Tag: energie

  • Reteta pentru a reduce pretul caldurii din fiecare iarna

     

    Pierre Yves Morgue nu este de acord cu subventiile pentru caldura. Le considera un fel de “vopsea de proasta calitate” cu care acopera Romania an de an lipsa investitiilor din zona centralelor in cogenerare (electrica si termica) la nivel national. Pe de alta parte, vorbeste de cate ori are ocazia cu mare entuziasm despre pretul gigacaloriei de care au parte clientii sai de la Ploiesti: 193 de lei cu TVA inclusa, din care consumatorul plateste tot 100 lei datorita subventiilor. Spune ca este cel mai mic pret din tara si a fost posibil deoarece municipalitatea din Ploiesti a fost prima care s-a deschis catre un parteneriat public-privat cu o companie straina pentru concesiunea centralei orasului. Al doilea exemplu a fost Clujul, unde E.ON, in parteneriat egal cu Rhein Energy si municipalitatea din Cluj (fiecare cu cate 33%) au infiintat Colonia Cluj, companie care produce in cogenerare o parte din caldura necesara orasului.
     
    De fapt, la Ploiesti lucrurile au stat destul de simplu: centrala orasului atinsese cel mai inalt pret al gigacaloriei si era aproape de a intra in incapacitate de plata a furnizorilor cand municipalitatea s-a gandit la aceasta varianta. Dalkia Romania, firma condusa de Pierre Yves Morgue, a preluat centrala de la Brazi, a investit 15 milioane de euro in instalatii (asadar, cea mai mare parte din suma totala pe care s-a angajat sa o investeasca pana la finalul contractului, de 25 de milioane de euro pana in 2019), iar din 2006 vorbeste deja de profit net, care se situeaza undeva intre 5 si 7% din cifra de afaceri aproape in fiecare an. Principala sursa a profitului vine din vanzarea de energie electrica, dat fiind ca toata productia este destinata sistemului national, iar 85% din productia de caldura merge catre populatie, restul fiind contractat de agenti economici. Yves Morgue este insa de acord cu schema de ajutor adoptata de guvern anul trecut: “Acesta este un mod constructiv de a subventiona”.
     
    De reteta de la Ploiesti ar avea nevoie acum mai multe orase din tara, precum Constanta sau Iasi, care au anuntat cel mai mare pret al gigacaloriei in iarna 2008-2009. De fapt, ar avea nevoie mai toate orasele din Romania, deoarece pretul gigacaloriei se incadreaza acum intre 80 si 150 de euro, fata de pretul obtinut de Dalkia (aproximativ 50 de euro) sau fata de pretul mediu la nivelul UE (60 de euro). Aceasta se intampla din cauza instalatiilor invechite, cele mai multe dintre ele instalate in anii ‘70-’80, cand cogenerarea a devenit principala solutie pentru obtinerea simultana de caldura si electricitate in marile orase din Romania.

     
    “Orasele unde pretul gigacaloriei este foarte mare au nevoie urgenta de investitii in centralele de cogenerare”, sustine Pierre Yves Morgue, care priveste cu interes catre orice licitatie facuta de municipalitati in acest sens. Numai ca nu sunt foarte multe licitatii, desi, spre deosebire de anii trecuti, sunt totusi cateva pentru proiecte mari, pentru care au venit in Romania investitori strategici europeni si care ar putea atrage investitii de cel putin 500 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
     
    Acum, conform datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in do­me­niul Energiei (ANRE), se afla in diverse faze de investitie societatile mixte formate de ELCEN (parte a Termoelectrica) cu investitori privati la Constanta, Bucuresti Sud, Grozavesti, CET Titan si Iernut.
     
    Centralele ELCEN, aflate in proprietatea statului, nu au fost privatizate si nici nu au trecut in subordinea consiliilor locale, precum celelalte centrale din tara, pe motiv ca ar fi “strategice”. Mai precis, electricitatea produsa in aceste centrale face parte din energia la care nu se poate renunta la orele de varf. Pana la venirea investitorilor, ELCEN a facut primul proiect si a pus deja in functiune noua centrala CET Bucuresti Vest, a carei constructie a inceput in 2005 – prima termocentrala de mare putere pusa in functiune in Romania dupa 1990. Centrala produce 190 MW si 160 de gigacalorii pe ora si a avut nevoie de investitii de 160 de milioane de euro, dintre care 122 de milioane de euro au fost credite bancare.
     
    Tot ale ELCEN vor fi si urmatoarele proiecte: “Fiind companie de sine statatoare, chiar daca este de stat, ELCEN se poate misca mai repede pentru a atrage investitori privati sau credite bancare, pe cand o munici­pali­tate se va misca intotdeauna mai greu”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie.
     
    Cele 513 milioane de euro investitii ar trebui sa vina din primele trei proiecte de centrale in cogenerare la care lucreaza acum ELCEN: CET Bucuresti Sud (100 MW), CET Palas Constanta (13,5 MW) si Iernut (400 MW): “Investitia pentru obtinerea a 1 MW termic, cu care se pot incalzi 1 000 de locuitori, este de aproximativ 1 milion de euro, in functie de tehnologia utilizata”, spune Pierre Yves Morgue.

    Aflati in continuare la ce valoare se ridica investitia in centrale

     

  • Harta geostrategica a gazului

     

    De cand a inceput criza gazelor, lui Valeriu Binig i se pare ca s-a intors in timp. Mai precis, in anii ‘70, cand autoritatile romane oscilau intre a construi sistemul energetic pe baza de curent electric sau pe baza de gaz. Existenta din belsug a surselor de gaz a determinat regimul comunist sa aleaga aceasta varianta: in fond, necesita mai putine investitii si era mai ieftin, iar schimbari in viitor care sa modifice aceste criterii nu se intrevedeau. Asa a ajuns apartamentul romanesc unul dintre cele mai complexe apartamente europene din punctul de vedere al intrarilor de resurse de energie: o intrare de gaz pentru bucatarie, una de agent termic, una de apa calda si alta de energie electrica. La polul opus, se afla Franta, unde totul este conectat la centrale pe energie electrica, in lipsa gazului. Lui Binig, director al departamentului de Financial Advisory din cadrul casei de consultanta Deloitte Romania, i se pare acum ca sistemul energetic romanesc este destul de complicat si nu crede in curajul vreunei guvernari de a face o schimbare radicala.
     
    Prin schimbare radicala, Valeriu Binig se refera la apropierea strategica de conceptul “apartamentului francez” si la reducerea dependentei de gazul din Rusia prin inlocuirea in cat mai mare masura a gazului cu energia electrica sau prin renuntarea la gaz in cazul unor industrii unde ar fi posibil.
     
    De aceste scenarii se leaga, intr-o mai mica sau mai mare masura, folosirea termenului de “alternative la gazul rusesc” despre care s-a tot vorbit si in acest ianuarie, cand gazul de la Gazprom nu a mai ajuns in Romania, asa cum nu a ajuns in nicio alta tara europeana. Spre deosebire de tarile vest-europene, care au alternativa gazului via Norvegia, tarile est-europene s-au descurcat cum au putut, Romania fiind unul dintre cazurile fericite.
     
    Intr-un studiu publicat la sfarsitul anului 2008, presedintele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu, Dumitru Chisalita, spunea ca Romania este norocoasa in astfel de momente atat pentru ca are resurse, dar si pentru ca cererea de gaz a scazut semnificativ in ultimii 20 de ani. (La nivelul anului ‘89, in Romania se consumau 140 de milioane metri cubi pe zi, fata de 60 de milioane metri cubi, cat se consuma astazi). “Consumul a scazut prin scaderea industriei, iar gazul existent din productia interna sau cel din import a fost mai mult decat suficient in anii ‘90 si chiar la inceputul anilor 2000, cand absenta industriei permitea asta. Acum insa, chiar daca suntem la acelasi nivel de consum cu anul 1951, este din ce in ce mai greu sa gestionam resursele”, arata studiul facut de Dumitru Chisalita.
     
    In zilele normale de iarna, gazul rusesc care ajunge in Romania poate reprezenta pana la 40% din consumul zilnic (aproximativ 20 de milioane de metri cubi), dupa cum arata datele Societatii Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Sibiu. Saptamanile trecute, intrarile zilnice s-au redus pana la 4 milioane de metri cubi pe zi, apoi la 2 milioane, pana au ajuns la zero. Primele solutii au fost deschiderea stocurilor Romgaz si inlocuirea – acolo unde a fost posibil – a gazului cu pacura sau carbune. Astfel, 13 regii de termoficare din tara au trecut pe pacura, al carei pret a crescut saptamana trecuta pana la peste 300 de dolari pe tona (cu aproape 50%).
     
    La sfarsitul saptamanii trecute, pretul pe bursa de marfuri al pacurii a scazut intr-o singura zi cu 20% (vinerea trecuta ajunsese la 240 de dolari pe bursa de la Londra). Cu toate acestea, mai multe case de comert au sesizat oportunitatea si au lansat oferte de vanzare pentru pacura sau carbune. Una dintre cele mai mari oferte a fost cea a casei elvetiene de comert Vitol, care a lansat catre Romania doua vapoare de pacura, unul de 50.000 de tone, iar altul de 30.000 de tone, dar si doua vapoare de huila care ar putea ajunge in Romania la sfarsitul lunii ianuarie sau mijlocul lunii februarie.

    Vanzarile de pe bursa de marfuri au ajuns in minoritate insa saptamanile trecute, dupa ce Guvernul a dat mana libera companiilor pentru vanzarea prin negociere directa de pacura sau alti combustibili pentru incalzire (in mod normal, contractele de achizitie dintre companiile de stat si companiile furnizoare private trebuie incheiate pe bursa). In acest context, autoritatile au anuntat ca am putea rezista fara gazul rusesc timp de 60 de zile.

     
    In conditiile in care constructia sistemului energetic romanesc permite sa rezistam fara importuri maximum doua luni, intrebarea ce s-a nascut in mintea oricarei persoane care stie ca Romania are totusi si resurse de gaze si care mai stie ca sunt tari civilizate care traiesc fara gaz este cum ar arata Romania fara aceasta discutie suparata cu Estul de la fiecare inceput de an?

     

  • Curentul ieftin vine din Ucraina

     

    Cand vorbeste de piata regionala de energie si de ambitiile Romaniei de a gazdui bursa regionala sau de a fi principalul exportator regional, alaturi de Bulgaria, Nicolae Opris, presedintele Agentiei Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), nu arata nicio urma de ingrijorare.
     
    Se bazeaza pe faptul ca proiectele deja semnate – majoritatea bazate pe energie nucleara si pe tehnologii pe gaz avansate – vor asigura cantitati suficiente pentru ca aceste planuri sa devina realitate. Singurul nor din discutia despre ambitiile regionale apare atunci cand este rostit prima data cuvantul “Ucraina”. Energia produsa in Ucraina nu face parte deocamdata din mixul regional de energie datorita faptului ca Ucraina nu este parte din sistemul european Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice (UCTE).
     
    “Daca Ucraina va fi admisa in UCTE, va avea un cuvant greu de spus in regiune si speram ca furnizorii romani sa nu fie scosi din piata odata cu intrarea Ucrainei”, spune presedintele ANRE, care considera ca intrarea Ucrainei in UCTE e doar o chestiune de timp – “ar putea intra si maine daca cineva va avea nevoie de ea”.
     
    Ucraina inca nu a intrat in UCTE, dar din noiembrie 2004 exista posibilitatea transportului energiei in Romania prin reteaua Burshtyn Energy Island (BEI). Dincolo de aceasta posibilitate, redusa din punctul de vedere al capacitatii, o serie de oameni de afaceri influenti au inceput de niste ani importul de energie ucraineana in Europa. Au inceput cu Slovacia – in aceasta tara fiind si infiintata Korlea Invest, furnizorul regional care a intrat si in Romania in 2005.
     
    S-ar putea spune ca a intrat in forta sau cel putin cu destula forta incat sa sustina afirmatia lui Nicolae Opris referitoare la capacitatea energiei ucrainene de a vorbi de la sine pe o piata noua.
     
    In prima sa discutie cu presa din Romania, cu revista BUSINESS Magazin, Marianna Zelemova, directorul general al Korlea Invest Romania, admite ca pretul energiei pe care Korlea o importa este competitiv, dar chiar si in aceste conditii cifra de afaceri de 12 milioane de euro din primul an de operare efectiva in Romania (2006) a fost relativ greu de realizat: “A fost destul de dificil de intrat pe piata din Romania, deoarece aici era deja concurenta – piata se deschisese deja cu cativa ani in urma si erau deja companii puternice care dominau piata”. Marianna Zelemova da ca exemplu nume precum Energy Holding, care au avut un avans important: “Energy Holding este de admirat pentru ca a inceput sa lucreze cu clientii eligibili imediat ce piata a inceput sa se liberalizeze, cam in aceeasi perioada in care Korlea abia incepea operatiunile in Slovacia”. 
     
    De fapt, existenta unor companii precum Energy Holding – care lucrau direct cu clienti eligibili – a insemnat pentru Korlea un motiv in plus sa considere piata romaneasca una interesanta. Aceste companii au nevoie sa cumpere de undeva energie la un pret cat mai bun, acesta fiind si motivul scandalurilor mediatice despre “baietii destepti” si achizitiile lor de energie ieftina de la Hidroelectrica.
     
    Korlea nu lucreaza in Romania pe piata en-detail (asadar, nu vinde direct clientilor eligibili), ci vinde energie doar pe piata en-gros (sau wholesale) catre furnizorii care o vand la randul lor en-detail. Pe piata din Romania a intrat, asadar, in concurenta cu producatorii de energie, precum Hidroelectrica sau complexele energetice din Oltenia, dar si cu alti furnizori wholesale precum Atel Energy, CEZ Trade, E.ON Energy, Grivco si altii, cu multi dintre ei avand relatii de afaceri si in alte tari din estul Europei.
     
    Dupa ce a tatonat piata in 2005, Korlea a inceput importul de energie din Ucraina in 2006, cand au inceput si contractarile cu furnizorii locali. “Strategia noastra pe Romania a fost sa lucram cu parteneri carora sa le vindem energie en-gros si nu sa avem clienti eligibili in Romania”, spune Marianna Zelemova.
     
    Romania este una dintre putinele tari din sfera Korlea in care compania nu lucreaza cu clienti eligibili: in Ungaria, Korlea furnizeaza energie catre clienti mari precum Audi sau Dunafer, in Polonia livreaza energie catre Huta Stali Czestochowaade (industria otelului), in Slovacia lucreaza cu Volkswagen si Samsung, astfel incat 40% din portofoliul total al Korlea este format din clienti eligibili. “Daca am gasi si in Romania clienti eligibili interesanti, suntem flexibili si deschisi, dar deocamdata in Romania avem strategia de wholesale”, spune Marianna Zelemova.

     

  • Petrolul intr-o lume cruda

    Uitati de OPEC si de intalnirile lor. Au avut loc trei in ulti­mele trei luni, a patra tocmai s-a incheiat, iar in decembrie organizatia ar putea discuta o noua reducere a livrarilor de petrol. Dar strategii momentului pe piata petroliera mondiala nu se mai numesc OPEC sau Rusia sau Venezuela, ci Teama, Panica sau Reducerea Cheltuielilor. Pe scurt, criza, cea care a determinat o scadere a pre­tu­rilor titeiului din stratosfera de 150 de dolari barilul la 50 de dolari, adica valoarea care dadea in urma cu patru ani startul cursei. Iar reducerea livrarilor este o strategie depa­sita; in acest moment se croiesc noi aliante si se stabilesc noile realitati ale lumii petrolului.
     
    Anul care vine este definit de catre cei mai multi dintre petrolistii romani drept greu, in conditiile in care companiile pe care le conduc trebuie sa faca fata unei provocari duble: pe langa problemele iscate de criza mondiala – finantare mai scumpa, scaderi ale consumului, reduceri de activitate – apar si cele aduse de evolutia in jos a pretului petrolului.
     
    “Provocarea nu este a vedea ce inseamna criza si ce impact va avea asupra noastra, a pietei, a clientilor, dar si ce impact si ce volatilitate va avea pretul petrolului. Avem un set de ipoteze pe baza carora definim elementele bugetului, pe un an si pe termen mediu. Evaluam capacitatea noastra de a genera cash si ce posibilitati de finantare avem astfel incat sa ne putem defini programul de investitii si de dezvoltare pe 2009”, spune Mariana Gheorghe, CEO al Petrom. Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil Romania, a conceput trei scenarii de criza pentru 2009: primul ia in calcul o devalorizare a monedei nationale cu 15%, care ar duce la micsorarea venitului operational cu 5%, al doilea vorbeste despre o scadere o vanzarilor cu 5%, care ar duce la un buget mai mic cu 11%, iar al treilea presupune o scadere a marjei de profit cu 10%, care ar duce la scaderea profitului operational (EBITDA) cu 17 milioane de dolari. Constantin Tampiza spune ca a con­ceput aceste scenarii in urma cu doua luni, cand pretul petrolului incepuse sa dea semne de scadere si ca planuieste ca, in functie de ce se va intampla in 2009, sa urmeze planul de afaceri aferent scenariului cel mai apropiat de realitate. Pentru ca direc­torul Lukoil admite ca 2009 va fi si pentru companiile petroliere un an “cel putin dificil”.
     
    “Cel putin dificil” are intelesuri la care nimeni nu s-ar fi gandit in urma cu un an, cand liderii pietei petroliere vorbeau de un baril care isi va fi gasit in 2008 echilibrul undeva la 120-130 de dolari sau care ar fi putut chiar sari pana la 200 de dolari – presupunand dificultati de aprovizionare pentru unele companii, dar si un ritm accelerat de consum si un ritm ascendent al pietei in general. Cel putin dificil, in conditiile crizei financiare si ale unui baril care se invarte acum in jurul valorii de 50 de dolari, se refera la capacitatea de a supravietui lui 2009: chiar fara profit net, fara crestere, fara investitii, cu eventuale pierderi financiare cauzate in special de costurile scapate de sub control, de inflatie si de clientii rau-platnici. Sau nu neaparat rau-platnici, ci pur si simplu aflati intr-un punct critic al existentei lor, la fel ca toata lumea, si anume in criza de lichiditati.
     
    De fapt, criza de lichiditati sau “absenta sangelui din artere”, cum ii spune mai plastic directorul Lukoil, a fost principalul motiv pentru scaderea abrupta a pretului de tranzactionare a barilului de titei. Liderii companiilor petroliere de pe piata locala intervievati de BUSINESS Magazin considera ca lipsa de lichiditati i-a scos din piata pe marii speculatori de pe piata petrolului – din diferite motive, de la prudenta si pana la faliment. Alin Niculae, directorul general al companiei de trading Oscar Downstream, spune ca situatia de criza a scazut numarul speculatorilor pe piata petroliera, iar numarul de pozitii deschise fata de anul trecut in aceeasi perioada s-a redus la jumatate.
    Pretul a crescut prea mult, prea artificial, iar cresterea artificiala a pretului petrolului a ajutat la declansarea crizei financiare in sine, considera directorii de companii petroliere cu care am discutat. Ei sustin ca este destul de evident faptul ca institutiile financiare care s-au prabusit in ultimele luni aveau printre cele mai agresive pozitii forward deschise in piata. Acum, dupa iesirea din zona speculativa pe petrol a multor companii financiare, primul semn este ca nu se mai deschid pozitii forward atat de agresive si ca nimeni nu mai pariaza pe tranzactii: “Expunerea financiara este mai periculoasa decat jocul comercial. Pentru ca daca ai o marfa fizica, ai timp de reactie si poti sa faci hedging si sa o repretuiesti, in timp ce la o expunere financiara, daca piata se blocheaza, ai ramas brusc fara nimic”, spune Alin Niculae.
     
    Niculae considera ca efectele vor fi vizibile in situatiile financiare ale companiilor din trimestrul al patrulea din 2008, cand profitul operational al companiilor va fi plus, dar pierderile financiare vor corecta pana la 70% din profitul operational, din cauza deprecierii monedei cu 30%, intr-un termen foarte scurt. “Pe romaneste, toata lumea are mai putini bani cu 30% intr-un foarte scurt timp; dar problema cea mai importanta acum nu este ca ai mai putini bani, pentru ca una este sa ai o corectie controlata si alta e sa se intample ce s-a intamplat”, spune Alin Niculae. Ce s-a intamplat este ca panica financiara s-a transformat in criza economica, din care apar automat probleme sociale: scade consumul, se anuleaza un venit si in paralel apar cheltuieli suplimentare. “Noului guvern ii va fi foarte greu sa mentina moneda sau sa controleze somajul, pentru ca trebuie facut un plan mai complex decat simpla redeschidere a finantarilor.”

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.

  • Miza reactoarelor nucleare 3 si 4

    In faza initiala a proiectului pentru constructia reactoarelor 3 si 4, Theodor Chirica era mai relaxat. Contributia Nuclearelectrica, direct proportionala cu participatia la proiect a companiei, ar fi fost undeva in jurul sumei de 400 de milioane de euro. In primavara insa, Nuclearelectrica avea 20% din proiect, iar proiectul costa 2 miliarde de euro. Ideea de baza a fost tocmai ca niciunul dintre actionari sa nu fie majoritar, iar atractivitatea proiectului (mai ales la capitolul finantare) sa fie tocmai mixul de actionari, companii renumite din domeniu.

    Din vara insa, cand Guvernul s-a razgandit si a considerat ca statul trebuie sa fie majoritar in acest proiect, companiilor partenere le-a scazut direct proportional participatia, chiar daca acest lucru nu le-a placut. Daca decizia guvernamentala nu putea fi contestata, iar companiile au semnat joia trecuta memorandumul de infiintare a companiei de proiect, au contestat in schimb majorarea costurilor de constructie a celor doua reactoare, care s-au dublat din primavara pana acum.

    Companiile care initial aveau 15% din proiect si ar fi trebuit sa contribuie cu 300 de milioane de euro la investitie au acum 9,15% din proiect si vor contribui cu cel putin 390 de milioane de euro. Teodor Chirica, in atributiile caruia va intra finantarea si managementul de proiect pentru constructia reactoarelor trei si patru de la Cernavoda, este de parere ca ambitia statului roman de a fimajoritar in acest proiect va fidestul de dura cu bugetul companiei. 

    “Din suma de aproape 2 miliarde de euro care revine investitorului majoritar (contributia Nuclearelectrica fiind in acest moment de 51%), compania isi poate permite din fonduri proprii doar 20%”, spune Teodor Chirica. Desigur, de restul trebuie contractate credite. La acest capitol, faptul ca ne aflam intr-o perioada complicata a economiei nu ar fiinsa singura problema. Chirica spune ca, din experienta lui, cuvantul “nuclear” nu este cuvantul preferat al creditorilor, mai ales in aceasta perioada, cand banca franceza care a creditat constructia centralei nucleare din Bulgaria are mari probleme cu ecologistii.

    “Finantarea proiectelor nucleare nu este foarte agreata de banci si suma mare pe care va trebui sa o luam ma face sa ma intreb daca vom reusi.” Chirica are aici doua variante: sa mearga pe varianta corporate finance si sa incerce sa explice bancilor ca utilitatile sunt oricum la moda, fie ca le plac ecologistilor sau nu, sau sa spere ca statul roman va garanta imprumutul, ceea ce ar fivarianta ideala. Varianta care nu le-ar oferi numai confortul financiar de a realiza proiectul, dar le-ar oferi si siguranta ca nu le va firedusa participatia pe parcurs din cauza lipsei finantarilor.

    Iar problematica finantarii pentru cei 40% din proiectul de constructie a celor doua grupuri creste odata cu pretul efectiv de constructie a centralei, care a sarit in aceasta vara de la 2,2 miliarde de euro la 4 miliarde de euro, pe fondul scumpirii echipamentelor si a materialelor necesare constructiei unei astfel de centrale. Cresterea costurilor de constructie, contestata de investitorii parteneri in proiect (care considera ca majorarea nu avea de ce sa fie mai mare de 20%, nicidecum aproape de 100%), este sustinuta de Chirica prin evolutia internationala a acestor costuri.

    Conform unui studiu facut de Moody’s Investor Service, pretul unui kilowatt instalat intr-o centrala nucleara a crescut in doar cateva saptamani de la 2.950 la 5.000 de dolari. Expertii Moody’s asigura insa ca acest salt al preturilor ar putea fi o chestiune temporara, iar durerile de cap actuale ale investitorilor s-ar putea calma: “Nu e usor sa fii acum investitor intr-o centrala nucleara si sa spui da, vom continua”, spun expertii Moody’s, care considera ca actuala criza economica si problema finantarilor ar putea fichiar un lucru bun pentru investitori.

    Asadar, taraganarea negocierilor ar putea veni in avantajul lui Theodor Chirica, dar si al celorlalti investitori implicati in proiect, deoarece lipsa comenzilor din domeniu ar putea impinge contractorii catre ieftinirea serviciilor. Deocamdata insa, pretul estimat pentru constructia celor doua reactoare este de 4-4,5 miliarde de euro. Dupa semnare, companiile au preferat sa pastreze tacerea asupra cresterii costurilor de constructie, mare parte din aceasta tacere fiind generata si de satisfactia ca, pana la urma, vor avea productie in Romania. 9,15% sau 6,12% din 1.400 MW este mult mai bine decat perspectiva de a nu avea nimic si de a cauta in continuare curent ieftin in piata, mai ales in conditiile in care infiintarea companiei Electrica (prin inglobarea Hidroelectrica si a complexurilor energetice) ar putea scoate de la vanzare putina energie ieftina produsa.

    La masa la care s-a semnat memorandumul, multi dintre reprezentantii companiilor erau mult mai relaxati decat in primavara, cand s-a semnat prima varianta de proiect si cand pentru cei mai multi dintre parteneri cele doua reactoare erau printre putinele posibilitati de a participa la un proiect de productie de energie in Romania. Intre timp, com panii precum Enel sau GdF-Suez au obtinut si alte proiecte in parteneriat cu Termoelectrica, iar grupul spaniol Iberdrola a reusit sa intre in sfarsit pe piata romaneasca prin achizitia unui proiect de parc eolian.

    CEZ, care a contestat inca de cand a venit in Romania lipsa energiei disponibile din piata libera, a avut insa in 2008 un an plin: a castigat licitatia pentru proiectul eolian Fantanele-Cogealac (prin care va instala 600 MW cu o investitie totala de 1,1 miliarde de euro), a semnat saptamana trecuta memorandumul pentru constructia unui grup termoelectric la Galati in parteneriat cu Termoelectrica (400 MW, cu o investitie de 300-400 de milioane de euro), iar tot saptamana trecuta a devenit partener la reactoarele 3 si 4, revenindu-i astfel aproximativ 140 MW, pentru care va plati aproximativ 390 de milioane de euro.

  • Am nevoie de aer

    Adunatii Copaceni, binein­teles. Acolo se afla sediul primei companii a lui Nelu Iordache, Romstrade, si tot acolo i-ar placea sa fie si baza aeriana de unde sa ii decoleze cele zece avioane Blue Air – daca s-ar construi acolo noul aeroport din sudul Bucurestiului, atat de des invocat de autoritati, dar si de speculatorii imobiliari in ultimul an. Tot la Adunatii Copaceni a fost montata prima turbina din cele trei pe care le-a cumparat omul de afaceri, prin compania sa Romstrade, ceea ce arata o consolidare in zona a businessurilor controlate de Iordache.
     
    “Compania Romstrade a cerut autorizatie pentru constructia, intr-o prima etapa, a trei centrale eoliene; probabil saptamana viitoare (saptamana aceasta – n.red.) vor primi atat autorizatiile de constructie, cat si pe cele de racordare la retea”, spune Ion Tache, primarul comunei Adunatii Copaceni si unul dintre oamenii de afaceri mici, dar cunoscuti din zona (avand o mica retea de cinci benzinarii, una dintre ele fiind prima benzinarie pe drumul dinspre Bucuresti spre Giurgiu), dar si unul dintre partenerii de business ai lui Nelu Iordache.
     
    Romstrade este compania care i-a adus proprietarului Blue Air o reputatie de “client al contractelor cu statul”, atat pentru constructia de strazi, dar si pentru deszapezire sau alte contracte publice. In 2007 si 2008, Romstrade a fost principalul contractor al aeroportului Baneasa – in 2007 pentru refacerea integrala a pistei, iar in 2008 pentru reparatii anuale. Conform lui Stefan Mladin, directorul general al aeroportului Baneasa, contractele cu Romstrade s-au semnat in urma unei licitatii la care au participat mai multe companii. Tot Romstrade a fost principala sursa de venit a lui Nelu Iordache pentru inceperea afacerii Blue Air, pe care a catalogat-o dintotdeauna drept o pasiune a lui, chiar daca, spre deosebire de Romstrade, nu a facut mult profit net in cei patru ani de cand este pe piata. Compania s-a lansat la sfarsitul lui 2004, iar dupa ce in primii ani a investit toate veniturile in dezvoltare, a urmat o perioada de declin al industriei aviatice, accentuata de saltul pretului petrolului, iar acum de criza financiara. Ion Tache, care este si partener de afaceri al omului de afaceri Nelu Iordache, considera ca viitoarele turbine eoliene din comuna sunt in primul rand o diversificare a afacerii Romstrade, care a facut doar contracte pentru infrastructura in anii trecuti. Pentru moment insa, turbinele sunt mai mult “o incercare” pentru oficialii Romstrade: “Vrem sa testam piata energiei eoliene si vom incerca in prima faza cu cele trei turbine, urmand ca ulterior sa decidem daca este interesant sa mai facem si alte investitii in aceasta zona, cum ar fi achizitionarea altor turbine, poate chiar noi, sau investitia in alte segmente ale energiei verzi”.
     
    Dincolo de testarea pietei, Tache spune ca montarea turbinelor este atractiva pentru comuna, putand genera pe viitor o dezvoltare a acestui tip de afacere pe plan local. Mai mult, primarul admite ca o parte din energie ar putea fi directionata si catre proiecte locale care au nevoie de energie, cum ar fi cartiere rezidentiale sau chiar aeroportul, daca intr-adevar se va face acolo. Necesarul de energie al unui aeroport de capacitate medie (cum se estimeaza ca ar putea fi cel de la Adunatii Copaceni), cu un trafic de aproximativ 8 milioane de pasageri pe an, consuma aproximativ 15 MWh. Multe aeroporturi din lume, in special din Europa, au ales sa isi rezolve singure o parte din problema cu energia montand centrale eoliene sau, mai ales, panouri solare. 
     
    Cele trei turbine instalate de Nelu Iordache la Adunatii Copaceni nu vor livra multa energie – este vorba pana la urma doar de trei turbine a cate 1,5 MW fiecare, dupa cum admit oficialii companiei: “Deocamdata, ele vor fi legate la sistemul national, dar ulterior le putem redirectiona catre contracte viitoare pe care le-am putea obtine”.
     
    Cele trei turbine, cumparate la mana a doua, vor fi aduse una cate una pana la sfarsitul acestei luni, mai spune Tache. Nou-venitele se incadreaza in peisajul turbinelor instalate pana acum in tara, toate acestea fiind cumparate la mana a doua – este vorba despre doua turbine instalate in Bistrita de catre Blue Line Impex, alte trei instalate la Ploiesti de catre una dintre companiile omului de afaceri Silviu Prigoana, alte doua instalate la Baia Mare de firma Pentium, carora li se adauga trei turbine instalate in “taramul fagaduintei” pentru energia eoliana, Dobrogea. Toate sunt la mana a doua, dar companiile sustin ca astfel de instalatii vor mai avea viata buna in Romania si de acum inainte: “Pana acum, reglementarile erau mai laxe, dar din acest an, fiecare turbina la mana a doua va trebui recertificata odata cu trecerea fiecarui an; practic, ar fi ca o revizie la milimetru suplimentara controlului anual de care vor avea parte toate turbinele, inclusiv cele noi”, spune Dacian Nath, unul dintre proprietarii Blue Line Impex, care au vandut primul lor proiect de 200 MW in Tulcea companiei italiene Blue Line si intentioneaza in continuare sa dezvolte un parc eolian, tot in Tulcea.

  • Cati bani inghite vantul?

    Asa s-a intamplat in cazul Enel, care a cumparat un proiect de 200 MW de la Blue Line, si intr-o maniera asemanatoare s-a intamplat la tranzactia CEZ cu Continental Wind Partners. Companiile au anuntat o valoare, de 1,1 miliarde de euro, care cuprinde insa atat pretul achizitiei, dar si investitiile care vor fi facute pentru dezvoltarea parcului eolian. Tranzactia dintre Iberdrola si romano-elvetienii de la Rokura a dezvaluit de asemenea un pret, dar spaniolii au refuzat sa spuna ce anume include acesta si daca toti acesti bani au ajuns sau nu la dezvoltatorul local.

    In tranzactia de saptamana trecuta, companiile au anuntat ca pretul de achizitie platit de Energias de Portugal pentru proiectul de 228 MW din Dobrogea dezvoltat de Renovatio Power (o companie inregistrata in Cipru) a fost de 8,4 milioane de euro. De fapt, dupa cum arata un comunicat al companiei de consultanta Wind Expert, acesta a fost doar pretul consultantei pentru proiectul respectiv. “Serviciile de consultanta furnizate de Wind Expert pentru cele doua proiecte au constat in identificarea de locatii, realizarea studiilor de vant, a studiilor de fezabilitate, obtinerea autorizatiilor necesare si realizarea designului de parc eolian”, explica Alexandru Teodorescu, director general al Wind Expert si actionar minoritar, cu 5%, al unuia dintre cele doua proiecte achizitionate de EDP.

    Practic, Alexandru Teodorescu spune ca a facturat clientului Renovatio Power 8,4 milioane de euro – contravaloarea livrarii la cheie a celor doua proiecte, pretul consultantei per MW fiind in jur de 30.000 de euro. Daca din banii luati de la EDP, Renovatio si-a platit doar consultantul, intrebarea automata este cu ce bani se alege fostul proprietar. Aici intra in scena metoda clasica prin care EDP achizitioneaza proiecte. In comunicatul dat de EDP, compania portugheza spune ca pretului de 8,4 milioane de euro i se va adauga o taxa de succes.

    Aceasta ar putea dubla valoarea tranzactiei, daca ar fi echivalenta cu cea din cazul proiectului achizitionat de EDP in Polonia (portughezii au cumparat anul trecut in Polonia un proiect de 1.022 MW pentru care au platit 54 de milioane de euro, dar care prevede si o taxa de succes de 40.000 euro per MW, care va fi platita cand proiectul va fi in faza de maturitate). Daca taxa ar fi la fel si in Romania, proprietarii care au vandut ar mai putea incasa aproximativ inca aproximativ 9,3 milioane de euro. Sau, daca proiectul va permite dezvoltarea maxima a capacitatii proiectului (mai precis, daca se va reusi dezvoltarea a 750 de MW – totalul celor patru etape de constructie, respectiv punerea in practica a celor 400 MW aflati in faza de prospect), ar putea fi vorba de o taxa de succes de 30 de milioane de euro.

    “Mi se pare o metoda foarte corecta de achizitie; in felul acesta se evita ca fostul proprietar sa lase balta dezvoltarea afacerii sau sa vanda un proiect cu lipsuri mari”, spune Alexandru Teodorescu. El se declara multumit si de faptul ca EDP a comunicat acest pret, facand astfel putina lumina asupra pretului real de dezvoltare a unui proiect de energie eoliana. “Intotdeauna lucram cu taxa de succes”, a declarat pentru BUSINESS Magazin un oficial al companiei portugheze.

    Principala motivatie pentru existenta acestei taxe de succes este faptul ca pe piata energiei eoliene, o piata destul de tanara, se avanseaza zeci de proiecte cu capacitati foarte mari, care par deseori dificile sau chiar imposibil de pus in practica: “In acest fel evitam sa platim ceva ce ar putea sa nu iasa cum trebuie: pe de o parte ne punem la adapost, iar pe de alta parte dezvoltatorul care ne-a convins si ne-a vandut proiectul lucreaza cu noi pana in faza finala de implementare si atunci isi poate lua acest comision, daca lucrurile merg bine”. Oficialul companiei portugheze nu vrea sa ii apara numele deocamdata. Prefera sa mai treaca putin timp si sa poata inainta cu proiectul, pentru a putea avea ceva mai concret de spus.

    O parte din cauze sunt legate tot de faptul ca in aceasta piata a energiei eoliene se vorbeste mult si de multe ori nefondat. Deocamdata, deabia au facut achizitia, pe care o vad ca pe o amprenta importanta in extinderea lor in Europa. Anul trecut, EDP Renovaveis, compania de productie verde controlata in proportie de 77% de EDP si listata separat la bursa de la Lisabona, a facut primii pasi in Europa de Est achizitionand anul trecut Relax Wind Parks, un proiect de 1.022 MW in Polonia, cu 54 de milioane de euro. Proiectul include insa si o ferma de 120 MW capacitate deja instalata, restul de proiecte urmand a fi puse in functiune pana in 2010, cand fostul proprietar ar mai putea castiga inca aproape 40 de milioane de euro.

    Intrarea in estul Europei face parte dintr-un plan de extindere atent gandit de strategii portughezi, care au dezvoltat intai proiecte de energie eoliana la ei acasa (unde detin 20% din productia de energie eoliana, cifrata in total la 3.000 MW, care la randul ei reprezinta 10% din totalul productiei la nivel national). Extinderea Renovaveis a urmat in Europa de Vest, unde a instalat turbine eoliene in Franta si Belgia, apoi s-a mutat peste ocean, facand una dintre cele mai mari achizitii in acest domeniu anul trecut, cand a cumparat Horizon Wind Energy. In iulie 2007, Horizon Wind Energy era evaluata la 2,7 miliarde de dolari (2,1 de miliarde de euro) de catre proprietarii ei, compania de investitii Goldman Sachs.

    Proiectul este deocamdata, conform companiei portugheze, cel mai mare proiect de energie eoliana din Statele Unite, cu 2.000 MW capacitate instalata (la inceputul lui octombrie a fost lansata cea de-a 13-a ferma in Oregon, de 104 MW) si care ar trebui sa atinga 9.000 MW in urmatorii cinci ani in cele 15 state americane unde opereaza EDP Renovaveis. Horizon a fost de fapt si singura achizitie la care EDP nu a platit taxa de succes – pentru ca “proiectul este mare, piata este flexibila si mai experimentata decat cea europeana”, dupa cum spune oficialul portughez. Este de asemenea vorba de faptul ca proiectul din Statele Unite a venit perfect in completarea strategiei EDP, care a lucrat intensiv in ultimii ani si si-a stabilit ca obiectiv constructia a 1.400 MW in fiecare an, in oricare dintre cele trei piete in care actioneaza (Portugalia, Europa sau Statele Unite). Iar achizitia din Romania a fost conforma cu acest plan, dat fiind ca EDP estimeaza ca va incepe constructia proiectelor de aici in aproximativ trei ani.

    “In trei ani vom termina cea mai mare parte din proiectele din Statele Unite si vom construi in Europa”, spune reprezentantul EDP. Cand spun “in Europa”, oficialii EDP se gandesc in special la noi piete pentru energia eoliana, precum Romania sau Polonia, dar si la Portugalia si Spania, care au acum un potential de crestere important. Conform unor studii dezvoltate de Emerging Energy Research (EER), Spania este acum cea mai atractiva piata pentru dezvoltarea de proiecte de energie eoliana, depasind Germania in 2008 ca rapiditate a cresterii acestui domeniu. Estimarile EER arata ca Spania ar trebui sa instaleze capacitati de 20 GW de energie eoliana pana in 2015, ceea ce ar reprezenta un sfert din totalul capacitatii de energie eoliana care s-ar construi in Europa pana atunci.

    In acest tablou, Romania, care ar putea suporta in urmatorii ani maxim 2.000 MW din energie eoliana, ramane doar o speranta din punctul de vedere al sanselor ca sistemul de transport sa se dezvolte si sa accepte mai mult. Deocamdata, piata asteapta ca proiectele intrate in portofoliul unor companii precum CEZ, ENEL, EDP sau Iberdrola sa inceapa sa se dezvolte. Cele mai avansate dintre ele, cum ar fi proiectul CEZ, ar trebui sa intre in faza de constructie incepand cu 2009. Altele, precum proiectele EDP, ar ajunge in aceasta etapa in trei ani, cand se estimeaza ca cei mai multi dintre megawatii acceptati de Transelectrica ar ajunge la aceasta etapa de constructie. Abia de aici EER va incepe sa contabilizeze si Romania, mai ales daca Transelectrica va mari procentul energiei electrice care poate proveni de la centrale eoliene.

  • Mamutul care seamana cu RENEL

     

    Anul trecut, comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, se declara ingrozit de perspectiva infiintarii unui colos care sa cuprinda toate companiile de energie detinute de stat in Romania. Piebalgs considera ca o asemenea initiativa ar crea un monstru greu de controlat, care ar intoarce piata de energie de unde a plecat, eliminand progresele pe care le-a facut pana acum. Prin eliminarea progreselor, comisarul european se referea la modul in care Romania a reusit sa treaca de negocierile pentru capitolul 14 (energie) din raportul de aderare, tocmai prin faptul ca a reusit sa sparga monopolul RENEL, fosta regie nationala de electricitate, si sa liberalizeze incetul cu incetul piata.
     
    “Decizia de a infiinta totusi o astfel de companie da impresia ca Romania s-a conformat unor reguli doar pentru a intra in UE si acum a decis sa renunte la ele”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie si fost director al ANRE in perioada cand s-a dezmembrat RENEL si au inceput negocierile cu UE pentru capitolul 14. “UE ne-a iertat pentru alte domenii care nu mergeau, deoarece reusisem sa facem o piata de energie cat de cat functionala, dar acum problemele vor reincepe”, spune Constantinescu.
     
    Problemele la care se refera el sunt legate in special de crearea unui monopol, dar si de faptul ca gradul de transparenta la care ajunsese piata va scadea. Crearea de monopol se refera la faptul ca noua companie va detine jumatate din capacitatea nationala de productie, dar procentul va creste la 70% in orele de varf si la 90% cand vine vorba de servicii de sistem (Hidroelectrica asigura 90% din serviciile de urgenta la nivel national, putand pune in functiune grupuri pentru acoperirea deficitelor).
     
    Studiul de fezabilitate pentru infiintarea noii companii facut de KPMG arata ca, odata cu crearea noii Electrica, Romania ar ramane cu cinci companii active pe piata de productie a energiei (Electrica, Nuclearelectrica, Elcen, Termoelectrica si Complexul Energetic Craiova), numar inca mare fata de media din tarile UE (3,23).
     
    “Infiintarea noii Electrica este in concordanta cu ce se intampla si in UE, unde concentrarea pietei in sectorul energetic este in crestere, atat datorita integrarii verticale, dar si numarului ridicat de fuziuni si achizitii”, arata raportul KPMG. Aceasta a fost si justificarea premierului Calin Popescu-Tariceanu la anuntarea vestii ca pana la urma societatea de stat se va infiinta: “Statul roman avea nevoie de o companie puternica si destul de mare cat sa intre in top 25 al companiilor energetice din Europa”.
     
    Crearea unei companii care sa poata face concurenta sau macar rezista in fata unor nume europene mari si cu istorie in spate (gen CEZ din Cehia, E.ON din Germania sau EdF in Franta) a fost aprobata de guvern prin ordonanta de urgenta, dar mai are inca de asteptat cel putin doua aprobari importante: a Consiliului Concurentei din Romania si a autoritatii europene de concurenta. “Daca   se vor face cateva amendamente la proiectul initial si statul va fi ferm ca noua companie va actiona respectand principiile pietei libere, s-ar putea sa treaca de aceste autoritati, mizand pe cartea ca Romania este cam singura tara europeana fara o companie puternica in energie”, spune Jean Constantinescu.
     
    Conform proiectului aprobat de guvern, noua Electrica, in portofoliul careia vor intra doar companii profitabile de pe piata de energie (atat Electrica, dar si complexurile Rovinari si Turceni si mai ales Hidroelectrica sunt printre firmele de stat cu cele mai stabile pozitii), va avea o cifra de afaceri de 3,3 miliarde de euro, urcand pe al doilea loc in clasamentul dupa cifra de afaceri al companiilor din domeniu, dupa Petrom.
     
    Formula aleasa de Guvern, care exclude companiile neprofitabile, elimina una dintre principalele critici legate de proiectul initial de infiintare a colosului energetic, si anume ca ar presupune un fel de subventie, iar banii din companiile profitabile ar intra in cele neprofitabile. Or, atat Complexul Energetic Craiova (care nu este tocmai neprofitabil, dar nici nu este atat de rentabil precum celelalte doua), dar mai ales Termoelectrica nu au fost incluse in noua societate. Explicatia neoficiala in legatura cu pastrarea Termoelectrica in afara acestui proiect a fost faptul ca ea are deja o serie de proiecte in parteneriat cu investitori privati, in timp ce noua structura trebuie sa fie exclusiv de stat, cel putin deocamdata, pana la listarea la bursa prevazuta pentru anii urmatori – insa nu mai tarziu de un an de la formarea efectiva a companiei. 
     
    Acelasi a fost motivul si pentru neincluderea in proiect a Nuclearelectrica, companie care are de asemenea proiecte in asociere cu investitori privati, chiar daca formula investitiei nu a fost inca stabilita. “Cu atat mai bine”, spune Theodor Chirica, directorul Nuclearelectrica, a carui multumire pentru actuala situatie financiara a companiei ar fi fost umbrita de o noua amestecare a companiei alaturi de altele mai mult sau mai putin profitabile, unde regulile sunt mai dificile si deciziile mai greoi de luat. “Deja suntem in formula asta de aproape zece ani si ne este foarte bine asa.” Nuclearelectrica ramane cea mai mare companie strict producatoare de energie de pe piata, furnizand in sistemul national 18% din totalul energiei. Compania este acum in asteptarea formulei de investitie la reactoarele trei si patru (care vor fi facute cu Nuclearelectrica actionar principal si cu maxim sase investitori strategici europeni).

     

  • Recesiunea scade pretul benzinei

    Dupa luni de cresteri neintrerupte, pretul benzinei si motorinei incepe sa scada in toata lumea, de la benzinariile americane pana la statiile Petrom. Cotatia unui baril de petrol s-a prabusit la mai putin de jumatate fata de recordul celor 147 dolari la care ajunsese in luna iulie, iar – la presiunea consumatorilor si a guvernelor – companiile de profil au inceput sa reduca preturile la pompa.

     

    Cititi mai multe pe www.gandul.info