Tag: TV

  • Sorin Alexandrescu a făcut plângere penală pentru denunţ calomnios în cazul lui Ioan Bendei

     Avocatul lui Sorin Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că directorul general al Antena TV Group a depus luni o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5, în care îl acuză pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei de “denunţ calomnios simplu, dar şi cu consecinţe deosebit de grave”.

    Mateuţ a precizat că argumentele plângerii penale formulate de Sorin Alexandrescu sunt acelea că Ioan Bendei, martor denunţător în dosarul în care directorul general al Antena TV Group este acuzat de şantaj, ar fi folosit “date eronate şi mincinoase” în denunţul său, fapte dovedite inclusiv de acte ale procurorilor sau ale instanţei.

    Avocatul a mai spus că rezoluţia de începere a urmăririi penale din 19 aprilie emisă pe numele lui Sorin Alexandrescu în baza denunţului făcut de Bendei la aceeaşi dată ar fi fost infirmată de către un procuror ierarhic superior din DNA în 10 mai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple dezvoltă o tehnologie prin care telespectatorii vor putea “sări” peste publicitate

     Conducerea Apple a discutat cu cel puţin doi operatori de reţele TV şi canale de cablu şi cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa televiziunii cu abonament din SUA, au afirmat sursele citate de Bloomberg.

    Una dintre soluţiile oferite de Apple difuzorilor de programe este despăgubirea acestora, de către companie, pentru venitul pierdut atunci când utilizatorii sar peste reclame.

    Compania vrea să dezvolte sistemul Apple TV prin servicii care să extindă baza de potenţiali clienţi. Sistemul a fost cumpărat de 13 milioane de clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UPC pune presiune pe RCS&RDS şi Romtelecom cu o ofertă IPTV care include 200 de posturi TV, dintre care două 3D

    UPC România, al doilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV, va pune presiune pe rivalii RCS&RDS şi Romtelecom cu propria platformă de televiziune prin internet (IPTV) care va include 200 de posturi TV, dintre care unele vor fi în format 3D, potrivit unor documente depuse de companie la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
     
    Concret, UPC România a solicitat CNA eliberarea unui aviz de retransmisie pentru o reţea de comunicaţii electronice IPTV (Inter­net Protocol Television). În acest sens, UPC deţine un certificat de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) din data de 30 ianuarie 2013, potrivit documentelor depuse la CNA, obţinute de agenţia Mediafax.
     
    UPC vrea să asigure retransmisia în Ro­mâ­nia prin intermediul IPTV a unui nu­măr de 200 de televiziuni, dintre care 20 sunt High Definition (HD) şi două sunt 3D (High TV 3D şi Penthouse 3D).
     
    Între televiziunile pe care UPC vrea să le retransmită prin intermediul reţelei sale IPTV se numără cele operate de Pro TV S.A., cele operate de Societatea Română de Tele­vi­ziu­ne (inclusiv TVR HD), televiziuni ale Antena TV Group, dar şi alte televiziuni româneşti, precum B1 TV, Favorit TV, Kanal D, Kiss TV, Look TV, Money Chan­nel, Neptun TV, Prima TV, Realitatea TV, România TV, Tra­vel Mix, Trinitas TV şi UTV.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate:  Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • Televiziunea trece de la analog la digital. Ce înseamnă pentru PIB?

    Liviu Nistoran, CEO al Evolio, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de tablete din România, este de părere că televiziunea digitală terestră, care de cinci ani “a stat prin diverse sertare ale ministerelor”, poate să aducă României o creştere de 0,5% la PIB. “Avem o mină de aur pe care nimeni nu a exploatat-o. Proiectul pentru tranziţia la televiziunea digitală terestră a stat în ultimii cinci ani prin sertarele diverselor ministere şi nu s-a făcut nimic din neglijenţă, cred. Acesta ar fi unul dintre trendurile următorilor ani. La fel şi sistemele de interacţiune ale omului cu aceste device-uri”, a spus Liviu Nistoran în cadrul evenimentului “Cei mai mari jucători din economie”, organizat de ZF.

    Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementare a serviciilor multimedia digitale la nivel naţional a fost aprobată în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului prin hotărâre.

    Proiectul se va desfăşura până la data de 17 iunie 2015, conform obligaţiilor asumate de Guvern faţă de Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii. Această dată este obligatorie, deoarece transmisiile terestre analogice nu vor mai fi protejate de ţările vecine, care au implementat sau sunt în curs de implementare a serviciilor digitale.

    Ministrul societăţii informaţionale, Dan Nica, iniţiatorul strategiei, a arătat că aprobarea documentului creează premise ca, până la sfârşitul anului, în România să funcţioneze o reţea de televiziune digitală, cel mai probabil gestionată de Societatea Română de Televiziune, pe structura TVR 2. “Dacă apar investitori interesaţi de acest domeniu, există posibilitatea ca Guvernul să organizeze o licitaţie de alocare a multiplexoarelor naţionale”, a spus ministrul. El a arătat că televiziunea digitală permite recepţionarea semnalului TV în sistem “free-to-air”.

  • CNA vrea să atragă fonduri europene pentru a monitoriza posturile TV şi radio

    Astfel, în şedinţa de joi, CNA “a aprobat proiectul cu titlul «Optimizarea şi integrarea activităţilor de monitorizare, de control şi de licenţiere la nivel naţional, regional şi local, pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite cetăţeanului» spre a fi propus pentru finanţare din fonduri nerambursabile în cadrul Axei prioritare 3 – «Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele public şi privat», Domeniul major de investiţie 3.2 «Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice», Operaţiunea 3.2.1 apel 5 «Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar»”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange atacă piaţa TV satelit cu preţuri pornind de la 5 euro. Abonaţii la telefonie au reducere de până la 30%

    Orange, numărul unu pe piaţa locală de telefonie mobilă, va începe să vândă oficial de miercuri servicii de televiziune prin satelit, care sunt disponibile la tarife care variază între 5 şi 12 euro pe lună, în funcţie de numărul de posturi TV incluse, au declarat oficiali ai companiei în cadrul unei conferinţe de presă.

    Serviciile TV pot fi contractate de orice utilizator din România, indiferent dacă este sau nu client al serviciilor de comunicaţii ale Orange, a precizat Julien Ducarroz, directorul comercial al companiei. Pe de altă parte abonaţii existenţi la Orange vor primi o reducere de 20% a tarifului dacă au un sim de telefonie mobilă la Orange, şi de 30% dacă au două sau mai multe simuri de telefonie mobilă (cu abonament). Pachetele TV nu sunt oferite cu reducere clienţilor prepay ai Orange.

    Primul pachet disponibil – denumit Local HD – cu un tarif de 5 euro (TVA inclus) pe lună, include 36 de posturi TV – toate româneşti, dintre care 6 sunt în format HD. Al doilea pachet – World HD – include 65 de posturi TV, dintre care 19 în format HD, şi are un cost de 8 euro pe lună. Al treilea pachet – Universe HD – include 95 de posturi TV, dintre care 37 în format HD – cu un cost de 12 euro pe lună.


    Pentru abonaţii Orange la telefonie mobilă cu un singur sim pachetele TV costă 4 euro, 6,4 euro, sau 9,6 euro. Abonaţii Orange cu două simuri sau mai multe vor plăti pentru pachetele TV 3,5 euro, 5,6 euro sau 8,4 euro.

    În mod suplimentar, clienţii pot achiziţiona cu 2,5 euro pe lună opţiunea SuperNights HD, care include 5 posturi TV cu conţinut pentru adulţi, toate în format HD. Pachetul SuperNights HD nu este oferit la preţ redus pentru abonaţii Orange.

    Abonamentele pot fi încheiate pe o perioadă de 12 luni sau 24 de luni.

    Instalarea serviciului costă 20 de euro, iar clienţii trebuie să achite şi o taxă de activare de 20 de euro. Oficialii Orange au precizat însă că abonaţii la serviciile de telefonie mobilă ale companiei care semnează pe doi ani şi pentru un pachet de TV nu plătesc taxele de 40 de euro pentru instalarea şi activarea serviciului.

    Taxa de închiriere pentru antena de satelit, receiverul HD şi cardul TV (care se introduce în receiver pentru activarea serviciului) este de trei euro pe lună. Clienţii care vor să folosească Orange TV pe două televizoare trebuie să închirieze un al doilea receiver şi să achite o taxă suplimentară de activare de 10 euro. Taxa de închiriere pentru al doilea receiver HD este de 2,5 euro pe lună.

    Serviciul TV al Orange este disponibil şi via internet, de pe computere, prin pagina web tv.orange.ro, indiferent de furnizorul de servicii de date. Orange precizează că nu toate posturile TV disponibile via satelit sunt accesibile şi prin platforma internet.

    În câteva luni, mai exact în septembrie, compania va lansa şi aplicaţii dedicate pentru smartphone-uri şi tablete Apple şi Google Android pentru a le oferi clienţilor acces la posturile TV.

    Receiverul (set top box-ul) este produs de compania Samsung iar furnizorul de servicii de satelit este SES Astra. Satelitul Astra acoperă întreg teritoriul României, potrivit datelor prezentate de Orange.

    Orange devine al cincilea jucător de pe piaţa locală de televiziune prin satelit, serviciu cu circa 2,2 milioane de abonaţi la finele anului trecut. Cei mai mari jucători de pe piaţă sunt RCS&RDS şi Romtelecom, urmaţi de UPC. Al patrulea jucător este Free Sat, o companie cu un model de business diferit, care oferă servicii 12 luni în schimbul unei singure plăţi anuale, de 99 de lei.

  • Din culisele industriei de publicitate

    Totuşi, online-ul şi digitalul nu scot din joc mediile tradiţionale de publicitate, precum TV-ul, a reieşit din discuţiile cu reprezentanţi ai celor mai mari jucători din industria mondială, prezenţi la ICEEfest, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate internetului din Europa de Est, desfăşurat pe 6 şi 7 iunie la Bucureşti. “TV-ul este în continuare extrem de puternic, nu cred că întrebarea este dacă va supravieţui TV-ul şi va rămâne online-ul”, a spus Kimon Zorbas, CEO al organizaţiei IAB Europe.

    “Ponderea TV-ului în mixul de bugete de publicitate depinde foarte mult de la brand la brand. Dacă ai un target mai tânăr, procentul alocat online-ului este un pic mai mare pentru că publicul e mai mult în online decât la TV”, a spus şi Laurenţiu Dumitrescu, managing partner al companiei Digital Star. El a adăugat că evoluţia industriei este direct legată de starea economiei, de veniturile utilizatorilor şi de apetitul lor pentru achiziţii.

    Ponderea tot mai mare a online-ului pe piaţa locală este stimulată şi de evoluţia vânzărilor de smartphone-uri, tablete şi conexiuni la internet, au spus participanţii la ICEEfest. Gradul de penetrare a telefoanelor inteligente în România a atins 17%, comparativ cu 63% la nivelul Europei, a declarat vicepreşedintele şi şeful Display Solutions EMEA al Yahoo!, Nick Hugh, în condiţiile în care compania numără două milioane de utilizatori de telefoane inteligente pe plan local, care alocă peste 12 ore pe săptămână pentru utilizarea serviciilor companiei adresate platformelor mobile.

    În acest context, orice companie sau brand trebuie să gândească digital atunci când creionează strategia de marketing, susţine Geoffrey Hantson, executive creative director la Duval Guillaume Modem.

    Peste 1.550 de oameni din zece ţări est-europene au participat la ICEEfest. Numărul total de participanţi s-a ridicat însă la 1.800, întrucât alte câteva sute de oameni au vizitat gratuit expoziţia amenajată cu ocazia evenimentului, “Oraşul Digital” oferită de Orange, locul de joacă amenajat de Kinect şi Microsoft în colaborare cu LG sau expoziţia Windows 8. Pe cele trei scene ale evenimentului organizat de Thinkdigital au urcat în total 90 de vorbitori şi invitaţi speciali în paneluri de discuţie, reprezentanţi ai unui număr de peste 50 de companii din regiune şi din lume.

  • Orange anunţă decizia care vizează milioane de clienţi din România

    Principalele ţări vizate sunt România şi Belgia, unde compania vrea să poată lansa pachete complete fără să fie necesare achiziţii scumpe.

    Pe plan local, întrebarea se pune însă dacă Orange are într-adevăr mai multe opţiuni sau compania nu are altă variantă decât să încerce din nou o colaborare cu compania de cablu UPC, la fel ca în perioada 2008-2009, sperând însă că de această dată parteneriatul va fi un succes, în condiţiile în care şi aşteptările clienţilor şi piaţa s-au schimbat.

    Orange va transmite prin intermediul platformei 99 de posturi, din care 29 în format HD, conform documentelor depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului, din care reiese că operatorul estimează un număr mic de abonaţi, de aproximativ 50.000. Piaţa de servicii TV numără şase milioane
    de abonaţi şi se ridică la circa 370 de milioane de euro pe an.

  • Orange vrea acorduri cu firme de cablu în România pentru a oferi pachete de servicii-TV şi Internet

     Grupul francez a luat ca model relaţia dintre operatorul de telefonie Verizon Wireless şi compania de cablu Comcast în SUA, care le permite acestora să-şi vândă reciproc serviciile păstrându-şi brandurile, a spus Girard, citat de Bloomberg.

    France Telecom caută modalităţi de a se extinde pe segmentul tot mai atractiv al pachetelor de servicii – strategie pe care o adoptă şi rivalii din Europa – fără să facă achiziţii scumpe, a afirmat oficialul.

    România şi Belgia, unde France Telecom oferă doar servicii de telefonie mobilă, sunt principalii candidaţi pentru acest tip de relaţie, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REFERATUL DNA cu propunerea de arestare a lui Alexandrescu – O femeie îi spune şefului Antena TV Group: “Acum mi-a dat şi mie tata grija aia”

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, vineri, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti arestarea preventivă a lui George Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, urmărit penal pentru şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei.

    În referatul cu propunerea de arestare a lui Sorin Alexandrescu, procurorii DNA arată că acesta a constrâns în mod repetat “administratorul unei societăţi comerciale” că va da în vileag fapte compromiţătoare, care ar putea să îi afecteze afecta viaţa personală şi cariera profesională.

    Sorin George Alexandrescu a fost denunţat la DNA şi s-au emis autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale ale acestuia cu administratorul RCS&RDS, dar şi cu alte persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro