BusinessMagazin

Tag: oameni

  • Oraşul care are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni

    O localitate mică din Noua Zeelandă are o problemă mai puţin întâlnită….are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni, scrie The Guardian.

    Aşadar, mica localitate numită Kaitangata, din South Island, a lansat o campanie pentru a atrage noi rezidenţi. Cum încearcă să convingă ca oamenii să vină acolo? Simplu. Oamenii care se hotărăsc să se mute în Kaitangata vor primii o casă şi pământ la un preţ foarte atractiv, 122.000 de lire sterline, scrie The Guardian. Bryan Cadogan, primarul al districtului Clutha din care face parte şi Kaitangata, estimează că sunt cam 1000 de locuri de muncă vacante. Marele angajator din zonă este o fabrică de procesare a laptelului.

    Un fermier pe nume Evan Dick susţine iniţiativa autorităţilor şi le oferă ajutor oamenilor care vor să se relocheze în Kaitangata. “Sunt o comunitate de modă veche. Nu ne încuiem casele, ne lăsăm copii să se joace liberi. Avem slujbe, avem case, dar nu avem oameni. Vrem ca acest oraş să devină unul viu din nou, îşi aşteptăm pe oameni cu braţele deschise”, a spus el.

  • Oraşul care are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni

    O localitate mică din Noua Zeelandă are o problemă mai puţin întâlnită….are prea multe locuri de muncă, prea multe case vacante, dar nu are destul de mulţi oameni, scrie The Guardian.

    Aşadar, mica localitate numită Kaitangata, din South Island, a lansat o campanie pentru a atrage noi rezidenţi. Cum încearcă să convingă ca oamenii să vină acolo? Simplu. Oamenii care se hotărăsc să se mute în Kaitangata vor primii o casă şi pământ la un preţ foarte atractiv, 122.000 de lire sterline, scrie The Guardian. Bryan Cadogan, primarul al districtului Clutha din care face parte şi Kaitangata, estimează că sunt cam 1000 de locuri de muncă vacante. Marele angajator din zonă este o fabrică de procesare a laptelului.

    Un fermier pe nume Evan Dick susţine iniţiativa autorităţilor şi le oferă ajutor oamenilor care vor să se relocheze în Kaitangata. “Sunt o comunitate de modă veche. Nu ne încuiem casele, ne lăsăm copii să se joace liberi. Avem slujbe, avem case, dar nu avem oameni. Vrem ca acest oraş să devină unul viu din nou, îşi aşteptăm pe oameni cu braţele deschise”, a spus el.

  • Boala care nu doare, dar te ucide în mai puţin de un an. „E dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoşi, iar peste câteva luni nu mai sunt”

    O boală tăcută, care nu doare, poate fi mortală în mai puţin de un an de la depistare. Şi asta pentru că nu este identificată decât atunci când nu se mai poate face nimic. O treime dintre românii depistaţi cu această afecţiune îşi pierd viaţa în mai puţin de un an.

    „Toate cazurile sunt grave şi dramatice, întrucât depistate tardiv, rata de supravieţuire este foarte mică. Nu doare, nu provoacă stări de rău decât atunci când este avansat, de aceea şansele la viaţă sunt mici. Este dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoşi, pe picioarele lor, iar peste câteva luni nu mai sunt. Este vorba, în general, de oameni tineri, între 35 şi 55 de ani, oameni activi, cu familii”, spune doctorul Lucian Russu.

    Află aici care este boala care nu doare, dar te ucide în mai puţin de un an. „E dramatic să vezi oameni care până ieri erau sănătoşi, iar peste câteva luni nu mai sunt”

     

  • Povestea celor doi industriaşi care au pus bazele unui imperiu auto

    Volvo a fost creată în 1915, ca subsidiară a companiei AB SKF, axată pe producţia de rulmenţi cu bile. Assar Gabrielsson şi-a luat licenţa în economie şi a lucrat ca director de vânzări al companiei de producţie de rulmenţi SKF din Göteborg la începutul anilor 1900. Assar Gabrielsson şi-a întâlnit vechiul prieten Gustaf Larson în Stockholm, în 1924, prilej cu care i-a dezvăluit planurile sale de a lansa un nou autorism.

    Gustaf Larson lucrase pentru SKF în 1917 şi 1918, iar în perioada în care l-a întâlnit pe Gabrielsson era angajat al companiei AB Galgo din Stockholm. Cei doi au făcut o înţelegere în 1924 şi au semnat un contract scris abia un an mai târziu, pe 16 decembrie 1925. În acest contract erau specificate responsabilităţile lui Gustaf în dezvoltarea noului autoturism: aspectele inginereşti ale dezvoltării noii maşini, precum şi conceperea unui plan de investiţii legat de crearea unei noi linii de producţie. Gustaf avea să fie recompensat pentru munca sa doar dacă lucrurile ar fi mers bine, după producţia a cel puţin 100 de maşini; obiectiv care a fost atins înainte de 1 ianuarie 1928.

    Gabrielsson a preluat riscurile economice, iar Gustaf, în cel mai rău caz, ar fi lucrat la dezvoltarea proiectului fără să fie remunerat. Gabrielsson a folosit pentru dezvoltarea proiectului comisioanele suplimentare pe care le-a economisit ca managing director al subsidiarei SKF din Paris (1921-1922). Ideea originală prezentată de Gabrielsson către SKF era începerea unei producţii de autovehicule în scopul dobândirii de avantaje competitive de către SKF. Assar Gabrielsson a dezvoltat aceste idei în perioada în care a lucrat ca managing director al subsidiarei SKF din Paris, dar nu a reuşit să convingă consiliul director al companiei SKF că ideile sale sunt bune şi a decis să construiască o serie de 10 autovehicule din proprii bani.

    Primele 10 autovehicule, modelul ÖV 4, au fost asamblate în Stockholm la AB Galco sub supravegherea lui Gustaf Larson. Assar şi Gustaf au condus chiar ei prima maşină, pe drumuri denivelate, spre sediul SKF din in Göteborg pentru a o arăta consiliului director şi a prezenta planul final de investiţii. AB Volvo a fost înregistrată în 1915 la iniţiativa lui Björn Prytz. Pe 12 august 1926 a fost semnat un contract între SKF şi Assar Gabrielsson, care stipula că toate cele zece maşini prototip, schiţele şi calculele legate de acest proiect ar trebui predate către Volvo AB. În schimb, Assar avea să primească banii pentru investiţiile făcute. Cu alte cuvinte, Assar Gabrielsson şi-a vândut proiectul către AB Volvo. Compania nu a ajuns la profitabilitate în primii ani de funcţionare, iar SKF a făcut investiţii imense pentru a menţine compania pe linia de plutire.

    Spre deosebire de vânzările maşinilor de pasageri, vânzările primelor camioane produse în serie au avut un succes imediat. Compania era totuşi pe punctul de a vinde subsidiara producătoare de maşini în 1929 către Charles Nash, preşedinte al Nash Motors din SUA, dar Prytz şi Gabrielsson au reuşit să convingă consiliul director al firmei să renunţe. La finalul lui 1939, AB Volvo a avut un mic profit pentru prima dată, iar cinci ani mai târziu compania a devenit publică şi şi-a vândut majoritatea acţiunilor. SKF s-a concentrat pe dezvoltarea şi producţia de rulmenţi, activitate păstrată până în prezent, după mai mult de 100 de ani. În 1945 maşina de familie PV444, cu un nou design, a fost lansată şi a avut un succes imediat. Assar Gabrielsson şi-a menţinut funcţia de managing director al AB Volvo până în 1956, când a devenit preşedinte al consiliului director (CEO) al grupului Volvo, funcţie în care a rămas până la moartea sa, în 1962.

  • Fotografiile cu fiica sa de 15 ani care l-au scandalizat pe Cristi Boureanu. Galerie FOTO

    Cristi Boureanu are probleme şi nu-şi mai poate ţine fiica în frâu, pe Ioana, o adolescentă rebelă, în vârstă de 15 ani. cei doi au ajuns, luni seară, la Poliţie, după un scandal în plină stradă. Oamenii legii au intervenit, la sesizarea jandarmilor, căci fata striga ca din gură de şarpe să fie salvată. Boureanu a fost escortat de patru maşini ale Poliţiei, la Secţia 2, pentru declaraţii. Ioana a dat o declaraţie împotriva tatălui ei în faţă poliţiştilor. Ea a spus că o o rupe în bătaie acasă.

    Vezi aici fotografiile cu fiica sa de 15 ani care l-au scandalizat pe Cristi Boureanu. Galerie FOTO

  • Românul din UK care a lucrat cu giganţii Coca-Cola şi HTC: “Românii sunt printre cei mai harnici şi deştepţi din Londra”

    Într-o perioadă în care imigranţii din Marea Britanie sunt tot mai stigmatizaţi, un român îşi pune amprenta asupra industriei de advertising din UK şi spune că românii sunt printre cei mai inteligenţi şi harnici oameni care lucrează în Londra. Mihnea Miculescu a ajuns să aibă, la doar 30 de ani, o experienţă remarcabilă în industria social media, PR şi advertising. Tânărul spune cu mândrie că e “made in Romania” şi are în CV colaborări cu giganţi precum Coca-Cola, CNN, BMW şi HTC.

    Ajuns în Marea Britanie în 2010, Mihnea Miculescu lucrează acum pentru The Tom Sawyer Effect, o firmă de consultanţă specializată din Londra. Aici a avut şansa să colaboreze cu nume grele de pe piaţă, dar şi cu organizaţii non-profit precum Cancer Research UK sau Child.org. Ritmul de lucru din Londra este însă unul “nebunesc”, după cum îl descrie Mihnea într-un interviu publicat de Business Review, însă chiar şi aşa, tânărul e de părere că românii sunt printre cei mai harnici oameni din Londra.

    “Nu cred în generalizări la nivelul unei întregi naţiuni, dar cei mai mulţi dintre românii pe care îi cunosc şi care lucrează în comunicarea de marketing, dar nu numai, aici în Londra, sunt printre cei mai inteligenţi şi harnici oameni cu care te poţi întâlni”, spune Mihnea. Acesta îi sfătuieşte pe românii care urmăresc o carieră în UK, în special în domeniul advertisingului, să fie siguri că se pot acomoda cu ritmul din Londra.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

     

  • Ţara în care angajaţii mor de prea multă muncă

    Decesele cauzate de suprasolicitare la locul de muncă încât sunt atât de frecvente în Japonia încât există şi un cuvând pentru asta.

    Japonezii sunt recunoscuţi pentru obişnuinţa lor de a inventa cuvinte, iar unul dintre acestea este „karoshi”, ceea ce în traducere înseamnă „a muri de la prea multă muncă”. Fenomenul social a fost cunoscut pentru prima dată în 1987, când Minsterul Sănătăţii a înregistrat un şir de decese ale unor directori de rang înalt Acest subiect a ţinut prima pagină a ziarelor multă vreme, unele surse ridicând numărul victimelor până la 10.000 de oameni. 

    Dacă se constată că o moarte este de tip „karoshi”, familia victimei primeşte compensaţii din partea Guvernului de aproximativ 20.000 de dolari pe an şi despăgubiri de la companie de până la 1,6 miliarde de dolari. Iniţial, Guvernul a clasificat câteva sute de cazuri pe an. Asta până în 2015, când s-au înregistrat un număr record de 2.310 persoane, potrivit unui raport al Ministerului Muncii din Japonia. Pe de altă parte, Consiliul Naţional de Apărare pentru Victimele Karoshi consideră că adevăratul număr se ridică la 10.000, aproximativ acelaşi număr de persoane ucise în fiecare an de trafic. 

    La momentul de vârf al economiei, aproape şapte milioane de oameni – în jur de 5% din populaţia ţării al momentul respectiv –  munceau circa 60 de ore pe săptămână. În acelaşi timp, în Marea Britanoe, SUA sau Germania aveau un program de lucru de la nouă la cinci.

    Un exemplu pentru această controversă este cazul lui Kenji Hamada, un fost angajat la o companie de securitate cu sediul la Tokyo, un om muncitor cu un simţ etic dezvoltat. Săptămâna lui obişnuită de muncă era de 15 ore şi o instovitoare navetă de patru ore. Într-o zi a fost găsit prăbuşit peste birou de colegii săi, care au presupus că a adormit. Pentru că nu s-a mai mutat câteva ore, şi-au dat seama într-un final că decedase. Murise în urma unui atac de cord, la 42 de ani. Hamada a murit în 2009, însă primul caz de „karoshi” a fost înregistrat 40 de ani mai devreme, când un tânăr sănătos de 29 de ani  a suferit un accident vascular cerebral după ce a fost forţat să facă ture suplimentare, el lucrând în cadrul celui mai mare ziar naţional. Până la sfârşitul anilor 1980, din ce în ce mai mulţi angajaţi „gulere albe” au murit de suprasolicitare în fiecare an. Atunci „karoshi” a devenit un subiect de interes public de urgenţă, iar Ministerul Muncii a început să publice statistice. 

  • 2016: Anul regizat de Tarantino

    Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino. Titlul pe care l-am dat nu se vrea a fi ironic; acest material, la fel ca majoritatea filmelor regizate de Tarantino, descrie în mai multe segmente transformările profunde prin care trece lumea în prezent şi impactul acestora asupra României.

    Pe Facebook a circulat o glumiţă, cum că 2016 arată ca un film de Tarantino. La o privire de ansamblu, la nivel global, expresia nu mai are niciun iz glumeţ. Alianţe se rup, altele se leagă între superputeri. Atentate, acţiuni teroriste, atacuri sunt subiecte zilnice ale jurnalelor de ştiri. Pretenţii teritoriale învrăjbesc ţări din Marea Chinei, radicalii şi extremiştii găsesc noi adepţi. Întregul glob pare un butoi cu pulbere în jurul căruia gravitează numeroase flăcări.

    Pulp Fiction (Despre Brexit şi mişcările antisistem)

    Mişcările antisistem sunt în creştere, iar liderii politici văzuţi ca „alternative“ beneficiază de tot mai mult suport – de la Donald Trump sau Bernie Sanders în Statele Unite până la Marine Le Pen şi al său Front Naţional în Franţa, Lega Nord în Italia sau Syriza în Grecia; ieşirea surprinzătoare a Marii Britanii din Uniunea Europeană se încadrează perfect în această categorie.

    Care sunt însă cauzele care au dus la aceste sentimente antisistem? Ei bine, cea mai importantă pare a fi inegalitatea.

    „Brexitul este de departe cel mai virulent răspuns la această senzaţie de inegalitate“, comenta recent Michael Hartnett de la Bank of America. Iar această senzaţie se datorează faptului că revenirea economică de după criza din 2008 a fost una care a favorizat anumite segmente ale populaţiei, adaugă el. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă un eşec al politicii regionale şi ar putea reprezenta sfârşitul pentru Regatul Unit, remarcă şi Cristian Pîrvulescu, profesor universitar: „Contrar a ceea ce se spune, Uniunea Europeană şi-a dovedit viabilitatea. Pentru că se vede astăzi că singurul lucru care a ţinut în comun diferitele părţi ale Regatului Unit a fost Uniunea Europeană; nu ştim dacă Regatul Unit va mai exista în forma actuală, după acest referendum.“ Scoţia şi-ar putea declara independenţa, spune Pîrvulescu, un referendum în acest sens având, de această dată, sorţi de izbândă.

    Omul de rând ştie că nivelul său de trai a scăzut, costurile de zi cu zi au crescut, iar şansele unui job bun sunt tot mai mici. El aude că economia merge bine, dar vede o cu totul altă realitate – o diminuare a încrederii şi stagnare a economiei, crede şi Peter Schiff, analist al Euro Pacific Capital. Toate aceste frustrări alimentează practic sentimentele antisistem şi ajută partidele care marşează în această direcţie.

    „Brexitul are mai multe componente – dar câteva sunt fundamentale – legi venite de la Bruxelles pe care nu le înţeleg şi nu le acceptă şi mai ales o chestie nespusă, ideea de a fi conduşi de Franţa sau Germania – cum să accepte ei să fie conduşi de ţara pe care au învins-o în război sau de cea pe care au eliberat-o? Din nou istoria se repetă şi e vorba de cine pe cine“, spune Cătălin Olteanu, director general al firmei de logistică FM România. Chiar dacă nu înţelege neapărat contextul economic actual, omul de pe stradă înţelege că ceva nu este în regulă. Şi chiar dacă partidele antisistem nu câştigă neapărat alegerile, ele duc dezbaterea publică într-o anumită direcţie; în cele din urmă, acest lucru s-ar putea însă să fie benefic.

    Există, evident, mai mulţi factori care au dus la ridicarea acestor mişcări, majoritatea fiind rezultatul indirect al procesului de globalizare. Externalizarea locurilor de muncă, politicile privind refugiaţii şi chiar automatizarea anumitor procese (fapt ce duce la dispariţia unor locuri de muncă) sunt doar câteva exemple în acest sens. Unii analişti consideră însă că principala cauză ar fi politicile monetare adoptate de state, aşa cum este cazul Marii Britanii: „Votul din Anglia ilustrează perfect ineficacitatea politicilor implementate de principalele instituţii financiare ale lumii“, crede Peter Schiff. Relaxarea cantitativă adoptată de băncile centrale din Europa, Statele Unite sau Japonia a dus la creşterea inflaţiei, iar fenomenul în cauză i-a ajutat, aşa cum se întâmplă de obicei, pe acei câţiva care constituie aşa-numita pătură superioară a societăţii.

    Efectul a fost unul previzibil: în vreme ce bursele şi-au revenit iar acţiunile au crescut, oamenii de rând au suportat numeroase măsuri de austeritate; iar acest scurtcircuit a dat un nou suflu mişcărilor antisistem.

  • Criza despre care nu vorbeşte nimeni: Ţara unde populaţia moare de foame şi nu există medicamente sau apă potabilă

    O ţară în faliment unde oamenii suferă din cauza lipsei alimentelor, a medicamentelor, a apei şi a curentul electric. Preţurile se dublează o data la câteva zile, violenţele şi jafurile s-au înmulţit, sunt mari proteste de stradă, iar oameni disperaţi au început să-şi facă singuri ceea ce ei numesc dreptate. Cum şi de ce s-a ajuns la colaps economic şi dezastru umanitar în statul cu cele mai mari rezerve de petrol din lume?

    70 la sută din cei 29 de milioane de venezueleni nu-l mai vor pe Nicolas Maduro ca preşedinte, arată ultimele sondaje de opinie din Venezuela. Oamenii îl consideră, alături de guvernul său socialist, vinovat de dezastrul din ţară, la fel ca şi opoziţia care cere revocarea lui din funcţie prin referendum.

    Pe de altă parte, preşedintele Maduro consideră că vinovaţi de criză ar fi elita business-ului şi forţele de dreapta din ţară, guvernele străine ostile, unele state din OPEC sau seceta din acest an şi a declarat stare de urgenţă pentru a combate războiul economic împotriva Venezuelei, ameninţând că va naţionaliza toate companiile străine, care spune el, sufocă economia.

    Recent, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a declarat zilele de vineri din aprilie şi mai zile libere în încercarea de a economisi electricitate în condiţiile în care seceta prelungită cu care se confruntă ţara împinge nivelul de apă la un prag critic la centralele hidroelectrice, relatează Bloomberg. Potrivit lui Maduro, măsurile vor include solicitarea ca marii consumatori cum ar fi mallurile şi hotelurile să-şi genereze propria electricitate timp de nouă ore pe zi. Industriilor grele din ţară li se va cere să-şi scadă consumul cu 20%. Nu este clar deocamdată dacă noua săptămână de patru zile lucrătoare va fi valabilă numai pentru angajaţii sectorului public sau şi pentru cei din sectorul privat. „Acest plan pentru 60 de zile va permite ţării să treacă de cea mai dificilă perioadă, cu cele mai mari riscuri”, a declarat Maduro. „Cer familiilor, tinerilor, să se alăture planului cu disciplină, conştiinţă pentru a face faţă acestei situaţii extreme” generate de secetă.

    Cândva una dintre cele mai bogate şi mai sigure din America Latină, acum Venezuela stă cel mai prost din lume în privinţa creşterii economice, la fel şi la inflaţie, şi are a noua cea mai mare rată a şomajului. Are a doua cea mai mare rată a criminalităţii din lume, mortalitatea infantilă în spitalele publice care a crescut de 100 de ori în ultimii patru ani, o parte din angajatii statului lucrează doar câte doua zile pe săptămâna, pentru ca nu exista bani pentru salarii, iar şcolile funcţioneaza după un orar redus. În plus, moneda ţării, bolivarul venezuelean, a pierdut 99% din valoare de la începutul anului 2012. Este tabloul complet al colapsului social şi economic reflectat şi de ultimului raport al Fondului Monetar Internaţional.

    Scăderea masivă a preţului barilului de petrol face tot mai mulţi investitori să mizeze pe intrarea în default a Venezuelei, având în vedere datoria colosala de 120 de miliarde de dolair pe care o are de achitat. Aceasta ar adânci şi mai tare lupta pentru rezerva de petrol a ţării şi va avea un impact major asupra crizei economice şi politice, scrie Wall Street Journal.

    Venezuela se confruntă cu cea mai mare cădere economică de la obţinerea independenţei faţă de Spania. Cu toate acestea, guvernul a reuşit să plătească la timp fiecare tranşă din datoria externă. Cel puţin până acum.
     

  • FOCUS 9/11: Cetăţenii americani de origine română care au pierit în urma atacului din 11 septembrie

    Cel mai mare atac terorist din Statele Unite, comis în urmă cu 15 ani, s-a soldat cu moartea a aproximativ 3.000 de oameni, printre ei numărându-se şi cinci cetăţeni americani de origine română: Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan, Joshua Poptean şi Ana Fosteris.

    Eugen Gabriel Lazar s-a născut în anul 1974 şi a emigrat în New York în anul 1985, împreună cu familia sa, din cauza opresiunilor regimului comunist din România acelei perioade. Copil curios, elev şi student merituos, acesta a absolvit Summa Cum Laude Universitatea Coper Union din statul New York, obţinând titlul de inginer. El era angajat ca programator al firmei de software eSpeed, ce avea sediul într-unul din Turnurile Gemene.

    În momentul atacului, Eugen se afla în biroul său de la etajul 103 şi astepta un răspuns prin e-mail din partea iubitei sale, Siu.

    Potrivit caracterizării realizate de cotidianul The New York Times, Eugen a fost o persoană curioasă. ”Mereu îşi punea întrebarea cum funcţionează lucrurile, era în mod continuu în căutarea cunoaşterii”, spune Siu, prietena sa, designer grafic, pe care o cunoscuse cu ani în urmă, în timpul unei excursii cu cortul în munţii Catskills.

    Era fascinat de muzică şi de felul în care aceasta este percepută de către oameni. Bucătar şi brutar priceput, obişnuia să gătească mereu clătite împreună cu Siu. În ultimul weekend petrecut împreună, cei doi au fost la o cină la restaurantul lor preferat din cartierul Soho.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro