Tag: cumparare

  • O tranzacţie la nivel internaţional care ar putea să aibă impact în România: Grupul olandez NN este în discuţii să cumpere o parte din operaţiunile europene de la gigantul american MetLife, într-o tranzacţie de 740 mil. dolari

    Asiguratorul olandez NN Group este în discuţii să cumpere o parte din activele europene ale MetLife, într-o tranzacţie care ar ajunge la 740 mil. dolari, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

    Deal-ul ar putea fi semnat săptămâna viitoare pentru unităţile din Grecia şi Polonia, potrivit aceloraşi surse. Momentan, nu a fost luată nicio decizie finală, ceea ce lasă deschisă apariţia altor oferte sau chiar eşuarea negocierilor.

    NN are operaţiuni în România de asigurări şi administrare de investiţii, iar MetLife operează în România pe segmentul de asigurări şi administrare de investiţii Pilon 2 prin Metropolitan Life. 

    Discuţiile vin în condiţiile în care NN, care a înregistrat presiuni din partea fondului de investiţii Elliott Invesetment Management să crească valoarea pentru acţionari, analizează vânzarea diviziei de gestionare de investiţii.

    NN de asemenea a făcut o ofertă şi pentru operaţiunile din Polonia de la Aviva. MetLife vinde activele în condiţiile în care caută să îşi nişeze operaţiunile la nivel global.

    Businessul din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa a raportat câştiguri ajustate de 327 mil. dolari în 2020, în creştere de la 282 mil. dolari în 2019. 

  • Gigantul de plăţi Visa cumpără fintech-ul suedez Tink, într-o tranzacţie de 1,8 miliarde de euro. Tehnologia suedezilor a fost gândită pentru a putea evita reţele tradiţionale precum cea a americanilor

    Gigantul american de plăţi Visa a cumpărat fintech-ul sueez Tink, într-o tranzacţie de 1,8 miliarde de euro anunţată la mai puţin de şase luni după ce autorităţile de reglementare au respins tranzacţia prin care Visa a vrut să achiziţioneze Plaid, potrivit FT.

    Suedezii de la Tink dezvoltă o tehnologie care le permite terţilor să se conecteze la datele clienţilor de la diverse instituţii financiare, permiţându-le să ofere servicii precum plăţi sau un agregator de conturi – servicii care ocolesc reţele tradiţionale de carduri precum cea a Visa.

    Autorităţile de reglementare au încercat să încurajeze apariţia unor servicii precum cele oferite de Tink, întrucât ele generează competiţie şi aduc mai multe opţiuni în piaţa de plăţi din Europa. În 2018, autorităţile au introdus regulamentul de open banking, care a forţat băncile să le permită acestor companii să le acceseze datele.

    Visa a declarat că achiziţia Tink ar reprezenta o veste bună pentru open banking, întrucât evoluţia acestui tip de servicii ar fi fost ţinută pe loc până în acest moment.

    „Visa s-a angajat să facă tot ce poate pentru a încuraja inovaţia şi pentru a împuternici consumatorii în sprijinul ţintelor de open banking din Europa. Aducând la un loc reţeaua de reţele a Visa şi capacităţile de open banking ale Tink, vrem să livrăm valoare adăugată clienţilor şi businessurilor din Europa, prin instrumente care să le facă viaţa financiară mai simplă şi mai sigură”, a declarat Al Kelly, CEO şi preşedinte al Visa.

    Preţul de 1,8 miliarde de euro reprezintă un preţ cu 165% mai mare faţă de valoarea stabilită pentru Tink în cadrul celei mai recente runde de finanţare, din luna decembrie. Printre investitorii de atunci se numără PayPal şi BNP Paribas.

    Anul acesta, fintech-ul Plaid a ajuns la o evaluare de 13,4 miliarde de dolari în urma unei runde de finanţare – o valoare de trei ori mai mare decât cea la care Visa voia să cumpere Plaid în 2020.

    Planurile prin care Visa îşi dorea să cumpere Plaid au fost năruite de Departamentul de Justiţie din SUA, care a acuzat Visa că vrea să elimine un potenţial competitor, o acuzaţie pe care gigantul american de plăţi a respins-o.

  • Noua investiţie a fraţilor Pavăl la Bursa de la Bucureşti

    Pavăl Holding, vehiculul de investiţii financiare al fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl – fondatori şi acţionari ai Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială românească, a cumpărat 5,3% din transportatorul de mărfuri pe Dunăre Transport Trade Services pentru 31 mil. lei.

    Vânzători au fost cei 14 acţionari persoane fizice ai TTS, adică cei care în urma ofertei de vânzare de acţiuni de 288 milioane de lei, au vândut 15 milioane de acţiuni, adică jumătate din companie.

    Cum investitorii instituţionali au avut alocate 12 milioane de acţiuni în ofertă, rezultă că fraţii Pavăl, prin achiziţia a 1,6 milioane de acţiuni, au subscris 13,3%, potrivit calculelor realizate de ZF din raportul TTS publicat la bursa de la Bucureşti.

    Săptămâna aceasta , Simtel Team, afacere antreprenorială românească de inginerie şi tehnologie, a anunţat că Pavăl Holding a cumpărat 5% din companie pentru 4,6 mil. lei de la acţionarii acesteia.

    Prin intermediul Pavăl Holding, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl sunt investitori la bursa de la Bucureşti, portofoliul acestora fiind de circa 1,2 miliarde de lei. Astfel, pe baza deţinerilor la companii listate, cei doi pot fi catalogaţi ca fiind cei mai mari investitori persoane fizice de la bursa românească.

    Holdingul are participaţii la companii precum Alro Slatina, Transelectrica, Cemacon, Electrica. Cea mai mare deţinere, ca şi valoare, este la Alro Slatina (450 mil. lei), iar ca pondere în capitalul social al unei companii, la Cemacon Cluj Napoca (78%).

    Pe de altă parte tot astăzi NN Pensii şi Vital au anunţat că au ajuns la o deţinere de 7,58%, respectiv 6,46% din TTS.

     

  • BREAKING: Fraţii Pavăl de la Dedeman cumpără 5% din Simtel Team pentru 4,6 milioane de lei. Simtel urmează să înceapă tranzacţionarea la bursa de la Bucureşti

    Paval Holding, vehiculul de investiţii controlat de Dragoş şi Adrian Pavăl, fondatorii reţelei de magazine de bricolaj Dedeman, a achiziţionat o participaţie de 5% din afacerea antreprenorială românească de inginerie şi tehnologie, Simtel Team. Acţiunile Simtel, companie care în mai 2021 a atras 13,7 milioane de lei de la investitorii Bursei de Valori Bucureşti, vor intra la tranzacţionare pe piaţa AeRO în următoarele săptămâni.

    „Suntem bucuroşi că Paval Holding s-a alăturat companiei noastre în calitate de acţionar semnificativ înaintea listării Simtel pe piaţa AeRO şi le mulţumim lui Dragoş şi Adrian Pavăl pentru încrederea acordată. În ultimii ani am instalat panouri fotovoltaice pe acoperişurile a peste 30 de magazine Dedeman în toată România. Această tranzacţie este o veste de bun augur pentru toţi acţionarii noştri, deoarece intrarea unuia dintre cei mai importanţi clienţi în structura noastră de acţionariat este un semnal clar că Simtel Team reprezintă o afacere durabilă şi cu un potenţial bun de creştere,” spune Iulian Nedea, CEO şi cofondator al Simtel Team.

    În cadrul plasamentului privat, încheiat în data de 27 mai 2021, un total de 1.055.000 de acţiuni, respectiv 15% din capitalul social al companiei, au fost vândute investitorilor la preţul de 13 lei pe acţiune. După încheierea plasamentului privat pentru acţiunile SMTL, Paval Holding SRL a achiziţionat un total de 352.750 acţiuni deja existente în Simtel Team de la cei trei fondatori – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău, la un preţ egal cu cel din plasamentul privat.

    Capitalizarea anticipată a companiei înainte de debutul pe piaţa AeRO este de 92 de milioane de lei.

    În urma transferului a 5% din capitalul social către Paval Holding, cei trei fondatori ai Simtel – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău deţin împreună un pachet de 78% din acţiunile companiei, în timp ce 2% este deţinut de angajaţii Simtel. Restul de 15% din companie este deţinut de 154 de investitori individuali şi profesionişti care au participat la plasamentul privat pentru acţiunile Simtel.

    BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a asistat Simtel Team în finalizarea tranzacţiei cu Paval Holding, iar Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat compania în aspectele juridice ale tranzacţiei.

    „Suntem încântaţi că am facilitat tranzacţia dintre Simtel Team şi Paval Holding, a fost o provocare şi credem că tranzacţia reprezintă o premieră din punct de vedere al timpului de execuţie, fiind implementată în mai puţin de două săptămâni de la manifestarea interesului de către cumpărător. Intrarea unui investitor experimentat şi de calibru, precum Paval Holding reprezintă o confirmare a potenţialului important de creştere pe care Simtel îl are. Suntem încrezători că această tranzacţie este un exemplu pentru investitorii locali, de a acorda o atenţie şi mai mare companiilor antreprenoriale care aleg să-şi înceapă călătoria pe piaţa de capital” spune Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.

    Simtel Team a fost înfiinţată în anul 2010 de către trei absolvenţi ai Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău. Compania activează în trei domenii de business: energie regenerabilă, telecomunicaţii, şi automatizare industrială, iar pentru fiecare dintre aceste linii de afaceri livrează proiecte atât în România, cât şi în străinătate. Principalele servicii furnizate de Simtel, orientate per linie de business sunt: construire la cheie şi mentenanţă pentru centralele electrice fotovoltaice, servicii la cheie de construire a reţelelor de comunicaţii mobile pentru operatorii de telecomunicaţii, şi automatizarea proceselor industriale prin linii de producţie automatizate, acţionări electrice şi roboţi industriali.

    În 2020, Simtel Team a înregistrat o cifră de afaceri de 42 milioane de lei, EBITDA de 5,8 milioane de lei şi un profit net de 4 milioane de lei. Din cifra totală de afaceri generată în 2020, 69% din venituri au provenit din proiecte în domeniul energiei regenerabile, 28% din proiecte de telecomunicaţii şi 2% din proiecte în domeniul automatizării industriale. Rata de creştere anuală compusă (CAGR) a cifrei de afaceri pe perioada ultimilor trei ani a Simtel Team a fost de 73%, determinată, în principal, de cererea tot mai mare de servicii de inginerie în sectorul energiei regenerabile. Simtel este lider în România în construcţia centralelor electrice fotovoltaice. Compania a construit peste 17 MWp din totalul de 40MWp realizat în perioada 2019-2020, în România.


     

  • Tranzacţie istorică în SUA: O companie condusă de celebrul investitor Bill Ackman va cumpăra 10% din Universal Music şi va marca cea mai mare investiţie realizată vreodată de un SPAC

    Pershing Square Tontine Holdings (simbol bursier PSTH.N), condus de miliardarul William Ackman, se pregăteşte să cumpere 10% din Universal Music Grup, într-o mişcare care ar evalua casa de discuri la 40 de miliarde de dolari şi ar marca cea mai mare investiţie a unei companii „de faţadă”, scrie Reuters.

    Pershing ar investi 4 miliarde de dolari pentru a obţine participaţia, semnalând cel mai mare target pentru un SPAC (special purpose acquisition company) şi întrecând recordul stabilit de firma sud-africană de ride-hailing şi food delivery Grab.

    Vivendi, controlat de miliardarul francez Vincent Bellore, a beneficiat în urma creşterilor înregistrate de veniturile celei mai mari case de discuri la nivel mondial, aflată în spatele unor artişti precum Taylor Swift şi Lady Gaga.

    Compania a vândut deja o parte din Universal Music către gigantul chinez Tencent şi plănuieşte să listeze Universal pe bursa din Amsterdam ca parte a unei tranzacţii în doi paşi prin care va distribui 60% din casa de discuri către actualii investitori.

    Vivendi a declarat că înţelegerea cu SPAC-ul lui Ackman îi va aduce grupului Universal o evaluare de 42,4 miliarde de dolari.

    „Universal Music Group este una dintre cele mai grozave businessuri din lume”, susţine Bill Ackman.

    În prezent, analiştii evidenţiază o frenezie a SPAC-urilor din SUA care a generat 300 de miliarde de dolari prin intermediul listărilor la bursă între 2020 şi 2021, însă mişcările efectuate de Ackman au fost unele dintre cele mai urmărite, spune furnizorul de date Refinitiv.

    Pershing Square a obţinut 4 miliarde de dolari în iulie 2020 în ceea ce a fost cea mai mare listare a unei „companii de cecuri albe” din lume.

     

  • Cât vor plăti românii pentru vaccinul anti-COVID? Un document ajuns în presă arată cu cât îl cumpără UE de la Pfizer

    Vor plăti sau nu românii pentru vaccinul împotriva COVID? Acest subiect a stârnit o dispută în partidul de guvernare, existând reacţii diferite între preşedintele PNL şi premier.

    Un contract dintre UE şi Pfizer, scurs către presă în luna aprilie, arată că preţul unei doze de vaccin împotriva coronavirus a fost stabilit la minimum 15,5 euro.

    Ludovic Orban a anunţat azi că vaccinarea anti-COVID pentru persoanele care nu sunt considerate vulnerabile ar putea fi făcută contracost, ca în cazul gripei. Preşedintele PNL a adăugat că „într-un viitor oarecare” românii vor plăti pentru vaccin deoarece „statul român suportă toate costurile de vaccinare” pe durata acestei „situaţii excepţionale”.

    Florin Cîţu a intervenit ulterior şi l-a corectat pe şeful său pe linie de partid, spunând că vaccinul anti-COVID „este şi rămâne gratuit în România”.

    Cu cât cumpără UE vaccinul anti-COVID?
    Potrivit unui articol Reuters din luna aprilie a acestui an, Uniunea Europeană plăteşte 15,5 euro pentru fiecare doză de vaccin Pfizer/BioNTech. Suma este prevăzută în primul contract semnat de Comisia Europeană cu cele două companii.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Magazine ANAF. De unde îţi poţi cumpăra bunuri confiscate de fisc în 2020. Lista completă a locaţiilor

     
    Magazinele ANAF, care se regăsesc în toate judeţele ţării, reprezintă locurile din care românii pot cumpăra produse confiscate, la preţuri mult mai mici comparativ cu cele iniţiale.
     
    În magazinele ANAF, consumatorii pot găsi o gamă variată de produse.
     
    ANAF are în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti magazine în care sunt comercializate produse confiscate.

    În magazinele ANAF se găsesc tot felul de categorii de produse, de la articole vestimentare, până la electrocasnice şi produse de curăţenie.

    Magazinul ANAF din Bucureşti este amplasat în cartierul Berceni, pe strada Mariuca, nr 14, din zona Aparatorii Patriei şi are un program de funcţionare de la  8:30 – 16:00, de luni pana joi şi 8:30-14:00, vinerea, potrivit Wall-Street.

    Magazine ANAF. Lista completă a locaţiilor

    Alba – Str. Primaverii nr. 10

    Arad – B-dul Revolutiei, nr.79

    Arges – Pitesti, B-dul Republicii nr. 118

    Bacau – Str. Dumbrava Rosie nr. 1-3

    Bihor – Oradea, Str.Dimitrie Cantemir nr.2-4

    Bistrita-Nasaud – Bistrita, Str. 1 Decembrie, nr. 6-8

    Botosani – Piata Revolutiei nr.5

    Brasov – B-dul Mihail Kogalniceanu nr. 7

    Braila – Str. Delfinului nr. 1

    Buzau – Str. Unirii nr. 209

    Caras Severin – Resita, Str. Domanului Nr. 2

    Calarasi – Str. Eroilor, nr.6-8

    Cluj – Piata Avram Iancu nr. 19

    Constanta – Str. I.G.Duca nr. 18

    Covasna – Sfantu Gheorghe, Str. Bem Josef nr. 9

    Dambovita – Targoviste, Calea Domneasca nr.166

    Dolj – Craiova, Str. Mitropolit Firmilian nr.2

    Galati – Str. Brailei nr.33

    Giurgiu – Sos.Bucuresti nr.12

    Gorj – Targu Jiu, Str. Siretului, Nr. 6

    Harghita – Miercurea Ciuc, Str.Rev.din Decembrie Nr.20

    Hunedoara – Deva, Str.Avram Iancu, Bl.H3 Parter

    Ialomita – Slobozia, Str. M. Basarab nr. 14

    Iasi – Str.Anastasie Panu nr.26

    Ilfov – Bucuresti, Str. Lucretiu Patrascanu nr. 10

    Maramures – Baia Mare, Str. Serelor, Nr. 2/A

    Mehedinti – Drobeta Turnu Severin, Piata Radu Negru nr.1

    Mures – Targu Mures, Str. Gheorghe Doja nr. 1-3

    Neamt – Piatra Neamt, Bd. Traian nr. 19

    Olt – Slatina, Strada Arcului nr.2A

    Prahova – Ploiesti, str. Aurel Vlaicu nr. 22

    Satu Mare – P-ta Romana, nr. 3-5

    Salaj – Zalau, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 2

    Sibiu – Calea Dumbravii, nr. 28-32

    Suceava – Str. Vasile Bumbac nr.1

    Teleorman – Alexandria, Str. Dunarii, nr. 188

    Timis – Timisoara, B-dul Revolutiei nr.15A

    Tulcea – Str.Babadag nr.163

    Vaslui – Str. Stefan cel Mare, nr. 56

    Valcea – Ramnicu Valcea, Str. G-ral Magheru, nr. 17

    Vrancea – Focsani, Bd. Independentei nr. 24

    Majoritatea poroduselor comercializate în magazinele ANAf sunt de tip sancond-hand.

  • Tranzacţie gigant în industria media americană: AT&T vrea să cumpere Discovery şi să creeze un imperiu de streaming de 150 mld. dolari. AT&T deja deţine Warner Bros, CNN şi HBO

    Gigantul telecom american AT&T este la un pas să cumpere reţeaua media Discovery, ceea ce ar duce la crearea unui imperiu de streaming de 150 de miliarde de dolari, scrie BBC.

    AT&T deja deţine CNN, HBO şi Warner Bros, după achiziţia Time Warner în 2018, pentru 108,7 mld. dolari. Dacă dealul se va finaliza, ar reprezenta apariţia încă unui jucător într-o piaţă de streaming deja aglomerată.

    ”Este o cursă intensă pentru streaming, iar AT&T face o ofertă ofensivă strategică pentru a-şi creşte conţinutul, în lupta contra Netflix, Disney şi Amazon”, a spus Dan Ives de la Wedbush Securities pentru BBC. Achiziţia ar urma să formeze un business separat de AT&T, care ar putea fi evaluat la 150 de miliarde de dolari, potrivit FT. 

  • Tranzacţie surpriză: Ionuţ Negoiţă, celebrul investitor imobiliar şi fratele primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, a cumpărat un teren de 10 hectare amplasat pe platforma fostei fabrici Republica, unde vrea să construiască un complex rezidenţial

    Ionuţ Negoiţă, fostul acţionar majoritar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti şi unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte rezidenţiale din Capitală, a cumpărat de la Tubinox, un teren de 10 hectare situat în zona de est a Bucureştiului, pe platforma fostei fabrici Republica, unde vrea să construiască un complex rezidenţial.

    Activele producătorului de ţevi Tubinox Bucureşti sunt controlate de grupul indian Viraj Alloys, cu afaceri anuale de 700 mil. dolari.

    “Suntem convinşi că potenţialul rezidenţial al zonei de Est a Bucureştiului este unul important şi ne ajută să privim cu încredere în viitor. Odată cu această achiziţie urmărim să dezvoltăm un nou complex rezidenţial” spune Ionuţ Negoiţă.

    Dezvoltatorul imobiliar a fost asistat în tranzacţie de firma de avocatură Stratulat Albulescu, coordonată de Silviu Stratulat (Managing Partner).

    “Stratulat Albulescu a fost alături de noi în calitate de consultant juridic principal în cadrul acestui proiect”, adaugă Ionuţ Negoiţă.

    Ionuţ Negoiţă, fratele lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, a construit şi vândut până acum peste 7.000 de locuinţe. În septembrie 2019, el a demarat construcţia primelor trei blocuri din viitorul ansamblu rezidenţial Hils Pallady Apartments de pe bdul Theodor Pallady, lângă staţia de metrou Anghel Saligny. Acesta este primul proiect mixt din partea de est a Capitalei, Hils Pallady având şi o componentă de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 2.130 mp.

    Ionuţ Negoiţă a mai dezvoltat în zonă şi proiectul Palladium Residence.

    În total, proiectul va avea 12 blocuri cu 11 etaje fiecare şi cu un total de 2.000 de apartamente.

     

  • De la cluburi şi concerte, la antreprenoriat de succes. Cum a ajuns un DJ român sa construiască o afacere de 4 milioane de euro

    dEpurtat.RO a devenit în ultimii ani cel mai mare magazin online dedicat încălţămintei de damă şi plănuieşte să devină un jucător regional cu prezenţă în şapte ţări. Cum a reuşit un fost DJ să creeze o companie care atinge în prezent o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro?

    dEpurtat.ro a luat naştere printr-o combinaţie de instinct antreprenorial, curiozitate şi pasiune pentru comerţ, fashion şi tehnologie.

    Compania a început în offline, cu un concept de magazin mixt, axat predominant pe accesorii şi care vindea doar în procent de 5% încălţăminte de damă. Procentul alocat acestui segment a crescut natural, alimentat de un nivel tot mai ridicat de interes în rândurile clienţilor şi, în 2013, adică la un an de la înfiinţarea magazinului, încălţămintea reprezenta deja 90% din totalul produselor. În scurt timp, a apărut şi shopul online, ajuns între timp cel mai mare magazin românesc de încălţăminte dedicat exclusiv femeilor, cu un stoc permanent de peste 35.000 de modele.

    „Avem o strategie care îmbină câteva aspecte care ne fac foarte atractivi pentru publicul feminin interesat de modă, care abordează un stil în tendinţe. Pe de-o parte, avem o strategie de produs solidă, o gamă foarte diversificată de modele actuale în stoc. Pentru acest lucru am dezvoltat un sistem prin care am legat magazinul de depozit şi prin tehnologie la punctul de vânzare, în magazine, fiecare client poate să îşi comande pentru probă orice model disponibil pe site, nu doar modelele pe care le vede în showroom. Este un sistem similar cu cel pe baza căruia funcţionează bucătăriile marilor restaurante – clientul comandă în magazin, iar colegii din depozit pregătesc rapid perechea cerută şi o «servesc» în magazine în câteva minute”, spune fondatorul şi CEO-ul dEpurtat, Nicolae Slav.

    În al doilea rând, preţurile sunt – în mare parte – extrem de accesibile, rezultat al faptului că că firma lucrează cu volume mari de produse, pentru care negociază puternic cu fabricile şi optimizează în permanenţă costurile operaţionale, încât acestea nu ajung să se reflecte în preţul final. Mai mult, dEpurtat.ro lucrează constant pentru a îmbunătăţi experienţa clientului, factor prin care încearcă să îşi asigure o fidelitate cât mai ridicată, de la procesarea şi livrarea rapidă a comenzilor, până la politica „client-centric” şi „client first”.

    Nicolae Slav a pornit magazinul online din curiozitate, fotografiind produsele cu propria sa tabletă, pe un fundal alb construit dintr-un cearşaf, la care se adăugau luminile din magazin.

    Anul trecut, compania „crescută în faţa cearşafului” a atins o cifră de afaceri de 4,2 milioane de euro şi a raportat o creştere de 15% în veniturile provenite din vânzările online. Pentru 2021, dEpurtat îşi propune să ajungă la o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, obiectiv conturat pe fondul creşterii bazei de clienţi fideli, revenirii uşoare a economiei şi extinderii în afara ţării.

    Cu o echipă de 35 de angajaţi pentru operaţiunile online şi offline, firma îşi propune să intre luna viitoare pe piaţa din Grecia, după ce a ajuns deja în Bulgaria, în ianuarie 2020, şi în Ungaria, la începutul primăverii de anul acesta.

    În medie, un român cheltuie lunar circa 18 euro (88 de lei) pe o pereche de pantofi, sumă care nu este tocmai mică, spune Nicolae Slav, întrucât nu cumpără 12 perechi pe an. Prin comparaţie, dacă ne raportăm la coşul de cumpărături dEpurtat, valoarea medie pentru magazinele din România ajunge la 130 de lei, în timp ce preţurile din Bulgaria şi Ungaria sunt de 110 şi, respectiv, 160 de lei, diferenţele fiind justificate de puterea de cumpărare.

    „Nu am simţit o diferenţă de receptivitate între piaţa din România şi cele două ţări în care deja livram. Ţările din Estul Europei au un consum asemănător în ceea ce priveşte domeniul fashion. Dar provocarea în domeniul nostru nu este doar să faci clientul să testeze magazinul tău, ci să îl convingi să revină. Acolo este, de fapt, cheia succesului pe o piaţă nouă. Să fii atât de bun, încât să comande şi a doua şi a treia şi a patra pereche de încălţăminte în acelaşi an. În România ne mândrim cu o recurenţă de 95%, iar practicile de aici le aplicăm şi pe celelalte pieţe, adaptându-ne la specificul local al fiecăreia – pe care încă îl descoperim”, a adăugat Nicolae Slav.

    Până acum, valoarea totală a investiţiilor în business este de aproximativ 5 milioane de euro, la care se vor adăuga anul acesta încă două milioane de euro prin construcţia unui depozit nou.

    La polul opus, una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat magazinul constă în extinderea nişei de piaţă, păstrând în acelaşi timp valorile şi filosofia brandului. Pentru clienţii care au ales deja produsele dEpurtat, adică peste un milion de femei din România, preţurile accesibile nu mai ridică un semn de îndoială privind calitatea. Însă există un public potenţial care are reţineri în a efectua o achiziţie tocmai din cauza preţurilor accesibile. Paradoxul, spune Nicolae Slav, este că aceşti clienţi cumpără aceleaşi modele, realizate în aceeaşi fabrică, la aceleaşi standarde de calitate, din alte magazine, sub alt brand, la un cost de 2-3 ori mai mare.

    Compania a avut ocazia în aproape 10 ani de activitate de a înţelege în detaliu acest domeniu, înregistrând vânzări totale de aproximativ 18 milioane de euro.

    „Cele două magazine fizice, care au fost şi închise în perioada de lockdown, au avut o scădere de 50% în vânzări de la începutul pandemiei şi până acum. În schimb, dacă în primele luni de pandemie am avut scăderi şi în online, ulterior, în toamna anului trecut, am început sa avem creşteri, care ne-au ajutat să recuperăm şi, per total, să fim la nivelul din 2019, în ciuda situaţiei pandemice. Trendul de creştere a fost menţinut şi în acest an”, a declarat CEO-ul dEpurtat.

    Pe de altă parte, după şocul iniţial, compania a ajuns la concluzia că situaţia pieţei şi reticenţa tot mai mare a clienţilor pentru cheltuielile neesenţiale o vor ajuta să atragă cotă de piaţă din alte segmente, precum zona magazinelor premium. Clienţii şi-au dorit în continuare produse noi, iar faptul că firma a avut preţuri optimizate a fost şi este un avantaj binevenit.

    Nicolae Slav a fost DJ şi compozitor până la vârsta de 25 de ani. Pasionat de fashion, comerţ şi tehnologie, a deschis un an mai târziu primul magazin cu haine pentru tineri, experienţă ce avea să înlesnească procesul de creare a brandului dEpurat.ro. Avea deja o experienţă antreprenorială fiindcă în 2013, alături de doi parteneri, a creat una dintre cele mai moderne săli de fitness din Bucureşti, „Titan Fitness Club”, pentru care a primit o ofertă de nerefuzat de achiziţie din partea World Class.

    În prezent, Nicolae Slav se ocupă cu extinderea brandului dEpurtat.ro şi pentru anul următor şi-a propus ca firma să devină un jucător regional cu prezenţă în 7 ţări.