BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Analiză: Restricţionarea muncii de la birou poate pune în pericol productivitatea

    Costurile de ocupare a spaţiilor de birouri reprezintă, în medie, între 3 şi 4% din cifra de afaceri a companiilor de servicii din Bucureşti, putând coborî chiar şi sub 2%, în anumite cazuri, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

    Analiza ia în calcul rezultatele din 2019 realizate de companii din domenii diverse, precum realizarea de software-uri, agenţii de publicitate, consultanţă în tehnologia informaţiei, inginerie şi consultanţă tehnică, servicii de suport pentru întreprinderi, contabilitate şi audit financiar, arhitectură sau agenţii imobiliare.

    Companiile analizate, ale căror venituri sunt realizate preponderent din munca prestată în cadrul spaţiului de birouri, au realizat în 2019 o cifră de afaceri cumulată de 8 miliarde de euro, având circa 112.000 de angajaţi şi o productivitate medie de 70.000 de euro per angajat. Costul de ocupare a spaţiilor de birouri pentru aceste companii, format din chirie, taxă de servicii şi utilităţi, a fost estimat la 255 de milioane de euro pe an, echivalentul a circa 190 de euro / angajat / lună.

    În contextul pandemiei, care a impus o serie de reguli de distanţare pentru a limita răspândirea virusului, companiile au implementat proceduri pentru desfăşurarea activităţii de acasă pentru cea mai mare parte a angajaţilor, reducând gradul de ocupare fizică a birourilor spre nivelul de 35 – 40%.

    În condiţiile în care noul model de lucru a venit cu o serie de provocări, dar şi cu beneficii, cea mai mare parte a companiilor analizează în prezent felul în care îşi va desfăşura activitatea pe termen mediu şi lung, monitorizând atent evoluţia productivităţii şi reanalizând costurile de ocupare a spaţiilor.

    „Datele analizate ne arată că restricţionarea muncii de la birou, impusă de regulile de distanţare socială, poate fi dăunătoare punând în pericol productivitatea, nevoile sociale ale angajaţilor sau nevoia de diversitate, de a învăţa şi a realiza lucruri noi. Angajaţii care au lucrat de acasă s-au adaptat în contextul actual şi au căutat să performeze într-o situaţie excepţională percepând-o, în cele mai multe cazuri, ca o etapă temporară. Într-un scenariu în care munca de acasă ar fi adoptată pe scară largă pe termen mediu şi lung, credem că indicatorul de productivitate ar fi greu pus la încercare, iar o scădere de doar 5% ar anula practic integral reducerea de costuri generată de eventuala renunţare la spaţiile de birouri”., declară Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

    O parte din costurile de ocupare a spaţiilor de birouri au fost „transferate” în această perioadă în conturile angajaţilor, aceştia fiind puşi în situaţia de a achita facturi la utilităţi mai mari şi chiar de a investi în mobilier de birou sau locuinţe mai spaţioase pentru a-şi putea desfăşura activitatea profesională de acasă.

    Bucureştiul are un stoc modern de birouri destinate închirierii de peste 2,9 milioane de metri pătraţi, spaţii în care înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19 îşi desfăşurau activitatea aproximativ 260.000 de angajaţi, un sfert din salariaţii din Capitală. Proprietarii acestor spaţii realizează o cifră anuală de circa 600 de milioane de euro din închirierea şi administrarea acestor spaţii. Pe lângă firmele de servicii incluse în analiză, în cadrul acestor birouri îşi mai desfăşoară activitatea bănci, firme de asigurări sau case de avocatură, precum şi echipele de management şi suport ale unor companii din energie, industrie, farma sau comerţ.

  • Cazacu, XTB: Nou maxim istoric pentru bitcoin.. o nouă bulă speculativă?

    O analiză semnată de Claudiu Cazacu, XTB România se întreabă dacă noul maxim istoric pentru bitcoin, peste nivelurile din 2017, nu reprezintă o nouă bulă speculativă.

    Monedele virtuale se tranzacţionează descentralizat, pe o serie de burse şi entităţi similare, consecinţa fiind că nu avem un nivel unic de preţ, ci un set de preţuri, în general destul de apropiate, spune analistul. Pe bursele principale, însă, la 1 decembrie cotaţia bitcoin (BTC) s-a apropiat de 20.000 de dolari. Deşi a depăşit nivelul vârfului istoric anterior, nu a reuşit totuşi să spargă pragul rotund menţionat.

    Între argumentele care au susţinut, probabil, ascensiunea criptomonedelor se regăsesc: sentimentul instituţional redat în culori mai calde, un apetit speculativ mai ridicat, anunţuri referitoare la unele proiecte şi chiar şi modificări în Administraţia SUA, după alegeri.

    La o privire mai atentă, putem vorbi despre un catalizator important, deschiderea arătată pentru acceptarea monedelor virtuale de către Paypal, procesator de plăţi utilizat de o reţea largă de comercianţi. Un fond focalizat pe bitcoin al Fidelity, gigant în industria de administrare de active din SUA, fusese deja din această toamnă văzut de unii observatori ca un alt vot de încredere. Pentru Ripple, un puternic impuls a venit dinspre raportul OMFIF (think-tank pe probleme de finanţe şi politici monetare la nivel global) care a tratat în termeni favorabili perspectivele monedei pentru a fi utilizată în transferuri interbancare transnaţionale. Pe un teren fertil optimismului a venit şi anunţul organismului care dezvoltă XRP privind intenţia de a promova moneda în piaţa tranzacţiilor de produse derivate, cu volume de ordinul trilioanelor de dolari. Pentru Ethereum, speranţele se leagă de sistemul 2.0, care ţinteşte un nivel de scalabilitate şi eficienţă care să concureze cu infrastructura de plăţi tradiţională, iar un prim pas a fost realizat deja.

    O variabilă esenţială este, pe lângă toate acestea, interesul publicului. Deşi departe de nivelurile din 2017, volumul căutărilor ”bitcoin” pe Google s-a dublat faţă de luna trecută, şi este la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.

    Se poate vorbi, în aceste condiţii, de o nouă bulă speculativă de proporţii pe monedele virtuale? Dacă privim cele 3 monede majore, din perspectiva capitalizării, numai bitcoin a atins noi recorduri. Ethereum (ETH) este la aproximativ 43% din valoarea de vârf, pentru ripple (XRP) situaţia fiind şi mai ”serioasă”: 23% din valoarea recordului de la începutul anului 2018. Acele valori, însă, au fost rezultatul unor mişcări de amploare istorică, într-o perioadă foarte scurtă, deci, în sine, nu putem considera monedele virtuale ”ieftine” doar pentru că sunt mult sub reperele de vârf.

    Putem, totuşi, considera că, estimativ, percepţia s-ar structura în favoarea unei evaluări relativ mai favorabile XRP şi ETH în raport cu BTC. Mişcările ascendente puternice au nevoie, în general, de un timp de ”aşezare”, de relativă stabilizare, dând timp participanţilor să se alinieze cu noile cotaţii.

    Pe termen lung, digitalizarea şi nevoia de active alternative ar putea susţine apetitul pentru monedele virtuale, cu atât mai mult cu cât progresele anunţate şi parţial implementate măresc eficienţa operaţională a acestora.

    Utilitatea ca mijloc de transfer al valorii începe să fie conştientizată la scară mai largă, însă rămân multe semne serioase de întrebare. Unele ţin de volatilitatea foarte ridicată, care influenţează masiv utilitatea pe termen scurt a monedelor ca păstrătoare de valoare, altele de utilizarea cu scop de evitare a unor reguli sau legi.

    Imensa necunoscută este cadrul viitor de reglementare. În condiţiile reglementării favorabile, evitând ipoteza interdicţiei, totuşi, beneficiile acestui nou tip de active ar putea depăşi, în ochii multor participanţi, dezavantajele, încheie Cazacu.

    XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

  • Cum afectează reapariţia graniţei dintre UE şi Marea Britanie mobilitatea salariaţilor

    Accesul facil la piaţa muncii şi dreptul de a circula fără restricţii în orice stat membru al Uniunii Europene (UE) reprezintă două dintre cele mai importante avantaje ale apartenenţei la UE pentru cetăţeni. Britanicii însă riscă să le piardă începând cu 1 ianuarie 2021, ca urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE. Cele două părţi încă negociază intens, în această perioadă, un acord post-Brexit care să stabilească noile condiţii de relaţionare, inclusiv pe piaţa muncii şi în domeniul asigurărilor sociale, după expirarea perioadei de tranziţie, la 31 decembrie 2020. Timpul rămas este însă foarte scurt, aşadar cei direct implicaţi ar trebui să se pregătească pentru oricare dintre scenariile posibile.

    Primul scenariu, şi cel de preferat, este acela în care se ajunge la un acord în timp util, în care să fie prevăzute toate aspectele esenţiale. În cazul în care nu se decide un acord la nivelul UE, atunci mai există posibilitatea încheierii de acorduri bilaterale între Marea Britanie şi fiecare stat membru. A treia variantă este cea în care nu se ajunge la niciun fel de acord şi atunci Marea Britanie va fi tratată de statele membre ca un stat terţ din toate punctele de vedere. Acest ultim scenariu pare totuşi mai puţin probabil.

    Atât companiile româneşti care trimit angajaţi în Marea Britanie, cât şi cele britanice care trimit angajaţi în România trebuie să se pregătească pentru trecerea în 2021. Majoritatea structurilor de mobilitate curente urmează prevederile Directivei Comisiei Europene (CE) pentru detaşarea de personal, ce nu va mai fi aplicabilă post-Brexit în relaţiile menţionate. Astfel, o mare provocare va consta în determinarea corectă a legislaţiei aplicabile unei relaţii de muncă transfrontaliere în afara reglementărilor europene actuale privind detaşarea în cadrul UE. În cazul României, vor deveni aplicabile exclusiv structurile de mobilitate prevăzute de Codul Muncii: delegare, detaşare şi/sau clauze de mobilitate. Toate aceste alternative au însă particularităţi proprii distincte de instituţia juridică a detaşării în baza directivei CE. Cel mai comun exemplu este cel al obligaţiei de a suspenda contractul individual de muncă, în ţara de origine, pe perioada detaşării clasice, reglementată de Codul Muncii (spre deosebire de cazul detaşării în baza directivei, când contractul de muncă rămâne activ). Astfel, angajatorii vor trebui să îşi regândească politicile de mobilitate în relaţia cu Regatul Unit, poate chiar să le alinieze într-o mare măsură celor aplicabile până acum în relaţia cu state terţe. Determinarea corectă a legislaţiei aplicabile unei relaţii de muncă nu este doar încă un punct pe listă care trebuie bifat. Nu este vorba doar de un act birocratic, ci despre drepturile pe care le are fiecare angajat în raporturile sale de muncă cu angajatorul, drepturi care pot ţine de nivelul de salarizare, sănătate şi securitate în muncă, zile de concediu, ore suplimentare, condiţii de repatriere, dar şi drepturi de asigurări sociale.
    Similar, apartenenţa la un sistem de asigurări sociale pentru contractele de muncă valabile în piaţa comună este reglementată, în prezent, de legislaţia europeană (Regulamentul CE 883/2004). În cazul în care se ajunge la un acord, fie comun, fie bilateral, cel mai probabil se va menţine, ca regulă, plata contribuţiilor într-un singur stat şi se vor detalia criteriile în funcţie de care se alege statul beneficiar. Este de aşteptat ca aceste reguli să fie oarecum similare în ambele situaţii (acord comun sau bilateral) şi să permită obţinerea unor certificate de acoperire sociale (similare celor actuale de tipul A1, care să ofere angajatului posibilitatea să rămână asigurat în statul membru de origine şi să fie exceptat de plata contribuţiilor obligatorii în statul gazdă).

    Dar, dacă la finalul perioadei de tranziţie, aceste aspecte nu sunt clar stabilite, se poate ajunge în situaţia în care, spre exemplu, angajaţii britanici care activează în România să fie obligaţi să se înregistreze aici în scop de asigurări sociale şi vice-versa.
    Acest aspect are mai multe implicaţii. În primul rând, în lipsa unui acord, dubla impunere a veniturilor în scop de asigurări sociale nu poate fi evitată şi acest lucru va aduce cu sine costuri suplimentare pentru angajaţi şi angajatori. Apoi, activităţile temporare, cum sunt cele de mobilitate, nu îndeplinesc de cele mai multe ori condiţiile minime de stagiu de cotizare (mai puţin în cazurile în care sunt urmate de un transfer permanent). Astfel, deşi se vor achita contribuţii de asigurări sociale în România, în lipsa unui stagiu minim de 15 ani, angajatul nu va primi pensie de la statul român. Pentru a rămâne asigurat la un cost cât mai mic, angajatul din Marea Britanie trebuie să găsească soluţii în legislaţia locală. Şi pentru angajaţii români care desfăşoară activităţi în Marea Britanie există soluţii, însă acestea presupun costuri suplimentare, fie că vorbim despre asigurare obligatorie sau voluntară.

    Fenomenul care a luat amploare pe fondul pandemiei de COVD-19 rămâne, cu siguranţă, aplicabil în continuare şi nu doar pentru structurile afectate de Brexit. Din păcate, însă, majoritatea angajaţilor şi chiar şi a angajatorilor încă nu au o privire de ansamblu a tuturor implicaţiilor telemuncii, mai ales în condiţiile în care aceasta este transfrontalieră. Conceptul de „detaşare virtuală” prinde din ce în ce mai mult contur la nivel global, însă, faptic, până nu va fi legiferat, acesta va fi cel mai probabil asimilat unei situaţii de telemuncă transfrontalieră.

    Din multe puncte de vedere, poate părea o structură uşor de implementat: nu mai este nevoie de vize/avize de muncă, nu mai există costuri de relocare şi călătorie etc. Apar, însă, varii implicaţii ale telemuncii în sine: de la securitate IT şi securitate în muncă, la costuri fiscale ce pot cuprinde nu doar impozit pe venit şi contribuţii de asigurări sociale, ci şi impozit pe profit asociat riscului de sediu permanent sau probleme de preţuri de transfer.
    În concluzie, în contextul pandemiei actuale, Brexit-ul poate fi un (alt) bun motiv pentru a reanaliza politicile de mobilitate internă şi a regândi modul de operare din perspectiva forţei de muncă. Lucrurile s-au schimbat peste noapte, oamenii s-au adaptat poate mai rapid decât ar fi crezut că o pot face, iar companiile trebuie să ţină pasul cu această nouă realitate a relaţiilor de muncă.

     

  • China a redevenit motorul de creştere al lumii, SUA şi Europa sunt sub nivelurile din 2019

    Economiile Americii şi zonei euro sunt încă mai mici decât erau anul trecut, în timp ce China a depăşit deja nivelul avut în ultimul trimestru din 2019 şi a redevenit motorul de creştere al economiei mondiale. 

    În timp ce zona euro se ajută de revenirea Chinei prin relaţiile comerciale pe care Germania le are cu aceasta, SUA, autoizolate prin războaiele lor comerciale, se bazează mai mult pe energia internă.

    Când viitorul preşedinte al SUA va prelua şefia guvernului, el va conduce o economie care şi-a revenit cu o viteză supersonică în al treilea trimestru. Totuşi, economia SUA este cu 3,5% sub cota de la sfârşitul anului trecut, scrie Financial Times. Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro este cu 4,3% mai mic, în timp ce economia chineză este deja cu circa 3% mai mare decât era în 2019. SUA sunt cea mai mare economie a lumii, iar zona euro este pe locul doi, însă aceasta din urmă este una fragmentată, care merge în direcţii diferite şi cu viteze diferite. Concurentul direct al SUA este China, care în unele privinţe, cum ar fi mărimea economiei raportat la paritatea puterii de cumpărare, este pe primul loc la nivel mondial.

    Deşi recesiunea înseamnă cel puţin două trimestre consecutive cu scădere economică, dimensiunile ei – dar şi viteza revenirii – se văd cel mai bine atunci când evoluţia economiei dintr-un trimestru este comparată cu cea din aceeaşi perioadă a anului anterior. Urmărind acest criteriu, economia americană s-a prăbuşit cu aproape 31% în trimestrul doi. PIB-ul zonei euro a scăzut atunci cu 15%. Acestea sunt cele mai adânci recesiuni din istoria recentă a Americii şi Europei. Statistica guvernului chinez, a cărei acurateţe este pusă uneori sub semnul îndoielii, arată pentru trimestrul doi o creştere anualizată de 3,2%.

    Spre deosebire de restul lumii, China, de unde a început să se răspândească pandemia de Covid-19, a fost lovită de criză cu forţă maximă în primul trimestru al acestui an, dar nici atunci scăderea n-a trecut de 10%, situându-se la minus 7%. Trimestrul trei a adus recuperări puternice în Occident: PIB-ul american a sărit în sus cu 33%, în ritm anualizat – singura măsură a evoluţiei economice pe care o oferă statistica guvernului de la Washington. Însă analiştii au calculat o creştere trimestrială de 7,4%. An la an, economia zonei euro şi-a încetinit scăderea, ajungând la minus 4%, însă în ritm trimestrial a avansat cu 12%. America a reuşit astfel să recupereze două treimi din ce a pierdut în criza provocată de pandemie.

    Revenirile din SUA şi Europa s-au datorat în principal redeschiderii afacerilor şi reluării activităţilor economice închise prin măsurile de lockdown aplicate de guverne pentru a încetini răspândirea coronavirusului. În zona euro, recuperarea reflectă şi legăturile comerciale strânse ale Germaniei cu economia chineză, care a depăşit faza de revenire. De aceea, creşterea în intensitate a pandemiei este mai periculoasă pentru SUA şi Europa decât pentru China.

    Pentru unii observatori, cum ar fi comentatorul pe teme economice John Plender de la Financial Times, situaţia de acum de pe scena economică globală este ironică.

    În timp ce Donald Trump şi Joe Biden, care s-au bătut în ultimele luni pentru funcţia de preşedinte al SUA, s-au întrecut în a se arăta cât mai duri faţă de China, economia chineză a redevenit motorul de creştere al economiei lumii.

    Constructorii auto şi companiile de inginerie din Germania au arătat clar acest lucru. China este singura dintre economiile mari ale lumii care va avea o evoluţie pozitivă anul acesta. FMI proiectează o creştere a PIB de aproape 2% pentru 2020 şi de peste 8% pentru 2021.

    Însă întreţinerea tensiunilor comerciale dintre cele mai mari două economii înseamnă că SUA nu vor putea beneficia de piaţa chineză aşa cum a făcut-o în criza din 2007-2008, când economia Chinei a fost impulsionată puternic fiscal şi prin politici monetare, remarcă Plender.

    Chad Bown de la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională arată că importurile Chinei din SUA acoperite de acordul de comerţ din ianuarie nu au reuşit să atingă nivelurile de dinainte de războiul comercial, fiind cu 16% sub cele din 2017. Spre comparaţie, importurile Chinei din restul lumii sunt cu 20% mai mari.

    Totodată, spune Bown, angajamentul asumat de Beijing de a cumpăra în plus produse şi servicii americane de 200 de miliarde de dolari prin acordul comercial descris ca „istoric“ de Trump este doar pe jumătate respectat.

    Un studiul realizat de New York Federal Reserve şi Universitatea Columbia a găsit că războiul comercial a redus capitalizarea de piaţă a companiilor americane listate la bursă cu 1.700 de miliarde de dolari, echivalentul a 6% din valoarea acţiunilor incluse în indicele principal american S&P 500. Acest lucru reflectă cum ameninţările cu tarife de import făcute de Trump au redus aşteptările de profit ale companiilor expuse. Analiza nu a identificat niciun efect benefic pentru afacerile care au primit protecţie faţă de tarifele comerciale. Adevărul este că reacţia Beijingului a produs haos în exporturile SUA. Tarifele americane au forţat companiile americane să accepte marje de profit mai mici, să reducă salariile şi personalul din SUA şi să majoreze preţurile pentru piaţa americană.

     

  • Mişcări de trupe

    „Sunt multe situaţii în care competenţele sunt portabile, de aceea unii manageri aleg să migreze între industrii diferite”, spune Magda Clipaciuc, senior talent partner în cadrul Amrop România, Amrop fiind una dintre cele mai mari companii de recrutări de poziţii de management la nivel internaţional. Magda Clipaciuc coordonează proiecte de real-estate şi industrial.

    Tendinţa este valabilă şi în sens invers: multe companii din construcţii şi real-estate încep să caute anumite competenţe din alte industrii, incluzând aici inovaţia sau aplecarea către digitalizare. De aceea, unele firme cer în mod expres ca managerii să vină din alte domenii decât cel al construcţiilor.

    Există însă şi migrări între companii din acelaşi domeniu, chiar din acelaşi segment de piaţă. Iulian Mangalagiu, actualul CEO al Wienerberger România, este un astfel de exemplu, el venind de la Brikston. Ambele companii activează în producţia de cărămizi.

    „Nu este nefiresc ca un manager să plece la competiţie. Contează ce priorităţi sunt pe masa companiei care recrutează”, mai spune Magda Clipaciuc.

    Alţi foşti CEO au ales calea antreprenoriatului sau a consultanţei, unii oferind astfel de servicii chiar pentru compania a cărei conducere au avut-o.

    „În general, în consultanţă aleg să meargă foşti CEO ai unor companii foarte mari, pentru care un mandat similar pe piaţa locală ar fi greu de găsit.”

    Dacă în străinătate conceptul de „an sabatic” este destul de des întâlnit, în România nu este o soluţie prea frecventă. Liviu Mistodinis, fostul manager al producătorului de acoperişuri Metigla, este unul dintre cei care au ales ca, după plecarea din companie, să ia o perioadă de pauză. Este însă o excepţie, iar ca tendinţă a pieţei, în general în marile corporaţii se mai întâlnesc astfel de cazuri.

    Sorin Vişoianu, actualul CEO al dezvoltatorului imobiliar River Development, controlat de Ion Rădulea, este un alt „studiu de caz”. El a revenit în companie după ce, vreme de câţiva ani, a lucrat pentru subsidiara locală a unui alt dezvoltator, firma austriacă Immofinanz.

    „Nu se întâmplă des ca cineva să plece şi să se întoarcă în aceeaşi companie. De obicei, astfel de situaţii au loc când legătura cu managementul rămâne puternică chiar şi după plecare”, explică Magda Clipaciuc.

    Este această perioadă de pandemie bună pentru schimbări de management?

    „Sunt două situaţii în care companiile aleg să schimbe acum managerul: fie pentru a înlocui pe cineva care alege să plece, iar atunci, de cele mai multe ori, se optează pentru promovarea cuiva din interior, fie pentru că firma simte că are o oportunitate de care trebuie să profite”, mai spune Magda Clipaciuc de la Amrop.

     

     

    David Hay

    Fondator şi CEO ADD Value Management

    Funcţie anterioară: CEO AFI Europe România

     

    Povestea:

    David Hay a condus timp de şapte ani operaţiunile din România ale dezvoltatorului imobiliar AFI Europe, înainte de a fi recrutat de gigantul american Morgan Stanley, alături de care a cumpărat clădirea de birouri America House din Piaţa Victoriei din Bucureşti, dar şi Promenada Mall din Târgu Mureş. După plecarea de la AFI, Hay a fondat ADD Value Management, o companie cu activitate în cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare.

    David Hay a fost timp de şapte ani CEO al AFI Europe România, activând însă în cadrul grupului israelian mai mult timp.

    „După 12 ani în care am ocupat diferite funcţii în cadrul AFI Europe şi alţi şapte ani în care am gestionat operaţiunile grupului din România, am decis cu inima grea să trec la următorul pas şi să explorez alte oportunităţi în carieră”, spunea David Hay la plecarea din AFI Europe.

    David Hay a venit în România în plină criză, la începutul anului 2011, după mai multe experienţe în Statele Unite ale Americii, Nigeria şi Cehia. În mai puţin de trei ani de la venirea sa la conducerea AFI Europe România, a ridicat proiecte în valoare de circa 100 de milioane de euro, într-o perioadă în care criza financiară frânase entuziasmul dezvoltatorilor imobiliari.

    După venirea lui, mallul AFI Cotroceni – „perla” coroanei dezvoltatorului în România – a ajuns la vânzări de circa 200 de milioane de euro, un plus de 30% faţă de 2010. În 2015, David Hay a preluat şi funcţia de manager al mallurilor AFI, înlocuindu-l pe Israel Vizel. Cu doi ani înainte de venirea lui David Hay, israelienii de la AFI Europe inauguraseră mallul AFI Cotroceni, cel mai mare din ţară, cu o suprafaţă închiriabilă de 90.000 de metri pătraţi. Mallul a fost inaugurat în noiembrie 2009, în urma unei investiţii de peste 300 de milioane de euro.

     

     

    David Jordan

    Consultant al Policolor-Orgachim, producător de vopsele pentru construcţii

    Funcţie anterioară: CEO al Policolor-Orgachim

     

    Povestea:

    David Jordan a fost adus în funcţia de CEO al producătorului de vopsele Policolor-Orgachim în mai 2018, în locul lui Marius Văcăroiu. Jordan fusese în trecut manager la Unilever, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa bunurilor de larg consum.

    David Jordan locuieşte de peste 15 ani în România, este specialist în operaţiuni şi furnizare şi a condus partea de producţie şi logistică a Unilever pentru Orientul Mijlociu între 1999 şi 2003. Ulterior, a preluat rolul de coordonator din Bucureşti al activităţii de furnizare a Unilever din sudul Europei Centrale.

    Înainte a de veni la Policolor, David Jordan a oferit consultanţă în management de operaţiuni pentru mai multe companii din Europa Centrală şi de Est, în special din România şi Bulgaria, din domeniul farmaceutic, FMCG, agrochimic şi tipografic.

    În septembrie 2020, David Jordan a fost înlocuit la conducerea Policolor de Irina Măndoiu, fost director comercial al Lactalis România, cel mai mare grup din industria lactatelor de pe plan local, care controlează companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul.

     

     

     

    Iulian Mangalagiu

    CEO la Wienerberger România, producător de cărămizi

    Funcţie anterioară: CEO la Brikston Iaşi, producător de cărămizi

     

    Povestea:

    Iulian Mangalagiu a fost director general al producătorului de cărămizi din Iaşi şi membru în consiliul de administraţie vreme de 11 ani. În martie 2019, a părăsit funcţia, în condiţiile în care Brikston tocmai fusese achiziţionat de grupul austriac din construcţii Leier de la fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM.

    „Este momentul să las pe altcineva să conducă noua etapă de dezvoltare a companiei”, spunea Iulian Mangalagiu la acel moment.

    La circa două luni distanţă, a fost anunţată numirea lui în poziţia de managing director la Wienerberger România, concurent direct pentru Brikston.

    De profesie este inginer constructor şi are un business MBA, la Asebuss şi Universitatea Kennesaw din Georgia, SUA, precum şi o diplomă de master în domeniul construcţiilor, obţinută la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti. Iulian Mangalagiu a lucrat anterior pentru Henkel România şi pentru Rigips România, companii active tot în domeniul materialelor de construcţii.

     

     

     

    Dragoş Militaru

    Director general la Kandia Dulce, cel mai mare producător de ciocolată din România

    Funcţie anterioară: CEO al producătorului de vopsele Fabryo

     

    Povestea:

    Dragoş Militaru a condus timp de şase ani producătorul de vopsele Fabryo, înainte de a veni în fruntea Kandia Dulce, unde l-a înlocuit pe Roman Melesh, în ianuarie 2019. Prin preluarea acestei poziţii, el a revenit practic în industria bunurilor de larg consum, după ce anterior a activat mai bine de 15 ani în cadrul sistemului Coca-Cola (format din producător şi proprietarul mărcilor). Ultima funcţie ocupată în cadrul Coca-Cola România a fost cea de market operations director în regiune, arată datele de pe site-ul de socializare de business LinkedIn. Ulterior, el a lucrat în cadrul companiei de telecomunicaţii UPC.

    Absolvent al Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, managerul s-a retras în 2018 de la conducerea Fabryo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de lacuri şi vopsele, dar a rămas în companie o perioadă ca şi consultant.

    La începutul carierei, a lucrat ca antenist la Radio Progres. În anul 1993 deţinea firma proprie specializată în servicii de recepţie TV, care a falimentat însă doi ani mai târziu, după venirea unui competitor important care a luat piaţa lui Militaru şi a asociatului său, prin instalarea de canale străine furnizate la o calitate mai bună. Închiderea firmei a făcut loc unei noi strategii: aplicaţiile pentru companii mari.

    În 1995, Militaru a intrat în familia Coca-Cola, ca agent de vânzări. A urcat treptat şi a ocupat mai mult de zece funcţii, iar în perioada 2004-2007 a fost detaşat în Grecia. Ulterior, în 2007, a trecut de la îmbuteliatorul Coca-Cola Hellenic Bottling Company la The Coca-Cola Company, ca responsabil pentru operaţiunile de piaţă din România şi Moldova, iar în 2009 a ajuns director de operaţiuni pentru Europa de Sud-Est.

    După ieşirea din lumea producătorului de băuturi răcoritoare, Militaru s-a întors la prima industrie şi a preluat funcţia de director comercial al UPC România, la începutul lui 2010. Din aprilie 2011, cariera lui Militaru a luat o nouă turnură, el devenind chief marketing officer al producătorului de lacuri şi vopsele decorative Fabryo Corporation, unde în vara lui 2012 a ajuns în situaţia să o înlocuiască pe Aliz Kosza ca CEO.

     

     

     

    Shlomi Mintzer

    CEO al constructorului israelian Danya Cebus România

    Funcţie anterioară: CEO al Danya Cebus SUA

     

    Povestea:

    Compania de construcţii Danya Cebus România, care a ridicat clădirile de birouri din proiectul AFI Cotroceni, l-a readus la conducere pe israelianul Shlomi Mintzer în iunie 2018, după ce Igal Lerner a plecat din poziţia de CEO. Mintzer plecase de la conducerea Danya Cebus România, parte a grupului Africa Israel Investments, în primăvara anului 2016, după ce stătuse patru ani în fruntea operaţiunilor locale. A rămas însă în cadrul Danya Cebus, mergând să conducă operaţiunile grupului din Statele Unite ale Americii. Locul său a fost ocupat de israelianul cu cetăţenie română Igal Lerner, care lucra din septembrie 2013 la Danya Cebus. 

    Shlomi Mintzer a făcut cunoştinţă cu România prima oară în 2008, când a venit la Bucureşti timp de un an şi jumătate pentru a se ocupa de lucrările la centrul comercial AFI Palace Cotroceni. Ulterior, s-a mutat în Rusia timp de un an şi jumătate, unde s-a ocupat de deschiderea centrului comercial Moscow City din capitala rusă, din rolul beneficiarului, AFI Development, şi nu al constructorului.

    Ulterior, drumul său profesional l-a condus din nou în România, unde a fost project manager pentru Danya Cebus. După încă un an, adică în 2012, Mintzer a preluat conducerea operaţiunilor locale ale constructorului israelian. Astfel, în 2018 Shlomi Mintzer a venit de fapt pentru a treia oară la Danya Cebus România. Este absolvent de arhitectură la Politecnico de Torino, în Italia, iar timp de un an a studiat şi la Universidad Politecnica de Madrid, în cadrul programului Erasmus.

     

     

     

    Liviu Mistodinis

    Perioadă de pauză

    Funcţie anterioară: CEO la Metigla România, producător de acoperişuri

     

    Povestea:

    Liviu Mistodinis a plecat, la 1 noiembrie 2018, din funcţia de CEO al producătorului de acoperişuri Metigla România, iar funcţia sa a fost preluată de fostul director de vânzări al companiei, Cristian Mătăşel.

    „Nu plec într-o altă companie, ci am nevoie de o pauză, de o schimbare. Am făcut exit din Metigla, unde aveam 8% din acţiuni. E un moment de schimbare pentru mine”, spunea Liviu Mistodinis la sfârşitul anului trecut.

    Liviu Mistodinis a început să lucreze pentru Metigla în 2002, anterior fiind angajat în cadrul producătorului elveţian de materiale de construcţii Lafarge. Acolo a lucrat cu actualul director general al Metigla, Cristian Mătăşel, cei doi fiind, de altfel, colegi şi prieteni încă de acum mulţi ani.

     

     

     

    Gustavo Navarro

    Independent

    Funcţie anterioară: managing director la CRH România, unul dintre cei mai mari producători de ciment din România

     

    Povestea:

    Gustavo Navarro şi-a încheiat activitatea în cadrul CRH România în aprilie 2020, după ce a condus compania vreme de patru ani. În timpul mandatului său, a avut loc integrarea activelor preluate de la Lafarge în 2015, în contextul fuziunii dintre Lafarge şi Holcim la nivel global.

    La venirea în România, în iunie 2016, Gustavo Navarro l-a înlocuit pe fostul ministru al economiei Costin Borc la vârful CRH. Navarro, de origine argentiniană, a lucrat ca CEO şi CFO şi pentru concurenţii de la Holcim, în Rusia, Serbia şi Ucraina, între 2002 şi 2014.

    „Când am venit pentru prima dată în România, acum circa 20 de ani, această ţară era foarte săracă. Între timp, a evoluat foarte mult, chiar şi în ceea ce priveşte infrastructura, chiar dacă românii nu consideră neapărat că a evoluat”, spunea Gustavo Navarro într-un interviu pentru ZF, în 2018.

     

     

     

    Bogdan Roman

    director general la Hasit România, producător de materiale de construcţii

    Funcţie anterioară: general manager la Hirsch Porozell România, producător de polistiren

    Povestea:

    Bogdan Roman a preluat funcţia de director general al producătorului de materiale de construcţii Hasit România în februarie 2019, anterior lucrând timp de 13 ani în cadrul producătorului austriac de polistiren Hirsch Porozell. În perioada 2004-2006, el a fost responsabil de vânzări la Mayr Melnhof Packaging, o companie austriacă ce activează în producţia de ambalaje din carton, potrivit informaţiilor de pe profilul său de LinkedIn.

    „La locul meu de muncă anterior – Hirsch Porozell – am fost primul angajat, în anul 2006, primul username pentru logarea în reţea. Acolo am parcurs toţi paşii în carieră, de la reprezentant de vânzări până la director general, am petrecut acolo 13 ani frumoşi. Am ajuns de la o singură fabrică la patru fabrici, am trecut printr-o criză economică sângeroasă, le-am trăit pe toate”, spune Bogdan Roman.

    A rămas însă în aceeaşi piaţă, cu aceiaşi clienţi. Şi aceeaşi agendă în telefonul mobil.

     

     

     

    Marius Văcăroiu

    Consultant în management

    Funcţie anterioară: CEO al diviziei agri-food în cadrul Agricover, companie care desfăşoară activităţi de producţie a seminţelor şi servicii de distribuţie agricolă; CEO al Policolor-Orgachim, producător de vopsele pentru construcţii

    Povestea:

    Marius Văcăroiu a stat în funcţia de CEO al producătorului de lacuri şi vopsele Policolor-Orgachim, controlat de fondul Reconstruction Capital II, vreme de şase ani, preluând acest post de la italianul Achille Bardelli.

    Absolvent al Facultăţii de Automatică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, Marius Văcăroiu a intrat în echipa Policolor în 1994, în cadrul unui program de internship, pentru ca din 1995 să devină angajat al companiei. Între 1995 şi 2008 a ocupat poziţia de director IT al Policolor, iar între 2008 şi 2011 a fost chief information officer al grupului. În perioada 2011-2012 a fost CEO al Orgachim Bulgaria, companie achiziţionată de Policolor în urmă cu peste 20 de ani. Din 2012 a devenit CEO al grupului Policolor-Orgachim, un business cu activităţi în industria lacurilor şi vopselelor.

    „Ceea ce m-a făcut să rămân în echipa Policolor este felul în care compania a ştiut să înţeleagă valoarea angajaţilor şi, nu în ultimul rând, să ofere constant noi provocări”, spunea el în 2014.

    După plecarea de la Policolor, a preluat rolul de CEO al diviziei agri-food în cadrul Agricover, unul dintre cei mai mari jucători din agrobusiness, care desfăşoară activităţi de producţie a seminţelor şi servicii de distribuţie agricolă. A lucrat din acest post mai puţin de un an, până în septembrie 2019, urmând ca apoi să devină consultant în management, potrivit informaţiilor de pe profilul său de LinkedIn.

     

     

     

    Sorin Vişoianu

    CEO al dezvoltatorului imobiliar River Development

    Funcţie anterioară: country manager al dezvoltatorului imobiliar Immofinanz România

     

    Povestea:

    Sorin Vişoianu a preluat, în iulie 2018, funcţia de CEO al River Development, în care acţionar este omul de afaceri Ion Rădulea. Cu cinci luni în urmă, el se retrăsese de la conducerea dezvoltatorului imobiliar Immofinanz România, unde a deţinut conducerea vreme de opt ani. Între 2007 şi 2010, Vişoianu a fost director of real estate development pentru River Invest, dezvoltatorul birourilor Sema Parc, astfel că numirea din 2018 a fost, de fapt, o întoarcere în companie. River Development a dezvoltat clădirile office River View şi River House, Sema Office, dar şi proiectul de birouri The Light de la Politehnică.

    Sorin Vişoianu este unul dintre cei mai experimentaţi manageri din real-estate, cu o carieră de peste 20 de ani în imobiliare. În 2009, a fost unul dintre primii angajaţi locali ai Immofinanz, grup a cărui conducere fusese recent preluată de Eduard Zehetner, managerul care a contribuit decisiv la salvarea fondului austriac.

    Înainte de a începe colaborarea cu River Development, în 2007, Vişoianu a fost, pentru doi ani, director tehnic la Drees & Sommer România, o companie tot din domeniul imobiliarelor.

  • Analiză Banca Transilvania: Consolidarea finanţelor publice este una din provocările deceniului

    Procesul de consolidare din sfera finanţelor publice reprezintă una din provocările fundamentale ale acestui deceniu, apreciază Andrei Rădulescu Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania, într-o notă de cercetare.

    În contextul incidenţei pandemiei coronavirus autorităţile responsabile cu implementarea politicilor economice au adoptat măsuri fără precedent pentru contracararea impactului acestui şoc în sfera economiei reale şi la nivelul economiei financiare.

    Spre exemplu, conform estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) impulsul fiscal implementat de la începutul pandemiei până la jumătatea lunii septembrie s-a situat la peste 20% din PIB în ţările dezvoltate şi la aproximativ 6% din PIB în ţările emergente şi cu venituri medii (circa 11,7 trilioane dolari cumulat, reprezentând 12% din economia mondială).

    În România impulsul fiscal este estimat de FMI la aproximativ 5,4% din PIB, inferior nivelurilor din Bulgaria (6,7% din PIB) şi Polonia (11,7% din PIB).

    Deteriorarea climatului macroeconomic în contextul incidenţei pandemiei şi implementării de restricţii (declin cu cel mai sever ritm din ultimele decenii în trimestrul II) coroborată cu eforturile fiscal-bugetare fără precedent au condus la majorarea deficitului finanţelor publice, spre niveluri record în 2020.

    Astfel, conform FMI ponderea deficitului bugetar în PIB se va intensifica în 2020 la 12,7% în economia mondială, 14,4% în ţările dezvoltate şi 10,7% în statele emergente şi cu venituri medii. Pentru România experţii FMI previzionează un deficit bugetar de 9,6% din PIB în 2020.

    Totodată, ponderea datoriei publice în PIB se va majora în urma incidenţei pandemiei, iar ţările care vor înregistra cea mai puternică creştere pe termen mediu vor fi cele dezvoltate, care se confruntă cu provocări din perspectiva ritmului redus al creşterii economice pe termen mediu şi inflaţie scăzută.

    Astfel, conform FMI ponderea datoriei publice în PIB ar putea să crească în 2020 cu 15,7 puncte procentuale an/an la 98,7% în economia mondială, cu 20,2 puncte procentuale an/an la 125,5% în ţările dezvoltate, cu 10,1 puncte procentuale an/an la 48,9% în statele emergente şi cu venituri medii, cu 10,2 puncte procentuale an/an la 39,9% în ţările din Europa emergentă şi cu 8,1 puncte procentuale an/an la 44,8% în România.

    Subliniem faptul că ponderea datoriei publice în PIB va atinge maxime istorice (cel puţin în perioada de după 1880) atât în ţările dezvoltate, cât şi în statele emergente şi în dezvoltare, spune Rădulescu.

    În acest context, FMI atrage atenţia cu privire la riscurile fără precedent la adresa finanţelor publice: incertitudinea asociată evoluţiei crizei sanitare, cu impact la nivelul performanţei economiei reale; percepţia de risc pe pieţele financiare internaţionale, cu consecinţe pentru costurile de finanţare; calitatea procesului de realocare a resurselor.

    Nu în ultimul rând, experţii FMI subliniază importanţa investiţiilor publice în procesul de relansare economică, mai ales în contextul perspectivelor de persistenţă la un nivel redus pentru costurile reale de finanţare. Majorarea investiţiilor publice şi orientarea acestora spre transformarea digitală şi economia verde pot contribui la un efect multiplicator superior. Conform estimărilor recente ale FMI creşterea investiţiilor publice cu 1% din PIB poate determina majorarea PIB-ului cu 2,7 puncte procentuale, avansul investiţiilor private cu 10% şi generarea unui număr important de locuri de muncă (între 20 şi 33 milioane).

  • Cifre absolut şocante. Peste 40 de companii aeriene au falimentat în acest an, vor urma mai multe

    Compania de consultanţă Cirium a constatat că 43 de companii aeriene au eşuat din ianuarie anul acesta, comparativ cu 46 în tot anul 2019 şi 56 în tot anul 2018. O companie aeriană eşuată este una care a încetat sau şi-a suspendat complet operaţiunile, conform definiţiei Cirium, citată de CNBC.

    „Fără intervenţia şi sprijinul guvernelor am fi avut falimente în masă în primele şase luni ale acestei crize. În schimb, am avut un număr gestionabil de falimente şi foarte puţine colapsuri ”, a spus Brendan Sobie, un analist independent la Sobie Aviation.

    Sobie a spus că multe companii aeriene aveau probleme încă înainte de pandemie, dar acum au „şanse mai mari de supravieţuire” din cauza ajutorului guvernului.

    Cu toate acestea, în ciuda ajutorului financiar, perspectivele pentru restul anului 2020 „nu sunt încurajatoare”, a spus Rob Morris, şeful departamentului de consultanţă de la Cirium

    “Multe falimente ale companiilor aeriene apar de obicei în ultimele luni ale anului”, a declarat el pentru CNBC într-un e-mail. Primul şi al patrulea trimestru sunt cele mai grele, deoarece cea mai mare parte a veniturilor sunt generate în al doilea şi al treilea trimestru. “Cum în majoritatea regiunilorrevenirea este blocată şi companiile aeriene încă se luptă cu generarea de venituri şi de numerar, ne aşteptăm să vedem mai multe eşecuri în ultimul trimestru al anului 2020 şi cel puţin în primul trimestru al anului 2021”, a spus el.

    Brendan Sobie de la Sobie Aviation este de acord cu previziunea şi a spus că unele guverne s-ar putea dovedi reticente în a salva companiile aeriene pentru a doua oară. „Dar tot nu mă aştept la falimente în masă. Numărul falimentelor şi al prăbuşirilor ar trebui să fie gestionabil şi, de asemenea, să aibă loc într-o perioadă relativ lungă de timp”, a spus el.

    De data aceasta sunt afectate companiile aeriene mai mari, a subliniat Morris.

    Din cele 43 de companii aeriene care au eşuat în 2020 până în prezent, 20 au operat cu cel puţin 10 avioane, comparativ cu 12 în 2019 şi 10 pe tot parcursul anului 2018, au arătat datele Cirium.

    „Deşi am văzut mai puţine eşecuri ale companiilor aeriene în acest an, numărul acelor companii aeriene care au eşuat şi care au operat zece sau mai multe avioane este deja mai mare decât am văzut în oricare din ultimii şase ani. Astfel, este clar că pandemia are un impact asupra companiilor aeriene mai mari şi provoacă eşecul acestora”, a spus Morris.

    În consecinţă, un număr mai mare de aeronave a încetat să mai funcţioneze. 485 de avioane au fost oprite la zbor din cauza eşecurilor companiilor aeriene până acum, comparativ cu 431 în 2019 şi 406 în 2018.

    Companiile aeriene ar putea da faliment din cauza modelelor de afaceri slabe sau a altor probleme locale, a subliniat specialistul. Dar eşecurile mai mari din 2020 şi cele viitoare sunt „inevitabil o consecinţă a pierderii cererii induse de pandemie”.

    “Venind după zece ani de expansiune continuă a cererii, care a dus la dublarea bazei de trafic la nivel global, acest şoc brusc a lăsat companiile aeriene fără venituri şi cu costuri structurale ridicate”, a adăugat Morris.

    În această săptămână, Asociaţia Internaţională pentru Transportul Aerian a avertizat că industria va pierde 77 de miliarde de dolari în numerar în a doua jumătate a anului 2020 şi va continua să piardă în jur de 5 sau 6 miliarde de dolari pe lună în 2021 din cauza recuperării lente.

    Asociaţia a declarat că traficul de pasageri va reveni probabil la nivelurile din 2019 abia în 2024.

  • Moment istoric pentru România. Ţara noastră a fost inclusă în categoria pieţelor emergente secundare. Ce înseamnă asta şi cât de importantă este piaţa locală

    Începând de luni 21 septembrie piaţa de capital din România a fost inclusă în categoria pieţelor emergente secundare, conform deciziei adoptate de FTSE Russell în septembrie 2019.

    Rădulescu spune că în ceea ce priveşte perspectiva macro-financiară, includerea în liga emergentă a pieţelor de capital are loc într-un moment în care economia mondială şi economia Zonei Euro au intrat în ciclul economic post-pandemie, iar România se află la începutul unui deceniu în care poate concretiza oportunităţi fără precedent.

    În acest context, promovarea pieţei interne de capital poate reprezenta o placă turnantă pentru accelerarea reformelor structurale şi transformărilor din economia internă, importante pentru aderarea României la grupul ţărilor dezvoltate (OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), dar şi la Zona Euro (nucleul dur al Uniunii Europene).

    Nu în ultimul rând, evenimentul poate fi privit ca o oportunitate pentru ca piaţa de capital din România să se transforme într-un centru financiar regional, atât în Europa de Sud-Est (unde România se numără pe primul loc din perspectiva dimensiunii PIB-ului), dar şi la nivel euro-asiatic, având în vedere amplele transformări geo-politice şi geo-economice care se prefigurează pentru acest deceniu.

    Pentru ca aspectele de mai sus să se concretizeze trebuie însă accelerate măsurile pentru dezvoltarea pieţei de capital şi economiei reale, date fiind decalajele care despart România de Zona Euro şi de ţările din Europa Centrală şi de Est (Polonia).

    O serie de indicatori confirmă potenţialul ridicat de dezvoltare pentru piaţa internă de capital, pornind de la elementarul capitalizare bursieră/PIB. Conform datelor Bloomberg anul trecut acest indicator s-a situat la 10% în România, inferior nivelurilor din Polonia (peste 26%), Germania (peste 57%) şi SUA (peste 167%), după cum se poate observa în primul grafic din partea dreaptă.

    De asemenea, piaţa internă de capital continuă să fie puternic subevaluată din perspectiva indicatorului PER (price-to-earnings ratio), aspect evidenţiat în al doilea grafic alăturat.

    Totodată, indicele BET a crescut cel mai puţin de la minimele din martie până în prezent, din perspectiva analizei comparative cu indicii Dow Jones, EuroStoxx 600 şi MSCI Asia Pacific (după cum se poate observa în al treilea grafic din partea dreaptă).

    Continuarea procesului de dezvoltare din sfera pieţei de capital ar determina şi scăderea costurilor de finanţare din economie şi ar putea contribui la echilibrarea comportamentului economic al populaţiei şi companiilor, pentru că în zgomotul bursei se stabilesc permanent (prin interacţiunea cererii şi ofertei) cele două elemente fundamentale ale succesului într-o economie de piaţă: valoarea activelor/companiilor şi percepţia de risc investiţional.

  • SFÂRŞITUL BENZINEI? Statele mari europene au pornit în cursa construirii unei industrii a surse de energiei a viitorului

    Este nepoluant şi abundent, dar deocamdată scump de obţinut. Nemţii investesc masiv în el, francezii au planuri pentru a-l produce, şi chiar şi polonezii se pregătesc pentru atunci când va deveni un combustibil mainstream.

    După dezastrul nuclear de la Fukushima, can­ce­larul Angela Merkel a decis să desfiinţeze toate cen­tra­lele nucleare din Germania. Deficitul de energie este acoperit cu gaze naturale, importate mai ales din Rusia, combustibil mai puţin poluant decât cărbunele şi care ar trebui să ajute cea mai mare ecomomie europeană în tranziţia sa care o economie verde. Însă înmulţirea ne­în­ţelegerilor dintre Moscova şi diferitele state eu­ropene face ca Berlinul să fie presat să se îndepărteze de marea putere energetică şi militară de la est.

    În acest context, guvernul german a adoptat în vară o strategie naţională pentru hidrogen cu planuri de a creşte capacitatea de producţie la 5 GW până în 2030 şi la 10 GW până în 2040 prin tehnologie nepoluantă. Pentru a realiza acest lucru, vor fi investite 7 miliarde de euro în afaceri noi şi cercetare, potrivit Euractiv. Când a prezentat strategia Germaniei pentru hidrogen, la Berlin, ministrul economiei Peter Altmaier a numit documentul de

    28 de pagini „cea mai mare inovaţie de la EEG încoace“, făcând referire la pachetul de norme de reglementare a surselor germane de energie regenerabilă care a intrat în vigoare în 2000 – marea reformă energetică germană.

    Cu acest „salt cuantic“, Germania vrea să devină liderul mondial al tehnologiilor hidrogenului, a adăugat Altmaier. A fost prima dată când Germania şi-a stabilit obiective cantitative pentru producţia de hidrogen. Până în 2030, Germania îşi propune să aibă generatoare cu o capacitate totală de până la 5 GW, ceea ce corespunde cu producţia unei cantităţi de hidrogen de aproximativ 14 TWh. Până în 2040, capacitatea trebuie crescută la 10 GW.

    Cea mai mare parte din energia necesară producţiei va fi asigurată de ferme eoliene offshore. Până în prezent, producerea hidrogenului din surse de energie regenerabile este posibilă numai în cantităţi mici, în aşa-numitele „laboratoare reale“ în care se cercetează modul în care electroliza poate fi îmbunătăţită. Reprezentanţii industriei manu­facturiere germane se arată neimpresionaţi, spunând că în prezent nu există vreun model viabil economic pentru utilizarea hidrogenului curat. Ei dau exemplul industriei oţelului, care depinde de cantităţi mari de gaze naturale – neutre pentru climă, susţin aceştia – şi pentru care utilizarea hidrogenului ca sursă de energie ar fi extrem de costisitoare. Industria oţelului este strâns legată de industria auto.

    Luna aceasta, şi guvernul francez şi-a prezentat stra­tegia naţională privind hidrogenul. Acesta prevede inves­tiţii de 7,2 miliarde de euro până în 2030 şi o capa­citate de producţie a hidrogenului de 6,5 GW până la acea dată. În acelaşi timp, va fi înfiinţat comitetul na­ţional H2 – simbolul hidrogenului molecular. În cadrul acestei strategii, ministerul mediului şi minis­terul economiei au publicat planuri comune axate pe decarbonizarea producţiei de hidrogen şi proiectarea unei industrii a hidrogenului. Documentul arată importanţa promovării dezvoltării vehiculelor cu propulsie pe hidrogen, cum ar fi camioanele, maşinile pentru gunoi, trenurile şi – pe termen lung – avioanele.

    În ceea ce priveşte distribuţia investiţiilor, 1,5 miliarde de euro vor fi cheltuite pentru cons­truc­ţia instalaţiilor de electroliză, care vor fi alimentate ulterior cu energie regenerabilă.

    Aproape un miliard de euro este destinat dezvoltării camioanelor grele alimentate cu hidrogen. Potrivit guvernului, obiectivul este de a crea între 50.000 şi 150.000 de locuri de muncă directe şi indirecte în Franţa în următorii zece ani.

    Strategia franceză pentru dezvoltarea unei industrii a hidrogenului a fost legată financiar în parte de planul de 100 de miliarde de euro al guvernului de recuperare a economiei din criza provocată de pandemie. „Scopul acestui plan este de a ieşi din criză mai puternici, cu o economie mai competitivă şi cu emisii reduse de carbon“, a declarat ministrul economiei Bruno Le Maire, care va conduce noul Comitet naţional al hidrogenului din Franţa. Instituţia ar trebui să reunească permanent părţile interesate din industrie şi politică. Şi în Germania un nou consiliu naţional al hidrogenului va consilia politicienii, potrivit PV Magazine. Însă între strategiile celor două puteri economice europene există diferenţe majore. În timp ce Germania intenţionează să producă hidrogen din surse regenerabile, cum ar fi energie eoliană sau hidroenergie, Franţa insistă pentru început pe energia nucleară, care reprezintă în prezent 70% din mixul de energie al ţării. Le Maire s-a descris ca fiind un „avocat al nuclearului“. Germania intenţionează să-şi închidă toate centralele nucleare până în 2022. Le Maire a spus şi că ţara sa ar fi interesată de o colaborare cu Germania în proiecte de hidrogen curat, iar …lectricitÈ de France, supergurp energetic deţinut de statul francez, nu a pierdut timpul, anunţând o investiţie de pionierat în sectorul hidrogenului din Germania. Este vorba de un parteneriat pentru construirea unei centrale de electroliză de 30 de MW care foloseşte surse regenerabile.

    Şi Comisia Europeană are o strategie pentru hidrogen, prezentată în iulie. Aceasta vizează creşterea capacităţii la 40 de GW şi generarea a 10 milioane de tone de hidrogen curat până în 2030. CE estimează că până în 2050 hidrogenul verde va acoperi 24% din cererea globală de energie. Însă până acolo, drumul este lung. În prezent, 96% din hidrogenul consumat provine din arderea combustibililor fosili, potrivit unei analize a Rocky Mountain Institute.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, PKN Orlen, companie de petrol şi gaze naturale controlată de stat, a anunţat recent construcţia unui centru de producţie a hidrogenului cu o capacitate de 600 kg / h în Wloclawek. Investi?ia va fi acoperită prin emiterea de obligaţiuni verzi pe piaţa europeană de capital. De asemenea, în cadrul unei reforme mai ample a sectorului energetic, guvernul de la Varşovia se consultă cu Agenţia de Energie Atomică a Japoniei pentru construirea unui reactor de cercetare de temperaturi înalte răcit cu gaz. Reactorul este considerat ca fiind parte a soluţiei pentru producerea de hidrogen. „Vedem că hidrogenul poate fi produs şi cu ajutorul energiei nucleare şi vedem că economia hidrogenului poate juca un rol important în următorii ani, mai ales aici în UE, şi lucrăm cot la cot cu alte state europene şi cu Comisia Europeană pentru construirea unui sector al hidrogenului cu industrie şi parteneri în Polonia“, se arată într-un comunicat al ministerului climei din Polonia. Hidrogenul curat, în al cărui proces de producţie nu se eliberează carbon în atmosferă, este obţinut prin electroliza apei cu ajutorul energiei regenerabile sau nucleare. Pentru producerea unei cantităţi de 14 TWh de hidrogen ar fi nevoie de aproximativ 20 TWh de electricitate verde.

  • O veste bună pentru investitori: Banca Centrală Europeană ar putea lăsa anumite bănci să plătească dividende după luna decembrie

    Banca Centrală Europeană (BCE) va revizui în decembrie recomandarea transmisă către băncile din zona euro, prin care le-a cerut să nu plătească dividende momentan, şi ar putea trece la o abordare mai flexibilă, de la caz la caz, a transmis Yves Mersch, membru al boardului BCE, citat de Reuters.

    „Această recomandare este şi trebuie să rămână una excepţională şi temporară”, a spus Yves Mersch, şeful adjunct al diviziei de supraveghere din BCE.

    Analiza de la finalul anului trebuie să decidă dacă proiecţiile de capital ale băncilor sunt cufundate încă în incertitudine sau dacă există o anumită claritate în piaţă.

    „O vom revizui în decembrie şi dacă nu vom ajunge la concluzia că asupra proiecţiilor de capital ale băncilor planează încă o incertitudine ridicată, ne vom întoarce la practicile obişnuite de supraveghere şi vom analiza distribuirea dividendelor de la bancă la bancă”, a explicat Mersch.