Tag: asigurare

  • Cum ar putea însă 7,2 milioane de români să investească în viitorul lor când chiar economiile lor pentru viitor sunt luate la ochi de stat?

    Toate ţările în care pensionarii trăiesc decent au un sistem de economisire foarte clar şi bine împământenit, iar companii specializate se ocupă de investirea banilor de pensii, pentru a-i înmulţi. Un exemplu teoretic al unei persoane din România care se va pensiona în anul 2048 arată că Pilonul I (pensia de stat) poate să asigure o rată de înlocuire de numai 37% din venitul câştigat înainte de pensionare. 

    Fondurile de pensii private sunt acţionare la 31 de companii şi au investiţii de aproape 7 miliarde de lei, adică 4,2% din capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti. Ce înseamnă investiţiile din banii de pensii private ale românilor pentru bursă, pentru economie şi, în general, pentru bătrâneţile (mai) liniştite ale celor care muncesc acum?

    „Pilonul” pieţei de capital din România, banii pentru viitor, folosiţi pe termen scurt?

    Fondurile de pensii private Pilon II sunt acţţionare la 31 de companii listate la Bucureşti şi au investiţţii de aproape 7 miliarde de lei, adică 4,2% din capitalizarea totală a bursei. Cumulat nu pare mult, însă individual cele şapte fonduri Pilon II au 11,6% din Banca Transilvania, 11,9% din Electrica şi chiar 15,5% din Medlife.

    „Dar în cele din urmă există o investiţie care le înăbuşă pe celelalte: investiţia în sine.” Sunt cuvintele lui Warren Buffett, omul care la 87 de ani, vârstă la care unii români îşi planifică strategic câte şi ce medicamente să cumpere din pensie ca să le ajungă bani şi pentru traiul zilnic, are o avere estimată de revista americană Forbes la 86 de miliarde de dolari, adică poate cumpăra jumătate din cât produce economia românească într-un an.

    Buffett cu siguranţă nu are grija banilor de pensie, dar pentru micii investitori care se familiarizează cu domeniul finanţelor sau pentru pentru cei care caută să replice strategia de investiţii a miliardarului cuvintele de mai sus reprezintă o piatră de hotar.

    Cum ar putea însă 7,2 milioane de români să investească în viitorul lor când chiar economiile lor pentru viitor sunt luate la ochi de stat, care caută să le folosească pe termen scurt pentru a-şi extinde electoratul?

    „Guvernul a pus pe masă această variantă (la jumătatea lunii mai statul a anunţat suspendarea contribuţiilor la Pilon II) din motivaţii pe termen scurt. Aparent sunt angajate cheltuieli foarte mari la bugetul de stat, care nu pot fi sprijinite de ritmul în care cresc veniturile.

    Este greu să te păstrezi într-un deficit bugetar de 3%. Este o problemă de cash flow, nu-i o problemă de datorie publică. Este nevoie de bani pentru acoperirea acestor cheltuieli (majorări salariale, majorări de pensii – n. red.)“, explică Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR).

    „Pilonul” pieţei de capital

    Bursa de la Bucureşti este lovită în plin de afirmaţiile politice contradictorii cu privire la mecanismul de funcţionare a Pilonului II de pensii private, printre cei mai activi investitori de la BVB, în condiţiile în care în luna mai indicele principal BET a scăzut cu 7,3% şi a marcat a treia cea mai slabă lună din 2012 încoace.

    Scăderea a venit în contextul în care de la jumătatea lunii mai în piaţă au fost aruncate declaraţii politice contradictorii cu privire la Pilonul II de pensii private, ceea ce implicit a creat o stare de nervozitate şi de panică în rândul investitorilor, atât a celor instituţionali, cât şi a celor mici.

    Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au investiţii de 6,9 mld. lei în acţiuni la bursa românească la decembrie 2017 (cele mai recente date), în creştere cu 9% faţă de iunie 2017, pe fondul unor achiziţii de acţiuni şi în contextul aprecierilor unor titluri din portofolii, potrivit calculelor ZF. Cumulat, participaţiile acestora nu sunt mari, însă individual deţinerile ajung chiar şi la 16%, cum este cazul emitentului BVB sau 15,5% la MedLife şi 14% la Transgaz.

    În ultima săptămână din luna mai, ministrul muncii a afirmat la un post de televiziune că Pilonul II va deveni unul opţional, fără să ofere însă mai multe detalii, iar a doua zi dimineaţă a venit replica preşedintelui Klaus Iohannis: „Este începutul sfârşitului pentru Pilonul II“.
    O piaţă bursieră bulversată şi aruncată în haos de declaraţii politice în condiţiile în care cu doar o săptămână înaintea afirmaţiilor ministrului muncii, vicepremierul Viorel Ştefan spunea că nu există niciun program pe masa guvernului cu privire la modificarea Pilonului II. Fără să vrea, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, l-a contrazis pe Viorel Ştefan: „La final de iunie sau început de iulie vom ieşi cu un proiect la Pilonul II”.

    De ce reacţionează agresiv bursa

    Incertitudinile din piaţă cu privire la mecanismul Pilonului II se reflectă în preţurile acţiunilor cel mai des întâlnite în portofoliile Pilonului II: BVB, la minimul din vara anului 2016 încoace, MedLife, scădere de 6% doar într-o săptămână (24-31 mai 2018), Transgaz, minus 4% într-o săptămână.

    Pilonul II este caracterizat de analişti ca pilonul pieţei de capital din România, întrucât cele şapte fonduri sunt printre cei mai activi investitori de la bursă, asigură 15% din lichiditate, sunt acţionare la 31 de companii de pe segmentul principal de tranzacţionare, din cele 87, şi nu sunt doar contraparte pentru retail.

    Fondurile Pilon II au bifat listările private din ultimii doi ani, iar anunţurile politice recente, inclusiv intenţia scrisă a statului de a modifica regulile de funcţionare a acestui sistem (ulterior negată), nu fac altceva decât să îngheţe piaţa ofertelor publice din România.

    Cea mai mare expunere a fondurilor la BVB este cea de la Banca Transilvania, cu o valoare cumulată a participaţiilor de 1,07 miliarde de lei, urmată de Fondul Proprietatea (1 mld. lei) şi Romgaz (907 mil. lei).

    Practic, fondurile Pilon II au 11,6% din a doua instituţie de credit ca mărime din România, fiind printre cei mai mari acţionari alături de SIF-uri.

    Ce urmează

    La jumătatea lunii mai a apărut prima intenţie scrisă (ulterior negată) cu privire la funcţionarea Pilonului II de pensii prin care statul voia să suspende contribuţiile timp de şase luni, ceea ce ar fi însemnat mai puţini bani pentru investiţiile celor şapte administratori Pilon II la bursă, iar acest lucru s-ar fi regăsit în lichiditate şi implicit în cotaţiile bursiere.

    Cele mai mari listări private din ultimii doi ani au atras atenţia fondurilor Pilon II, care au subscris la Sphera Group (investiţii de 111 mil. lei), Digi Communications (166 mil. lei) sau MedLife (117 milioane de lei).

    Recent, organizaţiile şi asociaţiile din domeniul pensiilor private, patronate şi reprezentanţi ai mediului financiar au făcut un apel comun la adresa guvernului pentru a menţine neschimbată legislaţia şi principiile de funcţionare a Pilonului II, sistem menit să asigure „prosperitatea“ la pensie a celor peste 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri.

    Radu Crăciun atrage atenţia că în cazul în care guvernul se va atinge de fondul deja existent al Pilonului II, în valoare de 42 mld. lei, acest lucru ar reprezenta un atac la proprietatea privată.

    „În mod normal, această proprietate ar trebui să fie protejată prin constituţie şi ştiu suficient de multe persoane care se gândesc serios să îşi apere drepturile din acest punct de vedere, dar din păcate, în măsura în care o astfel de decizie ar fi luată printr-o OUG, calea de atac ar fi la mâna Avocatului Poporului. În rest, oricine ar vrea să atace acestă măsură, ar trebui să aştepte ca ordonanţa să ajungă lege.“

    În cazul în care guvernul ar propune participanţilor la Pilonul II să facă transfer către Pilonul I, preşedintele APAPR menţioneză că aceştia ar trebui să fie corect informaţi.

    „Participanţii ar trebui să fie corect informaţi în toate privinţele, inclusiv în privinţa randamentului Pilonului I, care nu există, dar cu toate acestea este vehiculat. În plus, oamenilor li se induce incorect senzaţia că Pilonul I şi Pilonul II înseamnă aproape acelaşi lucru, dar în realitate ele sunt sisteme complementare“, mai spune Radu Crăciun.

    De ce pensia publică este insuficientă

    Un exemplu teoretic al unei persoane care se va pensiona în anul 2048 arată că Pilonul I (pensia de stat) poate să asigure o rată de înlocuire de numai 37% din venitul câştigat înainte de pensionare, comparativ cu un nivel recomandat de 70%, potrivit calculelor KPMG.

    O persoană care câştigă salariul mediu pe economie şi contribuie periodic la

    Pilonul I, Pilonul II şi la un produs de asigurare de viaţă pe întreaga perioadă a vieţii active ar putea obţine un venit total la pensionare de aproximativ 2.610 lei, din care 1.650 lei din Pilonul I, 670 lei din Pilonul II şi 290 lei din asigurarea de viaţă (poliţă de asigurare – protecţie şi economisire – în valoare de 120 de lei pe lună sau 1.440 de lei pe an).

    O persoană care ar câştiga în 2048 un salariu net de aproximativ 8.900 de lei (creştere anuală de 2% în termeni reali), adică dublul salariului mediu pe economie, ar beneficia de o pensie de aproximativ 3.300 lei din sistemul public. Suplimentar, la data pensionării, în contul său de Pilon II s-ar acumula aproape 310.000 lei, în timp ce poliţa de asigurare ar acumula un beneficiu la maturitate de 134.000 lei, potrivit calculelor KPMG.

    Persoana ar beneficia astfel de fonduri cumulate de aproape o jumătate de milion de lei, în baza cărora ar putea să beneficieze de un venit lunar suplimentar de 1.900 lei pentru întreaga perioadă de viaţă rămasă (19 ani), fără a lua în considerare şi veniturile suplimentare din reinvestire.

    Cumulând toate beneficiile, venitul total după pensionare ar fi de aproximativ 5.200 lei pe lună (toate sumele, exprimate în echivalentul puterii de cumpărare a anului 2017), potrivit KPMG.

    Dacă contribuţia la Pilonul II ar creşte din 2019 la 6% (nivel ce iniţial era planificat a fi atins în 2016), rata de înlocuire a venitului ar creşte la 63%, din care 34% din Pilonul I, 22% din Pilonul II şi 7% din poliţa de asigurare cu componentă de economisire. Astfel, persoana ar beneficia de un venit lunar total de 5.600 lei după pensionare.

    În lipsa Pilonului II, rata de înlocuire a venitului ar scădea la 50%, respectiv 43% din Pilonul I şi 7% din poliţa de asigurare cu componentă de economisire. Venitul lunar total al persoanei după pensionare în acest scenariu ar fi de 4.414 lei.

  • Cine a fost furnizorul OFICIAL de apă la mitingul PSD. Uimitoarea poveste a firmei cu zero angajaţi care a asigurat zeci de mii de sticle la manifestaţia de partid

    Zecile de mii de manifestanţi transportaţi sâmbătă, 9 iunie, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la „mitingul împotriva abuzurilor“, au fost hidrataţi cu apă plată de la Azuga Waters, firmă în insolvenţă, cu zero angajaţi, care îi aparţine lui Valerii Moraru, (încă) patronul echipei Rapid, scrie în exclusivitate Prosport.
     
    Sticlele de apă le-au fost distribuite oamenilor aduşi la manifestaţie din două camioane, unul amplasat în faţa reprezentanţei Orange, iar un al doilea, mai ferit, în faţa Aeroclubului.

    Apa luată de PSD de la firma lui Valerii Moraru ar fi trebuit, teoretic, să fie distribuită gratuit, însă lucrurile nu au stat chiar aşa.

    „Şoferul campionului din faţa Aeroclubului, un domn cu vestă de organizator de la PSD, probabil gândindu-se că e la un loc mai ferit, a vândut sticlele cu un leu bucata. Era înghesuială, oamenii le luau şi aşa, contracost, pentru că era căldură mare. Am chemat poliţia. Pesedistul s-a scuzat, explicându-le poliţiştilor că face şi el un ban de motorină. După intervenţia patrulei, şoferul a renunţat la idee şi a dat sticlele de la Azuga gratuit“, a povestit pentru ProSport jurnalistul Mihai Boeru, de la publicaţia „Gazeta Bucureştilor“.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dacă nu O revocă, riscă SUSPENDAREA! Liviu Dragnea, ÎMBĂRBĂTAT de succesul mitingului din 9 iunie

    ”Eu am spus ieri, şi nu numai eu, că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei, şi cu normalizarea codurilor penale, deciziile Curţii. Nu sunt prezicător, nu ştiu ce va face preşedintele Dar dacă va face GREŞEALA FATALĂ să nu pună în aplicare o decizie CCR, dincolo că se va face de râs peste tot în lume, această încălcare nu ne va lăsa indiferenţi. Nici nu mai cotnează că e vorba de Kovesi – putea fi şi Lazăr, oricine – noi nu vom putea sta cu mâinile în sân”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

    El a subliniat că social-democraţii nu pot admite ca o decizie CCR să nu fie pusă în aplicare şi vor utiliza tot ce au la dispoziţie.

    ”Se poate ajunge la ORICE. Eu spun din nou: dacă ne tot provoacă, NOI AM ARĂTAT ASEARĂ că răspundem la toate provocările şi nu lăsăm lucrurile aşa. Nu ne e frică. Dacă acest om care e preşedintele României înţelege că e, de fapt prizonierul statului paralel şi că va rămâne prizonierul statului paralel, dacă nu va acţiona conform Constituţiei, e problema lui, dar noi nu vom lăsa lucrurile aşa. Degeaba arătăm abuzuri, degeaba modificăm codurilor penale, dacă lăsăm nesancţionată o desconsiderare a deciziei CCR”, a adăugat preşedintele PSD.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ce se întâmplă cu banii tăi din pilonul II de pensii

    Toate ţările în care pensionarii trăiesc decent au un sistem de economisire foarte clar şi bine împământenit, iar companii specializate se ocupă de investirea banilor de pensii, pentru a-i înmulţi. Un exemplu teoretic al unei persoane din România care se va pensiona în anul 2048 arată că Pilonul I (pensia de stat) poate să asigure o rată de înlocuire de numai 37% din venitul câştigat înainte de pensionare. 

    Fondurile de pensii private sunt acţionare la 31 de companii şi au investiţii de aproape 7 miliarde de lei, adică 4,2% din capitalizarea Bursei de Valori Bucureşti. Ce înseamnă investiţiile din banii de pensii private ale românilor pentru bursă, pentru economie şi, în general, pentru bătrâneţile (mai) liniştite ale celor care muncesc acum?

    „Pilonul” pieţei de capital din România, banii pentru viitor, folosiţi pe termen scurt?

    Fondurile de pensii private Pilon II sunt acţţionare la 31 de companii listate la Bucureşti şi au investiţţii de aproape 7 miliarde de lei, adică 4,2% din capitalizarea totală a bursei. Cumulat nu pare mult, însă individual cele şapte fonduri Pilon II au 11,6% din Banca Transilvania, 11,9% din Electrica şi chiar 15,5% din Medlife.

    „Dar în cele din urmă există o investiţie care le înăbuşă pe celelalte: investiţia în sine.” Sunt cuvintele lui Warren Buffett, omul care la 87 de ani, vârstă la care unii români îşi planifică strategic câte şi ce medicamente să cumpere din pensie ca să le ajungă bani şi pentru traiul zilnic, are o avere estimată de revista americană Forbes la 86 de miliarde de dolari, adică poate cumpăra jumătate din cât produce economia românească într-un an.

    Buffett cu siguranţă nu are grija banilor de pensie, dar pentru micii investitori care se familiarizează cu domeniul finanţelor sau pentru pentru cei care caută să replice strategia de investiţii a miliardarului cuvintele de mai sus reprezintă o piatră de hotar.

    Cum ar putea însă 7,2 milioane de români să investească în viitorul lor când chiar economiile lor pentru viitor sunt luate la ochi de stat, care caută să le folosească pe termen scurt pentru a-şi extinde electoratul?

    „Guvernul a pus pe masă această variantă (la jumătatea lunii mai statul a anunţat suspendarea contribuţiilor la Pilon II) din motivaţii pe termen scurt. Aparent sunt angajate cheltuieli foarte mari la bugetul de stat, care nu pot fi sprijinite de ritmul în care cresc veniturile.

    Este greu să te păstrezi într-un deficit bugetar de 3%. Este o problemă de cash flow, nu-i o problemă de datorie publică. Este nevoie de bani pentru acoperirea acestor cheltuieli (majorări salariale, majorări de pensii – n. red.)“, explică Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR).

    „Pilonul” pieţei de capital

    Bursa de la Bucureşti este lovită în plin de afirmaţiile politice contradictorii cu privire la mecanismul de funcţionare a Pilonului II de pensii private, printre cei mai activi investitori de la BVB, în condiţiile în care în luna mai indicele principal BET a scăzut cu 7,3% şi a marcat a treia cea mai slabă lună din 2012 încoace.

    Scăderea a venit în contextul în care de la jumătatea lunii mai în piaţă au fost aruncate declaraţii politice contradictorii cu privire la Pilonul II de pensii private, ceea ce implicit a creat o stare de nervozitate şi de panică în rândul investitorilor, atât a celor instituţionali, cât şi a celor mici.

    Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II au investiţii de 6,9 mld. lei în acţiuni la bursa românească la decembrie 2017 (cele mai recente date), în creştere cu 9% faţă de iunie 2017, pe fondul unor achiziţii de acţiuni şi în contextul aprecierilor unor titluri din portofolii, potrivit calculelor ZF. Cumulat, participaţiile acestora nu sunt mari, însă individual deţinerile ajung chiar şi la 16%, cum este cazul emitentului BVB sau 15,5% la MedLife şi 14% la Transgaz.

    În ultima săptămână din luna mai, ministrul muncii a afirmat la un post de televiziune că Pilonul II va deveni unul opţional, fără să ofere însă mai multe detalii, iar a doua zi dimineaţă a venit replica preşedintelui Klaus Iohannis: „Este începutul sfârşitului pentru Pilonul II“.
    O piaţă bursieră bulversată şi aruncată în haos de declaraţii politice în condiţiile în care cu doar o săptămână înaintea afirmaţiilor ministrului muncii, vicepremierul Viorel Ştefan spunea că nu există niciun program pe masa guvernului cu privire la modificarea Pilonului II. Fără să vrea, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, l-a contrazis pe Viorel Ştefan: „La final de iunie sau început de iulie vom ieşi cu un proiect la Pilonul II”.

    De ce reacţionează agresiv bursa

    Incertitudinile din piaţă cu privire la mecanismul Pilonului II se reflectă în preţurile acţiunilor cel mai des întâlnite în portofoliile Pilonului II: BVB, la minimul din vara anului 2016 încoace, MedLife, scădere de 6% doar într-o săptămână (24-31 mai 2018), Transgaz, minus 4% într-o săptămână.

    Pilonul II este caracterizat de analişti ca pilonul pieţei de capital din România, întrucât cele şapte fonduri sunt printre cei mai activi investitori de la bursă, asigură 15% din lichiditate, sunt acţionare la 31 de companii de pe segmentul principal de tranzacţionare, din cele 87, şi nu sunt doar contraparte pentru retail.

    Fondurile Pilon II au bifat listările private din ultimii doi ani, iar anunţurile politice recente, inclusiv intenţia scrisă a statului de a modifica regulile de funcţionare a acestui sistem (ulterior negată), nu fac altceva decât să îngheţe piaţa ofertelor publice din România.

    Cea mai mare expunere a fondurilor la BVB este cea de la Banca Transilvania, cu o valoare cumulată a participaţiilor de 1,07 miliarde de lei, urmată de Fondul Proprietatea (1 mld. lei) şi Romgaz (907 mil. lei).

    Practic, fondurile Pilon II au 11,6% din a doua instituţie de credit ca mărime din România, fiind printre cei mai mari acţionari alături de SIF-uri.

    Ce urmează

    La jumătatea lunii mai a apărut prima intenţie scrisă (ulterior negată) cu privire la funcţionarea Pilonului II de pensii prin care statul voia să suspende contribuţiile timp de şase luni, ceea ce ar fi însemnat mai puţini bani pentru investiţiile celor şapte administratori Pilon II la bursă, iar acest lucru s-ar fi regăsit în lichiditate şi implicit în cotaţiile bursiere.

    Cele mai mari listări private din ultimii doi ani au atras atenţia fondurilor Pilon II, care au subscris la Sphera Group (investiţii de 111 mil. lei), Digi Communications (166 mil. lei) sau MedLife (117 milioane de lei).

    Recent, organizaţiile şi asociaţiile din domeniul pensiilor private, patronate şi reprezentanţi ai mediului financiar au făcut un apel comun la adresa guvernului pentru a menţine neschimbată legislaţia şi principiile de funcţionare a Pilonului II, sistem menit să asigure „prosperitatea“ la pensie a celor peste 7 milioane de români care contribuie la aceste fonduri.

    Radu Crăciun atrage atenţia că în cazul în care guvernul se va atinge de fondul deja existent al Pilonului II, în valoare de 42 mld. lei, acest lucru ar reprezenta un atac la proprietatea privată.

    „În mod normal, această proprietate ar trebui să fie protejată prin constituţie şi ştiu suficient de multe persoane care se gândesc serios să îşi apere drepturile din acest punct de vedere, dar din păcate, în măsura în care o astfel de decizie ar fi luată printr-o OUG, calea de atac ar fi la mâna Avocatului Poporului. În rest, oricine ar vrea să atace acestă măsură, ar trebui să aştepte ca ordonanţa să ajungă lege.“

    În cazul în care guvernul ar propune participanţilor la Pilonul II să facă transfer către Pilonul I, preşedintele APAPR menţioneză că aceştia ar trebui să fie corect informaţi.

    „Participanţii ar trebui să fie corect informaţi în toate privinţele, inclusiv în privinţa randamentului Pilonului I, care nu există, dar cu toate acestea este vehiculat. În plus, oamenilor li se induce incorect senzaţia că Pilonul I şi Pilonul II înseamnă aproape acelaşi lucru, dar în realitate ele sunt sisteme complementare“, mai spune Radu Crăciun.

    De ce pensia publică este insuficientă

    Un exemplu teoretic al unei persoane care se va pensiona în anul 2048 arată că Pilonul I (pensia de stat) poate să asigure o rată de înlocuire de numai 37% din venitul câştigat înainte de pensionare, comparativ cu un nivel recomandat de 70%, potrivit calculelor KPMG.

    O persoană care câştigă salariul mediu pe economie şi contribuie periodic la

    Pilonul I, Pilonul II şi la un produs de asigurare de viaţă pe întreaga perioadă a vieţii active ar putea obţine un venit total la pensionare de aproximativ 2.610 lei, din care 1.650 lei din Pilonul I, 670 lei din Pilonul II şi 290 lei din asigurarea de viaţă (poliţă de asigurare – protecţie şi economisire – în valoare de 120 de lei pe lună sau 1.440 de lei pe an).

    O persoană care ar câştiga în 2048 un salariu net de aproximativ 8.900 de lei (creştere anuală de 2% în termeni reali), adică dublul salariului mediu pe economie, ar beneficia de o pensie de aproximativ 3.300 lei din sistemul public. Suplimentar, la data pensionării, în contul său de Pilon II s-ar acumula aproape 310.000 lei, în timp ce poliţa de asigurare ar acumula un beneficiu la maturitate de 134.000 lei, potrivit calculelor KPMG.

    Persoana ar beneficia astfel de fonduri cumulate de aproape o jumătate de milion de lei, în baza cărora ar putea să beneficieze de un venit lunar suplimentar de 1.900 lei pentru întreaga perioadă de viaţă rămasă (19 ani), fără a lua în considerare şi veniturile suplimentare din reinvestire.

    Cumulând toate beneficiile, venitul total după pensionare ar fi de aproximativ 5.200 lei pe lună (toate sumele, exprimate în echivalentul puterii de cumpărare a anului 2017), potrivit KPMG.

    Dacă contribuţia la Pilonul II ar creşte din 2019 la 6% (nivel ce iniţial era planificat a fi atins în 2016), rata de înlocuire a venitului ar creşte la 63%, din care 34% din Pilonul I, 22% din Pilonul II şi 7% din poliţa de asigurare cu componentă de economisire. Astfel, persoana ar beneficia de un venit lunar total de 5.600 lei după pensionare.

    În lipsa Pilonului II, rata de înlocuire a venitului ar scădea la 50%, respectiv 43% din Pilonul I şi 7% din poliţa de asigurare cu componentă de economisire. Venitul lunar total al persoanei după pensionare în acest scenariu ar fi de 4.414 lei.

  • Cornel Coca Constantinescu (ASF): Asiguratorii au un rol semnificativ în finanţarea economiei

    “Industria asigurărilor are un rol social şi economic important  şi contribuie semnificativ la dezvoltarea economică prin compensarea pierderilor accidentale rezultate din activitatea companiilor şi prin punerea la dispoziţie a resurselor necesare reluării activităţii. În acelaşi timp, însăşi activitatea de asigurare promovează managementul responsabil şi recompensează utilizarea mijloacelor adecvate de administrare a riscului aferent activităţii. 

    Asigurările stimulează piaţa creditului, inclusiv cel imobiliar, impulsionează comerţul şi tranzacţiile prin acoperirerea riscului derivat din pierderi neprevăzute, dar posibile. 

    Societăţile de asigurare au rolul de catalizator al resurselor financiare atrase prin intermediul produselor de asigurări de viaţă şi efectuează distribuţia acestora în economie prin investiţiile realizate.

    Contribuţia societăţilor de asigurare la succesul ofertelor publice din ultimii ani nu a fost de neglijat.

    Societăţile de asigurare îndeplinesc şi rolul de investitor instituţional pe termen lung, prin investirea fondurilor în diferite societăţi, de regulă cele tranzacţionate pe piaţa de capital care îndeplinesc cerinţele de guvernanţă corporativă şi transparentă faţă de investitori, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei de capital.

    Rolul pieţelor financiare în economie si al activităţii de intermediere este vital. Asiguratorii au un rol semnificativ în finanţarea economiei.

    Structura investiţională agregată a societăţilor de asigurare din România, reflectă faptul că 85% din plasamentele financiare ale asiguratorilor sunt orientate către instrumente financiare lichide, de tipul obligaţiunilor.’’

  • Cum vrea unul dintre cei mai puternici retaileri de pe piaţa locală să facă rost de angajaţi, în mijlocul unei crize acute de personal

    2.100 de noi angajaţi ţintesc germanii de la Penny Market pentru a umple cele peste 200 de magazine pe care vor să le deschidă până în 2025. Şi, fiindcă strategia extinderii este una pe termen lung, şi planurile de recrutare a personalului sunt pe măsură: încep încă din liceu, la fel ca în ţara de origine a discounterului. 

    CONTEXT:
    Piaţa forţei de muncă din România se confruntă cu o lipsă acută de angajaţi. Rewe şi-a propus un ritm alert de deschideri de magazine Penny Market, de circa 20-25 anual până în 2025; necesarul de noi angajaţi ajunge la 300 în fiecare an.

    DECIZIE:
    Retailerul a hotărât să pună în aplicare un program de pregătire duală – Şcoala de Carte şi Meserii – precum şi programe de motivare şi retenţie a angajaţilor din magazinele Penny – Employee in the Spotlight, Penny Buddy, un program de leadership pentru manageri.

    CONSECINŢE:
    Un grad de retenţie mai mare a angajaţilor, precum şi pregătirea din timp a celor care vor umple cele peste 200 de magazine Penny Market deschise până în 2025.

    „Principalii piloni de creştere ai companiei sunt angajaţii, cărora încercăm permanent, pe lângă asigurarea unei remuneraţii corecte, să le punem la dispoziţie şi alte alte facilităţi, bonusuri de performanţă, de realizare, asigurare medicală privată care acoperă toate tipurile de afecţiuni etc. Investim totodată foarte mult în formarea lor profesională, atât în ce priveşte competenţa tehnică, dar şi în partea de soft skills”, descrie Daniel Gross, managing director al Rewe România, strategia companiei de motivare şi dezvoltare a resursei umane din cadrul companiei prezente pe piaţa locală prin magazinele Penny Market.
    În cadrul celor peste 220 de magazine Penny Market lucrează în prezent aproximativ 4.300 de angajaţi, iar numărul lor este în continuă creştere, în contexul în care compania şi-a propus să mărească ritmul deschiderilor pentru a atinge un obiectiv de peste 400 de magazine până în 2025.

    Numărul mediu de angajaţi dintr-o unitate Penny Market este de 15 persoane; conform planului de dezvoltare, retailerul german şi-a propus să deschidă 20-25 de unităţi în 2018 şi să angajeze aproximativ 300 de persoane anual. „Până în 2025, când ne propunem să atingem o reţea de 400 de magazine, ar trebui să creştem numărul noilor colegi cu aproximativ 2.100 de noi membri”, spun reprezentanţii Penny.

    În acest context, programele de atragere de noi angajaţi, precum şi cele de retenţie şi motivare a celor actuali sunt esenţiale în dezvoltarea companiei; cum strategia deschiderilor de noi unităţi este una pe termen lung, la fel este şi cea legată de recrutare. Astfel, Rewe începe recrutările încă din perioada studiilor liceale, numărându-se printre pionerii unui program axat pe formarea duală, realizat în parteneriat cu Camera de Comerţ Româno-Germană. În 2015, compania a demarat un program educaţional prin care tinerii primeau la finalul studiilor certificate de calificare pentru meseria de comerciant vânzător mărfuri alimentare şi nealimentare, recunoscute atât în România, cât şi în Germania. Acesta a fost primul proiect educaţional dezvoltat de Penny Market împreună cu Camera de Comerţ Româno-Germană, continuat cu Şcoala de Carte şi Meserii, începând cu 2016. „Am început cu un proiect pilot, iar acum avem acoperite cinci oraşe unde sunt şcoli pentru formare duală astfel încât să ne putem pregăti viitorii angajaţi şi mai aproape de specificul businessului nostru, şi de nevoile lor de dezvoltare”, descrie Gross programul.

    Prin proiectul Şcoala de Carte şi Meserii, angajaţi ai reţelei de comerţ devin mentori ai elevilor absolvenţi de clasa a VIII-a în cinci oraşe din România. Programul se desfăşoară pe o perioadă de trei ani; iar prin intermediul acestuia Rewe a decis să ofere unui număr de 34 de elevi din ciclul liceal posibilitatea de a alege, începând cu anul şcolar 2017-2018, o educaţie specializată în domeniul comerciant-vânzător şi să obţină la finalul studiilor calificarea de comerciant-vânzător. În programul Şcoala de Carte şi Meserii sunt implicaţi şi retailerii Lidl şi Hornbach.

    „În cadrul proiectului, elevii pot opta începând cu anul şcolar 2017-2018 pentru şcolarizare specializată în domeniul comerciant-vânzător. Pe toată perioada şcolarizării elevii beneficiază de o bursă de 400 de lei (200 de lei din partea statului, 200 de lei din partea companiei)“, descria anterior Daniel Gross programul. De asemenea, Penny Market asigură transportul şi masa de prânz pe toată perioada stagiului de practică, care este premiat, în cazul celor mai buni dintre ei, cu un loc de muncă în cadrul magazinelor.

    Elevii provin din cinci oraşe din România, mai exact de la Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân – Bucureşti, Liceul Economic Barbu A. Ştirbey – Buftea, Colegiul Economic George Bariţiu – Sibiu, Colegiul Naţional Economic Andrei Bârseanu – Braşov şi Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu – Timişoara. La finalul fiecărui semestru, evaluarea se face pe baza unor examene şi probe practice care se vor desfăşura în cele 16 magazine Penny Market implicate în program. La finalul celor trei ani de practică, elevilor li se va oferi posibilitatea de a deveni angajaţi cu drepturi depline în cadrul companiei. Anterior, programul Şcoala de Carte şi Meserii (care purta denumirea de Formare duală în retail) a avut la prima ediţie unsprezece tineri calificaţi pentru a activa în domeniul retailului şi doi dintre ei au folosit diploma internaţională de comerciant în Germania.

    În septembrie 2017, compania a debutat cu cea de-a doua ediţie a programului, iar în prezent se află în plin proces de recrutare a celei de-a doua generaţie de ucenici. „Acesta este un proiect de lungă durată, de aceea este prematur să ne pronunţăm cu privire la rezultatele ce vor urma, însă ne dorim să prelungim şi să extindem colaborarea cu Camera de Comerţ Româno-Germană”, descriu reprezentanţii companiei perspectivele lor asupra rezultatelor pe termen lung ale programului.
    În ceea ce priveşte retenţia actualilor angajaţi, compania desfăşoară mai multe programe de dezvoltare şi motivare a acestora. Spre exemplu, programul Employee in the spotlight, care  a avut ca obiectiv principal îmbunătăţirea proceselor din magazine şi construirea unor programe de dezvoltare pentru angajaţii din departamentul de vânzări. Programul a fost lansat în iulie 2016 atât pentru echipa din România, cât şi pentru cele din Austria, Italia, Ungaria şi Cehia. Doar în anul 2017, prin intermediul acestuia au avut loc 90.000 de ore de training prin intermediul cărora angajaţii Rewe au învăţat cum să interacţioneze mai bine şi mai eficient cu clienţii, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Un alt program, Penny Buddy, are la bază ideea că orice activitate este mai uşoară alături de un partener, iar rezultatul echipei este întotdeauna mai valoros decât suma rezultatelor individuale. Prin acest program intern de dezvoltare profesională, un membru din centrală şi unul din magazin devin colegi şi trec împreună printr-o serie de activităţi de învăţare şi training, explică reprezentanţii retaileruilui.

    Alături de aceste proiecte, compania desfăşoară şi programe de leadership la toate nivelurile de management ale companiei şi wellbeing pentru angajaţi, pentru a-şi menţine angajaţii activi şi motivaţi. În ceea ce priveşte pachetele salariale ale angajaţilor Rewe România, reprezentanţii companiei spun că acestea sunt formate, pe lângă salariu şi un bonus de performanţă, a căror valoare nu o divulgă, din bonus de loialitate pentru recomandarea unui viitor coleg, asigurare medicală privată, tichete de masă şi tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, produse pentru nou-născuţi şi pachete de şcoală pentru copiii angajaţilor. Alături de acestea se adaugă beneficii precum zile suplimentare pentru concediul de odihnă sau participarea la evenimente speciale – cum ar fi, de pildă, un campionat intern de fotbal.

    Anul trecut, retailerul a avut o cifră de afaceri mai mare cu 5% faţă de 2016, până la aproximativ 3 miliarde de lei, în contextul în care în 2016 a închis magazinele XXL Mega Discount. Divizia Penny a înregistrat o creştere de 17% anul trecut, parte din aceasta adusă de deschiderile celor 26 de magazine.

    Profitul companiei a scăzut de la 23,7 milioane de lei, la 19,7 milioane de lei, scădere care, potrivit lui Daniel Gross vine mai ales din închiderea diviziei XXL. În prezent, magazinele XXL sunt într-un process de remodelare care vizează transformarea lor în centre comerciale care au, pe 40% din suprafaţă, un magazin Penny Market, restul suprafeţei fiind închiriată de alte entităţi. La finalul anului trecut, reţeaua avea 221 de magazine Penny Market, cu 13% mai multe faţă de 2016; 80% din magazinele Penny au fost dezvoltate de companie de la zero.

    Din 2005 şi până în prezent, compania a investit 2,1 miliarde de euro, iar pentru atingerea obiectivului de 400 de magazine, compania şi-a bugetat investiţii de încă 565 de milioane de euro. 

    În rândul celor mai recente proiecte ale companiei se află lărgirea depozitelor de la Turda şi Ştefăneşti, 51 de remodelări într-un nou format (future store) şi 26 de deschideri de magazine. „Pe termen scurt, în 2018, ne propunem o remodelare a magazinelor Penny (în formatul future store), ne propunem să deschidem alte 20-25 de magazine şi sperăm într-o creştere a cifrei de afaceri cu două cifre, undeva la 12-13% ca şi perspectivă imediată”, descrie Daniel Gross obiectivele pentru anul în curs. Şi-au propus să deschidă în continuare noi magazine şi se află într-un proces continuu de achiziţii de terenuri pentru deschiderile din anii următori. „Lucrăm mult în avans şi, pentru a ajunge în 2025 la obiectivul de 400 de magazine, trebuie să investim mult acum. Din cei 565 de milioane de euro, cea mai mare parte a investiţiilor vor fi făcute până în 2023.”
    Pe termen mediu şi lung există în plan deschiderea celui de-al patrulea centru logistic al Rewe, continuarea ritmului de expansiune cu 20-25 de noi spaţii pe an şi, în paralel, remodelarea celorlalte magazine.

    În ceea ce priveşte regiunile în care vor deschide noile unităţi Penny Market, Daniel Gross spune că se referă la cele care au un bazin de potenţiali clienţi format din 15.000 de locuitori: „Poate să fie vorba la fel de bine despre un cartier din Bucureşti, precum şi despre un oraş mic de 10.000 de locuitori care să aibă nişte localităţi preurbane. Vrem să acoperim nu doar ruralul, ci şi urbanul pe toate categoriile, de la urbanul mare – Bucureşti – până la urbanul mic; în mod excepţional sunt alese şi comune, dar în general care au format de oraş – Floreşti sau Cluj, de exemplu”, explică Gross. Managing directorul companiei consideră că este încă loc în retailul alimentar din Capitală, în special în zona de discount, pe care activează Rewe. „Este un format care se adresează oamenilor care sunt foarte atenţi la ce cumpără; discountul există peste tot şi are loc în toate pieţele, indiferent de cât de matură este piaţa sau nu. Cert este că în Bucureşti e loc pentru discount, la fel cum este peste tot în ţară acolo unde nu am ajuns.”

    Planurile acestea nu vor fi deraiate în contextul unui scenariu economic mai pesimist din România. „Noi luăm în calcul o anumită constanţă, un anumit tren şi atunci crizele şi boomurile sunt acoperite; crizele fac parte din simulare, noi avem o simulare pe termen lung, iar crizele fac parte din scenariu. Pe termen lung se anulează”, răspunde Gross, întrebat de potenţialul unei noi crize economice pe piaţa locală. 

  • Arme în lupta cu lipsa de personal

  • Angajaţii de la salubritate din Sânnicolau Mare nu au primit salariile şi refuză să adune gunoaiele

    Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Primăria Sânnicolau Mare, angajaţii operatorului zonal de salubritate din oraş se află în grevă spontană pentru neplata salariilor şi refuză să colecteze deşeurile.

    Reprezentanţii primăriei din oraşul timişean susţin că operatorul, câştigător a licitaţiei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş, nu respectă condiţiile contractuale şi se dovedeşte a fi “incapabil să asigure serviciile pentru care este plătit”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acestea sunt cele mai ciudate zece fobii

    Cu toate că unele fobii sunt destul de frecvente (agorafobia, fotofobia, claustrofobia etc.) există o serie de astfel de manifestări cel puţin neobişnuite. Noi îţi facem o listă cu 10 dintre ele.

    Tafofobia este frica de a fi îngropat de viu. Cercetările sugerează că a apărut (şi probabil a atins apogeul) în timpul anilor 1700, într-un moment în care ciuma a fost agresivă, iar oamenii se temeau că medicii ar declara în mod eronat pacienţii că sunt morţi. Tafofobia a reprezentat un fenomen atât de serios, încât cadavrele erau adesea stocate pentru perioade lungi de timp înainte de înmormântare pentru a se asigura că nu se vor trezi.

    Eisoptofobia este frica de oglinzi sau, mai precis, de a-ţi vedea reflexia într-o oglindă. Privitul într-o oglindă poate provoca ruşine sau stres din cauza eizoprofobiei şi poate duce la depresie, potrivit mai multor studii.

    Citiţi mai multe pe CSID

  • Ţara care “schimbă” vremea: cel mai mare proiect de acest gen din lume. Sistemul de control care va creşte nivelul de precipitaţii într-o regiune de trei ori suprafaţa Spaniei

    Odată instalat, sistemul are potenţialul de a creşte nivelul de precipitaţii cu 100 de miliarde de metri cubi pe an. Zeci de mii de camere de ardere vor fi instalate pe Podişul Tibetan într-o încercare de a creşte cantitatea de precipitaţii pentru o zonă de trei ori mai mare decât aria Spaniei care este de aproximativ 500.000 de kilometri pătraţi, scrie Interesting Engineering.

    Este cel mai mare proiect de schimbare a vremii din întreaga lume şi a fost dezvoltat de Aerospace Science and Technology Corporation din China.

    Citiţi continuarea pe descoperă.ro