Importanţa economiilor majore din Asia va continua să crească în anul 2018 şi ulterior, preconizează Centrul de Cercetare în domeniile Economiei şi Afacerilor (CEBR), un institut cu sediul la Londra.
Conform estimărilor, India va depăşi Marea Britanie şi Franţa în 2018, devenind a cincea economie ca mărime din lume. Până în anul 2027, India va depăşi şi Germania, ajungând pe locul al treilea la nivel mondial.
Nr. 604
În condiţiile în care mulţi fermieri români care practică agricultura de subzistenţă mai folosesc încă la arat plugul tras de boi, utilizarea dronelor în acest domeniu pare un scenariu rupt dintr-un film SF. Dar agricultura inteligentă este deja o realitate în anumite ţări, ca Olanda, sau Germania: tractoarele care ară pe pilot automat sau fertilizatoarele care distribuie îngrăşământ după hărţi digitale nu sunt o raritate. Dimpotrivă, sunt întâlnite adesea în agricultura occidentală. În România, doar în cazuri izolate. Trăim în era inovaţiilor şi practicile arhaice din agricultură trebuie să se transforme în ferme inteligente şi agricultură de precizie.
Nr. 606
Aeroportul Henri Coandă a înregistrat anul trecut una dintre cele mai mari creşteri ale traficului aerian la nivel european, lucru care se traduce în cifre referitoare la veniturile companiei, dar şi ale businessurilor susţinute de acest aeroport, de peste 1 miliard de euro. Care este matematica din spatele acestei valori şi care sunt principalele decizii luate de aeroporturile locale pentru acomodarea noilor milioane de călători cu avionul care se anunţă?
Nr. 613
Statisticile arată că millennialii nu au cunoştiinţele necesare de educaţie financiară pentru a-şi putea gestiona cu abilitate o viaţă independentă, dar în acelaşi timp sunt îngrijoraţi de viitor cu toate că dau mai mulţi bani pe cafea decât economisesc pentru pensie. Ce fac millennialii cu banii şi de ce ar trebui să se gândească la pensie?
Nr. 617
Numărul angajaţilor din economiile lumii a scăzut vertiginos după criza financiară, iar volumul de muncă a crescut semnificativ, apăsând pe umerii angajaţilor existenţi. Termeni precum burnout sau sindromul de oboseală cronică au intrat în vocabularul uzual al angajaţilor din toată lumea şi, de câţiva ani, şi în cel al românilor, iar echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a rămas, în cele mai multe cazuri, la statutul de aspiraţie.
Nr. 618
Părinţii din ziua de azi sunt bombardaţi de o uriaşă varietate de activităţi extracurriculare – sporturi, cursuri de artă, limbi străine – astfel încât e de aşteptat să se găsească ceva pentru orice copil. În vreme ce mai mulţi părinţi îşi înscriu copiii la numeroase astfel de cursuri, cât de multe activităţi sunt potrivite pentru cei mici? Cât de mare este pericolul de a suprasolicita un copil? Chiar dacă implicarea în unele activităţi e benefică pentru dezvoltarea corectă a copilului, apare de multe ori tentaţia părinţilor de a concura cu alte familii pentru a oferi copilului un avantaj încă de la început. Dar participarea la un număr mare de activităţi extraşcolare poate fi stresantă şi chiar copleşitoare pentru copii.
Nr. 627
Tinerii generaţiei Z, care stârnesc dispute chiar şi în ceea ce priveşte anii în care s-au născut – unii dintre demografi îi plasează la mijlocul ’90, iar alţii, la mijlocul anilor 2000 – sunt primii care au crescut în era smartphone-urilor, departe de regulile şi aspiraţiile predecesorilor lor. Unii dintre specialişti îi caracterizează drept creativi şi ambiţioşi, iar alţii, total imprevizibili. Unde îi plasează aceste diferenţe în raport cu statutul de angajat şi cum poate fi integrarea lor încă de pe acum în câmpul muncii un avantaj?
Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?
Hobby… cred că viaţa mea e un hobby. Practic de când mă ştiu sunt o persoană activă. Locuinţa pentru mine e un loc în care mă odihnesc şi încerc să nu o transform în locul în care îmi trăiesc viaţa.
Fac de toate în funcţie de persoanele din jurul meu. Când am venit în India ştiam numai de fotbal şi a fost greu să îmi găsesc în primele şase luni un grup, pentru că atunci nu erau terenuri sintetice şi mergeam la o şcoală unde jucăm pe zgură cu localnicii. Un fel de băieţi de cartier care se ocupau cu nimica toată ziua, dar eu eram fericit că alergam şi eu două ore şi băteam mingea cu ei.
Ulterior m-am implicat în tot felul de activităţi – ba cu un vecin, ba cu un nou „prieten” sau om de afaceri – şi am început să joc badminton, tenis, golf, cricket, squash, în funcţie de partener. După aproximativ un an m-am întâlnit cu un român şi m-a invitat să joc cu echipa lui. Se fac cinci ani de când în fiecare luni seară două ore jucăm fotbal cu băieţi din cele mai diverse naţii: român, american, canadian, neamţ, spaniol, francez, columbian, grec, iranian şi aşa mai departe. De doi ani joc în The Amator League dumincă de duminică, pe teren mare, într-o competiţie locală organizată foarte bine. Mult peste nivelul ligii 3 la noi din punctul de vedere al condiţiilor şi audienţei. Nivelul de joc e absolut de amator şi nu se compară cu ce avem noi acasă. Aici fotbalul este destul de nou pentru ei.
Joc şi golf, dar depinde de întâlniri; în principiu în weekend şi dimineţile sau serile, în funcţie de timp şi familie. În complexul în care locuiesc avem un club sportiv unde joc badminton, tennis sau squash cu vecinii. În cazul în care nu am altă activitate sportivă, mă antrenez în sala de forţă. În biroul meu am sac de box şi speed bag.
Zilnic fac ceva; dacă nu, sunt bolnav. La propriu şi la figurat.
Ce corespondenţe există între sport şi afaceri?
Aş pune altfel problema şi cred că e şi reţeta succesului meu. Gândeşte-te că ai aceeaşi maşină timp de aproximativ 80 de ani. Înveţi să o conduci vreo doi ani, apoi o upgradezi. Cu maşina faci de toate: duci copiii la şcoală, apoi mergi la serviciu şi o foloseşti în schimbul unor bani pentru interesul companiei. Când e gata ziua de muncă, mergi acasă. Cum întreţii maşina, aşa o ai şi de asta se leagă productivitatea ei. Sportul e modalitatea prin care păstrezi motorul şi pompele în stare optimă de funcţionare, şi alimentaţia e combustibilul. Trebuie să fie o combinaţie echilibrată şi ai o maşină în perfectă stare de funcţionare, la care vârsta e doar un număr.
Indiferent câţi bani faci, există un punct critic care, odată depăşit, sănătatea nu mai poate fi cumpărată cu bani.
Un exemplu concret: să foloseşti maşina 2 km pe zi, dar să o alimentezi zilnic la fiecare masă cu 10 litri de benzină; dacă rezervorul e elastic, se măreşte până explodează. Nimeni nu ar face aşa ceva cu propria maşină, dar cu propriul corp e ceva acceptat: nu faci mişcare, dar mănânci ca un atlet. Nu are logică.
Mă uitam la nişte studii despre activitatea fizică şi mediul de muncă. Cu cât am avansat tehnologic, cu atât am redus activitatea fizică. Cu toate acestea, nu înseamnă că activitatea fizică în exces este benefică. Dacă efortul excesiv e sănătos, poştaşii nu ar trebui să moară niciodată.
Pe de altă parte, sportul te ajută să lucrezi, să înţelegi şi să motivezi personalităţi. Când eşti pe terenul de joc, relaţiile umane se schimbă. Nu prea contează statutul social şi totul se limitează la statutul abilităţilor sportului respectiv.
În sport, personalitatea fiecăruia e influenţată de dorinţa de câştig. Pe mine mă ajută să văd ce fel de partener/angajat/client întâlnesc prin modalitatea în care exprimă dorinţa de a câştiga. Poţi câştiga o competiţie respectând regulile ei sau prin înşelăciune. Poţi citi oamenii prin sport şi modalitatea primară de a-şi ghida viaţa. În funcţie de semnalele date, îmi iau măsurile necesare astfel încât în business să câştig întodeauna.
Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?
E o vorbă din bătrâni: „cine se aseamănă se adună”. E vorba de interese şi e cu siguranţă o relaţie strânsă între domeniul de activitate şi sport. Când am plecat din România îmi aduc aminte de sportul „la cafele dimineaţă cu ţigară în gură” prin tot felul de baruri şi diferenţa era dată de preţul meniului. Îţi poţi petrece timpul liber constructiv şi există în fiecare disciplină oameni din aria ta de interes cu care poţi lega prietenii şi/sau relaţii de afaceri.
Îmi aduc aminte că eram prin 2012 la o decernare de premii în Delhi (după aproximativ zece luni în India),
la o discuţie în cinci la care luau parte un arhitect australian cunoscut pe plan mondial şi câţiva importanţi oameni de afaceri. La o ţigară şi cafea în pauza de masă se discuta tocmai de hobby şi mă întrebau ce fac. Eu jucam doar fotbal pe atunci şi am spus că joc de trei ori pe săptămână. Automat arhitectul mi-a spus de faţă cu toţi că e un sport de săraci şi că ar fi bine să mă implic în golf dacă vreau să fac ceva în viaţă. M-am simţit extrem de jignit. Îmi venea să îi ard una îngâmfatului, pe loc. Ulterior l-am cunoscut mai bine şi am înţeles că nu avea intenţia să mă jignească, însă eu am interpretat ca o jignire discuţia, din pricina realităţii pe care era greu să o accept, când am bătut mingea o viaţă şi am câştigat şi bani din fotbal ceva vreme ca jucător şi apoi zece ani ca arbitru. Mi-a dat un sfat preţios şi uşor l-am urmat. Iubesc fotbalul, dar e o raritate să întâlneşti oameni importanţi pe terenul de fotbal – mai ales în India.
La golf am constatat că e o raritate să nu întâlneşti factori de decizie pe teren. Pe de altă parte, am întâlnit şi la pescuit oameni de afaceri care conduc companii mari; dar golful pentru afacerile de o anumită dimensiune este o reţetă sigură. Motivul e simplu: doar un CEO sau om cu bani are timpul şi banii necesari unei activităţi atât de îndelungate – o partidă durează, în medie, cinci ore.
Practic rămâne la latitudinea fiecăruia cum şi în ce mod îşi petrece timpul. Practicarea unui hobby este benefică pentru orice persoană. Cine nu are niciun hobby nu are nici vise, nici idealuri; e practic o plantă. Pentru mine e foarte important ca oamenii din jurul meu să aibă un hobby; dar cititul şi jocurile pe calculator neînsoţite de activitate fizică, parte a rutinii săptămânale, sunt nişte hobbyuri distrugătoare pentru sănătate.
Din punctul de vedere al companiei, mi-am promovat liderii în India în urma competiţiilor de cricket din firmă. Acum lucrează în firmă 1.700 de angajaţi. Turneul de cricket din ianuarie va avea cam 300 de participanţi şi premii totale de peste 5.000 de euro. E o sumă uriaşă şi cei de la HR nu înţelegeau de ce „arunc” banii aceştia pe sport.
Practic, am structurat echipele în funcţie de contracte şi clădiri. Văd cine este căpitanul pe hârtie, cine este liderul de drept, cine vine la timp, se încălzeşte, ia în serios şi doreşte să câştige banii din competiţie, cum comunică între ei, cine vorbeşte, cine ascultă, cum joacă când sunt conduşi, cine dă semnalul de revenire în caz de eşec, cine e în conflict cu cine, de ce etc. Pe teren vezi harta organizaţională a personalităţilor din companie.
De cinci ani am promovat liderii de pe teren şi practic sunt adevăraţii lideri din viaţa de zi cu zi a companiei. Sunt cei care trag echipa după ei şi echipa îi urmează acceptându-i ca şefi. Promovarea unei persoane bune profesional e greşită dacă echipa nu îl acceptă ca lider. Cu cât e mai mare firma, cu atât e mai uşor să cuplezi echipele pe potriviri de personalităţi şi astfel să diminuezi conflictele. Prefer să am un lider slab pregătit profesional dar care are o echipă bine pregătită profesional sub el. Până la urmă, contează scorul la final de lună în buzunarul fiecăruia.
Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în sport şi în afaceri?
Nu cred că există viaţă sănătoasă fără sport. Nu există obiceiuri sănătoase fără sportul ca parte din viaţă. Nu poţi fi gras şi ambiţios. Nu am văzut obez harnic, să fie ordonat şi determinat să treacă peste orice obstacole ca să reuşească. Corpul e o imagine a caracterului, a modului de viaţă şi de alimentaţie. În lumea de azi, unde toată informaţia e accesibilă, nu prea există scuze că nu am cum, nu ştiu cum. Nu am timp e o oarecare scuză, dar… insuficientă.
Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată?
Extreme. Unde integritatea şi securitatea îmi sunt puse în pericol sau riscul de accidentare e mare, bazat mai mult pe securitatea echipamentului folosit decât pe abilităţile mele. Nu îmi place să nu am control şi să depind de echipament.
Helena Rubinstein s-a născut în Cracovia, Polonia, pe 25 decembrie 1870. În timp ce tatăl ei, un negustor fără prea mare succes, a fost strict cu copiii săi, mama lor a avut o abordare unică în creşterea celor opt fiice: le repeta continuu că vor căpăta influenţă şi vor răzbate în lume prin puterea frumuseţii şi a iubirii. De asemenea, mama sa îşi prepara singură cremele şi produsele de înfrumuseţare, lucru care a avut o mare influenţă în viitorul celei care avea să devină antreprenoare.
Fiind cel mai mare copil, Helena Rubinstein şi-a ajutat tatăl cu partea financiară a afacerii, iar inteligenţa sa l-a determinat să o trimită să studieze ştiinţele medicale. Însă ei îi plăcea munca de laborator, nu cea din spital, iar tatăl său i-a permis să-şi încheie studiile doar dacă era de acord să se căsătorească. Şi, totuşi, alegerea sa nu a fost văduvul de 35 de ani pe care tatăl său i l-a ales, ci un coleg mult mai tânăr, de la Universitatea din Cracovia.
Pentru că tatăl său nu a fost de acord cu alegerea soţului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, ţara sa natală, şi s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinaţii de ierburi, migdale şi extract de brad din Carpaţi. Iar australiencele au fost foarte impresionate, pe de-o parte datorită cremelor, dar mai ales datorită talentului de vânzătoare al Helenei, care a ştiut să-şi facă reclamă bună. Le-a epuizat atât de repede, încât mama sa a trebuit să-i trimită altele în câteva luni.
Mica negustoare a avut un succes neaşteaptat şi în scurt timp şi-a pus bazele propriului magazin în Melbourne. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul Edward William Titus, iar cei doi s-au căsătorit în iulie 1908, la Londra. Muncind circa 18 ore pe zi la început, Rubinstein a reuşit să-şi facă afacerea profitabilă. Câţiva ani mai târziu, în 1905, a mers în Europa pentru a studia progresele în tratamentele dermatologice, iar când s-a întors şi-a chemat surorile pentru a o ajuta cu afacerea. În 1908, a mers la Londra cu aproape 100.000 de lire sterline pentru a investi în afacerea ei, iar în mai puţin de un an şi-a deschis salonul de înfrumuseţare Salon de Beaute Valeze. A cumpărat apoi şi un salon în Paris, unde a pus-o pe sora sa, Pauline, să îl conducă.
Singura perioadă care a încetinit-o vreodată pe Rubinstein din dezvoltarea afacerii a fost atunci când era însărcinată cu cei doi fii ai săi, în 1909 şi respectiv 1912. Ulterior, a deschis un salon în New York, în 1916, după care au urmat cele din San Francisco, Boston, Philadelphia, Chicago şi Toronto, timp în care creşteau considerabil şi vânzările produselor sale din magazine. Anii 1920 o găseau pe Rubinstein în Hollywood, unde ţinea lecţii vedetelor despre cum să aplice în mod corespunzător machiajul.
Femeia de afaceri a fost, de-a lungul carierei sale, atât rivala lui Elizabeth Arden, un alt mare nume în domeniu, cât şi a lui Charles Revson, fondatorul Revlon. În 1928, Rubinstein şi-a vândut afacerea către Lehman Brothers, dar a cumpărat-o înapoi mult mai ieftin, ca urmare a prăbuşirii pieţei bursiere. Rubinstein şi Titus au divorţat în 1937, iar în vara următoare s-a căsătorit cu prinţul rus Artchil Gourielli-Tchkonia, cu 20 de ani mai tânăr.
O mare susţinătoare a unui stil de viaţă sănătos, a îngrijirii şi înfrumuseţării, Rubinstein a murit la New York, în 1 aprilie 1965, la vârsta de 94 de ani. Un an mai târziu, i-a fost publicată autobiografia, ”My Life for Beauty“.
Roy Herbert Thomson s-a născut pe 5 iunie 1894 în Toronto, Ontario, în familia lui Herbert Thomson, un telegrafist devenit bărbier care lucra la hotelul Grosvenor din Toronto, şi a englezoaicei Alice Maud. În timpul primului război mondial, a studiat într-un colegiu de business; din cauza vederii proaste, nu a fost acceptat în armată.
După război, s-a mutat în Manitoba, unde voia să devină fermier, dar nu a avut succes. S-a întors în Toronto, unde a avut mai multe locuri de muncă, printre care şi vânzarea de aparate radio. A găsit această misiune dificilă – singurul district care îi rămânea de acoperit era Ontario de Nord. Pentru a le oferi potenţialilor clienţi ce să asculte, a hotărât să pună bazele unui post radio. A reuşit să obţină o frecvenţă radio şi un transmiţător în schimbul a 201 dolari. CFCH, radioul său, a început să emită oficial în North Bay, Ontario pe 3 martie 1931. A vândut aparate radio încă o perioadă de timp, dar concentrarea lui s-a mutat treptat spre postul de radio.
În 1934, Thomson a cumpărat primul său ziar, Timmins Daily Press, după ce plătise un avans de 200 de dolari. A început apoi expansiunea atât pe segmentul radioului, cât şi pe al ziarelor în mai multe locuri din Ontario, într-un parteneriat cu un prieten canadian, Jack Kent Cooke. Adiţional achiziţiilor sale din media, până în 1949 Thomson devenise proprietarul mai multor companii, printre care mai multe saloane de hairstyling, un producător de bucătării la comandă, precum şi un producător de îngheţată. Până la începutul anilor ’50, devenise proprietarul a 19 ziare şi îşi pregătea totodată intrarea pe piaţa media din Marea Britanie, prin lansarea Canadian Weekly Review, dedicată expaţilor canadieni care trăiau acolo.
Strămoşii lui Thomson erau mici fermieri în Scoţia; Archibald Thomson, unul dintre ei (născut în 1749), au migrat în America de Nord în 1773 şi s-a stabilit într-un final în Canada, dar în familia lui a rămas împământenit un sentiment de ataşament faţă de ţara de origine. Prin urmare, Thomson însuşi a luat decizia de a se muta în Edinburgh în 1952, unde a cumpărat ziarul Scoţianul (The Scotsman).
În 1957, a pariat pe o franciză a televiziunii comerciale din Scoţia Centrală, Scottish Television, pe care avea apoi să o descrie drept ”un permis de tipărit bani“. În 1959 a cumpărat grupul de ziare Kemsley, cel mai mare din Marea Britanie, care includea publicaţia Sunday Times. Pe parcursul anilor, şi-a extins imperiul media la mai mult de 200 de publicaţii în Canada, SUA şi în Marea Britanie. Organizaţia Thomson a devenit o multinaţională, cu activităţi de publishing, tipărire, televiziune şi călătorii. În 1966, Thomson a cumpărat ziarul Times de la membri ai familiei Astor. În anii ’70, i s-a alăturat lui J. Paul Getty într-un consorţiu cu activităţi de explorare de petrol în Marea Nordului.
Descris drept o persoană modestă, care avea puţin timp pentru a-şi afişa averea, trecea neobservat prin Marea Britanie, călătorind cu metroul londonez spre biroul lui în fiecare zi.
Thomson a murit în Londra în 1976. Fiul său, Kenneth Thomson, a devenit preşedintele Thomson Corporation şi a moştenit tiltul de baron, devenind al doilea baron Thomson of Fleet; surorile lui sunt Irma şi Audrey, toţi trei moştenind părţi din companie. În prezent, gigantul media Reuters este controlat de fiul cel mare al lui Thomson Reuters, David Thomson; ei deţin şi o parte din acţiunile gigantului de telecomunicaţii Bell Canada. Averea lui David Thomson este estimată de publicaţia internaţională Forbes la
27,2 miliarde de dolari.
. Conform studiului, majoritatea IMM-urilor exportatoare este localizată în Bucureşti şi Regiunea de dezvoltare Vest, care include judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.
Din cele 52.000 de IMM-uri analizate în studiul UPS, cele mai multe sunt concentrate în regiunea Bucureşti-Ilfov (23,4%), urmată de Nord-Vest (14,4%), Centru (13,1%), Sud-Muntenia (11,1% ), Nord-Est (10,8%), Vest (9,0%) şi Sud-Vest (6,7%), potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiilor care au realizat studiul.
„IMM-urile care exportă înregistrează o creştere mai mare a veniturilor şi sunt mai încrezătoare în viitor”, a declarat Jim Kearney, managing director UPS Romania, Ungaria şi Grecia. „Un studiu UPS la nivel european publicat la începutul acestui an arată că peste jumătate din întreprinderile mici care exportă au înregistrat creşteri ale veniturilor în ultimii trei ani. UPS este poziţionată în mod ideal pentru a ajuta IMM-urile din România să acceseze şi să beneficieze de oportunităţile transfrontaliere, atât din Europa, cât şi din întreaga lume, prin intermediul reţelei noastre globale”.
In 2016, UPS a introdus un nou segment de zbor cargo la Cluj-Napoca făcând astfel legătura cu hub-ul aerian din Köln, Germania şi a îmbunătăţit timpii de tranzit în reţeaua terestră care conectează România cu restul Europei. Odată cu noul segment de zbor cargo, UPS oferă IMM-urilor care doresc să acceseze pieţele internaţionale extinderea orei maxime de preluare a expediţiilor. Aceste investiţii fac parte din planul de investiţii de 2 miliarde de dolari până în 2019, prin care reţeaua europeană a UPS va deveni şi mai rapidă.
IMM-urile sunt coloana vertebrală a economiei europene şi româneşti, reprezentând 99% din totalul companiilor. Specialiştii în cercetare de piaţă de la Kantar Millward Brown au analizat companiile active din România (pe baza datelor oficiale publicate). Studiul include informaţii de la 52.000 de IMM-uri care au depus ultimul bilanţ contabil în 2016, au între 10 şi 249 de angajaţi şi o cifră de afaceri până în 50 de milioane de euro. Analiza a avut ca scop crearea unei hărţi regionale a principalelor IMM-uri exportatoare din România, concentrându-se pe regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, Centru, Sud-Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Vest, Sud-Vest.
UPS este lider global în domeniul logisticii. Cu sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
Criptomoneda a ajuns la 9.682,10 dolari, luni dimineaţă, la doar câteva ore după ce a trecut de nivelul de 9.400 de dolari, potrivit CoinDesk.
„Creşterea pare să se datoreze retailului”, susţine Brian Kelly, director general al BKCM, o firmă de investiţii specializată în macroeconomie şi activităţi digitale.
Cea mai mare platformă de tranzacţionare a bitcoin din Statele Unite, Coinbase, a înregistrat aproape 100.000 de conturi noi în perioada miercuri-vineri, ajungând la un total de 13,1 milioane. Coinbase avea aproape 4,9 milioane de utilizatori în luna noiembrie a anului trecut.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro