Tag: sport

  • Chiar dacă românii fac mai puţin sport decât majoritatea europenilor, piaţa de fitness s-a dublat în ultimii 3 ani

    Plusuri anuale de 20-25% este ritmul de creştere pe care îl evaluează World Class pentru întreaga piaţă, referindu-se la segmentul de servicii fitness. Aşteptările continuă curba de creştere abruptă din ultimii ani: din 2012 până în 2015, piaţa s-a dublat. Şi pe baza acestor aşteptări şi-a construit şi planul de atac asupra pieţei, mărind reţeaua anul acesta cu 13 cluburi. Cu o cotă de piaţă pe care o estimează la 30%, World Class România va încheia 2016 cu un plus de 45% faţă de rezultatele de anul trecut şi mizează tot pe extindere.

    Dacă în urmă cu câţiva ani un abonament la un centru de fitness era încadrat în plaja de servicii premium din pachetele salariale, un apetit tot mai mare au acum şi clienţii cu venituri medii.

    Veniturile mai mari sunt unul dintre principalele motoare de creştere ale afacerilor cu servicii de fitness, iar interesul sporit pentru sport se regăseşte în rândul tot mai multor români, din toate categoriile de vârstă, declară Irina Roşu, partner, executive director şi CFO al World Class România. Cu toate acestea, doar 4-5% dintre români sunt adepţi ai practicării fitnessului; spre comparaţie, interesul pentru sălile de profil este mai mare în alte ţări: 10% în Spania, 12-13% în ţările din vestul Europei sau 15-20% în ţările scandinave. În România valoarea pieţei de fitness per capita a crescut în ultimii ani, de la 5,1 euro în 2012 la 11 euro în 2015. Cu toate acestea, însă, pe o piaţă estimată la 223 de milioane de euro în 2015, aproape două treimi (61%) din populaţie nu practică sport, iar 18% fac mişcare foarte rar. „Piaţa de fitness din România creşte, în medie, cu 25% anual, chiar dacă tot acelaşi procentaj rămâne nefiscalizat, constituind piaţa gri. Numărul centrelor de sport este în creştere, chiar dacă doar 6% din totalul populaţiei practică sport. Suntem la coada Europei, un procentaj mai scăzut fiind înregistrat de Cehia şi Polonia, ambele cu 5%, şi respectiv Bulgaria, cu doar 2%”, spune Andrei Creţu, cofondator al Benefit Seven şi deţinătorul 7card – concept de carduri unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness.

    Reprezentanta World Class are însă aşteptări optimiste pentru viitor, referindu-se la un ritm de creştere a pieţei cu circa 20-25% pe an; iar în această ecuaţie World Class ar deţine un rol crucial, conform spuselor sale, deoarece reţeaua deţine circa 30% cotă de piaţă (conform estimărilor interne ale companiei) şi se aşteaptă la o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro până la sfârşitul acestui an. Reţeaua operează 31 de centre de fitness la nivel naţional, în cadrul cărora circa 45.000 de membri au acces la aproximativ 60.000 de şedinţe derulate anual pentru adulţi şi copii; compania are 425 de antrenori certificaţi internaţional. Divizia locală a operatorului de fitness deţine 20 de centre în Bucureşti, trei în Cluj-Napoca şi câte unul în Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Iaşi, Bacău, Cluj şi Otopeni.

    În prima parte a anului, grupul a achiziţionat competitorul principal, Club Sport Fitness Moving, ce a adus în portofoliu nouă cluburi cu acoperire în toată ţara: Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Iaşi, Bacău şi Cluj. A urmat dezvoltarea organică a trei noi cluburi: două în Bucureşti (World Class Militari, World Class ParkLake) şi un club în Constanţa. „Acestea, împreună cu modernizările din alte nouă cluburi ale reţelei de centre de fitness, au însemnat un efort investiţional de peste 5 milioane de euro”, spune Irina Roşu, care nu face referire şi la valoarea achiziţiei. Reţeaua a bifat planurile creionate la finalul anului trecut, când era vizată deschiderea altor 13 spaţii în 2016, pe lângă cele 18 pe care le opera la finalul anului trecut.

  • La început vindea tractoare, iar acum compania sa produce unele dintre cele mai scumpe maşini din lume

    Lamborghini s-a impus ca fiind unul dintre brandurile cele mai respectate din industria automotive. Însă la fel ca şi rivalul său, Ferrari, Lamborghini a avut un început atipic în această industrie, potrivit Business Insider.

    Compania a fost fondată în anul 1963 de către omul de afaceri Ferruccio Lamborghini care deţinea o fabrică de tractoare, Lamborghini Trattori. Se spune că Lamborghini s-a hotărât să-şi construiască propria maşină după ce s-a plâns lui Enzo Ferrari că ambreiajul Ferrari-ului 250 GT nu funcţionează cum trebuie. Enzo Ferrari i-a spus să plece şi să conducă tractoare, pentru că nu este în stare să conducă automobile. Furios, Lamborghini şi-a promios că va face o maşină mai bună şi că-l va bate prin construirea unei maşini sport mai performantă. Altă variantă a poveştii este că Lamborghini şi-a dat seama că există potenţial pentru profituri mari în industria automobilelor sport.

    Ferruccio Lamborghini era un fan al luptelor cu tauri şi a decis să folosească simbolul unui taur furios ca logo-ul companiei. În plus, aproape toate maşinile companiei au fost denumite după tauri celebri.

    Pentru primul automobil, Ferruccio a decis ca maşina sa să aibă un motor V12, apelând la ajutorul inginerului Giotto Bizzarrini, care proiectase un motor V12 şi pentru Ferrari. Astfel Lamborghini 350 GTV (1963) avea un motor V12  de 3,5 litri cu 350 de cai putere şi atingea o viteză de 280 km/h. Motorul creat de Bizzarrini a fost atât de bun, încât a fost folosit până în 2010, desigur, rafinat de-a lungul timpului.

    Pentru realizarea caroseriei, Lamborghini a apelat la designeri ai firmei Carrozzeria Touring, renumiţi pentru creaţiile îndrăzneţe. Touring a realizat şi caroseria modelului Aston Martin DB5 (renumitul automobil James Bond).

    După modelele GT din 63, 64 şi 66, a urmat Miura, cunoscută ca fiind primul “supercar”, prima maşină sport adevărată. Design-ul autoturismului realizat de Marcello Gandini a uimit lumea la salon auto de la Geneva. Gandini, de-a lungul anilor, a mai realizat caroserii pentru Lamborghinii, caroserii care aveau să facă istorie.

    Miura a fost foarte populară, dar Lamborghini nu a avut resursele financiare necesare pentru a păstra controlul asupra companiei şi a fost nevoit să o vândă unui grup elveţian. Această vânzare avea să fie prima dintr-o serie lungă. De-a lungul timpului, compania a avut 7-8 proprietari. În prezent, Lamborghini se află în portofoliul Audi.

    În 1974 Lamborghini avea să lanseze modelul care avea să devină un simbol al companiei. Lamborghini Countach ale cărei uşi se deschideau în sus. Numele vine dintr-o expresie italiană care se traduce în engleză “Holy cow!”.

    După Countach au urmat alte modele care nu aveau să impresioneze prea tare până în 1990 când se lansa Lamborghini Diablo. Maşină care şi-a primit numele după taurul Diablo care a rezistat câteva ore într-o luptă cu un matador. De asemenea, Diablo a fost ultimul model văzut de Ferruccio Lamborghini care a murti în 1993 la vârsta de 76 de ani.

    Au urmat alte modele de succes ale Lamborghini, Murcielago, Gallardo sau Aventador.

    Într-o mişcare atipică, compania va începe producţia modelului Urus, primul SUV produs de companie după LM002. LM002 care a fost produs doar pentru a participa la un concurs al armatei, care căutau un înlocuitor al Jeep-ului. Concursul a fost câştigat de Humvee. Urus va avea un motor tubo V10 de 5.2 litri care va produce 584 de cai putere. 

    Cifra de afaceri a Lamborghini a crescut anul trecut cu 24% de la 508 milioane de euro la 629 de milioane de euro, iar în întreaga lume s-au vândut 2530 de autoturisme Lamborghini.

  • Omul care a lucrat ca barman şi instructor de dans, iar acum are o avere de peste 3 miliarde de dolari: “Mai bine pierd şi ultimul cent decât să îl văd pe Trump preşedinte”

    Mark Cuban este un om de afaceri american, cunoscut datorită emisiunii SharkTank. Cuban este investitor, producător de film, autor şi deţine clubul de baschet Dallas Mavericks, lanţul de cinematografe Landmark Theaters şi compania Magnolia Pictures.

    “Aş prefera să nu mai am niciun cent decât să îl văd pe Trump devenind preşedinte”, a spus miliardarul în cadrul unui interviu acordat celor de la Sports Radio. “Şi asta pentru că îmi pasă mai mult de viitorul familiei mele şi de copii decât de carnetul de cecuri.”

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

    În 1995, alături de fostul său coleg de facultate Todd Wagner, Cuban a pus bazele Audionet, un start-up în domeniul transmisiunilor online. În 1998 compania s-a transformat în Broadcast.com, iar un an mai târziu a fost achiziţionată de Yahoo! pentru 5,7 miliarde dolari.

    În ianuarie 2000, omul de afaceri a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al clubului de baschet Dallas Mavericks pentru suma de 285 milioane dolari. Înainte de investiţia lui Cuban, în cei 20 de ani de existenţă, Dallas Mavericks avea un procentaj de victorii de 40%. Din 2000 până în 2010, acesta a ajuns la 69%.

    Cuban a devenit o figură publică în 2012, atunci când s-a alăturat sezonului 3 al emisiunii SharkTank. Emisiunea prezintă investitori cărora le sunt oferite şanse de a participa în anumite afaceri; până în prezent, de-a lungul a 109 episoade, Mark Cuban a semnat 82 de contracte şi a investit aproape 20 de milioane de dolari.

    Nu a intrat în politică, dar a finanţat mai multe campanii electorale, atât în rândul democraţilor cât şi al republicanilor. Mark Cuban s-a căsătorit cu Tiffany Stewart în 2002 şi are trei copii; el locuieşte într-o casă de 2.200 de metri pătraţi în Dallas şi are o avere estimată la 3,2 miliarde dolari.

  • Omul care a lucrat ca barman şi instructor de dans, iar acum are o avere de peste 3 miliarde de dolari: “Mai bine pierd şi ultimul cent decât să îl văd pe Trump preşedinte”

    Mark Cuban este un om de afaceri american, cunoscut datorită emisiunii SharkTank. Cuban este investitor, producător de film, autor şi deţine clubul de baschet Dallas Mavericks, lanţul de cinematografe Landmark Theaters şi compania Magnolia Pictures.

    “Aş prefera să nu mai am niciun cent decât să îl văd pe Trump devenind preşedinte”, a spus miliardarul în cadrul unui interviu acordat celor de la Sports Radio. “Şi asta pentru că îmi pasă mai mult de viitorul familiei mele şi de copii decât de carnetul de cecuri.”

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, în cadrul unei familii de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde a obţinut un post ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software(YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând alături de el o parte dintre clienţii YBS.

    A vândut compania 7 ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

    În 1995, alături de fostul său coleg de facultate Todd Wagner, Cuban a pus bazele Audionet, un start-up în domeniul transmisiunilor online. În 1998 compania s-a transformat în Broadcast.com, iar un an mai târziu a fost achiziţionată de Yahoo! pentru 5,7 miliarde dolari.

    În ianuarie 2000, omul de afaceri a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al clubului de baschet Dallas Mavericks pentru suma de 285 milioane dolari. Înainte de investiţia lui Cuban, în cei 20 de ani de existenţă, Dallas Mavericks avea un procentaj de victorii de 40%. Din 2000 până în 2010, acesta a ajuns la 69%.

    Cuban a devenit o figură publică în 2012, atunci când s-a alăturat sezonului 3 al emisiunii SharkTank. Emisiunea prezintă investitori cărora le sunt oferite şanse de a participa în anumite afaceri; până în prezent, de-a lungul a 109 episoade, Mark Cuban a semnat 82 de contracte şi a investit aproape 20 de milioane de dolari.

    Nu a intrat în politică, dar a finanţat mai multe campanii electorale, atât în rândul democraţilor cât şi al republicanilor. Mark Cuban s-a căsătorit cu Tiffany Stewart în 2002 şi are trei copii; el locuieşte într-o casă de 2.200 de metri pătraţi în Dallas şi are o avere estimată la 3,2 miliarde dolari.

  • Studiu: Doar 5 din 100 de companii acordă angajaţilor abonamente la centre sportive

    Doar 6% din români practică sport cu regularitate şi 5% din companii asigură angajaţilor un abonament la un centru sportiv, în contextul în care 61% din populaţie nu practică sport, iar 18% face mişcare foarte rar, potrivit unui studiu al companiei Benefit Seven.

    Potenţialul pieţei fitness este slab utilizat în România, fiind fructificat în special la nivelul marilor companii. Între 3% şi 5% din companii plătesc angajaţilor un abonament la un centru sportiv. Dintre acestea, cele mai multe activează în domenii precum IT, telecom, farma, servicii profesionale, media si comunciare.

    Pe o piaţă estimată în 2015 la 223 de milioane de euro, frecvenţa practicării activităţilor fizice a crescut în ultimii ani, la fel şi valoarea pieţei de fitness. În medie, un român cheltuia 11 euro în 2015 pentru activităţile sportive, comparativ cu aproape 5 euro cheltuiţi în 2012.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată prima maşină sport care funcţionează cu apă sărată – GALERIE FOTO

    Start-up-ul NanoFlowcell a debutat în 2014 la Salonul Auto de la Geneva, prezentând o maşină electrică denumită Quant e-SportLimousine. Lăsând la o parte designul ce merită toate laudele, maşina în cauză a promis ceva ce pare dintr-un film: că poate să ruleze cu apă sărată.

    Quant foloseşte o tehnologie dezvoltată iniţial de NASA, mai exact o baterie alimentată de lichid ionic: mai simplu, apă sărată. Sigur, procedura nu se rezumă doar la turnarea apei în rezervor, dar tehnologia e mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât oricare alta.

    Maşina, care a primit deja undă verde pentru drumurile din Europa, este dotată cu două rezervoare de 159 de litri. Unul este umplut cu lichid electrolitic încărcat pozitiv, iar celălalt cu acelaşi lichid având sarcină negativă. Rezervoarele sunt separate de o membrană, iar interacţiunea dintre lichide este ceea ce produce electricitate.

    Motorul dezvoltă 136 de cai putere, iar maşina poate ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Viteza maximă, spun producătorii, este de 200 de kilometri pe oră. Destul de bine, spunem noi, pentru o maşină care merge pe apă.

    Sursă foto: BBC

  • Cum arată prima maşină sport care funcţionează cu apă sărată – GALERIE FOTO

    Start-up-ul NanoFlowcell a debutat în 2014 la Salonul Auto de la Geneva, prezentând o maşină electrică denumită Quant e-SportLimousine. Lăsând la o parte designul ce merită toate laudele, maşina în cauză a promis ceva ce pare dintr-un film: că poate să ruleze cu apă sărată.

    Quant foloseşte o tehnologie dezvoltată iniţial de NASA, mai exact o baterie alimentată de lichid ionic: mai simplu, apă sărată. Sigur, procedura nu se rezumă doar la turnarea apei în rezervor, dar tehnologia e mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât oricare alta.

    Maşina, care a primit deja undă verde pentru drumurile din Europa, este dotată cu două rezervoare de 159 de litri. Unul este umplut cu lichid electrolitic încărcat pozitiv, iar celălalt cu acelaşi lichid având sarcină negativă. Rezervoarele sunt separate de o membrană, iar interacţiunea dintre lichide este ceea ce produce electricitate.

    Motorul dezvoltă 136 de cai putere, iar maşina poate ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Viteza maximă, spun producătorii, este de 200 de kilometri pe oră. Destul de bine, spunem noi, pentru o maşină care merge pe apă.

    Sursă foto: BBC

  • Gadget Review: Samsung Gear IconX, doar pentru amatorii de jogging – FOTO, VIDEO

    De ani de zile nu am mai alergat nici măcar după autobuz. Cu toate acestea, într-o zi de joi mi-am pus căştile şi am alergat doi kilometri în 15 minute, la o viteză medie de 8,6 km/h, şi am ars abia puţin peste 100 de calorii (ceea ce nu este corect deloc, dar despre asta în alt articol).

    Toate informaţiile enumerate mai sus mi-au fost spuse în cască de o voce de femeie în timp ce-mi trăgeam sufletul pe trotuar. Este vorba de căştile wireless Samsung Gear IconX lansate de curând. Produsul Samsung a fost numit de mulţi „cu adevărat primele căşti wireless, wearable“, care nu sunt legate cu niciun fir, funcţionează independent una de cealaltă şi îţi monitorizează corpul atunci când faci sport, eliminând astfel din calcul smartwatch-ul sau brăţara inteligentă. În timp ce alergi poţi afla informaţii ca distanţa parcursă, cu ce viteză, câte bătăi are inima pe minut şi câte calorii ai ars. Însă toate acestea vin cu un mare minus: viaţa scurtă a bateriei.

    Samsung susţine că Gear IconX funcţionează până la o oră şi jumătate conectate la telefon (în cazul meu căştile nu au rezistat mai mult de o oră) şi până la trei ore şi jumătate dacă muzica este redată din căşti cu ajutorul playerului încorporat (două-trei ore în cazul meu).

    Căştile au un design elegant. Imediat cum le scoţi din cutie, care funcţionează şi pe post de încărcător, îţi dai seama că ai de-a face cu un produs premium. Însă nu arată doar bine, ci sunt şi confortabile (în plus, vin cu o serie de măsuri pentru a fi sigur că pot fi purtate de toată lumea şi de toate tipurile de urechi), iar faptul că sunt complet wireless îţi dă un sentiment eliberator. Ceea ce mi s-a părut interesant este şi faptul că funcţionează, atunci când sunt conectate la telefon, la o distanţă destul de mare de smartphone, ceea ce înseamnă că ai putea să te plimbi prin birou ascultând muzică sau vorbind la telefon, fără probleme.

    Controlul este intuitiv şi simplu, însă problematic câteodată. O atingere, pentru pornirea unei melodii; două atingeri pentru trecerea la următoarea piesă; trei atingeri pentru melodia anterioară; glisarea degetului în sus sau în jos pe cască pentru reglarea volumului şi o atingere prelungită pentru a începe înregistrarea antrenamentului. Problema este că în timp ce mergi sau alergi căştile nu înregistrează întotdeauna mişcările dorite: fie când voiam să trec pe pauză sărea la următoarea melodie, fie în loc de două atingeri căştile percepeau trei şi melodia anterioară începea din nou.

    Căştile se conectează uşor la majoritatea smartphone-urilor care rulează Android (Android 4.4 +) prin aplicaţia Samsung Gear, de unde poţi vedea câtă baterie are fiecare cască, schimba melodii şi începe antrenamentul. Spaţiul încăpător de stocare al căştilor te face să renunţi să le conectezi la telefon pentru a reda muzica din căşti (mai ales că ai un spaţiu de stocare atât de mare), însă aici nu ai un control asupra melodiilor, nu poţi naviga prin albume şi nu vei şti exact ce melodie urmează. Sunetul redat de IconX, un capitol la care ar fi trebuit să exceleze, este unul mulţumitor; în plus, nu există o metodă de a controla basul sau acutele din aplicaţia Samsung Gear, ceea ce este dezamăgitor.

    După cum ziceam, căştile nu au fost realizate pentru a putea fi folosite o zi întreagă, ci mai degrabă în anumite perioade de timp, iar în rest ar trebui să se odihnească în cutia lor, unde se pot încărca wireless (cutia are la rândul ei o baterie ce se încarcă la priză). Şi aici apare o problemă: de multe ori am lăsat căştile în cutie, crezând că ele stau frumos şi se încarcă (am verificat bateria cutiei), pentru ca apoi a doua zi, când voiam să ascult muzică, aceeaşi voce de femeie să mă anunţe că IconX mai are doar 10% baterie. Fiecare cască are o baterie de 47 mAh, iar cutia una de 315 mAh, ceea ce înseamnă că teoretic căştile s-ar putea încărca de cinci ori până la 100%, dar eu n-am avut un astfel de noroc.

    Este clar că acest produs nu e pentru toată lumea. Dacă sunteţi în căutarea unor căşti wireless (fără fir, bandă), dar nu faceţi sport, vă sfătuiesc să aşteptaţi IconX 2 sau alte căşti de la un alt producător – poate durata de viaţă a bateriei se va îmbunătăţi considerabil. Totuşi, dacă sunteţi amatori de jogging şi vreţi să scăpaţi de ceas, telefon şi să ascultaţi muzică, atunci Samsung Gear IconX ar putea fi pentru voi.

  • Care este legătura dintre profitul companiei şi stresul angajaţilor

    IT-iştii par răsfăţaţii momentului: au zone de relaxare, spaţii de muncă în care creativitatea să fie potenţată, iar în campusurile din Silicon Valley se poartă o adevărată bătălie pe tărâmul creativităţii în ce priveşte metodele prin care angajaţii pot fi motivaţi. Ecuaţia este cât se poate de simplă: companiile au remarcat că angajaţii sănătoşi şi mulţumiţi muncesc mai mult şi mai bine. Prin urmare, conceptul de well-being, care înglobează starea de bine deopotrivă fizică şi psihică, îşi face tot mai mult loc şi în strategiile pe care departamentele de resurse umane le definesc pentru loializarea angajaţilor. Astfel de programe reprezintă unul dintre principalii factori nonfinanciari care îi motivează pe angajaţi, demonstrându-le interesul companiei pentru echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Iar fenomenul se defineşte clar şi în România, devreme ce creşte cererea de programe well-being pentru angajaţi. La nivel european tendinţa a evoluat încet pe parcursul ultimilor ani, poate şi pentru că în vreme de criză cele mai multe companii au fost preocupate mai mult de reducerea costurilor decât de relaţia dintre profitabilitate şi starea de bine a angajaţilor; în Statele Unite însă, aceste programe se derulează de peste 15 ani. Companiile româneşti care accesează cel mai des programele de well-being au activităţi în domenii precum financiar-bancar, telecom, IT, FMCG sau industrie farmaceutică.

    Anul trecut, 20% dintre companii au investit peste 100.000 de euro în programele destinate relaxării şi motivării angajaţilor, atât la birou, cât şi în afara locului de muncă, arată un studiu publicat recent de Centrul Fericirii cu scopul de a identifica principalele companii şi persoane publice care au contribuit la starea de bine a românilor. La studiu au participat 45 de companii medii, mari şi foarte mari, care şi-au dorit ca angajaţii lor să se bucure de mai multe momente de sport şi relaxare, precum şi de oportunităţi de dezvoltare personală şi implicare activă în comunitate. Jumătate dintre organizaţiile participante la studiu au peste 500 de angajaţi, 20% au între 101 şi 499 de angajaţi, iar 30% mai puţin de 100 de angajaţi. 20% dintre companii au alocat sume între 10.000 şi 50.000 de euro în acest scop, iar 60% au investit sub 10.000 de euro în programele destinate angajaţilor. Între principalele servicii oferite de companii angajaţilor se numără evenimente şi workshopuri de dezvoltare personală, programe de coaching, servicii de nutriţie şi masaj sau terapii alternative.

    Un astfel de proiect a fost creat de UPC România şi poartă numele de All for Kilimanjaro. După cum arată şi numele, ţelul proiectului a fost cucerirea muntelui Kilimanjaro, cel mai înalt din Africa, de o echipă de 15 angajaţi ai companiei UPC, care luna aceasta au fost însoţiţi în călătorie de CEO-ul companiei, Robert Redeleanu. Finaliştii au trecut printr-o serie de provocări ce se găsesc online pe o platformă special creată pentru proiect şi au fost evaluaţi la final de un juriu specializat, care a ghidat întreaga echipă pe tot parcursul proiectului. „Proiectul All for Kilimanjaro este o reprezentare puternică a modului în care noi acţionăm şi ne stabilim obiectivele. Şi cum altfel să transpunem aceste valori dacă nu prin decizia de a propune echipei noastre o provocare ambiţioasă precum aceea de a-şi seta propriul Kilimanjaro şi de a urca pe cel mai înalt vârf din Africa?“, spun reprezentanţii companiei. Proiectul a debutat anul trecut, la scurt timp după ce au fost stabilite obiectivele, întregul program desfăşurându-se pe o perioadă de circa un an şi jumătate. Călătoria propriu-zisă pe Kilimanjaro, încheiată pe 27 august, a durat 12 zile, însă proiectul, împreună cu toate etapele acestuia, este gândit pe termen lung. Înainte de a escalada muntele, au fost stabilite obiective personale pe care toţi angajaţii au fost invitaţi să le îndeplineasă; în plus, au fost implicaţi în activităţi care să le stimuleze dorinţa de a se autodepăşi. În rândul provocărilor de pe platforma proiectului se numără cele prin care angajaţii UPC au fost încurajaţi să mizeze pe o alimentaţie sănătoasă, să facă sport sau să se implice în acţiuni de voluntariat şi ecologizare. În etapele finale au existat şi criterii eliminatorii, de pildă testarea rezistenţei fizice, realizată cu ajutorul ambasadorilor proiectului – Alex Găvan, Alin Popescu, Paul Dicu – care au realizat şi jurizarea. Reprezentanţii companiei nu au indicat câţi dintre cei 1.100 de angajaţi şi sute de colaboratori din întreaga ţară s-au implicat în proiect, dar au precizat că este vorba de „un număr mare“. Pe lângă proiectul vedetă, strategia companiei de a-şi motiva angajaţii include diferite competiţii sportive, ca maratoane, competiţii de ciclism, campionate de fotbal, darts, bowling. „Pentru noi este foarte importantă creşterea nivelului de implicare a angajaţilor. Vrem să construim împreună, să avem o echipă unită, care să-şi susţină colegii, să fie creativă şi mereu deschisă la provocări“, adaugă reprezentanţii UPC.

    În cazul operatorului de telefonie mobilă Orange România, care are circa 3.000 de angajaţi, între metodele prin care sunt motivaţi angajaţii se numără activităţile desfăşurate după orele de program; acestea se axează pe trei direcţii: sănătate emoţională, sănatate fizică şi dezvoltare personală. În 2012, având ca model strategia grupului- mamă, Orange România a investigat şi oportunitatea creării unui program care să ofere angajaţilor posibilitatea de a învăţa cum să îşi gestioneze stresul, iar compania le oferă programe de consiliere psihologică. „Totul a început din dorinţa de a ajuta angajaţii să înţeleagă ce este stresul, că acesta afectează atât viaţa personală cât şi în cea profesională, indiferent de originea lui“, spune Irina Calomir, coordonator pentru dezvoltare organizaţională la Orange. Astfel, operatorul telecom a pus la punct un program intern de well-being prin care oferă angajaţilor acces rapid şi facil la descoperirea sau punerea în practică a hobby-urilor acestora, axându-se pe cursuri între care se numără cele despre nutriţie, parenting, viaţă în cuplu, fashion, educaţie financiară, pictură, yoga, chi kung. „Ne-am dorit ca prin intermediul acestui program să ne ajutăm colegii să conştientizeze nevoia de echilibru între viaţa privată şi cea profesională şi să poată alege dintre instrumentele oferite de companie pe acelea care sunt relevante pentru viaţa lor în acel moment“, adaugă Irina Calomir. Tot ea mai spune că programele şi instrumentele oferite s-au schimbat de-a lungul timpului, în funcţie de preferinţele angajaţilor: „Dacă ar fi să ne gândim la câteva exemple de programe foarte dorite, putem menţiona programele de parenting sau de gestionare a vieţii de cuplu într-un mod conştient, de ateliere, de hobby‑uri sau educaţie maternală“. Atelierele din cadrul programului de well-being sunt destinate tuturor angajaţilor, peste 60% dintre aceştia accesând cel puţin un atelier. „Credem cu tărie că o persoană fericită, care duce o viaţă echilibrată, este un angajat valoros şi productiv. Acesta va lua decizii mai bune, se va putea concentra pe rezolvarea sarcinilor şi va putea transmite o stare de bine şi oamenilor cu care intră în contact, indiferent că vorbim de colegi de muncă, parteneri sau clienţi“, spune Irina Calomir.

    În România tendinţa generală pe această piaţă este de creştere, conform Alecsandrei Ioniţă, CEO şi well-being specialist la SmartExperience, furnizor de programe tip well-being pentru segmentul corporate. „Portofoliul nostru de clienţi se măreşte de la lună la lună. Pentru anul 2016 ne aşteptăm la dublarea cifrei de afaceri comparativ cu anul precedent“, declară ea, în contextul în care anul trecut firma a înregistrat o cifră de afaceri de 150.000 euro. Spre deosebire de anii trecuţi, ea a observat o cerere din ce în ce mai mare şi din partea companiilor cu origine românească. Ca urmare, SmartExperience lucrează la personalizarea atelierelor pentru companii cu un număr mic de angajaţi. „În ceea ce priveşte atelierele (re)creative pentru angajaţii firmelor româneşti, există în mod evident o creştere a solicitărilor. Companiile au observat că aceste programe au efect, drept urmare doresc să diversifice portofoliul“, adaugă reprezentanta SmartExperience. Ea este încredinţată că este esenţial ca „angajaţii să primească sprijin în a învăţa să îşi gestioneze starea de bine. Ei trebuie să îşi cunoască nevoile şi priorităţile pentru a putea alege în mod conştient lucrurile de care au nevoie şi pe care compania le oferă“.

    Wellbeing by SmartExperience oferă companiilor ateliere la locul de muncă din patru categorii: hobby, sănătate, echilibru personal şi dezvoltare personală. Pe lângă atelierele prestabilite, compania primeşte deseori briefuri de la clienţi, personalizând programele creative în funcţie de dorinţelor participanţilor. „Cu cei mai vechi dintre clienţii noştri desfăşurăm câte un atelier pe săptămână, conform planului de well-being stabilit pe o perioadă mai lungă de timp – de la câteva luni până la un an. Clienţii vin cu noi solicitări în prejma sărbătorilor sau zilelor importante din an, orientându‑se şi spre alte activităţi decât cele prestabilite“, spune Alecsandra Ioniţă. Dintre cele 20 de companii cu care lucrează SmartExperience, pentru o parte organizează lunar câte un atelier, dar sunt şi cazuri în care clienţii au solicitări o dată pe trimestru.

    În esenţă, companiile sunt tot mai atente la starea de bine a angajaţilor, iar fenomenul iniţiat pe meleaguri străine a prins în horă şi companiile locale, deopotrivă reprezentanţele multinaţionalelor dar şi companiile dezvoltate de antreprenori. Pentru că pentru orice firmă contează, până la urmă, profitul.

  • Campus şcolar DE LUX inaugurat la Bistriţa. Cum arată şi cât a costat complexul de ultimă generaţie

    Un campus şcolar ultramodern a fost inaugurat în Bistriţa. Acesta este dotat cu două săli de sport, un centru de documentare de ultimă generaţie, o cantină nouă, dar şi cu camere cu băi proprii.

    „Au fost necesare o serie de revizuiri la proiect pentru că au apărut noi norme ISU. Noi am solicitat, înainte de a semna contractul de finanţare, să facem revizuirea, dar ni s-a răspuns clar că nu este posibil aşa ceva. Am intrat în Programul Operaţional Regional cu proiectul nerevizuit. Am început lucrările, dar în primăvara anului 2015 lucrurile se blocaseră. Din fondurile europene nu am mai reuşit să atragem doar mai puţin de 2 milioane de euro. Diferenţa este contribuţia proprie a municipiului”, a declarat, marţi, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, la inagurarea campusului.

    Vezi aici cum arată şi cât a costat în total campusul de lux