Tag: business

  • România a devenit mult prea repede rentieră şi pensionară

    Ce poţi să-ţi doreşti pentru 2017? Sănătate, fericire – dacă se poate, o viaţă bună pentru toată familia, o nouă maşină, fără prea mult stres la job, o creştere salarială, vânzări mai mari în cazul în care ai afacerea ta etc.

    Dacă îi întrebaţi pe cei din jurul vostru ce-şi doresc, în top cinci răspunsuri este răspunsul: o viaţă de rentier. Adică să intre banii lunar de undeva – depozite bancare, acţiuni, dividende, chirii.

    Mulţi dintre voi aţi spune: „Dacă aş avea 5.000 de euro pe lună dintr-un business, fără să muncesc, nu mi-ar mai trebui nimic. Îl conduce altcineva şi eu primesc bani”. La un moment dat, chiar ştiam pe cineva care primea lunar 9.000 de euro din partea celui care îi conducea pizzeria.
    Situaţie regăsită şi în cazul rentei imobiliare; dacă aş avea 10 apartamente pe care să le închiriez cu 500 de euro net pe lună, ar fi perfect.

    În categoria rentierilor pot intra şi cei care au deja un job bun într-un domeniu care nu este expus la scăderi, cu un salariu de câteva mii de euro, ca în occident, fără prea mare stres, cu un bonus anual, cu maşină de la serviciu, cu abonament la sală, cu traininguri de leadership plătite de companie etc. În această categorie intră şi consultanţii şi PFA-urile.
    România a devenit „pensionară” mult prea devreme. Cei care au intrat în multinaţionale şi în marile companii româneşti şi au un nivel salarial bun nu se mai gândesc (dacă s-au gândit vreodată serios) să devină antreprenori, oameni de afaceri, SRL-D-işti.

    Ştiind de la locul lor de muncă cât de greu este în economie şi în afaceri, nimeni nu vrea să-şi ia această cruce, pentru că nu sunt aşa de siguri că vor avea succes. Ei deja au devenit raţionali, iar gradul de inconştienţă este redus la maximum.
    Coşmarul zilnic din business a bătut visul de a deveni milionar şi de a schimba lumea printr-un produs sau serviciu. După ce alţi au inventat Windows-ul, cloudul, Facebookul, Google-ul, Ugg-urile, Zara, H&M, smartphone-ul, televiziunea prin cablu, internetul, cursele low-cost, ce se mai poate inventa, ceva cu care să dai lovitura?

    Afcerile în care plimbai două contracte de la stat la privat s-au rărit, plus că DNA-ul este peste tot în căutare de clienţi.
    Ce afacere să mai faci, când toată piaţa este ocupată?

    Având în vedere acest lucru, mulţi dintre voi aţi devenit pensionari mult prea devreme, cu o viaţă destul de bună în corporaţii. Chiar dacă vă criticaţi locul de muncă şi „nu mai rezistaţi”, când discutaţi cu prietenii, nu prea aveţi unde să vă duceţi. Comoditatea este mai puternică decât necunoscutul, plus că aveţi prieteni care şi-au schimbat jobul şi de multe ori nu au ajuns într-un loc mai bun.

    Determinarea şi energia s-au pierdut pe parcurs, odată cu trecerea anilor şi cu apariţia city break-urilor şi a low‑cost‑urilor.
    În realitate, nu sunt prea multe alternative de acelaşi nivel, deşi auziţi tot timpul de oferte mai bune, de poziţii deschise, de head-hunteri care caută oameni şi nu găsesc (head-hunterii plasează oamenii lor, nu îi caută pe cei mai buni, în caz că nu ştiţi), aşa că sunteţi prizonieri în corporaţii.

    În România, o cifră de afaceri mai mare de 10 milioane de euro pe an au numai 3.100 de firme din 660.000 câte sunt înregistrate. Deci nu sunt prea multe corporaţii, unde poţi să lucrezi în caz că vrei să-ţi schimbi jobul şi cauţi altul mai bun.
    Deşi avem cea mai mare creştere economică din Europa, realitatea din businessul românesc este dramatică. Polarizarea afacerilor este mult prea mare, iar diferenţa dintre companiile mici şi cele mari se măreşte în fiecare zi. 600.000 de firme din România au între 0 şi 9 angajaţi. Numai 1.877 de companii, adică 0,3% din total, au peste 250 de angajaţi. Aceste companii au în schimb jumătate din cifra de afaceri realizată în România, de 1.230 mld. lei.

    România nu oferă prea multe alternative pentru cei care vor să-şi schimbe joburile şi nici nu este tărâmul făgăduinţei, dacă vrei să începi o afacere. Foarte, foarte puţini dintre antreprenorii români mici, adică cei care au început o afacere de la zero, reuşesc să devină mijlocii. De a ajunge o firmă mare nici nu se poate pune problema.
    Treptat, treptat, România se închide din punctul de vedere al businessului antreprenorial în ciuda retoricii tuturor guvernelor sau a celor care conduc din punct de vedere politic şi economic România.

    Pas cu pas, companiile mari îşi revendică teritoriul, iar în cel mai bun caz lasă să cadă câteva firimituri de la masă, din care să supravieţuiască şi alţii.

    În aceste condiţii, România îşi pierde suflul antreprenorial, îndreptându-se glorios către o economie rentieră, de unde companiile mari îşi extrag rentele fără probleme şi fără concurenţă, şi „pensionară” din punctul de vedere al alternativei de job, al dorinţei de schimbare a angajaţilor, al determinării de a lăsa multinaţionale în spate şi de a te apuca de o afacere.
    Oricum ar fi, vă doresc un an bun!
     
  • Prima reacţie dură din business faţă de măsurile luate de guvernul Grindeanu/Dragnea: “În loc de atitudine pro-business, reacţii de Robin Hood neinspirat

    Florin Pogonaru, preşedintele AOAR- Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România şi noul Presedinte al Coalitiei pentru Dezvoltarea României, a luat prima poziţie faţă de măsurile, decise de guvernul Grindeanu în şedinţa de vineri, legate de eliminarea plafonului de impozitare maximă a CAS şi CASS la 5 salarii medii brute pe economie.

    În urma acestei eliminări a plafonului maxim vor pierde sume importante din venituri cei care au salarii mari de peste 14.000 lei brut sau peste 10.000 de lei net. Până acum suma maximă de plată în contul CAS era de 1.400 de lei pe lună pentru toate salariile de peste 14.000 de lei. 

    Prima reacţie dură din business faţă de măsurile luate de guvernul Grindeanu/Dragnea: “În loc de atitudine pro-business, reacţii de Robin Hood neinspirat

  • Ţara care a decis să le dea bani gratis cetăţenilor săi

    Finlanda a pornit noul an cu un obiectiv ambiţios: să înveţe cum prin oferirea de bani poate să-şi ajute cetăţenii şomeri să se angajeze, scrie Business insider. Aşadar de la 1 ianuarie 2017 până în 2019 instituţia federală Kela le va dat şomerilor (doar 2000 de oameni vor beneficia de asta) câte 590 de dolari. Timp de doi ani banii vor intra în cont chiar dacă vor găsi sau nu un loc de muncă.

    Astfel ţara testează un model (venit universal de bază) prin care încearcă să rezolve problema sărăciei. Marjukka Turunen, şeful diviziei legale a Kela, spune că acest experiemnt ar trebui să aducă informaţii pe două fronturi: 1. Dacă acest venit universal ar putea ajuta la curăţarea sistemului de securitate socială al Finlandei şi 2. Experimentul ne va arăta cum se vor comporta oamenii când primesc bani gratis. Sceptici spun că aceştia vor sta pe canapea în faţa televizorului toată ziua. Alţii spun că beneficiarii vor folosi banii pentru a crea o viaţă mai bună.

    Turunen mai spune că poate aceste experiment va convinge şi câţiva oameni să ia calea antreprenoriatului, suma de bani ajutându-i să lanseze propriul business.  Turunen speră că acest experiment să fie unul pozitiv. “Unii oameni poate vor sta pe canapea, alţii poate se vor duce la muncă. Încă nu ştim”.

    Un proiect asemănător se va implementa curând în Oakland, California de către firma din Silicon Valley, Y Combinator. 

  • Un milionar dezvăluie formula magică pentru a face bani

    David Bach este un consultat financiar celebru care a scris cartea devenită bestseller numită “Automatic Millionaire”. Acesta a dezvăluit pentru Business Insider formula magică de a face bani.

    “Singura metodă prin care vei avea succes financiar este să-ţi automatizezi finanţele” spune el. Ce înseamnă asta? “Să te plăteşti pe tine înainte de a începe să cheltuieşti. Există o formulă magică pentru aţi dezvolta o siguranţă financiară”, mărturiseşte el.

    Formula arată în felul următor

    – economiseşte zilnic venitul obţinut în prima oră de muncă şi pune-l într-un cont de economii. Valabil pentru americani care sunt plătiţi pe oră, însă aceeaşi operaţiune poate fi aplicată şi în România, doar că lunar.

    Să presupunem că lucrezi un job obişnuit de 8 ore, 5 zile din 7 şi câştigi 1000 de lei. Asta înseamnă 40 de ore de lucru pe săptămână sau 160 de ore într-o lună, ceea ce înseamnă că obţi pe oră 6,25 de lei, iar Bach sugerează să pui zilnic acei 6,25 de lei într-un cont de economii, ceea ce se traduce în economisirea a 125 de lei pe lună.  

  • Vezi cum arată cea mai mare promenadă plutitoare din lume – VIDEO

    China a inaugurat o promenadă plutitoare uriaşă. De fapt, potrivit Business Insider, este de două ori mai mare decât Manhattan, întindzându-se pe 54.000 mp. Vizitatorii se pot plimba pe aproape 50 de kilometri. Noaptea parcul se transformă într-un loc fantastic, promenada fiind iluminată de zeci de mii de lumini colorate

    Construcţia pluteşte pe râul Hongshui (provincia Guizhou) şi a fost inaugurată pe 1 ianuarie 2017. Până în prezent peste 60.000 de turişti au vizitat noua atracţie a Chinei.

  • Ce maşini preferă femeile – VIDEO

    Femeile preferă maşinile compacte-medii şi SUV-urile, în timp ce bărbaţii se orientează către modele din clasa mare sau de lux, tot ei fiind şi cei care au mai des preferinţe legate de culoarea maşinii, potrivit unui studiu realizat de Business Lease România.

    Astfel, conform cifrelor Business Lease, firmă de leasing cu o flotă de peste 3.000 de maşini administrate, 90% dintre bărbaţi şi 91% dintre femei conduc maşini din clasa compactă (hatchback, combi sau sedan) şi doar 10% dintre bărbaţi şi 9% dintre femei conduc SUV-uri.

    Cu toate acestea, la nivel de preferinţă, femeile aleg compactele-medii şi SUV-urile, în timp ce bărbaţii se orientează către modele mai impunătoare, din clasa limuzine (maşini mari, de lux).

    Abordarea vizavi de achiziţia automobilelor este particulară pentru fiecare companie, în funcţie de domeniul de activitate, de modul de exploatare sau de existenţa sau nu a unui departament intern de administrare a flotei.

  • Cum şi-au petrecut sărbătorile tinerii de bani gata din Londra – GALERIE FOTO

    Cei mai bogaţi copii din Londra duc o viaţă de poveste, scrie Business Insider; ne putem da seama de acest lucru urmărindu-i pe Instagram după numele “Rich Kids of London.”

    Ei postează imagini din excursii, yachturi private, apartamente luxoase din diferite hoteluri somptuoase, iar acum au împărtăşit cu restul lumii modul extravagant în care au petrecut sărbătorile.

    “Rich Kids of London” este urmărit de peste 300.000 de persoane. Contul distribuie imagini postate pe Instagram cu hashtagul #richkidsoflondon.