Tag: telefoane

  • 10 super telefoane ce vor fi lansate in acest an – GALERIE FOTO

    Cu 4G in mijlocul atentiei si cu produse hardware si software
    din ce in ce mai bune ar trebui sa fim atenti la ceea ce urmeaza a
    fi lansat in urmatoarele luni, inainte de a lua o decizie, scrie
    Pcmag.com.
    Asadar, printre telefoaneler ce urmeaza a fi lansate in urmatoarele
    luni se afla Sony Ericsson Xperia Arc, HTC Thunderbolt si Motorola
    Atrix. In plus, cel mai asteptat terminal din acest an este noul
    iPhone al Apple.


    Nu se stie inca nimic concret despre el, nici macar daca se va
    numi iPhone5, iPhone 4G sau altfel. Insa analistii de pe piata sunt
    aproape siguri ca va fi lansat in iunie sau iulie, motivul fiind ca
    de cativa ani incoace, Apple lanseaza cate un telefon in fiecare
    vara.

    Sursa: pcmag.com

  • 10 milioane de Samsung Galaxy S vandute in jumatate de an – VIDEO

    “Modelul Galaxy S reprezinta rezultatul a 22 de ani de traditie
    a companiei in industria telefoanelor mobile, realizarea
    conceptului nostru de ‘Smart Life’, a dorintei noastre de a face
    viata utiizatorilor mai usoara si mai interesanta, cu ajutorul unor
    tehnologii integrate”, a spus JK Shin, presedinte si director al
    diviziei de comunicatii mobile in cadrul Samsung Electronics.


    Prezentat la evenimentul CTIA Las Vegas in luna martie 2010,
    modelul Galaxy S, cu sistem de operare Android incorporeaza un
    ecran Super AMOLED de 4 inci si un procesor de aplicatii de 1 GHz
    care permite rularea unor imagini video HD de foarte buna
    calitate.

  • In cinci ani convorbirile pe telefonul mobil se vor purta prin holograme

    Predicţiile fac parte din tradiţia anuala a grupului american,
    cel mai mare furnizor de servicii pentru computere. IBM isi
    consulta la sfarsit de an cei 3.000 de cercetatori pentru a
    identifica cinci idei cu cele mai mari sanse de a deveni realitate
    in urmatorii cinci ani.Convorbirile holografice proiectate de
    telefonul mobil conduc topul anul acesta.

    Cititi mai multe pe www.medifax.ro

  • Care sunt cele mai cautate telefoane

    Oamenii sunt atrasi de telefoanele inteligente, scoase la oferta
    de operatori la pachet cu abonamente de voce si internet.
    Pe primul loc in preferintele clientilor se situeaza Nokia C3. In
    top sunt si Samsung Galaxy S sau iPhone 4.

    Contrar asteptarilor, romanii nu sunt interesati de telefoane
    ieftine, ci aleg ultimele modele lansate.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Istoria telefoniei mobile din Romania

    “Timp de cateva zile au fost cozi interminabile in fata Salii
    Palatului, cum nu se mai vazusera de ani de zile”, isi aminteste
    Raluca Milin, unul dintre primii angajati in Romania ai actualului
    operator de telefonie mobila Vodafone. Se intampla in 1997, la 15
    aprilie mai exact, la lansarea serviciului Connex, primul intr-o
    tara care stia despre telefoanele GSM doar din auzite.

    Lesne de inteles asadar cum s-a declansat atunci frenezia in
    randul celor dornici sa se numere printre primii posesori ai unui
    telefon mobil. Cu un an in urma, doua companii intrau fiecare in
    posesia unei licente pentru telecomunicatii in sistem GSM scoase la
    licitatie de Ministerul Comunicatiilor si se inhamau la investitii
    considerabile intr-o afacere careia nu foarte multi ii dadeau sanse
    de reusita. Una dintre ele a fost Mobifon, operatorul canadian din
    spatele brandului Connex, care a lansat serviciul de telefonie
    mobila in aprilie 1997. Cealalta, Mobil Rom, prin brandul Dialog,
    avea sa lanseze serviciile comerciale de telefonie mobila doua luni
    mai tarziu, in iunie, intr-o retea prin care numai cateva orase din
    tara aveau acces.



    “Nici macar nu existau concret oferte comerciale. Era doar
    conceptul de serviciu de telefonie mobila si bineinteles ca
    abonamentele n-au fost deloc ieftine”, spune Raluca Milin, care la
    vremea respectiva facea parte din echipa ce a coordonat campania de
    marketing din spatele Connex. Pe atunci, operatorul nu avea filiale
    in alte tari europene care sa fie luate drept model, ci doar in
    China, insa bugetele previzionate initial pentru campanie s-au
    dovedit a fi mult subdimensionate. “La acel moment, telefonia
    mobila nu era chiar pentru oricine, iar in cele cateva luni de
    prezenta pe piata inaintea competitiei, Connex a atras crema
    clientilor dispusi sa-si cumpere telefon”, continua Milin,
    justificand astfel si petrecerile VIP organizate la Casa Poporului,
    la care participau doar oamenii de afaceri si formatorii de opinie,
    care au asigurat operatorului multe dintre contractele bune cu
    companii ce ii sunt si astazi clienti.

    Niciunul dintre cei doi operatori nu si-a imaginat insa la
    momentul lansarii cat de fulminanta va fi cresterea industriei de
    telefonie mobila. De altfel, cifrele obtinute la sfarsitul anului
    respectiv i-au luat prin surprindere nu doar pe operatorii si pe
    investitorii din spatele acestora, ci si pe pesimistii care se
    grabisera sa declare telefonia mobila o afacere fara prea mult
    potential, intr-una dintre putinele tari care inca nu ofereau
    servicii de telefonie mobila GSM.

    Connex a incheiat anul 1997 cu 112.000 de abonati si venituri de
    36,5 milioane de euro, iar Dialog a inregistrat venituri de aproape
    25 de milioane de euro si a depasit pragul de 100.000 de clienti,
    in conditiile in care la lansarea serviciului cifra estimata era de
    zece ori mai mica. Cu toate acestea, optimismul investitorilor a
    ramas moderat. Jean Baptiste de Boissiere, presedintele France
    Telecom (actionarul majoritar al Mobil Rom) de la acel moment,
    estima ca numarul abonatilor de telefonie mobila din Romania ar
    putea ajunge la un milion pana in 2005. Momentul a venit insa mult
    mai repede, in a doua jumatate a anului 2000.

    Intre timp, in 1998 numarul clientilor a urcat pana la 325.000
    pentru Connex si 308.000 pentru Dialog, iar in anul urmator, cei
    doi operatori si-au dublat baza de clienti pana la 702.000,
    respectiv 622.000. “Pe vremea aia doar oamenii cu bani aveau
    telefon mobil”, spune Bogdan P., unul dintre angajatii Mobifon din
    1997, despre primii clienti. Acestia erau in general dintre cei ce
    aveau nevoie de telefon mobil si ar fi vrut sa foloseasca asemenea
    servicii, dar au amanat din cauza problemelor de care se lovea
    telefonia mobila analogica, disponibila pe piata inca de la
    inceputul anilor ’90 prin Telefonica, la preturi mai mari decat
    pentru GSM.

    “Majoritatea utilizatorilor din perioada de inceput era formata
    din cei ce foloseau telefoanele oferite anterior de Telefonica,
    persoane cu un venit lunar minim de 700-1.000 de dolari, adica
    oamenii de afaceri, angajatii companiilor prospere si unele
    VIP-uri”, apreciaza Laurentiu Stan, actualul director general al
    Euroweb Romania, care a lucrat pe vremuri la Dialog, in
    departamentul responsabil de clientii de business.


    Cu toate ca serviciile Connex si Dialog propuneau costuri mai
    reduse decat cele ale Telefonica, facturile clientilor in primii
    doi ani ajungeau in multe cazuri de ordinul sutelor de dolari, in
    conditiile in care salariul mediu net se situa undeva in jurul a
    100 de dolari. Cat priveste companiile, nu prea existau pe atunci
    preocupari de a promova folosirea profesionala a mobilului, iar
    angajatii dadeau telefoane personale de pe mobilul de serviciu.
    “Poate si din acest motiv se explica factura lunara de 5.000 de
    dolari pe care ajungea sa o plateasca o companie cu 50 de angajati
    si in jur de 20 de abonamente mobile”, mai spune Stan.

  • Mirajul internetului mobil

    “Ajung sa consum mai mult de jumatate din traficul de internet
    pe mobil, pentru ca accesez site-urile in versiunea obisnuita, asa
    cum apar si pe calculator”, se plange Cristina Toma, o tanara
    arhitecta in varsta de 27 de ani care are internet pe telefonul
    mobil de aproape doi ani. Plateste aproximativ patru euro pe luna
    pentru 250 MB de trafic si, desi e-mailul si socializarea sunt
    destul de sus pe lista activitatilor online pe mobil, internetul pe
    telefon este pentru Cristina esential mai ales in activitatea ei,
    atunci cand este pe teren si are nevoie de varii informatii
    ajutatoare pentru proiectele de care se ocupa. “Si n-ar fi doar
    atat, dar daca am nevoie de o adresa sau pur si simplu caut o
    cafenea unde sa ies cu prietenele, dau aproape invariabil peste
    site-uri aglomerate, cu multe poze, care se incarca greu si care
    consuma.”


    Principala problema pentru Cristina si, asemenea ei, pentru
    majoritatea utilizatorilor de internet mobil este lipsa site-urilor
    special adaptate pentru ecranul de mici dimensiuni al telefonului
    mobil, care sa afiseze informatia intr-un mod mai compact si mai
    lesne de citit, dincolo de optimizarea pe care o fac anumite
    browsere de acces la internet, precum Opera Mini. Daca in lume
    numarul paginilor de internet optimizate pentru internetul mobil a
    depasit anul acesta trei milioane, “in Romania n-am reusit sa
    identificam nici macar 100, majoritatea de divertisment sau de
    stiri”, spune Dan Virtopeanu, directorul general al Voxline
    Communications, companie ce lucreaza in prezent la un director unde
    sa fie inregistrate toate site-urile romanesti importante care au
    si o versiune pentru mobil.



    Practic, online-ul pe mobil este astazi cam in acelasi stadiu in
    care era internetul traditional la sfarsitul anilor ’90, cand a
    fost nevoie de doi ani ca numarul paginilor web sa sara de la
    150.000 la peste doua milioane, potrivit unui studiu realizat
    recent de dotMobi, compania din spatele initiativei de popularizare
    a domeniilor de internet .mobi, speciale pentru telefoane. In zona
    mobila, in doi ani a fost facut un pas chiar mai mare, de la
    150.000 de versiuni mobile in 2008 la cifra actuala de trei
    milioane, semn ca potentialul de crestere este totusi mai ridicat
    decat in cazul internetului traditional.

    Degeaba insa, daca in Romania acest progres se intampla greoi,
    iar discrepanta dintre tendintele internationale si cele locale
    continua sa fie foarte mare. Din punctul de vedere tehnic,
    lucrurile au fost deja puse la punct; operatorii de telefonie
    mobila pun la dispozitia utilizatorilor de mai multa vreme
    serviciile necesare, la preturi care in ultimii ani n-au facut
    decat sa se reduca. Mai mult, prin strategia si ofertele din piata
    se vede cu ochiul liber ca internetul mobil este unul dintre
    elementele cheie pe care operatorii mizeaza pentru a creste in
    urmatorii ani pe o piata telecom ce s-a contractat de la 4,6
    miliarde de euro in 2008 la 4 miliarde de euro anul trecut. Cel mai
    afectat a fost tocmai segmentul comunicatiilor mobile, pe fondul
    reducerilor de cheltuieli de aproape jumatate de miliard de euro
    facute de consumatori in perioada de criza.

    Fiecare dintre furnizorii de servicii de telefonie si internet
    mobil contribuie la promovarea versiunilor mobile ale site-urilor
    romanesti, prin intermediul portalurilor proprii, de genul celui al
    Orange, Vodafone Live sau al web’n’walk lansat de Cosmote.
    “Aplicatiile personalizabile din web’n’walk ofera informatii pe
    scurt din principalele site-uri mobile din Romania si
    redirectioneaza apoi consumatorii direct catre acestea”, da un
    exemplu Gabriel Ionita, senior managerul responsabil cu dezvoltarea
    produselor si serviciilor la Cosmote. Vodafone Romania a dezvoltat
    chiar un serviciu in vederea publicitatii pe mobil, AdPlus, prin
    care site-urile de mobil sa poata afisa mesaje comerciale, util in
    special publicatiilor cu versiuni speciale pentru telefoane.


    “Site-urile de stiri stau cel mai bine la capitolul prezenta pe
    mobil”, apreciaza Orlando Nicoara, directorul executiv al Apropo
    Media, divizia de online a grupului MediaPro. In rest, “site-uri
    adaptate pentru ecranul telefonului mobil sunt in continuare foarte
    putine, iar eforturile facute pentru dezvoltarea nisei nu prea au
    avut rezultat”, adauga si Virtopeanu, fara a lua in calcul si
    versiunile mobile mai numeroase ale blogurilor.

  • Acer a lansat un nou smartphone

    In plus, dispozitivul ruleaza pe sistemul de operare al Google,
    Android 2.2 Froyo, are procesor Snapdragon de 1 Ghz, o camera foto
    de 8 MP pe spate si una frontala de 2MP, potrivit afterdawn.com. De
    asemenea, smartphone-ul Acer are conexiune WiFi si suport HSDPA de
    14.4Mbps.

  • Schimba-ti mobilul printr-unul din programele “Rabla pentru telefoane”! Vezi cati bani iei pe el!

    Sunt magazine care nu accepta la cumparare decat un anumit tip
    de telefoane mobile, printre care Nokia ocupa, bineinteles, un loc
    de frunte, si mai sunt operatori care iti cumpara telefonul chiar
    daca are defecte sau grave probleme de functionare!

    Vezi unde poti sa-ti schimbi telefonul vechi cu
    unul nou
    pe www.incont.ro!

  • Lansarea Windows Phone 7 a adus numai 40.000 telefoane vandute

    Una din explicatiile gasite de analisti, arunca esecul
    inregistrat de Microsoft pe seama inundarii pietei cu dispozitive
    handset, ce au ingradit optiunile utilizatorilor. Mircrosoft a avut
    la dispozitie in ziua lansarii un repertoriu de noua terminale cu
    Windows Phone 7, dintre care numai patru au fost lansate si de
    operatorii de telefonie mobila, iar disponibilitatea limitata a
    afectat si mai mult vanzarile.

    Cititi mai multe pe www.go4it.ro

  • Care este cel mai tare smartphone posibil

    Bazat pe tehnologia Android, Galaxy S GT 19000 are un ecran de 4
    inch (10,16 cm) si un procesor pentru aplicatii de 1 GHz care
    permite stocarea si vizualizarea de fisiere video in format HD. Cu
    o camera foto de 5 megapixeli incorporata poti filma in format HD,
    iar memoria iti permite sa stochezi fisiere de 8 sau 16 GB.

    De asemenea, poti folosi telefonul drept rama de imagini digitale,
    ceas, calendar si player multimedia. Galaxy poate fi transformat si
    intr-o mini masina de scris de ultima generatie, functiile
    incorporate oferind rapiditate in scriere si posibilitatea de a
    vizualiza si edita documente Microsoft Office 2007.


    Cititi mai multe
    pe www.incont.ro