Tag: parlamentari

  • FMI a cerut ca legea pensiilor să fie votată rapid, Guvernul a spus că parlamentarii sunt în vacanţă

    Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii a fost
    aprobat de Guvern la începutul acestui an, adoptat de către Senat
    după mai multe luni de dezbatere şi se află în discuţia Camerei
    Deputaţilor.

    Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-au
    întâlnit, marţi, cu premierul Emil Boc.

    “FMI a cerut Guvernului să se asigure că legea sistemului unitar
    de pensii va fi adoptată rapid de Parlament, cel târziu până la 15
    septembrie, dar Executivul a insistat ca acest termen să fie amânat
    şi împins măcar până la 30 septembrie, explicând că parlamentarii
    sunt în vacanţă şi revin la lucru abia la începutul acelei luni,
    astfel că nu există timp suficient de încadrare în termenul
    solicitat”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Numerosi parlamentari britanici dorm in Palatul Westminster, pe paturi pliante si canapele

    “Din nefericire, numerosi parlamentari platesc pretul pacatelor
    generatiilor trecute”, a declarat parlamentarul conservator Mark
    Field pentru editia electronica a cotidianului Daily Express. “Cu
    aceste noi reguli, numerosi parlamentari au dormit in birourile
    lor. Am trecut de la un sistem foarte lax la un regim extrem de
    birocratic si strict”, a declarat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Incredibila poveste a celor doi senatori PDL care au votat invers: „E idiot, dar se intampla…”

    Alaturi de cei care au votat, constient, in favoarea motiunii
    s-au aflat, marti, si doi senatori PDL – Petru Filip si Badea
    Viorel Riceard -, care, derutati de mersul evenimentelor, au
    incurcat borcanele si au votat impotriva propriei vointe. Initial,
    despre acestia a vorbit ministrul Transporturilor, Radu Berceanu,
    fara insa a-i nominaliza. “Am vazut vreo trei colegi care au
    gresit, chiar au gresit… Isi smulgeau parul din cap pentru ca au
    gresit, cu bilele, de emotie”, a povestit Berceanu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • S-a votat legea micilor berari. Nu e cam tarziu?

    Proiectul de act normativ vizeaza fabricile de bere care au
    declarat pana pe 15 ianuarie 2009 ca au o capacitate de productie
    mai mica de 200.000 hectolitri pe an si nu s-au aflat in procedura
    de faliment. Scutirea de la plata obligatiilor se face incepand de
    la 31 decembrie 2008.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Dragnea: PSD va publica o lista cu motivele plecarii unor parlamentari – dosare, afaceri, bani

    “In ceea ce priveste plecarile din PSD, eu sper sa rezolvam
    intr-un timp oarecum rezonabil o lista cu motivele pentru care au
    plecat acesti colegi: dosare, afaceri, bani efectiv. Noi nu putem
    sa dam. Daca a venit o doamna din Moldova, parlamentar, care avea
    nevoie de niste bani ca sa isi scoata casa de sub sechestru si a
    primit 30.000 de euro… Noi nu i-am dat. Daca unul voia sa o tina
    pe mama lui directoare la Finantele Publice intr-un judet oarecare,
    n-am putut sa i-o tinem. Ma, frate, suntem in opozitie”, a declarat
    Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce vor parlamentarii sa inchida supermarketurile duminica

    Deputatii din Comisia de Agricultura vor sa introduca, in luna
    mai, o asemenea propunere in Codul bunelor practici comerciale
    pentru a incuraja vanzarile din piete ale producatorilor agricoli
    autohtoni. “Incercam sa introducem o modificare in legea Codului
    bunelor practici. Pe modelul unor tari din Uniunea Europeana,
    precum Germania sau Austria, vom propune ca marile retele de
    magazine sa fie inchise in zilele de duminica. In acele state s-a
    recurs la o asemenea masura pe considerente de legislatia muncii.
    La noi se va incuraja astfel comertul din piete cu produse locale”,
    a declarat pentru Gandul deputatul Valeriu Steriu, vicepresedinte
    in Comisia pentru agricultura.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Bugetul intra in dezbateri cu un minus de 5 mld. lei

    Raportul comisiei este consultativ urmand ca toate amendamentele
    si cele admise, si cele respinse sa fie rediscutate in plen.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro