BusinessMagazin

Tag: business

  • Cum să faci business fără să înfiinţezi o companie

    Un număr de industrii şi domenii fac cunoştiinţă cu modelul de sharing economy popularizat de către companii precum Uber sau Airbnb. Conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, iar unele companii au profitat de asta şi acum sunt giganţi evaluaţi la miliarde de dolari. Transportul de persoane sau de colete, domeniul ospitalier şi chiar activităţi casnice precum spălatul hainelor (Electrolux are în desfăşurare un astfel de proiect) se află sub influenţa conceputului de sharing economy.

    Un domeniu care rămăsese neatins era procesul de pornire a unui business. Exact pe această nişă şi-a aşezat antreprenorul Slavko Ples firma sa, Winglio. Slavko Ples se află în peisajul tehnologic antreprenorial încă din 2012, când, alături de un partener de afaceri, a pornit o companie de dezvoltare de aplicaţii. Ples a mărturisit că era înconjurat de freelanceri şi antreprenori cu care „discutam des probleme cu care ne confruntam în afacerile noastre. Majoritatea problemelor erau legate de costurile de pornire a unei afaceri şi de birocraţie. Aşa că m-am gândit la o soluţie”, spune el. Probleme care se manifestă la nivel global, nefiind ceva caracteristic unei pieţe anume. În România, potrivit Cărţii Albe a IMM-urilor, dificultăţile cu care se confruntă frecvent firmele mici şi mijlocii sunt birocraţia (61,41%), fiscalitatea excesivă (54,74%), urmată de corupţie (45,16%) şi controalele excesive (44,98%).

    Aşa că antreprenorul propune împărţirea costurilor, înfiinţarea unui cadru legal pe care alţii l-ar putea folosi pentru afacerile lor. Asta s-a întâmplat în 2014, iar după un an de cercetare a trecut la punerea în practică a ideii. „Anumite costuri nu pot fi reduse sau eliminate complet, dar, cu siguranţă, pot fi împărţite”, spune Ples. „Winglio se ocupă de hârtii, contabilitate, taxe, astfel încât clientul se poate concentra doar pe afacere”, adaugă el.

    Sistemul funcţionează în felul următor: doritorul îşi creează un cont pe site-ul companiei, îşi adaugă clienţii şi creează contractele; apoi poate emite facturi clienţilor săi. Înainte de a da drumul la afacere, reprezentanţii Winglio verifică aplicaţiile depuse, proces ce poate dura până la 24 de ore. Serviciul este disponibil în 150 de ţări şi este adresat dezvoltatorilor de software, designerilor grafici, traducătorilor, scriitorilor etc.

    Odată produsul vândut, banii sunt trimişi prin intermediul Winglio, apoi utilizatorul poate scoate banii din contul bancar prin PayPal sau îi poate redirecţiona către cardul de debit Winglio. Toate plăţile primite în Winglio pot fi considerate venituri suplimentare sau dividende dacă devii acţionar al companiei. În ambele cazuri, plăţile primite prin Winglio sunt taxabile în ţările de rezidenţă ale utilizatorilor. Din suma care îi este transferată utilizatorului, firma antreprenorului croat reţine 6,60% comision plus 4,5 euro pentru fiecare tranzacţie. Suma minimă care poate fi retrasă de către utilizator este de 100 de euro. După ce venitul cumulat al unui utilizator ajunge la 500 de euro, el va fi invitat de către companie să intre în programul acţionarilor firmei întemeiate de Slavko Ples. Astfel, achiziţionând o acţiune preferenţială Winglio eşti considerat acţionar al companiei şi poţi păstra veniturile primite prin intermediul companiei sub formă de profit al Winglio care apoi este plătit prin dividende.

    Winglio operează prin intermediul a două companii, una aflată în Malaiezia şi alta în Irlanda, ambele putând fi folosite de către utilizatorii serviciului; în acest moment, şase persoane lucrează full time pentru Winglio. Majoritatea clienţilor Winglio sunt freelanceri din industria IT, consultanţi sau furnizori de diverse servicii. „Pentru ei, Winglio este o soluţie mai bună şi mai eficientă decât înfiinţarea propriei companii”, este de părere Ples. Acesta nu a vrut să dezvăluie câţi clienţi are compania, argumentând că „dacă faci afaceri bune şi dezvălui numărul de clienţi, trimiţi o invitaţie competitorilor. Dacă cifrele sunt mici, mai mulţi potenţiali clienţi ar putea fi îndepărtaţi din această cauză”, spune el. Pieţele ţintite de el sunt cele de pe continentul european şi cel asiatic; acestea sunt zonele din care vin peste 30 de clienţi, potrivit unei declaraţii a lui Ples pentru o publicaţie croată. Firma croatului are şi câţiva clienţi români, mărturiseşte el pentru Business Magazin.

    Deşi poate părea surprinzător, piaţa Statelor Unite ale Americii nu este de interes pentru Winglio, deoarece „cetăţenii americani pot factura uşor şi pot primi plăţi sub formă de dividende. În plus, cardul nostru de debit nu poate fi emis în Statele Unite”.

    Şeful Winglio susţine că, apelând la serviciile companiei pe care o conduce, un freelancer ar putea obţine cu până la 35% mai mulţi bani decât dacă şi-ar înregistra propria firmă. Dă şi explicaţii: dacă un freelancer din Croaţia ar fi înfiinţa o companie în Marea Britanie şi ar ajunge la venituri anuale de 10.000 de euro, după deducerea costurilor – de 2.500 de euro (costuri fixe precum contabilitate şi birou virtual)- şi după scăderea taxelor (care au o pondere de 20%), freelancerul ar putea retrage în jur de 6.000 de euro, sub formă de dividende taxabile (în ţara de reşedinţă), ceea ce pentru Croaţia ar însemna în jur de 720 de euro (12%). Aşadar, venitul net s-ar situa în jurul a 5.300 de euro. „Luând acelaşi caz, dacă ar folosi Winglio, ar plăti taxe de 1.156 de euro pe dividende, la o valoare de aproximativ 9.300 de euro. Astfel venitul lui net ar fi de 8.200 de euro”, explică Slavko Ples.

    Şeful Winglio nu a dorit să dezvăluie rezultatele financiare pe anul trecut, rezumându-se la a spune doar că la finalul lui 2015 „aveau un cashflow pozitiv”, fără să fi apelat la o investiţie externă. 2017 ar trebui să fie „interesant şi cu multe provocări”, totodată un an în care serviciul să devină unul mainstream; mai mult, Ples are în plan creşterea cu 300% sau chiar cu 400% a businessului faţă de 2016.

  • Schmidt, Automobile Bavaria, face hoteluri la Bucureşti şi Sibiu

    „Am avansat businessul hotelier. Două sunt deja „cristalizate“ la Sibiu şi Bucureşti. Vor fi de patru stele, patru stele plus, exclus cinci stele. Am discutat cu mai multe lanţuri hoteliere. Momentan sunt trei variante, să operez sigur, să operez cu un brand sau ca noi doar să le construim şi să le închiriem lor direct. Încă nu ne-am decis exact pe care soluţie vom merge“, a spus Michael Schmidt.

    Citiţi continuarea pe ww.zf.ro

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.
     

  • Guvernul care se plânge că încasează prea mulţi bani de la populaţie. Cum profită oamenii de această situaţie

    Acest lucru se datorează faptului că dobânzile pe care le primesc în conturile fiscale sunt mai atractive decât cele bancare, care sunt negative.

    Datele oficiale arată că guvernul a înregistrat un surplus bugetar de 85 de miliarde de coroane suedeze (9,5 miliarde dolari) în 2016, din care aproximativ 40 de miliarde de coroane provin din plăţile prea mari pentru taxe.  Astfel guvernul va trebui să returneze 4,45 miliarde de dolari cetăţenilor şi companiilor care au plătit taxe prea mari anul trecut.

    Suedezii plătesc intenţionat taxe mai mari deoarece legislatia fiscală suedeză prevede că sumele excedentare din conturile lor aduc o dobândă anuala de minimum 0,56% pe an. 

    De aceea mulţi oameni le folosesc în locul depozitelor bancare.
     

  • Guvernul care se plânge că încasează prea mulţi bani de la populaţie. Cum profită oamenii de această situaţie

    Acest lucru se datorează faptului că dobânzile pe care le primesc în conturile fiscale sunt mai atractive decât cele bancare, care sunt negative.

    Datele oficiale arată că guvernul a înregistrat un surplus bugetar de 85 de miliarde de coroane suedeze (9,5 miliarde dolari) în 2016, din care aproximativ 40 de miliarde de coroane provin din plăţile prea mari pentru taxe.  Astfel guvernul va trebui să returneze 4,45 miliarde de dolari cetăţenilor şi companiilor care au plătit taxe prea mari anul trecut.

    Suedezii plătesc intenţionat taxe mai mari deoarece legislatia fiscală suedeză prevede că sumele excedentare din conturile lor aduc o dobândă anuala de minimum 0,56% pe an. 

    De aceea mulţi oameni le folosesc în locul depozitelor bancare.
     

  • Coşmarurile însoţitorilor de zbor : de ce preferă clasa economic în dauna celei de business

    ”Fiecare instructor de zbor dezvăluie anecdote horror legate de activitatea sa ca însoţitor de zbor. Cel mai oribil exemplu este al unui bărbat obez care trebuia să meargă la toaletă dar nu încăpea în toaleta avionului; a ameninţat că îşi va rezolva problema pe scaun. În cele din urmă a urinat într-un pahar, în timp ce echipajul folosea păturile ca pe o cortină”, descrie Brad, un însoţitor de zbor care nu îşi doreşte ca numele lui să fie făcut public o experienţă povestită de un instructor de zbor, într-un interviu acordat Independent. 
     
    Brad lucrează pentru una dintre principalele companii aeriene din SUA şi zboară atât pe curse domestice, cât şi internaţionale. El a realizat că să lucrezi pentru clasele superioare de zbor nu este atât de uşor pe cât se vede din afară. ”Mulţi dintre însoţitorii de zbor nu îşi doresc să zboare la clasa I pentru că acest lucru implică multă muncă şi pasagerii tind să aibă mai multe nevoi decât cei de la clasele inferioare”, spune el.
     
    Lipsa de politeţe generalizată este la ordinea zilei, potrivit lui Brad: ”Se întâmplă de prea multe ori să întâlnesc oameni care îmi dau jachetele lor şi îmi spun ”Locul 3E şi o vodka cranberry”, spune el.
    Brad, care este însoţitor de zbor de şase luni, a observat deja că pasagerii business class de pe zborurile internaţionale se poartă în general mai bine decât cei de pe rutele interne.
     
    Adevăratele poveşti de groază se întâmplă pe rute precum New York – Los Angeles, JFK – Port-au-Prince şi aproape orice zbor NYC-Florida. În cazul zborurilor de pe aeroportul JFK spre Miami, poveştile sunt recurente: ”Pasagerii care zboară pe această rută cred că sunt cei mai importanţi din lume. Un bărbat de 40 şi ceva de ani m-a rugat să-i aleg migdalele din mix-ul de alune, parmezanul ras de pe salată şi coriandrul din tabbouleh.” O doamnă care a zburat din Washington DC spre Phoenix a cerut apă cu un cub de gheaţă şi a returnat paharul fiindcă nu îi plăcea cât de mare este cubul de gheaţă.
     

  • Era gras şi sărac. Acum are o viaţă extravagantă cheltuind 100.000 de dolari pe lună doar pe distracţie- GALERIE FOTO

    Încă din timpul copilăriei petrecute în Munchen, Bastian Yotta era obsedat de Baywatch. La 38 de ani, el a ajuns să trăiască viaţa pe care şi-a dorit-o mereu, inspirată de serialul ce povestea aventurile unui grup de salvamari.

    “Am avut o viziune şi am ajuns să o trăiesc – mi-am creat propriul meu Baywatch, iar prietena mea arată chiar mai bine decât Pamela Anderson”, a povestit bărbatul. Dar lucrurile nu au stat mereu aşa: “Cu câţiva ani în urmă eram gras, sărac şi nefericit. Viaţa era principalul meu inamic. Dar am luat decizia să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a întoarce lucrurile în favoarea mea. Da, a fost greu. Mi-a fost teamă de eşec. Dar m-am forţat să cred şi să nu uit niciodată unde vreau să ajung.”

    Yotta a devenit un antreprenor de succes în software şi ţine, de asemenea, cursuri de dezvoltare personală.

    Conduc super maşini. Organizează petreceri cu tigri în cuşti şi vor ca 10 femei frumoase să trăiască alături de ei în casa lor din Beverly Hills. Ei sunt Maria şi Bastian Yotta.

  • De ce românii care ajung directori în multinaţionale devin vătafi şi îşi trădează conaţionalii?

    Am pornit de la comentariul unui cititor la unul dintre articolele mele: „Am lucrat timp de patru ani şi jumăte la o corporaţie, unde, aşa cum aţi descris şi dvs. în editoriale, viaţa se scurge foarte uşor, salariul vine la fix, jobul este clar structurat cu taskuri precise, compania ţine costurile cât mai jos, investind la minimum în dezvoltarea angajaţilor, când doresc angajaţi specializaţi şi pregătiţi bine, preferă să angajeze din afară oameni noi, decât să dezvolte mai departe un anagajat vechi şi loial. Am avut nişte experienţe mizerabile! Toate cauzate de managementul românesc, foarte inflexibil şi loial exclusiv şefilor mai mari, manifestând zero ataşament şi respect faţă de conaţionalii lor!!”

    Nu de puţine ori aţi auzit faptul că românii se plâng de românii lor care ajung directori în multinaţionale, luând locul unor expaţi, afirmând că aceştia devin şi se comportă dintr-o dată ca şefi, ca vătafi, poziţii apropiate unor companii româneşti şi mai puţin directori în sensul unor poziţii dintr-o multinaţională.

    Odată ce au preluat poziţia, puterea, directorii/şefii români îşi schimbă atitudinea faţă de momentul când criticau expaţii şi devin vătafi, nu se mai uită în jur, nu mai ţin cont de unde au pornit şi de trecut, ci fac ceea ce spune corporaţia, ceea ce spun şefii direcţi sau de la HQ (headquarter – sediu central), execută întocmai şi chiar mai mult, având un exces de zel suprapronunţat.

    De multe ori anunţul unor decizii de restructurare şi execuţia acestor programe sunt lăsate pe seama directorilor români, care sunt mult mai cinici şi mai răi cu ai lor decât ar fi un expat, care păstrează în el o anumită reticenţă în luarea deciziilor, având în vedere că este totuşi străin în România.

    De asemenea, nu de puţine ori aţi auzit că odată ce românii devin directori nu mai vor să lucreze, să dea business românilor şi companiilor româneşti, preferând să lucreze cu ceea ce vine de la centru sau cu alţi străini de pe piaţă, chiar dacă produsele şi serviciile sunt la acelaşi nivel.

    Francezii lucrează cu francezii în România, îşi dau business reciproc, austriecii lucrează cu austriecii, nemţii lucrează cu nemţii, americanii lucrează cu americanii, nemţii, francezii, britanicii, chinezii şi ruşii, dacă necesităţile o impun, în schimb românii fug de români.

    Foarte mulţi spun că businessul românesc este atât de slab pentru că românii nu se susţin între ei.

    Nu de puţine ori aţi auzit spunându-se că anumite decizii proaste, care nu ţin seama de situaţia din teren, se iau în altă parte – la Viena, la Paris, la Londra, la Berlin sau Frankfurt, peste ocean, pentru că directorii români nu au puterea şi nici dorinţa să se lupte pentru alte decizii care ar putea fi mult mai bune, preferând să nu comenteze, ci doar să le execute.

    Mulţi angajaţi spun că după ce au văzut la lucru un director expat faţă de un director român, ar prefera să lucreze cu un expat, care este mai dispus la comentarii, la discuţii legate de o propunere sau alta, la prezentarea unor argumente la centru, chiar dacă ar şti mai puţin din punct de vedere tehnic decât un român.

    Ironic – nu? -, să-ţi doreşti să lucrezi, să ai şef un expat, în loc de unul de-al tău?

    Cunosc câţiva oameni de afaceri, mai mari sau mai mici, care preferă să facă afaceri cu străinii mai degrabă decât cu românii, chiar dacă critică faptul că investitorii străini au cucerit România şi cel puţin în declaraţii nu sunt de acord cu acest lucru.

    Muncim pentru alţii, muncim pentru străini la noi în ţară, ne-am vândut lor, spun ei. Dar în realitate preferă mai degrabă să lucreze cu străinii, pentru că îşi încasează banii, şansele de a lua o ţeapă sunt mai reduse, sunt mai serioşi şi au şi bani.

    Toţi românii ştiu că dacă lucrezi cu un conaţional, fiecare vrea să lucreze pe banii celuilalt; pe lângă faptul că munceşti pentru realizarea produsului sau serviciului, mai trebuie să munceşti suplimentar pentru a-ţi încasa banii şi de multe ori aceştia sunt mai puţini decât ai convenit iniţial.

    Criza începută în 2008 a scos la suprafaţă problemele businessului românesc şi ale leadershipului din multinaţionale şi din companiile româneşti.

    Ne iluzionăm crezând că putem fi ca nemţii, ca britanicii sau ca americanii, dar foarte puţini dintre noi s-au convertit la cultura economică, de business şi organizaţională a acestor societăţi.

    La fel cum îl invidiem şi îl urâm pe un conaţional care a ajuns director într-o multinaţională, la fel ne urăşte şi el, şi atunci se comportă ca atare.

    Odată ajuns director, arde totul în jur, otrăveşte fântânile pentru ca nimeni să nu vină să-i ia locul, nu îşi pregăteşte un înlocuitor, de frică să nu îi ia locul, ţine deciziile la el şi deleagă cât mai puţin pentru a nu pierde din putere.

    Credeţi că aţi putea fi altfel dacă aţi prelua voi o poziţie de director într-o multinaţională?

    Sau asta este modalitatea noastră istorică prin care putem să supravieţuim aici?