Tag: pozitie

  • Ariston Therme Group a avut anul trecut afaceri de 1,43 miliarde de euro

    Compania de echipamente de încălzire şi producere a apei calde menajere Ariston Thermo Group a anunţat rezultatele financiare raportate anul trecut şi, de asemenea, inaugurarea centrului de cercetare şi dezvoltare Ariston Thermo Innovative Technologies. Astfel, în anul financiar încheiat, grupul a raportat venituri egale cu cele înregistrate în 2015, de 1,43 milioane de euro, în ciuda unui impact negativ raportat de ratele de schimb valutar, de 2%, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. De asemenea, EBITDA ajustat a ajuns la 178 milioane de euro, în avans cu 2,6%  faţă de anul anterior. Pe de altă parte, EBIT s-a situat la 128 milioane de euro, în creştere cu 8,8%. Şi profitul s-a îmbunătăţit cu 3,8%, faţă de 2015, ajungând astfel la 83 milioane de euro.

    De asemenea, la finalul anului, poziţia financiară netă pozitivă a fost de 30 de milioane de euro, în creştere cu 23 de milioane de euro, faţă de 7 milioane de euro, cât a fost raportată în 2015. În plus, cash flow-ul operaţional a fost unul pozitiv.

    În 2016, valoarea investiţiilor Ariston Thermo în dezvoltare şi cercetare a ajuns la 69 milioane de euro în 2016 (201 milioane de euro în 3 ani, perioada 2014 – 2016). Potrivit reprezentanţilor companiei, o atenţie deosebită a fost acordată inovării în produse şi servicii, prin investiţii în soluţii cu un grad ridicat de eficienţă, ce folosesc energii regenerabile, şi prin dezvoltarea de aplicaţii şi servicii interconectate.

    Tot anul trecut, Ariston Thermo a finalizat achiziţia a 79% din cadrul companiei NY Thermal Inc., ce deţine brandul NTI, lider în America de Nord pe piaţa de centrale termice murale în condensare şi de pardoseală, atât cu funcţionare pe gaz, cât şi pe combustibil lichid, domestice sau comerciale. Compania, cu sediul central în Saint John, Canada, are 120 de angajaţi şi două unităţi de producţie, cât şi o cifră de afaceri de 32 milioane de euro în 2016. Achiziţia reprezintă o importantă oportunitate pentru Ariston Thermo de a intra pe piaţa nord-americană şi de a-şi întări prezenţa la nivel internaţional.  

    Pentru 2017, Ariston Thermo şi-a setat obiectivul de a continua creşterea la nivel global, atât pe pieţele unde grupul este deja prezent, cât şi prin explorarea de noi pieţe.

    Începutul acestui an a fost marcat şi de preluarea de către Laurent Jacquemin a poziţiei de CEO al Grupului, începând cu finalul lunii martie. Cu o experienţă de 25 de ani în cadrul companiei, acesta s-a făcut remarcat ca lider cu valori solide, capabil să realizeze schimbări importante şi să contribuie la dezvoltarea Grupului, fiind un adevărat suport pentru creşterea companiei atât la nivel de rezultate, cât şi raportat la calitate.

    În ceea ce îl priveşte pe Leonardo Senni, cel care a deţinut funcţia de CEO în ultimii trei ani, asigurând consolidarea poziţiei de lider a Ariston Thermo Group, cât şi creşterile raportate de companie, acesta va ocupa poziţia de Managing Director în cadrul Merloni Holding.

    „2016 a creat premise solide pentru continuarea trendului de creştere. Anul s-a încheiat cu rezultate pozitive, cu o îmbunătăţire continuă a produselor noastre, a serviciilor şi a proceselor, dar şi a prezenţei Ariston Thermo la nivel internaţional”, a declarat Paolo Merloni, Preşedinte Ariston Thermo. El a subliniat, de asemenea, că oamenii, inovaţia şi eficienţa sunt pilonii strategiei Grupului şi principalele aspecte în care trebuie investit. În mod particular,  Ariston Thermo Innovative Technologies va juca un rol cheie în poziţia competitivă a companiei în ceea ce priveşte dezvoltarea de tehnologii avansate, consolidând poziţia Grupului în piaţa globală de profil.

    „Numirea lui Laurent Jacquemin ca CEO al Ariston Thermo confirmă angajamentul privind valorificarea talentelor şi garantează creşterea Grupului, asigurând oportunităţile viitoare privind plus valoarea adusă acţionarilor”, a încheiat Paolo Merloni. Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaţional în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră. Angajamentul Ariston Thermo privind eficienţa energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluţii bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare şi pompele de căldură, precum şi prin îmbunătăţirea eficienţei produselor tradiţionale (boilere sau centrale termice), dar şi prin investiţiile în noi proiecte.Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale şi de pardoseală, convenţionale şi în condensare sub brandurile Ariston, Chaffoteaux şi Rendamax, boilere electrice şi indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiţionat şi panouri solare.

  • Ce trebuie să faceţi ca să supravieţuiţi într-un accident aviatic

    1. Luaţi-vă locuri în spatele aeronavei – cei care au locuri în acesată zonă au cu 40% mai multe şanse de supravieţuire în situaţia unui accident aviatic (poate biletele la clasa I nu mai apar o idee atât de bună în acest context);

    2. Este important să staţi cât mai aproape de ieşirile de urgenţă;

    3. Poate părea plictisitor, însă este important să ascultaţi discursul însoţitorilor de zbor de dinainte de decolare şi să citiţi informaţiile referitoare la ce să faceţi în caz de urgenţă – chiar dacă sunteţi familiarizat cu aceste informaţii – diferite aeronave au diferite proceduri în caz de urgenţă, aşa că ar fi ideal să nu ascultaţi muzică atunci când se discută despre acestea;

    4. Număraţi numărul de scaune pe care le aveţi până la ieşirea de urgenţă – este important să aveţi întotdeauna planificat drumul de ieşire îanintea unei urgenţe. În cazul unei astfel de situaţii, în cabină poate să existe fum, iar vizibilitatea să fie redusă.

    5. Asiguraţi-vă că centura de siguranţă este bine fixată, cât de jos posibil – cât mai aproape de pelvis, astfel aţi putea să vă aşezaţi într-o poziţie ideală în cazul în care va trebui să adoptaţi poziţia necesară în situaţia unei urgenţe. Centura de siguranţă ar putea să vă salveze viaţa, fiecare centimetru lăsat liber va tripla cantitatea de forţă gravitaţională resimţită în situaţia unei prăbuşiri.

    6. În pregătirea unui impact, preluaţi poziţia în care să vă îmbrăţişaţi genunchii (”Brace position” în engl.); există o serie de mituri legate de eficienţa unei astfel de poziţii, însă au fost numeroase situaţie (spre exemplu, în cazul prăbuşirii ”Miracolul de pe râul Hudson”, când toţi pasagerii aeronavei au supravieţuit), care au dovedit că astfel se pot îmbunătăţi semnificativ şansele de supravieţuire şi chiar să prevină rănirea gravă.

    7. În situaţia în care integritatea cabinei este compromisă, aveţi 15 secunde la dispoziţie să vă puneţi masca de oxigen – este un alt lucru pe care l-aţi auzit probabil de milioane de ori înainte, dar este extrem de important să puneţi mai întâi masca dvs. de oxigen şi apoi să-i ajutaţi pe cei din jur;
    8. Fumul şi focul sunt printre cele mai mari pericole în cazul unui accident aviatic, astfel că după o prăbuşire, este indicat să încercaţi să vă

    acoperiţi gura şi nasul cu o batistă umedă în care să respiraţi; din aceleaşi motive, atunci când vă deplasaţi într-o astfel de situaţie, e bine să o faceţi la un nivel cât mai jos;

    9. După ce aţi găsit ieşirea de urgenţă cea mai apropiată, asiguraţi-vă că în exterior nu există niciun pericol la momentul ieşirii din aeronavă;

    10. Dacă în aeronavă există fum şi foc, timpul în care să ieşiţi este extrem de redus – 2 minute uneori – astfel că trebuie să rămâneţi calm, dar să ieşiţi foarte rapid din aeronavă; aţi fi surprinşi să vedeţi câtţi oameni pierd timp ca să îşi recupereze lucrurile, dar astfel ei îi încetinesc pe ceilalţi pasageri şi pe ei înşişi.

    Sursa:  matadornwtwork.com, globehunters.com

  • De ce pentru a deveni o femeie de afaceri de succes trebuie să-ţi vopseşti părul blond

    Nu este o glumă. Dacă vrei să ai succes în afaceri poţi avea ce culoare vrei la păr, însă dacă vrei să obţii o poziţie de top (CEO) într-o companie sau organizaţie importantă atunci ar trebui să-ţi vopseşti părul blond, asta dacă nu ai părul blond deja, relatează Inc.

    Statisticiile nu mint. Doar 2% din populaţia globului are părul blond. 35% dintre femeile ce ocupă poziţii de senator sunt blonde şi 48% dintre femeile CEO din topul S&P 500 sunt blonde.

    Aceste date provin dintr-o cercetare realizată de Jennifer Berdahl şi Natalya Alonso, profesoare la Universitatea Birtish Columbia’s Sauder School of Business. De asemenea, majoritatea femeilor preşedinte ale universităţilor sunt blonde. “A devenit evident pentru mine la o conferinţă la Harvard Business School unde majoritatea speakerilor femei erau blonde”, a scris Berdahl.

    Mai mult, prima femeie care a devenit judecător în Curtea Supremă de Justiţie din SUA? Blondă. Prima candidată la preşedinţie Statelor Unite? Blondă. Totuşi această atracţie pentru blond nu se extinde şi în rândul bărbaţilor (doar 2% dintre managerii din S&P 500 sunt blonzi)

    Ceea ce este interesant este că trăim într-o societate care percepe blondele drept prietenoase şi atractive, dar mai puţin inteligente sau competente decât brunetele.

    Atunci de ce ar trebui ca o femeie să-şi vopesască părul blond pentru a obţine o poziţie de conducere?

    Femeile sunt prinse într-un stereotip: dacă sunt prietenoase şi înţelegătoare ca lider atunci nu sunt respectate de angajaţi, iar dacă sunt autoritare sunt percepute ca fiind rele. Aşadar, se pare că pentru a avea succes într-o poziţie de lidership o femeie trebuie să fie autoritară, însă faptul că este blondă le schimbă percepţia angajaţilor care cred că de fapt este prietenoasă şi nu prea inteligentă.

    Pentru a testa acest lucru, cele două profesoare, au organizat un studiu în care au rugat 100 de bărbaţi să se uite la mai multe fotografii ale unor femei, blonde şi brunete şi să le noteze în funcţie de cât de atractive sunt,  în funcţie de competenţă sau independeţă. Factorul de atractivitate a rămas la fel indiferent de culoarea părului însă femeile brunete li s-au părut bărbaţiilor ca fiind mai competente, independente decât blondele.

    La fel de interesant este şi faptul că atunci când pozelor li s-au ataşat mesaje precum: “Angajaţii mei ştiu cine e şefu” brunetele au primit critici mai dure, pe când blondele au fost văzute ca fiind mai calde şi mai atrăgătoare.  “Dacă o femeie îşi schimbă culoarea părului din blond în brunet atunci ea este văzută ca fiind o femeie rea (bitchy)”.

    “Dacă o femeie alege să-şi vopsească părul blond atunci există o strategie în spate. Dacă ambalajul este feminin, atrăgător, copilăresc atunci poţi adopta un comportament mai autoritar, mai masculin”, a mai spus Berdahl

  • Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami

    Federer este la 480 de puncte de ocupantul locului trei, conaţionalul Stanislas Wawrinka, podiumul fiind completat de sârbul Novak Djokovic şi britanicul Andy Murray.

    Rafael Nadal a reuşit, de asemenea, un salt de două poziţii, până pe locul 5, la 570 de puncte în spatele lui Federer, chiar dacă a cedat în faţa elveţianului în finala de la Miami, scor 3-6, 4-6.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De 100 de ani, la aceiaşi oră, în acest lac se întâmplă ceva extraordinar. Savanţii sunt extrem de derutaţi

    De peste 100 de ani un trunchi de copac pluteşte în poziţie verticală.

    Trunchiul de peste 9 metri lungime a devenit o celebritate a zonei de-a lungul anilor, acesta fiind cunoscut cu denumirea de ,,Bătrânul lacului”. Buşteanul a fost observat prima dată în 1902. Crăpat şi albit de soare, ,,Bătrânul” are un diametru de 70 de centimetri, plutind la un metru deasupra apei din lac.

    Vezi aici ce spun savanţii despre acest fenomen extraordinar

  • Mihai Pohonţu se întoarce în România pe funcţia de CEO al Amber

    În trecut, Mihai Pohonţu a ocupat poziţia de vicepreşedinte pentru platforme emergente în cadrul Samsung Electronics, unde a creat un ecosistem puternic dedicat dezvoltatorilor pentru gama de produse a companiei. Înainte de Samsung, Mihai Pohonţu a condus departamentul Product Operations din cadrul Disney Interactive şi a ocupat poziţia de vicepreşedinte şi General Manager of Central Development Services al Electronic Arts. În România, a fondat si condus biroul local al Electronic Arts.

    Amber a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 6,5 milioane euro, un vârf atins de compania românească. Cifra reprezintă o creştere de 62,5% faţă de cea raportată în 2015. Creşterea se datorează proiectelor complexe pe care studioul le-a dezvoltat pe cele mai mari platforme de gaming precum PC, iOS, Google Play, Amazon, Windows Phone 8, Windows 8/8.1/10, Apple TV, Apple Watch, Samsung & LG Smart TV şi pe platforme de dezvoltare de jocuri precum Unity, Unreal, Cocos2D, Marmalade, FMOD.

    De asemenea, numărul angajaţilor a crescut cu 67% procente, de la 168 în 2016 la 280, în prezent. În acest moment, Amber caută specialişti pentru următoarele poziţii: Project Manager, Project Coordinator, Test Lead şi Functional Lead pentru departamentul de testare, Production Manager, Project Manager si Game Developer pentru divizia de Creative Services.
    Mihai Pohonţu a fost de două ori pe coperta Business Magazin, în 2006 şi 2014.

    Prima dată am scris despre el în 2006, când i-am intuit potenţialul – venise în România să pună bazele unei reţele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulţi parteneri şi care a fost ulterior cumpărată de Electronic Arts) – şi a doua oară în 2014, când şi-a confirmat potenţialul, devenind vicepreşedinte al Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles.

    Citiţi mai multe despre povestea lui Mihai Pohonţu aici

  • Absolventa de ASE care a coordonat tranzacţii de peste 3 miliarde de euro conduce acum unul dintre cei mai mari jucători din piaţa pensiilor private

    Cariera în domeniul financiar bancar şi-a început-o în urmă cu 16 ani. De atunci, a acumulat expertiză pe piaţa de capital, în consultanţa financiară pentru fuziuni şi achiziţii, precum şi pentru finanţări structurate, şi a coordonat tranzacţii totale în valoare de peste 3 miliarde de euro. În perioada 2010 – 2013 a condus departamentul corporate finance advisory din cadrul UniCredit Corporate & Investment Banking România, iar anterior a ocupat mai multe poziţii executive şi manageriale în divizia de corporate şi investment banking a ING în România şi în Marea Britanie.

    În prezent, obiectivul principal al CEO-ului NN Pensii este să contribuie la dezoltarea unei culturi de economisire pe termen lung în România şi să sprijine românii să devină mai responsabili şi mai implicaţi privind pensia lor, asigurându-şi astfel un viitor financiar mai bun. Numărul de participanţi la fondurile de pensii obligatorii (Pilonul II) este estimat la aproximativ 6,8 milioane pentru finalul acestui an, în timp ce activele nete vor ajunge la 31 de miliarde de lei (6,9 miliarde de euro).

    Raluca Ţintoiu a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi un MBA la London Business School.

  • Autoritatea de concurenţă suspectează Distrigaz Sud Reţele de un posibil abuz de poziţie dominantă

    Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Distrigaz Sud Reţele SRL pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale. În acelaşi timp, investigaţia va analiza posibila impunere a unor tarife majorate/inechitabile, pentru prestarea serviciilor respective, consumatorilor care s-au racordat la sistemul de alimentare cu gaze naturale în localităţile şi zonele geografice pentru care compania deţine licenţă de distribuţie, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro