Tag: agentie

  • Malta avertizează că Italia riscă să producă o nouă criză financiară în zona euro

    “Dacă problema se pune doar să fie făcute împrumuturi şi cheltuieli, din păcate va fi o reeditare a crizei din Grecia”, a declarat Edward Scicluna în cursul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Kremlinul consideră că raportul britanic privind banii ruşi reprezintă o dovadă de rusofobie

    Marea Britanie este determinată să oprească fluxul banilor iliciţi, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, după ce parlamentarii au afirmat că banii proveniţi din Rusia şi spălaţi de instituţiile financiare britanice reprezintă un pericol la adresa securităţii naţionale.

    “Nu este nimic altceva decât următoarea mişcare a competiţiei neloiale şi neprietenoase”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.â

    “Investitorii din orice ţară ar putea fi puşi într-o astfel de situaţie în urma acţiunilor Marii Britanii, când investiţile lor vor fi numite ‘bani murdari’”, a adăugat Peskov, referindu-se la raportul “Aurul Moscovei: Corupţia rusă în Marea Britanie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenţia Medicamentelor: România nu se confruntă cu falsificarea medicamentelor

    „Referitor la procentul cu medicamente falsificate, noi stăm mult mai bine faţă de alte state, pentru că nu avem cazuri înregistrate. În top este Italia care trebuie să facă faţă acestui fenomen, iar noi până în vara anului 2014 nu am avut înregistrat acest element. Acum vorbim strict despre lanţul autorizat de distribuţie, doar de distribuitor sau farmacie. (…) La acest capitol stăm bine şi ştiu că Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România duce o activitate extrem de intensă în verificarea autenticităţii unui produs”, a declarat, vineri, şefa departamentului de politici şi strategii a ANMDM, Anca Crupariu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este prima femeie din istorie care va ocupa funcţia de director al CIA

    Haspel a primit vot favorabil din partea a 54 de senatori, în timp ce 45 s-au opus numirii ei în funcţia de director al CIA.

    Gina Haspel, în trecut director-adjunct al CIA, a primit numeroase critici în cadrul audierilor din Cogresul SUA deoarece ar fi condus scurt timp, în 2002, un centru special al CIA din Thailanda, unde ar fi fost supuşi unor tehnici dure de interogare asimilate torturii teroriştii Abu Zubayadah şi Abd al Rahim al-Nashiri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ ROŞIE pentru zborurile către una dintre cele mai populare destinaţii turistice

    Autorităţile din Hawaii au avertizat locuitorii de pe insulă să rămână în casă, după ce un nor uriaş de cenuşă s-a ridicat la aproximativ 3,657 de metri deasupra vulcanului Kilauea, declanşând o alertă roşie penru aviaţie, relatează site-ul postului CNN şi agenţia Reuters.
     
    “Este foarte periculos pentru aviaţie”, a declarat Michelle Coombs, un geolog de la un institut de observare a activităţii vulcanilor din Alaska. Acesta a afirmat că echipa sa încă nu a descoperit cauza emisiilor de gaze.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cel puţin 34 de morţi în urma inundaţiilor produse în Afganistan

    Inundaţiile au distrus aproximativ 900 de locuinţe, în provincii din nordul şi centrul Afganistanului.

    Cel puţin 34 de oameni au murit în urma inundaţiilor.

    De asemenea, au murit sute de animale, a declarat Hashmat Khan Bahaduri, purtătorul de cuvânt al Autorităţii afgane pentru gestionarea calamităţilor naturale.

  • Oficial rus: Tensiunile militare se vor amplifica după retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

    ”Nu vrem ca retragerea SUA din acordul nuclear să devină un pretext pentru intensificarea tensiunilor militare din Orientul Mijlociu. Potrivit estimărilor noastre, pericolul amplificării tensiunilor militare în regiune este în creştere după retragerea SUA din acord”, a declarat Riabkov.

    Oficialul rus a adăugat că este posibilă menţinerea acordului nuclear cu Iranul chiar şi în pofida retragerii SUA, dacă va exista voinţă politică.

    ”Trebuie să stabilim parametrii pentru a lucra în cadrul acordului fără SUA. Credem că asta este posibil atât în teorie, cât şi în practică. Foarte multe lucruri depind de voinţa politicienilor, în mod special de cei din ţările europene”, a adăugat ministrul adjunct de Externe al Rusiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irakul a condus un raid împotriva unor obiective militare ale reţelei Stat Islamic în Siria

    Raidul, efectuat la ordinul premierului Haider al-Abadi, a distrus o clădire folosită drept un centru de comandă şi logistică, se arată în comunicat.

    Forţele aeriene ale Irakului au condus mai multe atacuri asupra membrilor Stat Islamic din Siria, fiind aprobate de Guvernul sirian condus de preşedintele Bashar al-Assad şi de coaliţia coordonată de Statele Unite.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite condamnă atacul lansat de Iran împotriva Israelului

    ”Casa Albă condamnă atacul cu rachete din Siria împotriva cetăţenilor israelieni. Dislocarea în Siria a rachetelor ofensive şi a altor sisteme îndreptate împotriva Israelului este inacceptabilă şi reprezintă un element periculos pentru întreg Orientul Mijlociu. Susţinem dreptul Israelului la auto-apărare”, a transmis Sarah Sanders.

    Forţele iraniene aflate în Siria au lansat miercuri seară aproximativ 20 de rachete spre poziţii militare israeliene din zona Platoului Golan, au anunţat autorităţile de la Tel Aviv, precizând că unele proiectile au fost interceptate de apărarea antiaeriană. Armata israeliană a ridicat marţi nivelul de alertă în regiunea Golan, mobilizând sisteme antiaeriene şi pregătind adăposturile antibombardament. Într-un mesaj adresat autorităţilor locale, armata israeliană a explicat că decizia a fost luată din cauza “activităţilor militare anormale ale forţelor iraniene din Siria”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ungaria: Orban a primit vot favorabil din partea Parlamentului pentru a ocupa funcţia de premier

    Orban a primit vot favorabil din partea a 134 de parlamentari, în timp ce doar 28 s-au opus realegerii sale.

    Imediat după vot, Orban a depus jurământul, fiind pentru a patra oară când obţine un mandat de premier al Ungariei.

    În discrusul de inaugurare, Orban a afirmat că ”era democraţiilor liberale s-a încheiat”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro