BusinessMagazin

Tag: lansare

  • Si totusi se lanseaza

    “Poate ca luna mai a fost cam ultima pana in septembrie pentru lansarea unui proiect care sa aiba succes, pentru ca vine Campionatul European de Fotbal, vine vara, cand interesul este mai scazut”, spune Romeo Cazanescu, directorul Conarg Real Estate, companie care a finalizat ansamblul Quadra Place din Bucuresti si care dezvolta in prezent ansamblul Rasarit de Soare.

    Acest cel mai recent proiect al Conarg a fost lansat in primavara, aproximativ jumatate din cele aproximativ 1.000 de apartamente ale ansamblului fiind vandute in prima luna de la lansare. Perioada inceputului de an, caracterizata de un “blocaj al tranzactiilor”, dupa cum o descria recent Ionut Bordei, directorul departamentului rezidential al companiei de consultanta imobiliara CBRE Eurisko, pare sa nu fi paralizat deci planurile dezvoltatorilor, care au continuat sa isi lanseze proiectele in ciuda “starii de asteptare a cumparatorilor”.

    Dezvoltatorii imobiliari spun ca nu au luat in calcul amanarea lansarilor pana la toamna sau pana la calmarea pietei afectate de criza financiara internationala. “Eu nu cred ca cineva care are creditul deja aprobat va alege sa astepte cateva luni si sa stea in continuare cu mama sau cu soacra doar fiindca spune Dinu Patriciu ca va pica piata”, sustine omul de afaceri George Padure, referindu-se la declaratiile de acum cateva luni ale oficialului Rompetrol, potrivit carora e de asteptat un recul al pietei imobiliare din cauza crizei internationale si a supraincalzirii in materie de preturi. Padure a lansat proiectul Sigma Residence & Gardens, un ansamblu rezidential cu 1.500 de apartamente in Capitala, si spune ca se bazeaza si pe experienta anterioara, adica pe ansamblul Metropolis, ale carui 273 de apartamente s-au vandut in perioada martie-octombrie 2007, “prima luna de vanzari ale Sigma Residence & Gardens decurgand bine”.

    Reprezentantii companiilor de consultanta imobiliara spun ca nu au recomandat amanarea lansarii unui proiect rezidential, in ciuda conditiilor neprielnice din primele luni ale anului. “Lansarea proiectelor sau inceperea vanzarilor sunt strict legate de obtinerea autorizatiilor si de viteza cu care partenerii dezvoltatorilor pot livra in timp util serviciile de care acestia au nevoie pentru a incepe promovarea proiectului”, sustine Simina Istrate, senior residential consultant in cadrul Colliers International. Dupa parerea ei, un proiect cu o amplasare buna si dezvoltat de o companie puternica nu va fi afectat de reducerea cererii in ultimele luni, amintind ca numai in acest an au fost lansate sase proiecte al caror agent exclusiv este Colliers, comparativ cu unul singur in perioada similara a anului trecut.

    Un studiu al companiei imobiliare arata ca pe intreg parcursul anului trecut au fost lansate 18 ansambluri rezidentiale in Bucuresti, cu mai mult de 200 de locuinte, comparativ cu 17 proiecte in urma cu doi ani. In primele luni ale acestui an, pe langa cele doua ansambluri mentionate mai sus au fost aduse pe piata alte cateva proiecte de dimensiuni mari, printre care Sunset Residences (peste 2.100 de apartamente) dezvoltat de catre grupul maghiar Ablon, Confort City (1.580 de apartamente) – proiectul fratilor Negoita, Lacul Morii (420 de apartamente) sau Global City Residential (381 de apartamente in prima faza).

    “Toamna se lanseaza foarte multe proiecte rezidentiale, motiv pentru care nu ne-am gandit la amanarea lansarii proiectului pentru aceasta perioada”, spune Belen Rodriguez, marketing manager al CP Grupo. Dezvoltatorul spaniol a lansat recent primul sau proiect de aici, Lakeland Residence din Bucuresti, care va presupune o investitie de 25 de milioane de euro pentru construirea a 144 de apartamente. Rodriguez considera ca vara reprezinta o perioada buna pentru lansarea unui ansamblu rezidential, potentialii clienti fiind mai relaxati si putand sa analizeze mai bine ofertele existente pe piata.

    Inceputul verii reprezinta si perioada aleasa de dezvoltatorul proiectului Green Lake (637 de locuinte), Quality Living Developers Romania, care va lansa in perioada urmatoare un nou proiect rezidential – Waterfront. Tot in urmatoarea perioada ar urma sa fie lansate cateva proiecte ale Adama, a caror constructie a si inceput, potrivit oficialilor, care adauga ca perioada lansarii nu a fost determinata de conditiile din piata, ci de “construirea unui nou brand care sa inglobeze toate proiectele companiei”.

    Organizatorii targului de apartamente Condominium spun insa ca ritmul de lansare a proiectelor rezidentiale a incetinit in acest an comparativ cu anul precedent, o explicatie fiind imputinarea terenurilor foarte bune pentru dezvoltari imobiliare. “Insa daca cineva obtine toate creditele si avizele, nu va sta cu terenul degeaba, va incepe investitia indiferent de perioada”, spune Felicia Iordache, unul din organizatorii targului, care se bazeaza, ca si consultantii imobiliari, pe cererea mare de locuinte din Bucuresti si din restul tarii.

    Ionut Bordei de la CBRE Eurisko insista, la randul lui, ca ramane calm fata de scaderea numarului de tranzactii pentru ca “este vorba de un blocaj artificial, atat timp cat clienti exista”. Dupa el, daca nu vor mai exista cumparatori o perioada lunga de timp, doi-trei ani – “sa nu se vanda nimic, nu sa se vanda mai putin” – abia in acel moment se va putea vorbi de o criza in adevaratul sens al cuvantului “si nu se va mai construi nimic”.

    In tot cazul, unii consultanti considera ca toamna care urmeaza va fi o perioada mult mai buna decat cea actuala pentru noile proiecte rezidentiale, sezonul de primavara fiind aproape incheiat. “Sunt sanse reduse sa avem noutati pentru perioada imediat urmatoare, desi urmeaza sa obtinem avizele. Vom lansa insa cu siguranta inca doua noi proiecte pana la finalul acestui an, probabil la toamna”, afirma directorul Conarg Real Estate.

  • Samsung Omnia, concurent pentru Apple iPhone

    Omnia este asemanator cu iPhone, iar obiectivul acestui dispozitiv este de a usura accestul utilizatorilor la internet de pe telefonul mobil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jocul bate filmul

    Deznodamantul nu a fost atat de tragic pentru cea de-a saptea arta: incasarile aduse de “Iron Man”, lansat la inceputul lui mai, au intrecut asteptarile, trecand de pragul celor 100 de milioane de dolari in SUA (si daca adaugam si vanzarile pe plan international, ajungem la 201 milioane), dar “Grand Theft Auto” a indesat in buzunarele celor de la Rockstar Games nu mai putin de 500 de milioane de dolari intr-o singura saptamana. Acest detaliu ne face sa comparam incasarile din jocurile video in 2007 (8,7 miliarde de dolari) cu incasarile industriei de film (9,7 miliarde de dolari) si, fara a lansa sentinte alarmiste de genul “Hollywood-ul a murit, traiasca mareata consola”, sa prevestim un mariaj tot mai putin discret intre cele doua industrii. Iar exemple sunt destule.

    “Doom”, “Resident Evil”, “Tomb Raider”, “Silent Hill” si multe alte jocuri video si-au aflat drumul pe marele ecran, unele cu mai mare, altele cu mai mic succes, dar in orice caz cu profit. Este destul de greu (noi am baga mana in foc ca e imposibil, de fapt) sa gasesti un video game movie in lista celor mai profitabile 250 de filme ale tuturor timpurilor, dar aceasta nu inseamna ca genul nu este promitator. Ultimul “Resident Evil”, “Disparitia”, a incasat aproape 150 de milioane de dolari in lumea intreaga. Al doilea film din serie, “Apocalypse”, a adus 130 de milioane, iar primul, lansat in 2002, a facut incasari de 100 de milioane. Milla Jovovich trebuie sa se plece in fata Angelinei Jolie: e adevarat, primul “Tomb Raider” a avut un buget considerabil, de peste 100 de milioane de dolari, dar niciun producator nu ar fi nemultumit de incasarile mondiale, ce depasesc 270 de milioane de dolari. Mai rau a fost in 2003, cand al doilea “Tomb Raider”, “Leaganul vietii”, incasa doar 150 de milioane de dolari, la un buget de aproape 100 de milioane.

    Dar lucrurile se schimba. Dupa explozia de filme inspirate din benzi desenate si romane grafice (asteptam cel putin 20 de astfel de blockbustere lejere in urmatorii cinci ani, cu de-alde The Spirit, Thor, Ant-Man, Captain America, diversi X-Men si asa mai departe ca protagonisti), jocurile video vin tare din urma si iata ca putem vorbi de cinci proiecte pe care ni le pregateste Hollywood-ul in urmatorii doi sau trei ani. La concurenta cu jocurile, ca si pana acum: sa notam ca “Iron Man 2” vine in 2010, in acelasi an cu “Spider-Man 4”. In topul simpatiilor mele personale se afla “Printul Persiei: Nisipurile timpului” si “Bioshock”, unul pentru exotismul magic si protagonistul interpretat de Jake Gyllenhaal, iar al doilea pentru contextul de profunzimi nebanuite si trimiterile filozofice extrem de actuale. Persia secolului VI? Un “pumnal al timpului” si “nisipuri” care controleaza scurgerea acestuia si-l fac pe posesorul lor stapanul absolut al lumii? Alianta dintre printul Persiei (Jake Gyllenhaal) si o preafrumoasa printesa inamica (Gema Arterton) in lupta impotriva unui malefic vizir obsedat de sus-mentionatele nisipuri nu face decat sa mareasca interesul pentru film, produs de Jerry Bruckheimer si regizat de Mike Newell (“Harry Potter si pocalul de foc”). Bruckheimer a aratat ca poate sa faca spectacol cu surse de inspiratie inca si mai stravezii decat un joc video (“piratii din Caraibe” erau la origine o atractie a parcului de distractii Disneyland), asa ca la inceputul lui iunie 2009 avem toate sansele sa vedem un blockbuster marca proprie. Daca lucrurile merg bine, in 2011 sau 2012 vom merge la cinema pentru a doua parte a seriei (jocul a avut doua continuari).

    Foarte diferit este “Bioshock”, iar aici este implicata a doua jumatate a echipei din spatele mega-succesului de 2,6 miliarde de dolari “Piratii din Caraibe”. Regizorul Gore Verbinsky si scenaristul John Logan (“Aviatorul”, “Gladiatorul”, “Ultimul samurai”) nu se gandesc acum decat la varianta pentru marele ecran a celui mai recent joc ecranizat, “Bioshock”. Lansat anul trecut, jocul 2K Boston/2K Australia a provocat entuziasm
    in lumea intreaga, devenind unul dintre cel mai bine van¬dute si premiate jocuri ale in¬ce¬putului de mileniu. Intr-un articol din revista Game Informer despre “Valul de jocuri care au ceva de spus”, “Bioshock” era descris drept “o unealta cu totul noua care ne permite sa exploram filozofia, psihologia si morala”. Bineinteles, in timp ce impuscam in stanga si in dreapta, caci jocul este un “first person shooter”.

    Despre ce e vorba? Protagonistul este Jack (rol pentru care nu s-a gasit inca actor, dar asteptati-va la un nume mare de la Hollywood), pasagerul unui avion ce se prabuseste exact langa punctul de acces catre Rapture, un oras construit pe fundul marii de un magnat obsedat sa creeze o societate utopica, nesupusa legilor morale. Populat aproape exclusiv de genii, orasul Rapture se dezvolta extraordinar timp de cateva decenii si apoi decade, mai ales din cauza experimentelor genetice care-i transforma locuitorii in monstri. Jack exploreaza orasul, iar deznodamantul jocului depinde de deciziile luate de personaj, cea mai importanta alegere a sa privind uciderea sau salvarea “micilor surori”, fiinte cu aspectul unor fetite si un misterios rol prestabilit genetic.

    Aspectul orasului, istoria lui zbuciumata, interactiunile cu locuitorii sai extrem de diferiti, folosirea plasmidelor datatoare de puteri de genul telekineziei si subplot-urile dense au transformat “Bioshock” intr-un adevarat cult, cu un potential imens pentru marele ecran, eventual in varianta 3D. Filmul ar trebui sa apara in 2010.

    Cand va realiza Peter Jackson ecranizarea jocului “Halo”, din care s-au vandut peste 20 de milioane de exemplare pana la finele lui 2007, inca nu se stie, caci proiectul tot intra si iese din productie de vreo cinci ani incoace. In schimb, jocuri precum “Max Payne”, “World of Warcraft”, “Alice”, “Splinter Cell” s.a.m.d. au intrat deja in perioada de pre-productie sau chiar au inceput filmarile, cu nume ca Mark Wahlberg sau Sarah Michelle Gellar pe afis. Nu e deloc sigur ca vom regasi aceste filme pe listele nominalizatilor la categoriile importante ale premiilor Oscar, dar, cu tot mai rafinatele tehnologii din domeniul efectelor speciale, macar un lucru putem astepta de la ele: spectacol.

  • Inca patru versiuni Logan pana in 2012

    Mai multe amanunte, pe www.mediafax.ro

  • Dacia Sandero se lanseaza pe 3 iunie

    Dacia Sandero a fost prezentat pentru prima data la salonul auto de la Geneva, desfasurat in prima parte a lunii martie. Modelul Dacia Sandero este derivat din automobilul Renault Sandero, comercializat de grupul francez in Brazilia si Argentina.

    Mai multe amanunte, pe www.mediafax.ro

  • Dacia Sandero, disponibila de la sfarsitul lunii iunie

    Click aici pentru mai multe detalii.

  • Radiohead II

    Cu cateva saptamani in urma scriam despre cum le-au permis Radiohead fanilor sa-si fixeze singuri pretul pentru ultimul lor LP, platind cat doreau pentru a-l descarca. Saptamana aceasta, asa cum v-am promis, a venit timpul sa analizam muzica in sine – neafectati (daca e posibil) de modul cum s-a lansat, care a atras atentia presei.

    Totusi, nu am de gand sa-mi impun opinia mea urechilor voastre lipsite de aparare. Fie ca sunteti fani sau nu, lansarea unui nou LP Radiohead este un eveniment ce face valuri in lumea muzicii. Asadar, m-am decis sa-mi las spiritul critic epuizat de-atata munca sa se odihneasca si sa las comentariile pe seama unor personalitati de pe scena muzicala romaneasca – producatorii, DJ-ii, criticii si artistii cel mai aproape de teritoriul pe care se afla si Radiohead. Fara alte formalitati, le dau cuvantul:

    Victor Popescu AKA Brazda Lui Novak – producator de muzica electronica: Un album frumos scris si produs, dar care nu mi-a ridicat spranceana asa cum a facut-o „White Chalk“ al lui PJ Harvey. Ghinion ca au aparut cam in acelasi timp. Poate ca va creste cu timpul, dupa mai multe ascultari. Piesa favorita: „Videotape“.

    Andrei HaTegan – vocalist The Amsterdams: Am ajuns la concluzia ca orice ar scoate Radiohead sau Thom Yorke o sa-mi placa. „In Rainbows“ imi suna foarte mult a „Eraser“, chiar ma intrebam cum au ajuns toti sa sune ca unul singur, in speta Thom. „Weird Fishes/Arpeggi“ e de nota 10. M-am impacat intr-un final cu gandul ca n-or sa mai scoata niciodata un „The Bends“.

    DJ Vasile – DJ si producator, membru al Shukar Collective: Poate nu cel mai semnificativ moment muzical al anului, dar cu siguranta un moment de rascruce in industria muzicala. Personal am ales sa primesc discul prin posta. Pana cand vine insa, l-am downloadat. Mi-ar placea sa aud la radio mai mult Radiohead. On air, nu online.

    Paul Breazu – jurnalist de muzica: „In Rainbows“ e un album bun, vorbind strict in termeni de advertising univoc. Dar cum asta e o teorie care are doar viitor, o sa spun ca e o creatie densa si polimorfa, mixata cu maiestrie, atmosferica si intunecata. Nimic nou sub soare – Radiohead de (aproape) intotdeauna.

    Gojira – DJ si producator de muzica electronica: Radiohead este genul de trupa la care cu greu poti sa intuiesti directia mu-zicala. Dupa genialul „OK Computer“ si incredibilul „Kid A“ stai si te intrebi daca asta e o trupa care te-ar mai putea surprinde cu ceva. Ei bine, „In Rainbows“ este un album foarte bine compus si cantat, cu niste texturi de chitari, coarde si percutie foarte fin puse. Foarte multa melodie pe acest album excesiv de uman, daca ar fi sa luam in calcul albumele anterioare. Radiohead a lasat la o parte orice urma de sintetic si a cantat pur si simplu si asta este minunat. Simplitatea muzicii bine cantate este de fapt marele plus al uneia din cele mai mari trupe din ultimii 15 ani. Despre faptul ca poti plati cat vrei ca sa ai albumul nu spun nimic, pentru ca vad si propaganda anticorporatista si lovitura de imagine din spatele acestui gest si e pacat sa aduc vorba cand muzica este atat de buna.

    Marika – DJ: In opinia mea, „In Rainbows“ este un album foarte complex. L-am ascultat de cateva zeci de ori! „Videotape“ ma atinge foarte grav. Thom Yorke este clar unul dintre artistii preferati!

    Rock DJ AKA CAtAlin CristuTiu – DJ si critic: Un album frumos, matur la nivel formal, dar care nu are nici pe sfert emotia si sinceritatea pe care le avea „OK Computer“, album pe care trupa a incercat sa-l refaca.

  • Pentru noi si-ai nostri

    Am venit sa cunoastem piata romaneasca“, spunea saptamana trecuta Juan Nin, directorul general al grupului la Caixa, la conferinta de presa prilejuita de lansarea bancii in Romania. Spaniolii au deschis o unica sucursala operativa, la Bucuresti, si nu au in plan sa mai deschida altele. Pariul lor e simplu si aminteste cumva de cel pe care il faceau, in urma cu ani multi, alte grupuri bancare straine, precum ING, Bank Austria sau ABN Amro: sa faca business cu clientii din tara lor sau care vin acolo – companii spaniole ce au sau vor sa isi deschida afaceri pe piata romaneasca si, in sens invers, cele romanesti ce ar vrea sa investeasca in Spania. Contextul de acum pentru spanioli difera insa enorm de cel in care, acum multa vreme, bancile straine isi permiteau sa se concentreze doar pe afacerea de corporate – iar bancherii de aici, care se interesau la randul lor doar de afacerile cu marile corporatii, spun acum ca un business profitabil si de mare anvergura fara retail nici nu mai poate fi gandit.
    In mod declarat, spaniolii nu vor insa un business de mare anvergura. Pana una-alta „am venit sa ne insotim clientii de acasa“, spunea acelasi Nin, aducand in discutie volumul in crestere de investitii spaniole directe pe piata romaneasca. Astfel, daca in 2005 volumul acestora era sub 25 de milioane de euro, 2006 a adus o crestere a investitiilor straine spaniole in Romania pana la peste 150 de milioane de euro. Trecand peste cifra, deloc impresionanta intr-un volum total al investitiilor straine directe atrase de Romania in 2006 de peste 9 miliarde de euro, efervescenta banilor spanioli in economia romaneasca se simte tot mai puternic. Pe piata imobiliara, de exemplu, companiile spaniole au devenit in ultima vreme o prezenta cu un cuvant greu de spus. Urmand sirul dezvoltatorilor israelieni, austrieci sau britanici, companiile spaniole au inceput sa intre in numar tot mai mare pe piata romaneasca.
    Spre deosebire de fondurile de investitii austriece sau britanice, care au achizitionat in ultimii ani proiecte incepute sau finalizate, companiile iberice au preferat sa realizeze preponderent investitii majore in achizitii de terenuri, anuntand ulterior proiecte imobiliare de sute de milioane de euro. Iar sumele anuntate ca investitii de companii ca Fadesa Imobiliaria, GEA Prasa, Riofisa, Detea, Grupo Lar, NH Hoteles sau Hercesa (pentru a numi doar cateva din cele peste 20 de firme de profil prezente in Romania) vor depasi 500 de milioane de euro in urmatorii trei ani. De fapt, zona constructiilor si cea imobiliara sunt cele mai populate de companii spaniole, chiar daca investitiile iberice nu lipsesc nici din alte sectoare, precum industria componentelor auto si prelucrarea lemnului. In total, in Romania functioneaza actualmente in jur de o mie de companii cu capital spaniol, din care aproape jumatate in zona de imobiliar, dupa cum spunea recent Rosa María Sánchez-Yebra, consilierul Biroului Economic din Ambasada Spaniei la Bucuresti.
    Privit prin prisma acestor realitati, pasul facut de grupul bancar spaniol pe piata romaneasca capata mai multa consistenta, chiar si in conditiile in care au lasat deoparte orice business de retail. De fapt, intr-un mod similar au abordat si piata poloneza, cand au deschis in iulie o sucursala la Varsovia. Polonia si Romania, cele mai mari piete din Europa Centrala ca numar de locuitori, sunt din acest punct de vedere o destinatie logica pentru casa de economii spaniola. Nici in Polonia, la Caixa nu se uita inca la zona de retail – obiectivul declarat de Nin la Varsovia fiind ca banca pe care o conduce sa „devina o voce pentru oamenii de afaceri spanioli in strainatate“.
    Revenind insa la piata romaneasca, un lucru mai trebuie notat, iar Juan Nin l-a punctat inca de la prima iesire oficiala in fata presei romanesti: „daca ni se ofera ocazia sa cumparam o banca de retail, nu vom ezita“. Spre deosebire de vecinii lor peninsulari, portughezii de la Millennium bcp – care au lansat recent o banca universala de la zero pe piata romaneasca -, spaniolii exclud investitiile greenfield pentru cucerirea zonei de retail. Nici in Romania si nici in alte tari central si est-europene unde incearca acum sa intre, retailul nu va fi dezvoltat pas cu pas, ci doar prin achizitia unor banci care sa le asigure din start o cota de piata de cel putin 3-4%. Au incercat recent in Bulgaria – concurand cu belgienii de la KBC pentru preluarea unui pachet majoritar al celei de-a noua banci locale, EI Bank -, dar „se pare ca noi am oferit mai putin decat concurenta si am pierdut“, recunostea Nin. Tot el adauga ca, pentru o banca de retail, grupul pe care il conduce ar fi dispus sa plateasca „undeva intre 500 si 700 de milioane de euro“ – dar si ca in Romania nu au pus inca vreo oferta pe masa niciunui bancher. Greu de anticipat cui ar putea sa ii faca o oferta la acest pret, in conditiile in care bancile romanesti (precum Banca Transilvania sau Carpatica) sunt deja mai scumpe, iar nu cu multa vreme in urma statul roman refuza sa vanda CEC pentru o suma ce evalua intreaga banca la peste 800 de milioane de euro.
     
     
    Oamenii din Barcelona
     
    La Caixa, cu sediul in capitala Cataloniei (de unde si numele in catalana – Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona – Casa de Economii si Pensii din Barcelona), este al treilea mare grup financiar spaniol dupa active si venituri, dupa Santander si BBVA.
    Active
    239,6 mld. euro
    Sucursale
    5.282
    Angajati
    26.055
    Clienti
    10,4 mil.
    Clienti din Romania
    64.167
    Tranzactii bilaterale Spania-Romania
    175,8 mil. euro
    Sursa: la Caixa, septembrie 2007

  • O Mary pe invers

    Ei bine, casnicia lor dureaza 115 minute si tare ti-ai mai dori sa aiba loc si cateva divorturi intre timp. Se pare ca cei doi frati, care scriu, produc si regizeaza impreuna de mai bine de zece ani, si-au cam pierdut inspiratia si nu mai sunt in stare sa repete succese precum „Tantalaul si gogomanul“, „Eu cu mine si Irene“ sau clasicul „Mary cea cu vino-ncoa’“.

    Ca si celelalte filme, „Cat dureaza o casnicie“ tot o poveste de dragoste neconventionala este. Daca in general comediile romantice se ocupa (cu din ce in ce mai putina ingeniozitate) de clasica tema „cum sa-l faci sa te ceara/ia de sotie“, Bobby si Peter Farelly exploreaza acum ce se intampla dupa ce te casatoresti, cand iti dai seama ca aleasa este de fapt o scorpie insuportabila si brusc dai si peste sufletul tau-pereche, evident in afara casniciei. Seamana cu „Norbit“, nu?

    Eddie Cantrow (Ben Stiller) este un instarit patron de magazin de articole sportive si, daca situatia financiara i se imbuna-tateste vazand cu ochii, viata lui amoroasa i se duce de rapa. Dupa o relatie de cinci ani, iubita il paraseste pentru a se casatori cu altcineva, invitatul de onoare la nunta (surghiunit la masa celor „neinsotiti“, adica a pustilor de 10-15 ani) fiind chiar Eddie. Trezit din somn de tristul eveniment, Eddie are impresia ca l-a prins pe Dumnezeu de un picior cand o intalneste pe Lila (Malin Akerman), o tipa nemaipomenita cu care, dupa o scurta relatie de sase saptamani, se si casatoreste. Doar ca in luna de miere Eddie afla o multime de lucruri despre Lila, unele mai socante decat celelalte (printre ele, faptul ca aceasta n-a auzit de pozitia misionarului). Si cand in scena intra si simpatica/amuzanta/superba/inteligenta Miranda (Michelle Monaghan), intentiile eroului se schimba total: de la hotararea de a-i dedica intreaga viata Lilei (cum sa nu-ti amintesti de gasca din cartea de romana?), Eddie nu si-o mai poate imagina alaturi de el decat pe Miranda.

    Ca de obicei, fratii Farelly isi gandesc filmele pe ideea dublului: avem doi tembeli (Jim Carrey, Jeff Daniels) si-o singura frumoasa (Lauren Holly), avem un individ schizofrenic (doar Jim Carrey de data asta) si-o singura superba (Renée Zellweger), doi pretendenti (Ben Stiller, Matt Dillon) si-o singura blonda (Cameron Diaz). Ca sa nu mai amintim de penibilul „Stuck On You“, cu cei doi frati siamezi (Matt Damon, Greg Kinnear), unde dublul deja este exagerat.

    Dupa cum se vede, de fiecare data cantitatea de testosteron era excedentara (doar avem doi frati, nu?), asa ca cei doi Farrelly s-au gandit sa schimbe putin: de aceasta data avem o victima masculina si doua prezente feminine. In rest, „The Heartbreak Kid“ este aproape imaginea in oglinda a lui „Mary cea cu vino-ncoa’“, asezonat fiind cu aceleasi glume fara perdea, marca proprie a celor frati, care nu mai reusesc totusi poante de-o suculenta incredibila precum coafura falica a lui Cameron Diaz (interminabil preluata in reclame sau spoof-uri) sau intermezzo-urile muzicale ale „corului grecesc“, devenite in „Cat dureaza…“ enervante intruziuni ale unui grup de mariachi.

    Bineinteles, nu se poate spune ca nu razi la „The Heartbreak Kid“, dar neplacuta impresie ca povestea nu reuseste sa se lege nu-ti da pace nicio clipa. Pentru a contracara lipsa de inspiratie, fratii Farelly exagereaza cu scenele de sex (o scena de sadomasochism, care a provocat dezgustul focus group-urilor invitate sa-si dea cu parerea, a fost taiata la montaj, dar tot raman cateva momente extrem de „consistente“), ceea ce pica destul de prost in chimia filmului.

    Unul dintre cele mai ingrate roluri este jucat chiar de tatal lui Ben Stiller, Jerry Stiller. Acesta apare chiar in rolul tatalui lui Eddie, Doc, mult mai nonconformist si liber in exprimare decat timidul sau fiu. Pe Jerry Stiller l-ati putut vedea de curand in rolul domnului Pinky, patronul magazinului cu haine pentru cucoane cu greutate din recentul „Hairspray“. El este si una dintre vedetele serialului „The King of Queens“, unde joaca rolul socrului unui personaj interpretat de Kevin James (jumatatea lui Adam Sandler din „I Now Pronounce You Chuck and Larry“). Fratii Farelly se folosesc de rolul lui Doc exact asa cum se foloseau de cinica si amuzanta Magda (Lin Shaye) din „Mary cea cu vino-ncoa’“, acesta impingandu-l pe Eddie de la spate si mitraliind toate obscenitatile din scenariu.

    Cu alte comedii sau comedii de actiune in cinematografe (vezi neaparat „Shoot’em Up“/„Lichidati-i!“ sau „Hot Fuzz“/„Politist meserias“), sunt slabe sanse ca „The Heartbreak Kid“ sa impresioneze la incasari. In Statele Unite a fost o relativa dezamagire, obtinand in trei saptamani doar 33 de milioane de dolari, desi producatorii se asteptau la o suma superioara doar in primul weekend de la lansare.

    Dar fratii Farrelly au toate sansele sa revina la calitate cu filmul lor biografic „The Three Stooges“. Anuntat de multa vreme si cu lansarea programata pentru 2009, „The Tree Stooges“ va spune povestea trioului de vodevil, mari specialisti in comedia cu poante fizice, lansat la inceputul anilor ’30 in Statele Unite.

    „THE HEARTBREAK KID“/„CaT DUREAZA O CASNICIE“. R: BOBBY & PETER FARRELLY. CU: BEN STILLER, JERRY STILLER, MALIN AKERMAN, MICHELLE MONAGHAN, CARLOS MENCIA, ROB CORDDRY, STEPHANIE COURTNEY.
    DIN 2 NOIEMBRIE

  • Literatura si publicitate

    Nu trebuie sa-i plangem insa de mila lui Frédo sau Beig (numele cu care este alintat autorul in patria lui): demiterea a fost probabil luata in calcul (ca unealta in campania de marketing a romanului) si a sporit considerabil interesul publicului pentru o carte altfel nu lipsita de interes. De atunci, Beigbeder a mai publicat cateva romane (cam unul pe an), care, toate, rescriu cam aceeasi poveste: de la „Dragostea nu dureaza decat trei ani“ pana la „Egoistul romantic“ ni se desfasoara in fata ochilor aventura unui personaj de un cinism feroce, hipersexual, iubind viata de noapte, plin de panseuri despre lume, viata, arta, prietenie. Lipsa de inventie epica e suplinita de capacitatea personajelor de a cogita, cu egala participare sufleteasca, despre orice si despre oricine. In ciuda acestei repetitivitati, romanele lui Beigbeder se vand excelent, iar autorului i se lateste aura de scriitor cu fiecare nou titlu, pentru ca stie sa-si faca meseria de publicitar. Stie sa fie in lumina reflectoarelor (atunci cand nu e autor, e cronicar literar) si-si asezoneaza fiece noua aparitie cu cate un nou condiment extraliterar (in general cu iz de scandal) sau o imbraca intr-un ambalaj ademenitor, cum e cazul acestui „Au secours pardon“ (Grasset, 2007), care schimba teatrul de operatiuni scandaloase ale personajului principal, Octave Parango, tocmai in Rusia.

    Eliberat din inchisoare, fara o letcaie, dar mereu disponibil, Octave incepe sa se ocupe de campania publicitara a Partidului Comunist. Fascinat insa de Rusia, de mirajul unei tari nesfarsite, in care la fiecare pas intalnesti fete frumoase si tovarasi de betie, Octave accepta meseria de vanator de talente, mai exact de vanator de fetiscane, posibile top-modele pentru campaniile publicitare din Franta. Pe 25 octombrie, Beigbeder era la Bucuresti si facea crampa scriitorului dand autografe. Ceea ce demonstreaza, poate, ca am intrat fara cale de a mai iesi in era in care literatura se sufoca fara un marketing potrivit.

    Frédéric Beigbeder, „Iarta-ma!… Ajuta-ma!…“,
    Editura Pandora M, Bucuresti, 2007

    Noutati

    Zarurile au fost aruncate

    La sfarsitul anilor saizeci, Luke Rhinehart, psihiatru de succes, crezuse ca a descoperit leacul pentru nefericirea omeneasca: inserarea sistematica a aleatoriului in viata. A adoptat si le-a recomandat pacientilor sai traiul sub imperiul zarurilor, luarea deciziilor prin aruncarea micului cub al hazardului. Conform teoriei lui, oamenii se rutineaza incercand sa traiasca dupa un singur set de convingeri – un singur sine -, asa incat unei personalitati sanatoase i-ar prii mult mai mult libertatea de a fi multipla, cu numeroase atitudini si comportamente inconsecvente. La incheierea primului sau roman-eseu, „Omul-Zar“, il lasam pe Luke la sfarsitul anilor ’70, atarnand pe marginea unei stanci. Cum un asemenea best-seller nu se putea impotmoli intr-o sinucidere, Rhinehart isi continua dupa 20 de ani aventurile.

    Luke Rhinehart, „Intoarcerea Omului-Zar“,
    Editura Trei, Bucuresti, 2007

    Dragoste in vreme de ciuma

    Sarah Dunant ne calauzeste intr-o Florenta a secolului al XV-lea si construieste o poveste tensionata despre exotismul orasului, despre accidentele lui exterioare, despre vesminte, obiceiuri si, mai ales, despre o intreaga generatie de florentini sfasiati de nostalgia perioadei Medici, acum apuse. Orasul se afla sub asediul trupelor franceze, populatia este agitata si zvarlita in confuzie de discursurile perfide ale dominicanului Savonarola, iar ciuma se raspandeste ucigas prin toate cotloanele. Vlastar al unei familii aristocratice, Alessandra Cecchi, o tanara de 14 ani, traieste paroxistic intreg acest cosmar al decadentei oamenilor si al maladiei orasului, incercand sa iasa de sub pavaza copilariei. In vreme ce vestigiile artei florentine sunt decretate blestemate insemne ale vanitatii de catre diabolicul Savonarola si, ca atare, arse in piatetele urbei, Alessandra se indragosteste patimas de un artist, pictorul insarcinat sa redecoreze capela familiei Cecchi.

    Sarah Dunant, „Nasterea lui Venus“,
    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007