BusinessMagazin

Tag: miliarde

  • Contrastul dintre curăţenia elveţiană şi banii murdari: 
cum a ascuns HSBC peste 100 de miliarde de dolari aparţinând unor traficanţi, vedetelor şi politicienilor corupţi

    Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), banca elveţiană a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor.

    HSBC este a doua bancă la nivel mondial, cu active în valoare de 2.760 miliarde de dolari.

    Documentele folosite în raport, obţinute de o reţea de presă care include publicaţiile The Guardian, din Mare Britanie, cotidianul francez Le Monde, BBC Panorama şi ICIJ, cu sediul în Washington, dezvăluie că  HSBC a permis clienţilor, în mod curent, să retragă ”cărămizi„ de bani, deseori în monede puţin folosite în Elveţia. Banca a promovat scheme care să permită clienţilor bogaţi să evite plata taxelor în Europa, a colaborat cu unii clienţi pentru a ascunde conturile nedeclarate de autorităţile fiscale din ţările de origine şi a înfiinţat conturi pentru infractori internaţionali, oameni de afaceri corupţi şi alţi indivizi cu activităţi de mare risc.

    Aceste documente, care se referă la perioada 2005-2007, formează obiectul celei mai mari scurgeri de informaţii din istorie, scoţând la iveală circa 30.000 de conturi, în valoare de aproape 120 de miliarde de dolari. Dintre titularii acestor conturi, circa 2.900 de clienţi aveau legături cu Statele Unite, ceea ce furnizează dovezi autorităţii fiscale americane (IRS) privind identitatea celor care ascund active în Geneva.

    Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat din Geneva al băncii în domeniul IT, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008. Statul elveţian l-a pus sub acuzare pe Falciani pentru spionaj industrial şi încălcarea legislaţiei privind secretul bancar.

    Datele sustrase de Falciani au ajuns la autorităţile franceze, care le-au pus la dispoziţia IRS în 2010. În acel an, pe fondul atenţiei tot mai mari din partea autorităţilor americane, divizia elveţiană a HSBC a renunţat să mai facă afaceri cu rezidenţi din SUA.

    Deşi încă din 2010 autorităţile fiscale din întreaga lume au avut acces confidenţial la documentele sustrase de Falciani, adevărata natură a comportamentului incorect al HSBC nu a fost cunoscut public.

    Lista deponenţilor care aveau conturi deschise la HSBC la finele anului 2007 include nume ale unor traficanţi de diamante aflaţi în urmărire internaţională, precum Mozes Victor Konig sau Kenneth Lee Akselrod, oligarhul rus Gennadi Timchenko, care are legături strânse cu preşedintele Vladimir Putin şi care a intrat în vizorul autorităţilor din SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, dar şi traficanţi de droguri, ambasadori şi politicieni sau persoane suspectate de terorism.

    Printre clienţii menţionaţi în raport se numără şi regele Mohammed VI al Marocului, mai mulţi membri ai familiei regale din Arabia Saudită, prinţul Salman bin Hamad Al Khalifa din Bahrein, precum şi cunoscuţi artişti şi sportivi.

    În replică la informaţiile publicate în raportul ICIJ, HSBC a transmis că instituţia bancară a suferit o ”transformare radicală în ultimii ani„, în principal în privinţa măsurilor pentru combaterea fraudelor fiscale, în urma căreia subsidiara din Elveţia şi-a redus portofoliul de clienţi cu aproape 70% începând din 2007. ”HSBC a lansat numeroase iniţiative pentru a se asigura că serviciile bancare nu sunt folosite pentru a eluda fiscul sau pentru spălare de bani„, se arată într-un comunicat al băncii elveţiene.

    Un exemplu elocvent este cel al magnatului britanic Richard Caring, proprietarul celebrului restaurant Ivy, care în 2005 a retras de la HSBC 5 milioane de franci elveţieni 
(2,25 milioane lire sterline) în numerar. Întrebat de The Guardian de ce a retras o astfel de sumă, el a refuzat să explice, avocatul său spunând că este o problemă privată, care nu încalcă legea cu nimic.

  • Povestea fondatorului L’Oréal

    În 1904, Eugène Schueller a absolvit Institutul de Chimie Aplicată din Paris (în prezent Chimie ParisTech – n.r.) şi, trei ani mai târziu, a inventat în chiuveta din locuinţa sa prima vopsea chimică de păr, pe care a numit-o Oréale. A fost o descoperire importantă, ţinând cont de faptul că în perioada respectivă femeile puteau să îşi vopsească părul doar în culorile negru sau roşu, folosind vopsea naturală. Schueller şi-a înregistrat compania drept Société Française de Teintures Inoffensives pour Cheveux şi a devenit un producător de succes pe măsură ce a reuşit să-şi introducă produsele în saloanele pariziene. Pentru a creşte popularitatea acestora, a fondat chiar şi o şcoală de vopsit părul pentru hair-stylişti pe care a supravegheat-o personal. În octombrie 1909 a apărut prima ediţie a revistei La Coiffure de Paris, publicaţie ce conţinea articole scrise de doctori, scriitori şi chimişti. Eugène Schueller scria editorialul ştiinţific al revistei, însă, după trei ani, a lăsat peniţa în favoarea businessului şi a cumpărat publicaţia.

    Odată cu încheierea războiului, vopseaua de păr Oréal a câştigat teren în afara graniţelor Franţei, intrând pe pieţe precum Italia (1910), Austria (1911), Olanda (1913) şi, mai târziu, chiar şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Brazilia. Schueller a diversificat activitatea companiei şi a început să producă şi lacuri şi materiale plastice. A pus bazele unei companii în Rusia şi a preluat Savon Savons Français, fondată în 1920. În 1927 s-a născut fiica sa, Lilian Bettencourt. Pasionată de munca tatălui său, ea a fost ucenica lui încă de la 15 ani, când a început să amestece cosmetice şi să eticheteze sticle de şampon.

    Între anii 1930 şi 1940, staruri de cinema precum Jean Harlow şi Mae West au crescut popularitatea decolorantului de păr lansat de L’Oréal, crescând concomitent şi vânzările companiei. Schueller a fost atât de inovator în practicile sale de marketing, încât în 1953 a câştigat un Oscar în domeniul publicităţii. A lansat revista pentru femei, Votre Beauté, în care a promovat Dop, primul şampon fără săpun destinat maselor.

    După 1930, Eugène Schueller şi-a direcţionat talentele şi spre conceperea de evenimente promoţionale şi noi strategii de advertising. El considera că există două tipuri de publicitate: publicité d’attaque (publicitate de atac), creată pentru a creşte interesul, şi publicité de rendement (publicitate de randament), concepută pentru a creşte vânzările. Printre strategiile sale de publicitate se numără lansarea revistei Votre Beauté, creată cu scopul de a încuraja femeile să fie mai preocupate de produsele de îngrijire personală, iar, în 1931, are ideea de a acoperi faţada unei clădiri pariziene cu un anunţ uriaş pentru o loţiune de păr. Un an mai târziu, odată cu începuturile publicităţii radio, a lansat şi o reclamă cântată, nu vorbită – primul „jingle“ din istoria radioului.

    Schueller a murit în 1957 la vârsta de 76 de ani, iar Francis Dalle l-a succedat ca preşedinte şi CEO. Compania a continuat să prospere, cu achiziţii precum Lancôme în 1964, Helena Rubinstein în 1989, Garnier în 1978, Maybelline în 1996, Soft Sheen în 1998 şi Carson în 2000. În prezent, Liliane Bettencourt, principala acţionară a L’Oréal, este a treia femeie din lume ca avere şi cea mai bogată din Europa, cu o avere estimată la 39,5 miliarde de dolari.

  • Povestea celor doi fraţi care au monopolizat piaţa de anvelope

    În 1886, la 33 de ani, André Michelin a renunţat la cariera sa de inginer în Paris şi a preluat afacerea bunicului de comercializare de bunuri şi echipamente agricole din Clerrmont-Ferrand, printre care şi o combinaţie neobişnuită de produse din cauciuc vulcanizat, care se îndrepta spre insolvenţă după moartea fondatorului.

    Trei ani după preluarea conducerii companiei, l-a luat alături de el şi pe fratele său mai tânăr, iar Édouard a schimbat numele firmei în Michelin &Co. Édouard era responsabil de operaţiunile de producţie şi de cercetare ale companiei, iar André se ocupa de management şi de vânzări. Au decis să se dedice succesului companiei, însă niciunul dintre fraţi nu avea experienţă de comerciant. În 1889, un ciclist l-a abordat pe Édouard în momentul când a făcut o pană la una dintre roţi.

    În perioada respectivă, o pană de anvelopă însemna ore de aşteptare pentru ciclişti: anvelopele erau lipite de rame cu lipici, reparaţia dura trei ore, iar alte 12 ore treceau până la uscarea lipiciului. Situaţia era foarte neplăcută în contextul anilor 1880, o perioadă când ciclismul a devenit o formă populară de transport, cât şi un hobby popular, datorită patentului  lui John Dunlop pentru anvelopele gonflabile. Înainte de invenţia lui Dunlop, anvelopele de bicicletă erau făcute din cauciuc solid, care făceau plimbările pe bicicletă mult mai incomode.

    După ce a fost abordat de ciclist, Edouard a început să acorde din ce în ce mai mult interes pentru noile anvelope pneumatice. Fraţii Michelin au ajuns la concluzia că ar exista o cerere mai mare pentru astfel de anvelope dacă ar fi existat o modalitate mai rapidă de reparaţie, mai precis dacă roţile ar fi fost detaşabile. Edouard a făcut o serie de experimente şi a dezvoltat mai multe prototipuri, iar în 1891 a primit patentul pentru anvelopele detaşabile. Industria automobilelor era într-o fază incipientă, iarAndré şi Édouard au văzut şi în această piaţă o oportunitate.

    Au transferat ceea ce au învăţat despre anvelopele pneumatice detaşabile ale bicicletelor spre automobile. În 1895, fraţii au intrat în cursa de automobile Paris-Bordeaux-Paris folosind noul design de anvelope Michelin, unde, chiar dacă maşina lor a fost ultima clasată, noile anvelope i-au impresionat pe reprezentanţii industriei şi au lansat piaţa pentru noile anvelope. La finalul cursei, André a prezis că, în zece ani, fiecare maşină din lume va fi echipată cu astfel de anvelope. A durat doar cinci ani ca acest lucru să se întâmple.

    Succesul Michelin Brothers a crescut astfel concomitent cu industria auto şi s-a extins la nivel internaţional odată cu construcţia unor fabrici, în Italia în 1906 şi, un an mai târziu, în Statele Unite ale Americii. Compania a fost reorganizată ca holding în 1951. În prezent, Michelin deţine unităţi de producţie în întreaga lume şi produce anvelope pentru aproape orice tip de vehicul imaginabil, inclusiv naveta spaţială, potrivit Automotive Hall of Fame.

    Michelin publică şi seria cunoscutelor ghiduri de călătorie Michelin (Guide Michelin, fr.) şi o serie de hărţi rutiere, lansate de André Michelin cu scopul promovării turismului cu maşina şi susţinerii industriei anvelopelor. Primul dintre acestea, Red Guide (1900) a fost un ghid de buzunar pentru călătoriile în Franţa care includea şi faimoasele simboluri de rating cu stele pentru restaurante.

  • Apple a devenit prima companie evaluată la peste 700 de miliarde de dolari

    Acţiunile Apple au crescut cu 1.9% până la 122 de dolari, devenind prima companie care termină o zi de tranzacţionare cu o valoare de peste 700 de miliarde de dolari. Apple era evaluată, la finalul zilei de marţi, la 710 miliarde de dolari.

    Este cea mai mare valoare înregistrată vreodată de o companie. Luând însă şi inflaţia în calcul, recordul rămâne cel stabilit de Microsoft în 1999, atunci când compania condusă de Bill Gates a fost evaluată, estimând valoarea de astăzi a dolarului, la peste 870 de miliarde de dolari.

    Apple a raportat o creştere de 30% a veniturilor, la 74,6 miliarde de dolari, în primul trimestru fiscal (octombrie-decembrie). Profitul net a urcat cu 38%, la nivelul record de 18 miliarde de dolari.

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • Feţele schimbării europene: partidele antisistem câştigă teren, iar BCE tipăreşte bani

    Victoria Syriza, cu ajutorul promisiunii de a renegocia datoria publică a Greciei, a fost primită cu bucurie de politicienii antisistem de stânga şi de dreapta din Europa, fiind considerată o dovadă că administraţia de la Bruxelles, la presiunea Germaniei, a mers prea departe cu tăierile de cheltuieli care au sărăcit oamenii. Dincolo de argumentele legate de austeritate stă un conflict mai adânc de voinţe democratice, între verdictul alegătorilor din Grecia, disperaţi de sărăcie, şi cei din Germania, Finlanda şi Olanda, care nu vor ca taxele plătite de ei să fie folosite pentru acordarea de cecuri în alb statelor cu probleme financiare.

    „În ultimă instanţă, este mai mult o ciocnire a democraţiilor decât una a ideilor. Alegătorii din Germania şi Grecia au interese foarte diferite“, a explicat Mats Persson, director al institutului de cercetări Open Europe din Londra, pentru New York Times. Germanii şi grecii au opinii fundamental diferite despre cum se conduce o economie, iar votul din Grecia va forţa o regândire, într-o anumită măsură, în nordul Europei, fiind posibil ca Germania să accepte o anumită relaxare a termenilor, fără să aibă loc o schimbare fundamentală a abordării, a adăugat Persson.

    Într-adevăr, noul premier elen, Alexis Tsipras, a declarat victoria Syriza drept semnalul morţii austerităţii şi l-a numit ca ministru de finanţe pe Yanis Varoufakis, economist de orientare marxistă şi opozant deschis al programului de salvare, dovedind că noul guvern de coaliţie format cu partidul de dreapta Grecii Independenţi va adopta o poziţie fermă în negocierile cu creditorii internaţionali. În acest timp, şeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, Peter Altmaier, a exclus orice modificare majoră a politicii europene faţă de Grecia. „Am urmat o strategie care funcţionează în multe state europene şi o vom păstra şi în viitor“, a avertizat acesta.

    Un prim semnal privind atitudinea Uniunii Europene faţă de cutremurul politic de la Atena a fost o reuniune a miniştrilor de finanţe ai celor 19 state din zona euro. Fără să ia o decizie concretă, aceştia s-au angajat să înceapă negocieri cu noul guvern de la Atena. „Suntem democraţi. Când oamenii votează nu putem ignora votul. Nu trebuie să existe diviziuni, nici geografice, nici ideologice“, a susţinut comisarul pentru economie Pierre Moscovici. Şeful Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a spus la rândul său că nu crede într-o separare nord-sud, el notând că există multe ţări în nord, ca statele baltice, în sud, ca Spania, şi în vest, cum este Irlanda, care au adoptat reforme majore şi au revenit la creştere economică.

    Un indiciu privind diferenţele de opinie dintre Germania şi Grecia este un articol apărut în publicaţia Bild, cel mai bine vândut ziar german, care se întreabă, după  alegerile din statul elen, câte miliarde vor mai plăti contribuabilii germani pentru greci.

    Angela Merkel, cel mai influent politician în politica economică europeană, a făcut rabat de la imaginea de susţinător inflexibil al austerităţii, cerând la Forumul Economic Mondial de la Davos din această lună ca discuţiile să nu aibă loc în termeni de alb şi negru. Ea continuă însă să susţină că injectarea de noi fonduri în economia europeană fără asigurarea unei mai mari discipline bugetare riscă să permită ţărilor îndatorate să evite sau să amâne reformele. Această abordare se bucură de sprijin în rândul alegătorilor germani, chiar şi al celor care au votat cu rivalii politici ai cancelarului.

     Rezultatul alegerilor din Grecia reprezintă o a doua lovitură pentru politica economică a lui Merkel, după anunţul Băncii Centrale Europene privind achiziţiile lunare de obligaţiuni de 60 de miliarde de euro, începând din luna martie, în speranţa stimulării creşterii economice.

  • Statul elen a pierdut 15 mld. euro după alegeri ca urmare a prabuşirii acţiunilor la băncile naţionalizate

     Conform cotaţiilor bursiere de la sfârşitul şedinţei de vineri, valoarea celor patru creditori din fondul de bailout al băncii era de sub 7 miliarde de euro, în comparaţie cu 19,7 miliarde în iunie 2014 sau 22,6 miliarde la sfârşitul lui 2013.

    Totuşi, pierderea este doar pe hârtie momentan, şi dacă negocierile dintre Atena şi creditori se vor încheia fericit, piaţa bursieră va putea să recupereze rapid terenul pierdut, iar valoarea HFSF va creşte din nou în consecinţă. Fondul elen controlează 66,9% din Piraeus Bank, 66,4% din Alpha, 57,2% din National şi 35,4% din Eurobank.

    Sunt mai multe motive pentru care acţiunile băncii au avut o scădere puternică în ultimele zile. Principalul motiv ar fi îngrijorările legate de un control guvernamental mult mai strict asupra administraţiilor. Primul ministrul Alexis Tsipras a repetat în numeroase rânduri că statul va exercita un control strict asupra băncilor şi va face schimbări în management.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Huawei anunţă venituri în creştere şi 75 milioane de smartphone-uri livrate în 2014

    Livrările de produse au crescut cu 7,8 % şi au ajuns la 138 de milioane de dispozitive livrate, dintre care 75 milioane de smartphone-uri, ceea ce reprezintă o creştere pe acest segment cu 45%, în comparaţie cu anul anterior.

    “Influenţa globală a brand-ului nostru a continuat să crească, iar Huawei a devenit prima companie chineză care a fost inclusă în Top 100 mărci globale în 2014, potrivit Interbrand,” a declarat Richard Yu, CEO al Huawei Consumer BG.

    Livrarea de smartphone-uri premium a crescut, în 2014, cu 18%. Smartphone-ul Huawei Ascend P7 a fost livrat în 4 milioane de unităţi în doar şase luni de la lansarea sa globală de la Paris, în luna mai a anului trecut, în timp ce Huawei Mate 7 a fost livrat în 2 milioane de unităţi în trei luni de la data lansării, care a avut loc în luna septembrie a anului trecut.

    Vânzările companiei chineze Huawei au crescut în 2014 de peste două ori pe cele mai mari cinci pieţe din Europa de Vest, potrivit Kantar. Huawei deţinea în regiune, la jumătatea anului trecut, o cotă de piaţă de 3%, ajungând chiar la 5% în Germania şi Spania.

     

  • Povestea lui Jorge Paulo Lemann, cel mai bogat om din Brazilia

    Aceasta se datorează acţiunilor pe care Lemann le deţine în cadrul Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător de bere la nivel mondial, dar şi altor companii achiziţionate prin fondul său privat de investiţii, 3G Capital, precum producătorul de sosuri H.J. Heinz Company şi Burger King.

    Jorge Paulo Lemann s-a născut în 1939, în Rio de Janeiro. Tatăl său, om de afaceri, emigrase din Elveţia, iar mama sa avea origine braziliană. Lemann a studiat la Harvard, de unde a absolvit cu o licenţă în economie în 1961. Imediat după absolvire, în 1961 şi 1962, a lucrat ca stagiar la Credit Suisse în Geneva. După stagiu, s-a angajat ca ziarist economic la Jornal do Brasil, dar a renunţat la gazetărie şi, la scurt timp după aceesa, a cumpărat o firmă de brokeraj.

    În 1971 a fondat împreună cu doi parteneri de afaceri Banco Garantia, care a fost construită după modelul de afaceri american şi a devenit una dintre cele mai mari bănci de investiţii din Brazilia, un „Goldman Sachs al Braziliei“, potrivit Forbes. În 1998, Lemann a vândut Banco Garantia către Credit Suisse, într-o tranzacţie evaluată la 675 de milioane de dolari. Anterior, el şi partenerii săi, alături de care a pus bazele fondului de investiţii GP Investimentos, au făcut o serie de achiziţii, dintre care cea mai importantă a fost preluarea producătorului de bere Cia Cervejaria Brahma, în 1989.

    11 ani mai târziu, cei trei au cumpărat un alt jucător de pe piaţa berii, Antarctia. S-a născut astfel AmBev, care s-a transformat în 2004, după fuziunea cu belgianul InterBrew, în InBev. Patru ani mai târziu, cei trei au achiziţionat fabricantul de băuturi Anheuser-Busch într-o tranzacţie controversată, de 46 milioane de dolari, devenind cel mai mare producător de bere la nivel mondial, Anheuser-Busch InBev (AB InBev). În acelaşi an, cei trei miliardari au înfiinţat compania de investiţii 3G Capital prin care au preluat, în 2010, reţeaua de fast food Burger King în schimbul a 3,8 miliarde de dolari.

    Trei ani mai târziu, sprijiniţi de patronul Berkshire Hathaway, Warren Buffett, 3G Capital a preluat şi producatorul de sosuri Heinz pentru 28 de miliarde de dolari. Anul trecut, guvernul canadian a aprobat şi o tranzacţie prin care Burger King Worldwide va cumpăra lanţul de cafenele şi gogoşi Tim Hortons Inc. pentru suma de 11,10 miliarde dolari. Jorge Paulo Lemann este de asemenea membru al consiliului director al lanţului de retail Lojas Americanas, fost membru al consiliului director al companiei Gillette, preşedinte al Consiliului Consultativ Americo-Latin al Bursei din New York, membru fondator al consiliului director al Fundação Estudar, fundaţie prin care oferă burse pentru studenţii  brazilieni, membru al Consiliilor Internaţionale Consultative ale Credit Suisse Group şi Daimler Chrysler.

    Afacerile nu reprezintă singurul domeniu în care Lemann a excelat: pasionat de sport, a fost de cinci ori campionul Braziliei la tenis, iar, în 1962, datorită dublei sale cetăţenii, a evoluat în Cupa Davis pentru Brazilia şi Elveţia. Din 1999, locuieşte în Elveţia împreună cu familia sa, după o încercare de răpire a copiilor săi.

  • Un tânăr inginer poate câştiga şi 9.000 de dolari pe lună la Facebook

    Facebook, cea mai valoroasă reţea socială din lume, are o valoare de piaţă estimată la peste 200 de miliarde de dolari. Salariile angajaţilor reflectă acest lucru, noi cifre arătând că inginerii au un salariu de pornire de peste 100.000 de dolari pe an.

    Un cercetător poate câştiga până la 172.000 de dolari pe an, iar inginerii de reţea au salariul mediu de 160.000 de dolari, sumă care include atât renumeraţia de bază cât şi bonusurile. Un inginer ce ocupă o poziţie de management poate câştiga şi 380.000 de dolari pe an, în vreme ce un inginer de software poate obţine la angajare un salariu de 106.000 dolari.

    Fondatorul şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, are o avere estimată la 33 miliarde de dolari, ocupând locul 16 în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Reţeaua socială atrage lunar 1,35 miliarde de utilizatori activi.

    Cele mai mari şanse de a obţine un job la Facebook le au absolvenţii Universităţii Stanford, cei au Universităţii din California şi cei ai Universităţii Berkeley. Aceste instituţii au cel mai mare număr de absolvenţi angajaţi la compania lui Zuckerberg.

    Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, numărul utilizatorilor activi în fiecare lună reprezentând aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial.

    Numărul de utilizatori din România ai reţelei de socializare Facebook a ajuns în prezent la 7,6 milioane, cu 600.000 mai mult faţă de luna ianuarie a anului trecut, potrivit informaţiilor furnizate de Facebrands.ro, serviciul care monitorizează şi analizează activitatea locală a companiei americane. Cea mai mare creştere a numărului de conturi de Facebook din România s-a înregistrat în ianuarie 2012, când aproape s-a dublat numărul de utilizatori la  peste 4,4 milioane, conform datelor din ultimii patru ani.