Într-un discurs “presărat cu critici” la adresa guvernelor din zona euro pentru că “au făcut experimente” în Cipru, liderul conservator Anastasiades a susţinut prima intervenţie publică după redeschiderea băncilor, închise timp de 12 zile pentru a preveni retrageri masive de depozite pe fondul acordului controversat cu Comisia Europeană şi FMI, notează The Guardian.
Preşedintele a precizat că restricţiile impuse joi asupra tranzacţiilor bancare din Cipru, fără precedent în zona euro, vor fi înlăturate treptat, fără a oferi termene clare. Ministrul cipriot de Externe a declarat joi că restricţiile ar putea dura aproximativ o lună, deşi guvernul menţionase iniţial că vor fi limitate la 7 zile.
În discursul susţinut vineri la Nicosia, Anastasiades a atacat autorităţile bancare din Cipru şi Europa pentru că au finanţat până în ultimul moment o bancă aflată în pragul falimentului, care va fi acum desfiinţată conform acordului de 10 miliarde euro convenit de guvern cu instituţiile financiare internaţionale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro