BusinessMagazin

Tag: business

  • Cât aţi vrea să câştigaţi ca mici antreprenori?

    Nu foarte mulţi visează realist la mai mult, întrucât şi ideile lor se învârt în jurul a făcut prăjituri, gem, livrări, flori, haine, pantofi, rochii, tricouri, genţi, bijuterii, ceva casnic care să nu necesite investiţii sau un risc mare.

    Aproape toţi cred că pentru a ajunge la un câştig de peste 100.000 de euro pe an, în mână, îţi trebuie relaţii, deschiderea unor uşi, contracte cu statul, business cu multinaţionalele.

    Iar pentru 1 milion de euro îţi trebuie toate la un loc, în timp ce piaţa este într-un fel sau altul deja ocupată.

    România are în acest moment 600.000 de companii din 660.000 care au între 0 şi 9 angajaţi, unde s-ar încadra cei care aspiră să devină mici antreprenori. La polul opus, numai 1.877 de companii au peste 250 de angajaţi.

    Mulţi care visează să devină antreprenori, dar care lucrează deja de mulţi ani în companii nu visează ca propriile lor afaceri să aibă sute de angajaţi, pentru că sunt greu de gestionat.

    Ei văd cu ochii lor cât este de greu în business, cât este de greu pentru un antreprenor să facă afaceri, să obţină comenzi, să recupereze banii din piaţă, să angajeze oameni, care să vină la muncă, să plătească salarii şi taxe la stat, plus TVA-ul pe 25 ale lunii.

    Nu sunt mulţi români care vor să rişte să-şi crească businessul dincolo de câteva zeci, cel mult sute de mii de euro pe an pentru că frica de eşec, de faliment este mult mai puternică decât un eventual succes, care să vină la pachet cu şansa de a deveni milionar, întâi în lei, apoi în euro.

    Cei din IT mai visează să dea lovitura cu un produs care să fie cumpărat de un gigant mondial, dar în viaţa de zi cu zi lucrează la ore de programare pentru o comandă externă. Românii din IT încă nu au ajuns în etapa în care să lucreze la propriile produse care să „cucerească lumea”, ci sunt încă la stadiul de foarte buni executanţi.

    Piaţa românească de afară este mult prea dură şi haină pentru ca aceia care vor să devină antreprenori să-şi permită să viseze cu ochii deschişi şi să creeze produse şi servicii care să devină de masă, să fie cumpărate de sute de mii şi milioane de clienţi. Telefonul mobil sau smartphone-ul s-au inventat deja.

    Realitatea este că aceia care vor să devină antreprenori speră cel mult la un câştig cât salariul unui director dintr-o multinaţională, obţinut dintr-un business curat, care să le permită să vină acasă devreme ca şi cum ar avea un job cu program fix, 10:00 – 18:00, să aibă weekendurile libere pentru city break-uri, pentru mare sau munte şi timp suficient pentru două vacanţe de două săptămâni pentru plimbări în lume.

    Nimeni nu vrea mai mult, decât un business cu 2-3 angajaţi, fără prea mare bătaie de cap, fără expunere la multe autorizaţii sau la controale ale Fiscului. Mai mult decât atât, aproape nimeni nu se gândeşte la producţie, la fabrică, unde viaţa este mai dură şi mai murdară.

    Mai toţi visează la importuri, pe care să le vândă direct din vamă şi banii să intre repede în cont. Nu foarte mulţi ar da un business mic cu un câştig de câteva mii de euro pe lună pentru un business mare, dar care se află în bătaia vântului.

    Dacă s-ar putea ca statul să dea toţi banii pentru crearea şi finanţarea businessului, ar fi ideal. Şi chiar statul român face acest lucru, spre mânia unui antreprenor, Octavian Bădescu de la Sameday Courier, care spune că prin aceste pachete de subvenţii statul nu dezvoltă spiritul antreprenorial capitalist, ci dimpotrivă, un spirit antreprenorial socialist.

    Cum adică statul să subvenţioneze un antreprenor ca să facă business? Este împotriva esenţei capitalismului.

    Dar aici a ajuns antreprenoriatul din România, în care cei mai mulţi care aspiră la acest statut, profesie, slujbă vor ca statul să le dea bani să-şi înceapă afacerea, fără ca ei să rişte nimic, decât timpul lor pe care oricum îl cuantifică într-un salariu pe care şi-l pun şi îl iau de la companie.

    Apropo de acest lucru, un antreprenor, un proprietar, un patron trebuie să-şi pună un salariu pe firmă, sau trebuie să trăiască din participarea la profit şi din dividende?

    Nu ştiu ce ar trebui făcut astfel încât cei care vor să devină antreprenori să aspire la mai mult, să-şi rişte energia, determinarea şi banii pentru crearea de produse şi servicii care să se adreseze maselor. Să dea statul şi mai mulţi bani, să fim ca Singapore, „să închidem economia” astfel încât să nu avem concurenţă din afară etc?

    Dacă aveţi idei, sunteţi bineveniţi să le împărtăşiţi tuturor.

  • Gadget Review: Un convertibil de 14 inchi cu potenţial – VIDEOREVIEW

    Cum dai cu ochii de laptop, îţi dai seama că ai de a face cu un produs business. Este negru şi minimalist, are o construcţie robustă, iar finisajul este unul premium (mi-au plăcut în special colţurile rotunjite şi lucioase). Aşadar, nu ţi-ar fi ruşine cu el la o şedinţă cu şefii. Totuşi nu este nici cel mai subţire, nici cel mai uşor laptop de acest fel şi din această cauză l-am găsit oarecum dificil de utilizat pe post de tabletă sau doar atingând ecranul. Asta pentru că R 14 vine şi cu un touch screen, ceea ce-i dă un plus la capitolul uşurinţei de utilizare, însă în acelaşi timp dimensiunile sale îl fac mai greu de manevrat într-un alt mod decât clasicul laptop.

    Display-ul de 14 inchi este unul Full HD destul de bun; culorile sunt redate destul de bine (are tendinţa să accentueze albastrul în imagine), iar experienţa vizionării un film a fost plăcută. Totuşi, ecranul ar fi putut beneficia de o putere mai mare în departamentul luminozitate, iar dacă obişnuieşti să lucrezi într-un spaţiu cu multă lumină directă s-ar putea să nu fii mulţumit de acest produs. Însă dacă o să foloseşti acest laptop predominant în interior, atunci ecranul are caracteristici mulţumitoare.

    Tastatura am găsit-o ca fiind mediocră, fără a-mi oferi o experienţă de scris memorabilă, dar nici nu am avut de ce să mă plâng. Tastele sunt subţiri şi cam tari, însă este bine iluminată – caracteristică folositoare noaptea, fără a fi deranjantă pentru ochi.

    În schimb, touchpadul este încăpător, precis şi îngăduie degetelor să alunece fără probleme. Poate fi folosit cu uşurinţă în navigarea pe internet şi nici când scrii nu este sensibil la atingeri accidentale cu podul palmei.

    Modelul pe care l-am avut la test are un procesor Intel Core i7-6500U, 8 GB RAM şi SSD cu capacitatea de 256 GB. Este important de menţionat că plăcuţa de memorie RAM nu poate fi schimbată, astfel că un viitor upgrade nu este posibil.

    Cu această versiune nu am întâmpinat probleme în utilizarea zilnică. Am ţinut deschise zeci de taburi în Chrome, am urmărit video online (streaming) pe jumătate de ecran, în timp ce scriam în Word, fără ca laptopul să se blocheze. Totuşi, programele care necesită mai multă putere rulează la nivel satisfăcător, dar nu la capacitate maximă. Redarea conţinutului multimedia nu reprezintă o problemă, nici măcar cel la rezoluţie 4K. Experienţa multimedia este întregită de cele două difuzoare amplasate pe spate, care oferă un sunet decent pentru filme.
    Am încercat şi câteva jocuri video care au funcţionat bine atât timp cât nu ceri prea mult de la placa video, adică am rulat jocuri în rezoluţie 1.366 x 768 pixeli, cu detalii minime.

    Chiar şi când mă jucam sau când editam clipuri video, carcasa a rămas întotdeauna suficient de rece şi nu m-a deranjat când l-am folosit pe genunchi.

    După cum spuneam, autonomia bateriei este una bună şi majoritatea timpului în care l-am avut în test, R 14 a dus o zi de muncă (luminozitate 60-70%, Wi-Fi pornit, editare texte, browsing şi muzică), dar dacă îi dai mai multe de făcut, bateria se scurge mai repede. Aşadar, autonomia bateriei se situează undeva între patru şi nouă ore de funcţionare, iar încărcarea durează cam două ore şi jumătate.
    Conectivitatea este de asemenea bună, întrucât există trei porturi USB, un port HDMI şi un conector USB Type-C, pe lângă card readerul deja uzual.

    Aspire R 14 este un 2 în 1 cu un aspect business şi care oferă o performanţă satisfăcătoare, dar care nu are o portabilitate ridicată din cauza greutăţii şi dimensiunii.

    CASETĂ TEHNICĂ:
    Ecran – 14 inchi, 1.920 x 1.080 pixeli, IPS, touchscreen
    Procesor – Intel Skylake Core i7-6500U, dual-core 2,5 GHz
    Video – Intel HD 520
    RAM – 8 GB DDR3
    Stocare – 256 GB SSD + 1 TB HDD
    Porturi – 2x USB 3.0, 1 USB 3.1, 1 USB 2.0, HDMI, SD card reader
    Baterie – 48 Wh
    Sistem de operare – Windows 10
    Greutate – 2,2 kg

  • Compania care controlează internetul, dar nimeni nu a auzit de ea. 150 milioane de website-uri folosesc tehnologia lor

    Nginx, pronunţat “Engine-X” este probabil unul dintre cele mai importante startup-uri de care probabil nu ai auzit. Compania tocmai a primit o finanţare de 8 milioane de dolari de la gigantul telecom australian Telstra, scrie Business Insider.

    În momentul de faţă tehnologia de web-server a Nginx este foarte populară. Cel puţin 150 milioane de website-uri o folosesc.
    Mai mult, 49% din topul 1000 al site-urilor cu cel mai mare trafic din lume utilizează Nginx, potrivit W3Techs. Mult peste competiţie. IIS, al Microsoft, funcţionează doar pe 6.8% dintre site-urile din acelaşi top. În clasament se află serverele Google cu o cotă de 9.8% şi Apache cu 26.6%.

    Chiar şi NASA a apelat la Nginx pentru site-ul care a transmis imagini live de pe rouverul Curiosity în explorarea sa a planetei roşii.

    Produsul este gratuit, iar ca startupul să genereze venituri oferă o variantă premium, care are la dispoziţie mai multe unelte pentru clienţi, dar şi consultanţă.

  • Are doar 18 ani, dar este principalul motiv pentru care un brand de modă obscur are peste 3 milioane de fani

    Scarlett Leithold, model de 18 ani, este unul dintre motivele pentru care brandul italian Brandy Melville a devenit foarte popular în Statele Unite, informează Business Insider.

    Compania are doar 18 magazine în Statele Unite, dar este clasat pe locul întâi în preferinţele adolescenţenţilor americani, conform unui sondaj realizat de Piper Jaffray.

    Creşterea înregistrată de companie se datorează, în parte, contului de Instagram al companiei, care are aproape 3 milioane de fani, dar şi datorită frumuseţii lui Scarlett Leithold.

    Modelul este foarte activ pe Instagram unde are peste 700.000 de fani.

  • Alexandru Holicov, CEO Adservio, este primul antreprenor român acceptat în programul EY Accelerating Entrepreneurs

    Antreprenorul Alexandru Holicov este primul antreprenor român acceptat în programul EY Accelerating Entrepreneurs, care se adresează startup-urilor centrate pe tehnologie.

    Alexandru Holicov, CEO Adservio, conduce de 9 ani un business care îmbină tehnologia cu educaţia, cu 15 angajaţi şi investiţii de 1,5 milioane de euro.

    Conform programului Accelerating Entrepreneurs, Alexandru participă în perioada 8 – 10 februarie alături de alţi 24 de antreprenori din 18 ţări din zona EMEIA, la EY Strategic Growth Forum Mediterranean, de la Roma. Acest eveniment-cheie al programului îşi propune să conecteze antreprenori, investitori şi lideri guvernamentali şi să încurajeze strategiile de creştere în cadrul regiunii mediteraneene şi în întreaga lume. De altfel, majoritatea antreprenorilor consideră că dezvoltarea de relaţii de business este vitală pentru creşterea afacerii, după cum arată Barometrul startup-urilor din România realizat în 2015 de EY. 64% dintre respondenţi participă la cel puţin un eveniment de networking în medie într-o săptămână.

    În cadrul evenimentului, antreprenorii vor beneficia de consultanţă din partea unui expert EY privind planurile de dezvoltare şi vor avea oportunitatea de a-şi crea relaţii de mentorat cu oameni relevanţi din industrie. Mai mult, pentru prima oară, antreprenorii din zona EMEIA şi cei din zona Asia-Pacific din programul EY se vor întâlni în cadrul aceluiaşi eveniment şi vor avea ocazia să-şi împărtăşească experienţa de business.

    Alexandru Holicov a fost selectat din cei 100 de antreprenori din regiunea EMEIA, care au aplicat în programul EY.

    Citiţi aici povestea Adservio, publicată anul trecut în paginile revistei.

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Cercetatorii au găsit răspunsul la întrebarea: cum este mai bine să fii la locul de muncă egoist sau altruist?

    Suntem deseori să îi ajutăm pe alţii înainte de a ne ajuta pe noi înşine, iar acest lucru se reflectă asupra modului în care relaţionăm cu colegii de muncă.

    Dar cercetătorii atrag acum atenţia că acest lucru ar putea avea efecte negative.

    Potrivit unui studiu realizat de către Adam Grant, profesor la Universtitatea din Pennsylvania, altruismul la muncă poate duce la epuizare şi, în mod ironic, îi poate afecta pe cei pe care încerci să îi ajuţi.

    “Chiar dacă cei care lucrează mai mult decât li se cere sunt printre cei mai apreciaţi oameni din companie, ei sunt şi cei mai predispuşi la epuizare din cauza efortului”, a spus Grant într-un interviu acordat Harvard Business Review. “Atunci când nu se protejează, investiţia lor în a-i ajuta pe alţii poate duce la rămânerea în urmă în ceea ce priveşte propriile sarcini.”

    Autorii studiului atrag atenţia că sunt trei lucruri importante atunci când vrei să-i ajuţi pe alţii: “alegeţi cu grijă modul în care îi ajutaţi, momentul în care îi ajutaţi şi mai ales oamenii pe care îi ajutaţi.”

  • Gadget Review: Telefonul multifuncţional – VIDEOREVIEW

    Smartphone-ul modular ar fi trebuit să fie un telefon căruia utilizatorul îi putea schimba când voia camera foto, bateria sau ecranul, în funcţie de ce nevoi avea. Lenovo a dezvoltat un telefon care ne aduce aminte de această tehnologie prin dezvoltarea modulelor Moto. Moto Mods sunt produse ce, pur şi simplu, se lipesc de telefon (magneţi şi puţină magie) şi îmbunătăţesc un aspect al telefonului – fie camera, fie autonomia bateriei sau sunetul.

    Moto Z este un smartphone Android cu aer de iOS ce m-a surprins plăcut, iar faptul că-i poţi adăuga module îi aduce un plus de savoare. Telefonul este arătos, fiind construit după tendinţele actuale de design: este realizat din oţel şi alte metale, are colţurile rounjite, butoane minimale pentru volum şi pornire; are un singur port, deoarece şi chinezii de la Lenovo au urmat tendinţa pornită de Apple, renunţând la jackul pentru căştile audio.

    Telefonul are o construcţie premium, e plăcut de ţinut în mână şi fin la atingere, iar cadrul mare şi rotund din jurul camerei foto îi dă un aer retro. Pentru că este un telefon compatibil cu modurile Moto, Moto Z are pe spate câţiva pini vizibili ce trebuie protejaţi cu o carcasă sau cu un modul. Smartphone-ul vine cu o carcasă din plastic, care oferă aderenţă, însă nu este la fel de aspectuoasă. Vestea bună este că utilizatorii pot comanda şi alte carcase, mai pe placul lor. Cu toate că Moto Z este realizat din metal, telefonul nu se simte greu (136 grame), ceea ce mie îmi place foarte mult, dar ştiu alte persoane care preferă produse mai cu „greutate“ (iPhone 7 are 138 de grame, dar se simte mai greu în palmă).

    Singurul lucru care mi-aş fi dorit să fi fost îmbunătăţit este spaţiul din josul telefonului. „Bărbia“ device-ului este prea mare, un spaţiu inutil ce putea fi eliminat şi mărit ecranul. Producătorul ar fi putut muta logo-ul „Moto“ de lângă senzorul de amprentă şi să-l aşeze lângă difuzorul de sus, astfel ar mai fi câştigat spaţiu pentru ecran.

    Display-ul telefonului, Amoled, este absolut superb; cu o rezoluţie quad-HD (1.440 x 2.560 pixeli) ce redă culorile vivid, ecranul este foarte luminos şi poate fi folosit fără probleme afară, şi în general e foarte plăcut de privit. Alături de Samsung S7 Edge, cred că este cel mai bun display la ora actuală. Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar pasionaţii de jocuri video şi cei care obişnuiesc să se uite la multe clipuri video vor aprecia rezoluţia şi densitatea de pixeli a Moto Z (535 ppi, faţă de 401 ppi ai lui iPhone 7 plus).

    La interior, Moto Z vine cu un procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM şi spaţiu de stocare de 32 sau 64 GB. Ceea ce înseamnă că poate rula fără probleme orice joc sau aplicaţie disponibilă în Google Play în momentul de faţă. În ritmul de utilizare normală, în perioada de testare, telefonul nu s-a blocat, nu s-a poticnit niciodată. Foarte rar aplicaţia de fotografie a telefonului avea unele întârzieri, dar cred că asta se leagă mai degrabă de software, nu de hardware. Vorbind de software, telefonul are instalat Android 6.0, însă se poate trece la Android 7.0. Un alt lucru pe care-l apreciez la Lenovo şi Motorola este faptul că telefoanele au sisteme de operare pur Android, fără aplicaţii în plus, fără prostioare de care nu ai nevoie. Şi dacă nu-ţi place Androidul clasic, oricând poţi customiza după cum doreşti, cu ajutorul aplicaţiilor.

    Camera de 13 MP face o treabă bună în majoritatea timpului; este rapidă, calitatea imaginii este bună, însă nu atinge capitolul de performanţă al telefoanelor ca Samsung S7 Edge, Google Pixel XL sau iPhone 7 plus. Moto Z pierde puncte la capitolul detalii şi la culoare (cel puţin în luptă cu S7 care are culori mai vii). Şi la capitolul video situaţia este asemănătoare, cu menţiunea că imaginea video în condiţii de luminozitate scăzută procesată de Moto Z este mai detaliată şi mai vibrantă decât cea obţinută de S7 sau iPhone 7 plus.

    Am testat şi module Moto: boxa, bateria externă şi camera foto. Modulul de baterie externă este cel mai simplu şi funcţionează exact ca o baterie externă doar că este eliminat cablul, iar manevrabilitatea este sporită serios. Telefonul se îngroaşă şi devine mai greu, dar câştigi un plus de autonomie. Fără bateria externă, telefonul duce o zi de muncă (browsing, messenger, câteva apeluri şi o sesiune mică de gaming), iar cu bateria externă autonomia creşte la două zile. Bateria nu este grea, fiind facil de cărat pretutindeni; frumuseţea este că se încarcă în acelaşi timp cu bateria telefonului. Moto Z este dotat cu modul „turbo charging“, ceea ce îl face să se încarce în 30 de minute cam 40%. Bateria ataşată (alimentată 100%) va încărca telefonul cam 40-50% în 60 de minute.

    Modulul boxă este dezvoltat în parteneriat cu JBL şi am rămas plăcut impresionat de calitatea audio şi de volumul emanat. Boxa poate umple cu uşurinţă o cameră, iar sunetul este bun, cu destul bas, cu acute bune şi cu medii plăcute. Alături de ecranul excelent, acestă boxă poate fi o modalitate foarte bună pentru gameri de a transforma telefonul într-o mică consolă de gaming.

    Ultimul şi cel mai interesant, din punctul meu de vedere, modul testat este Hasselblad True Zoom, care oferă telefonului un zoom optic incredibil de 10x. True Zoom are un senzor de 12 MP, vine cu lentile zoom (echivalentul a 25-250 mm) însă cu valori modeste ale aperturii (f/3,5 – f/6,5). Valoarea ISO (sensibilitatea imaginii) poate creşte până la 3.200, iar, alături de stabilizare optică, utilizatorul poate fotografia şi în condiţii mai puţin ideale, dar să nu vă aşteptaţi la rezultate uimitoare. Dacă zoomul este extraordinar, modulul nu are opţiunea HDR, care este disponibilă pe telefon, ceea ce face ca imaginile să nu fie la fel de contrastante ca şi cele surprinse cu camera telefonului; şi faptul că are o apertură atât de mare (f/3,5) face ca izolarea subiectului să nu fie cea mai bună). De asemenea, True Zoom este capabil să filmeze doar Full HD, nu şi 4K, cum poate telefonul.

    Per total, imaginile surprinse de modulul Hasselblad sunt bune şi ar putea fi o soluţie pentru persoanele care nu vor să care un aparat foto după ei, dar vor ceva mai multă flexibilitate când doresc să fotografieze (jurnaliştii, de exemplu). Totuşi, modulul nu este ieftin şi nici foarte confortabil de purtat dacă îl păstrezi tot timpul lipit de telefon.

    Moto Z este un telefon bun, poate chiar foarte bun de unul singur, dar cu modulele Moto câştigă şi mai multă apreciere. Metoda de prindere a modulelor este simplă şi eficientă, iar utilitatea acestora depinde foarte mult de felul în care utilizatorul vrea să folosească telefonul.

    CASETĂ TEHNICĂ:

    Procesor: Snapdragon 820
    RAM: 4 GB
    Video: Adreno 530
    Ecran: 5,5 inchi, 1.440p quad HD (2.560 x 1.440), 535 ppi
    Stocare: 32 GB
    Baterie: 2.600 mAh
    Sistem de operare: Android 6.0/7.0
    Dual-SIM
    Cameră principală : 13 MP, f/1,8, stabilizare optică a imaginii, stabilizare video, filmare 4K, slow-motion
    Camera frontală: 5 MP, f/2,2
    Cititor de amprente

    EXEMPLE DE FOTOGRAFII IN PAGINA 2

  • Mesajul emoţionant al unei fetiţe din Siria pentru Donald Trump

    Bana Alabed, în vârstă de 7 ani, a publicat un mesaj pe Twitter care a făcut înconjurul lumii. Fetiţa l-a întrebat pe Donald Trump, într-un video publicat pe 1 februarie, daca a stat 24 de ore fără mâncare, fără apă.”Gândeştete la refugiaţii şi copii din Siria”, a mai scris Alabed.

    Contul este administrat de către mama ei şi până acum are peste 300,000 de urmăritori, iar copila a devenit faţa crizei din Aleppo.

    Fetiţa i-a răspuns lui Trump “Sunt eu un terorist?” la tweet-ul în care preşedintele Americii apăra decizia de a interzice intrarea în ţară a cetăţenilor musulmani din 7 ţări.

    Potrivit estimărilor, până în prezent au murit mai mult de 300,000 de persoane, dintre care 15,000 de copii.

  • Cine este cel de-al treilea fondator misterios al unei companii gigant şi câţi bani a primit pentru a păstra tăcerea

    Nu toţi cei care au contribuit la lansarea companiei vor beneficia de această reuşit – Reggie Brown este unul dintre fondatorii Snapchat care nu se va bucura de acest succes. El a studiat la Stanford împreună cu Spiegel şi Murphy şi pretinde că a avut ideea care stă la baza conceptului Snapchat – pozele care dispar.
     
    Brown a intentat un proces împotriva lui Spiegel şi Murphy în 2013, după ce a fost forţat să nu mai lucreze în companie, fără să fie recompensat pentru contribuţia lui la dezvoltarea start-up-ului. Procesul s-a încheiat cu o înţelegere între Snapchat şi Murphy. Ca parte a acestei înţelegeri, Snap a convenit să îi plătească lui Brown 157,5 milioane de dolari cash, 50 de milioane de dolari în 2014, iar diferenţa, în 2016. Iniţial, Brown ceruse mai mult de 500 de milioane de dolari.