Tag: consumatori

  • Bitcoin a coborât sub pragul de 9.000 de dolari, scăzând cu 4% într-o singură zi

    La începutul acestei săptămâni, reprezentanţii din mediul financiar al Japoniei au pedepsit şapte companii de schimburi cripto-valutare, suspendând activitatea la două dintre ele, pentru a spori protecţia consumatorilor în urma unui furt de 530 de milioane de dolari de la Coincheck din Tokyo.

    Mondele virtuale au avut un început de an agitat, cu prăbuşiri importante ale valorilor. În prezent bătălia s-a mutat în zona acceptării acestora de către societăţile financiare de top, dar şi în pivinţa modului în care vor fi reglementate, şi, implicit, acceptate de către participanţii la piaţa financiară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa de console de gaming a avut cel mai bun an din 2011 încoace datorită lui Nintendo

    În 2017, 41 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pe hardware, jocuri şi servicii, un avans de 18% faţă de 2016, potrivit unui studiu IHS Markit. Astfel piaţa a ajuns la cel mai bun nivel din 2011 până în prezent. În 2011 piaţa de jocuri de console a atins valoarea de 46 de miliarde de dolari.

    Cheltuielile pe hardware au crescut cu 33% în 2017 datorită lansării Nintendo Switch, PlayStation 4 Pro, dar şi Microsoft Xbox One X. Nintendo a profitat de popularitatea pe care i-a dat-o Pokomon Go şi a vândut în jur de 15 milioane de unităţi ale consolei Nintendo Switch. Şi PlayStation 4Pro şi Microsoft Xbox One s-au vândut destul de bine.

    Pentru Nintendo anul 2017 a fost unul incredibil, compania câştigând 13% cotă de piaţă într-un singur an, de la 9% la 22%. În acelaşi timp, cota de piaţă a Microsot a scăzut de la 31% la 25%. Sony rămâne lider în continuare. Pentru 2018, IHS estimează că Nintendo va depăşi Microsoft în ceea ce priveşte cota de piaţă pe segmentul consolelor.

    Acţiunile producătorului japonez au crescut cu 200% din iulie 2017 până în prezent.

    Performanţa bună a Nintendo a ridicat vânzările şi competitorilor Sony şi Microsoft. Cheltuielile pe conţinut au ajuns la 23,6 miliarde de dolari, iar abonamentele la platforme online precum Xbox Live Gold sau PlayStation Plus au crescut cu 11% la 3 miliarde de dolari.

     

  • România nu ştie cum va folosi gazul din Marea Neagră, dar peste 60% din conducta de export va fi finanţată de consumatorii de aici

     Două firme maghiare deja au rezervat întreaga capacitate de transport al gazului pe direcţia România-Ungaria pe o perioadă de 15 ani, dar numele acestora este secret, la fel şi celelalte informaţii legate de licitaţia care a avut loc anul trecut.  

    „În conformitate cu metodologia de stabilire a venitului total şi a tarifelor reglementate pentru activitatea de transport al gazelor naturale, aprobată prin ordinul ANRE nr. 32/2014, în venitul reglementat şi implicit în tarifele reglementate de transport, vor fi incluse costurile investiţiilor aferente activităţii de transport gaze naturale, realizate din fondurile operatorului de transport. Nu vor fi incluse în costurilor investiţiilor cele realizate din subvenţii sau fonduri nerambursabile primite de OST (operatorul sistemului de transport – n.red.)“, spun reprezentanţii Transgaz, compania care a iniţiat BRUA şi care se va ocupa de realizarea conductei pe teritoriul românesc.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mega Image a ajuns la două magazine pe kilometru pătrat în Bucureşti

    Lanţul de super­mar­­­keturi şi ma­ga­zi­ne de proximitate Mega Image deţine doar în Bu­­cureşti 430 dintre ce­le aproa­pe 600 de uni­tăţi, aco­perind ast­fel toa­te car­­tierele dor­mi­tor, zo­ne­le de birouri şi chiar şi dez­voltările rezi­den­ţiale noi. La o supra­fa­ţă de 230 kilo­metri pătraţi, Mega Image are în medie două ma­ga­zine per kilo­metru pătrat, conform unor calcule efectuate de ZF.

    Retailerul care a devenit cel mai im­portant chiriaş de la parterul blo­cu­rilor din Capitală are în medie două ma­gazine pe kilometru pătrat. Există însă zone unde există 4-5 unităţi pe câteva sute de metri pătraţi.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • CES 2018: Samsung a lansat “The Wall”, primul televizor modular MicroLED din lume, cu diagonala de 146 inci

    Tehnologia MicroLED încorporată în “The Wall” elimină nevoia de filtre de culoare sau de iluminare suplimentară (backlight), dar permite ecranului să ofere consumatorilor experienţa vizuală bună. Samsung susţine că ecranul MicroLED excelează în ceea ce priveşte durabilitatea şi eficienţa, inclusiv eficienţa luminoasă, durata de viaţă a sursei de lumină şi consumul de energie stabilind standardul pentru tehnologia viitoarelor display-uri.

    Dispunând de un design modular, fără ramă, “The Wall” permite utilizatorilor să îşi personalizeze dimensiunea şi forma televizorului pentru a se potrivi nevoilor lor. Ecranul se poate configura pentru a fi utilizat în diferite scopuri, putând transforma orice perete într-un hub de afişaj.

    “La Samsung suntem dedicaţi să oferim consumatorilor experienţe inedite de vizionare. “The Wall”, primul televizor modular MicroLED pentru consumatori, este o adevărată inovaţie, poate fi programat să afişeze imaginea în mai multe mărimi diferite, oferă o luminozitate incredibilă, o gamă variată de culori, redă un volum de culoare de 100% şi tonuri profunde de negru. Suntem încântaţi de acest pas înainte pe care l-am făcut spre tehnologia viitorului în zona de display-uri şi de experienţa remarcabilă de vizionare pe care “The Wall” o oferă consumatorilor”, a declarat Jonghee Han, Preşedintele Diviziei de Visual Display al Samsung Electronics.

    Samsung a prezentat în cadrul evenimentului First Look şi primul televizor QLED care include Inteligenţă Artificială (AI) 8K şi care va fi lansat la nivel internaţional în a doua jumătate a anului 2018, începând cu Coreea şi SUA. Tehnologia AI creşte rezoluţia standard la 8K,utilizând un algoritm patentat de ajustare a rezoluţiei ecranului pe baza caracteristicilor fiecărei secvenţe, pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii imaginii şi pentru a transforma cu uşurinţă orice tip de conţinut, din orice sursă.

    Noile funcţionalităţi includ îmbunătăţirea vizibilităţii detaliilor, reduc zgomotul şi ajustează automat volumul televizorului în funcţie de conţinutul vizionat, de exemplu volumul este dat mai tare dacă vizionezi un concert sau un eveniment sportiv. Iar funcţia edge restoration ajută la conturarea mai clară a obiectelor de pe ecran.

  • BREAKING: CRESC preţurile gazelor naturale pentru consumatorii casnici. Cum va arata factura pentru un CONSUM mediu

    Creşterea preţurilor se aplică începând cu 10 ianuarie 2018.

    Preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piată şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici. Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.

    Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori din cauza creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, cu valori cuprinse între 0,8-1,1 bani/kwh.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii, mari consumatori de medicamente. Aceştia au cumpărat în 2016 medicamente în valoare de 26 de miliarde de lei

    Creşterea veniturilor industriei farmaceutice poate fi explicată şi prin creşterea consumului de medicamente. Dacă financiar acest lucru înseamnă mai multi bani către companiile din domeniu dar şi către buget, social acest lucru poate indica un grad de sănătate al populaţiei precar. Cu toate acestea este dificil de determinat dacă românii sunt într-adevăr tot mai bolnavi sau e vorba doar de ipohondrie.

    Mai puţin de un sfert din farmacii sunt solvabile şi de încredere

    Cu toate ca românii cumpără tot mai multe medicamente, mai puţin de un sfert din numărul total de farmacii sunt eligibile pentru certificarea Strongest in Romania. Acest lucru înseamnă că în ciuda creşterii vizibile a încasăriilor, din punctul de vedere al riscului comercial 3 din 4 farmacii au şanse ridicate ca la un moment dat să intre în incapacitate de plată a angajaţiilor sau a furnizorilor.
                                               

    În ciuda creşterilor spectaculoase ale domeniului, România a ajuns să producă tot mai puţine medicamente iar veniturile generate de capacităţile de fabricare a acestora au scăzut cu peste o treime în anul 2016 comparativ cu anul 2015.

    Depozitele de medicamente au vândut în anul 2016 produse de peste 26 miliarde lei, în creştere de la 23 de miliarde de lei. Din acestea, produse în valoare de 16 miliarde sunt vândute către populaţie prin intermediul farmaciilor iar restul în valoare de 10 miliarde de lei ajung la populaţie prin alte modalităţi (ambulatorii, spitale şi alte infrastrucuri medicale). Companiile autohtone reuşesc să asigure produse în valoare de doar 2 miliarde ceea ce înseamnă că importăm medicamente de peste 20 de miliarde de lei.

    Cele mai mari profituri sunt raportate în judeţele Argeş şi Bucureşti-Ilfov, unde farmaciile cu sediile aici generează profituri de peste 100 milioane lei. Aceste două judeţe reprezintă de altfel sediile unor mari lanţuri de farmacii care au o acoperire la nivel naţional. Alte judeţe care strălucesc în acest top sunt Cluj, Iaşi, Suceava , Prahova şi Timiş cu profituri mai reduse, de aproximativ 20 milioane lei.

    Ceea ce este cu adevărat interesant este situaţia din judeţul Sibiu, acesta ieşind in evidenţă drept singurul judeţ din România a cărui farmacii generează pierderi cumulate de peste 3 milioane lei. Profituri mici se înregistrează în judeţele Giurgiu, Tulcea, Gorj sau Galaţi.

    Dacă farmaciile dintr-un anumit judeţ înregistrează profituri reduse, una dintre posibilele explicaţii este faptul că populaţia are o putere de cumpărare redusă care cauzează atât o profitabilitate redusă cât şi un mediu propice deschiderii unor farmacii –  reprezentaţe ale marilor lanţuri care activează la nivel naţional cu sedii în Argeş sau în Municipiul Bucureşti.

  • Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee, reţinuţi de DIICOT

    „În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpaţii – membri ai unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. S-a reţinut că, inculpaţii distribuiau drogurile unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor instituţii de învăţământ (licee)”, anunţă, într-un comunicat de presă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consumatorii români pot să citească de acum informaţii despre drepturile lor de pe o platformă online

    “Ideea unei astfel de platfomă a plecat de la o nevoie şi aceea de a naviga în comerţul modern în mod informat şi de a restabili echilibrul între consumator şi comerciant. L-am gândit tocmai pentru a facilita puntea dintre consumator şi comerciant. Cu toţii suntem zilnic confruntaţi cu foarte multe informaţii în experienţa de consumator şi întelegem că este o problemă generalizată în România”, a spus Adrian Iordache, purtător de cuvânt al Asociaţiei Sută la Sută Românesc.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mai mult de jumătate dintre români cred că reţelele de socializare îi fac să cumpere mai mult decât au nevoie

    Patru din zece părinţi au experimentat presiune în ultimul an, simţindu-se fortaţi de către contextul social să cumpere pentru copiii lor lucruri cu care nu erau financiar confortabili. Doar 3% dintre aceştia au rezistat presiunii şi au decis să achiţioneze doar ceea ce era prevăzut în buget.

    Intrum, leaderul european în credit management, reprezentat în România de către Top Factoring, prezintă ediţia 2017 a studiului European Consumer Report, bazat pe răspunsurile a 24 401 consumatori europeni intervievaţi. Studiul, desfăşurat în luna septembrie 2017, include şi răspunsurile a 1000 de respondenţi din România. Anul acesta, Intrum şi-a concentrat analiza pe datele care stau în spatele excesului de consum.

    Reţelele de socializare joacă de asemenea un rol important în crearea presiunii asupra consumatorilor moderni. 65% dintre românii intervievaţi au fost de acord cu afirmaţia “Reţelele de socializare mă fac să cumpăr mai mult decât aş avea nevoie”. La nivel European, media celor care au răspuns afirmativ la această întrebare este de doar 39%.

    Raportul arată nu doar că patru din zece părinţi se simt expuşi presiunii sociale, dar observă că în special părinţii tineri cu vârste între 18-34 ani sunt foarte vulnerabili, 5 din 10 simţind constant o presiune a societăţii atunci când vine vorba despre cumpărături efectuate pentru copiii lor.

    Aproape fiecare al patrulea roman (35%) crede că este în regulă să cumpere bunuri precum televizoare, calculatoare sau telefoane pe credit, acest trend înregistrând o creştere susţinută în ultimii doi ani.

    “În România uzanţa părinţilor de a depăşi bugetul alocat atunci cînd vine vorba despre cumpărături pentru copiii lor este mai mare faţă de restul europenilor. Cifrele arată o discrepanţă faţă de media europeană la acest capitol, iar diferenţa va putea fi estompată doar prin educare, respectiv prin îmbunătăţirea managementului finanţelor personale şi ale familiei”, declară Cătălin Neagu, director general Top Factoring.