BusinessMagazin

Tag: pornire

  • Cum să îţi creezi un brand de software. La 24 de ani a pornit compania, iar în zece ani a ajuns la venituri de 2,4 milioane de euro

    „Noi suntem o firmă de IT, care activează în domeniul sănătăţii: două domenii care au rezistat bine crizei, ce ai putea să îţi doreşti mai mult?“, îşi descrie pozitiv afacerea Marius Ciupercă, directorul general al companiei de software pentru domeniul sănătăţii Setrio Soft.

    Înfiinţată în 2004, compania a înregistrat creşteri constante şi a ajuns anul trecut la afaceri de 10,7 milioane de lei (cca 2,4 milioane de euro) şi profit operaţional de 500.000 de euro, marja înregistrată fiind de 25%. Ciupercă spune că programatorii lor au ajuns să livreze aproximativ 2.000 de ore de programare pentru industria de sănătate din România şi că există în continuare potenţial de creştere. În prezent, jumătate din veniturile firmei Setrio Soft sunt aduse de comercializarea de produse software pentru farmacii, pentru medici (25%) şi distribuitori din domeniul farma; un procent mic din venituri este realizat de instalarea echipamentelor hardware şi alte servicii integrate ale firmei.

    Pentru fiecare domeniu menţionat, compania a dezvoltat câte un brand: BizPharma, de pildă, este un program dedicat lanţurilor de farmacii, ce are ca scop eficientizarea activităţilor acestora prin centralizarea informaţiilor deţinute, în vederea dezvoltării afacerii; compania are în portofoliu şi alte soluţii, cum ar fi BizMedica pentru medici, BizDepozit pentru depozite de medicamente, BizMobile pentru echipele de vânzări şi distribuţie ale depozitelor. Potrivit lui Ciupercă, preţul mediu al implementării unui astfel de software este de 1.000 de euro pentru fiecare farmacie şi 200 de euro pentru fiecare medic. Compania a ajuns în prezent la un portofoliu de clienţi format din 80 de lanţuri de farmacii şi circa 1.800 de medici (majoritatea medici de familie).

    Antreprenorul s-a născut în Brăila şi descrie amuzat cum bunicii săi visau să îl facă ofiţer de armată; idee de care a fugit însă după o discuţie cu un prieten care i-a descris pregătirea pentru Academia Militară: „Te trezeşti dimineaţa la 6, îţi pui masca de gaz şi faci genoflexiuni“. Astfel, după ce a absolvit liceul de matematică-informatică, s-a înscris la studii în cadrul Facultăţii de Cibernetică. Perioada studiilor a coincis şi cu o serie de experienţe profesionale inedite: „Primul job pe care l-am avut a fost să lipesc timbre; câte timbre lipeam, atâţia bani primeam“, descrie el prima sa experienţă profesională, în care era plătit la normă şi de unde a şi promovat apoi în funcţia de operator calculator (introducea informaţii într-o bază de date). Tot în perioada studenţiei s-a angajat ca ajutor de ospătar, iar ulterior a devenit ospătar.

    Următorul job a fost cel de operator xerox şi îşi aminteşte cum acolo „se lucra zi-lumină“ în perioada examenelor. A intrat în zona antreprenorială cu un magazin aflat în căminul în care stătea, în zona Agronomiei din Capitală, oportunitate pe care a sesizat-o fiindcă la vremea aceea nu existau magazine la toate colţurile de stradă. „Aveam un magazin la etajul 1 în care vindeam ţigări, pâine, bere, sucuri; căram berea cu sacoşa de la un depozit din Crângaşi.“ Toate aceste experienţe le-a parcurs până la absolvirea facultăţii. După ce a terminat Cibernetica, „am zis hai să mă apuc şi eu să programez.“ Prima oportunitate de acest fel a venit de la distribuitorul de produse farmaceutice Farmexpert în 2002; avea 23 de ani, perioadă în care lanţul de farmacii nu era aproape de locul doi deţinut astăzi în piaţa distribuţiei de medicamente.

    Ciupercă îşi aminteşte că avea un salariu de 150 de dolari şi că în primele două luni de la angajare nu înţelegea de ce nu primise nimic de programat, deşi se angajase în această funcţie. „Mă jucam, nu făceam nimic, iar după o lună-două am zis dacă vor angaja un şef pe IT, va realiza că ei nu fac nimic şi că lucrurile merg de la sine.“ Fiind ultimul venit, era pasibil de a fi dat afară şi, ca să evite concedierea, a propus din proprie iniţiativă câteva soluţii de programare directorului economic al firmei, astfel încât să eficientizeze munca din departamentul de contabilitate.

    Acestea au avut succes, iar ulterior a primit solicitări pentru dezvoltare de soluţii din partea reprezentanţilor tuturor departamentelor firmei. „Am dobândit astfel cunoştinţe din toate departamentele, ce m-au învăţat să conduc o firmă.“ După aproximativ doi ani, Eugen Banciu, directorul de atunci al Farmexpert (şi preşedintele consiliului de administraţie al lanţului de farmacii Dona în prezent), a decis să angajeze un director de IT, cursă în care s-a înscris şi el. A câştigat concursul şi îşi aminteşte cum în urma promovării salariul i-a crescut atunci la circa 500 de dolari.

    După un an în această funcţie, în care a realizat un plan de organizare a departamentului, dar şi alte programe software pentru eficientizarea operaţiunilor lanţului de farmacii, a luat decizia să plece din companie. „Trebuia să fac mereu ceva nou, nu pot să stau într-un singur loc şi să mă concentrez să fac acelaşi lucru toată viaţa.“ I-a descris intenţia sa lui Eugen Banciu şi a hotărât să facă propria firmă de software, la 24 de ani. Primul client a fost chiar Farmexpert, în urma unei înţelegeri cu fondatorul lanţului de farmacii prin care aceştia au externalizat serviciile de IT ale companiei către firma sa. Astfel, cei şapte angajaţi ai Setrio Soft creau softurile pentru Farmexpert, iar în paralel, în timpul rămas, lucrau la dezvoltarea primelor aplicaţii cu care să se adreseze industriei.

  • Cum să îţi creezi un brand de software. La 24 de ani a pornit compania, iar în zece ani a ajuns la venituri de 2,4 milioane de euro

    „Noi suntem o firmă de IT, care activează în domeniul sănătăţii: două domenii care au rezistat bine crizei, ce ai putea să îţi doreşti mai mult?“, îşi descrie pozitiv afacerea Marius Ciupercă, directorul general al companiei de software pentru domeniul sănătăţii Setrio Soft.

    Înfiinţată în 2004, compania a înregistrat creşteri constante şi a ajuns anul trecut la afaceri de 10,7 milioane de lei (cca 2,4 milioane de euro) şi profit operaţional de 500.000 de euro, marja înregistrată fiind de 25%. Ciupercă spune că programatorii lor au ajuns să livreze aproximativ 2.000 de ore de programare pentru industria de sănătate din România şi că există în continuare potenţial de creştere. În prezent, jumătate din veniturile firmei Setrio Soft sunt aduse de comercializarea de produse software pentru farmacii, pentru medici (25%) şi distribuitori din domeniul farma; un procent mic din venituri este realizat de instalarea echipamentelor hardware şi alte servicii integrate ale firmei.

    Pentru fiecare domeniu menţionat, compania a dezvoltat câte un brand: BizPharma, de pildă, este un program dedicat lanţurilor de farmacii, ce are ca scop eficientizarea activităţilor acestora prin centralizarea informaţiilor deţinute, în vederea dezvoltării afacerii; compania are în portofoliu şi alte soluţii, cum ar fi BizMedica pentru medici, BizDepozit pentru depozite de medicamente, BizMobile pentru echipele de vânzări şi distribuţie ale depozitelor. Potrivit lui Ciupercă, preţul mediu al implementării unui astfel de software este de 1.000 de euro pentru fiecare farmacie şi 200 de euro pentru fiecare medic. Compania a ajuns în prezent la un portofoliu de clienţi format din 80 de lanţuri de farmacii şi circa 1.800 de medici (majoritatea medici de familie).

    Antreprenorul s-a născut în Brăila şi descrie amuzat cum bunicii săi visau să îl facă ofiţer de armată; idee de care a fugit însă după o discuţie cu un prieten care i-a descris pregătirea pentru Academia Militară: „Te trezeşti dimineaţa la 6, îţi pui masca de gaz şi faci genoflexiuni“. Astfel, după ce a absolvit liceul de matematică-informatică, s-a înscris la studii în cadrul Facultăţii de Cibernetică. Perioada studiilor a coincis şi cu o serie de experienţe profesionale inedite: „Primul job pe care l-am avut a fost să lipesc timbre; câte timbre lipeam, atâţia bani primeam“, descrie el prima sa experienţă profesională, în care era plătit la normă şi de unde a şi promovat apoi în funcţia de operator calculator (introducea informaţii într-o bază de date). Tot în perioada studenţiei s-a angajat ca ajutor de ospătar, iar ulterior a devenit ospătar.

    Următorul job a fost cel de operator xerox şi îşi aminteşte cum acolo „se lucra zi-lumină“ în perioada examenelor. A intrat în zona antreprenorială cu un magazin aflat în căminul în care stătea, în zona Agronomiei din Capitală, oportunitate pe care a sesizat-o fiindcă la vremea aceea nu existau magazine la toate colţurile de stradă. „Aveam un magazin la etajul 1 în care vindeam ţigări, pâine, bere, sucuri; căram berea cu sacoşa de la un depozit din Crângaşi.“ Toate aceste experienţe le-a parcurs până la absolvirea facultăţii. După ce a terminat Cibernetica, „am zis hai să mă apuc şi eu să programez.“ Prima oportunitate de acest fel a venit de la distribuitorul de produse farmaceutice Farmexpert în 2002; avea 23 de ani, perioadă în care lanţul de farmacii nu era aproape de locul doi deţinut astăzi în piaţa distribuţiei de medicamente.

    Ciupercă îşi aminteşte că avea un salariu de 150 de dolari şi că în primele două luni de la angajare nu înţelegea de ce nu primise nimic de programat, deşi se angajase în această funcţie. „Mă jucam, nu făceam nimic, iar după o lună-două am zis dacă vor angaja un şef pe IT, va realiza că ei nu fac nimic şi că lucrurile merg de la sine.“ Fiind ultimul venit, era pasibil de a fi dat afară şi, ca să evite concedierea, a propus din proprie iniţiativă câteva soluţii de programare directorului economic al firmei, astfel încât să eficientizeze munca din departamentul de contabilitate.

    Acestea au avut succes, iar ulterior a primit solicitări pentru dezvoltare de soluţii din partea reprezentanţilor tuturor departamentelor firmei. „Am dobândit astfel cunoştinţe din toate departamentele, ce m-au învăţat să conduc o firmă.“ După aproximativ doi ani, Eugen Banciu, directorul de atunci al Farmexpert (şi preşedintele consiliului de administraţie al lanţului de farmacii Dona în prezent), a decis să angajeze un director de IT, cursă în care s-a înscris şi el. A câştigat concursul şi îşi aminteşte cum în urma promovării salariul i-a crescut atunci la circa 500 de dolari.

    După un an în această funcţie, în care a realizat un plan de organizare a departamentului, dar şi alte programe software pentru eficientizarea operaţiunilor lanţului de farmacii, a luat decizia să plece din companie. „Trebuia să fac mereu ceva nou, nu pot să stau într-un singur loc şi să mă concentrez să fac acelaşi lucru toată viaţa.“ I-a descris intenţia sa lui Eugen Banciu şi a hotărât să facă propria firmă de software, la 24 de ani. Primul client a fost chiar Farmexpert, în urma unei înţelegeri cu fondatorul lanţului de farmacii prin care aceştia au externalizat serviciile de IT ale companiei către firma sa. Astfel, cei şapte angajaţi ai Setrio Soft creau softurile pentru Farmexpert, iar în paralel, în timpul rămas, lucrau la dezvoltarea primelor aplicaţii cu care să se adreseze industriei.

  • Factorul online în designul de bijuterii

    Georgiana Lungu are 24 de ani şi povesteşte că în urmă cu 5 ani a început să meşterească propriile bijuterii, îndemnată de o prietenă pasionată de arta handmade. „La scurt timp mi-am dat seama că am foarte multe idei de modele“. Deşi nu-şi imagina că va reuşi să câştige bani din asta, a creat primul site, un blog gratuit unde expunea poze cu bijuteriile. A primit rapid feedback din partea colegelor de facultate, care s-au arătat foarte încântate, dar la acel moment nu ştia ce înseamnă marketing online, aşa că lucrurile nu au avansat în mediul virtual, recunoaşte tânăra. Şi-a dat seama că preferă mai degrabă să le confecţioneze decât să le poarte şi a început o colaborare cu o firmă de bijuterii artizanale.

    A pornit la drum cheltuind 40 de lei pentru a cumpăra primele materiale, spune tânăra: „Tot ce am câştigat, între timp, am investit. Nu am mai pus de la mine fiindcă nu aveam, îmi dădeau părinţii bani ca oricărui student“. Ulterior, a mers cu bijuteriile sale la târguri, unde a început să înveţe tot felul de lucruri, care sunt beneficiile, dar şi sacrificiile lumii meşteşugarilor. „Primul meu târg a fost de mărţişor. Ştiu că am câştigat mulţi bani şi a urmat un târg de Crăciun. Am vândut tot în prima zi; târgul a durat şapte.“ Acela a fost, de fapt, momentul în care şi-a dat seama că produsele sale sunt pe gustul cumpărătorilor. După ce a terminat facultatea avea de ales între a-şi căuta de lucru în domeniul său de studiu sau a-şi pune toate speranţele în această idee. „Eu am terminat Facultatea de Litere şi nu mi-a plăcut, aşa că am hotărât să fac ceva ce îmi place. Nu am fost angajată nicăieri, iar de doi ani afacerea are statut juridic“, spune ea.

    Vreme de un an a mers la diverse târguri şi expoziţii de produse artizanale, vânzarea mergea din ce în ce mai bine, aşa că s-a decis să pună punct şi să schimbe strategia. „Deşi câştigam foarte bine pentru nivelul la care mă aflam, mi-am dat seama că nu era pentru mine“, declară ea. După perioada sărbătorilor de iarnă, când se terminaseră târgurile, „două săptămâni am stat doar în pat, atât de extenuată mă simţeam. Am muncit şapte zile din şapte săptămâni întregi“. Spune că a vrut să renunţe din cauza volumului prea mare de muncă, însă „nu aveam altă cale. Trebuia să găsesc o soluţie, iar dorinţa a fost cheia“. Aşa că s-a întors spre online-ul: „Sora mea este web developer şi mi-a făcut cadou site‑ul pe care îl am acum, însă atunci nu ştiam ce să fac cu el“. S-a documentat singură, de la zero, despre ce trebuie să facă pentru ca produsele sale să aibă acelaşi succes şi în online.

    FelicityStore.ro va împlini în curând doi ani şi a crescut organic, spune tânăra. Iniţial, a început să investească sume mici, ţintite în promovare pe GoogleAdWords şi Facebook, şi a lansat promoţii în care a testat piaţa şi cererea. Cea mai mare vizibilitate o are acum mai ales pe Facebook, iar promovarea continuă este strategia sa de bază. „20% din profitul de pe luna anterioară este investit în promovare, în marketing. Şi funcţionează. Se simte luna viitoare. Dar nu doar asta contează“, spune ea. Mulţi oameni intră în magazinul virtual în urma recomandărilor, iar aceasta este cea mai sigură cale spre o achiziţie, în contextul unei concurenţe asidue pe piaţa handmade. „Este greu să vii cu ceva nou, care să prindă şi să fie şi de calitate. Trebuie să improvizezi mereu şi nimic nu este vreodată perfect“, spune Georgiana. Totuşi, speră să pluseze în faţa concurenţei prin garanţia de 30 de zile pe care o acordă clienţilor şi transportul gratuit în cazul unui retur. 90% dintre comenzi vin online, însă clienţii din Cluj pot cumpăra şi din magazinul fizic, „o curte interioară la etaj, într-o vilă din centrul oraşului“, unde se află şi atelierul. Acolo există „un colţ al bijuteriilor“, pe care tânăra îl consideră suficient deocamdată. În momentul de faţă lucrează alături de cinci oameni: doi în departamentul de relaţii cu clienţii şi trei pe producţie, dar urmează să mai angajeze. Pe lângă ei, Georgiana Stancu lucrează „atât cât este nevoie, pentru că munca de opt ore, de luni până vineri, nu funcţionează“.

    Cel mai bine se vând pandantivele, iar „Puf de păpădie“, la 45 de lei, are cea mai mare cerere; preţurile variază între 45 şi 58 de lei pentru produse făcute din sticlă, lemn, argint. „În primă fază am crezut că este un trend cu pandantivele şi mi se pare uimitor că durează de mult timp.“ Pe perioada verii produsele vedetă sunt butonii personalizaţi „deoarece toată lumea vrea aşa ceva la nuntă“, spune ea. FelicityStore.ro are 600-700 de comenzi pe lună conform fondatoarei, dacă nu sunt luaţi în calcul clienţii de la atelier, „iar cifrele sunt în creştere“. Suma medie a încasărilor zilnice este între 2.000 şi 3.000 de lei, iar acum are ca ţintă să ajungă 3.300 de lei pe zi până la sfârşitul anului.  „Din august 2015 am avut un volum mai mare de vânzări“, spune tânăra, care a înregistrat o cifră de afaceri de 220.000 de lei anul trecut. Iar pentru anul acesta preconizează o cifră de afaceri de trei ori mai mare, datorată atât creşterii organice, cât şi strategiei de promovare. Totul ţine însă de gusturile cumpărătorilor, iar în imaginaţia antreprenoarei profilul clientului fidel este conturat astfel: „O cheamă Mona, locuieşte în Bucureşti, lucrează la birou, îi place să fie cochetă, are în jur de 28 de ani, este căsătorită sau nu, dar îi place viaţa“, spune ea râzând.

    Planul său pe termen lung este unul măreţ: extinderea internaţională. Anul acesta a vrut să-şi ducă produsele peste graniţă, în Ungaria, dar după ce a testat piaţa şi-a dat seama că trebuie să mai crească afacerea în ţara natală, că mai are lucruri de învăţat aici. „Vreau oricum să ne extindem internaţional după ce finalizăm noul site, care este în lucru“, spune ea optimistă. Iar planurile sale nu se opresc aici: „Idei de business mai am, însă deocamdată nu am timpul necesar să mă ocup de ele“.

  • Au început afacerea într-o bucătărie închiriată anul trecut. În 2016 au vândut produse în valoare de 4 milioane de dolari

    Jess Edelstein şi Sara Ribner erau nemulţumite de deodorantele de pe piaţă şi s-au gândit la o alternativă,  PiperWai, o cremă deodorant naturală. Înainte să apară în cadrul emisiuni Shark Tank (decembrie 2015), cele două aveau vânzări de 100.000 de dolari în zece luni, după emisie până în iulie 2016 vânzările au ajuns la suma incredibilă de 4 milioane de dolari. In prezent deodorantul este vândut în 40 de magazine, dar alte 200 le-au cerut produsele, scrie Forbes.

    Cele două femei fac afaceri împreună încă din clasa a patra când vindeau limonadă pe stradă. Amândouă aveau job-uri full time când au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari de la Barbara Corcoran pentru 25% din business. Sara Ribner se afla la şcoala Columbia Business School unde a câştigat o competiţie de pitch-ing şi a obţinut 7000 de dolari, iar Jess Edelstein a obţinut formula magică a deodorantului în urma mai multor încercări.

    Aceasta s-a gândit să facă un deodorant natural pentru că nu găsea pe piaţă unul care să nu-i irite pielea. Au pornit afacerea cu 2000 de dolari de la părinţii lui Edelstein şi au pornit o campanie de crowdfunding de unde au strâns 20.000 de dolari. Iniţial produceau ele deodorantul în seturi de 300 într-o bucătărie mică şi trimiteau coletele din apartamentele lor.

  • Au mizat pe un business cu cărţi de nişă în limbi străine şi anul trecut au avut afaceri de 3,3 milioane de lei

    „Eu niciodată nu m-am văzut antreprenor, nici acum nu sunt foarte obişnuită cu ideea“, povesteşte Bogdana Dumitru. „Firma care deţine Books Express este la bază o firmă de software, şi la un moment dat soţul meu a avut un client care se ocupă de cărţi, Books Express UK. Ei se ocupau de editarea cărţilor militare, iar noi am ajutat cu partea de software.“

    Bogdan Dumitru este de meserie programator, iar soţia sa este absolventă de filologie, lucrând în principal în zona de marketing. Businessul din România nu este o franciză, chiar dacă la început s-a lucrat exclusiv alături de compania britanică. „În momentul acesta suntem complet independenţi, singurul lucru care ne leagă este numele. Relaţia dintre firme este una comercială, nu una de dependenţă.“ Ideea le-a venit în 2007, dar afacerea au pornit-o doi ani mai târziu, concentrându-se pe aducerea cărţilor din străinătate în România. „Soţul meu a pierdut la începutul lui 2009 cel mai mare client, care reprezenta aproximativ 80% din business, aşa că am decis să dăm drumul platformei. A mai durat cam trei luni până am avut totul pregătit“, spune Bogdana Dumitru.

    Investiţia a constat mai mult în timpul acordat platformei, ei estimând o sumă de aproximativ 10.000 de euro în faza iniţială. Cei doi fondatori spun că au avut şi au în continuare un rol operaţional, adică „avem joburi în această firmă“. Businessul a crescut, an de an, cu 30-40%, ajungând anul trecut la o cifră de 3,3 milioane de lei. Cât despre numărul de clienţi, acesta a trecut recent de 57.000. Toate acestea în condiţiile în care piaţa de carte din România se ridică la valoarea de 100 milioane euro la preţ de editură, după cum explică Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editorilor din România. „Se remarcă o împărţire aproape egală între ficţiune şi non-ficţiune; o uşoară tendinţă de creştere pe zona de cărţi pentru copii şi pe cea de dezvoltare personală (inclusiv financiară).“ De asemenea, spune Mitrică, există un sincronism evident între piaţa din România şi cele mai recente apariţii/bestselleruri de la nivel internaţional. În momentul de faţă există peste 5 milioane de titluri pe site-ul Books Express, dar clienţii pot opta şi pentru volume nelistate încă.

    „Oamenii vin la noi în primul rând pentru cărţi profesionale, de nişă, mai ales pentru că nu le găsesc în alte locuri. Pe primul loc sunt chiar cărţile de business, urmate de medicină şi young adult fiction. Merg bine şi cărţile din zona de gastronomie“, explică antreprenorii. „Ficţiunea pentru tineri adulţi merge foarte bine“, subliniază şi Bogdan Dumitru. Am remarcat tot mai mulţi copii care încep să citească în engleză de mici, de la 11-12 ani, şi sunt la curent cu tot ceea ce apare în această zonă.“
    Chiar succesul remarcabil de box office al filmului The Hunger Games, bazat pe primul volum dintr-o trilogie care s-a vândut în peste 23 de milioane de exemplare, demonstrează puterea genului numit ficţiune pentru tineri adulţi.

    Numărul de volume aparţinând acestui gen, publicate anul trecut, a fost de aproape 10.000, în creştere cu peste 30% faţă de anul 2008. Aceste cifre arată că popularitatea ficţiunii pentru tineri adulţi a depăşit exact acel segment demografic ţintit, genul fiind căutat de cititori de toate vârstele. Aceste poveşti urmează, în general, o linie comună: personaje principale tinere şi de cele mai multe ori inocente care se aventurează în lume (sau, după caz, în universul în care este construită povestea) şi înfruntă diverse obstacole. Milioane de adolescenţi din lumea întreagă aşteaptă filmele cu tineri care salvează lumea, iar vânzările cărţilor de gen au crescut cu 150% în ultimii şase ani. Dar succesul unui gen nu înseamnă şi succesul întregii industrii, mai ales în condiţiile în care România are o mare problemă cu accesul la cultură, în special la carte: „peste jumătate dintre români nu citesc“, spune Mihai Mitrică. „Există oraşe medii fără librării, există chiar şi judeţe fără librării – Călăraşi e doar unul dintre ele – iar fondul de carte din biblioteci este învechit şi neadus la zi. Tirajul mediu în România a scăzut sub 1.000 de exemplare/titlu la editurile serioase.

    Există o întreagă piaţă a fantomelor editoriale (dintre cele 36.000 de ISBN-uri alocate anul trecut de Biblioteca Naţională, doar o treime se regăsesc în librării. Restul sunt fie născociri pur şi simplu – sunt edituri care publică Descartes în limba germană dar şi pe savanţii închisorilor, fie pseudolucrări cu care învăţătorii şi profesorii de la diverse dughene educaţionale îşi cresc salariile sau îşi obţin titlurile universitare“, mai spune el. Este şi unul din motivele pentru care Bogdana şi Bogdan Dumitru au ales să se concentreze, măcar pe termen mediu, asupra cărţilor în limbi străine. „Nu ştiu dacă ne vom extinde şi la cărţi în română, aici trebuie destul de multă grijă. Operaţional nu suntem încă acolo, mai degrabă încercăm să aducem în continuare cărţi de nişă“, explică fondatorii Books Express. „Zona cărţii străine ne place foarte mult, e o industrie în care efectiv îţi face plăcere să lucrezi.“

    Viitorul companiei, spun cei doi, va reflecta influenţa tehnologiei asupra industriei de cărţi. „Piaţa de carte este complicată, e greu de ştiut direcţia de dezvoltare. Este o piaţă în schimbare, clar, dar nu este una care să crească exploziv. Zona de ebook-uri, spre exemplu, este dificilă din cauza pirateriei, şi acesta este şi motivul pentru care editurile nu s-au concentrat încă pe zona digitală.“ Fondatorii intenţionează să investească într-o platformă de e-commerce, iar aceasta ar putea deveni funcţională anul viitor. „Este o soluţie care ne-ar permite să ieşim din România, să ne adresăm unei pieţe globale. Măcar o dată să ne ducem şi noi pe o piaţă în creştere“, spune Bogdan Dumitru râzând.

  • A pornit afacerea în 2014 cu o investiţie de 2.000 de euro, iar acum vinde şosete de 200.000 de lei

    Şosetele Madam Mitza au apărut ca o alternativă la produsele deja existente pe piaţă, abordând o nişă creativă – imprimeurile grafice. Iar ca să fie original până la capăt, s-a gândit ca numele brandului să invoce un personaj binecunoscut în istoria Capitalei, ce ar putea fi adaptat cu uşurinţă la personalitatea românilor. „Ideea cu Madam Mitza mi-a venit pur şi simplu când am construit în mintea mea conexiunile între şosete, culori vii şi bicicletă. Iar singura femeie care purta şosete de acest gen şi mergea cu bicicleta era madama de oraş Miţa Biciclista.

    De asemenea, pe piaţa românească nu există un brand de şosete cu modele grafice unice şi diferite faţă de cele din comerţ. Mai ales că pentru bărbaţi era aproape inexistent“, spune Bogdan Voiculescu, „fericitul posesor al brandului Madam Mitza“, după cum se autodescrie.
    Prima provocare a fost inventarea brandului, de la denumire până la partea vizuală. „În scurt timp aveam pe hârtie un brand, Madam Mitza, cât şi primele trei modele grafice ce urmau a fi puse pe şosete“, povesteşte antreprenorul. Au urmat apoi întâlnirea şi negocierea cu un producător local, fabrica de şosete RoGalu din Bucureşti, „unde am găsit o mare disponibilitate şi înţelegere din partea lor“. Nu a durat mult până la transformarea ideii în afacere – a început pregătirea prin septembrie-octombrie 2014, cu o investiţie iniţială de 2.000 de euro, iar în februrie 2015 a adus pe piaţă primele trei modele, pe care a început să le vândă prin intermediul website‑ului.

    În momentul de faţă Madam Mitza vinde 300 de perechi de şosete lunar, având în portofoliu nouă modele unice. Dintre acestea, cel mai vândut produs este modelul „mustăţi“, spune antreprenorul, „care are un preţ mediu de 17 lei, se găseşte în trei variante de culori şi s-a vândut foarte bine pe segmentul bărbaţi“.  La sfârşitul lui 2016 se împlinesc doi ani de la lansarea afacerii, iar astăzi a ajuns la afaceri de circa 200.000 de lei şi un profit de aproximativ 60.000 de lei, cifre înregistrate pentru anul trecut.

    Şosetele marca Madam Mitza au un preţ mediu de 19 lei şi se adresează persoanelor „care văd viaţa colorat şi sunt întotdeauna optimist, celor care îndrăgesc sportul şi mişcarea în aer liber, celor care sunt pasionaţi de încălţămintea cool, celor care sunt foarte atenţi cu aspectul lor vizual în public, bărbaţilor dandy şi, nu în ultimul rând, celor care îşi etalează personalitatea prin accesorii“, explică Bogdan Voiculescu.

    Antreprenorul pune foarte mult accent pe elementul de originalitate al afacerii şi spune că „de la noi lumea cumpără un brand, o poveste, nu o simplă pereche de şosete“, afirmând că cei care produc şosete româneşti şi le vând prin lanţurile de magazine nu îi sunt competitori direcţi. Este foarte optimist în legătură cu dezvoltarea afacerii şi speră ca până la sfârştiul anului să înregistreze o creştere de 20% a profitului şi de 40% a vânzărilor: „Sper să ajung până la sfârşitul anului la o medie de 500 de perechi lunar şi să extind portofoliul până la 20-25 de modele“, adaugă el.  Aceasta nu ar fi singura modalitate de extindere a afacerii. În scurt timp, dacă lucrurile vor merge în direcţia propusă, speră să abordeze şi piaţa externă, având în plan şi introducerea altor tipuri de produse.

    Pentru că a avut un parcurs profesional liniar, fiind pasionat de grafică încă din liceu şi urmând studii specifice, antreprenoriatul este un început de drum pentru Bogdan Voiculescu. „Toată viaţa mea am făcut grafică. Design. Altceva nu ştiu“, declară acesta, însă a făcut mereu „afaceri după ureche. Fac şi alte lucruri, cum ar fi design de web şi aplicaţii mobile, grafic design de brand, identitate vizuală şi de vreo două, trei ori pe an lucrez în producţia de film ca art director“.

    A avut primul SRL în urmă cu nouă ani, iar de atunci este la al treilea şi îi merge foarte bine, activând mereu în domeniul în care a studiat. Totuşi, consideră că Madam Mitza îl defineşte ca antreprenor: „Din 2003 activez pe piaţa de design, în special IT, ca antreprenor. Mă rog… acum sunt antreprenor în sensul clar al cuvântului, cu Madam Mitza“.

    Dacă ar fi să evidenţieze una dintre cele mai importante lecţii învăţate prin prisma acestei afaceri pe primul loc este organizarea, pe care o consideră extrem de importantă: „Un plan de business, pe care abia acum îl înţeleg, este indispensabil, iar procesul de dezvoltare şi implementare al afacerii se învaţă“. Este foarte important să asculţi oamenii cu mai multă experienţă, dar să crezi mereu în ideile tale, este sfatul lui Bogdan Voiculescu: „Succesul vine doar dacă îţi doreşti să creezi un brand care să rămână mult timp în inimile oamenilor. Trebuie doar să crezi în ceea ce realizezi“, conchide acesta.
     

  • A pornit afacerea în 2014 cu o investiţie de 2.000 de euro, iar acum vinde şosete de 200.000 de lei

    Şosetele Madam Mitza au apărut ca o alternativă la produsele deja existente pe piaţă, abordând o nişă creativă – imprimeurile grafice. Iar ca să fie original până la capăt, s-a gândit ca numele brandului să invoce un personaj binecunoscut în istoria Capitalei, ce ar putea fi adaptat cu uşurinţă la personalitatea românilor. „Ideea cu Madam Mitza mi-a venit pur şi simplu când am construit în mintea mea conexiunile între şosete, culori vii şi bicicletă. Iar singura femeie care purta şosete de acest gen şi mergea cu bicicleta era madama de oraş Miţa Biciclista.

    De asemenea, pe piaţa românească nu există un brand de şosete cu modele grafice unice şi diferite faţă de cele din comerţ. Mai ales că pentru bărbaţi era aproape inexistent“, spune Bogdan Voiculescu, „fericitul posesor al brandului Madam Mitza“, după cum se autodescrie.
    Prima provocare a fost inventarea brandului, de la denumire până la partea vizuală. „În scurt timp aveam pe hârtie un brand, Madam Mitza, cât şi primele trei modele grafice ce urmau a fi puse pe şosete“, povesteşte antreprenorul. Au urmat apoi întâlnirea şi negocierea cu un producător local, fabrica de şosete RoGalu din Bucureşti, „unde am găsit o mare disponibilitate şi înţelegere din partea lor“. Nu a durat mult până la transformarea ideii în afacere – a început pregătirea prin septembrie-octombrie 2014, cu o investiţie iniţială de 2.000 de euro, iar în februrie 2015 a adus pe piaţă primele trei modele, pe care a început să le vândă prin intermediul website‑ului.

    În momentul de faţă Madam Mitza vinde 300 de perechi de şosete lunar, având în portofoliu nouă modele unice. Dintre acestea, cel mai vândut produs este modelul „mustăţi“, spune antreprenorul, „care are un preţ mediu de 17 lei, se găseşte în trei variante de culori şi s-a vândut foarte bine pe segmentul bărbaţi“.  La sfârşitul lui 2016 se împlinesc doi ani de la lansarea afacerii, iar astăzi a ajuns la afaceri de circa 200.000 de lei şi un profit de aproximativ 60.000 de lei, cifre înregistrate pentru anul trecut.

    Şosetele marca Madam Mitza au un preţ mediu de 19 lei şi se adresează persoanelor „care văd viaţa colorat şi sunt întotdeauna optimist, celor care îndrăgesc sportul şi mişcarea în aer liber, celor care sunt pasionaţi de încălţămintea cool, celor care sunt foarte atenţi cu aspectul lor vizual în public, bărbaţilor dandy şi, nu în ultimul rând, celor care îşi etalează personalitatea prin accesorii“, explică Bogdan Voiculescu.

    Antreprenorul pune foarte mult accent pe elementul de originalitate al afacerii şi spune că „de la noi lumea cumpără un brand, o poveste, nu o simplă pereche de şosete“, afirmând că cei care produc şosete româneşti şi le vând prin lanţurile de magazine nu îi sunt competitori direcţi. Este foarte optimist în legătură cu dezvoltarea afacerii şi speră ca până la sfârştiul anului să înregistreze o creştere de 20% a profitului şi de 40% a vânzărilor: „Sper să ajung până la sfârşitul anului la o medie de 500 de perechi lunar şi să extind portofoliul până la 20-25 de modele“, adaugă el.  Aceasta nu ar fi singura modalitate de extindere a afacerii. În scurt timp, dacă lucrurile vor merge în direcţia propusă, speră să abordeze şi piaţa externă, având în plan şi introducerea altor tipuri de produse.

    Pentru că a avut un parcurs profesional liniar, fiind pasionat de grafică încă din liceu şi urmând studii specifice, antreprenoriatul este un început de drum pentru Bogdan Voiculescu. „Toată viaţa mea am făcut grafică. Design. Altceva nu ştiu“, declară acesta, însă a făcut mereu „afaceri după ureche. Fac şi alte lucruri, cum ar fi design de web şi aplicaţii mobile, grafic design de brand, identitate vizuală şi de vreo două, trei ori pe an lucrez în producţia de film ca art director“.

    A avut primul SRL în urmă cu nouă ani, iar de atunci este la al treilea şi îi merge foarte bine, activând mereu în domeniul în care a studiat. Totuşi, consideră că Madam Mitza îl defineşte ca antreprenor: „Din 2003 activez pe piaţa de design, în special IT, ca antreprenor. Mă rog… acum sunt antreprenor în sensul clar al cuvântului, cu Madam Mitza“.

    Dacă ar fi să evidenţieze una dintre cele mai importante lecţii învăţate prin prisma acestei afaceri pe primul loc este organizarea, pe care o consideră extrem de importantă: „Un plan de business, pe care abia acum îl înţeleg, este indispensabil, iar procesul de dezvoltare şi implementare al afacerii se învaţă“. Este foarte important să asculţi oamenii cu mai multă experienţă, dar să crezi mereu în ideile tale, este sfatul lui Bogdan Voiculescu: „Succesul vine doar dacă îţi doreşti să creezi un brand care să rămână mult timp în inimile oamenilor. Trebuie doar să crezi în ceea ce realizezi“, conchide acesta.
     

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • A construit în 25 de ani o afacere cu aparatură pentru laboratoare din aproape toate domeniile

    „O zi obişnuită de muncă? Nu am. Cel mai frumos lucru la munca mea este că în fiecare zi fac altceva. Aseară am venit de la Viena, azi discut cu dvs., apoi cu colegii mei de la tehnic şi şeful de laborator, o să văd care sunt iniţiativele lor pentru perioada următoare, voi lucra şi cu colega de la marketing. Mâine plec la Iaşi“, spune Carmen Bittenbinder, antreprenoarea care a construit afacerea Sartorom pe parcursul unui sfert de secol. Anul trecut, compania, din domeniul echipamentelor de laborator, a înregistrat o cifră de afaceri de 7,4 milioane de euro, mai mare decât în 2014 (5,8 milioane de euro), motoarele de creştere fiind cererea de aparatură specifică în agricultură, institute de cercetări şi industria auto.

    „Anul trecut a fost mult mai bun decât începutul lui 2016, când am resimţit reţinere din partea clienţilor, deşi nu am înţeles de ce“, afirmă Bittenbinder, care se aşteaptă ca anul acesta rulajele să nu mai ajungă la nivelul de anul trecut. Cât priveşte profitabilitatea, în acest domeniu, antreprenoarea ţine să prezinte cele două unghiuri din care poate fi privit acest indicator: „Pe de o parte sunt concurenţii noştri care îşi plătesc angajaţii cu minimul pe economie şi mai scot bani pe care îi dau la negru; în acest caz profitabilitatea este extraordinară. Dacă eşti o firmă corectă ca noi – de când ne-am înfiinţat şi până acum ce e în mână e şi în cartea de muncă, ne plătim toate impozitele la stat – profitabilitatea e aşa cum e, 7-8%. Alţii, care lucrează şi cu foarte multe şpăgi pe la stat şi dau cu plicul, au altă profitabilitate. Noi preferăm să fim corecţi“. Marja de profitabilitate a Sartorom este similară însă cu cea a altor firme de profil din pieţele dezvoltate. În fiecare din industriile pe care le adresează, Sartorom concurează cu alte maximum zece firme, dintre care doar jumătate sunt „serioase“, după cum le califică antreprenoarea.

    Cum a ajuns însă o absolventă de mecanică fină să dezvolte o afacere cu aparatură de laborator? „Imediat după revoluţie au venit la expoziţiile care se organizau pe atunci multe firme din străinătate, de profil tehnic, din Germania, şi mergeam la standuri ca să fac traduceri.“ S-a întâmplat ca una dintre firme să fie un producător de aparatură de laborator care i-a propus ca la terminarea facultăţii să reprezinte firma în România, ceea ce a şi făcut. A primit sprijinul companiei producătoare de echipamente de laborator şi pentru documentaţia de care a avut nevoie pentru lucrarea de diplomă; la câteva luni de la terminarea facultăţii Carmen Bittenbinder a înregistrat firma şi a mers la câteva traininguri în Germania. „Nu aveam nimic, decât o maşină second-hand, cu care umblam de colo-colo. Era o perioadă în care luam avans de la client, pentru că erau timpuri foarte tulburi. Nu se găsea valută, trebuia să stai în fiecare zi să licitezi valută şi dacă erai un nimeni, ca mine, luai, eventual, 100 de dolari. Dacă erau binedispuşi; dacă nu, nu-ţi dădeau nimic. Şi stăteam cu banii clientului câteva zile sau săptămâni până reuşeam să schimb leii în valută, să plătesc furnizorului şi să aduc marfa. Aşa am început, în 1991“, povesteşte antreprenoarea de 48 de ani, cu alură atletică şi cu discurs rezervat.

    La început făcea singură tot ce era necesar: emitea facturi, chitanţe, se ocupa de importul mărfurilor, interacţiona cu vameşii („Nu pot să vă spun ce înseamnă să interacţionezo cu vameşii din România“), ducea marfa la clienţi. „Nu erau curieri, ca acum, iar Poşta din România transporta sau nu, nu existau asigurări de transport; dacă chiar voiai să te asiguri că ajunge marfa, o puneai frumos în maşină, te duceai la client şi o instalai, indiferent unde era.“ Antreprenoarea spune că de mare folos în dezvoltarea firmei a fost participarea la târguri, mai întâi ca translator şi apoi ca parteneră a producătorilor; „importanţa târgurilor a scăzut foarte mult acum, în era internetului, dar atunci nu aveai informaţii despre clienţi şi nici clienţii despre produse, iar târgurile erau un prilej foarte bun de interacţiune“, spune Bittenbinder.

    O altă modalitate de a găsi clienţi noi era să meargă din uşă în uşă, în zonele industriale; „de pildă la Iaşi, era fabrică lângă fabrică. La fabrica de ulei din Iaşi, care nu mai există acum, am dotat un laborator cap-coadă în anii 90“, spune antreprenoarea. Ea completează că deşi este o persoană foarte optimistă şi nu obişnuieşte să-şi facă gânduri negre, dar în evoluţia firmei au fost două perioade foarte dificile. Una a fost provocată de criza valutară şi naţionalizarea valutei, la mijlocul anilor ’90, „când peste noapte s-au luat nişte decizii la nivel de BNR, a căzut cursul valutar cu 30% şi tot profitul nostru pe un an s-a dus naibii“. Firma a avut de suferit pentru că avea semnate contracte la preţ fix în lei. Un alt moment de cumpănă a fost provocat de criza financiară: „Industria alimentară şi cea auto nu au mai funcţionat, farma a funcţionat cum a funcţionat – nu era un motor aşa important ca acum pentru Sartorom, institutele de cercetare şi universităţile nu au primit vreme de trei ani niciun fel de buget pentru dotarea laboratoarelor“.

  • Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic

    Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.

    El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat.

    La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.

    “Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. “El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”

    Un alt “job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.

    Inspiraţi de statul Queensland, care în 2009 a lansat o campanie de promovare care a implicat angajarea unui administrator de insulă, cei la Jauntaroo au anunţat că doresc să angajeze un “explorator-şef al lumii”. Postul presupune vizitarea a peste 50 de ţări şi este plătit cu 100.000 de dolari pe ani, notează CNTraveler.com.

    Din miile de candidaţi care s-au înscris, marele norocos a fost un australian de 27 de ani, Tyson Mayr. Acesta a fost declarat câştigător în urma finalei de la Abu Dhabi. Călătoria sa va începe în luna martie, iar printre locurile pe care urmează să le viziteze se numără insulele Maldive, Santa Lucia sau capitale europene precum Berlin şi Paris.

    Mayr este deja un turist experimentat – a vizitat 54 de state până acum şi a desfăşurat activităţi caritabile în Uganda şi în alte state din Africa.