BusinessMagazin

Tag: romani

  • „Este INACCEPTABIL!” Venit în Transilvania, premierul ungar Viktor Orban comite un gest de sfidare fără precedent la adresa românilor. Statul român reacţionează DUR

    Un război diplomatic s-a aprins în acest weekend după ce premierul ungar Viktor Orban a comis un gest sfidător la adresa ţării noastre.

    „Este INACCEPTABIL!” Venit în Transilvania, premierul ungar Viktor Orban comite un gest de sfidare fără precedent la adresa românilor. Statul român reacţionează DUR

     

  • Lasă-l să mă bată, că merit!

    Nimerit în mijlocul intrigilor politice, proiectul de cod fiscal promulgat de parlament dar respins de preşedintele Iohannis vine să mai măsoare încă odată sfânta ipocrizie românească, de la comunicatele în două luntri, care susţin necondiţionat reducerile de taxe prevăzute în document dar se declară îngrijorate de echilibrul bugetar, la nepăsarea celor dispuşi să speculeze orice în folosul intereselor proprii, fără măcar a încerca să se justifice, în afara unor numere seci.

    Numai că întorcând pe toate feţele nişte numere, risipim fondul problemei. În România sunt o mulţime de inşi obsedaţi de numere şi cred că aceasta este una din cauzele lipsei de progres a acestei naţii – nu principala, e adevărat. Dacă vrei să pari competent, începi să spui nişte numere şi gata, eşti competent: procentele mânuite de cei de la preşedinţie, procente verificate, contabiliceşte, pe hârtie cu pixul, constituie un bun exemplu.

    La şcoală eşti premiant dacă ştii multe numere, iar la slujbă eşti apreciat dacă ai ceva numere la îndemână – în cap sau pe o foaie sau pe un slide cu iconuri ghiduşe; totul este un proces cu nuanţe mecanice şi o rigoare tembelă, ce se iscă dintr-un proces educaţional care nu-ţi încurajează creativitatea, ci capacitatea de a ţine minte şi continuă într-o societate croită pe aceleaşi valori ghilotinante.

    Or numerele în sine nu reprezintă nimic; numerele nu înseamnă că ştii, ci numai că ai o memorie bună. Numerele sunt nişte unelte şi nu soluţia. Mii de miliarde, adică nişte numere mari de tot, au fost vărsate din vistieriile statelor pentru combaterea crizei; acum numerele cele mari s-au mutat în zona datoriilor statelor, iar Europa se duce în bălării. Principalul neajuns în discuţiile cu finanţiştii, des invocate în ultima vreme, este că acolo se discută strict pe numere, iar oficialii uită că nu numerele sunt importante, ci politicile şi stategiile şi viziunea de ansamblu.

    Există, în sensul tuturor celor spuse mai sus, mai multe exemple de ceea ce va să zică execiţiul „una spunem şi alta înseamnă“: termenii tranziţie şi reformă au fost citiţi mai degrabă ca dezastru economic, sărăcie şi şomaj, puterea financiară este mai mult cea a grupurilor de interese decât cea creatoare de locuri de muncă, controlul înseamnă mai degrabă vendetă politică, iar comunicarea înseamnă pur şi simplu dezinformare sau filtrul purtătorilor de cuvânt şi mai puţin transparenţă.

    Există un banc stupid cu muierea bătută bine de bărbat, dar care se răsteşte la cel venit să o ajute: „…e omul meu, ce treabă ai tu?, lasă-l să mă bată, că merit!“. Este modul de gândire al celor ce plâng de grija bugetului, mult mai preocupaţi de suma colectată şi spre deloc îngrijoraţi de modul în care se cheltuiesc banii, adică de fondul real al problemei. Au suportat experimente de genul supraaccizării carburanţilor pentru, chipurile, autostrăzi sau taxa pe stâlpi şi acum reducerea TVA sau a impozitării muncii le miroase rău, şi personal chiar nu înţeleg asta. Important este efectul banilor rămaşi pentru dezvoltarea sectorului privat, importantă este apariţia de noi locuri de muncă, importantă este chiar şi creşterea consumului.

    Să ne înţelegem, ştiu că Victor Ponta face ce face pentru capital politic, în prespectiva alegerilor de anul viitor; dar, pe de altă parte, a fost vreun premier până acum care să joace alftel decât politic?! Aşa că mai bine să luăm ce e de luat, punct!

    Iar războiul mimozelor dintre Cotroceni şi palatul Victoria mă fac să-l regret într-o oarecare măsură pe fostul preşedinte Băsescu, care nu se ascundea în spatele consilierilor sau al Facebookului şi măcar oferea spectacol. Sincer, nu-mi vine să cred că am scris asta!
    Ilustrez cu „Moartea lui Sardanapal“, de Delacroix. Este povestea ultimului mare rege din Ninive, renumit pentru viaţa luxoasă şi desfrânată pe care a dus-o, şi care, atacat de rebeli, a sortit pierzaniei toate cele ce-i erau apropiate, de la concubine la cai.


     

  • AVERTISMENT: “2017 şi 2018, anii DEZASTRULUI pentru români”

    “Al doilea cuplu, de data aceasta socialisto-liberal, Ponta – Vîlcov/Teodorovici care “le dă la oameni” (de această dată fără parteneriatul cu băncile în schimb în parteneriat cu „interesul naţional” al UNPR) se străduieşte din toate puterile să le facă românilor, tot de dragul alegerilor, un an 2016 cu lapte şi miere curgând pe şanţuri, similar anului 2008, urmând …”

    CITEŞTE AICI MAI MULTE DESPRE ACEST AVERTISMENT

  • Interviu cu unul dintre cei mai puternici români din Silicon Valley: vine o explozie şi mai mare

    Trebuie să insistaţi pe IT, este un talent natural al României, nu în domenii în care nu a avut succes niciodată, spune românul din SUA supranumit „părintele DVD-ului“.

    Industria de IT şi în special dezvoltarea de software vor înregistra în următorii ani rate de creştere explozive pe fondul dezvoltării unor tehnologii precum realitatea virtuală, iar România va avea de câştigat dacă va continua să se concentreze pe dezvoltarea acestui sector, în care a obţinut deja rezultate, spune George Haber, unul dintre cei mai puternici români din Silicon Valley, „inima“ industriei globale de înaltă tehnologie.

    Citiţi interviul integral aici.

  • Surpriză pentru telespectatori! O OFERTĂ „de nerefuzat” pentru milioanele de români care plătesc acum lună de lună pentru acest post TV

    Lună de lună, fie că vor, fie că nu, milioane de români plătesc această taxă. Un oficial face în premieră o ofertă „de nerefuzat” pentru telespectatori

    Ce lovitură pentru telespectatori! „OFERTĂ” absolut surprinzătoare pentru milioanele de români care plătesc acum lună de lună pentru acest post TV

  • Cum a reuşit un tânăr actor să includă iluzionismul pe lista meseriilor din România

    La momentul scrierii acestui articol Andrei Teaşcă se afla la Expo Milano 2015, manifestare la care participă patru echipe de artişti români, specializaţi în magie, dans, pantomimă şi muzică.

    Andrei Teaşcă a terminat facultatea de teatru la clasa lui Mircea Albulescu, iar după aceea a decis să plece în străinătate. Acolo, cumva, pantomima şi mişcarea scenică s-au amestecat cu iluzionismul şi din această mişcare Andrei Teaşcă a creat un nou stil artistic, teatrul de magie.

    A avut mai multe contracte în străinătate, iar în 2007 a  decis să se întoarcă în ţară. A avut succes, aşa că în februarie 2009 a înfiinţat Academia de Magie, o şcoală de iluzionism la care au tot venit tineri, în următorii ani, tineri care au crescut şi au devenit profesionişti.

    Andrei Teaşcă a creat Federaţia Română de Iluzionism şi Magie, ba a făcut posibilă şi includerea iluzionismului în nomenclatorul meseriilor. Acţiunile de promovare, dar şi numărul de spectacole în creştere, la care s-au adăugat concursurile de talente de la televiziuni au făcut ca iluzionismul să capete noi dimensiuni, să devină popular, să atragă tot mai mulţi oameni. „Tinerii sunt atraşi de efecte, de feedback-ul pe care îl obţin în faţa celor apropiaţi, după care descoperă că pot avea şi satisfacţii financiare. Dacă ştii să te promovezi este o meserie bănoasă.“

    Cursurile nu-l învaţă pe tânărul aspirant atât trucuri, cât îi oferă o identitate, o traiectorie. „Dacă nu ştii să te organizezi, dacă nu ai cunoştinţe despre marketingul cultural, degeaba eşti talentat şi degeaba faci bine ce faci. Trebuie să ştii să te vinzi.“ Teaşcă spune că acum s-a depărtat de latura pragmatică a meseriei şi se desfăşoară în teatru. Îşi dă doctoratul cu tema „Teatrul de magie, inovaţie în artele spectacolului“, o formă nouă de manifestare teatrală care o să se dezvolte din ce în ce mai mult.

    Este o meserie costisitoare? Andrei Teaşcă spune că sunt magicieni care pot realiza momente inedite cu un minim de recuzită, dar, din punctul lui de vedere, trebuie investiţii majore. Crede că jumătate din tot ce înseamnă un spectacol de magie reprezintă ambientul şi atmosfera. Ambientul se creează cu tehnică, cu construcţii, cu decoruri, cu elemente, de la fum până la cutii. În spate există o întreagă industrie, inventatori, constructori, dar şi fabrici de elemente şi aparate pentru iluzionişti.

    A stat o perioadă în Coreea de Sud şi acolo a văzut că există locuri unde pasionaţii se pot întâlni şi vorbi; la noi nu exista aşa ceva şi a deschis, în august anul trecut, Magic Bar, care combină magazinul de magie cu funcţiile unui bar şi cu un loc de întâlnire al meseriaşilor. Andrei Teaşcă crede că pe la Teatrul de Magie sau pe la federaţie au trecut câteva zeci de magicieni, mai mult de jumătate din numărul iluzioniştilor ce activează acum. Nu-i place faptul că mulţi tineri vor atestatul de profesionist nefiind destul de pregătiţi, nu au răbdare pentru studiu şi pentru dobândirea unui statut.

  • Fabricantul de oxigen

    Vreme de patru ani, din care au trecut doi, Marius Pintilie are mandat la sediul Linde Gas din Germania, cu rol principal de a acorda suport de specialitate în cadrul noilor proiecte dezvoltate de grup în Europa de Est şi Orientul Mijlociu. Însă Linde Gas este doar una dintre companiile care folosesc talentele locale la nivel global.

    43% dintre companii se aşteaptă ca numărul angajaţilor expatriaţi să crească în următorii doi ani pentru a răspunde nevoilor de business, spunea recent Ilya Bonic, preşedinte şi partener senior al Mercer Talent, la lansarea studiului anual Cost of Living. În plus, Germania este una dintre destinaţiile preferate de românii care aleg să-şi continue cariera peste hotare, spune Oana Botolan Datki, SEE managing paner în cadrul Consulteam: „În ultimul timp, Germania şi ţările nordice sunt pe primele locuri în preferinţele românilor, deşi nu este uşor să te relochezi acolo din cauza mediului extrem de competitiv şi chiar restrictiv pe alocuri. Oricum, în orice ţară ar fi, românii care au o carieră de succes au tendinţa de a trece pe contracte locale şi de a rămâne în acea ţară. Desigur că este vorba mai curând despre ţări din Europa de Vest,  SUA sau Canada şi mai puţin despre ţările exotice”.

    Drumul gălăţeanului până la München a fost presărat cu o sumedenie de experienţe. În vara lui 1990, ca şef de promoţie al Facultăţii de Mecanică, specializarea maşini termice şi frigotehnie, făcea parte din prima generaţie de absolvenţi de după Revoluţie. „Respiram aerul libertăţii şi mă bucuram, în primul rând, de faptul că puteam spera la o repartiţie bazată doar pe criterii de valoare şi nu pe considerente de ordin politic, ori legate de apartenenţa socială”. Mărturiseşte că nu avea, la terminarea studiilor, nicio idee despre direcţia în care să se îndrepte şi nu ştie ce l-a îndemnat să opteze pentru un post de inginer pe platforma siderurgică gălăţeană.

    Îşi aminteşte însă că după ce a apărut lista cu posturi disponibile, a bătut la poarta unui fost director „cu timiditatea şi stângăcia unui astfel de demers, m-am prezentat şi i-am spus că aş dori să ştiu câte ceva despre aşteptările pe care le aveau de la un tânăr absolvent care nu ştia nimic despre oţel, dar care totuşi era tentat să aplice pentru un loc de muncă la Sidex”.

    În primii doi ani a lucrat ca inginer de proces, responsabil cu coordonarea unui schimb de salariaţi care asigurau monitorizarea şi coordonarea unui sistem vital din combinat, respectiv instalaţiile de oxigen, azot, argon şi aer comprimat. „Din vara în care m-am angajat şi până în iarnă încercam cu disperare să descifrez tainele meseriei. Citeam, citeam, dar parcă totul era în altă limbă.” A învăţat, povesteşte el, că într-o fabrică de oxigen nu este loc pentru interpretări sau greşeli, iar responsabilitatea unui inginer depăşeşte cadrul strict tehnic de a asigura buna funcţionare a sistemelor şi echipamentelor. „Eram în primul rând răspunzător de viaţa celor cu care lucram, iar acest lucru nu este deloc uşor”. Îşi aminteşte că se gândea cu nelinişte la momentul în care „veteranii” de la care învăţa meserie urma să se pensioneze.

    Primul test din carieră a fost în 1991, când i s-a propus să preia un schimb ca inginer de proces responsabil în Fabrica de Oxigen nr. 2 şi Secţia de Compresoare. „Eram nedumerit şi chiar furios că abia ce începusem să mă simt confortabil, a apărut o nouă provocare.” A acceptat, cu jumătate de gură, iar ulterior decizia s-a dovedit a fi inspirată, pentru că în noua funcţie a parcurs adevărata şcoală a meseriei, nu numai din cauza proceselor specifice, ci şi datorită complexităţii şi dimensiunii sistemelor.

    „Până spre sfârşitul lui 1992, cuvântul de ordine a fost studiul individual şi analizele pe marginea evenimentelor de zi cu zi, ceea ce a făcut ca sentimentul de confort să se facă din nou simţit.” N-a avut parte de prea multă linişte, pentru că i s-a cerut să se ocupe de ceva cu totul nou, adică de project management pentru o investiţie, respectiv montajul şi punerea în funcţiune a două unităţi de separare a aerului, iar acest proiect l-a ţinut ocupat până în 1996. „A fost o perioadă pe care o pot caracteriza «de la agonie la extaz», dar o veritabilă şansă, pentru că am lucrat cot la cot cu echipa de Engineering Cryogenmash Russia, fapt care mi-a permis să pătrund cu adevărat în tainele meseriei.”

    La puţin peste 30 de ani, a avut de înfruntat un alt moment dificil în carieră. În 2002, la un an după privatizarea Sidex Galaţi, „am fost pus în faţa unei provocări extreme, să preiau coordonarea uzinei de utilităţi la nivelul platformei”. Coordona un sistem tehnic vital şi 3.000 de oameni, iar vreme de doi ani a experimentat noţiunea de „foc continuu”, iar viaţa sa şi a familiei s-a schimbat radical. „Eram în permanent contact cu tot ceea ce reprezenta fluxul siderurgic, de la mişcarea barjelor cu minereu pe Dunăre la procesul final de laminare a oţelului. A fost o perioadă foarte grea în care am învăţat că analiza de detaliu şi tenacitatea pot face diferenţa dintre succes şi insucces.”

  • ​Cine este managerul care vinde cel mai mult whiskey în România

    Managerul cipriot Constandinos Efthymiou este, de la începutul anului 2015, director regional pentru Europa Centrală şi de Est al PPD, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi spirtoase de pe piaţa locală. Compania pe care o conduce a înregistrat pe piaţa locală venituri de peste 30 de milioane de lei, în creştere cu 9,5% faţă de anul trecut, şi mizează în continuare pe apetitul pentru băuturi premium al românilor, în contextul unei pieţe în declin.

    Consumatorii români se orientează, din ce în ce mai mult, de la băuturile tradiţionale spre cele internaţionale. Creşte preferinţa consumatorilor pentru vodcă, rom şi gin, nevoile lor încep să evolueze spre băuturi mai sofisticate şi spre branduri premium, precum single-malt-uri, sunt mai receptivi la ritualuri de consum, precum consumul de cocktailuri, răspândit în toată lumea“, observă Constandinos Efthymiou, director regional în zona Centrală şi de Est al importatorului şi distribuitorului de băuturi spirtoase cipriot Photos Photiades Distributors.

    Compania pe care o conduce este distribuitorul exclusiv al produselor din portofoliul Diageo, liderul pieţei mondiale de băuturi spirtoase, şi a înregistrat anul trecut pe piaţa locală o cifră de afaceri  de 147 milioane de lei (circa 33,2 milioane de euro), în creştere cu 9,5% faţă de anul trecut, când veniturile înregistrate de companie erau de 133,7 milioane de lei, cu un profit net de 4,3 milioane de lei (circa 1,6 milioane de euro), de asemenea în creştere faţă de valoarea de 6,2 milioane de lei (1,39 mil. euro) la care se plasa în 2009. 

    Observaţiile lui Efthymiou vin după doar câteva luni de activitate pe piaţa locală, România intrând în responsabilitatea sa la începutul lui 2015. Experienţa lui Efthymiou cu românii este însă mai îndelungată şi se leagă chiar de începuturile carierei sale. În 2007, după ce a absolvit studiile în Regatul Unit, a început să lucreze în cadrul Băncii Transilvania, odată cu deschiderea subsidiarei din Cipru a acesteia. „A fost o experienţă fantastică ce mi-a adus primul contact cu România şi cu românii. Este cu siguranţă unul dintre motivele pentru care am acceptat să fiu promovat ulterior într-o funcţie care să îmi permită să petrec atât de mult timp în România“, îşi aminteşte Efthymiou.

    În 2008, a început să lucreze pentru PPD Cipru ca manager de operaţiuni al acesteia şi, câteva luni mai târziu, a devenit responsabil pentru lansarea operaţiunilor din Croaţia ale companiei. A lucrat vreme de doi ani ca manager de operaţiuni pe piaţa croată, de unde a fost promovat în funcţia de director general. În 2012, PPD a pus bazele unui nou birou în apropierea Sloveniei, de activităţile căruia a devenit de asemenea responsabil, iar la începutul anului 2015 a fost promovat în funcţia de director regional al companiei pentru Europa Centrală şi de Est, prin care au intrat în responsabilitatea sa şi operaţiunile de pe piaţa locală ale PPD. „Sunt încântat de oportunitatea de a lucra în România şi de a fi expus unei culturi cu care am avut o experienţă pozitivă în cadrul primului meu job“, descrie managerul experienţa cu România, care, de la noua funcţie, a devenit şi locul în care trăieşte.

    Compania pe care o conduce face parte dintr-o piaţă locală a băuturilor spirtoase estimată la un volum de 109,2 milioane de litri, în scădere cu 4,1% faţă de anul trecut şi dominată de băuturi produse la nivel local, doar 7,8 milioane de litri din aceasta aparţinând segmentului băuturilor spirtoase importate, potrivit informaţiilor transmise de compania de cercetare axată pe piaţa băuturilor alcoolice IWSR. În total, valoarea de retail a băuturilor spirtoase în România a ajuns la circa 8,5 milioane de dolari, în scădere cu 0,4% faţă de 2013.

  • Bucureştiul, oraşul ideal pentru şefi

    Un manager de top român dintr-o multinaţională din Bucureşti are un salariu la jumătate faţă de unul din Geneva, cu 43% sub nivelul unuia din Londra, cu 37% mai puţin decât unul din Dublin şi cu doar 13% sub nivelul unui executiv de top din Varşovia, arată datele unei cercetări comparative realizate de firma de consultanţă în management Hay Group, care publică în fiecare an studii salariale cu date colectate din mediul privat.

    În mod paradoxal poate, acelaşi studiu arată că executivii seniori câştigă mai mult în Bucureşti decât în New York (cu 8% mai mult), Praga (cu 19%), Montreal (cu 18%) sau faţă de oraşele din Japonia (cu 9%). Datele prezentate în comparaţie vizează valoarea medie totală a pachetului de compensaţii şi beneficii şi nu includ informaţii legate de managerii expaţi, care au pachete salariale mult mai mari decât managerii locali din zonele analizate. Cum se explică aceste diferenţe?

    „Sunt puţini manageri buni în România, iar cei care sunt cu adevăraţi buni trebuie reţinuţi”, crede Andreea Voinea, directorul de resurse umane al BCR, cea mai mare bancă de pe plan local. În opinia ei, aşa-numitul pool de talente din România este relativ îngust la nivel de poziţii de top management, iar majoritatea candidaţilor buni sunt concentraţi în Bucureşti. De aceea, bătălia pe competenţele lor a făcut ca salariile să le crească într-un ritm mult mai accelerat prin comparaţie cu ce s-a întâmplat cu restul angajaţilor din companii.

    De aceeaşi părere este şi Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul grupului APT, cu activităţi în domeniul recrutării şi închirierii de forţă de muncă temporară, care spune că România a ajuns să aibă şefi bine foarte bine plătiţi pentru că multă vreme angajatorii nu au găsit candidaţi bine pregătiţi care să ocupe poziţii de management.

    „Când au apărut multinaţionalele, majoritatea poziţiilor erau ocupate de expaţi şi, după ce şi-au încheiat mandatele, cel puţin o parte din pachetele lor salariale s-au transferat şi către managerii români care au rămas să îi înlocuiască. Deşi angajatorii nu au oferit şi nu oferă aceleaşi pachete românilor prin comparaţie cu cele ale expaţilor, au fost totuşi nevoiţi să le dea salarii mari şi managerilor locali, pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine în companii”, menţionează Marinescu.

    Pachetele salariale ale managerilor de top din România diferă în funcţie de dimensiunea companiilor şi de industria în care activează, însă, în general, un manager de top câştigă, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro net pe lună, la care se adaugă bonusul anual şi aşa-numitele „long term incentive plan“ (plan de motivare pe termen lung), prin care aceştia primesc pachete de acţiuni în companie, la preţuri preferenţiale, potrivit informaţiilor din piaţă.

    La polul opus sunt însă pachetele salariale ale muncitorilor din România, care adesea primesc puţin peste salariul minim pe economie (adică circa 175 de euro net pe lună). De altfel, aceeaşi comparaţie făcută de consultanţii de la Hay Group în multinaţionale la nivelul poziţiilor de muncitori / personal operaţional arată o poziţionare complet diferită a angajaţilor din Bucureşti prin comparaţie cu cei care ocupă astfel de funcţii în alte ţări. De departe cea mai mare diferenţă este între costul salarial al unui muncitor din Bucureşti şi al unuia din Geneva, care câştigă de zece ori mai mult decât unul din România (deşi un şef din Capitală câştigă doar de două ori mai puţin decât unul din acelaşi oraş elveţian). În oraşele din Japonia sau din Olanda, dar şi în Londra, Dublin, Paris, Berlin sau New York angajaţii care fac parte din categoria personalului operaţional primesc salarii de 3 până la 5 ori mai mari decât în Bucureşti, deşi diferenţele dintre pachetele salariale ale şefilor din aceleaşi zone nu sunt atât de mari. ”Atunci când decid să investească într-o ţară, investitorii se uită de regulă la mai multe aspecte, cum ar fi costurile cu forţa de muncă pentru personalul operaţional, pentru că în această categorie intră o mare parte din personalul unei companii, dar şi la potenţialul de viitori angajaţi pe care i-ar putea avea în locul respectiv”, spune Mihaela Lupu, market leader productized services în cadrul Hay Group România.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Sănătate, educaţie şi locuri de muncă: chemaţi antreprenorii români să ofere soluţii!

    Sigur, este firesc ca o formaţiune politică să arate că este pregătită în orice clipă să preia puterea, însă ideea programelor este să ofere nişte linii directoare credibile, nu nişte minciuni călduţe. Din păcate, ultimul astfel de document, programul de guvernare al PNL, suferă de acest păcat. Domnul Predoiu putea să îşi amintească de marele proiect al Alianţei D.A.: cota unică de impozitare. O idee simplă care, probabil, va rămâne în istoria economică a României. Ceea ce vreau să spun este că România are nevoie de astfel de proiecte puternice, clare şi care să aibă în spate susţinere politică, nu de nişte promisiuni slabe şi necredibile. Sunt câteva domenii în care este evident nevoie de reforme majore, pentru că situaţia este dramatică şi afectează milioane de cetăţeni.

    Învăţământul românesc se află evident pe o pantă descendentă. Fără îndoială că este nevoie şi de o alocare bugetară mai mare, dar nu cred că aici este singura mare problemă. Fără să am pretenţia că mă pricep la toate, observ că, de ani buni, sistemul este prizonierul unor sindicate politizate, ai căror lideri sunt arondaţi PSD. Ştiu că legea educaţiei a fost modificată de sute de ori, cu rezultatele pe care le vedem azi. Ceea ce sugerez eu este că educaţia să se adapteze cerinţelor pieţei muncii. Lăsaţi sindicatele politizate în plan secundar şi consultaţi mediul de afaceri, pentru ca şcoala să nu mai producă şomeri. Mediul de afaceri poate estima cel mai bine cerinţele pieţei muncii peste câţiva ani. Nu este vorba doar de reducerea şomajului în rândul tinerilor, ci de perspectiva de a atrage investiţii străine, în viitor. În plus, cred că prăbuşirea încrederii în învăţământul superior – universităţi corupte, precum cea din Reşiţa, cazurile tot mai frecvente de doctorate plagiate – va face ca elevii de elită să fugă, în măsura în care au posibilităţi materiale, la studii în străinătate. Puţin probabil să se mai întoarcă. Şi o menţiune specială: nu putem să mai ignorăm diferenţa uriaşă dintre învăţământul rural şi cel din mediul urban. Este nevoie de o strategie specială, trebuie să dăm o şansă copiilor de la ţară.

     Sistemul de sănătate a încremenit undeva între comunismul ceauşist şi capitalismul de cumetrie promovat de PSD. Când spui „corupţia ucide” nu este doar o metaforă. Revolta din iarna lui 2012, având în spate Antena 3 şi pe doctorul Raed Arafat, i-a speriat pe politicieni. Nimeni nu mai are curaj să vorbească despre reformă. Am mai scris, aici, în Business Magazin: trebuie spart monopolul CNAS, instituţie de stat care administrează complet netransparent banii pacienţilor, iar spitalele trebuie privatizate. Repet: da, sistemul este subfinanţat, dar acum, dacă vom arunca mai mulţi bani, vor fi înghiţiţi de corupţie. Uităm prea repede cum se făceau la spitalul judeţean din Mehedinţi achiziţiile de echipamente medicale: scumpe şi proaste, iar banii se scurgeau de fapt către baronimea PSD.


    Codul Fiscal şi Codul Muncii trebuie simplificate, tot după discuţii cu mediul de afaceri. În loc să intrăm din nou în competiţia „Cine scade mai mult taxele, dar promite alocări bugetare mai mari”, să depolitizăm ANAF şi să vedem cum putem face colectarea impozitelor într-un mod mai prietenos pentru contribuabili. Eu cred că, într-un an sau doi, se pot găsi soluţii ca absolut toate persoanele fizice şi juridice să interacţioneze cu inspectorii fiscali doar în mediul online, dacă doresc. În ceea ce priveşte Codul Muncii, am spus în urmă cu multe luni: dacă România doreşte să scadă şomajul, are nevoie de o piaţă a muncii flexibilă şi de un cod elaborat prin discuţii cu antreprenorii, nu la comanda sindicatelor. Nu îmi spuneţi, vă rog, că şomajul este sub 7%. Ştiţi foarte bine că acest fapt se datorează migraţiei masive. Piaţa muncii pierde enorm prin acest fenomen: pleacă persoane tinere, muncitoare, cu iniţiativă, capabile să se descurce în străinătate.

    Dacă vă veţi uita peste sondaje, veţi vedea că acestea sunt principalele preocupări ale românilor: sănătate, educaţie şi şomaj/ locuri de muncă, în special pentru cei tineri. Eu nu propun soluţii miraculoase, scoase din joben, ci cooptarea antreprenorilor în rezolvarea problemelor din aceste domenii. Nu neg importanţa sindicatelor, dar să fim sinceri: avem prea multe exemple de lideri corupţi sau/ şi care s-au folosit de angajaţii pe care-i reprezentau pentru a face o carieră în PSD. Eu susţin că dreapta poate găsi, împreună cu mediul de afaceri, soluţii curajoase, care să ducă la o creştere sănătoasă a economiei româneşti.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.