Tag: vanzare

  • Încă un experiment

    Imi imaginam că nu se poate să treacă 2013 fără încă o vânzare spectaculoasă pe piaţa media. Domeniul îşi strânge rândurile şi profită de ofertele venite în special de la outsideri, miliardari dornici de imagine, de influenţă sau de instrumente noi de marketing. Nu mă gândeam însă că cineva va pune pe masă atât de mulţi bani pentru un produs a cărui piaţă se subţiază pe zi ce trece precum hârtia pe care este tipărit şi care pierde bani (mulţi) de şapte ani la rând. Ce s-a mai vândut recent? Cu două săptămâni în urmă, New York Times a încasat
    70 de milioane de dolari de la miliardarul John Henry (patronul echipelor Red Sox şi Liverpool) pentru Boston Globe. În 2011, AOL a cumpărat The Huffington Post cu 315 milioane de dolari. Washington Post Company a evaluat divizia sa de media la 255,6 milioane de dolari în luna mai şi a încasat cu
    6 milioane mai puţin pe ziarul cel mai popular din capitala SUA, dar se poate spune că în felul acesta şi-a acoperit şi vânzarea Newsweek cu un dolar în 2010.
    Vânzarea Washington Post săptămâna trecută este cel mai bun lucru care se putea întâmpla ziarului şi familiei care l-a deţinut timp de 80 de ani şi cea mai ciudată decizie de business luată de Jeff Bezos, un om de afaceri mai mult reţinut decât spectaculos, mai mult introvertit decât dornic de reflectoare.
    „Nu avem o hartă şi nu va fi uşor să croim o potecă. Va trebui să ne inventăm una, ceea ce înseamnă că este nevoie să experimentăm.„ Citatul vine din scrisoarea pe care Jeff Bezos a trimis-o angajaţilor Washington Post la confirmarea tranzacţiei.

    Tonul lui Bezos arată că, la fel ca şi în cazul altor produse în care a investit, şi ziarul este tot un experiment. Jeff Bezos este cunoscut pentru investiţiile sale pe termen lung, pentru răbdarea sa, dar şi pentru modul cum pierde bani şi este un neînţeles în deciziile sale de business care se dovedesc a fi, ulterior, profitabile (în cele mai multe dintre cazuri). Născut în 1962, Jeff Bezos şi-a părăsit jobul de la un fond de investiţii din New York dorind să deschidă un business în ceea ce urma să devină hitul următoarelor decenii, online-ul.

    A lansat Amazon în propriul garaj după ce a bătut America în lung şi în lat şi a scris pe drum un plan de afaceri. Din 1994, când a pornit Amazon, şi până în 2011, când în plină criză compania a crescut pe bursă cu 55%, Jeff Bezos a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 25 miliarde de dolari. Ce i-a venit omului care a intuit boomul din online şi care investeşte în turismul spaţial să se întoarcă la una dintre afacerile pentru care viitorul nu prevede salturi spectaculoase? Poate tocmai pentru că ştirile au nevoie de un nou mod de a se vinde, aşa cum cărţile s-au reinventat odată cu Amazon sau cum industria muzicală a înflorit a doua oară cu iTunes.

    În ultimii doi-trei ani, Amazon a mers mult în direcţia reinventării cărţii şi a publishingului. A democratizat producţia de carte prin serviciul de self-publishing de pe Amazon
    (58.000 de titluri au fost încărcate numai în 2011) şi a dezvoltat o nouă nişă de texte scurte, de maximum 5.000 de cuvinte, numită Kindle Singles (care costă 2 dolari bucata), care ocupă un spaţiu gol între articolele mici din ziare şi cărţile lungi. Se poate spune astfel că achiziţia unui ziar era cursul firesc în acest context.

    Dar mai este un domeniu cu care Bezos aduce ceva interesant la the Post: publicitatea. Veniturile ziarului din publicitate au scăzut cu 14% anul trecut, până la 228 milioane de dolari. Amazon vinde sloturi publicitare pe site-urile sale şi pe Kindle-uri şi estimează că în acest an va avea venituri din publicitate de 835 milioane de dolari, în creştere cu 37% faţă de anul trecut. Deşi fosta conducere a ziarului a făcut tot ce a putut pentru a se adapta bugetelor alocate pentru online, probabil foştii manageri nu ştiau reţetele lui Bezos.

    Vânzarea the Post încheie opt decenii în posesia familiei Graham, care a păzit ziarul de interferenţe politice ori comerciale. Redacţia a avut simultan şi 1.000 de ziarişti şi a dezvăluit scandaluri precum Watergate, care a transformat jurnaliştii în celebrităţi. Cu trecerea timpului însă, ziarul şi-a pierdut anvergura şi a devenit mult mai local, pierzând cursa  naţională cu New York Times. A avut noroc de creşterea internetului şi de adaptarea conţinutului pentru cititorii globali, dar lucrurile tot nu au revenit la nervul de altădată.

    Ziarul pierde 50 milioane de dolari pe an şi are nevoie de o schimbare dramatică, în genul celei de care au beneficiat vânzările de cărţi odată cu apariţia Amazon – acea sclipire de antreprenoriat care a creat Amazon şi acea sclipire tehnică ce a dus la lansarea Kindle. Trebuie multă inovaţie şi răbdare. Bezos a spus de multe ori în ultima săptămână că respectă independenţa jurnalismului şi că nu va căuta să revitalizeze ziarul prin negarea valorilor sale.

    Toate aceste elemente puse la un loc duc la concluzia că un ziar pentru care numărătoarea inversă părea să înceapă va avea parte de un nou început. Poate doar Bezos singur ştie cum va aborda acest nou început şi cum va integra ziarul cel vechi într-un climat nou, alert şi mai critic ca niciodată. Nu degeaba se spune despre Bezos că este ca un student cuminte care citeşte mult şi pune întrebări. Jurnalismul tot prin aceste două tehnici s-a construit. Dar jurnalismul viitorului are nevoie de ceva în plus.
     

  • Templeton vinde acţiuni Petrom după patru luni de achiziţii

    Unul dintre fondurile de investiţii administrate de compania Franklin Templeton a vândut un pachet de 1,4 milioane de acţiuni Petrom, aceasta fiind prima vânzare după ce în ultimele patru luni fondurile Templeton au făcut aproa­pe zilnic achizi­ţii de acţiuni la cea mai mare companie de petrol şi gaze din România.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

  • Acţionarii Contor Arad au aprobat vânzarea a 60% din companie

    Acţionarii Contor Group Arad (CGC), producător de contoare aflat în insolvenţă, au aprobat vineri, 16 august, vânzarea unui pachet de 59,9% din acţiunile firmei printr-o ofertă publică secundară.
     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

  • HG privind privatizarea CFR Marfă a fost publicată în MO. Termen pentru vânzare – octombrie. CONDIŢII: GFR pune în cont 20 milioane de euro şi opinia CC

     Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ.

    Preţul de cumpărare a pachetului de acţiuni este de 904,98 milioane lei (202 milioane de euro).

    Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare de acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magazin care vinde en-gros etnobotanice şi manuale pentru creşterea marijuanei, deschis pe internet

     După ce, cu doi ani în urmă, etnobotanicele au fost interzise în România, o parte dintre patronii aşa-ziselor “magazine de vise” şi-au mutat rapid afacerile pe internet, chiar dacă vânzarea acestor substitute ale drogurilor se pedepseşte cu închisoarea, iar pedeapsa poate ajunge până la opt ani de detenţie.

    În aceste condiţii, pentru aprovizionarea cu marfă a dealerilor de etnobotanice, a fost înfiinţat pe internet chiar şi un veritabil complex comercial destinat vânzărilor în cantităţi mari, de unde doritorii se pot aproviziona cu marfă. Condiţia impusă cumpărătorilor este să ia produse în valoare de cel puţin 500 de lire sterline sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul valutar din ziua în care se face comanda.

    Pe site-ul respectiv, dealerii pot alege droguri din diferite categorii, pentru toate gusturile şi nevoile, cum s-ar spune. Astfel, există “ierburi extrem puternice” şi “ierburi foarte puternice”, “pastile pentru petrecere”, “produse pentru sex”, “răşini solide”, “săruri de baie” etc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maramureşeanul care a vândut ziarele săracilor în Paris şi-a deschis afacere în România

    Am ştiut de la început ce vreau să fac. Ştiam că lumea se deplasează după mâncare bună„, spune antreprenorul, care în noiembrie 2009 a deschis Cantine de Nicolai într-o zonă centrală, însă ferită de traficul şi aglomeraţia din Capitală. Micul local, cum îi spune antreprenorul, are 65 de locuri şi primeşte zilnic 60-100 de clienţi, cei mai mulţi seara.

    „A fost greu la început, pentru că românul e dispus să încerce ceva nou însă trebuie convins să revină.„ Nicolai Tand, care după mulţi ani în afara ţării încă îşi păstrează accentul de maramureşean, spune că a încercat să construiască un local mic, intim, care să creeze ideea de „acasă„. Aşa a ales spaţiul aflat între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, pe una dintre străduţele care încă mai păstrează aerul interbelic. „Am găsit spaţiul acesta pe internet şi am mers să îl văd. Am ştiut de la început că aici vreau să dezvolt restaurantul, însă am mai mers să văd încă un spaţiu. M-am întors.”

    Deşi a fost deschis în urmă cu ceva mai mult de trei ani, antreprenorul spune că în fiecare an, timp de o săptămână, vara, localul intră în proces de renovare. „Consider că e un semn de respect faţă de client şi faţă de mine. Am construit acest business ca să îl dezvolt pe termen lung.” Nicolai Tand afirmă că după ce a lucrat la Paris în industria de profil a înţeles că pentru a face bani trebuie să investeşti. Astăzi restaurantul are afaceri de 6.000 – 8000 de lei pe zi, cifre ce au crescut an de an cu 15-20%. „Pentru un restaurant normal mecanismul e acelaşi ca la unul cu stele Michelin. Munceşti mult ca să ai o stea, dar şi mai mult să o păstrezi. La noi variabila e clientul.”

    Nicolai Tand a decis să investească într-un local propriu alături de un partener francez în plină criză financiară, când consumul era deja pe o pantă descendentă. El spune însă că a reuşit să crească an de an, fiind norocos că nu a trebuit să se raporteze la vremurile bune, de dinainte de 2009. Avantajul său a fost şi faptul că s-a adresat unei clientele cu venituri peste medie, mulţi dintre cei care mănâncă la restaurant fiind antreprenori şi executivi. Cele mai căutate feluri de mâncare sunt osso buco, foie gras, salată de caracatiţă şi supă de ceapă. „Ştiam de la început că voi deschide un local pentru oamenii de afaceri care au călătorit mult şi care ştiu ce înseamnă bucătăria franţuzească. În România deja sunt multe localuri pe segmentul mediu.”

    La fel ca la început, antreprenorul se implică zilnic în administrarea businessului şi în mersul acestuia de zi cu zi. Deşi are în subordine 16 angajaţi, Nicolai Tand este de părere că dacă ar sta acasă şi ar privi de pe margine ar veni un moment în care businessul nu ar mai merge de la sine. Astfel, dacă e în Bucureşti, e la restaurant tot timpul, pentru a lua pulsul. De altfel, el „face şi piaţa„ împreună cu bucătarul şi tot el socializează cu clienţii. „Încă de la început mergeam la fiecare masă să îi întreb pe clienţi cum li se pare mâncarea. Fac asta şi astăzi.„ Antreprenorul spune de altfel că mulţi clienţi îl sună personal înainte să vină, pentru că s-a creat o relaţie de lungă durată. Avantajul este chiar faptul că restaurantul este mic, de doar 65 de locuri.

    „Încă de la început m-am implicat personal, de la alegerea vopselelor şi a barului până la construcţia meniului. Am vrut ca localul să aibă amprenta mea proprie, de aceea am fost atent la detalii. Spre exemplu, scaunele sunt făcute la ţară, la Baia Mare.„ Restaurantul a necesitat o investiţie iniţială de 200.000 de euro, banii venind din sursele sale proprii şi din cele ale asociatului său pe care l-a cunoscut în cei 13 ani pe care i-a petrecut în Franţa.

  • Tsamaz, OTE: Nu este prima oară când România anunţă vânzarea acţiunilor Romtelecom. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă

    Guvernul României a mai lansat în ultimii trei patru ani de câteva ori discuţii privind vânzarea pachetului de acţiuni pe care îl mai deţine la Romtelecom fără ca acestea să fie finalizate, astfel că grupul OTE va aştepta să vadă ce se întâmplă de această dată, a declarat în cadrul unei întâlniri cu investitorii Michael Tsamaz (foto), preşedinte şi CEO al companiei elene.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • RONDUL DE NOAPTE CU NINJA

    De multe ori m-am întrebat cum gândeşti când eşti bogat, cum ţi se schimbă legăturile dintre neuroni, cum interpretezi gesturi şi fapte după ce ai obţinut confirmarea financiară a imaginaţiei şi a puterii de a transforma o idee într-o afacere viabilă, puternică, îngroşătoare de conturi. Cred că personajele care reuşesc în viaţă în acest fel au, pe lângă o sumedenie de calităţi, un soi de ambiţie complexă, ceva ce începe cu teama celui care a trăit foamea de a nu mai flămânzi şi se termină cu nevoia celui care a primit scatoalce toată copilăria de a le înapoia, într-un fel sau altul. Nu a remarcat multă lume că exact în perioada în care a cumpărat influenta publicaţie, Amazonul lui Bezos a lansat un nou serviciu, vânzarea de artă.

    Ajuns aici, fac o paranteză şi precizez că am mai scris despre asta: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja, într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Şi, asemeni nobililor care se împodobeau într-o vreme în care Moartea Neagră secera, şi actualii înavuţiţi îşi caută bucăţica lor de nobleţe.

    Am studiat cu interes noul serviciu al Amazon şi spun că este ceva extrem de prost făcut. Sunt la vânzare 40.000 de opere de artă create de 4.500 de inşi (le spun inşi pentru că mulţi, prea mulţi, nu sunt artişti, în opinia mea), în urma unor parteneriate cu 150 de galerii (nu le spun de artă). Preţurile începeau cu cinci milioane de dolari, pentru un Norman Rockwell la care beneficiai de free shipping, şi continuă cu o nebunie de Andy Warhol, cu preţuri mult prea mari pentru ce oferă omul, şi cu tot fel de chestii supraevaluate, care lasă impresia că galeriile vor: unu, să scape de ce se prăfuia prin expoziţie, şi doi, să câştige cât mai mult profitând de uriaşul număr de ultilizatori (rimează cu neştiutori) ai sitului Amazon. M-a întristat un portret de copil al lui Monet, scos la vânzare cu 1,4 milioane de dolari şi care a intrat în gura haterilor – unul că are crăpături, altul că este franţuzesc şi că nu are traducere în engleză, altul care face mişto de confuzia care s-ar crea între Monet şi Manet.

    Îmi pare a fi etapa următoare a curentului „arta la supermarket„, creată ieftin, în China: culoare pe pânză, e adevărat, dar culoarea pe pânză însemnă o vacă albastră pe fond galben, aceeaşi vacă, dar verde şi pe fond albastru, o vacă roşie pe mov, şi tot aşa. Să aibă omul cum asorta, şi la culoare, şi la dimensiuni. Pe lângă toate capetele lui Mao făcute de Warhol – cred că are vreun milion, în varii nuanţe – cred că ar merge o serie mare de Gioconde, din care să păstrăm zâmbetul, dar să fie blonde, negrese, chinezoaice, pistruiate, roşcate, cu ochi migdalaţi sau indience; politically correct şi pentru toate gusturile, nu? Sau Rondul de noapte, dar nu cum l-a făcut fraierul acela de Rembrandt, ci cu ninja, sau poate cu spartanii atletici din filmul 300, ba chiar nişte dorobanţi de-ai noştri sau ceva flăcăi din infanteria marină. Să dăm, cum ar veni, artă la tot poporul, pe gusturi, ieftină, asortabilă, digerabilă, fără bătăi de cap în înţelegerea fenomenului artistic şi cu free shipping. E o lume din ce în ce mai mică şi arta fără complexe se aşază într-un firesc care nu mai are întrebări, spaime şi nelămuriri.

    Cred că, prin lansarea magazinului de artă şi cu cumpărarea Washington Post, Jeff Bezos îşi caută porţia lui de nobleţe, în fond e chiar cool să ai în aceeaşi pălărie şi ziarul care l-a făcut pe Nixon să demisioneze, şi pe Norman Rockwell, şi pe Monet sau Manet, totul condimentat cu Mao şi mult, cât mai mult Andy Warhol.

  • RA-APPS începe procedura de vânzare de imobile prin negociere directă, la preţ sub cel de licitaţie

     După ce anul trecut licitaţiile au eşuat în lipsă de oferte, RA-APPS a decis să reia aceeaşi procedură şi pe parcursul acestui an, deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

    În luna martie, Guvernul a introdus un nou cadru legal care prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât “valoarea de inventar” a imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SIF Oltenia a făcut în S1 profitul bugetat pe tot anul din vânzarea BRD şi TLV

    Veniturile SIF Oltenia (SIF5) au crescut de 2,2 ori în primul semestru din acest an (S1), la 189,9 milioane de lei (43,2 milioane de euro), iar profitul net s-a dublat, la 90,5 milioane de lei (20,3 milioane de euro), potrivit ra­por­tului semestrial al SIF.

    Veniturile realizate sunt cu 14% mai mari decât cele prevăzute în buge­tul de venituri şi cheltuieli pentru tot anul, iar profitul este cu 0,2% peste nivelul bugetat.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.08.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.