Tag: banci

  • Cum functioneaza bancile comerciale in perioada sarbatorilor

    In zilele de 24 si 31 decembrie, programul de lucru al
    unitatilor BRD (altele decat cele amplasate in mari magazine,
    malluri si Visa Tax – aeroport Henri Coanda) va fi redus pana la
    ora 15.

    Agentiile BRD din marile centre comerciale din tara (Carrefour,
    Kaufland, Cora, Auchan, Euromall, Baneasa Shopping City etc) vor
    functiona si in zilele de 26 decembrie 2010 si 2 ianuarie 2011,
    potrivit unui program special, afisat la sediul fiecarei
    unitati.

    Agentiile Bran si Poiana Brasov vor functiona in zilele de 26
    decembrie 2010 si 2 ianuarie 2011 intre orele 10.00 si 14.00.
    Agentia din aeroportul Henri Coanda (Visa Tax) va avea program
    non-stop.

    Serviciul Vocalis al bancii va oferi toate functionalitatile pe 24
    si 31 decembrie intre orele 8 si 16. In zilele de 25, 26 decembrie
    2010, respectiv 1 si 2 ianuarie 2011 vor fi disponibile numai
    serviciile de interogare a soldului si a ultimelor operatiuni
    aferente contului curent, precum si de asistenta de urgenta pentru
    posesorii de carduri bancare.

    BANCA COMERCIALA ROMANA

    BCR anunta ca unitatile teritoriale, inclusiv cele din malluri si
    centrele de afaceri corporate, nu vor avea program cu publicul in
    zilele de 25 si 26 decembrie, respectiv 1 si 2 ianuarie 2011.

    Clientii BCR vor avea acces la conturi si vor putea sa efectueze
    operatiuni bancare in perioada sarbatorilor – telefonic, prin Alo
    24 Banking BCR, disponibil 24 de ore din 24, prin apelarea InfoBCR,
    si prin internet – Click 24 Banking BCR, accesibil 24 de ore din 24
    prin portalul BCR. Serviciul de Asistenta Carduri va fi disponibil
    24 de ore din 24.

    Zonele Easy 24 Banking BCR vor fi disponibile tuturor posesorilor
    de carduri bancare pe parcursul intregii perioade de sarbatori.
    Easy 24 Banking BCR este o zona amenajata in cadrul anumitor
    unitati BCR, 100% automatizata, dotata cu echipamente ce permit
    efectuarea de operatiuni bancare.

    Serviciul good.bee Tranzactii mobile va fi functional 24 de ore din
    24, iar serviciul Suport Clienti good.bee Tranzactii mobile este
    disponibil zilnic intre orele 9 si 18.

    RAIFFEISEN BANK ROMANIA

    Unitatile Raiffeisen Bank vor fi inchise in zilele de 25 si 26
    decembrie 2010 si 1 si 2 ianuarie 2011, iar in zilele de 24 si 31
    decembrie 2010 programul va fi intre orele 9 si 14. Acest program
    se va respecta si in ceea ce priveste serviciul Raiffeisen Direct
    (call-center).

    Exceptie fac unitatile Raiffeisen Bank din hipermarketuri si
    malluri. Agentiile bancare din Selgros vor functiona pe 24 si 31
    decembrie si 8 ianuarie intre orele 8 si 16, in 26 decembrie si 2
    ianuarie intre 9 si 19. In Bucuresti, agentia Vergului / Grigorescu
    din incinta Cora va fi deschisa pe 24 si 31 decembrie intre orele 8
    si 16 si pe 26 decembrie si 2 ianuarie intre orele 11 si 15.
    Agentia Colentina din incinta Carrefour vor fi deschise pe 24
    decembrie intre orele 9 si 18, pe 26 decembrie si 2 ianuarie intre
    orele 10 si 20, iar pe 31 decembrie intre 9 si 16. Agentia AFI
    Cotroceni va functiona intre orele 10 si 18 pe 24, 26, 31 decembrie
    si 2 ianuarie. Toate aceste agentii vor fi inchise pe 25 decembrie
    si 1 ianuarie. Agentiile Titan Mall si Liberty Center vor fi
    deschise pe 24 si 31 decembrie intre orele 10 si 16.

    In tara, agentia Vaslui Mall va fi deschisa pe 24 decembrie intre
    orele 10 si 17 si pe 31 decembrie intre 10 si 14. Era Iasi va
    functiona pe 24, 26 si 31 decembrie intre 10 si 16, Armonia Arad pe
    24 si 31 decembrie intre 10,30 si 17, iar pe 26 decembrie si 2
    ianuarie intre 10 si 16. Agentia Bartolomeu Brasov va avea program
    intre 10 si 16 pe 24 si 31 decembrie.

  • De unde va veni cresterea economica la anul

    Estimarea apartine analistilor BCR, cea mai mare banca
    comerciala din Romania, care si-au detaliat intr-un nou raport
    previziunile, formulate deja din octombrie, privind o scadere a
    economiei cu 2,1% anul acesta, urmata de o crestere de 1,2% la anul
    si de 2,3% in 2011.

    O crestere a industriei cu circa 3-4%, un an agricol bun (in
    conditiile in care in Romania de obicei alterneaza anii agricoli
    buni cu cei slabi, 2010 fiind un an slab, din cauza inundatiilor)
    si un consum al gospodariilor “usor peste zero”, cu perspectiva de
    relansare in special in a doua jumatate a lui 2011, vor putea fi
    factorii cresterii economice de la anul, apreciaza Lucian Anghel,
    economistul-sef al BCR.

    “Avem nevoie ca de aer de o crestere economica, oricat de mica,
    intrucat ea atrage investitiile straine, care sunt prociclice:
    investitorii pleaca atunci cand economia scade si revin abia dupa
    ce ea a reintrat pe crestere”, spune Anghel.

    Cererea externa, care a sustinut anul acesta o crestere reala a
    exporturilor de 20%, este asteptata sa se tempereze la anul, “odată
    ce volumul exporturilor se apropie de potential”. In schimb,
    cererea interna ar putea sa se consolideze ca motor de crestere,
    tinand cont ca anul acesta, unele ramuri industriale (metalurgia si
    industria de autovehicule, care au impreuna 15% din totalul
    productiei industriale) au avut rezultate pozitive si pentru ca au
    fost sustinute de cererea interna.

    Constructiile nu vor iesi nici la anul din teritoriul negativ,
    avand in vedere sentimentul negativ al investitorilor, in timp ce
    comertul cu amanuntul ar putea avea “in cel mai bun caz” o crestere
    marginala.

    Lucian Anghel apreciaza ca singura situatie in care am avea un al
    treilea an de recesiune ar fi o marire a fiscalitatii in 2011, insa
    riscul unui astfel de scenariu este minim. In privinta unei
    reduceri a fiscalitatii, in special a celei pe munca (CAS),
    economistul-sef al BCR considera ca sansele acesteia in 2011 depind
    direct de felul cum va fi administrat deficitul bugetar. “Deficitul
    poate fi scazut oricat de mult – chiar sub tinta de 6,8%, ceea ce
    in esenta ar fi o surpriza placuta, un semn bun in ochii
    investitorilor, anume ca Romania manifesta seriozitate in domeniul
    fiscal. Problema este insa ca in ultimii ani, deficitul a fost
    redus pe baza de taieri de cheltuieli de capital, deci de
    investitii – or, nu de asa ceva are nevoie Romania.”

    Asa cum se prezinta pana acum, consolidarea fiscala merge bine
    insa, avand in vedere ca la venituri bugetare de 100 de lei,
    cheltuielile s-au redus in premiera de la 123 la 117 lei, cele de
    personal de la 31 la 27 de lei, iar cele sociale de la 45 la 42 de
    lei dupa primele zece luni ale anului. Cheltuielile de capital
    raman insa tot cu o pondere mica, respectiv 9 lei raportat la
    aceiasi 100 de lei venituri incasate. “Statul are deci o marja
    destul de mica pentru investitii, ceea ce face necesara o
    ierarhizare a prioritatilor nationale – infrastructura, energie,
    agricultura, bugetate multianual si in asa fel incat orice s-ar
    intampla, nimeni sa nu taie din acele bugete”, afirma Anghel.

    In privinta evolutiei din 2010, Lucian Anghel estimeaza ca fara
    masurile de austeritate (majorarea TVA si taierile de salarii)
    probabil am fi avut o crestere economica “usor in zona negativa,
    aproape de zero”, in schimb am fi ajuns la un deficit bugetar de
    8-10% (fata de tinta din acest an de 6,8%%), ceea ce ar fi fost
    “enorm” si aproape imposibil de finantat, intrucat o astfel de
    cifra “ar fi afectat dramatic credibilitatea tarii”. In schimb,
    Anghel apreciaza ca fara programul Prima Casa, economia ar fi
    scazut anul acesta mai mult, cu circa 2,2-2,3%.

    Calculele analistilor BCR indica un PIB potential de peste 2% din
    2011, respectiv spre 3-3,5% pe termen mediu si lung, fata de un
    potential de 5-6% inainte de 2008. “Daca economia ar creste cu 2%,
    n-ar fi o surpriza. Cand economia Romaniei scade, scaderea este mai
    rapida decat in zona euro, insa atunci cand creste, rata de
    crestere poate fi superioara si se poate mentine astfel pe termen
    mediu”, spune Anghel, referindu-se la orizontul de prognoza
    incepand din 2012.

    Pentru anii de dupa 2011, raportul BCR prevede asadar o crestere
    posibil superioara celei din zona euro, insa pe baze mult mai
    sustenabile decat in perioada dinainte de criza, cu o crestere
    moderata a consumului si un echilibru mai bun intre cererea interna
    si cea externa: “Este foarte posibil ca în viitor creditele
    ipotecare si creditele pentru investitii ale companiilor să joace
    un rol tot mai important în detrimentul creditelor de consum. O
    lichiditate amplă si un apetit pentru risc in crestere pe plan
    mondial pot determina investitorii să pună din nou România pe
    hartă, datorită profiturilor superioare ce se pot obtine aici în
    comparatie cu pietele dezvoltate. Stabilitatea si predictibilitatea
    mediului de afaceri sunt factori cheie ai acestei ecuatii”.

  • Banca Transilvania lanseaza un card premium – MasterCard Gold Debit

    Pentru cardurile emise pana la data de 31 martie 2011, banca nu
    percepe nici comisionul de emitere de 50 de lei. Cardul se acorda
    pe o perioada de 3 ani.

    “Este un produs conceput pentru persoanele cu un statut social
    important, care reprezinta top managementul companiilor mari,
    oameni de afaceri sau persoane cu profesii de succes. Medicii,
    avocatii, notarii sunt un exemplu, in acest sens”, explica Gabriela
    Nistor, director executiv pentru retail banking in cadrul Bancii
    Transilvania. “Consideram ca un client care detine deja un card de
    credit premium trebuie sa beneficieze de servicii premium si la
    cardul de debit.”

    Cardul se alimenteaza in lei si poate fi utilizat oriunde in lume,
    facandu-se automat conversia in moneda tarii respective.

    Pentru calatoriile in strainatate, utilizatorii vor putea beneficia
    de asigurare pentru cheltuieli medicale de urgenta in caz de
    accident sau de imbolnavire, pentru intarzierea bagajelor sau a
    zborului, pentru cheltuieli juridice in caz de accident de
    automobil sau pierderea actelor de identitate sau asigurare de
    deces. Pentru a beneficia de aceste servicii, clientul trebuie sa
    achite cu MasterCard Gold Debit cheltuielile aferente calatoriei
    sau, in ultimele trei luni pana la inceperea calatoriei, sa
    efectueze plati de cel putin 300 de lei cu acest card.

    De asemenea, posesorii unui MasterCard Gold Debit vor putea
    beneficia de acces gratuit in Salonul Business Class al
    Aeroportului International Henri Coanda din Bucuresti si in
    saloanele business ale Aeroportului International Cluj-Napoca, de
    discounturi intre 5% si 25% la comerciantii parteneri inclusi in
    programul MasterCard Elite, de furnizare de numerar sau de
    inlocuirea cardului in regim de urgenta in cazul pierderii sau al
    furtului.

    Cu MasterCard Gold Debit pot fi achitate, direct de la bancomatele
    Bancii Transilvania, facturile Vodafone, Orange, Cosmote, RCS-RDS,
    Avon, Electrica si ApaServ Satu Mare.

    Banca isi completeaza astfel portofoliul sau de produse, care
    cuprinde 16 tipuri de carduri de debit sau de credit. Banca
    Transilvania este de 10 ani pe piata cardurilor din Romania, iar
    portofoliul sau cuprinde in prezent peste 1.800.000 de carduri
    emise.

  • Sberbank din Rusia ar putea cumpara afacerile Volksbank din Europa de Est, inclusiv din Romania

    Publicatia austriaca Der Standart, care a difuzat prima aceasta
    informatie, citand surse bancare care au dorit sa-si pastreze
    anonimatul, precizeaza ca grupul Volksbank vrea sa-si vanda
    participatia de 51% in Volksbank International (VBI), care inseamna
    circa 500 de sucursale in noua tari est-europene, intre care si
    Romania, iar Sberbank, detinuta de statul rus, ar putea fi
    interesata de cumpararea participatiei.

    Grupul austriac ar vinde pentru ca are nevoie
    de bani, avand in vedere ca la anul incepe rambursarea ajutorului
    de stat pentru criza primit anul trecut de la statul austriac, cu o
    prima transa de 400 de milioane de euro dintr-un total de 1 miliard
    de euro.

    “Copilul-problema” al grupului, scrie presa
    austriaca, este in momentul de fata filiala din Romania,
    dezavantajata de mediul economic precar din tara si de problemele
    aparute din cauza Ordonantei 50, culminand cu o serie de procese
    intentate de clientii bancii, la care se adauga reglarea problemei
    compensatiilor pentru fosta echipa de management, schimbata in
    primavara. Zvonuri neconfirmate de banca sustin ca filiala din
    Romania va incheia anul cu o pierdere de 15 milioane de euro.
    Conducerea grupului a comunicat insa ca impactul rezultatelor din
    Romania la rezultatele grupului va fi “aproximativ nul”, estimand
    ca Volksbank International va incheia anul in curs cu profit.

    Zilele trecute, grupul a obtinut un credit pe termen lung de la DEG (Compania
    Germana pentru Investitii si Dezvoltare), destinat imprumuturilor
    pentru IMM-uri in Europa de Est. Din total, filialei din Romania ii
    sunt destinate 20 de milioane de euro, cea din Croatia primeste 10
    milioane, iar cele din Bosnia si Croatia cate 5 milioane.

    De vanzarea cotei detinute de grupul Volksbank
    la Volksbank International se ocupa compania Ithuba Capital AG,
    condusa de Wilhelm Hemetsberger, fostul CEO al Bank Austria.

    Grupul austriac Österreichische
    Volksbanken-AG, printre actionarii caruia se numara cooperativele
    de credit reunite sub umbrela DZ Bank din Germania, precum si
    Raiffeisen Bank International, detine 51% din actiunile Volksbank
    International. Restul actiunilor VBI este impartit intre
    cooperative de credit germane (DZ Bank si WBZ Bank, cu 24,5%) si
    Banque Federale des Banques Populaires din Franta (24,5%).

    Conform raportului financiar interimar al
    Volksbank pentru primele noua luni din 2010, totalul activelor
    Volksbank International era de 13,7 miliarde de euro, in usoara
    scadere fata de sfarsitul lui septembrie 2009, rezultat din
    operatiunile in noua tari est-europene, plus Malta. Tarile din
    Europa de Est unde grupul are cele mai semnificative active sunt
    Romania (4,8 miliarde de euro la sfarsitul lui septembrie), Cehia
    (2 miliarde), Ungaria (1,9 miliarde), Slovacia (1,3 miliarde) si
    Croatia (1,1 miliarde).

    Raportul sustine ca in perioada iulie-septembrie, “Cehia, Slovacia
    si, cu anumite limitari, Ungaria au dovedit dinamism economic
    comparabil cu cel al tarilor din nucleul zona euro, desi la
    niveluri foarte diferite (…) In contrast cu ele, Romania ramane
    adancita in recesiune, cu o scadere a PIB de 2,3% fata de acelasi
    trimestru din 2009”.

  • Bancile care n-au respectat legea castiga jocul cu ordonanta creditelor

    Ordonanta creditelor populatiei se apropie din ce in ce mai mult
    de forma ceruta de oficialii FMI si cei ai Comisiei Europene, care
    nu au fost de acord cu aplicarea ei si la imprumuturile vechi.
    Miercuri, deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au
    aprobat amendamentul adus de PDL prin care OUG 50/2010 nu se aplica
    si contractelor de credit in derulare la data intrarii in vigoare a
    ordonantei, respectiv sfarsitul lunii iunie, cu cateva
    exceptii.

    Camera Deputatilor este camera decizionala in acest caz, dupa ce
    Senatul a adoptat ordonanta in forma Guvernului, fara
    amendamente.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Gianni Franco Papa este noul sef al diviziei Europa de Est a UniCredit

    Papa, in varsta de 54 de ani, a condus din 2007 UniCredit Bank
    Slovakia timp de un an, dupa care a devenit manager general al
    Ukrsotsbank, filiala ucraineana a UniCredit, functie pe care a
    ocupat-o pana in octombrie 2010, cand s-a transferat la Bank
    Austria din Viena, pentru a prelua conducerea diviziei de corporate
    & investment banking pentru Europa Centrala si de Est.
    Bancherul italian detine si functia de vicepresedinte executiv al
    grupului pentru Europa Centrala si de Est.

    Intr-un interviu acordat in mai 2010 cu prilejul unui eveniment la
    Lviv (Ucraina), Gianni Franco Papa s-a declarat adeptul unui stil
    de management bazat pe maxima comunicare, transparenta si
    incurajarea angajatilor si a clientilor sa-si exprime opiniile.
    Vezi aici interviul (video).

    Pe langa numirea lui Papa si a inca trei directori de divizii,
    Consiliul Director al UniCredit a stabilit si directiile strategice
    de dezvoltare a grupului, care vor fi detaliate in lunile
    urmatoare: intarirea prezentei internationale a UniCredit, alocarea
    resurselor in favoarea zonelor cu cel mai mare potential,
    recuperarea profitabilitatii si a eficientei, respectiv
    simplificarea organizationala. Europa Centrala si de Est va
    beneficia de o crestere progresiva de capital, care va fi alocat in
    anii urmatori pe baza unei abordari diferentiate, cu accent pe
    tarile unde se estimeaza cel mai mare potential de crestere.

    La inceputul lui decembrie, Federico Ghizzoni, CEO al grupului, a
    declarat ca UniCredit va relua expansiunea retelei de sucursale, in
    primul rand in Turcia si Romania, unde vor fi deschise in urmatorii
    cinci ani cate 300 de sucursale. In Ungaria vor fi deschise 120 de
    sucursale si inca 180 in alte tari est-europene, in principal
    Rusia, Bulgaria si Serbia, urmand ca expansiunea sa ajunga pana la
    900 de sucursale noi in total.

    UniCredit, cu prezenta in 22 de tari, are 3.860 de sucursale in
    Europa de Est si Turcia, iar profitul inainte de impozitare in al
    treilea trimestru al anului a fost, pe ansamblul acestei regiuni,
    de 366 milioane de euro – mai mult decat triplu fata de aceeasi
    perioada a anului trecut si echivalent cu un sfert din profitul
    total al grupului.

  • Revista presei economice din Romania

    Doar 600 de turisti romani isi petrec Revelionul in Grecia,
    iar in ciuda conflictelor violente inregistrate miercuri la Atena,
    nu s-au inregistrat renuntari la sejur, anunta Gandul; doar
    greva controlorilor de trafic aerian greci, anuntata pentru 15
    decembrie, a facut TAROM sa anunte modificari in program. Actul
    normativ care va stabili cuantumul taxei auto valabile din 2011,
    majorat pentru masinile vechi, va intra in dezbatere in sedinta de
    Guvern saptamana viitoare.

    Evenimentul Zilei vede riscul ca in 2011 sa nu se finalizeze
    nici macar 10 km din autostrada Transilvania,
    judecand dupa un document trimis de ministrul Anca Boagiu unui
    deputat si care spune ca singurul tronson al autostrazii pe care
    s-ar putea lucra anul viitor este tronsonul Suplacu de Barcau-Bors,
    care insa se opreste intr- un camp petrolifer. Pana la 30
    noiembrie, Romania a reusit sa absoarba doar a zecea parte din
    banii pusi la bataie de UE – 3,17 mld. euro.

    Bancile au obtinut o victorie partiala in lupta
    pentru modificarea Ordonantei 50
    a creditelor pentru populatie,
    reusind sa convinga deputatii sa limiteze aplicarea legii la
    creditele noi, insa la refinantarea imprumuturilor vechi raman
    obligate sa respecte ordonanta, arata Romania Libera.
    Personalul din maternitati anticipeaza un val de cezariene in
    decembrie, cerute de viitoarele mame care vor sa mai prinda doi ani
    de stat acasa cu copilul in conditiile indemnizatiei de pana
    acum.

    Guvernul a aruncat pe piata, prin vocea unor consilieri, informatia
    potrivit careia in 2011 ar putea reduce povara impozitarii muncii,
    insa sansele sunt minime, sustin expertii fiscali citati de
    Adevarul, care cred ca reducerea CAS va putea avea loc mai curand in
    2012
    , an electoral. Posturile de televiziune ar putea fi
    obligate sa aloce saptamanal spatiu de emisie pentru difuzarea unor
    emisiuni culturale sau educative, potrivit unui proiect legislativ
    aprobat miercuri de Comisia de Cultura a Camerei.

    SIF Banat-Crisana si SIF Transilvania au
    realizat profituri de cate 15 mil. lei (3,5 mil. euro) in
    noiembrie, reusind astfel sa depaseasca rezultatele bugetate pentru
    acest an, dar sunt departe de realizarile din 2009, calculeaza
    Ziarul Financiar, iar fata de sfarsitul anului trecut,
    activele tuturor celor 5 SIF au scazut, din cauza deprecierii
    actiunilor bancilor din portofoliu. Arpad Paszkany, patronul CFR
    Cluj, vrea sa transforme un proiect imobiliar esuat din Cluj in cel
    mai mare parc fotovoltaic din tara.

  • UniCredit: Abia in 2012, Romania va ajunge sa depaseasca PIB pe cap de locuitor dinainte de criza

    Punctul cel mai de jos al acestui indicator a fost insa depasit,
    daca tinem cont ca anul trecut, PIB pe cap de locuitor a fost de
    5.393 euro, in timp ce anul acesta ar urma sa contabilizam 5.851
    euro.

    In schimb, rata somajului nu va mai ajunge nici in 2012 la
    nivelul din 2008 (4%), urmand sa se reduca foarte putin, de la 7,6%
    anul acesta la 7,2% in 2011 si la 7% in 2012. Nici consumul privat
    nu va mai atinge recordul de 8,4% din 2008, desi va intra pe plus
    de la anul (2%) si se va dubla dupa inca un an, la 4,7%.
    Investitiile straine directe nete vor creste progresiv, de la 3,6
    miliarde de euro anul acesta la 5 in 2011 si la 7 in urmatorul an,
    fara a atinge insa nivelul de 9 miliarde din 2008.

    UniCredit se asteapta si la o continuare a scaderii populatiei,
    care de la 21,5 milioane de oameni va ajunge la 21,4 anul acesta,
    21,3 la anul si 21,2 in 2012.

    Rozalia Pal, economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank, enumera ca
    puncte tari ale Romaniei sustinerea semnificativa din partea FMI si
    UE pentru balanta de plati, nivelul scazut al datoriei publice si
    stabilitatea relativa a deficitului de cont curent. Punctele slabe
    sunt insa deficitul bugetar mare, cu risc de iesire din grafic,
    nivelul inalt al indatorarii private in valuta si deteriorarea
    portofoliului de credite bancare.

    “Decuplarea economiei romanesti de la tendinta de redresare din
    Europa de Est si din UE este legata de factori interni, in opinia
    noastra. Romania se confrunta cu efectele daunatoare ale
    politicilor fiscale prociclice din ultimii doi ani. Cererea interna
    foarte slaba a fost afectata de restrictiile bugetare si de ratele
    relativ inalte ale dobanzilor, asa incat n-a mai ramas loc de
    relaxare a politicii monetare, avand in vedere ca s-au acumulat
    presiuni inflationiste”, este opinia Rozaliei Pal. “Totusi, avand
    in vedere efectul de baza – faptul ca s-a atins punctul cel mai de
    jos al crizei, dupa doi ani de restrangere a economiei, sunt cativa
    indicatori cu potential de crestere in 2011.”

    Factorii care vor influenta pozitiv cresterea in 2011 vor fi
    exporturile si o reluare lenta a cresterii cererii interne de
    consum. “Decuplarea economiei romanesti fata de tendintele din
    restul Europei reprezinta insa un risc major pentru revenirea dupa
    criza, avand in vedere ca, intr-o perioada cand investitorii sunt
    foarte sensibili la dezechilibrele specifice din fiecare tara,
    competitivitatea tarii ar putea fi afectata”, considera
    economistul-sef al al UniCredit Tiriac Bank.

    RISC DE TENSIUNI SOCIALE

    Deficitul bugetar, estimat la 7% din PIB la sfarsitul anului
    curent, se va reduce destul de putin, la 5% in 2011 si la 4,5% in
    2012, in timp ce deficitul de cont curent se va adanci de la 6,5%
    in 2010 la 8,2% peste doi ani. Datoria externa bruta va creste usor
    la anul, pentru a se reintoarce in 2012 aproape de nivelul estimat
    pentru anul in curs, de 62,4% din PIB.

    “Bugetul pe 2011 se bazeaza pe premisa unor cheltuieli aproape
    neschimbate pe ansamblu si a unor venituri mai mari cu 7%. Intentia
    de a reduce si mai mult cheltuielile sociale si fondurile pentru
    administratiile locale, in plina recesiune prelungita, s-ar putea
    dovedi foarte ambitioasa si poate duce la escaladarea tensiunilor
    sociale”, crede Rozalia Pal. In plus, adoptarea unor politici
    macroeconomice si mai restrictive ar putea afecta redresarea
    economiei si ar creste indirect riscul de ratare a tintelor
    fiscale, daca economia nu va ajunge suficient de rapid la
    crestere.

    Inflatia la sfarsitul anului ar urma sa se situeze la 8%, mai mare
    decat in analizele precedente ale bancii, dar va cobori in 2011 la
    4,2%. Dobanda BNR va putea scadea in continuare, de la 6,25% pe an
    in 2010 la 5,5% in 2011 si 4,5% in 2012.

    Cursul de schimb se va aprecia in continuare, de la 4,30 lei/euro
    la finele lui decembrie la 4,20 peste un an si la 4,05 peste doi
    ani, intorcandu-se la nivelul de la sfarsitul lui 2008.

  • BCR joaca tare la tara. Cum sa promovezi un serviciu bancar cand potentialul client vede Satana pe card

    Serviciul good.bee Tranzactii Mobile, lansat in martie 2009 si
    promovat de BCR in parteneriat cu Visa, Vodafone si Orange, este
    destinat cu precadere clientilor care nu au mai avut pana acum
    conturi la nicio banca si care au nevoie sa faca tranzactii de
    valoare mica (limita este de pana la 1.500 de lei pe zi), pentru
    transferuri de bani, plati curente de facturi, verificarea soldului
    sau reincarcarea cartelei de mobil pentru Vodafone si Orange.

    Clientul primeste un cont curent la BCR, un card de debit Visa
    Electron cu cip si poate folosi serviciul de pe orice telefon
    mobil, indiferent de vechimea aparatului, fara instalarea unor
    aplicatii suplimentare si fara a necesita acces la internet. Circa
    jumatate din operatiunile facute prin good.bee se fac prin
    telefonul mobil, iar dintre acestea, cam jumatate sunt transferuri
    intre conturi good.bee, restul fiind operatiuni de retragere de
    numerar prin card de la bancomate sau plati la POS-uri, a declarat
    Catalin Moise, director general al good.bee, la conferinta de presa
    de marti.

    “Comisionul este zero pentru mentenanta, si pentru card, si pentru
    tranzactiile prin telefonul mobil, iar comisionul pentru operatiuni
    este de valoare fixa, indiferent de valoarea tranzactiei – 1,15 lei
    pentru tranzactiile intre conturi good.bee si 1,8 lei pentru cele
    catre alte banci”, a spus Moise, adaugand ca in prima parte a
    anului viitor, va fi stabilit un singur comision de o singura
    valoare, indiferent de tipul si de valoarea tranzactiei, care va fi
    fixat la un nivel mai scazut decat in prezent.

    SATANA IN CHIP DE CARD CU CIP

    Ana-Maria Deszo (foto), unul dintre agentii mobili good.bee, a
    detaliat felul cum a promovat serviciul in localitatile rurale din
    judetul Brasov – Tarlungeni, Maierus, Apata, “inclusiv in
    comunitatile de romi, unde oamenii asculta de bulibasa, iar daca
    acesta a inteles cum functioneaza serviciul, atunci e mai usor sa
    le explici si celorlalti”. Nu e usor sa le explici unor oameni din
    mediul rural care au cunostinte financiare reduse ce este un card,
    un cod PIN, un ATM, un cip, a adaugat insa Ana-Maria Deszo,
    povestind ca in unele locuri, echipa ei a fost la inceput
    intampinata inclusiv cu ideea ca “vine Satana, Necuratul” in chip
    de card cu cip.

    Pentru moment, serviciul este disponibil numai pentru persoane
    fizice – fermieri, mici antreprenori, studenti, profesori, angajati
    ai autoritatilor locale, persoane care beneficiaza de asistenta
    sociala si inclusiv persoane cu dizabilitati, ori care locuiesc in
    zone departe de orice sucursala bancara si care ar intampina
    dificultati sa se deplaseze uneori si 20-30 km ca sa faca o plata.
    La anul insa, conform lui Catalin Moise, va fi posibila si
    dezvoltarea unui serviciu pentru persoanele juridice, in special
    mici comercianti, astfel incat clientii care au good.bee sa poata
    face platile si la magazinele care nu au POS-uri.

    Tot de la anul, BCR va putea incheia un parteneriat si cu Cosmote,
    astfel incat sa aiba acces la serviciu si clientii acestui
    operator. Corneliu Cojocaru, directorul de comunicare al BCR, a
    explicat ca operatorii telecom doar preiau si transmit datele de
    tranzactionare, insa procesarea lor se face de catre banca, astfel
    incat situatia contului nu depinde de natura telefonului, a
    cartelei sau a abonamentului, singurul relevant fiind numarul de
    telefon al clientului.

    La ora actuala, circa 15-20% din conturi sunt active, pondere
    considerata normala de Catalin Moise (“sa ne gandim cum erau
    cardurile de acum 10 ani – nu toata lumea le folosea imediat dupa
    activare si in mod constant”), iar valoarea medie a tranzactiei
    este de 100 de lei. Circa 6 din 10 utilizatori sunt studenti, cel
    mai tanar client are 14 ani, iar cel mai in varsta are 86. Moise
    estimeaza pentru 2011 o noua dublare a numarului de clienti si o
    trecere pe profit a serviciului, in conditiile in care nicio alta
    banca nu mai ofera pe piata romaneasca un serviciu similar.

  • De ce s-a sinucis fiul lui Bernard Madoff

    Madoff-fiul avea 46 de ani, s-a sinucis, in timp ce copilul sau de doi ani
    dormea in camera alaturata, impreuna cu cainele familiei. Conform
    unor surse, sinucigasul i-ar fi trimis sotiei
    sambata dimineata, inainte de a se spanzura, niste e-mailuri in
    care sugera ca familiei i-ar fi mai bine fara ca mostenirea grea a
    fraudei sa atarne pentru totdeauna asupra ei. “O sa aveti o viata
    mai buna daca eu nu mai sunt cu voi”, ar fi scris Mark Madoff.

    “Mark a fost o victima nevinovata a faptelor monstruoase ale
    tatalui sau, cedand dupa doi ani de presiuni continue, de acuzatii
    false si insinuari”, a declarat avocatul sau, Martin Flumenbaum.

    Mark Madoff, cel mai mare dintre cei doi fii ai escrocului care a
    fost condamnat anul trecut la 150 de ani de inchisoare pentru
    pagube de 65 de miliarde de dolari provocate investitorilor care au
    apelat la firma lui de brokeraj, Bernard L. Madoff Investment
    Securities LLC, conducea una dintre diviziile acestei firme, insa a
    negat de la bun inceput, ca si fratele sau Andrew, ca ar fi stiut
    ceva de malversatiunile tatalui.

    Ulterior insa, lichidatorul afacerii, care incearca sa recupereze
    bani in beneficiul pagubitilor, a intentat succesiv sute de procese
    unui mare numar de banci americane si europene, fonduri de
    investitii, angajati ai lui Bernard Madoff si rude ale acestuia,
    cerand daune totale de peste 50 de miliarde de dolari
    si recuperand pana acum 2,6 miliarde.

    Printre cei dati in judecata de lichidatorul Irving Picard
    pentru complicitatea la escrocherie intr-un fel sau altul,
    presupusa pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, se numara
    banci ca JP Morgan, Merrill Lynch, UBS, HSBC, Citibank, Natixis,
    Fortis, ABN Amro, BBVA din Spania, Bank Austria, UniCredit, Nomura
    International, dar si cei doi fii ai lui Bernard Madoff si fratele
    acestuia, Peter, vizati de un proces in care li se cereau daune de 200
    de milioane de dolari.


    Ultima actiune de acest fel, anuntata miercuri, cu doar patru zile inainte
    de termenul-limita fixat de legea federala (sambata, 11 decembrie)
    pana la care Picard mai putea intenta procese de recuperare a
    banilor fraudati, vizeaza sapte banci din lista celor de mai sus,
    precum si pe cinci dintre nepotii lui Bernard Madoff si pe parintii
    lor.

    Unul dintre procesele intentate miercuri urmareste recuperarea a
    274.000 de dolari pe care Bernard Madoff si sotia lui Ruth i-ar fi
    transferat copiilor lui Mark Madoff, precum si actualei si fostei
    sotii ale acestuia. Procesul este intentat impotriva lui Mark
    Madoff, a sotiei lui Stephanie Morgan si a copilului lor de doi
    ani, identificat cu initialele A.V.M., precum si fostei sotii a lui
    Madoff, Susan Elkin, a fiului lor Daniel Madoff si a fiicei lor,
    identificata ca K.M.

    Celalalt proces ii vizeaza pe Andrew Madoff, fratele lui Mark, pe
    sotia lui Deborah, care a intentat divort la vremea arestarii lui
    Bernard Madoff, in decembrie 2008, si pe copiii lor minori,
    identificati in actele procesului ca A.M. si E.M. si carora Bernard
    si Ruth Madoff le-ar fi transferat ilegal fiecaruia fonduri de cate
    80.000 de dolari.

    Peter, Mark si Andrew Madoff au fost acuzati tot miercuri si in
    cadrul unui proces separat, intentat la Londra de catre lichidatori
    si care urmareste recuperarea a 80 de milioane de dolari de la ei
    si de la fosti directori si parteneri ai Madoff Securities
    International Ltd, firma lui Bernard Madoff care se ocupa de
    afacerile din strainatate. Irving Picard sustine ca directorii si
    functionarii firmei au facut plati frauduloase, de care au
    beneficiat inclusiv membrii familiei lui Madoff, in urma carora
    banii au fost folositi in scop personal de acestia, intre altele la
    cumpararea unui iaht, a unor masini de lux si a unor proprietati
    imobiliare in Franta si SUA.

    O a treia actiune intentata miercuri priveste fundatiile
    nonprofit ale familiilor lui Mark si Andrew Madoff, care ar fi
    primit ilegal cate 2 milioane de dolari fiecare din conturile
    bancare ale lui Bernard si Ruth Madoff, unul dintre aceste conturi
    fiind deschis la banca Lehman Brothers.


    Tabloidul financiar Dealbreaker a scris in primavara ca, dupa
    incercari nereusite de a se transfera in alta firma de brokeraj de
    pe Wall Street, Mark Madoff intentiona sa-si deschida “un boutique
    de cercetare financiara”, Strategic Research, pornind cu un site
    care sa adune laolalta principalele informatii de business
    publicate in presa. Mai nou insa, The Wall Street Journal scrie ca s-ar fi lansat
    intr-o afacere de dezvoltare de aplicatii pentru iPad. Fratele sau,
    Andrew, s-a redresat mai repede dupa drama familiei, conducand
    impreuna cu prietena lui o firma de consultanta financiara pentru
    “prevenirea situatiilor de urgenta financiara”, numita Black
    Umbrella.

    In vara, Mark Madoff si-a scos la vanzare, pentru 7,5 milioane de
    dolari, vila din Nantucket pe care o cumparase in 2008 pentru
    6,5 milioane, impreuna cu sotia sa Stephanie. La vremea respectiva
    (inainte de arestarea tatalui), Mark Madoff si sotia isi vandusera
    o alta proprietate din Nantucket, vrand sa se mute intr-o casa mai
    mare cu ocazia nasterii copilului lor. Intr-un proces separat, din
    octombrie 2009, Picard il acuzase pe Mark Madoff personal ca a
    folosit ilegal aproape 67 de milioane de dolari scosi din firma
    tatalui sau, cu acordul acestuia, pentru a-si finanta stilul de
    viata luxos si cumpararea proprietatilor imobiliare din Manhattan,
    Connecticut si Nantucket.

    Sursa foto: Dealbreaker.com.