Tag: Cluj-Napoca

  • Surpriză în sudul ţării: Unul dintre cele mai sărace oraşe din ţară vrea transport public exclusiv cu autobuze electrice

    „În cadrul proiectului sunt prevăzute pe lângă achiziţia autobuzelor electrice şi amenajarea infrastructurii de transport – staţii de călători, autobază, depou aferent, staţii de încărcare şi parcare de tip park&ride, piste de biciclete, staţii de bike sharing şi reabilitarea traseelor pietonale. Sunt prevăzute a fi achiziţionate 10 autobuze electrice care vor intra în dotarea operatorului de transport local.

    În prezent în Alexandria operatorul de transport local face parte din ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară) de transport local care operează inclusiv pe teritoriul comunelor limitrofe. În perspectiva accesării fondurilor nerambursabile în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, acesta se va desfăşura doar pe traseele aferente municipiului Alexandria”, a spus Augustin Ioan, viceprimarul municipiului Alexandria.

    Demararea procedurilor de achiziţie publică a mijloacelor de transport şi de amenajare a infrastructurii serviciului de transport local se va face după semnarea contractelor de finanţare. În acest moment primăria colectează sugestiile cetăţenilor cu domiciliul în Alexandria şi este în faza de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi studii de fezabilitate.
     
    „Valoarea prealocărilor pentru Alexandria, în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, transportul nemotorizat şi infrastructura aferentă – piste de biciclete – reabilitarea şi modernizarea zonelor pietonale, se ridică la 17,07 mil. euro – conform acordului de negociere privind alocările financiare pentru Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020, ceea ce reprezintă fonduri europene nerambursabile şi reprezintă maxim 98% din valoarea eligibilă a proiectului la care se vor adăuga 2% cofinanţarea solicitandului cât şi valoarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului”, a spus viceprimarul municipiului Alexandria.
     
  • Grupul Delivery Hero, prezent în România prin compania foodpanda, anunţă achiziţia integrală a hipMenu

    Lansată în anul 2013, la Cluj-Napoca, platforma hipMenu.ro reuneşte în prezent ofertele a peste 300 de restaurante din Cluj, Bucureşti, Oradea şi Timişoara.

    Potrivit reprezentanţilor grupului, Delivery Hero va continua investiţiile pe piaţa românească, având în plan extinderea afacerilor foodpanda şi hipMenu la nivelul întregii ţări.

     

  • UBB Cluj-Napoca, prima universitate din România în Top Shanghai 2018

    Potrivit unui comunicat al UBB transmis, miercuri, universitatea clujeană este secondată de Universitatea Bucureşti, care se clasează în intervalul 801-900.

    „UBB Cluj-Napoca îşi menţine poziţia printre cele mai bune universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale de referinţă în mediul academic european şi internaţional, ocupând cea mai înaltă poziţie românească din Academic Ranking of World Universities/ARWU 2018 – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare. În clasamentul general dat publicităţii miercuri UBB se situează în intervalul 601-700, fiind urmată de Universitatea din Bucureşti (UB), poziţionată în intervalul 801-900”, se arată în documentul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coldwell Banker România a anunţat deschiderea unui birou în Constanţa

    Peste 25.000 de locuinţe au fost finalizate în Constanţa şi împrejurimi în ultimii 11 ani, aceasta fiind a treia piaţă rezidenţială din România, după Bucureşti şi Cluj – Napoca

    Prin această inaugurare, compania a ajuns astfel la şapte birouri, dintre care patru în Capitală – două dedicate preponderent pieţei rezidenţiale şi două sectorului corporate, şi câte unul în Braşov (Coldwell Banker Alpin) şi Cluj – Napoca (Coldwell Banker Transilvania). Investiţia în deschiderea noului birou s-a ridicat la peste 100.000 de euro, incluzând şi bugetul de funcţionare necesar pentru următoarele şase luni.

    „Lucrăm în mod activ la consolidarea şi extinderea activităţii atât în Bucureşti cât şi în principalele oraşe din ţară, beneficiind de expunerea internaţională a Coldwell Banker şi având cereri de la numeroşi jucători activi pe piaţa imobiliară locală. Constanţa este a treia piaţă rezidenţială regională din România după Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu peste 25.000 de locuinţe livrate în perioada 2007 – 2017 potrivit statisticilor oficiale şi cu noi vârfuri înregistrate în ultimii ani. În plus, cererea de servicii profesionale a crescut semnificativ pe segmentele spaţiilor logistice şi de birouri, care vor continua să se dezvolte în Constanţa în următorii ani”, afirmă Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker România.

    Compania este unul dintre cele mai mari consultanţi imobiliari activi pe piaţa locală, înregistrând o cifră de afaceri cumulată de 5,3 milioane de euro în 2017 şi fiind consultantul şi agentul exclusiv a peste 15 proiecte rezidenţiale, cumulând peste 10.000 de locuinţe planificate. Divizia de evaluări din cadrul Coldwell Banker România a evaluat în 2017 proprietăţi imobiliare cu o valoare de aproximativ 2 miliarde de euro în timp ce divizia de property management administrează proprietăţi cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 150.000 metri pătraţi.

    „Constanţa are un potenţial fantastic de dezvoltare atât pe segmentul rezidenţial, cât şi în zona de office sau industrial. Ne aflăm într-un moment excelent pentru a oferta piaţa cu o echipă profesionistă de consultanţi imobiliari şi un birou care respectă standardele internaţionale ale mărcii. Echipa Coldwell Banker Constanţa numară în acest moment 6 consultanţi, din care 3 seniori cu peste 10 ani de experienţă în imobiliare şi vânzări, persoane care au gestionat proiecte de anvergură în Bucureşi şi marile oraşe”, afirmă George Botezatu, managing partner Coldwell Banker Constanţa.

     

     

     

     

  • Valoarea tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca pe anul trecut – dublul bugetului local

    Directorul firmei de consultanţă care a realizat ghidul imobiliar pe 2017, Adrian Vascu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă că aproape 70% dintre cumpărători provin din judeţul Cluj, iar restul din alte judeţe şi din străinătate.

    „Ghidul imobiliar pentru Cluj-Napoca este un proiect unicat, lansat în urmă cu 5 ani. Valoarea totală a tranzacţiilor imobiliare în anul 2017 din municipiu a fost de 594 de milioane de euro, cu 30% mai mult faţă de anul precedent, ceea ce înseamnă dublul bugetului local. Ponderea cea mai semnificativă din totalul sumei au reprezentat-o apartamentele, cu 63% din total (5.641 din totalul de 8.772 tranzacţii). 69% dintre cumpărători provin din judeţul Cluj, în timp ce 29% sunt din alte judeţe, precum Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Alba, iar 2% vin din străinătate, din ţări cum ar fi Franţa. Cartierul Mănăştur, cel mai mare din Cluj-Napoca, a înregistrat cele mai multe şi cele mai valoroase tranzacţii, iar strada Calea Mănăştur a avut cele mai multe tranzacţii”, a spus Vascu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima zi de Untold 2018: Un incendiu pe scenă, mai multe dosare penale şi persoane ajunse la spital

    Rerezentanţi ai forţelor de ordine au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că 270 de persoane au primit îngrijri medicale la punctele de prim ajutor instalate în perimetrul festivalului Untold.

    „După prima zi a festivalului Untold, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.550 lei şi au fost înregistrate nouă sesizări privind săvârşirea unor fapte penale. A fost vorba de înşelăciuni cu bilete Untold şi o lovire în urma unei altercaţii, în toate cazurile cercetările fiind făcute sub coordonarea unităţilor de Parchet competente. De asemenea, 270 de persoane au primit îngrijiri punctele de prim-ajutor şi prin intermediul echipelor mobile de pompieri şi paramedici, ce patrulează permanent în perimetrul festivalului, iar în cinci cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, cu fracturi, luxaţii, diverse traumatisme şi stări de rău. În general, afecţiunile înregistrate au fost remediate pe loc”, au spus sursele citate.

    Pompierii clujeni au subliniat că joi noapte s-a produs o ardere necontrolată la scena de pe Cluj Arena, fiind vorba de diverse materialele decorative din apropierea unui dispozitiv de producere a efectelor speciale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rasturnare de situaţie: Oraşul din România care a DEPĂŞIT Cluj-Napoca. În ultimul an a EXPLODAT şi practic s-a dublat

    Timişoara a devenit la jumătatea acestui an cea mai mare piaţă de birouri din provincie, depăşind pentru prima dată Cluj-Napoca la suprafaţa de birouri în funcţiune, în condiţiile în care stocul a crescut cu 53.000 mp în acest an, cu 26% mai mult decât suprafaţa livrată anul trecut, arată datele firmei de consultanţă imobiliară Activ Property Services.
     
  • Wizz Air a lansat o nouă destinaţie de city break din România. Unde veţi putea zbura cu 109 lei

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat lansarea zborurilor spre Liverpool, în Marea Britanie. Compania va opera zboruri spre acesată destinaţie DIN  Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, cursele vor începe din octombrie 2018, iar pasagerii WIZZ vor avea la dispoziţie trei zboruri săptămânale din Bucureşti şi câte două din Cluj-Napoca şi Iaşi. Wizz Air devine astfel singura companie care va conecta Cluj-Napoca şi Iaşi de legendarul oraş englez, la tarife ce încep de la 109 de lei pentru un segment de zbor.

    În 2018, 24 de noi rute au fost deja anunţate din România, spre destinaţii precum Atena din Bucureşti şi Cluj-Napoca, Nisa, Lyon sau Salonic din Iaşi. Wizz Air operează de pe zece aeroporturi din România cu o flotă formată din 25 de aparate de zbor şi o echipă formată în prezent din mai mult de 1.000 de angajaţi.

  • Oraşul unde toată lumea vrea să se mute. Sectorul imobiliar a EXPLODAT. ”Se vinde TOT. Nu rămâne nimic nevândut. Este o investiţie cu ZERO risc”

    „Caut de ceva timp în Bucureşti terenuri pentru birouri şi rezidenţial. Nu mă tem de concurenţă, există şi mulţi oameni neprofesionişti. În Bucureşti, rezidenţialul mi se pare o investiţie cu risc zero, pentru că acolo se vinde totul”, spune Valentin Morar, unicul proprietar şi CEO al grupului Wallberg.

    În luna iunie, Wallberg a finalizat proiectul Arad Plaza, alcătuit din 107 apartamente şi 1.200 de metri pătraţi de birouri, proiectul fiind con­ceput să aibă integrate apartamente şi spaţii office, astfel încât cei care închi­riază birouri să-şi poată cumpăra şi o locuinţă în aceeaşi clădire. Investiţia în Arad Plaza a fost de circa nouă milioane de euro, sumă în care intră şi costurile cu terenul, cumpărat în 2007.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bragadiru, Floreşti, Dumbrăviţa – noile ispite rezidenţiale. Evadarea din jungla urbană transformă în vedete sateliţii Capitalei şi ai marilor oraşe. Dar uşor-uşor aceşti sateliţi riscă să se transforme, la rândul lor, în aglomerări sufocante

    Floreşti (Cluj): 1.330 de locuinţe finalizate în 2017, ceea ce înseam­nă nu mai puţin de 15% din fondul total de locuinţe al localităţii. Acesta este rodul exodului locui­torilor din Cluj-Napoca, exasperaţi de jungla urbană. Dar Floreştiul riscă, în acest ritm, să devină el însuşi o junglă.

     
    Peste o mie de locuinţe au fost finalizate anul trecut în fiecare dintre localităţile Bragadiru (lângă Bucureşti), Floreşti (lângă Cluj-Napoca), Dumbrăviţa (lângă Timi­şoa­ra), Năvodari (lângă Con­stan­ţa).
     
    Cele cinci localităţi au împreună peste 6.000 de locuinţe noi, adică aproximativ 10% din tot ce s-a construit nou în România anul trecut pe segmentul rezidenţial. În alte localităţi, cum ar fi Ciurea (lângă Iaşi), sute de noi locuinţe se ridică anual.
     
    „Bragadiru s-a integrat în Bucureşti, dacă ne uităm pe hartă îl putem considera parte a Capitalei. La fel şi Floreşti de lângă Cluj-Napoca. Lângă Bucureşti, toate localităţile limitrofe pot avea o dezvoltare similară, cu precădere cele din nord şi din vest“, spune Gabriel Voicu, directorul diviziei New Homes din cadrul Coldwell Banker România.
     
    Extinderea rezidenţială a venit şi în contextul în care a crescut cererea de locuinţe pe segmentul mass-market, adică locuinţe accesibile ca preţ, criteriu care face ca amplasarea acestora să nu fie chiar în centrul oraşelor. Astfel, dezvoltatorii imobiliari s-au orientat către zonele de periferie şi chiar către localităţile adiacente marilor oraşe reşedinţă de judeţ şi au contribuit la crearea unor zone metropolitane.