A fost o întâmplare fericită pentru Business MAGAZIN că s-au găsit aceste foi, pentru că această revistă are şansa să-şi nu piardă o parte din istorie, aşa cum îşi pierd multe din companiile româneşti înfiinţate după 1990.
Nu ştiu câţi dintre cei care au intrat în business de-a lungul celor 30 de ani de capitalism din România mai au documente originale, foi, arhive, poze despre începuturile afacerilor şi companiilor lor.
Cred că sunt foarte, foarte puţini.
Pentru că anii trec şi amintirile se pierd, iar mulţi se trezesc că nu mai ştiu nimic, nu mai au nicio dovadă despre cum au început să construiască capitalismul în România.
Viziunea lor, planurile, poveştile, speranţele se pierd dacă nu sunt spuse şi scrise.
Dar mai mult decât atât, cei care nu şi-au scris povestea companiilor lor se vor trezi că nu au ce să lase moştenire. Aici nu discutăm despre bani.
Generaţiile se schimbă, tot timpul vin şi pleacă oameni din companie, iar generaţiile actuale nu ştiu cu cine au de-a face. Nu scrie nicăieri cine este patronul, proprietarul, omul de afaceri, antreprenorul care a înfiinţat compania pentru care lucrează.
Dar dacă scrie ceva, dacă se găseşte ceva pe Google, este vorba în primul rând despre partea mai puţin fericită a unui business sau a unui om.
Toată lumea vorbeşte despre brand, cum un brand bun îţi poate aduce o valoare adăugată mai mare, dar sunt prea puţini antreprenori români care au scris povestea brandului sau brandurilor pe care le-au creat.
Dacă vor să se bată cu multinaţionalele, dacă vor să conteze în piaţă, dacă vor să vină oameni tineri să lucreze la ei şi pentru ei, antreprenorii români trebuie în primul rând să-şi scrie povestea, să spună cine sunt ei, ce au făcut, cum au făcut, de ce au făcut, cum a fost atunci când lucrurile mergeau, dar şi când nu mergeau, ce pot ei să spună despre cum şi-au condus businessul şi au făcut afaceri, despre înţelegerile scrise, dar mai ales nescrise, despre leadership, despre leadership la locul de muncă, nu cel din cărţi, despre cum au reuşit să stea în picioare şi după 30, 20 sau chiar 10 ani.
Cei care vin din spate au nevoie să ştie care este moştenirea pe care o primesc şi pe care trebuie să o ducă mai departe.
Dacă aveţi documente, hârtii, poveşti – Business MAGAZIN s-ar bucura să le poată publica sau scrie.
Tag: pierdere
-
Cine sunteţi voi şi ce aţi făcut?
-
OPINIE Bogdan Roşu, director general Next Capital: „Noua presiune antreprenorială: cum mă dezvolt atunci când piaţa muncii şi-a pierdut elasticitatea şi nu mai ţine pasul cu oportunităţile de afaceri?”
Criza prezentă este mult mai puţin evidentă şi este bine mascată de creşteri de PIB consecutive, de un nivel de şomaj derizoriu, de un consum vesel si molipsitor, de un capital privat aparent disponibil şi ieftin şi, deci, de un „spirit” optimist aproape fără rezerve.
Cine are curaj să pună la îndoială că România e pe val”? „Trăim bine” pare să fie sloganul de ţară al ultimilor ani. Dar asta doar la suprafaţă, întrucât criza există şi este foarte profundă, iar modul în care se manifestă este că nu te lasă, ca antreprenor, să îţi realizezi adevăratul potenţial, să treci la următorul nivel. Multe companii antreprenoriale şi-au atins nivelul de maturitate, au acumulat capital propriu, au produse şi servicii competitive pentru care există cerere fermă, însă nu mai pot creşte pentru că… nu au cu cine. Nu au suficient de mulţi oameni – sau suficient de bine pregătiţi, ori măcar dispuşi să înveţe sau să se reconvertească profesional. Indiferent de domeniu, este din ce în ce mai greu să găseşti angajaţi pentru orice tip de post. Mulţi dintre antreprenorii care timp de ani de zile şi-au construit şi dezvoltat companiile pot ajunge în blocaje tocmai pentru că nu găsesc resursele umane necesare care să preia noi proiecte sau noi activitîţi cerute de piaţa respectivă. Iar asta înseamnă că se produce mai puţin, că se generează mai puţină avuţie şi chiar mai puţine taxe faţă de potenţialul momentului. Lăsăm bani pe masă, cu alte cuvinte.
Soluţii? Ar fi câteva, care împreună ne-ar putea ajuta… În primul rând, s-ar putea face o restructurare serioasă a aparatului de stat, supracapacitat şi căpuşat de fini şi „pile” în ultimii ani şi care concurează neloial cu mediul privat prin prisma salariilor foarte mari oferite, de multe ori fără vreo ecuaţie de eficienţă. Oamenii restructuraţi care ar ieşi din acest sistem ar avea oportunităţi să îşi găsească un rol în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca noi antreprenori. În acelaşi timp, „sistemul public” ar putea funcţiona foarte bine în continuare, cu mai puţină birocraţie şi mai multă digitalizare. Acest lucru este totuşi puţin probabil să se întâmple într-o manieră semnificativă într-un electoral. Şi atunci…
…o altă soluţie ar fi relaxarea proceselor de atragere de forţă de muncă de afară. Acest lucru a început să se întâmple, încă mult prea timid prin prisma numărului de permise de muncă acordate, dar şi a spectrului foarte restrâns de domenii astfel deservite. Sunt companii care facilitează aducerea de muncitori de pe alte continente (în principal Asia) care activează cu succes în turism în baza limbii engleze fluente şi respectiv în construcţii, unde comunicarea este de multe ori suplinită de îndemânare. Domeniile în care suntem departe de a fi găsit soluţii prin prisma forţei de muncă de afară sunt însă şi cele mai dureroase: servicii medicale, învăţământ şi chiar IT. Nu există însă o strategie de ţară prin care să fie ţintite ţări cu o cultură latină, mult mai apropiată decât a noastră, din America Centrală şi America de Sud, cărora ar trebui să le putem crea programe speciale cu condiţii facile de imigrare şi integrare pentru acoperirea necesarului de forţă de muncă în anumite sectoare, dar şi pentru a mai tempera sporul demografic negativ. În plus, fondul problemei este dat nu doar de procesele birocratice foarte greoaie, dar, mai ales, de o deschidere limitată a noastră, ca popor, de a primi cu braţele deschise şi de a integra străini. Cea mai realistă soluţie, 100% la îndemâna antreprenorilor români, este însă externalizarea unor activităţi. Afacerile trebuie să aibă oameni potriviţi şi suficienţi numeric pentru obiectul principal de activitate, cel care le creează avantajul competitiv în piaţă, iar orice alt proces secundar poate fi externalizat. Indiferent că vorbim despre servicii de finanţare şi gestiune a creanţelor (#factoring), de servicii de vânzări de tip telesales/telemarketing şi door 2 door sau de servicii suport clienţi, de gestiune a contabilităţii, HR sau chiar IT, din ce în ce mai mulţi antreprenori încep să înţeleagă beneficiile colaborării cu firmele specializate din piaţă şi aleg să lucreze cu astfel de parteneri. Acestea s-au dezvoltat mult în ultimii ani şi şi-au creat o foarte bună reputaţie, nu doar în România, ci şi pe alte pieţe, de unde le vin proiecte. Ele nu au un secret anume, însă specializarea le permite să ajungă la niveluri de expertiză şi eficienţă foarte ridicate, bazate atât pe expunerea la multe domenii, cât şi pe economies of scale, astfel încât să poată acoperi întregul spectru de servicii care formează cererea. Productivitatea aceasta miraculoasă se bazează pe combinaţia optimă dintre angajaţi bine pregătiţi şi motivaţi, tehnologii de ultimă generaţie, inclusiv RPA (robotic process automation), şi un management modern şi flexibil, adaptat profilului şi dinamicii angajaţilor şi clienţilor.
Ca antreprenor, dacă nu ai suficienţi oameni, nu îi poţi „produce” pur şi simplu, însă îţi poţi reconfigura procesele interne. Anumite fluxuri se pot externaliza, iar resursele umane interne astfel eliberate îşi pot asuma alte roluri, mai relevante pentru obiectul principal de activitate al afacerii respective. -
Cum a reusit o tânără să facă o afacere profitabilă din vânzarea unui simbol românesc in toată lumea
„Veşnicia s-a născut la sat”, cum spunea Lucian Blaga, iar românul s-a născut antreprenor. Aşa se face că astăzi straie populare care datează de veacuri sau care sunt create după un meşteşug cu origini pierdute în istorie îşi fac loc şi în garderobele dominate de hainele moderne. Şi, pentru că cererea există, răspunsul acestei nevoi a fost crearea unei oferte pe măsură.Lada cu zestre a bunicii, înţesată cu straie populare cusute de mama sa ori chiar mai vechi, păstrate de peste două generaţii, sau meşteşugurile deprinse de la bunicul de a face opinci din piele, brâuri ori clopuri, au devenit în timp o sursă de inspiraţie pentru artizanii care le-au transformat într-un business.Pentru a le face cunoscute şi următoarelor generaţii, dar şi peste hotare, câţiva români pasionaţi de tradiţie au investit în îndeletnicirile străbune şi le-au actualizat la cerinţele din prezent.
Izabela Măndoiu esta una dintre ei. Tânăra, care a crescut în localitatea Albeştii de Muscel din judeţul Argeş, creează haine tradiţionale inspirate din zona în care a copilărit, iar produsele sale iau drumul străinătăţii, către ţări precum Italia, Suedia, Franţa sau Canada.
„Ia este un simbol patriotic, creat şi păstrat de către strămoşii noştri cu pasiune, inspiraţie şi dedicare. Ia reprezintă un element de brand naţional, chiar dacă nu în mod oficial, dar care se bucură de recunoaştere şi apreciere internaţională.
Sunt români care doresc să poarte, atunci când sunt departe de casă, haine cu un liant emoţional, care să le valideze identitatea, tradiţiile şi cultura”, povesteşte Izabela Măndoiu, fondatoarea brandului de articole vestimentare cu influenţe tradiţionale ce-i poartă numele.
După ce a lucrat o bună perioadă în domeniul construcţiilor, Izabela Măndoiu a schimbat macazul şi a trecut la crearea unor piese vestimentare care împletesc stilul tradiţional cu cel contemporan. Încă de copil era pasionată de ţesăturile de pe cămăşile din cufărul mamei sale, iar în 2014 a creionat propriul business, satul în care a crescut fiind principala sa sursă de inspiraţie.
Totul a pornit de la dorinţa de a valorifica ţesăturile din lada cu zestre a mamei. Unele straie erau în stare bună, iar altele erau puţin deteriorate, aşa că a decis să realizeze propriile haine cu aplicaţii tradiţionale, prin amestecarea ţesăturilor vechi cu materiale de actualitate.
„Am abordat această iniţativă extrem de serios: am urmat un curs de design vestimentar şi am început lucrul.
Terminam jobul full-time şi mergeam la activitatea dragă mie, care, încet-încet, m-a convins că trebuie să fac saltul de care vorbesc toţi antreprenorii. Am renunţat la serviciul meu şi mi-am urmat pasiunea, conştientă fiind că provocarea va fi să îmbin creativitatea cu latura financiară pe care o implică un business”, spune designerul Izabela Măndoiu.
În urmă cu câteva decenii, locuitorii, cu precădere cei din mediul rural, purtau haine populare zi de zi. Aveau haine tradiţionale pe care le purtau pe câmp, dar şi haine pentru sărbători, nunţi sau alte evenimente importante din viaţa lor.
În prezent, sunt câteva zile cheie în care românii, în special femeile, au iniţiativa colectivă a de a purta o ie: pe 24 iunie, de ziua iei, pe 1 decembrie, de ziua naţională a României, pe 24 ianuarie, de ziua Marii Uniri, de Crăciun şi de Paşte.
Totuşi, există şi purtătoare ale cămăşii populare, care o aleg fie pentru un eveniment important din viaţa lor, la o conferinţă, petrecere, eveniment în familie sau la un dineu.Potrivit Izabelei Măndoiu, această categorie de cliente are un nivel de educaţie şi cultură ridicat, apreciază tradiţia şi are venituri medii sau peste media pieţei. „Avem cliente care îmbrăţişează ideea unei creaţii vestimentare cu doar câteva elemente tradiţionale, creaţie pe care o pot purta chiar şi la birou.”
Produsele companiei sunt cusute de mână ca pe vremuri, potrivit antreprenoarei, iar realizarea unei cămăşi populare poate dura chiar şi şase săptămâni, dacă designul este complex.
„Avem femei colaboratoare din sat, care au vârste înaintate, dar sunt conştiente că munca lor valorează mult şi că prin efortul lor, tradiţia persistă, ceea ce le motivează să continue. Realizarea unei bluze tip ie durează între patru şi şase săptămâni, în funcţe de complexitatea sa. O cămaşă masculină se realizează în zece zile lucrătoare”, explică Izabela Măndoiu.Articolele vestimentare marca Izabela Măndoiu sunt comercializate pe site-ul propriu al companiei, în showroomul situat pe strada Vasile Conta din Capitală, la Confident Concept Store din Brăila, la Desir Boutique din Constanţa, dar şi la târguri de profil.
„Ia este o piesă vestimentară atemporală. Şansa brandurilor româneşti care abordează ia stă în curaj şi perseverenţă. În cinci ani publicul va face diferenţa între ia produsă în China, cea cu preţuri de până în 100 de lei, şi ia cusută manual de către româncele noastre. O haină de calitate rezistă şi sute de ani, aşa cum sunt iile de la stră-străbunicile noastre. Altfel spus, publicul se va educa şi va învăţa să aprecieze calitatea”, consideră Izabela Măndoiu.Firma care operează brandul Izabela Mandoiu a fost înfiinţată în acest an; preţul unei bluze ce poartă numele antreprenoarei porneşte de la 950 de lei şi poate ajunge până la 3.500 de lei, conform datelor de pe site-ul companiei.
Piesa de rezistenţă: opincile
Evoluţa pe piaţa forţei de muncă a dus la schimbări majore în rândul meseriilor. Cele mai vechi meserii populare au fost înlocuite de maşinării, roboţi şi aparate performante apărute odată cu inovaţia tehnologică. Bogdan Constantin Dincă, de meserie profesor de teologie, se încăpăţânează să facă opinci din piele naturală, cum a învăţat de la câţiva meşteri opincari pe care i-a cunoscut în timp ce colinda prin ţară.„Când eram mic, nu preţuiam tradiţia, pentru că nu o cunoşteam. În timp, m-am apropiat de o asociaţie de studenţi, cu care
mi-am petrecut mai bine de 11 ani până acum. În toată această vreme am colindat satele din Maramureş, Braşov sau Haţeg, am învăţat multe obiceiuri, am făcut spectacole tradiţionale şi am strâns şi o bogată zestre de costume populare. Însă, văzându-i pe cei din jur îmbrăcaţi cu acele haine cu diferite prilejuri, mi-am dat seama că le lipseşte un element important: opinca”, îşi aminteşte Bogdan Constantin Dincă.Acela a fost momentul zero, cel în care a decis că trebuie să stăpânească arta de a întocmi încălţămintea atât de râvnită acum câteva decenii, la care aveau acces numai boierii − oamenii de rând mergeau mai ales desculţi.
A început să caute meşteri opincari pe internet şi să îi contacteze pentru a merge la ei să înveţe meşteşugul. A fost uimit când a văzut că cei care mai există pot fi număraţi pe degetele de la o mână.„Am mers în comuna Tureac, în Ţara Năsăudului, la badea Nicolae Bacea, un om de o ţinută morală deosebită, care te cucereşte prin simplitate şi omenie. Dumnealui m-a învăţat să fac opinci. Apoi, am reuşit să facem un atelier de opinci în taberele de studenţi pe care le-am organizat şi încet, încet am văzut că sunt tot mai mulţi interesaţi să aibă o pereche de opinci şi să le poarte”, spune Bogdan Constantin Dincă.
Astfel, a continuat să ducă mai departe acest mesteşug, producând opinci în timpul liber, în văzul tuturor, pentru a le fi de folos şi celorlalţi. Acum o face cu drag în atelierul său din Cluj, iar produsele le comercializează prin intermediul paginii de Facebook a micuţei afaceri Opincărie. El povesteşte că jumătate din oamenii care îl sună pentru a comanda opinci îl contactează în urma recomandărilor, iar jumătate l-au găsit, din întâmplare, pe internet.
„Pielea naturală o iau din targul Oser (cel mai mare târg de vechituri din ţară – n.red.) şi sunt foarte atent când o cumpăr”, explică Bogdan Constantin Dincă.
Acesta adaugă că realizarea unei perechi de opinci durează aproximativ o oră, dacă dispune de materialele necesare.
„Preţul este perceput, în general, în funcţe de mărime şi grosime. Am avut clienţi care voiau opinci cu talpă dublată sau cu nojiţe mai lungi. În medie, o pereche de opinci pentru femei costă 70 de lei, iar o pereche de opinci pentru bărbaţi, 75-80 de lei”, precizează Bogdan Constantin Dincă.
Ţinute haute couture cu inspiraţie tradiţional românească
În România sunt aproximativ
450 de zone etnografice, iar între acestea există atât asemănări, cât şi deosebiri. Meşterul popular Virginia Linul şi-a propus să se concentreze pe costumul popular din Ţara Năsăudului.
Născută în localitatea Salva din judeţul Bistriţa-Năsăud, ea a învăţat de la mama sa să croiască costume populare, dar şi accesorii, precum clopuri sau brâuri, iar ambiţia sa este să ducă acest meşteşug la un alt nivel, să-l facă cunoscut pe plan naţional şi internaţional.
„Am învăţat arta confecţonării costumelor populare de la mama mea, care la rândul său a deprins meşteşugul de la bunica. Acum, când creez produsele, mă ghidez după modelele tradiţionale strămoşeşti, dar creez şi modele proprii. La costumele populare pe care le confecţionez pentru ansamblurile folclorice păstrez strict linia tradiţională a fiecărei zone etnografice în parte, iar în creaţiile proprii îmi folosesc imaginaţia”, spune meşterul popular Virginia Linul. Ea a înfiinţat în 2006 businessul Artă şi Tradiţii, care a generat anul trecut o cifră de afaceri de peste 250.000 de lei.
Pregătirea unei cămăşi femeieşti, cusută manual, poate să dureze de la o săptămână până la câteva luni, în situaţia în care modelul este unul mai bogat. Realizarea acesteia se face succesiv, pe mai multe etape, precum alegerea modelului, croitul, cusutul manual în tehnica stabilită şi cu culorile alese, încreţirea, încheierea la maşina de cusut sau manual şi finalizarea, cu dantelă şi ciucuri.
Produsele sale sunt vândute în special în România, acasă la ea, în localitatea Salva, unde a creat un muzeu viu în care sunt expuse ii, cămăşi populare, costume populare pentru copii şi pentru adulţi, din diferite zone ale ţării, accesorii pentru acestea, dar şi haine haute couture cu inspiraţie tradiţională, precum rochii, fuste, veste, sacouri sau paltoane.
Românca a avut colaborări cu mai mulţi designeri străini renumiţi, una dintre cele mai importante fiind cu designerul francez Philippe Guillet.
„Philippe Guillet, fostul director cultural al Ambasadei Franţei din România, cel care în anul 2011 a realizat colecţia 100%.ro, a creat un eveniment istoric. Acesta a fost un moment important, care a contribuit la schimbarea mentalităţii românilor despre arta populară românească şi implicit despre costumul popular. El a dat tonul confecţionării şi purtării hainelor haute couture cu inspiraţie populară”, susţine Virginia Linul.
Ea spune că străinii sunt interesaţi să cumpere haine tradiţionale româneşti, mai vechi ori mai noi, însă pun preţ pe calitate. De altfel, ea adaugă că are clienţi de etnii diferite care o vizitează când îşi expune noile produse ori care vin să-i vadă creaţiile la târgurile de profil sau la expoziţiile la care participă. „Străinii sunt buni cunoscători ai portului românesc, sunt interesaţi şi ştiu să aprecieze foarte mult lucrul manual.”
Virginia Linul afirmă că este foarte greu să menţină acest meşteşug, bazat pe lucrul manual, în viaţă, deoarece piaţa este acaparată de produse cu motive tradiţionale realizate industrial. De altfel, ea consideră că încă cererea este mai mare pentru cele din urmă, deoarece clienţii nu au cultura etnografică necesară pentru a face diferenţa între o ie cusută manual şi o ie cusută industrial, iar când fac o alegere sunt ghidaţi de preţul, nu de calitatea acesteia.
„O ie românească durează trei generaţii, pe când una industrială are o durată de viaţă mai mică de un an. Acesta este rezultatul diferenţei de preţ şi plusvaloarea oferită de tradiţie şi de identitatea naţională. Pentru a rezista şi dăinui în timp, aşa cum a rezistat şi s-a transmis acest meşteşug de-a lungul secolelor, trebuie să ne cunoaştem valorile culturale naţionale, să le îndrăgim, să le susţinem şi să le promovăm, dincolo de interesele materiale imediate”, apreciază meşterul popular.
Dincolo de barierele geografice: Ia românească cu destinaţiile SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania
Businessul 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţoanală, a apărut în urmă cu un an, cu scopul de a aduce ceva diferit pe piaţa de fashion din România, mai exact îmbrăcămintea modernă cu motive tradiţionale, spun fondatorii acestuia.
„Ne-am dorit să purtăm tradiţia mai departe. Am cochetat cu antreprenoriatul încă din 2011 şi am încercat mai multe verticale, de la SaaS (Software as a Service) până la e-commerce. Fashionul este o verticală ce are o cotă de piaţă destul de mare, iar noi am ales o nişă pentru care cererea pieţei este mai mare şi ne dorim să o păstrăm”, spune Adrian Mitrache, CEO-ul brandului Ie tradiţională. Compania produce atât haine cu inspiraţie populară, stilizate, cât şi costume tradiţionale, realizate la maşina de cusut sau artizanal.
Doza de inspiraţie, la care se adaugă creativitatea, şi-o iau din toate zonele ţării, iar durata realizării produsului finit depinde de procedeul prin care este realizat acesta: manual sau mecanic. Articolele brodate mecanic pot fi realizate în cinci sau opt zile, pe când realizarea celor lucrate manual poate dura chiar şi 30 de zile, în funcţie de complexitate, susţin antreprenorii.
„Avem clienţi care poartă produsele noastre doar în momente de sărbătoare, dar şi foarte mulţi ce le poartă zi de zi, combinând tradiţionalul cu modernul. De exemplu, rochiile cu broderie tradiţională se poartă la cununii sau nunţi, pe când ia este purtată în combinaţie cu blugii, la birou. Ia a ajuns din nou la loc de cinste, iar românii îşi doresc să o poarte dincolo de hotare”, mai spune Adrian Mitrache.
Potrivit acestuia, articolele vestimentare care ies din atelierul companiei pe care o reprezintă trec barierele geografice ale ţării, ajungând pe pieţe ca SUA, Marea Britanie, Germania sau Spania.
Compania 3M Admit Future, care deţine brandul Ie tradiţională, a avut în primele 8 luni de activitate o cifră de afaceri de 14.000 de lei, iar marja de profit a fost de 54%, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Din Banat în toată ţara. Primul salt, până-n Ardeal
Irina Paveloni a început să producă primele costume tradiţionale specifice Banatului acum mai bine de cinci ani, din pasiune, după cum povesteşte chiar ea. Iar de atunci, nu s-a mai oprit, ci a realizat zeci de costume pentru diverşi clienţi din judeţul Timiş, iar recent a primit o comandă de la un client din Ardeal. Însă ambiţia sa este să ajungă să-şi livreze creaţiile în toată ţara.
„Am învăţat să cos de mică, de la mama, care ştia să coasă de la alţi bătrâni. Prima dată am învăţat să lucrez şipcă manual cu acul. Costume am început să fac mult mai târziu, în urmă cu cinci ani, din pasiune pentru tradiţie”, îşi aminteşte Irina Paveloni.
Ea spune că realizarea unui port popular poate dura circa o lună, iar inspiraţia îi vine din natură, dar şi din studierea costumelor străbune şi, totodată, din analizarea trendurilor actuale. La început, numărul clienţilor era redus, dar meşterul popular spune că în ultimii doi ani cererea a crescut semnificativ, iar în prezent are comenzi în aşteptare.
Originară din localitatea Poieni, judeţul Timiş, majoritatea comenzilor au venit din zona imediat apropiată, însă din vorbă în vorbă s-a dus vestea până în Timişoara, aflată la 120 de kilometri distanţă, iar prin recomandări a avut clienţi şi de acolo. „Acum am o comandă făcută de un client din Ardeal. Dacă o să primesc comenzi şi din alte judeţe, o să fac costume”, explică Irina Paveloni.
Poalele şi cămaşa din care este compus costumul popular sunt făcute din in sau din pânză, iar laturii şi laibărul costumului sunt făcuţi din catifea ori din mătase, în funcţe de materialele pe care le găseşte la merceriile din Timişoara sau din Lugoj, când îşi achiziţionează materialele, dar şi de cerinţele clientului. Întregului costum popular i se adaugă şi opregul, brâul şi salba din bănuţ de aur de la gât.
Potrivit realizatoarei de costume tradiţionale, în ultima vreme clienţii săi şi-au dorit ca articolele pe care urmează să le poarte să aibă cât mai multe paiete. De asemenea, ea spune că observă şi o tendinţă de selecţie a culorilor, în judeţul Timiş cei mai mulţi clienţi optând pentru culoarea roşu, pe când clientul din Ardeal a ales culoarea negru. „Preţul unui costum popular îl percep în funcţie de material, de dimensiuni şi de cusături. În medie porneşte de la 800 de lei şi poate ajunge până la 1.500 de lei”, încheie artizanul Irina Paveloni.
Există oameni care se încăpăţânează să nu lase comori ale României precum meşteşugurile transmise din moşi strămoşi să piară în negura timpului. Sunt cei care pun preţ pe îndeletnicirile de odinioară şi nu doar atât, ci vor să ducă arta tradiţională mai departe. Pasiunea pentru meşteşugurile de odinioară este astăzi pentru mulţi dintre ei sinonimă cu o afacere prosperă. -
Un fost milionar trăieşte, de 22 de ani, pe o insulă izolată. S-a mutat acolo după ce a pierdut totul şi soţia l-a părăsit: „Măsori de cinci ori, tai o dată aici unde sunt eu”
În anii ’80, David Glasheen deţinea o companie minieră de succes, care extrăgea aur în Papua Noua Guinee. În 1987, însă, a avut loc un crah bursier în urma căruia omul de afaceri a pierdut totul, aproximativ 37 de milioane de dolari în banii de astăzi.Soţia l-a părăsit, iar la scurt timp după aceea Glasheen s-a mutat pe Insula Restoration. Viaţa acolo nu a fost uşoară.
David şi-a rupt şoldul în urma unei căderi. A reuşit să se târască 60 de metri, timp de o oră, pentru a ajunge la telefonul prin satelit prin intermediul căruia a cerut ajutor.
„Aţi auzit zicala ‘măsori de două ori, tai o dată’.
Ei bine, măsori de cinci ori, tai o dată aici unde sunt eu. Nu îţi permiţi să faci greşeli”, a declarat Glasheen, acum în vârstă de 76 de ani. El a adăugat, însă, că trăieşte „în paradis”. „Aici nu sunt probleme, ci doar oportunităţi care îţi construiesc caracterul”, a explicat bărbatul, pentru publicaţia Abc.net.au.
-
Cea mai corectă ţară. Aici, dacă iţi pierzi portofelul cu bani, nu il ia nimeni şi îţi este adus acasă de către poliţie
Cu o populaţie care se apropie rapid de 14 milioane de oameni, milioane de produse sunt pierdute an de an pe străzile oraşului Tokio. Dar un număr uluitor dintre ele îşi găsesc drumul înapoi spre casă şi spre posesori. În 2018, peste 545.000 de cărţi de identitate au fost returnate proprietarilor lor de către Poliţia Metropolitană din Tokyo – 73% din numărul total de documente pierdute. De asemenea, 130.000 de telefoane mobile (83%) şi 240.000 de portofele (65%) şi-au găsit drumul înapoi. Adesea aceste articole au fost returnate în aceeaşi zi, scrie BBC.
„Când locuiam în San Francisco, îmi amintesc o ştire despre cineva din Chinatown care şi-a pierdut portofelul şi altcineva l-a dus la poliţie”, spune Kazuko Behrens, psiholog la SUNY Polytechnic Institute, New York, SUA. „A fost un caz atât de rar, încât cel care găsise portofelul a fost intervievat pe canalul local de ştiri şi a primit titlul <Om onest>. În Japonia însă, aceste acte de integritate nu sunt o raritate. Pentru japonezi e ceva obişnuit să înnapoieze sau să predea la poliţie un lucru găsit”, adaugă el.
Ce îi determină totuşi să predea obiectele? Se pare că nu este vorba de o recompensă. Dintre cele 156.000 de telefoane mobile care au fost înmânate în anul precedent, niciunul nu i-a fost oferit găsitorului sau păstrat de către stat. (Cele 17% cărora nu le-a fost găsit proprietarul au fost distruse.)
„Predarea unui articol pierdut sau uitat este ceva care se învaţă la o vârstă fragedă”, spune Masahiro Tamura, un avocat şi profesor de drept la Universittatea Sangyo din Kyoto. „Copiii sunt încurajaţi să predea obiectele pierdute poliţiei indiferent de valoarea acestora. Se întocmeşte un raport, iar produsul este luată în custodia poliţiei. Dar, dacă e vorba, de pildă, de o monedă de câţiva penny, poliţiştii uneori i-o oferă copilului care a adus-o drept recompensă.”
Într-un studiu care a comparat telefoanele şi portofelele abandonate din New York şi Tokyo, 88% dintre telefoanele „pierdute” au fost aduse la poliţie de către rezidenţii Tokyo, faţă de 6% dintre cele „pierdute” în New York. De asemenea, 80% din portofelele de la Tokyo au fost predate, comparativ cu 10% în New York.
Ofiţerii din secţiile de poliţie de cartier din Japonia, numite kōban, sunt foarte prietenoşi – de multe ori, de pildă, ajută bătrânii să treacă strada. În Tokyo există 97 de secţii la 100 de kilometri pătraţi, comparativ cu 11 staţii de poliţie la 100 de kilometri pătraţi în Londra) ceea ce înseamnă că ofiţerii îţi pot veni oricând în ajutor. Atât de apreciaţi sunt aceştia, încât au făcut obiectul unei celebre serii de benzi desenate numită Kochikame: Tokyo Beat Cops, care a fost difuzată timp de 40 de ani.
Ofiţerii din secţiile de poliţie de cartier din Japonia, numite kōban, sunt foarte prietenoşi – de multe ori, de pildă, ajută bătrânii să treacă strada. În Tokyo există 97 de secţii la 100 de kilometri pătraţi, comparativ cu 11 staţii de poliţie la 100 de kilometri pătraţi în Londra) ceea ce înseamnă că ofiţerii îţi pot veni oricând în ajutor. Atât de apreciaţi sunt aceştia, încât au făcut obiectul unei celebre serii de benzi desenate numită Kochikame: Tokyo Beat Cops, care a fost difuzată timp de 40 de ani.
-
Apocalipsa în retail continuă. Încă un gigant închide zeci de magazine şi sute de angajaţi îşi pierd locurile de muncă
Macy’s vrea să închidă aproape 20 de magazine în prima parte a anului curent. Lanţul de magazine a confirmat închiderile a mai multe unităţi din Statele Unite, atât unele aflate în centre comerciale, cât şi unităţi de sine stătătoare.Reprezentanţii Macy’s au declarat în presa internaţională că vor oferi un update referitor la închiderile de magazine pe 5 februarie.
Anunţul a venit la mai puţin de două luni după ce compania şi-a publicat rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru al anului (încheiat la data de 2 noiembrie). Compania, cu sediul central în Cincinnnati, a pus rezultatele financiare dezamăgitoare ale companiei pe seama sezonului de toamnă care a fost mai cald decât de obicei, precum şi din cauza trecerii de la cumpărăturile din magazine fizice înspre cele online.
„După şapte trimestre consecutive cu rezultate în creştere, am înregistrat o scădere în cel de-al treilea trimestru”, a spus Jeff Gennette preşedintele şi CEO-ul companiei. Chiar dacă Gennette declarase pe 21 noiembrie că retailerul are „încredere în strategia din perioada sărbătorilor”, Macy’s şi-a redus aşteptările, cu câştiguri ajustate pe acţiune cuprinse între 2,57 dolari şi 2,77 dolari, în scădere faţă de previziunile anterioare, cuprinse între 2,85 şi 3,05 dolari. Se aşteaptă, de asemenea, ca vânzările să scadă cu între 2,5% şi 2%.
-
Producătorul Stalinskaya, controlat de Jabbar Kanani, cumpără brandurile de apă Lipova şi Carpatina
Prodal 94, producătorul unor branduri de băuturi spirtoase precum Stalinskaya (vodcă) şi Wembley (gin), cumpără companiile Lipomin SA şi Carpatina SA. Tranzaţia a primit ok-ul Consiliului Concurenţei. Lipomin SA şi Carpatina SA sunt controlate de ACCESSION II Romania Limited, conform ultimelor date de la Registrul Comerţului.
Companiile Lipomin şi Carpatina comercializează apă minerală plată şi apă minerală carbogazoasă sub brandurile Lipova şi Carpatina.
Lipomin a avut în 2018 o cifră de afaceri de 10,2 milioane de lei, în scădere cu 9% faţă de anul precedent, o pierdere netă de 340.000 de lei, faţă de o pierdere netă de 1,4 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a avut un număr mediu de 26 de salariaţi.
Pe de altă parte, Carpatina a realizat o cifră de afaceri de 20,6 milioane de lei, în scădere cu 6,5% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a raportat o pierdere de 2,6 milioane de lei, la jumătate faţă de anul anterior. Producătorul a avut un număr mediu de 50 de angajaţi. Ambele companii au trecut prin insolvenţă.
Lipova şi Carpatina concurează pe piaţa apelor minerale naturale cu branduri precum Borsec, AQUA Carpatica, Dorna, Zizin şi Tuşnad.
Prodal 94 este o companie controlată de doi oameni de afaceri de origine iraniană, Jabbar Kanani şi Bagher Karimzadeh, conform datelor de pe platforma de analiză Confidas. Jabbar Kanani este şi proprietarul Agricover, un jucător important de pe piaţa cerealelor.
-
Cine sunt curajoşii care au readus la viaţă una dintre perlele turismului românesc. Spun că inconştienţa, nu curajul i-a mânat în luptă
În împrejurimile staţiunii Băile Herculane sunt cunoscute în prezent 16 izvoare naturale cu apă termominerală, înşirate de-a lungul râului Cerna, care traversează oraşul cu 5.000 de locuitori. Despre apele sulfuroase de la Herculane se ştie că, de-a lungul timpului, au dovedit că pot vindeca boli atât interne, cât şi externe, de la artroze la boli de piele, afecţiuni gastrice, oftalmologice, respiratorii sau sechele posttraumatice. Factorii naturali pot fi folosiţi fie în scop preventiv, fie în scop terapeutic.
Dar nimic din toate acestea nu se poate întâmpla fără un program investiţional amplu, care să creeze un mediu turistic atractiv pentru cei care ajung la concluzia că apele de la Herculane le pot face bine. Staţiunii îi trebuie infrastructură, îi trebuie posibilităţi mai multe de petrecere a timpului şi o atractivitate constantă tot timpul anului, nu doar în vârful de sezon.
Azi, o plimbare prin staţiunea Băile Herculane e ca şi cum ai răsfoi o carte veche, un manual care le-a fost de folos bunicilor sau străbunicilor pe băncile şcolii, dar care a sfârşit aruncat în podul casei. Poveştile localnicilor încep, invariabil, cu „Aici, cândva, veneau turiştii străini cu probleme de sănătate” sau „Aici erau hotelurile neîncăpătoare în timpul sezonului de vară”. Toate au fost cândva, pe vremuri, de mult. Azi, hoteluri întregi stau în paragină, cu geamuri sparte şi uşi ferecate, iar clădiri istorice cu detalii fascinante de arhitectură stau să se prăbuşească. Au mai rămas ca martori doar localnicii care au trăit şi vremurile de glorie ale staţiunii.
„Să mergeţi în centru să vedeţi, acolo e frumos. Aşa, pe lângă ruine, n-aveţi mare lucru de admirat”, spunea prieteneşte un locuitor din staţiune, ieşit la plimbare într-o duminică rece de noiembrie. La fel de rece ca staţiunea.
În Herculane există astăzi 66 de unităţi de cazare, cu o capacitate de 4.476 de locuri. Dintre acestea, 3.193 se găsesc în cele 13 hoteluri, spun proprietarii din staţiune.
Tot ei mai arată că, în 2018, în Herculane s-au cazat peste 140.000 de turişti, un record al staţiunii în ultimele două decenii. Minimele istorice au fost atinse în anii 2009 şi 2010, când numărul turiştilor nu a depăşit 5.000 pe an. Pentru 2019, estimările arată că numărul se va apropia de 170.000. Au fost făcuţi paşi înainte, dar nu e suficient.
Pionierii
Printre curajoşii care au investit în Herculane se numără familia Băzăvan din Craiova, care este responsabilă de peste 400 dintre cele aproape 3.200 de locuri de cazare disponibile în hotelurile din staţiune.
„Obişnuiam să venim aici cu părinţii în copilărie, aşa că am văzut cât de căutată era zona cândva. Ani mai târziu, când ne-am reîntors, am găsit totul în paragină. Atunci am decis să cumpărăm noi un hotel şi să-l renovăm pentru a-l redeschide”, povesteşte Marius Băzăvan, care, alături de fratele lui, Florin, ţine în mâini hotelurile Diana şi Afrodita din Băile Herculane.
Marius avea 22 de ani când a hotărât să se dedice redeschiderii hotelului Diana. Coordonaţi şi susţinuţi permanent de părinţi, cei doi fraţi au făcut ceea ce nu mulţi îndrăzniseră să creadă că se mai poate face. „Am pornit cu un buget care s-a terminat mai repede decât plănuiserăm. Până la finalizarea primului hotel (Diana – n. red.), bugetul programat a crescut de două ori şi jumătate. Am apelat la credite bancare şi încă nu ne-am amortizat investiţia. Sperăm să facem asta în următorii doi ani”, spune Florin Băzăvan.
Hotelul Diana a fost repus în funcţiune în 2011. Un an mai târziu s-a deschis ceea ce este astăzi Afrodita Resort & Spa, un complex care, pe lângă hotel, include saune, o sursă proprie de apă termală sulfuroasă şi zone destinate tratamentelor de recuperare şi prevenţie. Investiţia în cele două hoteluri a ajuns, în cele din urmă, la 10 milioane de euro.
„În prima iarnă, am avut şase cazări. Pe atunci (în 2012 – n. red.), în Herculane toate spaţiile de cazare se închideau pe perioada iernii, de aceea oamenii nu erau obişnuiţi să vină aici în lunile acelea”, îşi aminteşte Marius Băzăvan.
Ei au fost deschizători de drumuri, iar lor le-au urmat şi alţii. Uşor-uşor, staţiunea a ajuns la un nivel decent.
Afrodita Resort & Spa face parte din grupul Bacolux, deţinut de fraţii Marius şi Florin Băzăvan. Pe lângă hotelurile Diana (trei stele) şi Afrodita (patru stele) din Băile Herculane, în grup mai sunt incluse hotelul Craioviţa din Craiova şi pensiunea Bacolux din Buşteni. Împreună, acestea au peste 1.000 de locuri de cazare şi 350 de angajaţi. Grupul Bacolux a fost înfiinţat în 1994 ca un business de familie. Primul hotel deschis a fost cel din Craiova, căruia i-au urmat, în 2011, hotelul Diana (preluat şi redeschis), iar apoi hotelul Afrodita. La finalul anului trecut, în cadrul hotelului Afrodita a fost deschis centrul spa Herculum, o investiţie de 2,5 milioane de euro, iar acum proprietarii lucrează la o zonă de divertisment pentru copii.
Mânaţi de inconştienţă
La opt ani distanţă de la deschiderea primului hotel din Herculane, cei doi fraţi Băzăvan spun că nu curajul, ci inconştienţa i-a mânat în luptă. „Investitorii nu vin aici, pentru că investiţia nu se amortizează foarte repede. Nimeni nu vrea să cumpere o clădire în ruină, să aştepte un an şi jumătate, poate chiar doi, până să primească autorizaţia de construcţie, să construiască încă patru-cinci ani şi abia apoi să deschidă. Şi totuşi, staţiunea trebuie să renască, peisajele sunt foarte frumoase, resursele naturale şi aerul ionizat sunt elemente foarte valoroase pentru dezvoltarea oraşului”, spune Florin Băzăvan.
Anul acesta, pentru prima dată în perioada săbătorilor, multe rezervări la Afrodita Resort & Spa sunt pentru perioada 23 decembrie – 3 ianuarie, adică oamenii vor să stea mai mult timp în Herculane, nu doar trei-patru zile, ca până acum. Şi ponderea turiştilor străini e mai mare, ajungând acum la 14-15%, faţă de doar 2% în urmă cu opt ani. „Mai avem câteva proiecte pe care vrem să le dezvoltăm în Băile Herculane şi la care lucrăm în prezent. Unul dintre ele este un spaţiu de divertisment. Ne-ar mai trebui însă angajaţi. Avem 260 de oameni la hotelurile din Herculane, dar am mai avea nevoie de încă cel puţin 15%”, spune Florin Băzăvan.
Cei doi fraţi antreprenori spun că, dincolo de investiţiile private, turismul balnear are nevoie şi de o colaborare mai bună între Ministerul Sănătăţii şi cel al Turismului, pentru a încuraja oamenii să meargă la tratamente în astfel de staţiuni, unde se ajunge, de regulă, cu trimitere de la medicul de familie. Turiştii care vin să-şi trateze diverse afecţiuni trebuie să respecte indicaţiile clare ale medicului de familie şi ale medicilor din staţiune.
De altfel, circa 40% dintre turiştii care se cazează la Afrodita Resort & Spa se duc pentru tratamente recomandate de medici, iar restul aleg să meargă acolo pentru relaxare. Media de vârstă a celor care se cazează în complex este de aproximativ 40 de ani. Preţurile variază în funcţie de sezon, de tipul camerei şi de alte criterii, dar în medie şapte nopţi de de cazare în complex costă circa 200 de euro pentru o cameră dublă, potrivit unei simulări de rezervare făcute pe site.
Pentru toate hotelurile din grupul Bacolux, familia Băzăvan estimează o cifră de afaceri de 7,3 milioane de euro în 2019, în creştere faţă de cele 6 milioane de euro obţinute anul trecut. Businessul creşte şi, odată cu el, creşte şi staţiunea Băile Herculane. Mai trebuie să crească doar interesul investitorilor şi al autorităţilor. -
Bănci de furtună
Aceasta, scrie Dezeen, a recuperat lemnul de la aproape 1.000 de copaci doborâţi de o furtună la Eindhoven în vara acestui an şi i-a transformat în bănci amplasate prin oraş cu ocazia unui eveniment recent încheiat şi dedicat designului. Băncile au fost confecţionate din scânduri late suprapuse una peste alta şi separate de distanţiere pentru a le permite să se usuce. Odată uscat, lemnul va fi refolosit pentru alte scopuri.
-
Avertisment apocaliptic: România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi din cauza automatizării
România este ţara europeană unde se va pierde cel mai mare număr de joburi (61,93% din totalul locurilor de muncă existente) din cauza automatizării, potrivit documentului „Raportul asupra stabilităţii financiare” emis de Banca Naţională a României. Pentru a combate efectele negative ale acestui fenomen, o soluţie ar putea fi antreprenoriatul.
Conform unui studiu publicat de Forumul Economic Global care a avut loc la Davos la începutul acestui an şi la care au participat peste 30.000 de tineri din 186 de ţări, antreprenoriatul şi dezvoltarea unui climat propice start-up-urilor sunt factorii care pot sprijini dezvoltările economice viitoare.
La iniţiativa Forumului Economic Mondial s-a format în România Global Shapers, o reţea formată din tineri cu vârste sub 30 de ani; reţeaua vrea să adordeze şi să rezolve probleme locale dar şi globale, să pregătească tinerii pentru provocările viitorului. Reţeaua are peste 7.000 de membri şi huburi în 376 de oraşe din 156 de ţări, inclusiv în România.Future Makers, sprijinit de organizaţiile Global Shapers şi Social Innovation Solutions, este un program educaţional de antreprenoriat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani ce oferă premii totale în valoare de 20.000 euro pentru idei care propun soluţii concrete de rezolvare la provocările pe care viitorul ni le pregăteşte. Înscrierile sunt deschise până la 4 iulie şi estimările se referă la înscrierea a circa 100 de echipe.