BusinessMagazin

Tag: oameni

  • „Da, sunt româncă. Eu n-am de ce să las capul jos! România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi!”

    Gazeta Românească a postat mesajul Mariei Cristiana Tudose, o româncă din Italia. Ea se consideră mândră că este româncă şi spune clar: „România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi”.

    Maria Cristiana Tudose

    «- Dar Dvs. sunteţi din străinătate? – Da, sunt româncă.»

    Dar aşteaptă să termin, să-ţi povestesc ceva despre ţara mea.

    România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi. Ne ascundem printre Balcani, avem o mare, nu este un lac, avem câmpuri împodobite cu flori şi multă iarbă verde, avem tradiţii, avem mănăstiri, avem dansuri populare şi oameni frumoşi, luptători, care ştiu ce înseamnă munca adevărată.

    În ţara în care m-am născut, tinerii luptă pentru un viitor mai frumos, dau din coate printre obstacolele de zi cu zi, au absolvit facultăţi şi n-au fost răsfăţaţi. S-au obişnuit cu încercările vieţii, ştiu ce înseamnă compromisuri şi s-au mulţumit întotdeauna cu cât era posibil.

    Am crescut în spatele blocului, oare ştii ce înseamnă? Amintirile copilăriei mele au miros de pâine caldă: de bucurie şi poftă, ajungeam acasă cu o jumătate deja mâncată. Am crescut cu compot, mămăligă şi brânză. Am crescut simplu dar bine. Am devenit un om demn. Mă ridic pentru a lăsa locul unui bătrân, zâmbesc celui care mi-a zâmbit, deşi nu-l cunosc, spun “bună ziua” şi “mulţumesc” pentru că aşa am fost educat.

    Ştii ce-mi place la ţara mea? Că am crescut cu nimic, am învăţat ce înseamnă educaţie, am înţeles că din lipsuri trebuie să facem totul, de fiecare dată am luat-o de la început, am avut putere şi n-am capitulat. Au fost momente în care ne-am revoltat, momente în care am plâns şi am crezut că vom ceda. N-am făcut-o.

    Nu ni s-a dăruit nimic, deşi am fost judecaţi, am plecat prin lume, pentru siguranţa celor dragi. N-am plecat de frică, am plecat pentru că voiam ceva mai mult. Cândva cineva m-a întrebat cum este să creşti într-o ţară străină iar eu i-am răspuns: “Vorbesc limba ta dar visez româneşte!” . Sufletul meu respiră, iubeşte şi trăieşte româneşte! Cum aş putea ascunde ceea ce sunt? De ce să-mi fie ruşine atunci când spun că sunt româncă?

    În România vei cunoaşte femei puternice, bătrâni modeşti, multă sărăcie şi spirit muncitoresc. Nu suntem perfecţi, dar cine este?

    Nu, nu locuim în corturi, locuim în blocuri.

    Nu, nu ne jucăm cu cuţitele, ne jucăm şotron. Nu, la şcoală nu ne învaţă cum să furăm! La şcoală învăţăm matematică, probabil mai bine ca tine! La şcoală învăţăm că pentru a ieşi din sărăcie, trebuie să citim, să fim educaţi, să creştem şi să fim demni.

    Dacă un român fură, nu înseamnă toţi sunt hoţi! Nu mă pune lângă cel care n-are respect pentru oameni, care trăieşte din minciună şi îşi petrece zilele păcălindu-i pe ceilalţi! Nu fac parte dintr-o grămadă, aparţin unui popor. Ţara mea are o istorie şi din acest motiv eu merit respect. Atâta timp cât ţi nu-ţi fac rău, tu eşti obligat să mă respecţi!

    Nu, nu suntem oameni răi dar am învăţat să protejăm ce este al nostru pentru că ne-au păcălit prea mulţi, ne-au făcut de râs de prea multe ori.

    Dacă v-am răpit prea mult timp, eu mă scuz. Dar vroiam să ştiţi ce înseamnă cu adevărat România.

    Acum priveşte-mă, ţi se par un om rău? Îmi reprezint ţara, muncesc, învăţ, mă întreţin, nu fur, îmi văd de treaba mea şi pretind să nu fiu judecată greşit pentru că în faţa Domnului suntem egali, iar eu n-am de ce să las capul jos.

  • „Da, sunt româncă. Eu n-am de ce să las capul jos! România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi!”

    Gazeta Românească a postat mesajul Mariei Cristiana Tudose, o româncă din Italia. Ea se consideră mândră că este româncă şi spune clar: „România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi”.

    Maria Cristiana Tudose

    «- Dar Dvs. sunteţi din străinătate? – Da, sunt româncă.»

    Dar aşteaptă să termin, să-ţi povestesc ceva despre ţara mea.

    România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi. Ne ascundem printre Balcani, avem o mare, nu este un lac, avem câmpuri împodobite cu flori şi multă iarbă verde, avem tradiţii, avem mănăstiri, avem dansuri populare şi oameni frumoşi, luptători, care ştiu ce înseamnă munca adevărată.

    În ţara în care m-am născut, tinerii luptă pentru un viitor mai frumos, dau din coate printre obstacolele de zi cu zi, au absolvit facultăţi şi n-au fost răsfăţaţi. S-au obişnuit cu încercările vieţii, ştiu ce înseamnă compromisuri şi s-au mulţumit întotdeauna cu cât era posibil.

    Am crescut în spatele blocului, oare ştii ce înseamnă? Amintirile copilăriei mele au miros de pâine caldă: de bucurie şi poftă, ajungeam acasă cu o jumătate deja mâncată. Am crescut cu compot, mămăligă şi brânză. Am crescut simplu dar bine. Am devenit un om demn. Mă ridic pentru a lăsa locul unui bătrân, zâmbesc celui care mi-a zâmbit, deşi nu-l cunosc, spun “bună ziua” şi “mulţumesc” pentru că aşa am fost educat.

    Ştii ce-mi place la ţara mea? Că am crescut cu nimic, am învăţat ce înseamnă educaţie, am înţeles că din lipsuri trebuie să facem totul, de fiecare dată am luat-o de la început, am avut putere şi n-am capitulat. Au fost momente în care ne-am revoltat, momente în care am plâns şi am crezut că vom ceda. N-am făcut-o.

    Nu ni s-a dăruit nimic, deşi am fost judecaţi, am plecat prin lume, pentru siguranţa celor dragi. N-am plecat de frică, am plecat pentru că voiam ceva mai mult. Cândva cineva m-a întrebat cum este să creşti într-o ţară străină iar eu i-am răspuns: “Vorbesc limba ta dar visez româneşte!” . Sufletul meu respiră, iubeşte şi trăieşte româneşte! Cum aş putea ascunde ceea ce sunt? De ce să-mi fie ruşine atunci când spun că sunt româncă?

    În România vei cunoaşte femei puternice, bătrâni modeşti, multă sărăcie şi spirit muncitoresc. Nu suntem perfecţi, dar cine este?

    Nu, nu locuim în corturi, locuim în blocuri.

    Nu, nu ne jucăm cu cuţitele, ne jucăm şotron. Nu, la şcoală nu ne învaţă cum să furăm! La şcoală învăţăm matematică, probabil mai bine ca tine! La şcoală învăţăm că pentru a ieşi din sărăcie, trebuie să citim, să fim educaţi, să creştem şi să fim demni.

    Dacă un român fură, nu înseamnă toţi sunt hoţi! Nu mă pune lângă cel care n-are respect pentru oameni, care trăieşte din minciună şi îşi petrece zilele păcălindu-i pe ceilalţi! Nu fac parte dintr-o grămadă, aparţin unui popor. Ţara mea are o istorie şi din acest motiv eu merit respect. Atâta timp cât ţi nu-ţi fac rău, tu eşti obligat să mă respecţi!

    Nu, nu suntem oameni răi dar am învăţat să protejăm ce este al nostru pentru că ne-au păcălit prea mulţi, ne-au făcut de râs de prea multe ori.

    Dacă v-am răpit prea mult timp, eu mă scuz. Dar vroiam să ştiţi ce înseamnă cu adevărat România.

    Acum priveşte-mă, ţi se par un om rău? Îmi reprezint ţara, muncesc, învăţ, mă întreţin, nu fur, îmi văd de treaba mea şi pretind să nu fiu judecată greşit pentru că în faţa Domnului suntem egali, iar eu n-am de ce să las capul jos.

  • Când trebuie să schimbi echipele de vânzări? Dar ai cu cine?

    Multe companii, în special româneşti, se confruntă cu o stagnare a vânzărilor. Această situaţie se regăseşte mai ales la firmele începute în anii ‘90 sau la începutul anilor 2000. Antreprenorii români care deţin aceste afaceri se confruntă pentru prima dată cu o situaţie din care reuşesc să iasă foarte greu. Neavând un model în spate, nu ştiu ce să facă şi din acest motiv se învârt în cerc.

    Când au început afacerile, vânzările mergeau destul de uşor, pentru că economia era virgină şi era de ajuns să aibă produsul pe piaţă. Echipele de vânzări s-au format de la sine, la locul de muncă. Cei care şi-au luat aceste cruci în spate, de a vinde produsele, au fost motivaţi de bani pentru că erau „săraci“. Pentru mulţi dintre ei, studenţi la facultate, posibilitatea de a câştiga câteva sute de dolari era cea mai bună motivaţie de a trece peste toate obstacolele. Suta de dolari s-a transformat în mia de dolari, pe măsură ce vânzările creşteau, iar pentru o parte din ei, de la un bonus de o mie de dolari au trecut la 10.000 de dolari, dacă nu chiar mai mult.

    De asemenea, antreprenorii români o duceau mai bine, pentru că preţul produselor sau al serviciilor era legat de cursul dolarului sau al monedei euro, care creştea în fiecare an. De partea cealaltă, cheltuielile, în special cele salariale, erau în lei, aşa că din acest arbitraj aveau un câştig consistent.

    Pe măsură ce economia a început să se aşeze, din 2005 încoace, câştigul din creşterea cursului a dispărut. A rămas cel legat de vânzarea produsului sau al serviciului. Pe măsură ce românii au avut mai mulţi bani din creşterea salariilor, din credite şi din aprecierea cursului, şi vânzările companiilor au crescut. Iar cei de la vânzări erau starurile din companii, oamenii plătiţi cel mai bine. Bonusurile erau lunare şi părea că nimic nu va întrerupe acest curs al afacerilor. Toată lumea era fericită.

    Nimeni nu-şi punea problema produsului sau a relaţiei cu clientul sau a serviciilor din spate. Pur şi simplu, produsul se vindea de la sine, deci era cel mai bun, era perfect, era unic şi toată lumea se bătea pentru el. Nu avea sens să-l îmbunătăţeşti, pentru că aveai un cost în plus, aveai nevoie de alţi oameni şi nu avea sens pentru că îţi mâncai din marjă.
    Concurenţa era prea firavă, relaţiile erau stabilite în piaţă de ani de zile, felicitările erau reciproce şi se trimiteau cadouri la finalul anului, când se împărţeau câştigurile, iar încheierea unui nou contract pentru anul următor era o formalitate, inclusiv acceptarea unei creşteri de preţ.

    Dar a venit criza, care a schimbat tot modelul de business, iar afacerile româneşti au fost cel mai lovite. Căderea vânzărilor a venit peste noapte, banii românilor au dispărut din piaţă, iar produsele şi serviciile nu-şi mai găseau clienţi solvabili.
    Dintr-odată, cei de la vânzări au devenit din staruri paria companiilor, cu toate că erau aceiaşi. Produsul nu se mai vindea de la sine, creşterile de preţ nu mai puteau fi justificate, comenzile erau reduse, se cereau discounturi mai mari, scadenţele de plată se lungeau de la 30 de zile la 180 dacă nu chiar un an, în fericitul caz în care clientul mai plătea ceea ce i se livrase.

    Peste noapte, antreprenorii, proprietarii, împreună cu cei de la vânzări descopereau cum sunt clienţii finali: nemulţumiţi, mofturoşi, cu portofelul strâns în căutarea celui mai mic preţ. Dintr-odată era o altă lume, unde vânzările nu se mai făceau de la sine, unde targeturile nu se mai îndeplineau, iar bonusurile dispăreau. Căderea psihică a celor de la vânzări a fost dură, pentru că lumea lor a dispărut peste noapte.

    Confruntaţi cu prăbuşirea pieţelor, a veniturilor, cu refacerea lunară a bugetelor, directorii generali s-au îndreptat către echipele de vânzări înainte să fie schimbaţi ei. Problema era că toată România nu avea vânzători pentru vreme rea, pentru criză, pentru că toţi oamenii au făcut performanţă când toate pieţele creşteau, singurul indicator fiind dacă eşti peste piaţă sau în linie. Nimeni nu funcţiona cu o mentalitate de scădere a pieţelor, când trebuie să-ţi pui mintea la contribuţie pentru a convinge clientul să-ţi cumpere produsul. Mulţi s-au trezit în situaţia în care nu ştiau ce vând, nu ştiau produsele şi nu aveau cu ce să convingă clienţii. Plus că nu mai aveau nicio motivaţie, pentru că deja îşi făcuseră bani în anii de boom.

    De asemenea, multe produse sau servicii care păreau bune s-au dovedit a fi îmbătrânite, pentru că în jurul lor apăruseră concurenţi mai mici, mai ieftini, mai determinaţi să câştige conturile.

    În anii de criză, multe companii îşi schimbau anual şefii de vânzări în speranţa că vor descoperi oameni-minune, atraşi din alte domenii, care să le aducă din nou creşterea şi banii. Dar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că piaţa era total diferită: clientul dicta.

    Noi generaţii de vânzători încă nu se formaseră, deci nu exista lăcomie şi energie care să mişte lucrurile din loc. Cu această situaţie se confruntă multe companii acum: nu găsesc oameni care să mute munţii. Noua generaţie nu vrea să „moară“ la locul de muncă, de dragul companiei şi al proprietarului, nu are determinarea de a fi cel mai bun şi, mai mult decât atât, la prima ratare de target îşi schimbă jobul, în căutarea unor ţinte mai reduse. Nici majorările de salarii şi bonusurile nu mai constituie un motiv suficient pentru atingerea ţintelor de vânzare. Toţi vor să doarmă liniştiţi noaptea şi să se plimbe în weekend, nu să se gândească la soluţii pentru atingerea bugetelor.

    Companiile ar vrea să schimbe echipele de vânzări, dar n-au cu cine, pentru că modelul de oameni de vânzări din piaţă este altul. Pentru foarte multe companii româneşti, aceasta este principala problemă, indiferent de banii pe care îi pui pe masă.
     

  • Oraşul din România cu vile ca în Beverly Hills. ”Este fabulos”. Galerie FOTO

    În România este un oraş care găzduieşte vile mai mari decât în Marea Britanie şi maşini cu numere londoneze parcate pe aleile luxoase ale locuitorilor care au făcut bani din ajutoare sociale în Anglia, scrie Dailymail. Sunt mai mult de o sută de case viu colorate care au câte un BMW pe alei, iar românii sunt speriaţi când trebuie să treacă prin faţa acestor locuinţe.

    Oraşul din România se află la 150 de kilometri de Bucureşti şi pare că este unul dintre cele mai luxoase aşezări din ţară, cu case în stilul Beverly Hills, locuitorii fiind mândrii de realizările lor. Însă străzile ascund un adevăr murdar: aceşti oameni şi-au construit vilele pe bani obţinuţi de la britanici prin intermediul sistemului lor de ajutor.

    Vedeţi AICI Oraşul din România cu vile ca în Beverly Hills. Galerie FOTO

  • Satul din România unde o casă costă cât un salariu mediu. Peisajul este mirific aici

    Aici este locul în care mai trăiesc doar 7 oameni, trei saşi şi patru români, şi care pare o ruină, dar chiar şi aşa este extrem de pitoresc.
    Locul se numeşte Gherdealul şi este primul sat după Cincu ce excede judeţului Braşov din punct de vedere teritorial.

    Casele se vând ieftin. “Aici, o casă costă cam 20 – 24 de milioane de lei vechi. N-a mai rămas mare lucru din ele. Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul.”, spune o femeie despre satul în care locuieşte.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

     

  • Insula unde oamenii trăiesc până la 100 de ani. Care e secretul longevităţii

    Se vorbeşte despre o ”Zonă Albastră”, dar cei din Insula grecească Icaria nu vor să audă de aşa ceva: muncesc mult, fac plimbpri lungi, mănâncă mult peşte
     
    Se spune că aici ar fi căzut Icar, cel care, alături de Dedal, cu nişte aripi făcute de ei, ar fi vrut să ajungă acasă la zei. Aceştia, furioşi, au topit ceara care ţinea penele la un loc. Aşa a apărut Icaria, Insula din Egee, cu 10.000 de locuitori. Care, conform studiilor, au de trei ori mai mult şansa de a trăi peste 90 de ani decât oricare altă populaţie din Europa. Cancerul, depresiile, bolile cardiovasculare, demenţa nu sunt binevenite.

    Una dintre explicaţii ar putea fi stilul de viaţă: oamenii merg mult pe jos, fac baie în mare cel puţin o dată pe zi, mănâncă numai ce cultivă ori cresc pe lângă casa omului şi fac sex (da!) până aproape de ultima zi de viaţă. Ceasul nu există,  siesta este ceva obligatoriu. Iubesc reuniunile, petrec ore infinite alături de familie şi de cei dragi.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Motivul incredibil pentru care preşedintele Turciei eliberează 38.000 de infractori din puşcării

    Orice lovitură de stat, oriune s-ar da, presupune obligatoriu ca DOAR un număr mic de oameni să ştie despre un astfel de plan, pentru ca el să aibă şanse de succes. În aceste condiţii, a aresta zeci de mii de oameni, doar pentru că erau simpatizanţi ai presupusului organizator al făcăturii de loviturii de stat este strigător la cer. Pentru orice om cu un pic de minte, este limpede că imensa majoritate a acestora nu aveau habar de nimic şi, poate, ar fi şi refuzat să participe la o lovitură de stat dacă ar fi ştiut despre ea.

    Prin urmare, ceea ce se petrece acum în Turcia este încă o dovadă că Erdogan dispreţuieşte profund libertatea de expresie şi că Turcia laică se apropie periculos de o Turcie islamică… Este evident că pentru Erdogan evenimentele de acum o lună sunt doar un pretext pentru a-şi elimina opozanţii politici.

    Pentru noi poate părea şocant. Nu acelaşi lucru este pentru istoria Turciei. Iar un Erdogan care se vrea un sultan modern, are modele nenumărate în propria istorie – măceluri fratricide pentru obţinerea puterii în imperiu.

    Şi iată că, în spiritul imperial otoman, ministrul de interne turc, Bekir Bozdag, a anunţat că va elibera din închisoare 38.000 de infractori, pentru a face loc celor arestaţi cu ocazia puciului anti-Erdogan, potrivit Reuters.

  • Ţara unde tinerii nu mai vor să se căsătoreasă şi nici să aibă copii

    Sud coreenii vor avea anul acesta mai puţine nunţi şi mai puţini copii decât anul trecut, parte a unei evoluţii demografice care riscă să zguduie economia naţiunii, potrivit unei analize realizate de BBC. Numărul de căsătorii şi naşteri din primele luni ale lui 2016 au ajuns la cele mai scăzute niveluri din orice an (din perioada în care statisticile oficiale ale ţării au început să compileze aceste date, în 2000).

    În ultimul deceniu, guvernul coreean a investit 80 de trilioane de woni (circa 72 de miliarde de dolari) în direcţia inversării curbei natalităţii.  Luna aceasta, primul ministru Hwang Kyo Ahn a spus că ţara se confruntă cu o criză care ameninţă să limiteze creşterea economică a ţării pe termen lung.

    Mulţi sud coreeni spun să nu îşi permit să se căsătorească sau să aibă copii. Costurile de locuit sunt printre cele mai mari obstacole. Dobânzile reduse la creditele pentru locuinţe, menite să crească creşterea economică, au alimentat un boom al proprietăţilor care a crescut preţul imobilelor de pe piaţă. Între timp, rata şomajului între tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani a ajuns la 9,5% – mai mult decât dublu faţă de media naţională. ”Şomajul în rândul tinerilor creşte vârsta la care oamenii se căsătoresc şi au primii copii, lucru care poate să afecteze numărul total de copii pe care plănuiesc să îl aibă”, spune  Yoo Jin Sung, un cercetător din Seul.

    Femeile spune de asemenea că în Coreea de Sud este dificil pentru mame să fie angajate în companii din cauza volumului mare de muncă. Inversarea declinului demografic devine urgentă, în condiţiile în care ţara va trece prin două momente importante anul viitor: numărul angajaţilor va fi mai mic, iar oamenii cu cârste de 65 de ani sau mai mult îi vor depăşi pe cei cu vârste de 14 ani sau mai puţin. Fără unei acţiuni din partea guvernului care să aibă succes, rata de creştere a ţării va scădea la 2% între 2026 şi 2030, de la 2,7 în prezent, potrivit Institutului de cercetare Hyundai. Totodată, se aşteaptă ca numărul femeilor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani să scadă la aproximativ 5,5 milioane până în 2030, de la 7,3 milioane în 2010.

  • Secret Cinema un nou tip de cimematograf.”În loc să te uiţi la un film, eşti în film… trăieşti filmul”

    Aţi plăti 100 de dolari ca să vedeţi un film? Compania de entertainment Secret Cinema a convins sute de mii de oameni să facă acest lucru – fără ca ei să ştie care va fi titlul anterior vizionării, după cum reiese dintr-un articol publicat de CNN.  

    Cei care au plătit acest preţ nu au văzut doar un film, ci au avut oportunitatea de a fi ei înşişi în film. ”În loc să te uiţi la un film, eşti în film… trăieşti filmul”, spune Fabine Riggall, fondatorul companiei Secret Cinema, aflată în Londra. Riggal spune că oferă ”o experienţă cinematică imersivă”. Metoda pare să fie plăcută de public, în condiţiile în care în ultimele 18 luni, Secret Cinema a atras 180.000 de oameni care să vizioneze filmele în acest mod. Pentru anumite evenimente, numele filmului nu este făcut public la momentul în care biletele sunt puse spre vânzare. Sloganul companiei este ”Tell No One” (nu spune nimănui, n.r.).

    Fiecărui posesor de bilet îi este alocată o identitate secretă şi i se spune cu ce să se îmbrace şi unde să meargă, de obicei prin intermediul unei serii de mesaje criptice. După ce au primit aceste indicaţii, posesorii de bilete merg într-un loc indicat – spaţii abandonate transformate în platouri de film – şi devin parte din film. Actori încurajează audienţa să participe, oferindu-le misiuni şi atrăgându-i în conflictul scenariului.

    Cea mai recentă producţie de acest tip este ”Dirty Dancing”, care a avut 30.000 de participanţi. Fiecare dintre ei a plătit 90 de dolari pentru un bilet. Evenimentul a avut loc în iulie şi a fost atât de popular, încât încât filmul ”Dirty Dancing” a urcat în box office-ul din Regatul Unit în primele 10 filme clasate, la aproape 30 de ani după ce filmul a fost lansat.

  • Motivul incredibil pentru care preşedintele Turciei eliberează 38.000 de infractori din puşcării

    Orice lovitură de stat, oriune s-ar da, presupune obligatoriu ca DOAR un număr mic de oameni să ştie despre un astfel de plan, pentru ca el să aibă şanse de succes. În aceste condiţii, a aresta zeci de mii de oameni, doar pentru că erau simpatizanţi ai presupusului organizator al făcăturii de loviturii de stat este strigător la cer. Pentru orice om cu un pic de minte, este limpede că imensa majoritate a acestora nu aveau habar de nimic şi, poate, ar fi şi refuzat să participe la o lovitură de stat dacă ar fi ştiut despre ea.

    Prin urmare, ceea ce se petrece acum în Turcia este încă o dovadă că Erdogan dispreţuieşte profund libertatea de expresie şi că Turcia laică se apropie periculos de o Turcie islamică… Este evident că pentru Erdogan evenimentele de acum o lună sunt doar un pretext pentru a-şi elimina opozanţii politici.

    Pentru noi poate părea şocant. Nu acelaşi lucru este pentru istoria Turciei. Iar un Erdogan care se vrea un sultan modern, are modele nenumărate în propria istorie – măceluri fratricide pentru obţinerea puterii în imperiu.

    Şi iată că, în spiritul imperial otoman, ministrul de interne turc, Bekir Bozdag, a anunţat că va elibera din închisoare 38.000 de infractori, pentru a face loc celor arestaţi cu ocazia puciului anti-Erdogan, potrivit Reuters.