Tag: spatiu

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Britanicii au inventat casa pliabilă care se instalează în 10 minute. Vezi cum arată şi cât costă – GALERIE FOTO

    Nu este o glumă: casa poate fi împachetată, împreună cu mobila de rigoare, şi urcată într-un camion.

    Creatorii Ten Fold speră să revoluţioneze astfel piaţa imobiliară din Marea Britanie; unitatea poate fi folosită ca locuinţă, spaţiu de birouri şi spaţii de urgenţă pentru refugiaţi.

    Inventatorul David Martyn, de 58 de ani, spune că a lucrat alături de echipa sa timp de 7 ani la proiect, cheltuind aproape 4 milioane de lire sterline pe dezvoltarea şi patentarea proiectului.

  • KFC lansează un smartphone. Dacă-l vrei trebuie să cheltuieşti în jur de 700 de lei

    Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de activitate pe teritoriul Chinei, KFC lansează o serie de produse noi. Printre acestea se numără şi un smartphone cu logoul celebrului lanţ de restaurante fast-food, care va fi produs în parteneriat cu Huawei. Acesta va fi lansat la un preţ promoţional şi va fi cel mai probabil disponibil doar pentur publicul din China. Cu siguranţă însă, vor exista metode de a importa acest telefon ieşit din comun.

    Terminalul produs de Huawei pare să fie un model mid-range cu o configuraţie încă nedezvăluită complet. Acesta beneficiază de 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi un senzor de amprentă, însă nu este clar ce cameră foto include, ce procesor şi ce rezoluţie afişează display-ul. Dispozitivul este disponibil exclusiv prin Tmall, cel mai mare e-tailer din China, iar preţul este de numai 1099 yuan, echivalent cu 160 de dolari (700 de lei).

    Citeşte continuarea pe www.go4it.ro

  • Teleportarea devine realitate. Experimentul în premieră mondială făcut de cercetătorii chinezi

    Anul trecut, racheta Long March 2D a fost lansată în spaţiu din Deşertul Gobi, iar aceasta a transportat în spaţiul cosmic un satelit numit Micius, după filosoful chinez care a murit în 391 Î. Hr. Racheta a plasat satelitul pe o orbită sincronizată cu cea a Soarelui, în aşa fel încât să treacă pe lângă pământ în aceleaşi puncte în fiecare zi. 

    Micius este un receptor foarte sensibil de fotoni care poate să detecteze chiar şi stăile cuantice ale fotonilor singulari care se află pe Pământ. Acest aspect este foarte important pentru că ar trebui să le permită cercetătorilor să testeze femomene demne de filmele SF, cum este şi cazul teleportării. 

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • La 18 ani a construit propriul motor care funcţiona cu combustibil creat tot de el şi a reuşit să atingă o viteză de 130 km/h cu bicicleta. Acum vizează zborurile în spaţiu

    Peter Beck a fost un adolescent mai inventiv decât majoritatea celor de vârsta lui. Şi-a petrecut cea mai mare parte a adolescenţei meşterind în garajul familiei. La 15 ani a construit o bicicletă de aluminiu de la zero.
     
    La 16 ani a cumpărat o maşină ruginită, un Austin Mini, cu 300 de dolari pe care a refăcut-o în totalitate. Păinţii săi – un director de muzeu şi o profesoară – i-au încurajat aceste preocupări. Aveau şi motiv. “Mama îi aducea cina în garaj, dar îmi spunea să am grijă să nu se răcească. Uneori răcnea la mine să las şurubelniţele din mână şi să merg la culcare.” În 1999, la 18 ani, Beck a făcut ceva ce mulţi oameni ar considera că e stupid. După ce a citit o sumedenie de cărţi, s-a hotărât să facă în curtea casei un laborator pentru a-şi face propriul combustibil. Pentru că îi lipsea un costum de protecţie, s-a învelit în pungi de plastic. 
     
    După ce a testat cu succes unul dintre propriile lui motoare, a decis că e timpul să treacă la o aventură veritabilă. A ataşat propriul motor la una din biciletele sale şi cu propriul combustibil a reuşit să ajungă la o viteză de peste 130 km la oră, pe autostradă, stând aplecat. Pentru a încetini, s-a ridicat din ce în ce mai drept. 
     
    Apoi, Beck a lucrat în diverse domenii pentru a câştiga experienţă. De pildă, a lucrat în domeniul construcţiei de yachturi şi a învăţat despre dinamica lor. Apoi s-a angajat în cadrul unui laborator de cercetare al guvernului.
    Şi-a dorit mereu să lanseze rachete în spaţiu. Şi să facă din călătoriile o realitate. Şi crede că nu va mai dura mult până când va izbuti.
     
  • Cum arată viaţa la bordul celei mai mari nave de croazieră din lume – GALERIE FOTO

    Printre facilităţile oferite oaspeţilor se numără un spaţiu de divertisment în stil amfiteatru, numit AquaTheater, vitrine acrobatice acvatice, unde au loc spectacole de înot şi jocuri de lumini în timpul nopţii. 

    Divizată în 18 punţi şi şapte „cartiere”, conectate de cele 24 de lifturi, nava are o capacitate de aproape 9000 de pasageri, incluzând şi echipajul. În poza de mai jos oaspeţii fac fotografii în cartierul Royal Promenade.

    Cartierul Central Park, aflat în mijlocul navei, în aer liber, este o caracteristică cheie a designului, având în componenţa sa 12.000 de plante în cadrul unei grădini şerpuite, care se întinde mai mult decât lungimea unui teren de fotbal.

    Un trio de tobogane numit colectiv The Perfect Storm îţi oferă o privelişte asupra zonei Central Park şicelor nouă punţi ale navei.

    Restaurantul din Harmony of the Seas se întinde pe trei etaje. Dacă doreşti să serveşti o băutură peste program, barmanul robot de la Bionic Bar îţi poate servi oricând un cocktail personalizat.

    Zona de sport şi plajă oferă oaspeţilor patru tipuri de bazine şi două simularoare de surf.

    The Royal Theatre este spaţiul principal de spectacole şi cel mai mare loc de divertisment de pe navă, care oferă 1.380 de locuri pentru oaspeţi.

    Harmony Dunes, teren de mini-golf. 

  • Amazon vine la Bucureşti. Gigantul american Amazon vrea un spaţiu de birouri de peste 10.000 mp în Campusul din Pipera

    Mai mult, acesta este primul mare deal care ar putea fi semnat de Ioannis Papalekas pentru Globalworth Campus din Pipera la un an de când a picat contractul semnat cu cei de la Telekom. Compania de telecomunicaţii urma la acel moment să închirieze 25.000 mp de birouri în proiectul fondului de investiţii din Pipera, însă în cele din urmă aceţtia au extins contractul cu GTC pentru birourile din City Gate, din Piaţa Presei pentru 13.000 mp în martie anul trecut.

    Cererea pentru extindere din partea Amazon vine la mai pu­­­ţin de un an de când compania americană a semnat pentru închirierea unei suprafeţe de 13.500 mp în Iaşi, în clădirea United Bu­si­ness Center (UBC) 5 din cadrul centru­lui de birouri Palas, controlat de Iulian Das­călu.

    La o chirie medie de 12 euro/mp, contractul s-ar ri­di­ca la circa 1,4-1,5 mili­oane de euro a­nual, potrivit cal­cu­lelor ZF.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro