiba, comenta
    economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, la o intalnire a Asociatiei
    Analistilor Financiar-Bancari din decembrie anul trecut.
    Comentariile lui, ca si ale altor oficiali din BNR care au lasat sa
    se inteleaga ca exista asemenea presiuni spre o apreciere a leului,
    au parut surprinzatoare la vremea respectiva: leul venea dupa
    cateva luni de scadere lenta fata de euro, perioada electorala era
    in toi, semne de redresare dupa recesiune nu erau, iar vechea
    temere de un exod al capitalurilor care ar atrage o prabusire a
    monedei romanesti nu parea sa aiba niciun motiv sa dispara.


    Ceea ce atunci era doar o declaratie intr-un cerc restrans a
    devenit ulterior cuvantul de ordine in comentariile despre mersul
    cursului, nu numai pe parcursul lui ianuarie 2010, cand cursul a
    atins uimitorul nivel de 4,1008 (la 18 ianuarie), dar si in
    prognozele privind ce se va intampla in urmatoarele luni. Cresterea
    de valoare a leului fata de euro a devenit cel mai comentat
    fenomen, de la cele mai nevinovate explicatii, legate de trecerea
    cu bine a perioadei alegerilor si noile sperante privind
    continuarea acordului cu FMI, si pana la explicatia prin atacurile
    speculative ale catorva jucatori mari din piata valutara, aceiasi
    care anul trecut au mizat pe o cadere a leului spre 4,5-5 lei/euro,
    iar acum ar paria pe o intarire excesiva, spre 3,5 lei/euro.

    Spunem intarire excesiva nu numai pentru ca, asa cum ne-a
    invatat experienta anilor 2006-2007, un curs mult sub 4 lei/euro e
    periculos prin definitie pentru exportatori, ci si pentru ca, daca
    atunci cresterea economica accelerata i-a putut insela pe multi sa
    considere ca un curs apropiat de 3 lei/euro ar fi fost corect,
    corespunzator cu performanta economica, acum astfel de iluzii nu
    mai exista. “Aprecierea recenta a leului a avut o dinamica prea
    rapida pentru a fi de durata. Vom observa o revenire catre 4,2
    inainte de reintrarea in intervalul 4-4,1 si apoi testarea pragului
    de 4 lei. |n momentul de fata, un curs intre 4,15-4,2 lei/euro este
    mai realist”, considera Florian Libocor, economist-sef al BRD si
    presedinte al Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania
    (AAFBR). El se asteapta ca pe parcursul lui 2010 sa avem de-a face
    cu “un prefix al cursului de schimb mai mic de 4, insa nu
    considerabil sub acest prag” (foarte probabil 3,9 dupa prima
    jumatate a anului) si cu o volatilitate mai accentuata a cursului
    decat anul trecut.

  • Moneda nationala sparge pragul de 4,1 lei/euro

    La 7 ianuarie 2009, banca centrala a publicat o rata de
    referinta de 4,0720 lei/euro. Leul s-a apreciat luni cu 1,01%
    comparativ cu moneda unica europeana.

    Leul s-a intarit si in raport cu dolarul american, cursul
    oficial coborand cu 1,51 bani, sau cu 0,51%, la 2,9358 lei/dolar.
    Rata de schimb anuntata vineri de BNR a fost de 2,9509
    lei/dolar.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Revista presei economice din Romania

    “Bancherii incep sa dea drumul la robinetul cu bani”. Este
    titlul articolului principal din pagina economica a cotidianului
    Gandul. Jurnalistii analizeaza cele mai importante scaderi
    care s-au inregistrat la dobanzile la creditele in lei, concomitent
    cu reducerea bonificatiilor la depozite. O alta tema abordata este
    cea a scaderii preturilor la apartamente. Gandul scrie ca pretul
    mediu al unui apartament de doua camere din zona semicentrala a
    Capitalei a scazut cu 3.000 de euro din septembrie si pana in
    prezent, ajungand la 77.000 de euro.

    Evenimentul Zilei titreaza “Cat economisim la un euro de
    3,9 lei”. Gazetarii sustin ca deprecierea monedei europene sub o
    rata de schimb de 4 lei ne-ar putea aduce lunar economii de circa
    200 de lei in portofele. EVZ scrie si despre contractul autostrazii
    din munti, care va fi facut public in vara. Suma de 4,8 miliarde
    euro care va ajunge in conturile constructorului pare scandalos de
    mare, dar s-ar putea ca in realitate sa nu fie.

    Romania Libera scrie in pagina de economie ca doar un
    roman din o suta apeleaza la bancile de locuinte. Potrivit
    cotidianului, la cinci ani dupa aparitia primei banci de locuinte
    in Romania, produsele de economisire-creditare raman putin
    cunoscute, chiar daca statul vine cu o subventie semnificativa, de
    pana la 250 de euro anual pentru fiecare client. Doar unu din o
    suta de romani a apelat la un astfel de produs, fata de unu din doi
    austrieci si unu din trei nemti.

    In fine, Ziarul Financiar titreaza “Guvernul nu mai
    acorda bugetarilor, pe 2010, al 13-lea salariu, inclus doar in
    contractele colective”. Jurnalistii vorbesc despre al 13-lea
    salariu care nu va mai fi acordat bugetarilor dupa incetarea
    actualelor contracte colective de munca, in conditiile in care
    acest drept de natura salariala este inclus doar in prevederile
    acestor contracte, care urmeaza sa isi inceteze valabilitatea,
    potrivit ministrului Muncii.

  • Leul castiga batalii dupa batalii: aproape de pragul de 4,1 lei/euro

    La 7 ianuarie 2009, BNR a afisat un curs de referinta de 4,0720
    lei/euro. Astfel, leul a inregistrat luni a doua sedinta
    consecutiva de apreciere in raport cu euro , cursul coborand cu
    2,78 bani, de la 4,1286 lei/euro.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Euro, la minimul ultimelor 12 luni

    Cursul a crescut foarte usor joi, cu 0,71 bani, la 4,1286
    lei/euro, dupa patru sedinte consecutive de apreciere a monedei
    nationale.

  • Cursul va ajunge la 4,84 lei/euro in 12 luni, daca Romania nu va respecta acordul cu FMI

    “Scenariul de baza arata ca rata de schimb va cobori intr-o luna
    la 3,96 lei pe euro, pentru ca apoi sa avanseze la 4,1 lei pe euro
    in trei luni si la 4,84 lei pe euro in 12 luni. Acest scenariu are
    o probabilitate de a se va realiza de peste 50%, depinzand foarte
    mult de actiunile politicienilor”, a declarat Blaabjerg la
    Bucuresti, unde a prezentat concluziile raportului “Outlook 2010”,
    cercetare si analiza macroeconomica realizata anual de catre
    analistii bancii.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Speculatorii au pariat pe un curs de 4 lei/euro sute de milioane euro

    Cursul ar putea scadea in sase luni pana la 4 lei/euro, dupa cum
    sustin dealerii de pe piata valutara, care precizeaza insa ca este
    posibil ca la sfarsitul acestui an leul sa aiba din nou parte de
    deprecieri. “Motorul” principal al aprecierii ar putea fi
    optimismul din ce in ce mai mare al investitorilor straini privind
    moneda locala. “Peste sase luni cotatia ar putea ajunge la circa 4
    lei pentru un euro. Un pariu pentru sfarsitul acestui an este insa
    greu de facut, sunt multe incertitudini. Momentan insa s-a intors
    lumea cu fundul in sus. Vineri toata lumea era speriata, acum toti
    sunt increzatori. Pe termen mediu, investitorii sunt optimisti”,
    ne-a declarat un dealer.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum de nu a mai ajuns cursul euro la 4,7 lei?

    Majoritatea analistilor au tinut pe parcursul anului prognozele
    de curs pentru decembrie in intervalul 4,1-4,3 lei pentru un euro,
    anticipand corect ca BNR nu va permite o depreciere suplimentara a
    cursului.

    La extreme, predictiile de curs facute in iunie sau mai devreme
    au coborat pana la 4 lei pentru un euro, venind de la Florian
    Libocor, economistul-sef al BRD, in timp ce la polul opus euro se
    oprea la 4,5 lei, nivel intrevazut de Rozalia Pal, economistul-sef
    al UniCredit Tiriac si Nicolaie Chidesciuc, economistul-sef al ING,
    potrivit unui sondaj realizat in vara de Business Magazin.

    In aprilie, dupa incheierea acordului cu FMI si UE, Chidesciuc
    considera chiar ca euro ar putea sa urce la 4,7 lei intr-un orizont
    de sase luni. Turcii de la Credit Europe sunt cel mai aproape cu
    prognoza, in conditiile in care si-au luat pentru sfarsitul de an
    flexibilitatea unui interval: 4,2-4,25 lei/euro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro