BusinessMagazin

Tag: business

  • Fetiţa de 13 ani care câştigă zeci de mii de dolari după ce a pornit o afacere de la o idee foarte simplă

    Cunoscută drept “Cea mai tânără antreprenoare din Detroit”, Asia Newson este cofondatoarea şi CEO-ul companiei Super Business Girl. În vârstă de 13 ani, fetiţa a pus bazele unei afaceri cu lumânări pe care le vinde clienţilor pe care îi întâlneşte pe străzile din Detroit.

    Pentru anul acesta, ea previzionează venituri de 100.000 de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. (Estimările pentru 2016 vizau 70.000 de dolari şi au fost cât se poate de realiste, ajungând la 69.128 de dolari). Mai mult decât atât, ea a reuşit să pregătească 40 de copii din Detroit să devină şi ei antreprenori.

    Ce a atras-o pe Newson spre antreprenoriat? Acelaşi lucru care alimentează visurile multor alţi fondatori: libertatea.

    Newson a început afacerea când avea cinci ani – aceasta a evoluat de la vânzarea directe, spre punctul de a vinde produsele online pe site-ul superbusinessgirl.com. Potrivit celor care au avut şansa să îi fie potenţiali clienţi, strategia ei se bazează pe puterea sa de a ajunge la inimile oamenilor, potrivit ABC News.

    Un reporter ABC News a spus despre ea că are puterea “să vândă praf în deşert”, în timp ce o altă persoană citată de ABC News a caracterizat-o ca fiind neînfricată. Flerul său de business şi talentul nativ de marketing sunt punctele forte ale fetiţei. Ea a reuşit să câştige admiraţia propriterului echipei NBA, Dan Gilbert, cât şi susţinerea financiară a fondatorilor Bamboo Detroit ce i-au oferit spaţiul în care să îşi vândă produsele şi o conexiune la internet gratuită, astfel încât să îşi conducă afacerea mai eficient. De asemenea, echipa Bamboo Detroit îi oferă gratuit sfaturi despre cum să îşi îmbunătăţească afacerea.

    Chiar dacă a fost în centrul atenţiei presei americane, cu interviuri acordate ABC News 2020, Ellen şi Tedx Talk, ea a continuat să bată străzile pentru a face ceea ce ştie mai bine: vânzări directe. De asemenea, în timp ce alţii se mulţumesc cu îmbunătăţirea propriei afaceri, Newson antrenează şi alţi copii pentru a fi antreprenori, sfătuindu-i să îşi exploateze la maximum potenţialul, potrivit Financial Juneteenth. De fapt, Newson visează să deschisă şcoli în toată lumea, unde tinerii vulnerabili să fie învăţaţi lecţiile de bază ale antreprenoriatului. Îşi doreşte totodată să îşi extindă afacerea într-un lanţ de magazine pentru produsele sale.

    “Detroit este un loc minunat. Chiar dacă au existat multe ştiri negative despre acesta. Am reuşit chiar să trecem prin faliment”, a declarat Newson. “Detroit este în continuare un loc bun pentru a începe o afacere. Avem oameni minunaţi care încurajează iniţiativele de acest tip. Până la urmă, îmi vând lumânările aici şi câştig bine”.

    Tatăl fetiţei, Michael Newson, este atât partenerul ei, cât şi mentorul fetiţei şi o însoţeşte în timp ce îşi face prezentările de vânzări oamenilor de pe trotuare, din pieţe, din oraşe sau din suburbii. Potrivit ABC News, profitul pe care îl câştigă din vânzarea lumânărilor este donat în scopuri caritabile.

  • Aşa cum vede Dragnea România, nu avem nevoie de angajaţi cu salarii mari şi nici de industrii de elită. Iar liderii din business „aplaudă”

    Ca să aibă de unde să majoreze salariile din administraţia locală (plus 20%), salariile artiştilor (cu 50%), pensiile, salariile din învăţământ şi sănătate etc., promise în campania electorală, guvernul Dragnea/Grindeanu a luat de la cei 34.000-40.000 care câştigă peste 10.000 de lei net pe lună peste 2.200 de euro net pe lună (14.230 brut), prin eliminarea plafonului de maximum 5 salarii medii brute pentru plata CAS (1.400 de lei).

    În loc să producă aceşti bani prin mintea şi activitatea lui, noul guvern  ia 1,9 mld. lei de la cei care „au”, de la bogaţii care trăiesc bine şi nu-i ajută şi pe ceilalţi să trăiască la fel.

    Ca să prezinte publicului această măsură de eliminare a plafonului CAS, Liviu Dragnea, şeful PSD şi premierul de facto al guvernului Grindeanu, a adus în discuţie în treacăt salariul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu (61.203 lei net pe lună, 13.600 euro – n. red.), pe ideea că are de unde să dea, mai ales după întreaga dezbatere din 2016 legată de salariile din Banca Naţională ţinute secrete.

    Dragnea nu a dat ca exemplu de unde ia banii un inginer de top de la Microsoft sau Oracle, care poate să câştige la Bucureşti şi peste 5.000 de euro net şi căruia acum statul îi ia o parte din bani, asta dacă angajatorul nu-i păstrează netul şi plăteşte el diferenţa pentru CAS.

    Pe această idee, că cei cu salarii mari trebuie să plătească pentru ceilalţi, Dragnea, aflat în politică de peste 20 de ani, a spus că vrea să-şi taie singur salariul de preşedinte al Camerei Deputaţilor – „Eu, Iohannis, Tăriceanu şi Grindeanu avem salariu de 21.500 lei; vreau să revenim la 6.800” – considerând că este prea mare comparativ cu salariul minim pe economie de 1.450 de lei.

    Nu cred că România are nevoie de astfel de exemple, de a tăia sau a lua din salariile mari pentru a putea plăti alte salarii.

    Poate inginerul sau softistul de la Microsoft îşi merită banii cu vârf şi îndesat, de ce să iei din ei?

    Problema nu este că Dragnea a majorat salarii în administraţia locală, de unde-şi trage puterea politică, ci că a făcut acest lucru fără să aducă nimic în schimb din punctul de vedere al eficienţei acestei zone din economie.

    Această industrie, administraţia locală, la fel ca şi sănătatea, educaţia, sunt cele mai nereformate zone din economie. Administraţia locală a fost acaparată de clanuri familiale, care-şi extrag zilnic rentele şi banii de la cei care fac business şi care au nevoie de autorizaţii, ştampile, hârtii, aprobări, pentru a-şi derula activitatea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • În rest, au UE şi americanii grijă de noi

    Noua generaţie, cei care aveau 10-15 ani în 2007, când am intrat oficial în Uniunea Europeană, nici nu-şi poate închipui cum a fost înainte, când părinţii lor stăteau la coadă la vize sau plecau în excursie şi rămâneau acolo sau plecau de tot din ţară, fără să-şi pună în niciun moment problema că s-ar mai putea întoarce.

    Pentru generaţiile 1949-1980, intrarea în Uniunea Europeană este destul de împărţită. O bună parte dintre ei spun că Europa, lumea occidentală, aici incluzând şi America, nu a adus nimic bun, decât străini la noi în ţară, începând de la arabi până la nemţi, care au dat jos fabricile şi au făcut malluri, care au cumpărat pe nimic mândria industriei construită de Ceauşescu, dar în schimb ne‑au dat locuri de muncă prost plătite, ne-au distrus educaţia şi sănătatea, ne-au forţat să mâncăm roşiile şi ardeii din import, care n-au niciun gust, ne-au furat oamenii ca să lucreze în ţările lor, ne-au dezbinat familiile etc.

    În schimb, au adus această libertate proastă – culturală, muzicală, socială etc., au umplut supermarketurile de produsele lor proaste (unde sunt salamul şi brânza noastră de altădată?), au înlocuit hainele noastre (unde este stofa aia de la Ploieşti care a ţinut 10 ani?) cu cârpele lor, i-au cumpărat pe liderii noştri etc.

    Şi toate acestea pentru ce? Pentru faptul că nu mai avem paşaport, că nu mai stăm la coadă la vize? Ce să facem cu pensia sau salariul mic, cum putem trăi?

    Cum ai putea să le explici părinţilor că Uniunea Europeană şi NATO au fost cele mai bune decizii politice pe care le-a luat România, când pensia este de 700-900 de lei pe lună, iar iarna o treime din bani se duc pe întreţinere? Când cad dinţi, CAR-ul sau un împrumut la bancă – într-un caz fericit – este soluţia, nu economiile adunate în timp, care au fost „furate” de Isărescu cu inflaţia şi deprecierea cursului valutar.

    Să nu mai vorbim de medicamente, care îţi mănâncă şi jumătate dintr-un salariu, dacă nu chiar mai mult, când te ajunge durerea din urmă.

    Pentru cei care stau în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Braşov, Constanţa, Oradea, viaţa este mult mai bună, oraşele au înflorit, banii sunt mai mulţi, iar calitatea vieţii este mai ridicată. Pentru foarte multe alte oraşe ale României, căderea comunismului şi Europa nu înseamnă un motiv de a deschide o sticlă de şampanie după 10 sau 26 de ani.

    Oraşele s-au depopulat, copiii lor au plecat care încotro, în Europa, în Canada sau în Statele Unite, fabricile în care au muncit nu mai există, viaţa este scumpă şi totul îmbătrâneşte în fiecare zi.

    România a pierdut peste 3 milioane de oameni după 1990, din care 2,5 milioane în ultimii zece ani. În 2007, primul an al integrării oficiale în UE, din România au plecat 544.074 de români, cel mai ridicat nivel. În 2008, au plecat 302.796, pentru ca în 2015 plecările să fie de 187.466.

    Dacă în 2007 România a raportat 214.728 de născuţi vii, iar în 2008 221.900, numărul de morţi a fost mai mare: au „plecat” 251.965, iar în 2008, 253.202.

    În 20015, numărul de născuţi vii a fost de 187.372, în timp ce numărul de morţi a fost 260.197.

    În aceste condiţii, sunt greu de vândut către public câştigurile Uniunii Europene aduse de investiţii, salarii (salariul mediu s-a dublat, iar salariul minim s-a triplat), creşterea exporturilor, dezvoltarea industriei IT, clădirile de birouri, mallurile, supermarketurile, automatizările din industrie (România chiar mai are industrie – 23% din PIB faţă de 17% la nivelul UE), îmbunătăţirea calităţii vieţii (spre exemplu, rata mortalităţii în familie a scăzut de la 12 morţi sub 1 an la 1.000 de născuţi vii în anul 2007 la 8 în anul 2015).

    Dacă România ar fi mers în primul deceniu, 1990-2000, la fel cum a mers în perioada 2000-2007, lucrurile ar fi arătat total schimbate.

    Sloganul „Nu ne vindem ţara” ne-a ţinut un deceniu în loc, a întârziat o schimbare în economie şi în societate cât pentru o generaţie.

    România a pierdut anii ’80 şi ’90, atât economic, cât şi politic, ceea ce se vede acum din plin, când ne dăm seama că nu avem un orizont în faţa ochilor în ceea ce priveşte recuperarea decalajelor, nu faţă de Germania, Franţa, Italia sau Spania, ci faţă de Polonia, Cehia, Ungaria, unde salariile sunt duble, deşi am stat la aceeaşi masă în comunism.

    Trecutul nu mai putem să-l întoarcem, aşa că ne uităm înainte cu speranţa că aceia care au decizia pe mână s-au uitat puţin în istorie şi au capacitatea de a înţelege ce înseamnă decizii strategice greşite, pornind de la ideea că putem face totul singuri, că nu avem nevoie de nimeni, că putem trăi „în durerea noastră” şi n-avem nevoie de alţii, care să ne spună ce să facem la noi în ţară.

    Întrebările următorului deceniu de Uniunea Europeană (pornesc de la ideea că această cosntrucţie nu se va sparge) pentru România înseamnă: cum reducem polarizarea economiei; cum facem rost de un milion de oameni care să muncească; cum cosmopolizăm ţara pentru a deveni cea mai bună destinaţie pentru investitori; cum deschidem şi mai mult graniţele economiei (nu punem bariere); cum aducem înapoi în ţară jumătate de milion de români, cum determinăm noua generaţie să intre în business şi să nu fie angajaţi, cum schimbăm mentalul oamenilor de a lua în calcul pentru un job ca primă opţiune o companie privată, românească, şi nu statul sau o multinaţională; cum aducem 500.000 de moldoveni în România şi poate 100.000 de ucraineni pentru a întoarce acest declin demografic?

    În rest, au Uniunea Europeană şi America grijă de noi.

  • 2+0+1+7=10 ani de UE

    Ce efecte economice a avut primul deceniu petrecut în Uniunea Europeană? Cum s-a schimbat societatea românească în acest timp? Dar modul în care se face business? Cine a câştigat şi cine a pierdut? Care sunt aşteptările pentru viitorul apropiat şi mai îndepărtat din ecuaţia integrării? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Business Magazin a încercat să găsească răspuns, lansând întrebări deopotrivă pentru reprezentanţi ai mediului de afaceri şi analişti.

    Uniunea Europeană a fost creată în 1993 odată cu semnarea Tratatului de la Maastricht, atunci în componenţă aflându‑se Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Spania şi Portugalia. Însă sub o formă sau alta, alianţa din aceste state membre există încă din perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial, când şase state au format Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Economică Europeană. În deceniile următoare, Uniunea Europeană s-a lărgit prin aderarea unor noi state membre. În 2004 a avut loc cea mai mare extindere a UE, când zece state – Cipru, Malta, Ungaria, Polonia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia – s-au alăturat uniunii.

    Trei ani mai târziu a avut loc şi aderarea Bulgariei şi României. Ţara noastră şi-a câştigat statutul de stat asociat în 1995, după ce a depus candidatura la aderare, iar în 1997, după primirea acceptului din partea Consiliului European, România a primit finanţare pentru îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga; negocierile pentru aderare au început la Helsinki în 2000 şi se refereau la reforme instituţionale, economice şi sociale. În 2005 s-a desfăşurat ceremonia de semnare a tratatului de aderare, care a intrat în vigoare în 2007.

    Aveam 17 ani când România a aderat la Uniunea Europeană şi chiar dacă nu am înţeles impactul evenimentului, ştiam că este un moment important, ce marca un punct în istoria ţării, şi mai mult, deschidea porţile României către „occidentul” mult dorit. La 10 ani distanţă, după ce economia românească a trecut printr‑un boom şi o criză, economia locală se află pe o pantă de creştere spectaculoasă, cea mai mare din UE.

    Majoritatea indicatorilor arată că efectele integrării au fost pozitive; prognozele pentru 2017 sunt optimiste, însă stau sub rezerva evoluţiilor ce pot fi generate de tensiunile cauzate de Brexit. În plus, tot mai multe semne de întrebare apar în legătură cu rămânerea Franţei şi Italiei în Uniune.

    Cu toate acestea, românii rămân eurooptimişti, cum au fost încă de la aderare. În prezent, potrivit celui mai recent sondaj Euromonitor, majoritatea românilor au încredere în UE (52%, faţă de 36% media europeană), mai mult decât în propriul guvern (29% în România, faţă de 31% media europeană). De asemenea, majoritatea românilor au o percepţie pozitivă cu privire la UE, 36% una neutră, iar 13% una negativă.

    Pe plan european, procentele înregistrate sunt 35% pentru percepţia pozitivă, 38% pentru cea neutră şi 25% pentru cea negativă. Despre integrarea în Uniunea Europeană, Ionuţ Simion, country manager partner al PwC România, spune că aceasta a maturizat mediul de business, semnalând faptul că în anii dinainte aderării „au presupus rate foarte ridicate de creştere economică, de majorări salariale, dar şi de acumulare graduală a unor dezechilibre economice”. În prezent, mediul de afaceri este văzut ca fiind „mult mai dinamic, mai competitiv şi mai pregătit pentru a face faţă competiţiei din celelalte state membre decât în 2007. În decurs de zece ani, PIB-ul României a crescut cu peste 75%, ajungând la aproape 169 de miliarde euro, iar exporturile ţării s-au dublat în acelaşi interval”, adaugă Simion.

    „Marele câştig al integrării în UE este eliminarea necesităţii vămuirii mărfurilor comunitare. Înainte de integrare, orice transport din sau înspre Uniune, trebuia vămuit, ceea ce ducea de cele mai multe ori la numeroase bariere de ordin birocratic, administrativ. Să nu mai vorbim de corupţie sau abuzuri”, spune Rareş  Măcinică, managing director al companiei de logistică Lagermax AED Romania.

    Victor Iancu, senior manager la KPMG, vede aderarea ca un moment strategic esenţial pentru dezvoltarea economică şi menţionează faptul că aceasta a adus accesul nerestricţionat la o piaţă de 500 milioane de consumatori, dar şi înscrierea ţării într-un program informal de creştere în care fondurile nerambursabile joacă un rol important. „Conform unor statistici oficiale guvernamentale realizate de Ministerul Fondurilor Europene, efectul implementării fondurilor la nivelul economiei a fost o creştere a PIB‑ului real cumulat în perioada 2008-2015 de peste 10%, comparativ cu scenariul în care aceste fonduri nu ar fi existat. De altfel, conform aceloraşi surse, o serie de alţi indicatori macroeconomici importanţi resimt creşteri procentuale importante, atunci când sunt luate în calcul fondurile europene (de exemplu consumul privat, rata şomajului sau nivelul salariului mediu)”, spune Victor Iancu. El precizează că „beneficiul apartenenţei la UE nu este încă unul exploatat la capacităţi optime, potenţialul şi oportunităţile rămânând în continuare uriaşe”.

  • Care este întelesul ascuns din spatele numelor companiilor precum LEGO,Yahoo sau Pepsi

    Datorită succesului lor, numele acestor companii ne sunt familiare, dar majoritatea au un înteles ascuns în spate. De exemplu, LEGO, reprezintă o combinaţie a două cuvinte daneze care se traduce “joacă bine”, relatează Business Insider.

    IKEA-Numele s-a format combinând iniţialele fondatorului Ingvar Kamprad cu iniţialele fermei unde acesta a lucrat, Elmtaryd, şi iniţiala oraşului în care acesta a trăit, Agunnaryd. IKEA

    Canon-Iniţial, compania a fost numită “Kwanon”, zeiţa Budistă, dar şi-a schimbat numele în 1935 pentru a avea o atracţie mai mare la publicul larg.

    Sony-Este derivat de la cuvântul din Latină, “sonus”, ce înseamnă sunet, dar care a fost folosit şi pentru a exprima un termen argou folosit de tinerii din Japonia anilor 50 ce desemna un tânăr prezentabil şi deştept.

    Haagen-Dazs-A fost ales special de fondatori pentru a da produsului “o aură a tradiţiei din vechiea lume”

    WD-40-Dupa 39 de încercări eşuate, spray-ul a fost perfectat la a 40-ea încercare, de aici şi numele.

    Yahoo– Este un acronim pentru “Yet Another Hierarchical Officious Oracle”, dar se referă şi la specia imaginară găsită în cartea Călătoriile lui Guliver de Jonathan Swift.

    Pepsi– La început sucul se numea “Brad’s Drink” denumită aşa în onoarea creatorului său, Caleb Bradham. A devenit Pepsi-Cola în 1898 datorită cuvântului “dyspepsia”, ce înseamnă indigestie, care voia să reprezinte credinţa fondatorului, cum că băutura ajuta digestia.

    Google-Şi-a luat numele de la termenul matematic “googol”, ce desemnează cifra 1 urmată de 100 de zerouri.

    Virgin-Un coleg de-a lui Richard Branson, fondatorul, a sugerat numele astă remarcând faptul că “suntem virgini în afaceri”.

    Blackberry-Numele a fost stabilit în 1999 deoarece tastele de pe telefon semănau cu boabele murelor.

    Spotify-Daniel Ek şi Martin Lorentzon, fondatorii, formulau idei despre ce nume ar trebui să poarte compania când Ek a auzit cuvântul Spotify. Oarecum ruşinaţi de originea numelui, fondatorii susţin acum ca numele companiei se trage din cuvintele “spot” şi “identity”.

    Oracle– Numele a provenit de la numele de cod al unui proiect al CIA la care lucrau co-fondatorii, Larry Ellison si Bob Oats. Proiectul era o bază de date menită să raspundă la orice întrebare.

    Starbucks-Şi-a luat numele de la un personaj din romanul lui Herman Melville, Moby Dick, tânărul Starbuck.

    Reebok-O alternativă de pronunţie ar fi “rhebok”, cuvântul în afrikaans care desemnează un tip de antilopă, nume menit să dea senzaţia de viteză şi eleganţă.

    Skype-Iniţial era numit Skyper, nume ce era redus din compoziţia “Sky Peer-to-Peer”. Într-un final, s-a renunţat la ultima literă.

    Amazon– Jeff Bezos a dorit ca numele companiei să înceapă cu litera “a”. A crezut că numele celui mai mare râu din lume este un nume bun pentru ambiţiile de creştere ale companiei.

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    În albumul de sfărşit de an de la liceu, în dreptul poze sale, el a scris “milionar”. Şi-a atins scopul, chiar l-a depăşit, Forbes evalunându-i averea la 6.4 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

    Înainte de a fi cunoscut peste tot în lume cu numele de Ralph Lauren, acesta se numea Ralph Lipschitz şi era fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx. A evadat din realitate şi din sărăcia care-l înconjura mergând la cinema, trâind poveştile ce se derulau în faţa ochilor lui. “S-a imaginat în film, alături de vedete precum Gary Cooper şi Gary Grant. Abilitatea asta de a trece în tărâmul fanteziei a fructificat-o şi în domeniul modei”, a spus Michael Gross, autorul cărţii “Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”.

    Când era adolescent a decis să se îndepărteze şi mai mult de trecutul său, alegând să-şi schimbe numele de familie, astfel a apărut Ralph Lauren. După perioada petrecută în armată s-a mutat înapoi în New York şi s-a angajat ca asistent la Brooks Brothers.
    Experienţa unică care avea să-l marcheze a fost un meci de polo călare. Experienţă care avea să-l inspire să creeze un brand elegant, high-class, care, într-un final, a devenit Polo Ralph Lauren.

    Mai târziu şi-a creat propria companie, primul dintre riscurile care vor urma în cariera designerului. Următor pas a fost să creeze cravate colorate, când majoritatea erau înguste şi formale. Într-un an a vândut cravate în valoare de 500.000 de dolari.  Compania nu a stat pe loc şi s-a extins continuu. “Ralph nu se bucură de victorii prea mult timp, lucrurile trebuie să meargă mai departe”, a spus John Varvatos, protejatul lui Lauren, pentru Bloomberg.

    Compania s-a listat la bursă în 1997, deşi nu era sigur că vrea o companie cu alţi acţionari, de aceea şi acum deţine 81% dintre acţiuni.
    Ralph Lauren, în vârstă de 75 de ani, se bucură de succesul său. Are una dintre cele mai valoroase colecţii de maşini din lume, are case în Jamaica, Long Island, Bedford şi Manhattan şi o fermă de aproape 7.000 de hectare în Colorado.

     

  • A renunţat la una dintre cele mai bune facultăţi din lume pentru a începe o afacere. Ce a reuşit să facă după este impresionant

    Alexa Von Tobel a renunţat la Harvard Business School pentru a-şi porni propria companie, iar acum conduce un imperiu de 350 de milioane de dolari şi are o avere estimată la 100 milioane de dolari.
     
    Tobel s-a născut pe 23 februarie 1984 în New York şi este cunoscută ca fiind CEO-ul şi fondatorul LearnVest, dar şi ca autoare. 
     
    A urmat cursurile Harvard College şi a absolvit obţinându-şi licenţa în Psihologie, apoi s-a înscris şi la Harvard Business School, dar nu a renunţat la cursuri pentru a-şi porni propria companie la doar 22 de ani.
     
    Înainte de asta a fost trader la Morgan Stanley, apoi s-a alăturat Drop.io pe postul de Head of Business Development. În 2009 a renunţat la job pentru a porni LearnVest. Până în 2015 Alexa a reuşit să strângă finanţare de până la 75 de milioane de dolari ş în mai 2015 a vândut compania către Northwestern Mutual pentru 250 de milioane de dolari, potrivit INC.com. 
     
    LearnVest aduce laolaltă clienţii şi planificatorii financiari şi cu ajutorul tehnologiei se pune la cale un plan financiar în funcţie de cerinţele şi nevoile clientului. “Prin LearnVest vrem să schimbăm felul în care oamenii se gândesc la planificarea financiară personală”. Cea mai întâlnită greşeală când vine vorba de planificarea financiară este greşeala “de a nu avea niciun plan” 
     
    A scris cartea “Financialy Fearless” care a avut succes şi a devenit bestseller. “Am vrut ca această carte să fie în biblioteca fiecărei universităţi, am vrut ca oamenii să înveţe, practic să fie o reclamă pentru planificarea financiară personală”. 
     
    Întrebarea care îi place să o adreseze angajaţilor săi este  “Care este motivul pentru care te ridici din pat?”, ea răspunzând la această întrebare prin “Asta, mă face pe mine să mă ridic din pat în fiecare dimineaţă”, aratând spre birourile companiei într-un interviu pentru INc.com. 
     
    Sfaturile sale pentru tinerii aflaţi la început de carieră
     
    1. Asumă-ţi riscuri. Eu am renunţat la Harvard Business School în timpul recesiuni pentru a lansa LearnVest. A fost o idee nebună? Probabil. Dar eram pasionată de proiect şi am avut un business plan bine pus la punct. Să te arunci cu capul înainte este înfricoşător, dar recompensele sunt pe măsură.
     
    2. Poate e ridicol, dar unul dintre motto-urile mele favorite este “trezeşte-te, îmbracăte şi treci la treabă”. Este important să fii gata pentru orice ai întâmpina în ziua acea. Prezintăte cu un zâmbet şi cu o atitudine bună.
     
    3. Să nu-ţi fie frică de eşec.  

  • Şi-a petrecut peste 20 de ani din viaţă restaurând această casă. Vezi cum arată şi cât cere pe ea – GALERIE FOTO

    Când Leonard Fenton a cumpărat această casă, o piesă arhitecturală impresionantă ce se întinde pe 1200 de metri pătraţi, nu şi-a imaginat vreodată cât de mult va munci la ea, scrie Business Insider.

    Atunci când a făcut achiziţia Fenton conducea Automotive Dealers Marketing, companie de publicitate, care urma să fie vândută către Microsoft.

    Aproape 25 de ani a lucrat part-time la restaurarea imobilului şi full time în ultimii şase ani. Acum plănuieşte să o pună din nou la vânzare şi se aşteaptă la un preţ în jurul a 10 milioane de dolari.

     

  • Celebra cremă de ciocolată Nutella a fost scoasă din mai multe supermarketuri. Vezi care este motivul

    Celebra ciocolată Nutella, produsă de compania Ferrero, a fost scoasă din supermarket-urile din Italia în urma unor descoperiri recente, cum că anumite subsetanţe din compoziţia uleiul de palmier folosit în fabricarea ciocolatei ar putea fi cancerigene, scrie Business Insider.

    În mai, Autoritatea Europeană a Standardelor Alimentare a avetizat că substanţele găsite în uleiul de palmier sunt cancerigene. Insitutuţia a avertizat că şi un consum moderat al substanţelor respective reprezentă un risc pentru copii, iar din cauza lipsei unor date definitive, niciun nivel nu poate fi considerat sigur.

    Uleiul de palmier se găseşte în sute de alimente ale unor brand-uri foarte folosite, inclusiv ciocolata Cadbury şi chiar Ben & Jerry, dar Nutella nu s-a confruntat până în prezent cu reacţiile negative din partea consumatorilor.

    Mai mulţi retaileri din Italia, inclusiv cel mai mare lanţ de supermarket-uri din ţară, Coop, au retras ciocolata Nutella ca o măsură de precauţie.

    Ca răspuns, Ferrero a lansat o campanie în încercare de a-şi linişti clienţii că produsele sale sunt sigure.

    Ferrero insistă asupra faptului că decizia de a păstra uleiul de palmier în compaziţia ciocolatei Nutella, în ciuda temerilor de siguranţă, este o decizie luată în funcţie de calitate şi nu de cost. Ingredientul este folosit pentru a răspândii textura netedă despre care se spune că nu poate fi atinsă prin folosirea altor uleiuri.

    “Fabricarea ciocolatei Nutella fără uleiul de palmier ar putea duce la producerea unui substituent inferior al produsul real, ceea ce ar fi un pas înapoi”, a declarat managerul de achiziţie al Ferrero, Vincenzo Tapella, pentru Reuters, citat de Business Insider.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Locurile exotice unde merită să trăieşti după ce îţi dai demisia

    Destinaţiile exotice cu cel mai ieftin cost al traiului
     
    Aţi visat vreodată să renunţaţi la locul vostru de muncă şi la mutarea într-un loc atât de ieftin încât să trebuiască să munciţi extrem de puţin – aproape deloc? ”Este o idee minunată şi nu este atât de greu de atins”, spune Kathleen Peddicord într-un interviu acordat publicaţiei internaţionale Forbes. Ea a transformat această fantezie într-un business. Peddicord a fondat companie Live and Invest Overseas, prin care îi sfătuieşte pe nomazii globali destinaţiile exotice unde ar putea să se mute pentru a trăi mai ieftin decât locurile în care se află în prezent. Peddicord este originară din Baltimore. A părăsit Statele Unite ale Americii în urmă cu aproximativ 20 de ani pentru un loc de muncă în Waterford, Irlanda, apoi a făcut o oprire în Paris, urmând să se stabilească în Panama City, unde trăieşte acum împreună cu soţul şi familia ei. 
    De aici, Peddicord a început să împărtăşească alegerile ei preferate pentru un trai de nomad în jurul lumii. Ea numeşte opt locuri în care expaţii pot avea un trai lipsit de griji, datorită cheltuielilor scăzute: 
     
    1. Carvoeiro, Algarve, Portugalia
    Buget personal lunar: 1.150 dolari/persoană
    Chirie: 650 de euro
    Transport: 37,50 euro
    Benzină: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 70 euro
    Cumpărături: 125 euro
     
    2. El Poblado, Medellin, Columbia
    Buget personal total: 1.650 de dolari/persoană
    Chirie: 3 milioane de pesos colubieni
    Transport: 150.000 de pesos columbieni
    Benzină: 300.000 pesos columbieni
    Apă: o
    Electricitate: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 300.000 de pesos columbieni
    Entertainment: 410.000 pesos columbieni
    Cumpărături: 600.000 de pesos columbieni
     
    3. Las Terrenas, Republica Dominicană
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 36.500 de pesos dominicani
    Transport:687,60 pesos dominicani
    Gaze: 350 pesos dominicani
    Electricitate: 2.755 pesos dominicani
    Apă: 230 pesos dominicani
    Telefon/Internet/Cablu TV: 2.200 de pesos dominicani
    Entertainment: 6.750 pesos dominicani
    Alimente:  9.000 pesios dominicani
     
     
    4. Santa Familia, Cayo, Belize
    Buget total: 1.200 dolari/persoană
    Chirie: 1.200 dolari belizieni
    Transport: 190 dolari belizieni
    Gaze: 25 dolari belizieni
    Electricitate: 350 dolari belizieni
    Apă: 12,50 dolari belizieni
    Telefon: 100 dolari belizieni
    Internet: 100 dolari belizieni
    Cablu TV: 100 dolari belizieni
    Entertainment: 175 dolari belizieni
    Alimente: 200 dolari belizieni
     
     
    5. Chiang Mai, Thailanda
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 25.000 bahţi thailandezi
    Transport: 400 bahţi thailandezi
    Gaze: 300 bahţi thailandezi
    Electricitate: 2.000 bahţi thailandezi
    Apă: 200 bahţi thailandezi
    Telefon: 600 bahţi thailandezi
    Internet: 1.000 bahţi thailandezi
    Cablut TV: 1.100 bahţi thailandezi
    Entertainment: 1.280 bahţi thailandezi
    Alimente: 4.500 bahţi thailandezi
     
     
    6. Barcelona, Spania
    Buget lunar total: 1.600 dolari
    Chirie: 900 euro 
    Transport: 40 euro
    Gaze: 80 euro
    Electricitate: 60 euro
    Apă: 20 euro
    Telefon: 45 euro
    Internet: 0
    Cablu TV: 20 euro
    Entertainment: 153,6 euro
    Alimente: 200 euro
     
     
    7. Granada, Nicaragua
    Buget personal total: 1.225 dolari/persoană
    Chirie: 22.870 córdobas
    Transport: 500 córdobas
    Gaze? 290 córdobas
    Electricitate: 3.525 córdobas
    Telefon: 150 córdobas
    Internet/Cablu TV: 1.000 córdobas
    Entertainment: 2.450 córdobas
    Alimente: 4.875 córdobas
     
     
    8. Kota Kinabalu, Borneoul malaezian
    Buget lunar personal: 850 dolari/persoană
    Chirie: 2.500 ringgits
    Transport: 100 ringgits
    Electricitate: 200 ringgits
    Apă: 20 ringgits
    Telefon: 50 ringgits
    Internet: 60 ringgits
    Entertainment: 253 ringgits
    Alimente: 550 ringgits
     
    *Costurile se referă la cheltuielile lunare ale unei persoane – acestea includ închirierea unui apartament de două camere într-un cartier bun; pentru unele destinaţii, cheltuieli precum electricitatea sau căldura sunt gratuite – fie nu sunt necesare, fie sunt incluse în preţul chiriei. Aceste bugete nu includ cheltuielile de călătorie, hainele, asigurarea de sănătate, precum şi alte costuri.