BusinessMagazin

Tag: actiune

  • Rusia ar putea să anexeze Arctica. 76.000 de militari au făcut o demonstraţie de forţă în “zona de interes strategic”

    Demonstraţia de putere, care a inclus exerciţii militare în întreaga Rusie, din KaliningRAd până la Pacific, a avut loc într-o perioadă în care Rusia a marcat prima aniversare a anexării Crimeei, care a declanşat cea mai gravă criză cu Occidentul de după Războiul Rece.

    În cadrul aplicaţiilor, trupe paramilitare de la baze de pe întreg teritoriul Rusiei au fost transportate în regiuni îndepărtate, au aterizat pe o coastă arctică, în timp ce avioane de luptă au survolat regiunea Kaliningrad, aflată între Polonia şi Lituania, ambele state membre ale NATO. Ministrul Apărării Serghei Şoigu a declarat după o întâl-nire cu militari de rang înalt că armata a efectuat cu succes desfăşurarea de capacităţi de luptă în Arctica, regiunea baltică şi Crimeea.

    Exerciţiile militare au fost ordonate de Vladimir Putin, inclusiv desfăşurarea de rachete Iskander la Kaliningrad şi rachete nucleare cu rază lungă de acţiune în Crimeea.

    Într-o documentar difuzat de televiziunea de stat din Rusia, Putin a spus că i-a informat pe liderii occidentali, în timpul crizei din Crimeea, că va face tot ceea ce va fi necesar pentru a apăra interesele vitale ale Rusiei. El a arătat că Rusia a fost pregătită să aducă armamentul nuclear în stare de alertă în timpul tensiunilor din Crimeea.  ”Am fost pregătiţi pentru o evoluţie negativă a evenimentelor„,  a spus Putin.

    În perioada 9-18 martie, armata norvegiană a organizat exerciţii militare comune în apropiere de graniţa cu Ru-sia, la care au participat 5.000 de militari, iar desfăşurarea de forţe a Rusiei pare a fi o reaţie la acestea.

    Aleksandr Hrolenko, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a deţinut posturi-cheie în Cecenia şi Osetia de Sud, a argumentat, în declaraţii pentru Ria Novosti, că NATO, prin intermediul Norvegiei, a provocat în mod deliberat Rusia.

    ”Având în vedere tensiunile dintre Rusia şi NATO, alegerea zonei de antrenament arată ca o provocare. Prin aducerea fregatei norvegiene Thor Heyerdahl la Kirkenes, un oraş norvegian la graniţa cu Rusia, Norvegia amen-inţă Flota Nordică a Rusiei„, a scris Hrolenko. El a arătat că exerciţiile NATO încalcă vechile principii ale bunei vecinătăţi în zona arctică, adăugând că Norvegia nu a invitat militarii ruşi ca observatori la exerciţii, punând capăt unor decenii de practici comune. Hrolenko susţine şi că NATO se foloseşte de exerciţiile arctice pentru a afla cum să dezvolte operaţiunile de spionaj împotriva Rusiei în nord, precum şi pentru a spori presiunile militare asupra Rusiei, în zona arctică.

    Rusia îşi reafirmă influenţa geopolitică în Europa redesenând graniţele naţionale, dar frontierele arctice nu au fost stabilite niciodată cu precizie. De-a lungul istoriei a fost mult mai dificil pentru state să îşi afirme suveranitatea pe oceane decât pe uscat, chiar şi în cazurile în care apele sunt acoperite de gheaţă cea mai mare parte a timpu-lui.
    Timp de secole, mărimea apelor teritoriale ale unei ţări s-a bazat pe aşa-numita regulă a bătăii unei lovituri de tun de pe uscat, respectiv o limită de trei mile marine. Acest sistem de calcul a fost schimbat după Al Doilea Război Mondial, când a fost introdusă Legea ONU a Convenţiei Marine (UNCLOS), în 1982. Potrivit UNCLOS, fiecare semnatar are dreptul să declare ape teritoriale de până la 12 mile marine şi o zonă economică exclusivă de până la 200 de mile pentru activităţi comerciale, precum pescuitul şi explorări petroliere. Semnatarii pot să îşi extindă suveranitatea dincolo de limitele zonei economice speciale cu până la 150 de mile marine dacă pot dovedi că pla-toul lor continental depăşeşte cele 200 de mile de la ţărm.

  • Cronică de film: Cut bank – un oraş criminal

    Regizorul Matt Shakman trece de la televiziune la marele ecran prin adaptarea scenariului semnat de Roberto Patino. Shakman a regizat, de-a lungul carierei, episoade din seriale precum „It’s Always Sunny in Philadelphia“, „House“ sau „Mad Men“. Stilul în care filmul este regizat se aseamănă într-o anumită măsură cu al fraţilor Coen, fapt ce poate fi expli-cat prin faptul că Shakman a produs şi două episoade ale serialului „Fargo“, adaptarea celor de la FX a filmului din 1996.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich, Michael Stuhlbarg, Bruce Dern şi Oliver Platt. Interpretările sunt foarte bune, cu o singură excepţie: personajul principal, Liam Hemsworth. Tânărul actor, cunoscut pentru rolul din „Jocurile foamei“, nu reuşeşte să intre în caracter de-a lungul filmului, iar acest lucru afectează interacţiunea dintre personaje.

    Urmând o linie destul de subţire între thriller şi comedie neagră, „Cut Bank“ propune o serie de personaje ciudate, ex-trem de tulburate, care sunt obişnuite să trăiască în mediul lor simplu, familiar, din micul oraş care dă şi titlul filmului. De-spre Cut Bank aflăm doar că este locul din Statele Unite cu cele mai joase temperaturi; un fapt aparent irelevant, având în vedere că acţiunea se petrece în timpul verii. În rest, filmul lasă de înţeles că povestea se desfăşoară într-un oraş ameri-can ce nu este cu nimic ieşit din comun. Un lucru interesant este că filmarea a avut loc în Canada, nu în oraşul din Statele Unite în care se desfăşoară acţiunea.

    Acţiunea începe atunci când Dwayne McLaren (Hemsworth) filmează accidental ceea ce pare a fi uciderea unui poş-taş. McLaren, obsedat de ideea de a putea pleca din Cut Bank, vede acest lucru ca o şansă unică; el anunţă autorităţile federale şi plănuieşte să folosească banii primiţi drept recompensă pentru oferirea informaţiilor pentru a-şi construi un vii-tor mai bun alături de prietena sa Cassandra (Palmer). Din acest moment, lucrurile se complică, iar secretele locuitorilor din Cut Bank încep să iasă la iveală.

    Filmul, deşi cel puţin interesant, are o mare problemă: este extrem de previzibil. Deşi regizorul Matt Shakman încearcă să ţină publicul implicat în poveste, aceasta curge către un deznodământ inevitabil încă din primele minute. Cu toate acestea, povestea scrisă de Robert Patino a fost inclus, în 2009, pe „lista neagră“ a celor mai bune scenarii care nu au fost ecranizate.

    Cut Bank, fiind un film realizat de o casă independentă de producţii, ridică o întrebare extrem de importantă: cât de mult pot influenţa producătorii calitatea unui film? În cazul în care „Cut Bank“ ar fi ajuns pe masa unei companii impor-tante, cu posibilitatea de a investi masiv într-un astfel de film, anumite lucruri ar fi putut fi îmbunătăţite. Spre exemplu, con-tractarea unui regizor cu mai multă experienţă sau distribuirea unui alt actor în locul lui Hemsworth. Cu atât mai mult tre-buie apreciat efortul celor care au produs filmul, având la dispoziţie un buget relativ mic.
    Drept concluzie, „Cut Bank“ este un film reuşit, chiar dacă are anumite lipsuri. Povestea este antrenantă, iar implicarea unor actori precum Malkovich sau Thornton în acest proiect reprezintă un argument în plus.

    Filmul va avea premiera în România pe 17 aprilie şi va rula în acelaşi timp cu producţii mult mai cunoscute, precum „Furious 7“ sau „Avengers: Age of Ultron“. Lansarea nu pare a avantaja „Cut Bank“, dar îl recomand celor care preferă să evite blockbusterele şi caută un film simplu, bazat pe poveste şi nu pe efecte speciale. 
Nota: 8/10

  • Cronică de film: Răpirea dlui. Heineken – ecranizarea dispariţiei din 1983 a magnatului berii şi a şoferului său

    Filmul se bazează pe o poveste adevărată, respectiv încercarea unor răufăcători de mâna a doua de a-l răpi pe Freddie Heineken, magnatul industriei de bere. Cor van Hout, Willem Holleeder, Jan Boelaard, Frans Meijer şi Martin Erkamps l-au răpit pe Heineken şi pe şoferul acestuia în noiembrie 1983 şi au cerut echivalentul a 16 milioane de euro drept răscumpărare.

    Scenariul este bazat pe cartea scrisă de Peter Vries, un anchetator care a relatat evenimentul din punctul de vedere al răpitorilor. Filmul urmează aceeaşi linie, fapt care oferă un anumit grad de suspans de-a lungul celor 95 minute.

    Rolul victimei este jucat cu măiestrie de Anthony Hopkins, un actor care aduce întotdeauna ceva în plus. Hopkins, deşi apare în doar câteva scene, interpretează un rol complex şi o face fără greşeală. Restul distribuţiei include nume precum Sam Worthington („Avatar“, „Duelul titanilor“), Jim Sturgess („21“, „Cloud Atlas“) sau Ryan Kwanten („True Blood“).

    Regia este semnată de Daniel Alfredson, cel care a semnat filmele din trilogia „Millennium“. Pentru publicul larg, această trilogie a devenit cunoscută prin remake-ul american „The Girl with a Dragon Tattoo“, lansat la doar doi ani după ce primul film a ajuns pe marile ecrane din Suedia. Stilul adoptat de Alfredson este unul lent, intenţia fiind de a pune accentul pe interacţiunea dintre personaje. Din păcate, acest lucru nu îi reuşeşte, iar firul acţiunii pare de multe ori întrerupt.

    Unul dintre lucrurile care lipsesc cu desăvârşire este umorul; deşi anumite scene de acţiune ar fi putut tratate cu o mai mare lejeritate, luând în calcul şi lipsa de „experienţă“ a criminalilor de conjunctură, Alfredson preferă să păstreze un ton realist şi chiar sumbru pe durata întregului film.

    Montajul şi sunetul sunt de asemenea puncte slabe ale acestei producţii. Coloana sonoră are rolul de a susţine scenele dramatice sau cele de acţiune, însă realizatorii au trecut cu vederea acest lucru.

    „Răpirea dlui Heineken“ este un alt film aşteptat care a reuşit să dezamăgească. Se încadrează 
într-un tipar din ce în ce mai vizibil: acela al filmelor cu potenţial care nu reuşesc să valorifice atuurile pe care le deţin. În acest caz, punctul forte ar fi trebuit să fie povestea.

    Din punct de vedere cinematografic, 2015 nu pare să fie un an extraordinar. Cele mai importante titluri anunţate pentru acest an aparţin unor francize precum „Avengers“ sau „Star Wars“, cu alte cuvinte producţii de sute de milioane de euro care, foarte probabil, nu vor excela la actorie, scenariu şi regie. Nu sunt aşteptate filme cu adevărat memorabile, aşa cum au fost „Birdman“ sau „The Grand Budapest Hotel“ în 2014.

    Concluzia este că „Răpirea dlui Heineken“ nu este un film de la care să aveţi aşteptări prea mari; singurul lucru care iese în evidenţă este interpretarea lui Anthony Hopkins. Este un film de duminică seară, despre care nu vă veţi mai aminti luni.

    Nota: 6/10

  • Hellvig, despre priorităţile SRI: Combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept

    “Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a scris, joi, Eduard Hellvig, pe Facebook.

    “Interesul naţional înseamnă, în actuala etapă a democraţiei româneşti şi conform voinţei cetăţenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanţei – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar şi al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esenţiale două coordonate de acţiune: combaterea corupţiei şi dezvoltarea capacităţilor de apărare a siguranţei naţionale”, a mai scris el.

    Actualul europarlamentar apreciază că “o democraţie funcţională are resorturile necesare pentru ca statul şi propriii cetăţeni să se afle întotodeauna de aceeaşi parte a baricadei”. “Cu o condiţie: ca toate instituţiile să acţioneze conform regulilor democraţiei şi ale societăţii deschise”, a subliniat Hellvig.

    Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

    El a spus că în cursul zilei a avut întâlniri cu liderii partidelor politice, cărora le-a adus la cunoştinţă intenţia sa de nominalizare a lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii.

    Iohannis a precizat că a vorbit, de asemenea, şi cu preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Preşedintele a mai spus că, probabil, în cursul săptămânii vitoare Parlamentul va lua în dezbatere propunerea sa pentru şefia SRI.

  • Cronică de film: The Imitation Game

    Interpretarea de excepţie a lui Benedict Cumberbatch, poate cea mai bună a carierei, este doar unul dintre multele motive pentru care acest film merită vizionat.

    Filmul, în regia lui Morten Tyldum, spune povestea matematicianului Alan Turing, cunoscut pentru ajutorul dat serviciilor britanice de inteligenţă în timpul celui de-al doilea război mondial. Acţiunea se desfăşoară pe trei planuri, prezentând atât faze din adolescenţa personajului principal, cât şi din timpul maturităţii sale.

    Tyldum foloseşte acţiunea relativ statică ca bază a unui film plin de suspans, de-a lungul căruia spectatorii sunt confruntaţi cu momente şi dezvăluiri neaşteptate. Interpretarea actriţei Keira Knightley completează imaginea unui film închegat, bine realizat din toate punctele de vedere.

    The Imitation Game nu este un film de acţiune per se; este un film care explorează mintea unui tânăr genial, frământările lui şi modul de relaţionare cu ceilalţi. Este un film care, indiferent de nominalizări sau premii, confirmă apariţia unui val de actori tineri britanici extrem de talentaţi.

    Interpretare: 9/10
    Regie: 8/10
    Scenariu: 8/10

  • A apărut primul trailer pentru Terminator: Genisys – VIDEO

    Filmul, cu un buget estimat de 170 de milioane de dolari, va fi regizat de Alan Taylor şi îi va avea în rolurile principale pe Emilia Clarke (“Game of Thrones”), Jai Courtney (“Divergent”), Matt Smith şi Arnold Schwartzenegger.

    Acţiunea se va desfăşura în aceeaşi perioadă ca primul film, dar într-un univers paralel, conform site-ului imdb.com.

    Terminator: Genisys va avea premiera mondială în iulie 2015.
     

  • A apărut primul trailer pentru Star Wars Episode VII: The Force Awakens – VIDEO

    Primul trailer pentru Episode VII: The Force Awakens a fost lansat vineri pe contul de Youtube al LucasFilm Ltd.

     Star Wars: Episodul VII va ajunge pe ecrane în decembrie 2015, conform site-ului imdb.com. Deşi are o nouă echipă de producători şi un nou regizor, printre actori se vor regăsi şi cei care au dat viaţă personajelor în filmele din anii ’70, respectiv Harrison Ford, Mark Hamill şi Carrie Fisher.

    Acţiunea acestui nou episod va fi plasată la 30 de ani după cea din Episodul VI: Întoarcerea cavalerului Jedi. Surse din echipa de producţie au declarat că bugetul se va situa în jurul valorii de 200 de milioane de dolari, iar filmările sunt programate să înceapă în curând la Abu Dhabi.

     

  • Despre putere

    Un ins inteligent a împărţit, la un moment dat, evoluţia puterii aşa cum o percep şi folosesc oamenii, astfel: prima epocă a fost cea a muşchilor şi armelor; a doua epocă este a banilor, cotelor de piaţă şi a gândirii. A treia etapă ar trebui să vă facă să ridicaţi sprânceana, pentru că puterea, în următoarea perioadă, se va traduce prin „mai amabil, mai blând, mai bun“.

    Într-o primă fază mi-a sunat cam ca dictonul creştin cu oferitul celuilalt obraz sau ca proverbul, discutabil, care ne asigură că sabia nu taie capul plecat. Am mers un pic pe firul ideii, îmi suna a înţelepciune budistă transferată în lumea occidental-corporatistă, şi am descoperit articolul unui profesor universitar de la Berkeley, The Power Paradox, care a inspirat cele de mai sus şi care a lansat următorul concept: puterea este abilitatea de a influenţa oamenii să îşi atingă scopurile şi interesele, folosindu-şi propriile abilităţi într-un mod responsabil. Paradoxul este că puterea deteriorează numitele abilităţi.

    Universitarul invocă trei mituri ale puterii în lumea modernă. Primul este că puterea înseamnă bani, voturi şi muşchi, al doilea că un individ definit drept machiavelic va câştiga oricum în jocul puterii şi al treilea că puterea este dobândită în urma aplicării unei strategii. Fiecare din aceste mituri este demontat în articol, cu exemple practice ce merg de la puterea ţipătului copilului ce vrea o bomboană asupra părinţilor la ierarhiile din dormitoarele universităţilor, unde modestia este la mare preţ, sau la manifestările unor şefi de companii. Un bun exemplu este şi modul în care outsiderul a câştigat cursa prezidenţială în România, nu insist.

    În esenţă puterea adevărată are nevoie de modestie şi de empatie, nu de forţă şi de teama de pedeapsă; dar ceea ce vor cu adevărat oamenii de la liderii lor, aşa-numita inteligenţă socială, este distrusă chiar de experienţa puterii.
    Este aceasta o poziţie contrară celei a fostului director executiv de la Enron, Jeffrey Skilling: „Tot ceea ce contează sunt banii… cu bani cumperi loialitate. Nicio emoţie nu este mai importantă decât banii. Cu asta obţii performanţă“.

    Bazându-se pe astfel de credinţe, Enron a fost puternică: şase ani la rând a fost categorisită una din cele mai inovatoare companii în topul Fortune, iar New York Times credea că este un model pentru noua cultură a muncii din SUA. Banii totuşi nu au contat, pentru că Enron a falimentat, iar acum Skilling este în puşcărie, iarăşi nu insist.
    Timp de două decenii şi jumătate puterea din România s-a bazat pe crearea de temeri şi pe identificarea de vinovaţi – cutare vinde ţara sau cutare vă ia pensiile sau pământul.

    Dacă vom fi în stare să depăşim astfel de spaime, putem încerca să ne recuperăm ţara. Dar în micul ghid al recuperatorului de ţară trebuie musai să apară câteva reguli: unu, să încerci să îţi croieşti planurile privind spre viitor şi nu spre trecut; doi, să ai timp, să ai timp pentru orice, să te gândeşti, să îi asculţi pe ceilalţi cu toată atenţia şi cu emisfera dedicată şi nu cu jumătate de ureche, să încerci să-i înţelegi, să ai timp pentru privit/discutat cu tine în oglindă, pentru cultură sau pentru muncă în folosul societăţii; trei, să depăşeşti zona retorică şi să te implici.

    Dumnezeu a distribuit inteligenţa în mod uniform, nu există naţii superinteligente şi altele tâmpe, diferenţa este în modul în care oamenii aleg să îşi folosească înzestrarea. Alegerile au dovedit că se poate, acum ne mai trebuie doar consecvenţă.

    Cândva în anii ‘70 un pictor japonez, Ogawara Shu, îşi expunea viziunea asupra societăţii, pe care o vedeţi în imaginea alăturată: un grup de dulăi încăieraţi, un tablou violent, dar desenat într-un mod copilăresc şi lipsit de un punct central. Artistul spunea că a reprezentat mentalitatea poporului japonez, care a adoptat atât cultura militaristă a guvernului din perioada celui de-al doilea război mondial, cât şi politicile proamericane de după. Ogawara şi-a asumat el însuşi faptul că a fost un soi de colaboraţionist, fiind unul din cei doi „pictori de război“ oficiali ai armatei japoneze din timpul conflagraţiei mondiale, pentru că a părăsit comunitatea artistică din Tokio, refugiindu-se într-un mic orăşel de provincie.

  • Invenţia care poate îmbătrâni whiskey-ul în doar 24 de ore

    Elements este un produs care, susţin cei de la Time and Oak, poate îmbătrâni orice cantitate de whiskey cu trei ani în doar 24 de ore.

    Compania din Portland, Oregon a strâns deja cu 100.000 de dolari mai mult decât suma cerută, atrăgând interesul a mii de oameni.

    Procesul, descris pe Kickstarter, este următorul: în recipientul cu whiskey se intreoduce un un obiect de lemn care realizează un proces de “transpirare accelerată prin acţiune capilară”. Time and Oak susţine că procesul funcţionează la orice tip de whiskey şi cu mai multe arome.

  • Ce vedem la cinema: “Furia: Eroi anonimi” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Depăşiţi numeric şi cu muniţie insuficientă, Wardaddy şi oamenii lui, printre care şi un soldat începător care a ajuns cu forţa în acest pluton, au slabe şanse de izbândă în eroicele lor încercări de a da lovitura de graţie trupelor naziste.

    Din 24 octombrie vine pe marile ecrane “Furia: Eroi anonimi”, un film cu Brad Pitt, Shia LaBeouf şi Logan Lerman în rolurile principale, distribuit în cinematografele din România de Freeman Entertainment.