Tag: oameni

  • Ce se întâmplă de multe ori în timpul zborului şi pasagerii nu au habar

    Mai mulţi utilizatori ai site-ului Reddit (piloţi, însoţitori de zbor şi pasageri) au dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul. Mai jos găsiţi câteva dintre mărturisirile oamenilor.

    1. Oprirea tuturor electronicelor

    Telefoanele mobile sau alte electronice nu provoaca căderea unei aeronave, dar pot fi extrem de enervante pentru piloţi. Atunci când avionul se pregăteşte de aterizare piloţii pot fi deranjaţi de semnalele emise de telefoanele mobile care caută semnal.

    Sora mea este însoţitoare de zbor, după ce le spune tuturor să oprească toate electronicele se duce în spatele avionului, scoate telefonul mobil şi începe să scrie mesaje

    2. Piloţii dorm majoritatea cursei

    Cel puţin jumătate dintre piloţi dorm în timpul cursei.Între 43 şi 54 la sută dintre piloţi chestionaţi în Marea Britanie, Norvegia şi Suedia au recunoscut că au adormit în timp ce pilotau un avion cu pasageri.

    3. Măştile de oxigen îţi asigură doar 15 minute de aer

    Dacă măştile de oxigen coboară, ai la dispoziţie doar aproximativ 15 minute de oxigen din punctul în care le-ai scos. Totuşi, e mai mult decât suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde poţi respira normal

    4. Apa din avion nu este foarte curată

    Instalaţiile care ar trebui să purifice canalizarea de la toaletă şi cele care trebuie să reumple avionul cu apă potabilă se află la o distanţă de câţiva metri una de alta şi câteodată sunt administrate de aceeaşi persoană”.

    5.Piloţii primesc mese separate în caz că una dintre acestea le provoacă greaţă

    Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi. Acest lucru se face în caz de toxiinfecţie alimentară.

    Continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>




    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     
  • Se deschide primul complex eco turistic de case de vacanţă din România. Case semi-integrate în sol care seamănă cu cele din seria Lord Of The Rings

    Astăzi se inaugurează primul complex eco turistic de case de vacanţă din România. Valley21 este un proiect unic în România dezvoltat pentru oameni care împărtăşesc aceleaşi valori. Casele sunt construite urmărind linia naturală a terenului pentru a menţine constantă percepţia asupra peisajului ca şi cum ai fi afară, dar fără a sacrifica confortul unei locuinţe unice.

    Un geolog olandez, îndrăgostit de ţara noastră, a decis să construiască câteva case mai deosebite în Vama Buzăului, o localitate mică aflată în plină întorsură a munţilor Carpaţi.

    Valley 21 este un spaţiu comun pentru, şi împreună cu oameni care împărtăşesc aceeaşi viziune, indiferent dacă aceştia îşi doresc să se retragă în casele lor cu familiile sau să facă parte dintr-o comunitate de proprietari pentru a petrece timp împreună sau pentru a deţine în comun o parte dintr-o fărâmă de rai.

    Valley 21 reprezintă legătura simbolică dintre viaţa agitată din secolul XXI şi esenţa vieţii într-o comunitare pastorală care îşi are rădăcinile în natură. Poţi experimenta aerul cosmopolit al Braşovului, un oraş care şi-a valorificat foarte bine istoria, iar apoi, în scurt timp, te poţi afla în inima naturii făcând parte dintr-o comunitate ca Vama Buzăului care a supravieţuit secolelor de schimbări şi care a păstrat valorile tradiţionale ce au dispărut în alte zone.

    Cititi mai multe pe www.romani-buni.info

  • Cum au reuşit trei tineri din Timişoara să facă bani din ceva ce se găseşte în orice casă

    Cei trei tineri sunt Remus Rădvan, Rareş Mateescu şi Andrei Mimiş, iar produsele lor handmade sunt realizate alături de alţi artişti – Gabriela, Cristina şi Timeea – dar şi de colaboratori pe partea de marketing, design şi website. Atât cofondatorii, cât şi artiştii sunt din domenii diferite: tehnologie, economie sau arhitectură. Ei comercializează tablouri realizate prin tehnica numită string art; mai exact, produsele care poartă chiar numele firmei – cufire – sunt compuse dintr-o placă de lemn, cuie puse într-o ordine organizată în aşa fel încât înfăşurarea cu aţă să creeze un impact vizual special şi aţa propriu-zisă, de culori alese astfel încât să transmită mesajul dorit, explică tinerii. Modelele variază de la diverse forme geometrice până la peisaje, monograme, sigle, citate sau, de ce nu, portrete.

    Timpul şi pasiunea constituie, în opinia antreprenorilor, principala investiţie într-un startup. „Ideea mi-a venit de pe Pinterest, am văzut un astfel de produs şi mi-am dorit şi eu unul. M-am gândit câte lucruri s-ar putea face cu această tehnică“, povesteşte Remus Rădvan, unul dintre fondatori. „Recunosc că ideea a ajuns apoi în «sertarul de idei» şi abia după câteva luni i-am povestit lui Rareş, ulterior lui Andrei şi aşa a luat naştere Cufir.“

    Suma iniţială investită a fost de 800 de euro, bani de care au făcut rost de la prieteni „punând la bătaie pasiunea noastră şi timpul să îi batem la cap că merită. Ce-i drept, nimeni nu credea că vom putea vreodată scoate bani din bătutul cuielor; ne-au cam luat în derâdere. Cred că ne-a ajutat şi faptul că realizasem Minds Hub, iar asta ne-a oferit un plus de credibilitate, însă tot eram văzuţi ca venind din sfera voluntariatului“, povesteşte el. Minds Hub, proiectul de care aminteşte Rădvan, a ţinut prima pagină a ziarelor locale din Timişoara la începutul acestui an, fiind primul hub educaţional din România. Cu o investiţie de 85.000 de euro obţinută prin sprijinul a 30 de companii partenere, studenţii au amenajat un spaţiu cu o suprafaţă de 200 mp în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Timişoara; Minds Hub va asigura, spun fondatorii, o platformă activă de educaţie colaborativă pe axa angajator – viitor angajat – formator.

    Educaţie colaborativă este conceptul central: companiile vor lucra împreună cu instituţiile de învăţământ pentru a creşte şansele studenţilor de a trece de pe băncile facultăţii direct în câmpul muncii. Iar această practică e des întâlnită în Banat, unde angajatori precum Continental sau Bosch au ca principal punct de recrutare centrele de învăţământ superior.

    Atunci când intri în Minds Hub ai senzaţia că te afli într-un sediu al Google: mese realizate din anvelope luminate cu leduri, scaune din carton şi biblioteci suspendate. Ideile studenţilor nu au fost puţine şi nici uşor de pus în practică, dar rezultatul este spectaculos. Capacitatea este încă destul de mică – doar 60 de persoane – dar iniţiatorii mai pregătesc şi un laborator de informatică dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Spaţiul creativ cuprinde un lounge cu bibliotecă frântă pe tavan, o sală de lucru ce are cuburi de sticlă, o sală de şedinţe cu o masă suspendată şi elemente decorative din beton. Hubul va deveni un loc de întâlnire a studenţilor timişoreni dornici de activităţi extracurriculare şi va găzdui o serie de traininguri, workshopuri, cluburi de carte, programe de mentorat, programe de start-up-uri, prezentări şi conferinţe. Participanţii la activităţile din hub sunt, alături de studenţi, şi profesori, profesionişti din business şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonprofit.

    Drumul antreprenoriatului este unul plin de obstacole, iar Remus Rădvan spune că a învăţat din fiecare greşeală pe care a făcut-o: „Dacă ar fi după mine, mi-aş dori să existe un tonomat în care să bagi bani şi să te înveţe, cu exemple, câte o lecţie antreprenorială. Sincer, oricâte cărţi am citit, din mijlocul acţiunii am făcut unele greşeli pe care credeam sincer că le pot evita. E clar că nu o să le mai fac pentru că ne-au costat bani, timp şi evoluţie, dar aş fi preferat bancomatul înainte, să rămân «marcat» din timp.“ Clientul de cufire are între 27 şi 35 de ani, deţine propria locuinţă şi se gândeşte la amenajatul ei într-un mod aparte, personalizat. „Iubitori de handmade şi artă“, completează tânărul antreprenor. „De asemenea, tot astfel de persoane îşi permit să facă un cufir cadou şi le place ca la petrecerea respectivă să iasă în evidenţă prin alegerea autentică. Cu timpul, am descoperit o nouă nişă, chiar de la clienţii noştri care erau cu preponderenţă din corporaţii. Ne-au întrebat: oare nu puteţi veni la noi la firmă să facem un cufir împreună?“

    Aşa a luat naştere proiectul Handcrafting (in) Corporate: tinerii pun la cale tot felul de evenimente pentru angajaţii companiilor. Idee care a prins destul de bine, spun ei, şi au început deja să aibă companii cunoscute drept clienţi. „Ce ne bucură foarte mult este faptul că ne punem la masă cu ele şi încercăm să fabricăm o experienţă unică pentru ei, o experienţă în care să se regăsească.“ Piaţa de handmade din România include însă numeroase domenii, aşa că întrebarea firească a fost cum se diferenţiază Cufir de alte afaceri similare. „Noi mergem doar pe nişa noastră de tablouri şi amenajări interioare; vom rămâne în jurul tehnicii string art, cuiele, lemnul şi aţa –  pentru că asta ne defineşte. Fiecare start-up handmade se diferenţiază prin produsele lor şi brand. La brand construim în fiecare zi, iar colegii mei au înţeles ce înseamnă acest lucru, cât de important e să construieşti o comunitate în jurul brandului. Iar de produs chiar suntem mândri să îl găsim ca o alternativă aparte faţă de stickerele decorative pentru pereţi sau tablourile canvas. Cufirele noastre, pe lângă faptul că sunt lucrate manual şi au un nivel de personalizare ridicat, ies şi în relief şi creează un efect cu umbre unic. Dacă îl pui pe un perete pe care bate soarele, vei vedea că pe timpul zilei parcă îşi schimbă forma, datorită umbrei care se modifică.“

    În cele câteva luni de la lansare, Cufir a generat vânzări de peste 5.000 de euro, dar tinerii cofondatori ţintesc cel puţin 10.000 de euro până la finalul anului. „Probabil pentru cititori nu sunt sume mari, acesta poate fi un salariu lunar pentru un manager de corporaţie, însă pentru noi este dovada că acest proiect este pe drumul cel bun, că va reuşi, iar 2017 cu siguranţă va fi un an cu o creştere exponenţială.“

    Mediul antreprenorial din vestul ţării nu arată foarte strălucit, spun tinerii antreprenori. Există anumite iniţiative locale de sprijinire, dar acestea sunt izolate. Ar trebui să existe oameni dedicaţi, spun ei, care să caute astfel de iniţiative şi să îi ajute pe cei care vor să pornească o afacere. „Cred că primul an, primele luni sunt primordiale; e important să ştii că te ajută cineva, să ştii că banca îţi poate da un mic ajutor, să ştii cum să-ţi plătesti taxele, cum să comunici cu un contabil, cum să-ţi aduci primii clienţi şi să fii întotdeauna concentrat pe client; la finalul zilei, dacă nu ai vânzări, nu prea poate funcţiona nimic“, crede Remus Rădvan. El mai spune că micii antreprenori sunt atât de implicaţi în munca lor, în partea operaţională a unui start-up, încât cu greu mai pot avea mintea limpede şi viziunea de a îşi lua un mentor.

    „În continuare consider că până în 25 de ani, cât timp încă suntem studenţi, este perioada perfectă să începi un start-up, să rişti, să fii curios, să explorezi. Încă mai putem să ne bazam pe susţinerea părinţilor până să intrăm în acea umbră de ruşine pentru a le mai cere bani, încă mai putem locui la cămin cu o sumă modică sau mânca o shaorma şi ne-a trecut foamea. E cea mai frumoasă vârstă. Sunt curios ce o să ne ofere viitorul dar cred că voi păstra părerea asta mult timp de acum înainte iar amintirile cu siguranţă vor rămâne pentru totdeauna în mintea şi sufletul nostru“, încheie tânărul antreprenor.

  • 70 % dintre oameni suferă de Sindromul Impostorului. În ce constă el

    70% din oameni au simţit asta în decursul vieţii. Un sindrom, descoperit pentru prima dată acum aproape 40 de ani, este din ce în ce mai răspândit nu doar în lumea vedetelor, ci şi în rândul oamenilor obişnuiţi.

    Numele ştiinţific conferit de psihologic este Sindromul “Impostorului”, iar studiile arată că 7 din 10 persoane s-au confruntat cu el cel puţin o dată în viaţă.

    Una dintre aceste vedete care a dezvăluit public că este “un impostor”, este actriţa principală din filmul Titanic, Kate Winslet.

    Vezi aici cum şi de ce apare acest sindrom şi cum putem scăpa de el

     

  • Oamenii din acest sat trăiesc CEL MAI MULT DIN LUME. Care sunt secretele unei vieţi de peste un secol

    Satul Acciaroli din sud-vestul Italiei nu este un loc obişnuit. Este un loc în care aproape toţi oamenii ajung să trăiască mai mult de 100 de ani. Longevitatea a devenit un adevărat fenomen pe aceste meleaguri, iar oamenii de ştiinţă au reuşit cu greu să găsească explicaţiile acestei situaţii.

    Oamenii îşi duc aici viaţa liniştit, sunt mai sănătoşi decât alţi locuitori ai planetei şi sunt feriţi de maladiile secolului XXI care îngrijorează întreaga omenire. Satul pare desprins dintr-o lume pe care relele nu o pot atinge şi în care locuitorii îşi duc existenţa de veacuri în acelaşi fel. „Am descoperit că ei nu dezvoltă acelaşi tip de boli cronice pe care le vedem în restul lumii, cum ar fi bolile de inimă, obezitatea sau Alzheimerul”, a explicat unul dintre cercetători.

    Există, totuşi, câţiva factori identificaţi de oamenii de ştiinţă ca având o contribuţie la longevitatea oamenilor din Acciaroli. Află aici cum reuşesc oamenii să trăiască şi mai mult de un secol

  • Ce înseamnă România pentru olandezii de la NN

    La interviul acordat revistei Business Magazin, britanicul Robin Spencer se află la a patra sa vizită într-o ţară străină în ultimele două săptămâni: a ajuns în România după Cehia, Grecia, Turcia, de unde a plecat chiar înainte de atacul terorist de pe aeroportul Atatürk. „Te plictiseşti de aeroporturi, de avioane, dar mă bucur de diversitatea de a lucra cu 12 directori generali din 12 ţări cu diferite culturi, e fascinant“, descrie Spencer, care vorbeşte cu un pronunţat accent britanic, despre responsabilităţile sale actuale în cadrul grupului olandez NN. A devenit membru al consiliului director al grupului NN în august 2014, iar după o lună a fost numit CEO pe segmentul International Insurance al grupului olandez. Din această funcţie coordonează activitatea International Insurance a grupului pentru Europa, segmentul asigurărilor de viaţă din Japonia (Japan Live şi segmentul de business Closed Block VA din Japonia) şi afacerile NN Reinsurance. „Trebuie să mă asigur că toate afacerile pe care le avem au parte de susţinerea necesară, de investiţiile de care au nevoie şi că se află pe drumul cel bun în atingerea planurilor lor – acesta este jobul meu“, îşi sumarizează el responsabilităţile. Executivul lucrează în industria asigurărilor de mai bine de două decenii. Anterior, a fost director executiv al Aviva în Regatul Unit şi Irlanda pe segmentul asigurărilor generale, CEO şi CFO al Aviva Canada şi între 2010 şi 2012, chief risk officer al grupului Aviva. Spune că au existat multe momente bune în activitatea sa, dar, de fapt, amintirile cele mai puternice ale sale se leagă de lucrurile care au mers prost din senin: criza financiară din 2008 şi criza europeană a creditelor din 2010, când era chief risk officer al Aviva. „Acelea sunt momente în care nu ai ce să faci altceva decât să te uiţi la pieţele financiare şi încerci să înţelegi cât de mult va fi afectată afacerea ta.“ S-a alăturat NN după listarea companiei la bursă şi desprinderea de ING: „În acel punct al carierei m-am desprins de trecut şi am început o nouă etapă din perspectivă de leadership şi învăţare.“ Descrie piaţa locală drept una de importanţă strategică pentru grup, motiv pentru care şi ajunge aici de trei-patru ori pe an: „Avem un potenţial de creştere pe termen lung şi aici suntem clar lideri, aşa că avem responsabilitatea să credem în această piaţă şi să inovăm în ea“. Dacă este mulţumit de businessul local al NN? „La modul general, da, afacerea continuă să crească, avem oameni excelenţi, zona în care aş vrea să văd mai multă efervescenţă este însă Pilonul III de pensii“, descrie el rezultatele de pe piaţa locală. NN Asigurări de Viaţă, cea mai mare companie de asigurări de viaţă din piaţa locală, a vândut asigurări în valoare de 320 milioane de lei în intervalul ianuarie-iunie a acestui an, în creştere cu 3,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise de asigurător. Profitul brut de la jumătatea anului s-a situat la 8,6 milioane de lei (circa 2 milioane de euro), în creştere cu circa 23% faţă de prima jumătate din 2015. Pe segmentul pensiilor facultative, NN a administrat în beneficiul celor 170.838 de participanţi, active în valoare de 677,5 milioane de lei, cu 21,3% mai mari faţă de primele şase luni din 2015. Totodată, pe segmentul pensiilor private obligatorii, NN a înregistrat un avans de 26,3% al activelor nete administrate pentru aproximativ 1,9 milioane de participanţi la Pilonul II, până la 10,1 miliarde de lei, generând o performanţă anualizată de 9,99% de la lansare şi până în luna iunie 2016. „Dacă pe partea de asigurări de viaţă continuă să ne fie foarte foarte bine, pe partea de pensii private Pilonul III nu creştem atât de rapid pe cât speram eu. Avem un Pilon II puternic, dar mi-ar plăcea ca românii să fie mai responsabili în ce priveşte economiile pe termen lung şi provizioanele pensiilor lor; rata de înlocuire a salariului (raportul dintre pensia medie şi salariul mediu net – n.r.) este de aproximativ 38%, unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa; oamenii vor fi probabil strâmtoraţi la pensie, aşa că aş vrea să văd oamenii devenind mai responsabili în ce priveşte economisirea pensiilor lor.“ Executivul explică şi motivele pentru care Pilonul III reprezintă, din perspectiva sa, o variantă ideală de economisire. „Ca investitori pe termen lung, dacă cineva ne dă bani pentru pensia lor putem să găsim investiţii care să ne aducă un return of investment de 5-6%; în timp ce dacă oamenii se gândesc doar pe termen scurt şi pun doar în bancă banii, aceste economii vor genera mai puţin de 1% dobândă. Este o oportunitate reală pentru clienţi. Este o oportunitate bună şi pentru noi să ne putem gândi cu adevărat cum investim aceşti bani: în proiecte pe termen lung, fie că vorbim de proiecte infrastructură, şcoli, spitale, acestea sunt proiecte pe termen lung sponsorizate fie public, fie privat“, explică Spencer. Ambiţiile sale legate de Pilonul III de pensii se leagă de asigurarea unei mai bune educaţii financiare: „Nu putem face acest lucru singuri, trebuie să facem asta cu guvernul, cu principalele părţi interesate – fie că e vorba de autorităţile de reglementare sau guvern“. De folos ar fi şi facilitarea accesului la Pilonul III de pensii: „Să muncim la acest capitol nu doar cu angajaţii noştri, dar şi prin alte forme de distribuţie“; de asemenea, consideră că este nevoie de oferirea de stimulente fiscale în favoarea economisirii în această variantă. Robin Spencer consideră că slaba orientare a românilor spre economisire ţine mai degrabă de istoria lor. „Cultura românilor este încă una socialistă, cu un background comunist; exista un standard pentru orice. Chiar dacă acest regim s-a sfârşit, destul de mulţi oameni sunt încă socialişti în gândire şi probabil că nu au înţeles exact importanţa nevoii de a avea ei înşişi grijă de ei, din perspectiva sănătăţii, din perspectiva pensiilor etc. Lucrurile se schimbă, iar aceste schimbări nu se petrec rapid.“ Robin Spencer consideră că, într-adevăr, şi sărăcia îi împiedică pe oameni să se gândească la economisire, dar crede că este vorba şi despre alegerile pe care le fac mulţi dintre ei: „Câţi dintre acei oameni vor avea un telefon mobil, vor merge la Starbucks şi vor bea o cafea în fiecare zi, sau o dată la două zile? Viaţa e despre alegeri şi cred că toată lumea poate începe să pună ceva bani de o parte: e nevoie de puţini bani puşi pus de-o parte acum, care în 30 de ani vor face o diferenţă mare.“

    Dacă în esenţă responsabilităţile sale sunt legate de susţinerea companiilor din perspectiva investiţiilor, Robin Spencer spune că şi-a propus ca pe toate pieţele de care este responsabil să încerce să identifice „diamantul ascuns“: „Vreau să identific o idee foarte bună dintr-o piaţă, care, după ce este implementată, să fie răspândită pe celelalte pieţe pe care este prezentă compania“. „Diamantul ascuns“ din România este asigurarea de sănătate a NN: „La şase luni după prima mea vizită aici, Marius Popescu (directorul executiv al NN Asigurări de Viaţă) mi-a povestit despre potenţialul pieţei de asigurări de sănătate şi despre cum crede el că putem face acest tip de asigurare accesibilă; abia după câteva vizite am înţeles cât de mult le-ar folosi românilor un sistem privat de sănătate puternice, care să fie complementar celui public.“

  • Tânăra care, din dorinţa de a-şi salva bunica, a inventat un dispozitiv medical care va ajuta 70 de milioane de oameni

    Anul 2013 a fost unul de cotitură pentru o tânără din Polonia, după ce bunica sa s-a îmbolnăvit de demenţă. Simptomele acestei boli aduc numeroase neplăceri membrilor apropiaţi ai familiei – persoana în cauză are probleme de gândire şi care o fac să nu îşi amintească chiar şi cele mai simple informaţii necesare pentru îndeplinirea sarcinilor zilnice. Totodată, pot să aibă probleme emoţionale, de limbaj şi legate de motivaţie. Cea mai comună formă a demenţei este Alzheimerul.

    Cea mai comună formă a demenţei este Alzheimerul, cauza problemelor zilnice pentru câteva milioane de familii din toată lumea. După ce s-a confruntat cu aceste probleme, Edyta Kocyk – în prezent o femeie de afaceri de succes din Polonia, a inventat un dispozitiv medical pentru a face viaţa mai uşoară celor ca ea.  

    Persoanele bolnave de demenţă/Alzheimer nu pot să trăiască singure, iar cel mai important lucru pentru ele este să primească îngrijire specială de la membrii familiei care, de multe ori, nu pot renunţa la locul lor de muncă pentru a face acest lucru. Astfel, Edyta s-a gândit la un dispozitiv care ar putea să o ajute să îşi monitorizeze bunica de la distanţă.

    Anul următor, a găsit un partener de afaceri, Michael Pizon, cu care a început să lucreze la realizarea dispozitivului cunoscut în prezent drept Sidly Care – o brăţară, care vine şi cu o aplicaţie online. Aceasta combină funcţiile mai multor dispozitive medicale şi oferă măsurători exacte pentru membrii familiei sau persoanele care asistă persoanele bolanve. Proiectul s-a dovedit a fi unul de succes, a dobândit premii pentru inovaţie şi certificări medicale.

    Previziunile arată că în societatea noastră din ce în ce mai îmbătrânită, numărul oamenilor care suferă de demenţă/Alzheimer va creşte de la 46 de milioane în prezent, la 74.7 milioane în 2030 şi 131,5 milioane în 2050.

  • Ce-i şochează pe străini la România? „Aici, toată lumea e numai după bani, bani, bani.”

    Artur Pompka, 27 de ani, contabil, Polonia

    sokant2

    „Românii dau bacşiş peste tot. În taxi, la coafor, la cosmetician. În Polonia, şi cred că în multe alte ţări, bacşişurile se lasă numai la restaurant. A fost foarte ciudat pentru mine la început să văd cum oamenii dădeau bacşiş după ce se tundeau. La mine în ţară ai o listă de preţuri şi plăteşti cât scrie acolo. Ar fi puţin ciudat să le las bacşiş frizerilor din Polonia, dar cred că nu s-ar plânge dacă aş face-o.

    Românii mănâncă aproape orice cu pâine. Am văzut oameni cum mâncau supe, feluri cu carne şi multe altele cu pâine. Şi în Polonia avem mâncăruri care se servesc cu pâine, chiar dacă nu la fel de mult ca aici. Dar cel mai ciudat a fost să văd cum în România mănâncă până şi piureul de cartofi cu pâine.

     

    O altă ciudăţenie este «curentul» specific românesc. Nimeni nu ar deschide un geam în tramvai, chiar dacă sunt 35 de grade afară. La fel şi la birou – nu dau drumul la aerul condiţionat şi nici nu deschid geamul. Toată lumea se teme de curent, care se pare că poate dăuna grav sănătăţii, în ţara asta. Asta e chestia care mă enervează cel mai tare. Când temperatura din birou depăşeşte 25-26 de grade, chiar e imposibil să munceşti.

    Christian Gesellmann, 31, jurnalist, Germania

    sokant3

    „Primul lucru pe care l-am observat aici a fost religiozitatea. Oamenii se închină de câte ori trec pe lângă o biserică. Chiar şi oameni care nu au o mină religioasă. Prima dată când am văzut asta a fost în autobuz, când o femeie care stătea pe scaun în faţa mea a început să se închine. Nu ştiam ce se întâmplă, m-am gândit că poate port eu vreo pentagramă pe tricou şi nu ştiu.

    Când am vizitat-o pe bunica iubitei mele într-un sat din România, am intrat pe străduţă şi am văzut cuiburi de barză pe fiecare stâlp. Mi s-a părut incredibil. În Germania, venirea unei berze este subiect pentru ziarele locale. Am văzut măgari, oi, tot felul de animale pe aceeaşi pajişte. Asta e ceva ce nu poţi vedea în Germania. Cât timp am fost în curtea bunicii, m-am simţit super stupid. Mi-am dat seama că nu aveam niciun fel de tehnici de supravieţuire, nu atinsesem niciodată o capră şi nu luasem niciodată ouăle de sub o găină. La ţară, în România, vegetaţia este mult mai variată şi mai sălbatică. În Germania, unde e un lan de porumb, păi e doar porumb! Nu sunt maci, ciulini sau orice alt fel de buruieni. Doar porumb.

    Să împarţi cu alţii şi să împrumuţi bani şi altele e ceva foarte obişnuit în România. În Germania, nu împrumuţi bani de la un prieten nici dacă rămâi fără. De fapt, în Germania, nu rămâi fără bani, pentru că îţi planifici în aşa fel încât să nu se întâmple asta. În plus, în Germania oamenii pur şi simplu au mai mulţi bani.

    Am mai observat că în România femeile folosesc tot felul de chestii ciudate, ca mălai sau cafea, ca să-şi cureţe faţa sau muşeţel sau ulei de măsline să se demachieze. Ştiu mai multe despre cum să se folosească de lucruri pe care nu trebuie să dea mulţi bani. Aici văd în băi foarte multe ustensile de bucătărie folosite în scopuri cosmetice.”

    Ali Zaidi, 39, manager restaurant, India

    sokant4

    „Voi în România nu aveţi mâncarea voastră tradiţională, spre deosebire de noi, în India. Totul e o amestecătură. Sarmale din Turcia, ciorba e în multe alte ţări. Nici mujdeiul de usturoi nu e românesc, e peste tot.

    Nu am înţeles niciodată de ce sunt oamenii în România aşa stresaţi. Explodaţi din orice. În autobuz, pe stradă, dacă doar ating pe unul, imediat se supără, face caz. În India, oamenii sunt calmi. Şi se mulţumesc cu puţin. În puţinul pe care îl au găsesc bucurie. Aici, toată lumea e numai după bani, bani, bani.”

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Cele mai nebuneşti lucruri pe care oamenii şi le implantează în corp

    Artista care şi-a implantat un cip pentru a simţi cutremurele

    Artista spaniolă Moon Ribas şi-a dorit să poată simţi cutremurele, motiv pentru care are un implant sub piele, iar acesta este conectat la iPhonul său, care urmăreşte activitatea seismică. Atunci când are loc un cutremur, implantul său vibrează în funcţie de intensitatea cutremurului, iar ea transpune aceste senzaţii în dansul său. Planeta se mişcă, producând permanent vibraţii. „M-am gândit că ar fi uluitor dacă am putea traduce aceste mişcări naturale masive într-un alt mod,” a declarat Moon Ribas.

    Bărbatul care şi-a implantat o ureche într-o mână

    Artistul Stelard s-a hotărât să-şi transforme corpul într-un terminal care să poată transmite sunetele şi altor oameni de pe glob. Anul trecut, printr-o operaţie complexă i-a fost implantată pe brţ o ureche crescută în laborator. El plănuieşte să o conecteze la internet, iar un microfon ar urma să transmită sunetele din preajma braţului său.

    Un fan al tehnologiei care vrea un o cheie de încriptare la încheietura mâinii

    Iniţial, tot ceea ce îşi dorea Amal Graafstra a fost să nu mai fie nevoit să poarte cheile pretutindeni. Recent însă, Graafstra, care este fondator al companiei Dangerous Things, a dezvoltat un implant special, care conţine chei criptografice. Acest cip a fost implantat la încheietura mâinii sale, ceea ce îi permite să-şi folosească propriul corp pentru a decripta fişiere.

    Un bărbat care nu poate desluşi culorile şi-a implantat o antenă pentru a putea diferenţia nuanţele

    Artist şi activist, Neil Harbison nu poate vedea culorile, dar o antenă îl ajută să le… audă. Antena este conectată la un cip care traduce culorile în sunete, convertindu-le în diferite frecvenţe ce vibrează.

     Un specialist în vânzări cu o cască de telefon în ureche

    Rich Lee şi-a dorit să poată ascuta muzică pe ascuns. Aşa că în 2013 şi-a implantat în ureche un device pentru a putea face acest lucru. Ulterior, decizia sa s-a dovedit folositoare şi în alte circumstanţe, de pildă să vorbească la telefon.

    Un fotograf cu o cameră în craniu

    Mulţi fotografi simt camera ca pe o extensie a corpurilor lor. Wafaa Bilal, fotograf şi profesor la NYU, şi-a implantat o cameră în ceafă. Câteva luni mai târziu, din pricina unor complicaţii de sănătate, mare parte din device a fost îndepărtat.

    Un tip pasionat de hacking biologic şi-a implantat un cip de tip bluetooth

    Pentru a-şi monitoriza semnele vitale, Tim Cannon, un pionier în domeniul bio-hacking-ului şi-a implantat un cip în 2013. De-atunci, implanturile de acest fel au devenit tot mai mici iar Cannon şi-a dezvoltat o companie în domeniu.

    Soldaţi cu cip-uri implantate în creier

    Departamentul de Apărare din SUA speră ca la un moment dat va putea să trateze urmările războiului asupra soldaţilor – ca sindromul post traumatic – prin cip-uri implantate în creier.

    Un profesor şi soţia sa au implanturi pentru a simţi mişcările celuilalt

    Kevin Warwick este unul dintre cei mai importanţi pionieri în domeniul bio-hackig. În 1998, Warwick, care este profesor de cibernetică la Reading University, a devenit primul cyborg din lume; şi-a implantat un cip în braţ pentru a putea face diverse lucruri de la distanţă, de pildă să deschidă uşi sau să stingă lumina. Mai târziu, cipul din braţul său a fost conectat printr-o intervenţie chirurgicală la sistemul nervos central, ceea ce îi permite practic să se conecteze la calculator.

     

     

     

     

  • Cele mai nebuneşti lucruri pe care oamenii şi le implantează în corp

    Artista care şi-a implantat un cip pentru a simţi cutremurele

    Artista spaniolă Moon Ribas şi-a dorit să poată simţi cutremurele, motiv pentru care are un implant sub piele, iar acesta este conectat la iPhonul său, care urmăreşte activitatea seismică. Atunci când are loc un cutremur, implantul său vibrează în funcţie de intensitatea cutremurului, iar ea transpune aceste senzaţii în dansul său. Planeta se mişcă, producând permanent vibraţii. „M-am gândit că ar fi uluitor dacă am putea traduce aceste mişcări naturale masive într-un alt mod,” a declarat Moon Ribas.

    Bărbatul care şi-a implantat o ureche într-o mână

    Artistul Stelard s-a hotărât să-şi transforme corpul într-un terminal care să poată transmite sunetele şi altor oameni de pe glob. Anul trecut, printr-o operaţie complexă i-a fost implantată pe brţ o ureche crescută în laborator. El plănuieşte să o conecteze la internet, iar un microfon ar urma să transmită sunetele din preajma braţului său.

    Un fan al tehnologiei care vrea un o cheie de încriptare la încheietura mâinii

    Iniţial, tot ceea ce îşi dorea Amal Graafstra a fost să nu mai fie nevoit să poarte cheile pretutindeni. Recent însă, Graafstra, care este fondator al companiei Dangerous Things, a dezvoltat un implant special, care conţine chei criptografice. Acest cip a fost implantat la încheietura mâinii sale, ceea ce îi permite să-şi folosească propriul corp pentru a decripta fişiere.

    Un bărbat care nu poate desluşi culorile şi-a implantat o antenă pentru a putea diferenţia nuanţele

    Artist şi activist, Neil Harbison nu poate vedea culorile, dar o antenă îl ajută să le… audă. Antena este conectată la un cip care traduce culorile în sunete, convertindu-le în diferite frecvenţe ce vibrează.

     Un specialist în vânzări cu o cască de telefon în ureche

    Rich Lee şi-a dorit să poată ascuta muzică pe ascuns. Aşa că în 2013 şi-a implantat în ureche un device pentru a putea face acest lucru. Ulterior, decizia sa s-a dovedit folositoare şi în alte circumstanţe, de pildă să vorbească la telefon.

    Un fotograf cu o cameră în craniu

    Mulţi fotografi simt camera ca pe o extensie a corpurilor lor. Wafaa Bilal, fotograf şi profesor la NYU, şi-a implantat o cameră în ceafă. Câteva luni mai târziu, din pricina unor complicaţii de sănătate, mare parte din device a fost îndepărtat.

    Un tip pasionat de hacking biologic şi-a implantat un cip de tip bluetooth

    Pentru a-şi monitoriza semnele vitale, Tim Cannon, un pionier în domeniul bio-hacking-ului şi-a implantat un cip în 2013. De-atunci, implanturile de acest fel au devenit tot mai mici iar Cannon şi-a dezvoltat o companie în domeniu.

    Soldaţi cu cip-uri implantate în creier

    Departamentul de Apărare din SUA speră ca la un moment dat va putea să trateze urmările războiului asupra soldaţilor – ca sindromul post traumatic – prin cip-uri implantate în creier.

    Un profesor şi soţia sa au implanturi pentru a simţi mişcările celuilalt

    Kevin Warwick este unul dintre cei mai importanţi pionieri în domeniul bio-hackig. În 1998, Warwick, care este profesor de cibernetică la Reading University, a devenit primul cyborg din lume; şi-a implantat un cip în braţ pentru a putea face diverse lucruri de la distanţă, de pildă să deschidă uşi sau să stingă lumina. Mai târziu, cipul din braţul său a fost conectat printr-o intervenţie chirurgicală la sistemul nervos central, ceea ce îi permite practic să se conecteze la calculator.