BusinessMagazin

Tag: capitalistul saptamanii

  • Cum a pornit de la un fier de călcat povestea unui brand folosit azi în toată lumea

    Antreprenorul Robert Weintraud a pus bazele unei companii cunoscute în toată lumea în urmă cu peste un secol, într-un domeniu cu totul diferit de activitatea din prezent a brandului. Cu toate acestea, apariţia electricităţii în gospodăriile de pretutindeni l-a determinat să ia decizia – norocoasă – de a schimba traiectoria businessului, lansându-se în producţia de electrocasnice mici, produsele companiei fiind FOLOSITE ÎN PREZENT DE CLIENŢI din aproape 150 de ţări.

    Robert Ferdinand August Weintraud s-a născut în 1860, în Germania, în familia lui Johann Christian Weintraud, un producător de portofele. În 1884, la vârsta de 24 de ani, pentru a urma tradiţia familiei, antreprenorul a fondat, alături de doi parteneri de business – Aulmann şi Heyne, compania „Weintraud & Comp”, un distribuitor de accesorii metalice, precum carabine, pentru industria de prelucrare a pielii. În 1909 afacerea şi-a schimbat numele în „Robert Weintraud GmbH & Co KG”, iar brandul Rowenta – un acronim al numelui Robert, Weintraud – a fost înregistrat cu patentul imperial. Activitatea businessului a fost extinsă ulterior şi în producţia de ustensile pentru fumat, scris şi aparate de uz casnic.

    Antreprenorul a sesizat, într-un stadiu incipient, potenţialul pieţei aparatelor electrocasnice şi a dezvoltat un fier de călcat electric produs în fabrica sa din Offenbach am Main începând cu 1912. La un an distanţă, compania a început să fabrice şi echipamente de încălzire şi gătit, alături de produse de iluminat şi brichete. În 1914, Robert Weintraud s-a retras din companie.

    La începutul anilor ’20, Rowenta a produs pentru prima dată aparate electrocasnice de lux, precum fiare de călcat, aparate de cafea şi fierbătoare. În 1927, Robert Weintraud a murit.

    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fabrica Rowenta din Offenbacher a fost aproape complet distrusă, iar producţia a fost oprită. După război, centrul de producţie a fost repornit în acelaşi loc, funcţionând până în 1997, când producţia a fost din nou oprită pentru a permite demolarea clădirii, înlocuită de un parc industrial.  

    Începând cu 1988, Rowenta face parte din portofoliul grupului francez SEB, alături de alte branduri cunoscute pe plan internaţional, precum Tefal. Prezent în aproape 150 de ţări, în 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, Groupe SEB a înregistrat venituri de 6,8 miliarde de euro.

  • Cine este cel mai tânăr miliardar din Germania, care şi-a construit averea prin forţe proprii. Este şi singurul miliardar din domeniul lui

    Intrat în mediul antreprenorial cu doar câţiva ani înainte de bula dotcom, Ralph Dommermuth a ştiut să se adapteze şi să schimbe la timp traiectoria companiei sale, decizie care i-a adus statutul de singurul miliardar german din domeniul Internetului.

    Ralph Dommermuth s-a născut în anul 1963 în Montabaur, Germania. După ce a urmat un training în cadrul Deutsche Bank, a început să lucreze, în oraşul natal, ca freelancer pentru un dealer local de computere.

    Pe 21 aprilie 1988, cu un birou închiriat şi o investiţie de 285.000 de dolari din economii, a fondat alături de un partener de business 1&1 Marketing GmbH, un distribuitor de servicii de marketing pentru companii de software. Deşi iniţial a avut drept clienţi afaceri de dimensiuni mici şi medii, cu timpul, giganţi precum IBM, Compaq şi Deutsche Telekom au apelat la serviciile companiei. După succesul iniţial al afacerii, antreprenorul a hotărât, sub auspiciile noii ere a internetului, să schimbe traiectoria businessului, transformând-o, în 1996, în distribuitor de servicii de internet, schimbând ulterior şi numele afacerii în United Internet.

    În prezent, antreprenorul deţine o participaţie de 40% în companie. Cu o avere de 4 miliarde de dolari, clasat pe poziţia 662 în topul miliardarilor lumii, realizat pe publicaţia internaţională Forbes, Dommermuth este singurul miliardar german din domeniul internetului şi cel mai tânăr miliardar din ţara sa care a ajuns la acest statut prin forţe proprii.

    Alături de numeroase activităţi caritabile realizate prin intermediul fundaţiilor proprii, antreprenorul s-a implicat activ, financiar, şi în politică. În 2017, odată cu alegerile federale din Germania, el a făcut cea mai mare donaţie către un partid: 500.000 de euro, către Partidul Conservator.

    Dommermuth este pasionat de navigaţie, este căsătorit cu modelul şi designerul vestimentar Judith Berger şi are un copil dintr-o căsnicie anterioară. De-a lungul anilor de activitate în mediul de business, el a obţinut numeroase titluri: fondatorul anului, în 1994, din partea Norman Rentrop Verlag, strategistul anului, în 2007, din partea Financial Times, sau CEO-ul anului (2014, Wirtschaftswoche). Tot în 2014 cancelarul Angela Merkel i-a acordat statutul de membru permanent al Steering Committee for Innovation Dialogue, iar în 2018 a fost inclus în Hall of Fame of German Business.

    După o serie de extinderi ale serviciilor companiei în mai multe zone de activitate, United Internet a ajuns să reunească sub aceeaşi umbrelă un grup de 17 companii. În 2019, businessul, prezent  în mai multe ţări europene, printre care Austria, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie, dar şi în afara Europei, în SUA şi Canada, a înregistrat vânzări de 5,19 miliarde de dolari şi a avut un număr de 24,7 milioane de contracte.

  • Povestea omului pentru care dorinţa de a avea propria afacere a fost mai mare decat orice. Şi-a ipotecat chiar şi casa pentru a-şi deschide un business

    Şi-a ipotecat casa pentru a reuşi să pornească propriul business, iar acum conduce una dintre cele mai mari companii din industria chimică din lume, el însuşi fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, cu o avere de aproape 18 miliarde de dolari. Este vorba de James Ratcliffe, fondatorul conglomeratului britanic din industria chimicalelor Ineos.

    James Arthur Ratcliffe s-a născut pe 18 octombrie 1952 în Lancashire, Marea Britanie, în familia unui tâmplar şi a unei contabile. Antreprenorul a urmat cursurile Universităţii Birmingham, pe care a absolvit-o cu o diplomă în inginerie chimică, în 1974.

    Primul său job a fost în cadrul gigantului petrolier Esso, însă ulterior a decis să îşi extindă competenţele şi în zona de business, aşa că a decis să urmeze o serie de cursuri de finanţe, absolvind un Master of Sciences la London Business School. În 1989, s-a alăturat companiei americane Advent International, una dintre cele mai mari firme de private equity din lume.

    În 1992, Ratcliffe şi-a ipotecat casa pentru a putea cumpăra o divizie de fabricare a produselor chimice din cadrul grupului BP. La 6 ani distanţă, el a pus bazele companiei multinaţionale din industria chimică Ineos, numită iniţial Inspec Ethylene Oxide Specialities.

    Ratcliffe a fost căsătorit cu Amanda Townson, de care a divorţat în 1995 şi cu care are doi fii, George şi Samuel. Din al doilea mariaj, cu Maria Alessia Maresca, are o fiică. Antreprenorul are două reşedinţe, în Monaco şi Hampshire, Anglia, şi două super-iahturi, Hampshire şi Hampshire II. Pasionat de aventuri, el a făcut o serie de expediţii la Polul Nord şi Sud, precum şi o excursie de trei luni cu motocicleta în Africa de Sud. A fondat şi o organizaţie caritabilă, „Go Run for Fun”, prin care susţine mii de copii. În Sunday Times Rich List 2018 a fost numit cel mai bogat om din Marea Britanie, cu o avere netă de 21,05 miliarde de lire sterline. În prezent, are o avere de 17,9 miliarde de dolari, fiind clasat pe locul 118 în topul miliardarilor planetei, realizat de publicaţia internaţională Forbes.

    Conglomeratul Ineos este împărţit în 20 de divizii şi produce o multitudine de articole, de la uleiuri sintetice şi materiale plastice până la solvenţi utilizaţi pentru fabricarea insulinei şi a antibioticelor, dar şi combustibili, ambalaje, automobile şi textile. De asemenea, este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul exploatării gazelor de şist din Marea Britanie, piaţă pe care a intrat în 2014, în urma unei investiţii de 640 de milioane de lire sterline. Compania este implicată totodată în producţia de energie regenerabilă şi este unul dintre cei mai importanţi pionieri mondiali în dezvoltarea energiei durabile din materiale reziduale. Principalele pieţe pe care activează sunt: Germania, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Benelux.

    În prezent, Ineos este unul dintre cei mai mari jucători din lume din piaţa produselor chimice, cu venituri de 85 de miliarde de dolari în 2019 şi o echipă de 22.000 de angajaţi. Compania deţine, de asemenea, echipa de fotbal elveţian Lausanne şi brandul britanic de fashion Belstaff, iar în luna martie a acestui an, pe fondul apariţiei pandemiei de COVID-19, a început şi construirea mai multor fabrici în Marea Britanie şi Germania, pentru producţia de gel antibacterian.

  • Omul care demontează proverbul „N-ai carte, n-ai parte”. Cum a reuşit acesta, deşi nu avea niciun fel de studii, să ajungă unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară

    Contrar vechiului proverb „N-ai carte, n-ai parte”, scoţianul John Arnold Clark a demonstrat că poţi ajunge nu doar foarte bogat, ci şi respectat de toţi, chiar şi fără studii. A plecat de-acasă în adolescenţă şi a abandonat şcoala, dar printr-o autodisciplină desăvârşită, antreprenorul a ajuns printre cei mai bogaţi oameni din ţara natală, iar compania sa, printre cei mai mari dealeri auto din Marea Britanie.

    John Arnold Clark s-a născut pe 27 noiembrie 1927 în ​Townhead, Glasgow, Scoţia. La vârsta de 14 ani a abandonat şcoala şi a plecat de acasă, locuind, în timpul războiului, pe insula Arran.

    El a fost recrutat în Forţele Aeriene Regale (RAF), unde a lucrat ca instructor de mecanică auto. Deoarece s-a remarcat prin calităţile de lider şi prin autodisciplina exemplară, el a obţinut, ulterior, rangul de caporal. La începutul anilor ’50 Clark s-a retras din RAF, dar nu a reuşit să îşi găsească un loc de muncă. Şi-a folosit aşadar singurii bani pe care îi avea şi, cu 70 de lire, a cumpărat un Morris Ten-Four pe care l-a restaurat şi l-a vândut, obţinând un mic profit. A început apoi să cumpere şi să vândă şi alte maşini, deschizându-şi primul showroom în 1954, în Glasgow.

    În 1963 a lansat şi o companie în domeniul financiar, care le permitea clienţilor săi să investească într-un automobil fără a-şi implica managerii bancari. Antreprenorul şi-a extins, de asemenea, activitatea şi în piaţa de rent-a-car, deschizând apoi şi un service auto.

    Până în 2002 reţeaua Arnold Clark Automobiles ajunsese la 97 de unităţi şi înregistra vânzări anuale de aproape 1 miliard de lire, fiind socotită cea mai mare companie privată din Scoţia. În mai 2006, compania a achiziţionat dealerii auto Harry Fairbairn BMW şi Mini şi a deschis cel mai mare showroom auto din Europa la acea vreme, în noul port Glasgow, ajungând, un an mai târziu, la venituri de 2 miliarde de lire sterline.

    În 2004 antreprenorului i-a fost acordat titlul de cavaler, pentru serviciile aduse industriei auto scoţiene. Clark a fost căsătorit de două ori şi a avut zece copii, şase fii şi patru fiice. La vârsta de 80 de ani, el încă îşi păstra funcţia de director al companiei şi avea un salariu de 2 milioane de lire pe an. Antreprenorul a murit pe 10 aprilie 2017, la vârsta de 89 de ani. Cu un an înainte de moartea sa, averea familiei Clark fusese estimată la peste 1 miliard de lire, fapt care i-a atras lui Clark statutul de primul dealer auto britanic miliardar. Un an mai târziu, a ajuns pentru prima data în topul Forbes al miliardarilor lumii, numărându-se, la acea dată, în primii 60 cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie.

    În prezent, Arnold Clark Automobiles este cel mai mare dealer auto din Scoţia şi al patrulea din Marea Britanie, deţine circa 200 de reprezentanţe în Marea Britanie, vinde anual peste 200.000 de maşini de la 20 de producători şi are o echipă de 11.000 de angajaţi. Compania administrează, de asemenea, 130 de service-uri auto, 40 de ateliere de reparaţii şi aproximativ 15 magazine de piese auto şi accesorii. Potrivit companiei de date comerciale Dun & Bradstreet, Arnold Clark Automobiles a înregistrat, în 2019, venituri de 5,44 miliarde de dolari.

  • Omul din spatele unuia dintre cele mai mari lanţuri de magazine din lume. El s-a inspirat după modelul de business al unui lanţ german

    Ce putem învăţa din povestea antreprenorului Odd Reitan este că modelele sunt esenţiale în business. Inspirat de modelul de afaceri al retailerului german Aldi, el a pus bazele unuia dintre cei mai mari discounteri alimentari din Norvegia, companie care i-a adus statutul de cel mai bogat norvegian.

    Odd Reitan s-a născut pe 11 septembrie 1951  în Trondheim, Norvegia, în familia lui Ole Reitan şi a lui Margit Aarhaug, care deţineau o băcănie. Antreprenorul a intrat în lumea afacerilor în 1972, alături de tatăl său, cu un prim magazin, AS Sjokkpris.

    În timpul unei călătorii în Germania în 1977, Reitan a fost atât de impresionat de modelul de business al retailerului Aldi şi de filosofia din spatele acestuia încât şi-a propus să o transpună în propriile afaceri. Astfel, doi ani mai târziu, pe 15 februarie 1979, a pus bazele lanţului de magazine alimentare REMA (o prescutare de la Reitan, numele său, şi Mat – mâncare), care a înregistrat un succes imediat. În primul an de activitate, portofoliul companiei număra în jur de 500 de produse, însă pentru a-şi ţine competitorii la distanţă, fondatorul a decis să dubleze numărul acestora, până la 1.000. De aici şi numele sub care compania este cunoscută astăzi: REMA 1000. Până în 1990, antreprenorul deschisese câte un magazin  în fiecare localitate cu peste 10.000 de locuitori din Norvegia. În anii ’90, businessul s-a extins şi în afara graniţelor ţării de origine, intrând în Danemarca, Suedia, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

    În 1952 Reitan s-a căsătorit cu Marit Arntsen, cu care are doi fii: Ole Robert Reitan şi Magnus Reitan. S-a recăsătorit în iunie 2018 cu Hilde Undlien, cu care avea o relaţie încă din 2012.

    Una dintre marile pasiuni a lui Odd Reitan este muzica. În anii ’60, a făcut chiar parte dintr-o formaţie rock, Four Jets, unde a cântat la clape. De asemenea, antreprenorul a scris şi o carte publicată în 2012, Hvis jeg var president („Dacă aş fi fost preşedinte”).

    Până la sfârşitul anului 2016, REMA 1000 ajunsese la un portofoliu total de 868 de magazine şi deţinea, în Norvegia, o cotă de piaţă de 24,2%. Anul trecut, Reitangruppen, sub umbrela căruita REMA 1000 îşi desfăşoară operaţiunile, alături de alte patru divizii: Reitan Convenience, Reitan Eiendom, Uno-X Energi şi Reitan Kapital, a înregistrat venituri de 95 de miliarde de NOK (circa 8 miliarde de euro). În prezent, grupul are o echipă de 38.000 de angajaţi la nivel internaţional. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, averea lui Odd Reitan, care îl plasează în topul miliardarilor norvegieni şi pe poziţia 442 în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii, se ridică la 5,3 miliarde de dolari.

  • Povestea unei legende a modei care a transformat 200 de dolari într-un imperiu de peste 140 de milioane de dolari şi care a murit din cauza COVID-19

    Kenzō Takada s-a născut pe 27 februarie 1939 în Himeji, în prefectura Hyōgo din Japonia. Încă de la o vârstă fragedă şi-a descoperit pasiunea pentru modă, după ce a început să citească revistele de fashion ale surorii sale. După terminarea liceului s-a înscris la Universitatea din Kobe, dar dar în primul an s-a retras, după ce tatăl său a murit.

    În 1958, el s-a înscris la Bunka Fashion College din Tokyo, unde a şi câştigat o primă competiţie de design vestimentar. În timpul pregătirii pentru Jocurile Olimpice de vară din 1964, guvernul a demolat apartamentul lui Takada, oferindu-i în schimb unele compensaţii financiare. La sfatul mentorului său, unul dintre profesorii de la Bunka, care îi insuflase dragostea pentru moda franţuzească, a folosit aceşti bani ca să plece la Paris.

    Pe 1 ianuarie 1965 a ajuns în Gare de Lyon. Prima impresie pe care a avut-o despre Paris a fost că pare „dezgustător şi sumbru”, însă când a trecut cu taxiul pe lângă Notre-Dame de Paris şi-a schimbat impresia, descriind ulterior faimoasa catedrală ca fiind „magnifică”. În primii ani petrecuţi în Franţa a trecut prin multe greutăţi, vânzându-şi schiţele către diferite case de modă pentru sume modice, de 25 de franci francezi (monedă scoasă din circulaţie odată cu adoptarea monedei euro).

    După o perioadă a vrut să se întoarcă în Japonia, dar şi-a propus să nu facă asta până nu crează o colecţie şi în Franţa, obiectiv care l-a determinat să îşi deschidă un mic butic de modă într-o galerie unde nu avea încă niciun competitor. Astfel, în 1970, a închiriat un spaţiu comercial în interiorul Galeriei Vivienne. Cu o investiţie iniţială de 200 de dolari, necesari pentru a cumpăra diverse stofe dintr-o piaţă din Montmartre, designerul a creat o primă colecţie îndrăzneaţă, pe care a prezentat-o la primul său show, susţinut în aceeaşi galerie care îi găzduia atelierul. În luna iunie a aceluiaşi an avea să culeagă primele roade ale muncii de până atunci: revista Elle a decis să prezinte pe copertă una dintre creaţiile sale.

    Ulterior, Takada şi-a mutat atelierul în Passage Choiseul. La un an distanţă, colecţiile sale erau prezentate la New York şi Tokyo, iar în 1972 a câştigat premiul Fashion Editor Club al Japoniei. În octombrie 1976, şi-a deschis primul magazin Kenzo, în Place des Victoires.

    În 1993, brandul Kenzo, care la vremea aceea atinsese vânzări de 144 de milioane de dolari, a fost achiziţionat de grupul LVMH, într-o tranzacţie de 80 de milioane de dolari. Şase ani mai târziu, Takada a anunţat că se retrage din industria modei pentru a urma o carieră în arte. În paralel cu designul vestimentar, creatorul a lansat, de asemenea, un prim parfum în 1988, urmat, în 2001, de o linie de produse cosmetice şi de un nou brand de amenajări interioare, K3, la începutul acestui an.

    Pe 2 iunie 2016, Kenzō Takada a fost numit cavaler al Legiunii de Onoare. Creatorul a murit pe 4 octombrie 2020, la vârsta de 81 de ani, din cauza unor complicaţii apărute în urma infectării cu COVID-19, în timp ce era internat la spitalul american din Paris.

    Potrivit companiei de analiză financiară Dun & Bradstreet, în 2019 brandul Kenzo a înregistrat venituri de circa 300 de milioane de dolari şi un număr de peste 3.000 de angajaţi. Grupul LVMH, din portofoliul căreia face parte, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 53,67 de miliarde de dolari.

  • Povestea celui mai bogat om din China. Cum a ajuns de la un salariu de 200 de dolari la o avere de 57 de miliarde

    Ma Huateng, cunoscut şi sub numele de Pony Ma, s-a născut pe 29 octombrie 1971 în districtul Chaoyang, Shantou, Guangdong. Când tatăl său a obţinut un loc de muncă ca manager la administraţia portuară din Shenzhen, tânărul Ma l-a însoţit. Ulterior, în 1989 s-a înscris la Universitatea din Shenzhen, absolvind în 1993 cu o diplomă de licenţă în informatică.

    Primul său loc de muncă a fost la China Motion Telecom Development, un furnizor de servicii şi produse de telecomunicaţii, unde era responsabil cu dezvoltarea de software pentru pagere şi câştiga doar 176 de dolari pe lună. Antreprenorul a lucrat, de asemenea, pentru Shenzhen Runxun Communications Co. Ltd. în departamentul de cercetare şi dezvoltare pentru serviciile de apelare prin internet.

    Pe 11 noiembrie 1998, alături de alţi patru colegi de clasă, Ma Huateng a pus bazele Tencent. Cel dintâi produs al companiei a fost lansat după ce antreprenorul a participat la o prezentare pentru ICQ, primul serviciu de mesagerie instantanee pe internet din lume, fondat în 1996 de o companie israeliană. Inspiraţi de idee, Ma şi echipa sa au lansat în februarie 1999 un software similar, cu o interfaţă chineză şi un nume uşor diferit – OICQ (Open ICQ). Produsul şi-a câştigat popularitatea peste noapte şi a adunat peste un milion de utilizatori până la sfârşitul anului, transformând compania într-unul dintre cei mai mari furnizori de astfel de servicii din China.

    În comparaţie cu personalitatea prolifică a celebrului om de afaceri chinez Jack Ma, fondatorul Alibaba, Huateng apare rar în mass-media şi este cunoscut pentru viaţa privată pe care o duce. Porecla sa, Pony, este derivată din traducerea în engleză a numelui său de familie, care înseamnă „cal”. În 2007, 2014 şi 2018, revista Time l-a numit drept unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, în 2015 Forbes îl plasa în topul celor mai puternici oameni de pe glob iar în 2017, Fortune l-a clasat printre oamenii de afaceri de top ai anului.

    Deviza fondatorului Tencent este: „Ideile nu sunt importante în China, ci executarea”. El a fost comparat cu investitorul american Warren Buffett pentru filosofiile lor asemănătoare în materie de investiţii, fiind deseori descris drept „investitor agresiv”. La 21 noiembrie 2017, averea sa netă estimată a o depăşea pe atât pe cea a lui Larry Page, cât şi pe cea a lui Sergey Brin, clasându-l pe poziţia a noua în topul celor mai bogaţi oameni din lume, realizat de Forbes, şi ca fiind primul cetăţean din Republica Populară Chineză inclus în primele zece locuri ale clasamentului. În prezent, el deţine un pachet de 9,7% din acţiunile Tencent Holdings.

    Din iulie 2020, Huateng este cel mai bogat om din China, cu o avere netă de 56,9 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, depăşindu-l pe Jack Ma. Se pare că antreprenorul are o serie de proprietăţi şi piese de artă în valoare de 150 de milioane de dolari, dar şi o reşedinţă regală reamenajată, de 19.600 de metri pătraţi, în Hong Kong. El este implicat şi în viaţa politică, fiind deputat în cadrul Congresului Popular Municipal din Shenzhen şi delegat al celui de-al 12-lea Congres Popular Naţional. În 2016, Ma a transferat acţiuni Tencent în valoare de 2 miliarde de dolari către fundaţia sa caritabilă. Cu toate acestea, Forbes nu i-a redus averea netă, deoarece acţiunile sunt încă listate sub numele său. Anul trecut, Tencent a înregistrat venituri de 377,3 miliarde de yuani (peste 55 de miliarde de dolari). Compania are o echipă de peste 54.000 de angajaţi iar cea mai populară aplicaţie din portofoliu este WeChat, cu peste 1 miliard de utilizatori.

  • Capitalistul săptămânii: Inventatorul codului de bare

    Silver auzise o discuţie dintre decanul facultăţii şi un director al unui lanţ de magazine în care acesta îi cerea să îl ajute să creeze o modalitate de identificare rapidă a informaţiilor despre produse. Decanul l-a refuzat pe manager, dar Silver a realizat proiectul împreună cu prietenul lui. Woodland a fost atât de fascinat încât a renunţat la profesorat şi s-a mutat în Florida pentru a se concentra pe proiect. Ei au experimentat prima dată un cod imprimat cu cerneală care strălucea sub radiaţii ultraviolete, metodă ineficientă din cauza costurilor mari pentru tipărire. Aşa cum mărul a jucat un rol important în teoria gravitaţiei, şi lui Woodland i-a venit ideea desenării codului sub formă de linii mai subţiri sau mai groase în timp ce se relaxa la plajă şi trasa linii şi puncte în nisip, amintindu-şi de codul Morse.

    Silver şi Woodland au primit brevetul pentru această idee în 1952 şi au lucrat apoi la construirea unui scaner pentru produsul lor. Woodland se alăturase echipei IBM pentru dezvoltarea codului de bare, dar acesta a fost vândut ulterior companiei Philco pentru 15.000 de dolari. Codurile universale de produs au început să fie folosite în comerţ abia după 1966, când a fost dezvoltat sistemul de scanare care să permită utilizarea codurilor de bare. Primul produs vândut pentru care s-a folosit un scaner a fost un pachet de gumă Wrigley’s într-un supermarket din Ohio, SUA.

    Woodland a fost decorat alături de fondatorul Microsoft, Bill Gates, la Casa Albă în 1992 pentru realizări în tehnologie.

  • Capitalistul săptămânii: John Pemberton

    Produsul lui medical a fost promovat apoi ca fiind benefic împotriva nervozităţii şi a durerilor de cap. Reţeta s-a dovedit a fi un succes, farmaciştii din toată Georgia începând să o vândă. În 1886, s-a interzis folosirea alcoolului din compoziţia reţetei, iar acesta a fost înlocuit cu zahăr şi apă minerală. Frank Mason Robinson, asociatul lui Pemberton, a avut ideea ca noua formulă să se numească Coca-Cola datorită rezonanţei numelui, popular printre preparatele medicamentoase. Deşi numele făcea referire clară la cele două ingrediente principale, controversa asupra conţinutului de cocaină avea să determine mai târziu reprezentanţii companiei să afirme că a fost “lipsit de sens, dar fantezist”. Pemberton nu a realizat niciodată potenţialul imens al băuturii pe care a creat-o. A vândut treptat afacerea unor parteneri numeroşi şi, înainte de a muri în 1888, şi-a vândut ultimele părţi din afacere lui Asa G. Candler. Candler a reuşit să devină unicul proprietar al companiei abia în 1891 în schimbul sumei de 2.300 de dolari pentru restul de acţiuni. Împreună cu fiul, fratele, doi asociaţi şi fostul partener al lui Pemberton, Frank Robinson, Candler a format corporaţia The Coca-Cola Company, cu o capitalizare iniţială de 100.000 de dolari. Prima acţiune a companiei a fost vândută în 1893, cu un preţ de 20 de dolari. În 1919, Candler a vândut compania bancherului Ernest Woodruff şi unui grup de investitori pentru 25 de milioane de dolari. Dacă în 1886, vânzările de Coca-Cola ajungeau la nouă băuturi pe zi, în anii 2000, peste 1,3 miliarde de băuturi sunt vândute zilnic. Compania Coca-Cola produce aproape 400 de branduri în peste 200 de ţări, mai mult de 70% din venituri venind din afara SUA.

  • Capitalistul săptămânii: Henry Ford

    Primul automobil, un fel de cărucior propulsat prin forţa aburului şi destinat să transporte greutăţi, este opera inginerului şi mecanicului francez Nicolas Joseph Cugnot. În materie de capitalism, cel care a transformat ideile revoluţionare în maşinării de făcut de profit este Henry Ford. Cea mai importantă contribuţie pe care a adus-o industriei auto a fost îmbunătăţirea liniei de asamblare. Durata asamblării a coborât sub două ore, iar preocuparea pentru reducerea costurilor a continuat în decursul anilor. În 1914, le-a oferit muncitorilor un salariu lunar de cinci dolari, dublu faţă de cel curent. Costurile reduse au făcut automobilele Ford mai ieftine decât cele ale companiilor rivale, iar aceasta a făcut un mare succes din modelul T, apărut în 1908, la un preţ de 950 de dolari. Până în 1927, peste 15 milioane de astfel de maşini au fost asamblate şi vândute doar în SUA.