Tag: protest

  • Noaptea Muzeelor: Lingouri de aur la BNR, operetă la Bellu, capodopere la Artmark şi un protest inedit

    Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care se vor alătura acestui protest va fi acoperită. Acest protest subtil şi inedit are scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

    Totodată, protestul este o consecinţă a unui fenomen dramatic, respectiv, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferinţă de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

    În afara acestui protest inedit, ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor îşi propune să continue să fie un reper în calendarul consumatorului de cultură din Bucureşti şi din întreaga ţară. “Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai importante branduri culturale care s-au impus la nivel naţional”, a explicat Mihaela Simion, de la RNMR.

    La rândul său, Luiza Zamora, coordonatorul din Bucureşti al Nopţii Muzeelor, a spus că ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor va fi una record, nu doar în Bucureşti, ci şi în ţară.

    “În Bucureşti, sunt 30 de muzee şi 20 de organizaţii culturale care participă la Noaptea Muzeelor, iar, pe ultima sută de metri, mai avem candidaţi. Sunt şi câteva premiere. De exemplu, este prima dată când Muzeul Băncii Naţionale participă la acest circuit, sărbătorind astfel cei 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale. Pe lângă organizaţiile culturale care au deja la activ câteva participări la acest circuit, în Bucureşti sunt zece alte organizaţii noi şi implicit spaţii culturale, dând astfel imaginea potenţialului cultural şi creativ al Bucureştiului într-o seară de sâmbătă”, a explicat Luiza Zamora.

    Astfel, câteva tipuri de lingouri de aur “standard” vor fi expuse într-o casetă specială, în holul sediului Băncii Naţionale a României (BNR), sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, între orele 19.00 şi 23.00, în cadrul evenimentului “Aur din Tezaur”. De asemenea, pe un ecran TV amplasat în exterior va putea fi vizionat un film documentar cu tema “Aurul românesc şi BNR”, realizat cu sprijinul Televiziunii Române, iar faţada clădirii din strada Doamnei numărul 8 va beneficia de efecte şi proiecţii luminoase speciale.

    Programul Nopţii Muzeelor 2015 este foarte divers şi ofertant. Muzeele nu vor fi pur şi simplu deschise până târziu noaptea, ci au pregătit foarte multe evenimente organizate special pentru sâmbătă seara.

    Se vor desfăşura evenimente diverse, de la concerte la două dintre muzeele afiliate Muzeului Municipiului Bucureşti la ateliere pentru copii la Antipa. Fanfara va cânta la Foişorul de Foc, iar limitele vizuale şi auditive ale publicului vor putea fi testate la Muzeul Tehnic.

    Pe de altă parte, concertul “Dolce Vita”, pus în scenă de artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, va fi prezentat bucureştenilor în Cimitirul Bellu, sâmbătă, de la ora 21.00, când vor fi interpretate live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical.

    La Muzeul Naţional “George Enescu” va avea loc un eveniment special, intitulat “Aeroportul Oniria”, în care mai mulţi artişti vor propune o experienţă formată din muzică clasică, fusion, corală, dar şi muzică la instrumente tradiţionale.

    Pe de altă parte, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) vor putea fi vizitate Galeria Naţională şi expoziţiile temporare. Însă MNAR se va alătura şi protestului ediţiei din acest an a evenimentului şi va organiza, sub titlul “Priveşte arta, arta te priveşte”, un periplu mai puţin obişnuit într-o “galerie de neuitat”. Această galerie va cuprinde ramele şi soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că “au plecat în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”. Această “galerie de neuitat” se va afla la parterul Galeriei Naţionale a MNAR.

    De asemenea, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a pregătit pentru Noaptea Muzeelor “o mare petrecere”, cu ocazia împlinirii a 43 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Publicul va putea să viziteze expoziţiile permanente şi va putea să participe la ateliere de creaţie, la concerte şi la un moment de reconstituire istorico-militară.

    MNIR se va alătura şi protestului, sub titulatura “revolta colecţiilor”. Astfel, o piesă excepţională din patrimoniul muzeului, Coiful de la Ciumeşti, va fi expusă în cutie, ambalată, aşa cum stau de foarte multă vreme zeci de mii de obiecte din patrimoniul muzeului. Motivul acestei prezentări inedite este acela de a atrage atenţia asupra situaţiei deja dramatice în care MNIR se află de 13 ani, aceea de a fi un muzeu parţial închis, de a nu putea oferi publicului bucuria de a admira valori excepţionale din patrimoniul său.

    O altă noutate a ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor este prezenţa în circuit a Aeroportului Otopeni, unde va fi prezentată pentru cei care vin în România o expoziţie organizată de Romanian Design Week. De asemenea, în Aeroportul Otopeni va fi venisată în acest context expoziţia de fotografie “Bucureştiul văzut prin ochii tăi”. Aceasta va fi poarta de intrare în Noaptea Muzeelor anul acesta, după cum a explicat Luiza Zamora.

    Pe de altă parte, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti va fi prezentat un proiect al unui posibil Muzeu al Literaturii, având în vedere că, de anul trecut, nu mai există un sediu al acestei instituţii muzeale, dar şi o expoziţie cu caricaturi şi desene din presa centrală de la începutul secolului al XX-lea şi proiecţii cu poveştile Bucureştilor. În plus, Şcoala Centrală de Fete se va alătura protestului şi, la ora 22.00 şi la miezul nopţii, timp de 5 minute, se vor stinge toate luminile în această instituţie, în semn de protest faţă de situaţia gravă a muzeelor din România.

    Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, care sărbătoreşte în această perioadă 79 de ani de la înfiinţare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 şi 19.00) o serie de evenimente conexate Nopţii Muzeelor. Din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopţii. Oferta instituţiei vizează lansări de carte, o expoziţie, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meşterilor populari, dar şi lansarea ceaiului muzeului, denumit “Bogăţia satului” şi care va avea la bază iasomia.

    La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, publicul va putea vizita de Noaptea Muzeelor, între orele 18.00 şi 21.00, expoziţia permanentă, urmând ca, până la miezul nopţii, să fie deschise expoziţiile temporare ale instituţiei. Totodată, în curtea interioară a instituţiei va fi organizată o proiecţie de film documentar.

    La Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia, pe lângă expoziţii şi proiecţii video şi de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actriţa Maia Morgenstern. Totodată, comunitatea muzeală pregăteşte, pentru Noaptea Muzeelor, la acest Centru Cultural de la Mogoşoaia, un moment de susţinere a fostului director artistic, Doina Mândru, cea care a contribuit la organizarea acestei instituţii, şi care ar fi fost înlăturată de la conducerea centrului, fără niciun motiv, de la 1 mai. Astfel, în timpul conferinţei de presă, care a avut loc pe 8 mai, a fost făcut un apel la reprezentanţii comunităţii muzeale să meargă la Mogoşoaia şi să poarte pancarte cu numele Doinei Mândru.

    Pe de altă parte, printre organizaţiile culturale care vor participa pentru prima dată în acest an la Noaptea Muzeelor se numără Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, care, cu această ocazie, va propune un proiect de Muzeu al Dansului Modern şi Contemporan.

    În plus, publicul va putea să meargă la “observatorul parcului naţional Văcăreşti”. Astfel, mica deltă a Bucureştiului va putea fi admirată de la etajul 17 al complexului rezidenţial din preajma Văcăreştiului.

    Şi Târgul de artă comporană Art Safari Bucharest participă la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii se pot bucura, printre altele, de Art Safari Dialogues Talk Non Stop, o serie de prezentări de artişti contemporani, sâmbătă, când programul va fi de la 19.00 la 04.00.

    Totodată, de Noaptea Muzeelor, expoziţia de fotojurnalism World Press Photo (WPP) 2015, din Piaţa Universităţii, va fi deschisă între orele 21.00 şi 04.00 şi vor fi proiectate şi scurtmetraje, în parteneriat cu ShortsUp.

    Şi Artmark invită publicul, de Noaptea Muzeelor, să vadă expoziţia “Capodopere de Nicolae Tonitza din colecţii private”, între orele 19.00 şi 04.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

    Evenimentul expoziţional se concentrează în jurul uneia dintre personalităţile marcante ale artelor plastice autohtone, Nicolae Tonitza. Expoziţia îşi propune să cuprindă lucrări sugestive ale artistului, aflate în colecţii particulare, înscrise în toate etapele de creaţie ale lui Tonitza. Totodată pentru o reprezentare cât mai fidelă a sensibilităţii artistului predispusă la variaţiuni stilistice şi a laitmotivelor care i-au marcat opera, expoziţia va oscila pentru fiecare perioadă în parte de la producţia de grafică la mediile picturale.

    Un proiect nou în Bucureşti, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, va fi deschis publicului, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor. În perioada evenimentului, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” deschide “Uşa Mare”, o importantă comoară arhitecturală, uşă ce este închisă în restul anului, cu excepţia vizitelor anumitor personalităţi. De asemenea, vor putea fi vizitate amfiteatrul şi sala Frescelor, în care vor rula filme de prezentare ale Universităţii, care vor include şi informaţii despre noua structura educaţională. Printre acestea se numără şi prezentări ale Facultăţii de Urbanism şi ale programului de admitere. Noaptea Muzeelor, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, se va desfăşura între orele 19.00 – 02.00.

    În plus, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) înfiinţează o linie specială, pentru Noaptea Muzeelor, autobuzele urmând să aibă staţii la muzee şi să plece pe trasee de la Palatul Parlamentului şi Piaţa Unirii, la intervale de o oră şi jumătate. Mai multe informaţii despre traseul autobuzelor se găsesc pe site-ul ratb.ro.

    Pe de altă parte, Noaptea Muzeelor va fi organizată în acest an în numeroase instituţii muzeale din ţară. Totodată, vor fi organizate circuite muzeale, pe lângă cel din Bucureşti, şi în Galaţi şi Iaşi.

    Organizatorii Nopţii Muzeelor vor organiza la Bucureşti, Iaşi şi Galaţi şi o campanie de strângere de obiecte. “Am ales trei locuri, muzee, unde oamenii pot să doneze un obiect”, a spus Dragoş Neamu, la conferinţa de presă. Acesta a precizat că donatorii pot să plaseze respectivul obiect oriunde doresc în sălile muzeelor respective. “Aceste obiecte donate şi poveştile lor vom încerca să le valorificăm în expoziţii. Mesajul este acela că populaţia poate crea colecţii, lucru pe care ni-l dorim şi din partea autorităţilor tutelare”, a explicat Dragoş Neamu.

    Lista completă a instituţiilor participante la Noaptea Muzeelor şi a programelor pregătite de acestea pot fi consultate pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

    Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

    Anul trecut, în România, la Noaptea Muzeelor au participat peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi.

  • Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, atacat de protestatari cu roşii, ouă şi sticle

    Incidentele au avut loc luni în Piaţa Roma din oraşul Ancona, în centrul Italiei.

    Matteo Salvini a participat la un miting electoral în acest oraş, în perspectiva scrutinului regional programat în Italia pe 31 mai.

    Activiştii anticapitalişti au încercat să spargă cordonul forţelor de ordine, fiind semnalate confruntări sporadice cu agenţii de poliţie.

    Liderul Ligii Nordului nu a părut deranjat de atacul cu ouă, roşii şi sticle, el continuând discursul de aproximativ 15 minute.

     

  • Zeci de persoane au protestat la Institutul Cantacuzino, cerând susţinerea instituţiei

    Câteva zeci de persoane s-au adunat, sâmbătă după-amiaza, pentru a atrage încă o dată atenţia asupra situaţiei în care se află Institutul Cantacuzino, unde producţia este sistată, s-au acumulat datorii şi nu se mai plătesc salariile angajaţilor. Ei au semnat şi o petiţie către preşedintele Klaus Iohannis, cerând implicarea directă a acestuia.

    Oamenii au protestat paşnic, pe trotuar, de-a lungul sediului institutului, fluturând steguleţe naţionale şi afişând pancarte cu mesaje precum: “Sunt româncă şi protejez ce-i al ţării mele”, “Milioane de ani de viaţă şi milioane de ani de sănătate, utilizând produsele Institutului Cantacuzino”, “Performanţa răsplătită cu ignoranţă. Nu suntem de acord”, “Nu desfiinţării Institutului Cantacuzino”, “Românii au mai demonstra-o: Uniţi salvăm”, “Apărăm valorile şi tradiţia. Uniţi salvăm Institutul Cantacuzino”.

    Unul din studenţii prezenţi la protest a declarat că Institutul Cantacuzino a salavat până în prezent mii de vieţi prin vaccinurile pe care le-a creat, dar şi prin intervenţiile sale în cazul epidemiilor. “Este un important element în cazul intervenţiilor bio-teroriste şi al epidemiilor şi astfel de institute trebuie să existe“, a spus tânărul.

    O angajată a subliniat că institutul trece printr-o situaţie de criză pe fondul pierderii masive de personal, oamenii plecând din cauza neplăţii salariilor şi lipsei de orizont.

    Medicul şi profesorul Ioan Mircea Popa a declarat că Institutul Cantacuzino are valenţe strategice iar existenţa şi perpetuarea activităţii sale trebuie susţinute de statul român.

    El a întocmit petiţia destinată preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost semnată de participanţii la protest.

    “Vorbim despre România lucrului bine făcut şi despre un institut care: a salvat milioane de vieţi, îşi păstrează importanţa în sănătatea publică (în prevenirea şi combaterea bolilor infecţioase în cadrul programelor de sănătate publică), este implicat în învăţământul medical de înaltă calitate (studenţi şi medici), este un important centru de diagnostic microbiologic, este una dintre cele mai importante structuri de intervenţie în caz de epidemii şi atacuri bio-teroriste, de o mare importanţă pentru siguranţa naţională, are un rol esenţial în blocarea creşterii preţurilor pentru vaccinuri”, se arată în petiţie.

    Totodată, în petiţie se aminteşte de activitatea şi rolul institutului: “Cu peste 90 de ani de activitate, Institutul Cantacuzino poate fi considerat simbolul cercetării medicale româneşti. Aici s-au preparat seruri şi vaccinuri pentru combaterea bolilor contagioase (holeră, tuberculoză, poliomielită, tuse convulsivă etc.). Prin tradiţie, încă de la înfiinţarea institutului de către profesorul Cantacuzino şi prin decret regal (semnat în 1921 de către Regele Ferdinand I), institutul a avut patru roluri esenţiale în medicina românească: diagnostic (şi intervenţie în sănătatea publică), producţie, cercetare şi învăţământ”.

    Studenţii la medicină s-au mai adunat şi pe 14 martie şi au format un lanţ uman în jurul Institutului Cantacuzino pentru a-şi arăta solidaritatea faţă de cercetătorii de acolo şi a cere măsuri pentru a se preveni desfiinţarea instituţiei.

    Pe 18 martie, peste 350 de angajaţi ai Institutului Cantacuzino au protestat în Piaţa Victoriei, cerând Guvernului să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă instituţia.

    Angajaţii de la Institutul Cantacuzino, care nu şi-au primit salariile pe ultimele trei luni, au protestat de mai multe ori de la începutul acestui an.

    La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să “pună institutul pe linia de plutire”.

    Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a analizat, pe 17 martie marţi, situaţia Institutului Cantacuzino.

    Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu a declarat că doreşte găsirea unei soluţii “fără să ne minţim”, arătând că Institutul Cantacuzino este într-o situaţie gravă, având datorii importante şi conturile blocate. Ţucmeanu a precizat că problemele Institutului Cantacuzino ar trebui să fie discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru că institutul este o marcă a României.

    Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare şi, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenţei îşi dă avizul, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio reţinere pentru ştergerea tuturor datoriilor, a spus secretarul de stat din MFP Attila Gyorgy.

    Premierul Victor Ponta declara, în 16 martie, că Guvernul caută soluţii pentru situaţia de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.

    În 22 ianuarie, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.

    În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.

    Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

    Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

    În 2013 producţia a fost reluată fiind realizate primele 600.000 de doze, dar, la sfârşitul anului, ANM a anunţat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform.

    În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import.

  • Proteste violente la Rio de Janeiro, după ce un băiat de 10 ani ar fi fost ucis de poliţie

    Protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle spre forţele de ordine, care au recurs la gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare.

    Protestul a fost organizat după ce un băiat de 10 ani, Eduardo de Jesus Ferreira, a fost împuşcat mortal joi, la Complexo Alemao, în timpul unei operaţiuni a poliţiei împotriva unor traficanţi de droguri.

    Mama băiatului, Terezinha Maria de Jesus, a declarat pentru portalul de ştiri G1 că a văzut un poliţist împuşcându-l pe fiul ei, care se afla la uşa casei lor.

    Poliţia a precizat că ofiţerii implicaţi în operaţiunea împotriva traficanţilor de droguri au fost suspendaţi pe parcursul investigaţiei în acest caz.

  • Ponta, către ministru: Fermierii au dreptate, dar au banii; De ce protestează la Guvern? E spaţiu mare?

    Mai multe sute de fermieri au protestat, joi, în faţa Platului Victoria, chiar în timpul şedinei de guvern, pentru întârzierea plăţii subvenţiilor.

    Am văzut că există o nemulţumire la fermieri, domnul ministru! Ştiam că aveţi toţi banii, de ce sunt nemulţumiţi fermieri?“, l-a întrebat Ponta, în şedinţa de guvern, pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    Acesta i-a răspuns că a existat, într-adevăr, o anumită întârziere la plata subvenţiilor pentru cap de animal, “din cauza externe”, dar a explicat că, de joi, fermierilor le-au fost achitate în conturi toate fondurile, fiind plătite circa 275 milioane lei.

    “Dacă au banii, de ce protestează? Păi, mergeţi şi spuneţi-le că au banii în cont, să-i ia din cont. Şi de ce nu protesetează la dumneavoastră, de ce potestează la Guvern? E spaţiu mai mare? Data viitoare să încercăm să nu mai existe întârzieri! Până la urmă, oamenii au dreptate, e o diferenţă dacă îi dai la timp sau dacă îi dai cu peste o săptămână sau două mai târziu”, a arătat premierul.

    El i-a cerut, totodată, ministrului Constantin să prezinte fermierilor care protestează la Guvern “extrasul bancar” cu banii viraţi.

  • Ponta, către ministru: Fermierii au dreptate, dar au banii; De ce protestează la Guvern? E spaţiu mare?

    Mai multe sute de fermieri au protestat, joi, în faţa Platului Victoria, chiar în timpul şedinei de guvern, pentru întârzierea plăţii subvenţiilor.

    Am văzut că există o nemulţumire la fermieri, domnul ministru! Ştiam că aveţi toţi banii, de ce sunt nemulţumiţi fermieri?“, l-a întrebat Ponta, în şedinţa de guvern, pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    Acesta i-a răspuns că a existat, într-adevăr, o anumită întârziere la plata subvenţiilor pentru cap de animal, “din cauza externe”, dar a explicat că, de joi, fermierilor le-au fost achitate în conturi toate fondurile, fiind plătite circa 275 milioane lei.

    “Dacă au banii, de ce protestează? Păi, mergeţi şi spuneţi-le că au banii în cont, să-i ia din cont. Şi de ce nu protesetează la dumneavoastră, de ce potestează la Guvern? E spaţiu mai mare? Data viitoare să încercăm să nu mai existe întârzieri! Până la urmă, oamenii au dreptate, e o diferenţă dacă îi dai la timp sau dacă îi dai cu peste o săptămână sau două mai târziu”, a arătat premierul.

    El i-a cerut, totodată, ministrului Constantin să prezinte fermierilor care protestează la Guvern “extrasul bancar” cu banii viraţi.

  • Ministerul Transporturilor: Schimbarea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime nu poate fi doar rezultatul protestelor în stradă

    Potrivit sursei citate, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Iulian Matache, s-a întâlnit cu o delegaţie a organizaţiilor sindicale şi patronale din Portul Constanţa, după ce în faţa sediului MT a fost organizat un protest a cărui principală revendicare a fost revocarea mandatului membrilor Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive a Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM S.A.).

    Conform MT, în timpul discuţiilor, oficialii ministerului au explicat protestatarilor că “o eventuală schimbare la nivelul conducerii companiei nu poate fi doar rezultatul protestelor în stradă”.

    Motivul ar fi acela că, în cazul CN APM SA, membrii Consiliului de Administraţie (CA) sunt numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), iar ulterior numirii, între fiecare societate şi membrul CA sau directorul general se încheie contracte de mandat prin care sunt stabilite drepturile şi obligaţiile părţilor.

    “Până în prezent, Ministerul Transporturilor nu a primit niciun document, adresă ori analiză din partea AGA a CN APM SA , care să conducă la revocarea administratorilor sau a conducerii executive a companiei, aşa cum este prevăzut prin contractele de mandat (administrare) încheiate (neîndeplinirea obiectivelor şi/sau a criteriilor de performanţă stabilite, renunţarea la mandat, etc)”, precizează Ministerul Transporturilor.

    Peste 500 de lucrători portuari au protestat, joi, la sediul Ministerului Transporturilor, pentru a cere demiterea conducerii Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, susţinând că, din cauza managementului abuziv, se pierd locuri de muncă.

    Protestarii, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) Constanţa, au venit la Bucureşti cu unsprezece autocare, iar acestora li s-au alăturat alţi 100 de sindicalişti din Bucureşti.

    Protestatarii au avut bannere pe care scria “Minciuna şi corupţia e la cei care conduc România: Guvern, Parlament, Preşedinte”, steaguri cu sigla sindicatului din care fac parte, vuvuzele şi mai multe butoaie din tablă, în care au lovit ritmic.

    Sindicaliştii cer demiterea conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, pe care o acuză că, prin acţiuni abuzive, va determina pierderea locurilor de muncă pentru aproximativ 150.000 de angajaţi. Aceştia susţin că deciziile actualei conduceri a companiei vor duce la transformarea portului dintr-unul comercial într-unul turistic, iar docherii, macaragii şi alţi lucrători îşi vor pierde slujbele.

    Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a declarat că sindicaliştii vor ca Portul Constanţa să rămână unul comercial, şi nu să devină un punct de atracţie turistică.

    “Nu ne dorim un port cu cazinouri şi cluburi de noapte. Avem o echipă de conducere numită de anturajul lui Mazăre (Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, n.r.), care vrea să transforme portul într-un obiectiv turistic, iar pe noi să ne dea afară”, a spus Mircea Burlacu.

    Protestul lucrătorilor portuari a început în 9 martie, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APM), ei anunţând atunci că vor picheteze timp de 30 de zile, între orele 7.30 şi 18.00.

    Potrivit sindicaliştilor, Consiliul de Administraţie al CN APM SA este desemnat în mod nelegal, conducerea executivă existentă este neprofesionistă şi lipsită de experienţă, pregătire şi viziune economică, “deciziile acesteia conducând la grave disfuncţionalităţi în activitatea portuară, iar Master Planul Portului Constanţa a fost întocmit fără consultări prealabile ale comunităţii portuare”.

    De asemenea, ei acuză conducerea companiei că, fără a comunica în mod transparent componenţa tarifelor practicate şi fără fundamente legale şi contractuale, a demarat procedurile necesare pentru majorarea, în mod unilateral, a tarifelor de utilizare a domeniului portuar.

    În luna mai a anului trecut, angajaţi din Portul Constanţa au protestat în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, opunându-se ca municipalitatea să primească un nou pachet de acţiuni în port.

    La începutul lunii octombrie, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională trecerea de acţiuni ale Administraţiei Porturilor Maritime la Consiliul Local Constanţa, cele 20 la sută din acţiuni deţinute de autorităţile locale fiind pierdute.

    Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a dorit ca municipalitatea să aibă o treime din acţiunile de la Portul Constanţa. Până în toamna lui 2014, Ministerul Transporturilor era acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută, iar Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţineau fiecare câte 20 la sută din capital.

  • Peste 500 de lucrători portuari au protestat la Ministerul Transporturilor – FOTO

    Protestarii, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) Constanţa, au venit la Bucureşti cu unsprezece autocare, iar acestora li s-au alăturat alţi 100 de sindicalişti din Bucureşti.

    Protestatarii au avut bannere pe care scria “Minciuna şi corupţia e la cei care conduc România: Guvern, Parlament, Preşedinte”, steaguri cu sigla sindicatului din care fac parte, vuvuzele şi mai multe butoaie din tablă, în care au lovit ritmic.

    Sindicaliştii cer demiterea conducerii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, pe care o acuză că, prin acţiuni abuzive, va determina pierderea locurilor de muncă pentru aproximativ 150.000 de angajaţi. Aceştia susţin că deciziile actualei conduceri a companiei vor duce la transformarea portului dintr-unul comercial într-unul turistic, iar docherii, macaragii şi alţi lucrători îşi vor pierde slujbele.

    Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlacu, a declarat că sindicaliştii vor ca Portul Constanţa să rămână unul comercial, şi nu să devină un punct de atracţie turistică.

    “Nu ne dorim un port cu cazinouri şi cluburi de noapte. Avem o echipă de conducere numită de anturajul lui Mazăre (Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, n.r.), care vrea să transforme portul într-un obiectiv turistic, iar pe noi să ne dea afară”, a spus Mircea Burlacu.

    Protestul lucrătorilor portuari a început în 9 martie, la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APM), ei anunţând atunci că vor picheteze timp de 30 de zile, între orele 7.30 şi 18.00.

    Potrivit sindicaliştilor, Consiliul de Administraţie al CN APM SA este desemnat în mod nelegal, conducerea executivă existentă este neprofesionistă şi lipsită de experienţă, pregătire şi viziune economică, “deciziile acesteia conducând la grave disfuncţionalităţi în activitatea portuară, iar Master Planul Portului Constanţa a fost întocmit fără consultări prealabile ale comunităţii portuare”.

    De asemenea, ei acuză conducerea companiei că, fără a comunica în mod transparent componenţa tarifelor practicate şi fără fundamente legale şi contractuale, a demarat procedurile necesare pentru majorarea, în mod unilateral, a tarifelor de utilizare a domeniului portuar.

    În luna mai a anului trecut, angajaţi din Portul Constanţa au protestat în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, opunându-se ca municipalitatea să primească un nou pachet de acţiuni în port.

    La începutul lunii octombrie, Curtea Constituţională a decis că este neconstituţională trecerea de acţiuni ale Administraţiei Porturilor Maritime la Consiliul Local Constanţa, cele 20 la sută din acţiuni deţinute de autorităţile locale fiind pierdute.

    Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a dorit ca municipalitatea să aibă o treime din acţiunile de la Portul Constanţa. Până în toamna lui 2014, Ministerul Transporturilor era acţionar majoritar la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută, iar Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţineau fiecare câte 20 la sută din capital.

  • Minerii blocaţi în subteran la exploatarea de uraniu Crucea ameninţă cu greva foamei

    Potrivit unor protestatari de la EM Crucea, aproximativ două sute de mineri sunt blocaţi în subteran, atât în zona troiţei din mina Crucea, care nu e în zona de exploatare, dar sunt şi în mina Botuşana, în zona de exploatare, în timp ce alţi angajaţi protestează în zona atelierelor.

    Minerii susţin că aşteaptă ca până la ora 14.00 să li se rezolve solicitările, ameninţând că, în caz contrar, protestul se va radicaliza şi vor intra în greva foamei, intenţionând să-şi ia alături de ei, în subteran, soţii sau copiii.

    Protestatarii doresc punerea în aplicare a protocolului semnat în 30 ianuarie cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.

    Directorul Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, urmează să discute, marţi dimineaţă, la Ministerul Energiei, cu Andrei Gerea, soluţii pentru încetarea conflictului.

    Directorul CNU a declarat că oferta pe care a putut să o facă minerilor a fost o creştere cu 5,2 – 5,5 la sută, ceea ce nu i-a mulţumit pe protestatari, care doresc să fie aplicată prevederea stabilită în protocolul semnat de Gerea.

    Printre revendicările minerilor, pe care aceştia le consideră minimale, se numără cele legate de salarizare, asigurarea de bilete de tratament şi schimbarea bazei de calcul a pensiilor, în condiţiile în care speranţa de viaţă a unui miner din acest domeniu este uşor peste 50 de ani.

    Potrivit lui Moraru, creşterea salarială solicitată de mineri poate fi pusă în aplicare doar dacă se modifică, prin Hotărâre de Guvern, cadrul legal.

    Minerii solicită demiterea conducerii Companiei Naţionale a Uraniului, dar şi a sucursalei Suceava şi cer premierului Victor Ponta, ministrului Energiei, Andrei Gerea şi ministrului pentru dialog social, Liviu Pop, să vină să discute cu ei.

    Luni dimineaţă, minerii de la Crucea au reluat protestele suspendate la sfârşitul lunii ianuarie, reclamând că nu li s-au mărit salariile, şi nici nu li se alocă mai mulţi bani pentru norma de hrană.

    În 30 ianuarie, după o săptămână de proteste ale minerilor de la EM Crucea, o delegaţie a Ministerului Energiei, IMM şi Mediului de Afaceri, condusă de ministrul Andrei Gerea s-a ajuns la un acord, condiţiile fiind statuate în cadrul unui protocol semnat de toate părţile implicate.

    Astfel, a fost agreată o nouă formulă de calcul al salariului pentru angajaţii din subteran şi pentru cei de la staţiile de preparare, în aşa fel încât minerii să beneficieze de creşterea veniturilor începând cu 1 februarie 2015.

    “Aplicarea acestei măsuri permite apropierea salariilor de la exploatarea de uraniu de nivelul venitului mediu din sectorul mineritului. De asemenea, prin protocol a fost consfinţită respectarea în continuare a prevederilor contractului colectiv de muncă referitoare la acordarea primelor de Paşte, Ziua Mineritului şi de Crăciun”, se preciza într-un comunicat al Ministerului Energiei transmis după semnarea protocolului.

    Totodată, în urma discuţiilor s-au stabilit, printre altele, înaintarea către Ministerul Muncii a documentaţiei privind modul de calcul al pensiei, precum şi pregătirea documentaţiei în vederea efectuării de demersuri pentru modificarea prin HG a valorii mesei antidot, mai menţiona sursa citată.

    “Înţelegem condiţiile grele în care se desfăşoară munca în subteran, iar măsurile decise astăzi pentru o mai bună recompensarea a eforurilor şi a expunerii la un mediu neprielnic sănătăţii sunt ceea ce putem face pentru mineri în acest moment. Vom studia cu atenţie punctele care ne-au fost semnalate şi cu siguranţă vom susţine viitoare schimbări legislative necesare oamenilor care lucrează în acest sector. De asemenea, considerăm că se impune o analiză atentă a modului de salarizare, a relaţiilor de muncă şi a condiţiilor de securitate în muncă”, declara, la data respectivă, Andrei Gerea.

    Exploatarea Minieră Crucea este singura exploatare de uraniu funcţională din ţară, având două puncte de lucru – Crucea şi Botuşana – unde lucrează peste 500 de angajaţi.

  • Sute de persoane au participat la un protest antiguvernamental la Tiraspol

    La proteste au participat aproximativ 300 de persoane din mai multe localităţi şi raioane din regiunea transnistreană.

    Potrivit postului de radio Europa Liberă, politicile de austeritate ale administraţiei lui Evgheni Şevciuk au început să scoată populaţia în stradă. Astfel, sâmbătă, protestatarii s-au adunat la terasa de vară a Parcului Victoriei din Tiraspol, iar oratorii i-au îndemnat pe transnistreni să nu se teamă să le ceară socoteală autorităţilor pentru situaţia în care se află.

    Liderul Mişcării Unitatea Populară, Anatolii Dirun, i-a îndemnat pe participanţi să întrebe autorităţile ce au făcut şi de ce au adoptat anumite decizii. “Costul întreţinerii unui hectar de pământ a crescut, în medie, de 2,5-3 ori. Aş vrea să văd cum s-ar descurca aceşti specialişti în astfel de condiţii. Atunci când ministrul ne spune aveţi o productivitate mică la hectar, l-as ruga pe acest ministru să se urce pe tractor şi să lucreze ca mecanizator”, a afirmat el.