“Să ajungi numărul 1 mondial arată o dedicare şi o implicare incredibile şi aş vrea să o felicit pe Simona. Ea este o sportivă exemplară, atât în teren cât şi în afara lui, reuşind un sezon foarte bun. Merită acest moment fantastic al carierei sale”, a declarat Simon, conform site-ului wtatennis.com.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
A fost un membru marcat al PNL şi a ocupat mai multe funcţii importante de-a lungul celor 11 ani cât a fost pe scena politică din România. A fost deputat, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, dar şi ministru al Culturii. A fost autoarea uneia din cele mai importante legi date după revoluţie, cea a accesului liber la informaţii de interes public.
În 2006, însă, Mona Muscă a fost nevoită să se retragă din politică, după un verdict de colaborare cu fosta Securitate dat de CNSAS.
VEZI AICI Cum arată Mona Muscă acum, la 11 ani de când a dispărut din politica românească
Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.
Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.
Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.
L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“. La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.
Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.
Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.
A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.
În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.
Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“
Celebrul actor american Johnny Depp a scos la vânzare casa pe care o deţine în Los Angeles, estimată la 12,7 milioane de dolari.
Proprietatea scectaculoasă exprimă pasiunea actorului pentru artă, printre obiectele decorative numărându-se o pictură murală semnată de artiştii brazilieni gemeni OSGEMOS, care ocupă un perete întreg.
Johnny Depp a plătit 7,2 milioane pe casă, la momentul achiziţiei în 2007.
Sursa: CNN
Printre aceştia s-a numărat şi un băiat de doar 9 ani. Scrisoarea pe care elevul a trimis-o agenţiei spaţiale i-a impresionat pe membrii NASA.
Jack Davis a scris o scrisoare pentru agenţia spaţială pentru a ocupa poziţia de ofiţer pentru protecţie planetară, notează ABC News.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
“Afacerile de familie, care se continuă din generaţie în generaţie, lipsesc din România; antreprenori sunt, dar trecerea de la o generaţie la alta nu se face întotdeauna cu succes“, descrie Paul Fulea unul dintre motivele pentru care a ales să se întoarcă în regiunea în care a copilărit şi să preia plantaţia de vie de la tatăl său. ”Eu acest lucru mi-l doresc: să pot dezvolta afacerea, să o pot lăsa copilului meu sau nepoţilor mei“, descrie el obiectivul fixat pentru Viticola SA, firma care operează singura plantaţie de vie din nordul judeţului Constanţa, regiunea Histria-Babadag şi pentru Crama Histria.
În prezent, plantaţia se întinde pe o suprafaţă de 200 de hectare, dintre care 155 sunt cultivate de Viticola SA, iar alte 45 de producătorul de vin Serve. Majoritatea veniturilor Viticola SA se realizează în continuare din vânzarea de struguri; iar pentru anul în curs, antreprenorul previzionează venituri de 2,15 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane de lei din vânzarea de struguri, 550.000 lei din vânzarea de vin şi 400.000 lei din prestări de servicii. Fulea mizează însă în continuare pe dezvoltarea vinurilor Cramei Histria; astfel, în 2017, la doar un an după lansarea celor două branduri ale acesteia, Mirachi şi Ammos, previzionează o dublare a vânzărilor.
Istoria de familie a Viticola SA a început când tatăl lui Paul Fulea, care lucrase în domeniu toată viaţa, în Cogealac, a preluat plantaţia. Paul Fulea povesteşte că tatăl său a repus astfel pe picioare plantaţia şi via; anterior, aceasta făcea parte dintr-o fostă asociaţie economică de tip cooperativă din Cogealac, înfiinţată în 1976-1978, ce se transformase în societate pe acţiuni. Paul Fulea şi-a petrecut astfel copilăria în vie, iar cele mai frumoase amintiri ale sale din perioada aceea se leagă mai ales de goana după tatăl său prin vie, care ”avea un pas foarte mare pentru un copil“, precum şi de perioada recoltei.
La vremea alegerii disciplinei studiilor universitare însă, a ales Relaţiile Internaţionale în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Totuşi nu a urmat o carieră nici în acest domeniu şi şi-a început un parcurs profesional în multinaţionale chiar din timpul facultăţii. Înainte să preia frâiele Viticola SA, spune că a lucrat doar şase luni într-o companie cu acţionariat român, experienţa sa anterioară concentrându-se în multinaţionale în industria hârtiei, sondajelor de opinie, outsourcingului şi a berii. ”M-a ajutat acest lucru, deoarece companiile multinaţionale îţi oferă o foarte mare disciplină – financiară, procedurală etc. – te obligă să fii cât mai eficient posibil, lucru care reprezintă o şcoală extraordinară.“
A preluat plantaţia de la tatăl său în 2013, şi şi-a fixat obiectivul de a o moderniza şi a o adapta condiţiilor actuale ale pieţei. Astfel, după ce a intrat în lumea vinului, a decis să facă o cramă, pentru a închide cercul de fabricaţie cu produsul finit. ”Decizia a fost luată peste noapte, mi-am spus: «anul acesta trebuie să fac crama», fără să am foarte multe informaţii despre ce, cum şi în ce fel“, descrie el pasul făcut în 2013. Era familiarizat cu domeniul HoReCa şi ştia cum se lucrează în cadrul acestuia, dar admite că descoperirea lumii vinului atunci când se află în vârtejul ei ”este o experienţă extraordinară“.
Primul pas după preluarea frâielor afacerii a fost implementarea a patru planuri de reconversie a viţei de vie, o investiţie de peste 2 milioane de euro, fonduri europene (şi 5 hectare, pentru producţia de struguri de masă, replantate din fonduri proprii, potrivit antreprenorului). ”Fiind vorba despre o vie plantată în ‘76-‘78 şi axată până atunci pe producţie şi vânzarea strugurilor, nu era rentabilă o plantaţie bătrână“, explică el. Din cauza proceselor de reconversie iniţiate de antreprenor, aflate încă în desfăşurare, şi cifra de afaceri a scăzut (durează patru ani ca viţa de vie să ajungă la maturitate, explică el).
”Defrişezi plantaţii, replantezi, dar viţa de vie intră pe rod după patru ani; practic, noi având defrişări în fiecare an, cu excepţia lui 2016, suprafaţa productivă s-a diminuat constant. Astfel că veniturile obţinute din struguri au tot scăzut.“ Astfel, dacă anul trecut au avut cea mai mică suprafaţă productivă, din 2017 aceasta începe să crească, pentru că viţa de vie plantată în primul program de reconversie, întinsă pe o suprafaţă de 47 de hectare, a intrat pe rod anul acesta. Anul viitor, va mai culege roadele de pe încă 37 de hectare, în următorul, de pe alte 12 hectare, iar în 2021, de pe încă 26 de hectare.
Pe piaţa vinului, Crama Histria a intrat în 2016, cu cele două branduri, Mirachi, care înseamnă ”dorinţă“ în aromână, şi Ammos, ”nisip“ în limba greacă. Numele cramei se leagă de cetatea Histria, care se vede din plantaţie, astfel că ”a fost oarecum naturală alegerea acestui brand“, povesteşte antreprenorul. ”Fiind o cramă mică, în momentul în care ne-am lansat, strategia noastră a fost să mergem doar către HoReCa şi magazinele specializate. În HoreCa îţi atragi de fapt consumatorii, acolo ai o interacţiune mai apropiată de ei, poţi să vezi cum relaţionează în interacţiunea cu vinurile tale şi poţi să adaptezi apoi mai bine produsul faţă de cerinţele pieţei“, explică Paul Fulea, care adaugă că produsele sale nu sunt în retail şi nici nu are un orizont concret de timp în care ar putea să ajungă cu produsele sale pe rafturile magazinelor generale.