BusinessMagazin

Tag: reusita

  • Mondialul rusesc, fără bătăi între suporteri şi incidente majore de securitate. Cum a reuşit Rusia această performanţă, pentru care a Cupa Mondială din 2018 a fost numită „cea mai bună din istorie”

    “Rusia s-a schimbat, a devenit o adevărată ţară a fotbalului, nu doar prin organizarea Cupei Mondiale la cel mai înalt nivel, dar şi fotbalul face acum parte din ADN-ul ţării, graţie performanţelor echipei naţionale, a întregii munci depuse, a infrastructurilor, totul este magnific şi foarte eficient”, a spus preşedintele FIFA.

    ProSport a stat de vorbă cu Paul Anton şi Adrian Iencsi, doi fotbalişti români care au evoluat sau evoluează în Rusia, şi ştiu de ce sunt în stare când vine vorba de organizare. Fostul mijlocaş al lui Dinamo, în prezent la Anji Mahacikala, a spus că ruşii stau foarte bine în ceea ce priveşte securitatea, şi spune că , în cazul în care au existat incidente, au fost izolate şi nu au apărut în presă.

    ”Stau foarte bine din punctul ăsta de vedere. Poate, la început, când vii să vizitezi Rusia şi vezi oameni din armată, din poliţie, pe stradă, înarmaţi, ai aşa o oarecare senzaţie de teamă. Dar ei stau şi sunt aşa pentru a stabili pacea, a nu crea incidente. Din punctul ăsta de vedere sunt foarte bine organizaţi. Probabil şi din cauza asta nu au fost incidente, şi chiar dacă au existat, probabil, au fost izolate şi nu au apărut în presă”, a spus Anton pentru ProSport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţă la creat de amintiri

    Dorinţa lor nu a trecut neobservată, existând diverse destinaţii care le oferă această posibilitate, scrie Boston Globe.

    Corning Museum of Glass, din statul New York din SUA, organizează periodic lecţii de sticlărie pentru doritori, care, după ce au trudit în atelier, pot, bineînţeles, să-şi ia acasă lucrările. Buffalo Terrace, o distilerie de bourbon din Lexington, Kentucky, îşi învaţă vizitatorii cum să aleagă butoiul de whisky, care este apoi scurs în sticle special pentru ei, dacă sunt dispuşi să plătească de la 5.500 de dolari în sus. Tot în SUA, de data aceasta la Nashville, turiştii pot înregistra propriul disc la Waxomatic Records Voice-O-Graph, dacă se simt în voce, precum şi confecţiona propriile lor batoane de ciocolată cu mai multe straturi de umplutură la Goo Goo Clusters, companie considerată pionieră în materie de asemenea dulciuri.

    Pe lângă destinaţii în sine, există şi agenţii de turism care îi duc pe cei interesaţi în diferite locuri din lume unde pot învăţa de la localnici cum se confecţionează şaluri, oale, mozaic, obiecte din lemn şi multe altele, articolele confecţionate putând fi păstrate sau date cadou cuiva drag la întoarcere.

    Cererea pentru astfel de vacanţe pare să fie suficient de mare încât un complex hotelier din Belize, aflat încă în construcţie, să decidă să includă o galerie specială dedicată micilor meşteşugari care să le lucreze oaspeţilor tot felul de obiecte ori să-i înveţe să le facă singuri pe cei care nu se mai mulţumesc să lenevească pe plajă. 

  • Ţara ”vecină” care a reuşit să ajungă de la 800 de km de autostradă în 2004, la 3.200 de kilometri în 2016. Ce face România în acest timp?

    De la 800 de kilometri, cât număra reţeaua de drumuri expres şi autostrăzi din Polonia în 2004, totalul a ajuns la 3.200 de kilometri în 2016, iar în prezent reţeaua completă cumulează peste 3.500 de kilometri de infrastructură rutieră de transport rapid, modernizată în special cu fonduri europene.
     
    „Am înregistrat însă şi întârzieri, din cauza anulării unor contracte sau din cauza unora dintre contractori. Alteori, unii dintre ei nu au livrat ceea ce trebuia. Investiţiile majore de acest tip presupun implicarea unor companii mari, cu multă experienţă“, spune Michal Perlinski, directorul departamentului de Programe Rutiere din cadrul Ministerului Infrastructurii din Polonia.
     
    Reţeaua de peste 3.500 de kilometri nu este însă completă, deoarece nordul ţării nu este legat de sud. De aceea, guvernul polonez a anunţat că are în plan investiţii de 142 de miliarde de euro în infrastructura de transport până în 2030. Autorităţile intenţionează să extindă reţeaua de drumuri până în 2025 cu peste 3.262 de kilometri, pentru care ar fi necesari 31,6 miliarde de euro, potrivit autorităţii naţionale pentru drumuri.
     
    Planul include construirea a 252 de kilometri de autostradă, 2.640 de kilometri de drum rapid şi 370 de kilometri de drum de centură. În 2017, Polonia a deschis circulaţiei peste 340 de kilometri de drum naţional. „Avem o strategie naţională, cu un orizont de timp până în 2030. Pen­tru că suntem membri ai Uniunii Europene, tre­buie să respectăm anumite standarde în ceea ce pri­­veşte calitatea construcţiilor“, mai spune Michal Perlinski.
     

  • Kylie Jenner va deveni cea mai tânără miliardară din lume. Aceasta va face miliardul de dolari mai repede decât a reuşit Mark Zuckerberg

    Kylie Jenner, 20 ani, este cea mai tânără persoană de pe lista Forbes a femeilor din America îmbogăţite din forţe proprii, publicată miercuri, cu o avere netă estimată la 900 de milioane de dolari.
     
    În următorul an, este de aşteptat ca Jenner să devină cea mai tânără miliardară îmbogăţită prin forţe proprii.

    Acest titlu a fost deţinut în trecut de co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, în 1987 la vârsta de 31 de ani şi apoi de co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, în 2008, la vârsta de 23 de ani.

    „Wow. Nu îmi vine să cred că postez propria mea copertă Forbes”, scrie Jenner în cadrul unei postări pe reţeaua socială Instagram. „Vă mulţumesc pentru acest articol şi pentru recunoaştere. Sunt binecuvântată să fac ce iubesc în fiecare zi. Nu aş fi putut nici să visez asta!” (Cu toate că, a declarat pentru revista Complex în 2016 că este „visul ei să ajungă în Forbes”).Averea ei a crescut exponenţial datorită Kylie Cosmetics, propria ei companie de machiaje, care valorează 800 de milioane de dolari.

    Kylie Cosmetics ar trebui să ajungă la vânzări de 1 miliard de dolari până în 2022. Jenner spune că plănuieşte să muncească în compania ei „pentru totdeauna”, iar apoi să i-o lase moştenire fiicei ei, Stormi, care are în prezent vârsta de cinci luni.

     

  • Adrian Enache, chief executive officer OmniPERFORM (RO) şi Angels Den Funding Limited (UK): „Sfaturi pentru tinerii care îşi încep acum cariera, adaptabilitate şi curaj”

    „Una dintre cele mai complicate provocări a fost să construiesc o tehnologie, în timp ce exista o agenţie de comunicare şi să le reuşesc să le combin în acelaşi timp.”

    „Am reuşit să ajut clienţii să înţeleagă, că în momentul în care foloseşti tehnologia alături de o echipă senioară şi cu multă experienţă, de abia atunci apar rezultate. De obicei au fost mereu separate, partea tehnologică de partea de comunicare. Planuri pe termen mediu să devină un grup foarte important pe piaţă. Pe termen lung, să reuşesc să combin serviciile financiare, în care activez paralel cu partea de comunicare şi să funcţioneze foarte bine. Sfaturi pentru tinerii care îşi încep acum cariera, adaptabilitate şi curaj.” 

  • Adrian Enache, chief executive officer OmniPERFORM (RO) şi Angels Den Funding Limited (UK): „Sfaturi pentru tinerii care îşi încep acum cariera, adaptabilitate şi curaj”

    „Una dintre cele mai complicate provocări a fost să construiesc o tehnologie, în timp ce exista o agenţie de comunicare şi să le reuşesc să le combin în acelaşi timp.”

    „Am reuşit să ajut clienţii să înţeleagă, că în momentul în care foloseşti tehnologia alături de o echipă senioară şi cu multă experienţă, de abia atunci apar rezultate. De obicei au fost mereu separate, partea tehnologică de partea de comunicare. Planuri pe termen mediu să devină un grup foarte important pe piaţă. Pe termen lung, să reuşesc să combin serviciile financiare, în care activez paralel cu partea de comunicare şi să funcţioneze foarte bine. Sfaturi pentru tinerii care îşi încep acum cariera, adaptabilitate şi curaj.” 

  • Semne bune pentru filmul românesc

    Deşi am regăsit în Charleston multe dintre problemele cinematografiei româneşti postdecembriste, Creţulescu reuşeşte să îşi ţină publicul captiv – într-o poveste aparent banală – prin interacţiunea dintre protagonişti şi dialogul excelent dintre aceştia. O să fiu mai clar: Charleston include scene statice, lipsite de orice mobilitate a camerei de filmat, care pentru mine reprezintă un soi de marcă înregistrată a filmului românesc.

    Sunt fie scene în care două personaje poartă o discuţie prea lungă, fie unele în care camera se îndreaptă, lent, către o anumită imagine sau situaţie. Nu sunt un mare fan, deşi tehnica e des folosită şi în alte ţări cu o bogată cultură cinematografică; cel mai bun exemplu în acest sens e dat de filmele ruseşti. Poate e doar o coincidenţă, dar şi la cineaştii ruşi tineri am văzut – mai ales în cadrul scurtmetrajelor – o tendinţă către un stil regizoral mult mai dinamic, aşa cum se întâmplă şi în cazul noii generaţii de profesionişti români.

    Şi Andrei Creţulescu e un regizor tânăr, iar filmul e dovadă a curajului său şi a dorinţei de a experimenta. Fiind primul său lungmetraj, cred că ne putem aştepta la lucruri bune din partea sa în anii ce vin. În concluzia celor de mai sus, Charleston ilustrează perfect momentul de tranziţie a filmului românesc către o formă mult mai dinamică, mai comercială (luaţi însă termenul într-un mod pozitiv) şi care ar putea aduce oamenii într-un număr mult mai mare în sălile de cinema.

    Pavlu, pentru mine unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, joacă aproape de perfecţiune; el reuşeşte să transmită spectatorului sentimente contradictorii, de la lehamite şi resemnare la ură şi, în cele din urmă, acceptare.

    De remarcat în Charleston este şi muzica, meritul revenindu-i aici lui Massimiliano Nardulli. Am numărat cel puţin 10 persoane care încercau, în timpul vizionării, să identifice melodiile de pe coloana sonoră.

    Povestea din Charleston nu e una complicată, dar relaţia dintre personaje îi dă o anume profunzime. Vorbim de o aventură în trei, dar una în care facem cunoştinţă doar cu două personaje; nu vreau să vă răpesc plăcerea de a fi surprinşi, aşa că vă las să descoperiţi detaliile în sala de cinema.

    Ar mai fi multe de spus despre Charleston şi despre noua eră a filmului românesc în general, pentru că eu cred că industria trece prin transformări profunde, dar închei cu recomandarea de a vedea Charleston pe marele ecran. E timpul să acordăm şanse şi producţiilor locale, care în ciuda bugetelor reduse pot oferi o experienţă cinematografică mult mai satisfăcătoare decât blockbusterele americane pentru care plătim, săptămână de săptămână, bilet de intrare în sala de cinema.

    Nota: 8/10

  • “Bună ziua, faceţi angajări?” Cum a reuşit această bunică să-i obţină nepotului locul de muncă visat

    O bunică din Londra a reuşit să-i obţină nepotului său jobul la care acesta visa. Femeia de 78 de ani l-a abordat pe CEO-ul companiei pe scările clădirii de birouri şi i-a explicat de ce ar fi bine să-l angajeze pe tânăr.

    “Eu locuiesc în Reading, iar bunica mea în Londra”, a scris nepotul pe o reţea de socializare. “Ea ştia că vreau să mă mut la Londra şi a vrut să mă ajute să găsesc un loc de muncă. Mi-a cerut un CV şi o listă a abilităţilor pe care le deţin; nu mi-am pus serios problema că ar putea ieşi ceva din asta. Ziua următoare a bătut la uşa unui vecin şi a început să îi povestească despre mine; vecinul în cauză e CEO-ul companiei la care am început să lucrez.”

    Jobul primit de Harry, nepotul femeii, i-a permis acestuia să se mute împreună cu prietena sa la Londra.

    Bunica şi-a propus acum să îi găsească şi prietenei un loc de muncă bun.

  • Cronică de film: Dinozauri. Şi mai mulţi dinozauri

    Dacă vă plac dinozaurii (vinovat!), atunci Jurassic World: Fallen Kingdom o să fie pe gustul vostru.

    Interesant este că scenariştii au reuşit chiar să creeze câteva scene de-a dreptul dramatice, iar asta e ceva remarcabil în cadrul unei francize care s-a remarcat mai mult prin efecte speciale şi momente tensionate. Simplu spus, e un film care are de toate.

    Nu aş vrea să las impresia că Fallen Kingdom e vreo capodoperă cinematografică, nici vorbă de aşa ceva. E genul de blockbuster la care te duci pentru distracţie, nu pentru a descoperi vreun scenariu original sau roluri memorabile. Dacă aşteptările spectatorului sunt conforme cu realitatea, el va pleca extrem de mulţumit din sala de cinema.

    De menţionat că Jurassic World: Fallen Kingdom e prima producţie din serie regizată de un cineast european, spaniolul J.A. Bayona fiind destul de cunoscut pentru felul în care reuşeşte să aducă un plus de suspans filmelor sale. Finalul filmului e surprinzător şi pregăteşte, evident, cea de-a treia parte a noii trilogii. Pe scaunul de regizor se va întoarce Colin Trevorrow, cel care a semnat Jurassic World în 2015. Ambele filme au avut părţi bune şi părţi rele, aşa că nu pot spune dacă producătorii au ales cartea câştigătoare cu Trevorrow.

    Acţiunea din Fallen Kingdom începe la trei ani de la dezastrul de pe Isla Nublar, parcul fiind în prezent abandonat. Atunci când vulcanul de pe insulă începe să dea semne de activitate, mai multe grupuri cu interese diverse caută soluţii pentru a muta dinozaurii într-un loc sigur.

    Guvernul refuză să se implice, considerând iminenta erupţie ca fiind „un semn de la Dumnezeu”; singurii care par să aibă capacitatea de a salva creaturile pe cale de dispariţie sunt chiar cei din compania lui Hammond, omul care a început întreg procesul de resuscitare în filmul din 1993. De aici acţiunea se complică: fără a divulga prea multe, pot totuşi să vă spun că un rol important îl are Blue, velociraptorul simpatic care l-a salvat pe protagonist în filmul din 2015.

    În final, câte ceva despre Chris Pratt, cel care interpretează rolul principal: mi se pare fascinant cum Pratt a reuşit, în doar câţiva ani, să treacă de la un rol secundar în sitcomul Parks & Recreations la unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood. Americanul a devenit indispensabil în francize precum Guardians of the Galaxy sau Jurassic World, iar revistele din Statele Unite îl dau favorit pentru preluarea rolului Indiana Jones în franciza realizată de acelaşi Steven Spielberg. Nu ştiu în ce fel s-au aliniat stelele pentru Chris Pratt, dar mă bucur sincer că a ajuns aici, fiind unul dintre cei mai carismatici actori din noua generaţie.

    Nota: 7/10

  • Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poţi sărăci muncind

    Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

    Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

    Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

    Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.

    Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!

    Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

    Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.

    Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.

    Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

    Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

    Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

    Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

    Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.

    Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.

    Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.

    Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

    Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!

    Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?