Tag: Siria

  • RĂZBOIUL DIN SIRIA: Rusia a ucis peste 1.300 de persoane în atacurile aeriene

    Acest bilanţ prezentat de către Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) cu sediul în Marea Britanie, este de două ori şi ceva mai mare decât cel pe care aceasta l-a prezentat în ultimul raport cu privire la campania rusă, în urmă cu trei săptămâni.

    Observatorul precizează că a documentat moartea a 1.331 de persoane în urma atacurilor aeriene ruseşti, cele mai multe dintre ele din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI) sau alţi luptători.

    În total, 381 de luptători SI au fost ucişi în bombardamente, dar şi 547 de militanţi atât din cadrul Frontului al-Nusra, filiala Al-Qaida în Siria, cât şi altor forţe rebele.

    În atacurile aeriene ruseşti au fost ucişi 403 civili – inclusiv 97 de copii -, potrivit ONG-ului.

    Observatorul anunţa în bilanţul anterior, pe care l-a prezentat pe 29 octombrie, că numărul morţilor era de aproape 600.

    Rusia susţine că această campanie aeriană vizează SI şi alţi “terorişti”, însă forţe rebele şi susţinătorii lor acuză Moscova de faptul că se concentrează asupra forţelor moderaţe, ci nu a jihadiştilor.

    O serie de organizaţii medicale au acuzat de asemenea Rusia că a vizat, în atacurile sale aeriene în Siria, clinici şi spitale de campanie.

    Moscova a intervenit în războiul din Siria după ce o coaliţie condusă de către Washington a efectuat atacuri aeriene împotriva SI, în această ţară, începând din septembrie 2014.

    Coaliţia condusă de către Statele Unite nu se coordonează cu Damascul.

    Potrivit Observatorului, coaliţia condusă de americani a ucis cel puţin 3.649 de persoane de când şi-a început operaţiunile. Aproximativ 6% dintre aceste persoane ucise sunt civili.

  • Rusia a atacat cu rachete de croazieră poziţii din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic

    Rachetele de croazieră au fost lansate spre Siria de pe nave militare ruse aflate în estul Mării Mediterane, relatează ziarul Le Monde.

    Oficiali americani au confirmat că Rusia a lansat marţi rachete de croazieră spre Siria, intensificând şi raidurile aeriene.

    Bombardamentele au vizat oraşul Raqqa, situat în nordul Siriei, fieful reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.

    Înainte de atacurile cu rachete de croazieră, Moscova a transmis Washingtonului o informare oficială.

    Moscova a confirmat marţi că avionul rus Airbus A321 prăbuşit în Egipt pe 31 octombrie a fost doborât de terorişti. Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, a revendicat atentatul, soldat cu 224 de morţi. Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat şi atacurile teroriste de la Paris, în care au fost ucise aproximativ 130 de persoane.

  • Franţa a intensificat raidurile în Siria, bombardând Raqqa, fieful reţelei teroriste Stat Islamic – VIDEO

    Potrivit Ministerului francez al Apărării, aviaţia militară franceză a lansat duminică 20 de bombe de mari dimensiuni asupra oraşului Raqqa, situat în nordul Siriei, distrugând un centru de comandă şi o tabără teroristă de antrenament.

    Bombardamentele efectuate duminică par a fi o intensificare a campaniei aeriene asupra reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu 132 de morţi şi sute de răniţi în rândul civililor.

    Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, şi omologul său american, Ashton Carter, au ajuns la un acord, duminică, privind “măsuri concrete pentru intensificarea” cooperării militare împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic în Siria şi Irak, a anunţat Pentagonul.

    O coaliţie coordonată de Statele Unite, la care participă şi Franţa, efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care a proclamat un “califat islamic” în regiuni şi comite sute de atrocităţi.

  • SUA l-au vizat pe “John jihadistul” într-un atac aerian

    “John jihadistul”, pe care oficiali occidentali l-au identificat drept Mohammed Emwazi, a apărut într-o serie de înregistrări ale unor execuţii, în care adresa ameninţări unor lideri occidentali cu un accent britanic.

    Era neclar imediat dacă aceste atacuri aeriene şi-au atins ţinta.

    Însă un oficial american de rang înalt a declarat că autorităţile cred că Emwazi a fost ucis în aceste raiduri, adăugând că Statele Unite au anunţat operaţiunea din cauza notorităţii lui Emwazi.

    Este vorba despre o misiune de “supraveghere insistentă”, a declarat acest oficial.

    Alt oficial american a declarat pentru CNN că Emwazi se afla într-un vehicul în momentul atacului aerian cu un avion fără pilot.

    Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, a anunţat atacul aerian.

    “Evaluăm rezultatele operaţiunii din această noapte (de joi spre vineri) şi vom oferi informaţii suplimentare dacă va fi cazul”, a precizat Cook.

    Emwazi, un cetăţean britanic, a apărut în înregistrări video ale decapitărilor jurnaliştilor americani Steven Sotloff şi James Foley, lucrătorului umanitar american Abdul-Rahman Kassig, lucrătorilor umanitari britanici David Haines şi Alan Henning, jurnalistului japonez Kenji Goto şi altor ostatici SI, a precizat Pentagonul.

    Guvernul britanic a fost informat în legătură cu operaţiunea împoriva jihadistul britanic, care s-ar fi născut în Kuwait.

    Jihadistul nu a mai apărut în înregistrări cu ostatici după ce a fost identificat.

    Oficiali CNN declarau în iulie pentru CNN că au aflat că acesta era în viaţă şi se ascundea în apropiere de Rakka.

    Unii analişti l-au catalogat “grotesc” şi un adept al unor tehnici sadice de tortură. Un fost ostatic a povestit luna trecută cum acesta l-a obligat să danseze tangou cu el.

  • RĂZBOIUL DIN SIRIA. Oficiali americani: Numărul militarilor ruşi mobilizaţi s-a dublat, a ajuns la 4.000

    Moscova, care şi-a menţinut zeci de ani – ca aliată a familiei conducătoare al-Assad – o prezenţă militară în Siria, estima la 2.000 numărul militarilor săi prezenţi în Siria când îşi începea atacurile aeriene, pe 30 septembrie. De atunci forţele aeriene ruseşti s-au dublat, iar numărul bazelor pe care acestea le folosesc a crescut, afirmă oficiali americani din domeniul securităţii.

    Ruşii au înregistrat pierderi în lupte – inclusiv morţi -, afirmă trei oficiali americani la curent cu informaţii secrete americane. Însă ai recunosc că nu ştiu numărul exact.

    Statele Unite dispun de mijloace vaste în domeniul informaţiilor, alături de imagerie satelitară, interceptarea comunicaţiilor şi contacte cu sunniţi moderaţi şi rebeli kurzi aflaţi pe teren în Siria.

    Ministerul rus de Externe a refuzat să comenteze cu privire la mărimea contingentului rusesc din Siria sau pe tema pierderilor pe care le-a suferit. El a redirecţionat Reuters către Ministerul rus al Apărării, care nu a răspuns întrebărilor adresate în scris de agenţie.

    Kremlinul a anunţat că nu există trupe terestre ruse implicate în conflictul din Siria, însă a recunoscut că formatori şi consilieri cooperează cu armata siriană şi că bazele ruse din vestul ţării sunt păzite de trupe.

    Singura moarte pe care a raportat-o Guvernul rus a fost cea a unui militar, despre care armata a afirmat că s-a sinucis. Părinţii adolescentului au declarat însă că se îndoiesc de această versiune oficială.

    Statele Unite au criticat dur intervenţia militară a preşedintelui rus Vladimir Putin în războiul civil care devastează Siria de patru ani şi jumătate, iar preşedintele Barack Obama a avertizat că s-ar putea dovedi o “mlaştină” pentru Rusia.

    Însă Obama a înregistrat la rândul său puţine succese în acest conflict. Washingtonul atacă aerian de peste un an Statul Islamic (SI), iar săptămâna trecută Obama a ordonat să fie trimise primele trupe americane în această ţară – un mic contingent de până la 50 de oameni din cadrul trupelor pentru operaţiuni speciale, care să consilieze rebeli susţinuţi de Statele Unite.

     “Oameni dincolo de gard”

    Un oficial american din domeniul Apărării afirmă că aeronave ruseşti operează acum de la patru baze şi că în apropierea acestor instalaţii sunt dispuse lansatoare multiple de rachete şi baterii de artilerie cu rază lungă de acţiune, împreună cu echipajele lor.

    “Au o mulţime de oameni dincolo de gard”, a subliniat acest oficial.

    Victoria Nuland, diplomatul american pentru Europa cu cel mai înalt rang, le-a spus congresmenilor americani că Rusia a început să desfăşoare mijloace terestre – ca de exemplu artileria – în zone asupra cărora al-Assad a pierdut controlul, preluat de către opoziţia moderată, inclusiv în apropierea oraşelor Hama şi Homs.

    “Rusia îşi aliniază artileria şi alte mijloace terestre în jurul (oraşelor) Hama şi Homs, ceea ce sporeşte considerabil vulnerabilitatea ca militarii săi să contraatace”, a declarat Nuland, asistenta secretarului de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

    Principala bază rusă se află la Aeroportul Internaţional Bassel al-Assad, în apropiere de oraşul portuar Latakia. Toate aeronavele Moscovei pleacă de acolo în misiuni de susţinere a ofensivei terestre a armatei siriene şi miliţiilor şiite străine, a precizat oficialul din domeniul Apărării citat.

    Alte trei baze – la Hama, Sharyat şi Tiyas – sunt folosite de către elicoptere de luptă, a adăugat el. Rusia a început să opereze de la Tiyas de săptămâna aceasta, a precizat oficialul.

    Flota aeriană rusă în Siria include 34 de aeronave şi 16 elicoptere, potrivit oficialilor americani citaţi.

    Actualele ofensive terestre guvernamentale prosiriene par să aibă obiectivul să-i asigure lui al-Assad un coridor de la Alep, în nord, prin Hama şi Homs, până la sud de Damasc şi către frontiera cu Libanul.

    În pofida atacurilor aeriene ruseşti, ofensivele nu au înregistrat progrese semnificative, afirmă oficialii americani şi experţii independenţi citaţi. Un factor-cheie pare să fie pierderi semnificative ale forţelor proguvernamentale a unor tancuri şi vehicule blindate, din cauza unor rachete antitanc de tip TOW, de fabricaţie americană, pe care Arabia Saudită le furnizează rebelilor care i se opun lui al-Assad.

    “Impactul a fost insuficient pentru a reuşi o înaintare semnificativă împotriva forţelor opoziţiei, cu excepţia sudului Alepului”, a declarat marţi, într-o conferinţă, la Washington, Yezid Sayigh, de la Carnegie Middle East Center, un institut cu sediul la Beirut.

    Rusia anunţa, atunci când şi-a lansat campania, că viza în principal SI, care deţine controlul asupra unor zone vaste în nordul Siriei. Însă guverne occidentale şi activişti din cadrul opoziţiei afirmă că Rusia a lovit mai ales forţe care luptă împotriva regimului al-Assad, inclusiv unele grupări susţinute de către Statele Unite. Diplomaţia americană a reiterat miercuri aceste acuzaţii.

    Potrivit unei analize Reuters de luna trecută, date de la Ministerul rus al Apărării arătau că aproape 80% dintre ţintele declarate ale Rusiei s-au aflat în zone care nu se aflau sub controlul SI.

    “Coadă logistică”

    Un oficial american din domeniul informaţiilor este de părere că ofensivele susţinute de ruşi încă mai pot realiza progrese, dar cu cât se prelungeşte mai mult impasul, cu atât va creşte presiunea asupra preşedintelui rus Vladimir Putin să ia în calcul alte opţiuni.

    “Aceste ofensive majore nu sunt la început”, a subliniat acest oficial, care a solicitat protecţia anonimatului.

    Christopher Harmer, un analist de la Institute for the Study of War, un institut de cercetare, apreciază că această creştere a numărului trupelor ruseşti pe teren reprezintă o susţinere şi personalul logistic necesare în cadrul operaţiunilor.

    “Ceea ce s-a întâmplat, cel mai probabil, este că, imediat ce ruşii au avut suficiente forţe în teatru pentru a începe operaţiuni, au făcut-o”, a declarat Harmer. “Creşterea la 4.000 este pur şi simplu coada logistică de susţinere a luptelor”, a adăugat el.

    Harmer a apreciat că numărul trupelor ruse în Siria poate ajunge la 8.000 sau mai mult.

    O sursă militară siriană proguvernamentală declara pentru Reuters, pe 20 octombrie, că cel puţin trei cetăţeni ruşi care luptau alături de forţele Guvernului sirian au fost ucişi de un obuz, în apropiere de Latakia. Autorităţile ruse au negat vehement, la vremea respectivă, că ar fi fost ucis vreun membru al peronalului militar rus.

  • Rusia a trimis sisteme de apărare antirachetă în Siria, pentru a-şi apăra forţele aeriene – VIDEO

    Comandantul forţelor aerospaţiale ruse, Viktor Bondarev, a declarat într-un interviu pentru cotidianul Komsomolskaya Pravda, că unităţile militare ruse care acţionează în Siria trebuie protejate în faţa oricărui pericol.

    “Am evaluat toate ameninţările posibile. Am trimis acolo nu doar avioane de vânătoare, avioane de atac la sol, bombardiere şi elicoptere, ci şi sisteme de apărare antiaeriană, pentru a face faţă oricărei situaţii, cum ar fi de exemplu deturnarea unui avion de război pe teritoriul unei ţări vecine cu Siria sau un atac aerian asupra obiectivelor noastre. Trebuie să fim pregătiţi”, a precizat Bondarev.

    Forţele aeriene ruse au început la 30 septembrie o operaţiune militară împotriva grupării Stat Islamic în Siria, la decizia preşedintelui rus Vladimir Putin şi la cererea omologului său sirian, Bashar al-Assad. Raidurile aeriene ruse vizează obiectivele militare, centrele de comunicaţii, transporturile, precum şi stocurile de arme, muniţii şi combustibil ale grupării Stat Islamic.

    De la începutul campaniei militare, forţele aeriene ruse au efectuat peste 1.600 de zboruri şi au atacat peste 2.000 de obiective ale Statului Islamic şi ale grupării Frontul al-Nusra, aripa siriană a reţelei al-Qaida.

  • RĂZBOIUL DIN SIRIA: Cel puţin 120.000 de oameni, strămutaţi pe teritoriul ţării de la începutul raidurilor aeriene ruse

    “De când au început raidurile ruse în Siria, cel puţin 120.000 de sirieni au fost strămutaţi, ceea ce este o consecinţă a ofensivelor regimului, sprijinte de raidurile ruse în oraşele Hama, Alep şi Idleb”, a declarat secretarul de stat adjunct al SUA pentru Orientul Apropiat, Anne Patterson, în faţa comisiei de Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor.

    Rusia a iniţiat pe 30 septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Moscova susţine că atacă exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Însă opoziţia siriană susţinută de Occident şi Alianţa Nord-Atlantică acuză Rusia că bombardează poziţii insurgente.

    Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

  • Lupta împotriva ISIS: Mărturiile oamenilor care luptă cu arme fabricate în casă – VIDEO

    Postul de televiziune CNN a realizat un material despre aceşti oameni care luptă în fiecare zi pentru viaţa lor. 

    Hasakah trăieşte în Siria, într-o zonă de conflict. Slab înarmat, slab echipat şi deja epuizat, luptă zilnic de luni întregi pentru viaţa familiei lui şi tuturor cetăţenilor care vor să trăiască liber. Este hotărât să continue lupta chiar dacă a ajuns să îşi confecţioneze singur multe resurse de armament şi apărare.

    “Din păcate, pentru noi cei care am rămas şi cei care vom rămâne pe propriul pământ aceasta este realitatea vieţii pe linia frontului întâi împotriva ISIS”, a declarat Hasakah.

    Rezan este un alt kurd care împreună cu prietenii şi colegii săi trăieşte zilnic încercarea de a opri înaintarea uneia dintre cele mai de temut grupări teroriste din lume peste câmpiile din nordul Siriei. Rezan povesteşte mândru cum încearcă să facă faţă: “Costumele de camuflaj le facem singuri, avem câteva puşti de vânătoare, praful de puşcă ni-l furnizează un bătrân, fost soldat în cel de-al Doilea Război Mondial, şi mai avem câteva pistoale clasice AK-47”.

    Nu există tancuri, lansatoare de rachete sau veste antiglonţ ca în rândul trupelor militare venite din ţările europene sau de pe pământul visului american. Luptătorii sunt înghesuiţi în microbuze vechi şi care nu de multe ori s-au defectat în plină desfăşurare de forţe. Dar lupta nu încetează niciodată în Siria. 

    Statele Unite ale Americii au venit în încercarea de a ajuta ameliorarea deficitului de aprovizionare cu armament şi alte necesităţi.

    În noaptea de 11 octombrie, mai mult de 100 paraşute au fost aruncate din zbor peste nordul Siriei, de fiecare fiind ataşată un palet de muniţie. Operaţiunea “Airdrop” a fost prima tranşă într-o nouă strategie SUA pentru a ajuta grupurile care luptă împotriva ISIS.