BusinessMagazin

Tag: cautare

  • Un antrenor din ce în ce mai căutat

    „La primul nivel se cer 60 de ore de training specializat, 100 de ore de practică, un mentor şi supervizare opţională. Deci, pentru a fi un coach profesionist trebuie să investeşti în cursuri, în ore de practică şi în traininguri”, descrie Daiana Stoicescu, preşedintele Federaţiei Române de Coaching, treptele pe care trebuie să le parcurcă un aspirant la profesia de coach (antrenor – n.red.). Potrivit ei, aceasta este una din rândul celor care nu vor putea fi înlocuite de roboţi, motiv pentru care o consideră „de viitor”. 

    În prezent, peste 80% dintre reprezentanţii companiilor internaţionale aleg să lucreze cu un coach. În ceea ce priveşte piaţa locală, chiar dacă nu există statistici oficiale, Daiana Stoicescu spune că şi tendinţa în rândul reprezentanţilor companiilor de aici este să apeleze din ce în ce mai mult la serviciile unui coach profesionist. „În fiecare an creşte interesul companiilor mari, mici şi mijlocii pentru a avea o experienţă de coaching şi a implica tot mai multe echipe în procese personalizate de coaching. De la mari investitori imobiliari pe piaţa din România, FMCG până la lideri din companii nonprofit, companii IT, farma, fundaţii, firme de avocatură şi consultanţă. Prin lucrul cu un coach profesionist se pot rezolva probleme specifice”, observă ea.

    Care sunt situaţiile pentru care clienţii apelează la un coach? „Situaţia poate fi vagă, ca în cazul în care clientul vrea doar să îşi audă ideile spuse cu voce tare, dar de obicei clientul are situaţii mult mai clare de adresat”, descrie Daiana Stoicescu motivele pentru care reprezentanţii companiilor apelează la un astfel de antrenament. Oferă ca exemplu atingerea unui „prag de platou” în carieră – în care nu mai ştiu cum să avanseze, găsirea unui plan de succesiune la conducerea companiei sau a unei modalităţi prin care să delege mai eficient, ori creşterea cifrei de afaceri.

    Cum se formează însă o persoană care te poate îndruma spre atingerea acestor obiective? „După ce ştii ce ai de făcut, mergi pe piaţă şi alegi şcoala, formarea, persoanele acreditate. Aici preţurile diferă. Spre exemplu, eu am vrut să învăţ de la cei mai buni, astfel am căutat programele şi am fost la toate cursurile pentru a avea o idee de ansamblu, am parcurs mai multe perspective, tehnici, metode, pentru a-mi forma propriul stil. Dar sunt persoane care aleg doar un training care să îi ajute să primească acreditarea, apoi se opresc. Sunt alţii care merg într-o învăţare continuă şi aceasta este de fapt ideea acestei profesii.”

    Pe piaţa locală, profesia de coach se află încă la început, astfel că este loc pentru dezvoltarea acestei meserii. „Este o profesie care nu cred că poate fi înlocuită de roboţi sau de automatizare şi alte tehnologii moderne. Pentru că aici diferenţa o face fiecare coach în parte, este acel parteneriat, mie îmi place să zic că este arta antreprenoriatului”, crede Daiana Stoicescu. În ceea ce priveşte remuneraţia, aceasta poate porni de la 100 de euro pentru o sesiune, chiar şi pentru un coach începător. „Această profesie nu funcţionează dacă este gratis. Noi facem în mod voluntar partea de organizare a evenimentelor, partea de a construi comunitatea, dar ce facem noi separat este plătit. În acest moment nu sunt făcute studii oficiale legat de acest aspect, dar eu consider că un coach poate câştiga atât cât îşi propune şi cât pune atenţie pe partea financiară. Cunoscut este faptul că preţul unei sesiuni de coaching începe de la 100 euro cu coach care sunt în formare şi poate ajunge şi la 400 – 500 euro cu coach profesionişti, acreditaţi de către ICF”, explică Stoicescu. 

    Daiana a explicat că un proces de coaching care nu este plătit nu funcţionează, pentru că persoana care are nevoie de acest serviciu, dar îl primeşte gratis poate să nu fie destul de implicată şi atunci rezultatul este „timp pierdut”. „Noi recomandăm ca toate sesiunile de coaching să fie plătite, chiar din timpul formării, pentru a putea oferi valoare şi pentru ca cealaltă persoană să înţeleagă beneficiile pe care i le aduci. Fiecare îşi apreciază valoarea seviciului. Există tendinţe la nivel global şi o parte din preţuri sunt stabilite în funcţie de nivelul de acreditare, dar nu există un cost minim sau maxim, există tendinţe”, spune Daiana Stoicescu. Iniţiatorul unui proces de coach este consumatorul sau cel ce urmează a purta eticheta de client.

    „Companiile ne contactează pe noi, este un paradox, lucrurile se întâmplă invers pentru a funcţiona. Dacă mergem noi spre ei nu funcţionează, pentru că ei nu au nevoie de noi. Dacă îşi doresc, îşi aleg din lista de coach profesionişti şi ne contactează. Asta este o condiţie generală în această  profesie”, explică ea de ce procesul clasic de vânzare a unui serviciu către client este diferit în cazul coachingului.

    Astfel, în momentul în care cel ce are nevoie de ajutor îl caută şi îl cere, atunci ştii că va fi implicat 100% în proces şi lucrurile vor avea rezultate satisfăcătoare. „În coaching rezultatele sunt întotdeauna ale clienţilor şi procesul este al coachingului. Noi intrăm într-un parteneriat, într-o conversaţie şi lucrăm pe un obiectiv important pentru client, dar depinde de client, pentru că cu cât se implică mai mult în conversaţie, cu atât mai repede obţine şi rezultatul dorit. Antrenorul acordă suport, el este un partener de discuţii cu care ajungi să găseşti soluţii pentru problemele tale.” Şi totuşi, cum fac „clienţii” diferenţa între un coach bun şi unul mai puţin bun? „Un coach bun se concentrează pe procesul de coaching, pe a-i acorda suport clientului să obţină rezultate practice, măsurabile. Este orientat către obiective specifice şi către obţinerea unui plan de acţiune concret. Un coach bun nu face terapie, consultanţă, nu sugerează şi nu îi spune clientului ce să facă, ci îl lasă să descopere singur care este soluţia pentru situaţia sa.”

    Daiana Stoicescu este coach de nivel MCC – Master Certified Coach –, coach profesionist acreditat de Federaţia Internaţională de Coaching din Statele Unite. În ceea ce priveşte federaţia pe care o reprezintă, Federaţia Română de Coaching (ICF România), aceasta este o organizaţie nonprofit, care la nivel local reglementează profesia de coaching. La nivel global atribuţiile Federaţiei de Coaching sunt de certificare a antrenorilor profesionişti şi a trainingurilor de coaching. „Federaţia de Coaching s-a înfiinţat acum 23 de ani, iar în prezent are sedii în peste 177 de ţări. Se tot adaugă reprezentanţe locale în foarte multe ţări, ceea ce înseamnă că suntem în expansiune”, spune Daiana Stoicescu, preşedinte ICF România. Scopul federaţiei este să creeze o comunitate de oameni acreditaţi care să aducă suport în comunitate, adaugă ea.

    „ICF România a luat naştere din dorinţa de a crea o comunitate unde noi să creştem profesia, să avem un standard de calitate ridicat şi un cadru în care să ne întâlnim. Tot ce facem noi este voluntariat pentru Federaţia Internaţională de Coaching. În principiu, există membri coach care aleg în mod voluntar să îşi ofere timpul, resursele şi cunoştinţele pentru a aduce suport în comunitate.” Formată în urmă cu 11 ani, aceasta înregistrează pe plan local 127 de membri. La nivel internaţional, federaţia are un număr de 25.000 de coach profesionişti.

    De ce merg corporatiştii la coach?

    „am foarte multe priorităţi şi sunt copleşit de sarcinile pe care le am de făcut”
    „am atins un prag de platou în cariera mea, nu ştiu cum să mai avansez”
    „am un conflict care mă împiedică să lucrez”
    „echipa mea nu lucrează bine împreună”
    „am nevoie de o strategie”
    „am strategia dar nu ştiu să o implementez”
    „oamenii mei rezistă schimbărilor din companie”
    „am nevoie de un plan prin caresă las conducerea companiei”
    „angajaţii mei nu sunt motivaţi”
    „trebuie să îmi gestione mai bine timpul”
    „vreau să dezvolt lideri”
    „nu mă înţeleg cu şeful meu”
    „vreau să deleg mai mult”
    „vreau să cresc cifra de afaceri”

  • Branding de casă

    Asociate, de regulă, unui lanţ hotelier de lux, lângă ale cărui unităţi sunt construite, imobilele rezidenţiale branduite pot fi mai nou chiar şi independente din punctul de vedere al amplasamentului şi reprezintă o investiţie mai profitabilă pentru dezvoltatori, scrie Mansion Global, deoarece se vând la preţuri mai mari decât cele nebranduite cu 8% (în cazul unei pieţe dezvoltate) până la 150% (în cazul unei pieţe emergente cum ar Kazahstanul).
    Printre cele mai spectaculoase astfel de proiecte imobiliare ale anului 2019 se numără One Barangaroo din Sydney, dezvoltat de grupul hotelier australian Crown Resorts, care include 82 de apartamente cu vedere la ocean, acces la servicii concierge şi restaurante ori baruri, şi în care o proprietate costă de la aproape 6 milioane de euro la peste 37 milioane de euro, penthouse-urile fiind cele mai scumpe astfel de apartamente din Australia, sau Twenty Grosvenor Square din Londra, dezvoltat de lanţul hotelier Four Seasons. Acesta este compus din 37 locuinţe ultraluxoase amenajate într-o clădire istorică care a găzduit cartierul general al generalului american Dwight Eisenhower în cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe listă se mai află şi Residences by Armani/Casa de la Miami, metropolă americană în care şi alte companii care nu au neapărat de-a face cu industria hotelieră, printre care Porsche, Aston Martin sau Missoni, şi-au încercat norocul în imobiliare. Noul proiect are propria sa plajă, iar amenajările interioare poartă semnătura lui Giorgio Armani, apartamentele costând între 2 şi 17 milioane de dolari. 

  • Listările milenialilor

    Generaţia Millennials a schimbat modul în care funcţionează companiile şi, mai ales, modul în care funcţionează economia, lăsând loc pentru conceptul de sharing economy (modelul unor platforme care facilitează accesul înspre bunuri şi servicii oferite de o comunitate) şi pentru companii precum Uber, Lyft sau Airbnb. Apetitul pentru tot ce înseamnă nou şi diferit aduce potenţialul unor evaluări gigant, iar 2019 ar putea fi anul în care valul de listări ale milenialilor să lovească piaţa.  

    Mai mult, acum, că piaţa IPO-urilor (Initial Public Offering, ofertă publică iniţială sau ofertă de vânzare de acţiuni la bursă, procedura prin care o companie se listează pe bursă – n. red.) s-a redeschis, traderii speră că vor încăpea pe uşă mai multe listări ca niciodată, iar cei optimişti vor ca 2019 să fie un an record pentru ofertele de pe bursă, depăşind chiar şi nivelul legendar din perioada 1999-2000.

    Afinitatea pentru reţele de socializare a determinat chiar şi o companie precum Pinterest – care operează website-ul cu acelaşi nume – să încerce să obţină o capitalizare de piaţă de peste 1 miliard de dolari. Chiar săptămâna trecută, Reuters scria că Pinterest a discutat deja cu giganţii bancari americani Goldman Sachs şi JPMorgan Chase pentru a fi asistată de experţii lor în procedura de listare. Pregătirile pentru IPO-ul Pinterest vin într-un moment în care companiile de social media sunt înconjurate de scandaluri, iar reţelele sociale Twitter şi Facebook sunt luate cu asalt de politicieni care acuză invadarea intimităţii.

    Cu acest sentiment în piaţă, este momentul ca Pinterest să iasă în faţă, încât evoluţia platformei nu a fost încă umbrită de astfel de scandaluri. Compania a crescut rapid în ultimii zece ani: fondată în 2008, platforma a ajuns la 250 de milioane de utilizatori activi lunar în septembrie 2018. Pinterest ar putea obţine circa 1,5 miliarde de dolari prin procedura de IPO, care ar urma să aibă loc în primele şase luni din 2019, potrivit sursei citate. Platforma a fost evaluată la 12 miliarde de dolari în ultima rundă de finanţare, din 2017, şi este doar unul dintre brandurile populare printre mileniali care vor ţinti listări gigant anul acesta.

    Oamenii deschid probabil Pinterest, Facebook sau Twitter în timp ce aşteaptă pe bancheta din spate a Uberului să ajungă la destinaţia dorită. În acelaşi timp, destinaţia dorită de Uber este bursa din New York şi vrea să ajungă acolo cu 10 miliarde de dolari strânşi prin procedura de IPO, potrivit TechCrunch. Uber vrea să strângă această sumă în ceea ce ar putea deveni una dintre cele mai grandioase listări din istoria Statelor Unite. Procedura ar urma să ridice valoarea gigantului de ride-hailing undeva între 76 de miliarde de dolari – cea mai recentă evaluare pe care a obţinut-o – şi 120 de miliarde de dolari – o sumă gigant vehiculată de bancherii de pe Wall Street, care i-a surprins până şi pe câţiva din investitorii timpurii ai Uber.

    Un nou raport transmis de The Information arată că Uber ar putea avea iniţial o capitalizare de piaţă de 90 miliarde de dolari. Pentru a dezvolta o astfel de estimare, site-ul a analizat o serie de documente trimise de Uber către creditori în anii precedenţi, în care compania proiecta o dublare a veniturilor nete, până la 14,2 miliarde de dolari, în 2019. Uber a depus o cerere confidenţială de listare luna trecută, marcând începutul unei curse între ei şi rivalii de la Lyft, care au depus cererea de listare doar cu câteva ore înainte, potrivit surselor citate de TechCrunch. Fondată în 2009 de Travis Kalanick, Uber a strâns până acum 20 de miliarde de dolari prin mai multe instrumente de finanţare. Cel mai mare acţionar este gigantul SoftBank, însă pe listă se numără şi nume precum Toyota, T. Rowe Price, Fidelity sau TPG Growth.

    Compania de ride-hailing Lyft a reuşit să întreacă rivalii de la Uber în procedura de înscriere pentru IPO. Listarea Lyft va testa interesul investitorilor faţă de companiile care sunt alimentate de apetitul de consum al generaţiei Millennials şi faţă de companiile din segmentul de ride-hailing. Cu toate acestea, listarea va fi o provocare în contextul în care compania nu a devenit încă profitabilă, iar viitorul operaţional este incert în ceea ce priveşte dezvoltarea maşinilor autonome.

    Cu sediul în San Francisco şi cu cea mai recentă evaluare în jurul sumei de 15 miliarde de dolari după o rundă privată de finanţare, Lyft nu a anunţat încă numărul de acţiuni pe care le va vinde sau valoarea la care se vor situa acţiunile, iar acestea nu au fost menţionate încă nici în cererea depusă la SEC (Securities and Exchange Commission), autoritatea de supraveghere financiară din Statele Unite. Lyft s-ar putea lista chiar şi în primul trimestru din 2019, bazându-ne pe viteza cu care SEC revizuieşte aceste cereri, potrivit surselor citate de Reuters. Mai mult, capitalizarea de piaţă cu care va debuta Lyft ar putea fi cuprinsă între 20 de miliarde de dolari şi 30 de miliarde de dolari. Serviciul de ride-hailing a fost înfiinţat în 2012 de antreprenorii John Zimmer şi Logan Green şi a strâns finanţări de aproape 5 miliarde de dolari de la investitori. În timp ce continuă să crească într-un ritm mai rapid decât rivalii de la Uber, compania pierde şi bani între timp.

    Airbnb şi Slack sunt două companii care au devenit giganţi tot datorită trendurilor de consum urmate de generaţia Millennials. Acestea încearcă acum IPO-uri prin listări directe, ceea ce înseamnă că toată lumea va avea acces la acţiunile lor încă din prima zi, nu doar investitorii instituţionali.

    Exact cum a reuşit Spotify anul trecut. Când reprezentanţii serviciului de muzică streaming au decis să îşi vândă acţiunile printr-o listare directă către oameni obişnuiţi în loc să înceapă cu prietenii lor bancheri, au ridicat o discuţie fierbinte cu privire la relaţiile dintre Silicon Valley şi Wall Street. „Piaţa de IPO-uri din SUA este defectă”, a declarat anul trecut Barry McCarthy, CFO-ul Spotify, citat de Recode. „Încercaţi o listare directă, cum am făcut noi cu Spotify.” Când s-a listat pe bursă în luna aprilie, abordarea Spotify a fost una menită să reducă impactul pe care îl pot avea băncile de investiţii asupra start-up-urilor pe piaţa de capital. În loc să vândă acţiuni către investitori instituţionali pentru a seta preţul acţiunilor cu o zi înainte ca acestea să se tranzacţioneze în masă către toată lumea, procedura de listare directă a Spotify a permis ca preţul acţiunilor să fie „descoperit” în mod natural, în ziua listării, prin volumul celor care au vândut şi celor care au cumpărat.
    O companie care încearcă listarea directă nu creează sau vinde acţiuni noi, deci nu strânge bani prin această procedură – sunt doar acţionarii preexistenţi care vând acţiunile lor – ceea ce înseamnă că listarea directă este o abordare posibilă pentru cei care nu încearcă neapărat să strângă capital prin IPO.

    Airbnb împărtăşeşte dorinţa Spotify de a reduce rolul bancherilor în listări. Compania şi angajaţii săi au urmărit atent listarea platformei de streaming, iar sursele citate susţin că Airbnb consideră tot o listare directă. Potrivit Recode, Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, s-a întâlnit de mai multe ori în ultimele luni cu Daniel Ek, CEO-ul Spotify, pentru a discuta modul în care Airbnb poate parcurge o procedură similară. Airbnb a fost evaluată la 30 miliarde de dolari, iar listarea companiei de sharing ar fi încă o victorie în dreptul trendurilor de consum din generaţia Millennials, care au acaparat piaţa. Cu toate acestea, pentru ca listările milenialilor să aibă loc în piaţă, multe lucruri trebuie să meargă perfect. Guvernul american nu trebuie să se mai blocheze, condiţiile de piaţă trebuie să rămână favorabile, volatilitatea trebuie să se domolească, dar, cel mai important, investitorii trebuie să îşi păstreze apetitul pentru IPO-uri. 

    Anul IPO-urilor
    Renaissance Capital, care oferă consultanţă pentru investitorii instituţionali în achiziţia de IPO-uri şi care gestionează un ETF (exchange traded fund) al IPO-urilor, susţine că cel puţin 226 de companii private vor să se listeze anul acesta la nivel global, cu o valoare combinată de cel puţin 697 de miliarde de dolari. „Listările de anul acesta ar putea depăşi orice volum înregistrat vreodată în SUA”, spune Kathleen Smith de la Renaissance, citată de CNBC. Nivelul ar fi mult mai mare decât cel înregistrat în 1999-2000, perioadă care a reprezentat maximul bulei dot-com. În 1999 au fost IPO-uri de 93 de miliarde de dolari, iar în 2000, de 97 de miliarde de dolari, potrivit Renaissance Capital. De atunci, piaţa IPO-urilor nu s-a mai apropiat de 100 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte capitalul strâns. În 2014 nivelul a fost unul ridicat, de 85 de miliarde de dolari, însă 22 de miliarde de dolari dintre aceştia au provenit din listarea gigantului chinez din comerţul online, Alibaba. Printre listările mari, Renaissance Capital se aşteaptă ca General Electric Health Care să caute o evaluare de 65 de miliarde de dolari, WeWork, de 47 de miliarde de dolari, iar Palantir, de 47 de miliarde de dolari.

  • O ţară caută doi CĂLĂI „cu puternic caracter moral”, care să execute condamnaţi. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care aplică

    Anunţul de angajare a apărut într-o publicaţie locală. Candidaţii trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, dar şi „puterea mentală” pentru a organiza spânzurarea condamnaţilor la moarte.
     
    Ultimul călău al ţării şi-a dat demisia în urmă cu cinci ani, după ce a fost şocat de ce a văzut. Fusese găsit un înlocuitor, dar acesta nu s-a prezentat niciodată la noul loc de muncă.
     
    Preşedintele Maithripala Sirisena a anunţat, la jumătatea anului trecut, că Sri Lanka va începe din nou să spânzure traficanţii de droguri.
     
    În statul asiatic, crimele şi traficul de droguri sunt pedepsite cu moartea. Totuşi, nimeni nu a mai fost executat din anul 1976. Astfel, peste 1.300 de persoane care au primit pedeapsa capitală se află după gratii.
     

  • Pentru clienţii care caută mai mult decât frumosul

    Businessul din domeniul mobilierului de lux deţinut de Diana Şucu, soţia omului de afaceri Dan Şucu, a ajuns anul trecut la nivelul de 1,2 milioane de euro, iar în 2019 este bugetată o creştere de două cifre. Antreprenoarea care a pariat pe acest domeniu în urmă cu mai bine de cinci ani a adus în România trei branduri de mobilier de lux, este vorba de Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt, toate amplasate în complexul Băneasa, o zonă comercială din nordul Bucureştiului.

    „Anul 2018 a fost unul bun, cu o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro. Desigur că ne-am fi dorit mai mult, dar redecorările pe care le-am făcut pentru toate cele trei branduri le-am terminat în noiembrie – prea târziu ca să-şi aducă contribuţia la cifra de afaceri din 2018“, spune antreprenoarea. Despre mărcile din portofoliu, ea adaugă că Ethan Allen este brandul fanion, cel mai cunoscut brand american. Acesta se adresează în special spaţiilor mari, generoase. De altfel, este şi primul brand adus de ea în România.

    La portofoliu ea a adăugat apoi Caracole, un brand pe care îl descrie ca fiind vândut excelent atât ca set, cât şi ca piese independente. 

    „Şi pentru că există multe apartamente frumoase atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe ale României, am hotărât să promovăm şi Bernhardt – un brand mai modern, mai îndrăzneţ, mai surprinzător. Acesta se pretează excelent apartamentelor gen loft.“

    Cele trei branduri sunt prezente într-un magazin de 2.000 de metri pătraţi amplasat în Băneasa Shopping City, mall pe care Diana Şucu îl descrie ca fiind cea mai bună zonă comercială a României. „Extinderea nu este pentru noi o prioritate, în schimb perfecţionarea colecţiei şi a ofertei este un must, de aceea nu ne concentrăm pe noi deschideri în viitorul apropiat. Toate trei brandurile – Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt – funcţionează bine împreună. Lupta noastră este aceea de a ne face cât mai cunoscuţi nu doar în Bucureşti, ci şi în întreaga ţară.“

    Despre clienţi ea spune că sunt persoane deja familiarizate cu brandurile grupului, atât români, cât şi străini (austrieci, olandezi, bulgari sau englezi). „Este evident că prin cele trei branduri americane, Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt, ne adresăm unui client răsfăţat din punct de vedere financiar, care va cumpăra întotdeauna ceea ce este cel mai bun sau nimic. Clienţii noştri sunt persoane care au călătorit mult (…).“

    Toate cele trei branduri activează pe segmentul mobilierului de lux, segment în care Diana Şucu spune că oferta de mobilier şi decoraţiuni pe acest palier de preţ abundă de produse fabricate în Italia, eventual Franţa.

    „Gustul latin nu este unicul stil pe care îl caută clienţii. Diferenţierea pe care am văzut-o a fost în a prezenta ceva nou, special, inexistent pe piaţă ca ofertă. Şi atunci am ales ce este mai bun din gustul anglo-saxon, definit prin «form follows function». O îmbinare între frumos şi util, în antiteză cu latinescul «Il bello inutile» (frumosul inutil – n.red.).“

    Antreprenoarea este de părere că în acest domeniu, un ajutor de specialitate, al unui designer pregătit în această direcţie, este preferabil, dacă nu indispensabil.„Colegele mele de la Ethan Allen, Caracole şi Bernhardt au studii de specialitate, au terminat arhitectura sau designul de interior şi, mai mult, beneficiază de ştiinţa şi ajutorul colegilor designeri americani.“ Astfel, în magazine există posibilitatea customizării pieselor de mobilier. Există şi clienţi care vin împreună cu designerii personali.

    Pe segmentul mobilierului de lux mai activează branduri precum Roche Bobois sau Rovere, ambele branduri europene.

  • Iarnă la purtător

    Această categorie, care cuprinde arome asociate iernii, a apărut timid, prin 2009, când s-au lansat parfumuri cu note de pin de pădure, fum de lemne ori pepinieră de brazi de Crăciun. Încetul cu încetul s-a ajuns ca tot mai multă lume să caute parfumuri care amintesc de mirosurile plăcute dintr-o căsuţă de lemn, de iarnă, de pădure sau de munţi. Aşa au apărut parfumuri ca Burvuvu, de la January Scent Project, scrie New York Times, o combinaţie de cedru şi licheni de copac cu note de ciuperci sălbatice, Winter de la Dasein, o combinaţie de molid argintiu, levănţică, pin de pădure şi cardamom negru, disponibil doar între lunile octombrie şi ianuarie, în ediţie limitată. Tot iernatic e şi Cedarise, lansat de casa pariziană Hermetica şi care combină urme de grepfrut roz, extract de rădăcină de vetiver şi mai ales chiparos. Fragranţele iernatice, spun specialiştii din industria parfumurilor, au avantajul că rezistă mai mult, datorită temperaturii mai scăzute a pielii, şi conturează ideea de simplitate şi confort, cei care le preferă căutând echivalentul aromatic al gătitului lent, după cum afirmă creatoarea lui Winter, Samantha Rader.

  • Povestea locului din România căutat de toţi bogaţii Europei. Cum a ajuns o ruină – GALERIE FOTO

    Drumuri rupte, pline de gropi, praf, indicatoare îndoite şi clădiri cu poveşti impresionante acoperite cu plase de protecţie. Aşa arată Băile Herculane astăzi, o staţiune aşezată într-un loc magnific, în Munţii Cernei, unde europeni din toate colţurile veneau să vadă minunea băilor termale construite de aristocraţii romani.

    Legenda spune că marele Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.

    La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.

    Staţiunea Băile Herculane a intrat într-un program de reabilitare, susţinut de fonduri europene şi de consiliul judeţean. La cum merg lucrările, însă, va mai trece mult timp până la primele rezultate.

  • (P) Flatfy-povestea de success a platformei pentru căutare imobiliară

    Ţi-ai imaginat cum ar arăta un motor de căutare pe Google în domeniul imobiliarelor la nivel internaţional ? Ei bine, acest lucru a fost deja realizat de trei ucrainieni, aceştia fiind şi întemeietorii serviciului Lun.ua. Mai exact, platformă făcută de băieţii din Ucraina se află în topul mondial din domeniul căutării de apartamente pentru a fi închiriate sau chiar, de ce nu, achiziţionate.  

    Sigur te-ai gândit până acum cum ar fi să locuieşti într-o casă ori într-un apartament în care riscul de a se prăbuşi este foarte mare. Lucruri dezagreabile, neprevăzute se pot întâmpla în orice moment aşa că tu trebuie să fii gata şi să ştii cum să gestionezi astfel de situaţii. În cazul în care la cumpărarea sau închirierea unui imobil ţineţi cont numai de aspectul şi mărimea camerelor, riscul de a nu trece cu bine peste astfel de situaţii iminente creşte.  

    Stanislav Sklyarovsky, Andrei Mima şi Denis Tsyganok, cei care au realizat serviciul Lun.ua, au făcut posibilă vizualizarea unei locuinţe chiar înainte de a fi ridicată, pe lângă găsirea eficientă a unei case pe gustul dumneavoastră. “În viitor, vom putea face apartamente în realitatea virtuală în mod automat, pe baza planurilor obişnuite.” a declarat Andrei.  

    Tehnologiile virtuale reprezintă numai un prim exemplar de probă în raport cu dezvoltarea din viitor pentru cei trei fondatori. Prototipul este, de fapt, asul din mâneca pentru ispitirea pe platforma Lun.ua a cât mai multor persoane interesate de căutarea de imobile. Aproximativ 4 milioane de clienţi vizitează lunar site-ul, al cărui partener internaţional este Flatfy.  

    Fondatorii sunt absolvenţi recunoscuţi pentru rezultatelor lor ai Facultăţii de Cibernetică din cadrul Universităţii Naţionale Taraş Shevchenko din Kiev, după ce au terminat şcoli specializate de matematică, ei evidenţiindu-se în acest domeniu. Mima este întemeietorul senior al site-ului întrucât acesta are 30 ani şi este originar din Kherson, următorul ca vârstă este Tsyganok, de 29 de ani, iar juniorul Sklyarovskyv are doar 27 ani şi s-a născut în regiunea Kirovograd.

    Andrei şi-a început cariera de pe vremea studenţiei, lucrând pe un portal unde trebuia doar să pună diferite moduri de publicitate pentru vânzări respectiv cumpărări de imobile. Mai târziu, a luat hotărârea de a înfiinţa un studio web. Primul sau partener a fost Tsyganok, urmând să se alăture noii afaceri şi Sklyarovsky.  

    Sesiunea este pentru fiecare student o bătaie de cap, astfel că Sklyarovsky a fost nevoit să se retragă după doar câteva luni în care a muncit. Deoarece domeniul leadership-ului este unul în care nu oricine poate face faţă, Tsyganok a plecat după un interval de timp relitiv scurt faţă de partenerul sau. Din fericire, la un moment dat cei trei amici s-au reunit pentru a-şi continuare afacerea. Întreprinzătorul Andrei susţine că: “Ideea principală a fost faptul că site-urile aveau probleme cu anunţurile cu imobiliare. Un comparator trebuia să umble pe sute de site-uri. Ideea era să le punem pe toate, la un loc, fără dubluri”.  

    Cum fiecare afacere are nevoie de investiţii destul de numeroase pentru start-ups, de care partenerii nu puteau face rost la început, aceştia au lucrat în bucătăria apartamentului pană când Andrei a închiriat unul mai mare. Acesta a spus: “Toţi au investit câte ceva. Eu, am luat o cameră şi un server”, “La ultimul job, am economisit aproape 5.000$”declara Tsyganok, iar Sklyarovsky zice că “Nimeni nu era plătit, ei lucrau cu entuziasm”.  

    Întâiul model al platformei a fost gata în anul 2008. Andrei a reuşit să obţină gratuitatea publicitătii în staţiile de metrou, cu condiţia de a fi gata pe parcursul ultimelor două luni din an. Rezultatele nu au întârziat să apăra, întrucât această reclamă a reuşit să împreuneze ai mulţi internauţi pe Lun.ua.   

    Datorită unei organizări minuţioase şi impărtirea sarcinilor, managerul Mima şi ceilalţi doi dezvoltatori ucrainieni au reuşit să impresioneze mai multe persoane interesate de a face investiţii, astfel că motorul de căutare a trecut printr-o amploare considerabilă în ceea ce priveşte extinderea să, pană în ziua de azi. Acum există 80 de angajaţi în această afacere.  

    Lun.ua a fost desemnată, acum câţiva ani, cea mai populară platformă de căutare a imobilelor dintre cele 15 state post-sovietice, ceea ce i-a determinat pe dezvoltatori să treacă la următorul nivel, şi anume cel mondial. Flatfy a fost creat în urmă deciziei de a se extinde la nivel internaţional pentru a fi liderul pieţii, după ce primul site a funcţionat cu foarte mare succes timp de 8 ani în Ucraina.   

    Punerea în circulaţie a noului motor de căutare a avut loc în anul 2014, mergând precum un catalog foarte cuprinzător de imobile disponibile în construcţii abia ridicate din Belarus, Kazahstan şi Rusia. În prezent, Flatfy aduce împreună toate proiectele făcute de Lun.ua.   

    Ungaria, România, Bulgaria, Moldova, Turcia sunt doar câteva dintre cele 37 de ţări din toate colţurile lumii unde Flatfy a început să se dezvolte între anii 2015 şi 2017. Oleksandr Ivanov, CBDO aici, afirmă că . “Deşi am fost foarte ambiţioşi în ceea ce priveşte extinderea afacerii noastre în cât mai multe ţări, nu totul a mers fără probleme”,”De fapt, la sfârşitul anului 2018, a trebuit să închidem proiectele noastre pe perioada nedeterminată în America Latină, pentru a oferi servicii mai bune şi pentru concentraţia pe pieţele ţinta, aşa ca Europa Centrală şi de Est, precum şi Asia.”.  

    Noua platforma funcţionează acum în 37 de ţări, fiind în topul preferinţelor de site-uri web pentru persoanele interesate de cumpărarea, vinderea sau închirierea apartamentelor. Surprinzător este faptul că, aşa cum declară Oleksandr Ivanov, aceasta a reuşit să se ridice fără prea multe investiţii suplimentare sau campanii de marketing scumpe.  

    În România, site-ul adună anunţuri cu afaceri de imobiliare de alte peste 300 de site-uri cu care este în colaborare, din majoritatea oraşelor importante. Flatfy a postat un catalog nemaivăzut cu imobiliare abia construite în ţara noastră acum puţin timp, dar şi în Moldova. Se pot găsi diferite oferte în oraşe precum Timişoara, care are 33 de complexe rezidenţiale şi 28 de companii de construcţii în oraş, sau Cluj Napoca cu 37 de ansambluri rezidenţiale şi 29 de companii, ori Iaşi cu 30 de complexe rezidenţiale şi 22 de companii. Cifre incomparabile cu situaţie din capitală ţării unde motorul de căutare Flatfy cuprinde 413 de anunţuri cu complexe rezidenţiale şi 270 de companii de construcţii în Bucureşti.  

     Luarea în considerare a unei extinderi internaţionale trebuie plănuită încă de la bunul început al afacerii ne sfătuieşte Oleksandr Ivanov, pentru că orice este posibil atâta timp cât ambiţia, optimismul şi siguranţă în ideea dătătoare de succes sunt calităţi care vi se potrivesc. Flatfy s-a descurcat atât de bine la acest nivel întrucât Lun.ua a investiţit nu mai puţin de un milion de dolari pentru a sprijini această extindere precedentă, acest lucru fiind o dovadă al principiul afirmat.  

     Prin urmare, dezvoltatorii Flatfy şi Lun.ua nu au de gând să se oprească aici deoarece îşi doresc să se extindă în mai multe state, dat fiind numărul mare de 4 milioane de clienţi lunar. Acum compania nu mai are nevoie de investitori pentru că aduce un profit mare, un loc de muncă aici fiind unul foarte căutat.

      

  • Compania aeriană care s-a prăbuşit astăzi cu 30%. Ce se întâmplă

    Acţiunile companiei aeriene Norwegian Air Shuttle au suferit cea mai abruptă scădere din istorie, după ce compania a strâns 308,5 milioane de euro prin vânzare de acţiuni pentru a evita un impas financiar, potrivit Bloomberg.

    Compania a anunţat că îşi caută un alt cumpărător după ce firma britanică IAG a abandonat cursa.

    Iniţial, după anunţ, acţiunile companiei s-au prăbuşit cu 30%, însă marţi la ora 12.00 acestea se tranzacţionau la 13,3 euro per acţiune, în scădere cu 10%.

    Norvegienii îşi caută iar cumpărător după ce grupul IAG, care deţine British Airways, a renunţat la procesul de achiziţie.

     

     

     

  • Pădurea din casă

    Din mâinile acesteia ies păduri de mesteceni sau de bambus şi nu numai, ori flori, în culori calde sau reci care surprind trecerea anotimpurilor.