Tag: avocat

  • Un avocat al lui Julian Assange promite o “mare surpriză” în cazul presupuselor violuri

    Fostul judecător spaniol Baltasar Garzon, care a discutat timp de mai multe ore cu clientul său duminică, afirmă că apărarea a solicitat deplasarea la Londra a unui procuror suedez pentru a-l audia. “Cred că va fi o opţiune foarte bună” pentru fostul hacker, a declarat judecătorul Garzon în cadrul unei conferinţe de presă la Brisbane, în estul Australiei. Apărarea, a adăugat el, este în posesia unor elemente cruciale cu privire la aceste acuzaţii. Aceste elemente vor constitui “o mare surpriză” atunci când vor fi făcute publice, în opinia sa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Avocatul Poporului: Neproducerea unor vaccinuri de către Institutul Cantacuzino afectează siguranţa naţională

    “De mai multe luni de zile în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluţii – produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituţie şi o afectare într-o anumită măsură a siguranţei naţionale a României”, se arată într-un comunicat de presă al AP remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare venit făcut public: un avocat a câştigat 11,6 mil. euro în ultimii patru ani

    Cel mai mare venit obţinut în România, pentru care există până acum documente oficiale care indică numele şi prenumele celui care l-a încasat, este cel al avocatului Florentin Ţuca, fondator şi managing partner al firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care a câştigat în 2010 3,68 mil. euro şi 11,6 mil. euro în ultimii patru ani. De-a lungul timpului au fost realizate multe topuri privind cele mai mari venituri din România, conform informaţilor de la ANAF sau din alte surse, dar aceste date nu ofereau şi detalii precum numele şi prenumele celui care le-a obţinut.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Avocatul lui Roman Abramovici: Rusia era ca în Evul Mediu în anii 1990

    Acţiunea judiciară intentată la Londra pare să devină interesantă, notează The Independent, în condiţiile în care cei doi oameni de afaceri ruşi s-au ameninţat unul pe celălalt că vor face dezvăluiri despre activităţile grupurilor interlope ruse în anii 1990. Avocatul lui Abramovici, Jonathan Sumption, a declarat că situaţia din Rusia după căderea comunismului era asemănătoare cu cea din “secolul al XV-lea”. Avocatul i-a spus judecătorului Gloster: “Cineva poate înţelege cu greu condiţiile din Rusia. Dar dumneavoastră probabil că aţi citit Shakespeare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacere cladita din piese de lego. Povestea avocatului care a lasat birocratia deoparte pentru a devenit artist

    Astfel a procedat si americanul Nathan Sawaya, originar din New
    York, care a decis sa renunte la profesia de avocat pentru a-si
    satisface pasiunea din copilarie: sa construiasca lucruri
    interesante din piese lego. Citeste pe incont.ro povestea corporatistului care
    a hotarat sa-si asume riscurile pentru a-si indeplini
    visele.

  • N-aveti nevoie de un avocat?

    Dupa ce ani de zile casele de avocatura s-au batut pentru atragerea studentilor inca de pe bancile facultatilor, dupa ce avocatii experimentati erau vanati de head-hunteri sau plecau sa-si faca propriile firme, in avocatura de business de azi se mai vorbeste despre angajari doar soptit.

    Nu inseamna ca nimeni nu mai angajeaza – principalii jucatori inca mai recruteaza, insa o fac cu doua mari diferente fata de ultimii trei-patru ani: nu se mai concentreaza pe numarul angajatilor, ci pe calitatea lor, si nimeni nu mai plateste agresiv, pentru ca “are balta destul peste”. In barourile din Romania sunt inregistrati peste 23.000 de avocati, aproape o treime din numarul total revenind Baroului Bucuresti. Principalele 100 de firme de profil din Capitala inglobeaza 1.500 de avocati – o medie de 15 per societate, cu mentiunea ca primii zece jucatori au echipe cuprinse intre 100 si 35 de avocati. Marile barouri tara cuprind intre 500 si 650 de avocati (la Iasi sunt momentan 626, in Timis 579, Dolj 560 s.a.) si, daca marile case de avocatura isi vor continua extinderea in teritoriu, foarte curand sansele ca un absolvent de drept sa poata profesa imediat dupa terminarea facultatii vor fi asemanatoare in marile orase cu cele din Bucuresti. Dar ce sanse au tinerii absolventi de Drept?

    “Un lucru e cert, nu mai dam anunturi de angajare”, spune Ovidiu Constantinescu, reprezentantul firmei Bostina & Asociatii. Explicatia, pe de-o parte, tine de criza si de incetinirea afacerilor pe unele arii de practica, iar pe de alta parte de controlul costurilor. Daniel Andrei, omul responsabil de eficienta cheltuielilor la Bostina & Asociatii, este in firma de doi ani si jumatate. I-a trebuit ceva timp sa puna la punct acest sistem. “Stie tot ce inseamna eficienta, unde trebuie folosite mai multe resurse si unde pierdem resurse nejustificat; impactul muncii sale este imediat, pentru ca ne dam seama ca putem face mai multe cu oameni mai putini”, spune Constantinescu.

    Atras de la McDonald’s, unde facea acelasi lucru, adica se ocupa de costuri, Andrei si sistemul pus la punct de el pot spune azi foarte clar care a fost cea mai rentabila zi din an pentru Bostina, in ce zi s-a muncit cel mai mult pentru cei mai putini bani, care sunt clientii cei mai profitabili si cei mai putin profitabili si, desigur, cine sunt avocatii productivi sau echipele cele mai eficiente. Dintre cele patru firme respondente, doar Bostina & Asociatii a recrutat mai putini oameni in primul semestru al lui 2009 – 9 – decat a facut-o in prima jumatate a lui 2008 – 12.

    Controlul costurilor a devenit necesar intr-o piata avocatiala unde cererea si oferta au dezechilibrat serios balanta dintre angajat si angajator. Si au facut-o desigur in favoarea angajatului, asa cum s-a intamplat in fiecare segment economic cand economia “duduia”. Pana anul trecut, toata “lumea buna” din avocatura angaja in nestire, impinsa de la spate de cresterea pietei de consultanta, de inmultirea fuziunilor si a achizitiilor sau de tranzactiile imobiliare. Acum insa, accentul a trecut brusc de la numarul angajatilor la calitate, ceea ce inseamna ca mai putini absolventi de drept pot profesa imediat dupa ce-si finalizeaza studiile, si asta conduce la reducerea pretentiilor candidatilor la interviurile de angajare. “Acum se cauta oameni exceptionali, in care merita sa investesti pe termen lung”, spune Constantinescu, care crede ca, pentru moment cel putin, cursa salariilor s-a incheiat.

    Tot el spune insa ca aceia care vor reusi sa-si gaseasca locul intr-una dintre marile case de avocatura vor creste foarte bine, vor avea mai mult timp sa se dezvolte, pentru ca piata nu-i va forta sa creasca artificial, vor putea acumula mai multe, dar probabil in primii ani o vor face pe bani mai putini decat generatiile premergatoare lor. “In ultimii trei-patru ani, principalele intrebari din partea candidatilor in timpul interviurilor vizau nu oportunitatile de dezvoltare in cadrul firmei, ci masina, telefonul mobil, zilele de concediu, primele si bonusurile”, comenteaza Gabriel Zbarcea, managing partner al Tuca Zbarcea & Asociatii.

    La stat isi termina studiile in jur de 300 de tineri avocati in fiecare an. O mare parte dintre ei intra in atentia caselor importante de avocatura inca din anii terminali, prin sistemele de burse pe care aproape toate firmele de top le folosesc pentru a-si asigura serviciile celor mai buni studenti. Vestea buna pentru studenti este ca bursele continua si anul acesta. Vestea mai putin buna este ca asteptarile partenerilor societatilor de avocatura au crescut. Si au crescut si pe fondul unei “oferte” mai bogate de oameni cu experienta disponibili in piata. Or, acesti avocati erau greu de gasit inainte de criza. Asta spune Gabriel Zbarcea cand se refera la profilul celor 13 oameni recrutati in primul semestru al anului in structurile firmei pe care o conduce: 10 tineri absolventi si trei avocati cu experienta.

    Cititi mai departe ce spune Gabriel Zbarcea despre principalele dificultati cu care se confrunta avocatii experimentati.

  • Peste 2 mil. euro, castigul anual al unui avocat din Bucuresti

    Cel mai bine platit avocat din Bucuresti a castigat oficial in 2006 peste 7 milioane de lei (circa 2 mil. euro), potrivit datelor obtinute de ZF de la Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti. Acestea sunt ultimele date disponibile.

    Mai multe amanunte, pe www.zf.ro

  • Al doilea avocat de business din Guvernul Tariceanu

    De altfel, activitatea de avocat al lui Catalin Predoiu a generat deja controverse in presa, data fiind activitatea de consultanta juridica oferita in urma cu 8-9 ani companiei Rompetrol, condusa de Dinu Patriciu, membru de seama al Partidului National Liberal.

    Insa presedintele Traian Basescu a afirmat ca speculatiile legate de activitatea anterioara a acestuia "nu au acoperire in legaturi care sa-i pericliteze activitatea in Ministerul Justitiei", precizand ca are toata increderea in el.

    Absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti, in 1991, Catalin Predoiu este avocat asociat la casa de avocatura Zamfirescu, Racoti, Predoiu, fiind specialist in tranzactii bancare si financiare.

    Sursa foto: Administratia Prezidentiala

  • Sediu nou pentru bpv Grigorescu

    Incepand din aceasta luna, firma de avocatura va ocupa vila recent renovata, amplasata in centrul Bucurestiului.
    "Aveam nevoie de un spatiu de birouri care trebuia sa fie potrivit ca reprezentativitate si functionalitate, dar sa ne si sustina cresterea planificata pentru urmatorii ani", a declarat, intr-un comunicat de presa transmis de Colliers, Catalin Grigorescu, Managing Partner al bpv Grigorescu.