Tag: rata

  • Guvernul sesizează Parchetul pentru primele şi mesele decontate la Fondul Român de Contragarantare: Prime de până la 1,8 mil. lei şi mese cu foie gras, piept de raţă, purcel la cuptor

     Inspectorii guvernamentali descriu în raport un “exces de salarizare” înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţilor membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneraţii/indemnizaţii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum şi remuneraţii şi prime trimestriale destinate preşedintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, ca membru al Consiliului) şi 1,8 milioane lei (pentru preşedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

    Drepturi băneşti în cuantum total de peste 7,9 milioane lei au fost acordate în acelaşi interval preşedintelui şi membrilor Directoratului, respectiv preşedintelele Ioan Hidegcuti încasând un total de 2,8 milioane lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile de consum au SCĂZUT cu 0,6% în septembrie, după reducerea TVA la pâine

     Preţurile alimentelor au scăzut cu 1,8%, cele ale mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%.

    În cazul pâinii, preţurile au scăzut faţă de august cu 11,5%, iar pentru categoria “produse de morărit şi panificaţie” reducerea a fost de 8,8%. Ouăle s-au scumpit însă cu 3,3%, iar legumele cu 2%, conform unui comunicat al INS.

    TVA la pâine a scăzut, la 1 septembrie, de la 24% la 9%. Autorităţile au anunţat că o astfel de decizie s-ar putea aplica, anul viitor, şi la carne şi alte alimente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 23,77%. Teodorovici îşi propusese o rată de 50% până în decembrie

     Cea mai mare creştere – aproape 6 procente – se înregistrează pe POS DRU, unde nivelul absorbţiei este de 24,6% (855,19 milioane de euro) în septembrie, faţă de 18,73% (651,17 milioane de euro) în august.

    Pe Programul Operaţional Regional, rata de absorbţie a crescut cu 2,14%, de la 39% (1,453 milioane de euro) în august la 41,14% (1,532 milioane de euro) luna trecută.

    În ceea ce priveşte POS Transport, POS Mediu, PO AT (Programul Operaţional Asistenţă Tehnică) şi PO DCA (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative) creşterea a fost de sub un procent la fiecare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursul BNR a urcat la 4,4847 lei/euro, un nou MAXIM din 25 iunie

     O rată de schimb superioară, de 4,4870 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 25 iunie.

    În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4694 lei/euro.

    Leul s-a depreciat uşor şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a urcat cu 0,51 bani, la 3,3744 lei/dolar, de la 3,3693 lei/dolar în şedinţa de miercuri.

    Totodată, rata de schimb leu/franc elveţian a crescut de la 3,6064 lei/franc la 3,6240 lei/franc.

    Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

    Cotaţiile monedei naţionale au deschis aproape de 4,48 lei/euro, iar în prima oră de tranzacţionare rata de schimb a oscilat uşor sub acest nivel, într-o piaţă calmă, spun dealerii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de iulie. Ce produse au avut cele mai mari reduceri de preţ

     Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS.

    Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).

    În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: 30.100 de locuri de muncă vacante în trimestrul al doilea. În ce domenii s-au înregistrat cele mai multe

     Rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,70% în trimestrul al doilea, în creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,11 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecută, a precizat INS.

    Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (3,43%), alte activităţi de servicii (2,76%), respectiv în administraţie publică (1,61%).

    La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile de învăţământ (0,13%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,14%), respectiv cele din industria extractivă (0,15%).

    Ca şi în trimestrul precedent, în industria prelucrătoare s-a concentrat mai puţin de o treime (9.800 locuri vacante) din numărul total al locurilor de muncă vacante, fiind înregistrată o rată de 0,94%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rata şomajului din iulie, de 5,29%, comparabilă cu cea din aceeaşi perioadă din 2005 şi 2006

     Cele mai mici rate ale şomajului, în luna iulie, începând din anul 2001, au fost înregistrate în anii 2007 şi 2008, când Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) raporta o rată de 3,8 la sută, respectiv aproximativ 340.000 de şomeri.

    La polul opus, cele mai mari rate ale şomajului înregistrate în luna iulie au fost în anii 2002 şi 2001, când acestea au ajuns la 9,2 la sută, respectiv 8,3 la sută, ceea ce însemna că în România erau înregistraţi, oficial, 867.398 de şomeri, respectiv 798.319 în iulie 2001.

    În luna iulie a acestui an, ANOFM a raportat 466.932 de şomeri înregistraţi oficial, adică o rată de 5,29 la sută, nivel comparabil cu anii 2005 şi 2006, când erau raportaţi 489.308 şomeri, respectiv 446.789 de persoane fără loc de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,34%. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri

     Cele mai mari reduceri de preţuri au fost înregistrate la categoriile “legume şi conserve de legume” – 13,3% şi “fructe şi conserve din fructe” – 4,49%.

    Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%.

    Cel mai mult s-au scumpit ţigările şi energia electrică, preţurile urcând cu 8,04%, respectiv 5,57%, iar în ceea ce priveşte serviciile principala creştere, de aproape 9%, este cea cu apa, canalizarea şi salubritatea.

    Banca Naţională a României a redus săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREVIZIUNI privind piaţa IT: La ce valoare vor ajunge cheltuielile destinate produselor şi serviciilor IT în acest an

     IDC a modificat în sens negativ estimarea privind creşterea pieţei produselor şi serviciilor IT în acest an, de la 4,9%, notează MarketWatch.

    Dacă sunt incluse şi serviciile de telecomunicaţii, cheltuielile alocate IT vor creşte în acest an cu 3,8%, la 3.600 miliarde de dolari, estimează IDC.

    “Având în vedere perspectiva economică incertă pentru cea de-a doua jumătate a acestui an, ne concentrăm în continuare pe riscurile negative asociate Chinei şi Europei de Vest”, a declarat vicepreşedintele IDC Stephen Minton.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a redus dobânda cheie de la 5% la 4,5% pe an şi a menţinut ratele rezervelor minime

     CA al BNR a aprobat şi raportul trimestrial asupra inflaţiei, care va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă.

    Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va prezenta luni, 5 august, comunicatul detaliat pe tema şedinţei CA, într-un briefing de presă.

    Cei mai mulţi analişti financiar-bancari credeau că BNR va reduce luni dobânda de politică monetară de la 5% la 4,75%. Ei anticipau, totodată, că rezervele minime obligatorii vor rămâne nemodificate atât pentru pasivele în lei, cât şi pentru cele în valută.

    “Conform opiniilor exprimate de 14 din 19 participanţi la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Banca Naţională a României ar putea reduce dobânda de politică monetară la 4,75% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară din 5 august. Restul participanţilor la sondaj estimează păstrarea dobânzii la nivelul de 5%”, arată asociaţia, joi, într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro