BusinessMagazin

Tag: nume

  • Christian Louboutin

    Christian Louboutin s-a născut pe 7 ianuarie 1964, în Paris, ca fiu al lui Roger şi al Irenei, şi a avut trei surori. Deoarece avea tenul măsliniu, diferit de restul familiei, mulţi ani a bănuit că a fost adoptat şi că de fapt ar avea origini egiptene. Bănuiala i-a fost confirmată parţial, deoarece în 2014 a aflat că mama sa avusese o aventură cu un egiptean, care era, de fapt, tatăl său biologic.

    În adolescenţă, ignorându-şi studiile academice, Louboutin a început să deseneze pantofi. A fost exmatriculat de trei ori în timpul şcolii, aşa că ajuns să lucreze la cabaretul Folies Bergères. De cariera sa se leagă şi apariţia într-o serie de producţii cinematografice, precum Race d’ep.
    Loubutin a studiat arte şi desen decorativ la Academia de Arte Roederer, însă ideea lansării pantofilor stiletto care l-au făcut celebru a avut ca sursă de inspiraţie un model de pantofi din cultura africană, de care designerul a fost fascinat în urma unei vizite la muzeul naţional de arte din Africa şi Oceania din 1976.

    Călătoriile sale în Egipt şi India au reprezentat, de asemenea, o bogată sursă de inspiraţie pentru creaţiile sale. S-a întors la Paris în 1981, unde a realizat un portofoliu al unor modele de pantofi, pe care a dorit să îi aducă la nivelul de haute couture de top.
    Louboutin a început să colaboreze cu case de modă celebre, precum Chanel, Yves Saint Laurent şi Maud Frizon. În anii ’80, el a abandonat industria modei pentru o perioadă şi s-a ocupat de grădinărit, însă nu a putut să stea mult timp departe de mult timp de prima sa dragoste. Astfel, în 1991, pune bazele casei de modă care îi poartă numele, Christian Louboutin, moment marcat prin deschiderea primului magazin de pantofi la Paris, cu bani împrumutaţi de la doi bancheri.

    Prima sa clientă a fost prinţesa Caroline de Monaco. După ce comentariul apreciativ al acesteia la adresa magazinului a fost redat de un ziarist de fashion în paginile publicaţiei pentru care lucra, succesul a fost garantat. Mai târziu, multe alte vedete, printre care se numără Christina Aguilera, Jennifer Lopez, Madonna, Tina Turner, Marion Cotillard, Nicki Minaj, Gwyneth Paltrow sau Blake Lively şi-au manifestat interesul pentru pantofii stiletto marca Louboutin, iar Sarah Jessica Parker a purtat o pereche de pantofi Louboutin la nunta sa. 
    Louboutin a fost numită cea mai prestigioasă companie de pantofi de damă trei ani la rând, între 2007 şi 2009. Doi ani mai târziu, în 2011, era cel mai căutat brand de pantofi din mediul online.

    Louboutin a avut o contribuţie importantă la readucerea pantofilor stiletto pe piaţă şi în tendinţe în anii 1990-2000, perioadă în care a lansat zeci de astfel de modele. Talpa roşie, care a reprezintă semnătura designerului, a fost creată în 1993. „După ce am încercat în nenumărate rânduri să îmi reproduc schiţele şi nu am reuşit, într-un final am luat oja roşie a asistentei mele şi am colorat talpa unei perechi de pantofi pe care îi creasem”, povestea Louboutin. „M-am îndrăgostit instantaneu de noul design şi am ştiut că va avea succes.” Codul nuanţei de roşu folosit de Christian Louboutin, culoare care a devenit marcă înregistrată, este Pantone 18-1663 TPX.

    Cel mai cunoscut client al designerului este scriitoarea americană Danielle Steel, cunoscută pentru faptul că deţine peste 6.000 de perechi de pantofi Loubutin şi că de obicei îşi cumpără câte 80 de perechi la o singură sesiune de shopping. Anual, casa de modă Louboutin vinde aproximativ 1 milion de perechi de pantofi şi generează venituri de peste 300 de milioane de dolari.

  • Ce altceva mai rulează la cinema?

    Nu obişnuiesc să dau prea multe detalii din filme, dar simt de această dată nevoia să vă scutesc de un drum inutil în sala de cinema. Prin urmare, protagonistul e un poliţist pe nume Tadek, care se decide să investigheze un caz rămas nesoluţionat. El ajunge repede la ideea că detaliile cazului seamănă izbitor de mult cu cele povestite de un scriitor în ultima sa carte poliţistă. Tadek îl interoghează pe Kozlow (autorul în cauză), acesta îi răspunde într-un soi de metafore fără noimă, iar totul se transformă într-un soi de orgie extrem de violentă şi mai ales stupidă. Gata, puteţi alege liniştiţi un film care chiar să merite banii.
    Dark Crimes conţine o doză mult prea mare de violenţă sexuală, inclusiv violuri sau imagini cu femei în lesă care trebuie să se târască în genunchi. Regizorul a vrut probabil să scoată în evidenţă depravarea lumii în care se petrece acţiunea, dar a reuşit doar să prezinte o serie de imagini care provoacă repulsie.
    Având că în vedere că vorbim de un scenariu bazat pe un material şi nu un material adaptat pentru marele ecran, mi-e greu să înţeleg de ce producătorii au insistat ca acţiunea să se petreacă în Polonia. Credeam că am trecut de vremea în care toate personajele din filme vorbesc engleză indiferent de locul sau contextul povestirii. Evident, m-am înşelat; toată lumea vorbeşte engleza pe străzile din Polonia, inclusiv crainicii de televiziune care ar fi trebuit să se adreseze cetăţenilor de rând.
    Nu asta ar fi neapărat cea mai mare problemă a filmului, pentru că vorbim de un eşec pe toate palierele: regie, actori, scenarişti, scenografi şi mai ales cel care a dat undă verde proiectului.
    Scenariul are atât de multe găuri încât regizorul a apelat, probabil din disperare, la cele mai neinspirate metode de a explica ordinea lucrurilor. Spre exemplu, asistăm la o scenă în care un prieten de-al lui Tadek apare doar pentru a povesti ce s-a întâmplat în ultimul an şi ceva.
    Jim Carrey, care încearcă să îl interpreteze pe Tadek, semnează cel mai insipid rol de care eu îmi pot aduce aminte. Deşi e un actor care are mai multe de arătat decât o face de obicei – cel mai bun exemplu fiind Eternal Sunshine of the Spotless Mind – Dark Crimes e un episod pe care ar trebui să îl şteargă din CV.
    Nu pot să închei nici măcar cu recomandarea de a urmări filmul atunci când nu aveţi nimic mai bun de făcut, pentru că ideea de a nu face nimic pare să ofere mai multe avantaje decât v-ar putea oferi Dark Crimes.

    Notă: 3/10

    Dark crimes
    Regia: Alexandros Avranas
    Distribuţie: Jim Carrey, Charlotte Gainsbourg, Marton Csokas
    Durată: 1 oră 32 minute
    Buget: 4,7 milioane dolari
    Data lansării: 18 mai

  • Federaţia Sindicatelor din ANP, plângere penală pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

    “În data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanţilor FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuţiilor de reprezentare şi a mandatului acestora în vederea apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

    Deşi, în perioada mai 2017 – mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri şi mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader şi reprezentanţii FSANP, ministrul şi-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenţie opinia publică şi mass-media invocând o aşa-zisă lipsă de calitate a organizaţiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenta si subminarea sistemului penitenciar”, transmite FSANP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românca de 33 de ani care vinde rochii de jumătate de milion de euro

    Planurile pentru 2018 vizează depăşirea pragului de jumătate de milion de euro. Pentru atingerea acestui obiectiv, antreprenoarea de 33 de ani mizează pe deschiderea unui magazin propriu, offline, dar şi pe intrarea în magazinele cu îmbrăcăminte de ocazie din întreaga ţară.

    Secretele împărtăşite de Google au fost punctul de plecare al ofertei afacerii întemeiate de antreprenoarea Carmen Dascălu, în urmă cu câţiva ani. Acum, mizează pe câteva elemente favorabile momentului, cum ar fi serviciile made to measure, cu livrare în 3-4 zile de la plasarea comenzii, dar şi lansarea colecţiilor de rochii de mireasă şi Luxurywear. De fapt, serviciul made to measure a fost una dintre ideile cu care tânăra antreprenoare a plecat la drum. Acum, comanda pentru produsele făcute la comandă este mult simplificată, povesteşte Carmen Dascălu, pentru că oricine plasează o comandă poate completa măsurile (la talie, şold, înălţimea, dimensiunea tocurilor care vor fi purtate cu rochia) direct într-un formular pe site, iar în câteva zile primeşte acasă rochia personalizată. Cam 45% din vânzările totale sunt realizate pe propriul site, 55% pe FashionUp; 20% din comenzile de rochii de seară pe site-ul propriu, Rosery, sunt pe made to measure. „În principal, este vorba de cliente care nu sunt la prima achiziţie pe site.

    Am îmbunătăţit şi prezentarea site-ului. Pe homepage vor fi afişate toate variantele de culori şi de materiale, pentru că am remarcat în showroom că cele mai multe cliente nu ştiu ce culori îşi doresc”, povesteşte Carmen Dascălu.

    Ea spune că în urma unei căutări pe net cu un anumit model, rezultatele obţinute arată că majoritatea atelierelor au termen de execuţie în jur de o lună. „Noi livrăm o comandă made to measure în trei zile. De obicei există două angajate care lucrează pentru comenzile made to measure, iar restul echipei munceşte pentru producţia de linie. Chiar dacă este vorba de o rochie cusută manual, poate nu e gata în trei zile, dar în cinci sigur e gata.”

    Antreprenoarea adaugă că a lansat, de circa un an, colecţia de rochii de mireasă, cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei. Decizia de achiziţie este, „firesc, mult mai grea în cazul rochiilor de mireasă, cred că vindem cam una pe lună. Dar nici nu am acordat o foarte mare atenţie acestui subiect până acum”.

    În plus faţă de varianta anterioară a site-ului, Rosery este dotat acum şi cu butoane pentru selecţia de culori şi apoi pentru selecţia materialului (voal, tul, broderie, stofă etc.). „Decizia se leagă foarte mult de vizual. De regulă clientele sunt nehotărâte în legătură cu ceea ce îşi doresc, dar dacă văd o poză, se hotărăsc imediat”, adaugă tânăra, care în ultimii ani a decis să schimbe numele afacerii. Iniţial inspirată de propriul nume dar şi de pasiunea pentru dansurile latino-americane, afacerea s-a numit Carmencita; ulterior, povesteşte Carmen Dascălu, „am ales Rosery pentru că voiam un brand care să aibă o rezonanţă mai internaţională, spre deosebire de Carmencita, numele sub care a pornit la drum afacerea, care te duce cu gândul la un brand spaniol”. Un alt argument al rebrandingului se leagă de domeniul .com, care pentru Carmencita nu era disponibil.
    În ultimii ani firma şi-a schimbat nu numai numele, ci şi sediul, dintr-un atelier de câteva zeci de metri pătraţi, aflat într-o clădire veche pe Lipscani, în centrul Capitalei, într-un spaţiu de câteva ori mai mare, cu o suprafaţă de 200 mp, într-o clădire de la marginea oraşului.

    Amplasarea este, explică antreprenoarea, una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat, pentru că un lucru foarte important pentru activitatea Rosery este faptul că spaţiul de producţie se află în aceeaşi clădire în care se află şi cel mai mare furnizor de ţesături din România; cam 80% din materiale sunt luate de la această firmă. „Acest lucru este important pentru că are cantităţi de ţesături foarte mari şi, dacă sunt modele de rochii care se vând foarte bine, putem avea continuitate. Alte ateliere fac un model, îl urcă pe site, se vinde foarte bine şi apoi nu mai găsesc materialul să mai poţi face produsele respective.”

    Între timp, numărul de angajaţi full time a ajuns la zece şi, spune antreprenoarea, colaborează şi cu 3-4 făbricuţe, în perioadele de vârf, adică în mai şi noiembrie. Carmen Dascălu spune că a atras croitorese plătindu-le peste media pieţei, cu 15-20%, fiind plasate între 1.600 şi 3.000 de lei, iar echipa este foarte sudată. Sunt opt oameni pe producţie, sunt doi oameni specializaţi în croieli, care pot croi între 2.000 şi 3.000 de rochii pe zi, un volum prea mare de muncă pentru personalul pe care îl are la cusut; de aceea colaborează şi cu ateliere specializate, aşa cum fac şi brandurile mari. Alţi doi oameni se ocupă de facturare şi comenzi, „deci practic m-am degrevat de aceste activităţi care îmi ocupau destul de mult timp acum câţiva ani”. Cea mai consistentă parte a activităţilor tinerei antreprenoare sunt, în prezent, de coordonare a activităţii, de realizare a noilor colecţii (face designul împreună cu şefa de atelier), de marketing – de pildă tot ceea ce înseamnă promovare pe Facebook sau parteneriate cu platforme din alte ţări. Spre deosebire de momentul primei discuţii cu Business MAGAZIN, care a avut loc în 2014, acum „pot să plec o lună de zile în concediu şi ştiu că lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie”, spune franc antreprenoarea.

    „Numărul de comenzi a ajuns la 30-40 de rochii pe zi. Contează foarte mult şi campaniile pe care le derulăm, pentru că vindem între 500 şi 1.000 de rochii pe lună.” 70% din vânzări se fac pe plan local, diferenţa merge peste hotare; iar antreprenoarea spune că sunt mai multe site-uri cu care colaborează pe plan intern, iar pe plan extern există platforme cu care derulează, de regulă, promoţii pe perioade de câteva zile.

    Ucraina, Polonia, Italia, Croaţia sunt principalele pieţe către care au mers produsele Rosery. „De cele mai multe ori ne contactează ei, pentru că ştiu că suntem producători, ne cer discount de 20-25% pentru a derula campanii pe anumite site-uri.”

    Gama de produse Rosery s-a lărgit în ultima perioadă şi cu categoria de mărimi foarte mari (plus size, mărimi de la 46 la 50, de pildă), aflată, conform antreprenoarei, la mare căutare. „Deocamdată, avem în această categorie circa 35 de modele.”

    La debutul afacerii, în urmă cu câţiva ani, antreprenoarea a ales modelele de rochii cu care să pornească la drum în funcţie de numărul de căutări de pe Google. Atunci, descoperise că interesul cel mai mare era pentru „rochii negre cu spatele gol”. „Anul acesta însă, e o veritabilă nebunie legată de culoarea mov, anul trecut la mare căutare era grena.”
    Rosery a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 30%. Aşteptările pentru anul în curs se referă la rezultate de peste jumătate de milion de euro.

    Tot în rândul noutăţilor aduse de ultimii ani se numără şi asocierea. „Eram stăpână pe partea de producţie, dar nu aveam un canal de vânzare pe care să îl pot scala. În urmă cu circa un an şi jumătate s-a asociat cu un investitor, formula de parteneriat fiind de 50%-50%.” Antreprenoarea continuă să ia deciziile, iar asociatul său, cu experienţă în mediul online, asigură piaţa de desfacere în mediul virtual. „Cumva, producţia şi vânzarea sunt două afaceri diferite. După asociere, m-am putut concentra mult mai bine pe producţie, pe diversificarea gamei şi pe a le face cât mai bine”, argumentează tânăra antreprenoare beneficiile aduse de asociere.

    În ce priveşte preţurile, valoarea medie a unei achiziţii a scăzut de le 350 de lei, în urmă cu câţiva ani, până la 200 de lei. E adevărat că şi oferta magazinului online a influenţat acest lucru, pentru că s-a lărgit cu multe rochii de zi; anterior vindea doar ţinute de ocazie. Cele două categorii mari de produse îşi împart frăţeşte vânzările în ce priveşte volumele.

    Clientela este atrasă prin Facebook Adds, investiţiile necesare ajungând la 30% din valoarea rochiei. „Dacă o rochie costă 500 de lei, 150 de lei se duc la Facebook, ca să avem vânzarea respectivă. Ceea ce ne permitem doar pentru că suntem producător. Un retailer şi-ar putea permite maximum 10% pentru costuri de marketing. De obicei alocăm 20% din costul produsului pentru promovare, acum merg şi până la 30%.” Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul vânzărilor pe alte platforme, pentru că, argumentează antreprenoarea, „oricine cere 25-30% discount”.

    Un alt motor de creştere a afacerii, povesteşte tânăra antreprenoare, îl constituie cererile de vânzare en gros de la buticuri din provincie. „Nu m-am gândit până acum la modelul acesta de afaceri, dar am avut deja ceva comenzi şi am zis că e bine să dezvolt şi partea aceasta.” Un prim pas a fost realizarea unui catalog cu produsele cel mai vândute de pe online.
    „Acum este o perioadă foarte favorabilă pentru dezvoltarea afacerilor cu îmbărăcăminte de ocazie, pentru că buticurile de profil se aprovizionau cu precădere cu mărfuri din China şi Turcia, magazine nişate pe evenimente, cu produse dedicate.” Or, punctează Carmen Dascălu, producătorii locali de rochii vând în proporţie de 80% în mediul offline. Diversificarea canalelor de vânzare, spune ea, i-ar oferi o stabilitate mai mare: „Aş vrea să nu mai fie toate vânzările dependente de online. Aş vrea ca la un moment dat jumătate din vânzări sunt online şi jumătate offline”.

    Obiectivul este, din punctul său de vedere, realizabil mai ales în contextul actual, când proprietarii de buticuri de profil nu prea mai au de unde să cumpere marfă. Până nu demult se duceau în Turcia pentru a se aproviziona, dar acum nu mai este convenabil pentru ei din pricina taxelor vamale. „Nu mai vor să cumpere din Turcia, cu importurile din China este destul de complicat, pentru că uneori nu ştii ce marfă vine. Cumva singura lor sursă bună au rămas producătorii locali, pentru care acum este un moment superbun să intre în aceste magazine.” Alternativa vânzătorilor, în acest moment, adaugă proprietara Rosery, este să vină în Bucureşti şi să ia marfă din Dragonul Roşu. „În loc să vii de la Cluj să iei marfă, nu mai bine intri pe site-ul producătorului, ceri nişte mostre şi apoi să comanzi? Putem proceda şi aşa, avem un astfel de client la Ploieşti. A vrut să vadă mai întâi şi apoi a comandat 20 de bucăţi dintr-o rochie de ocazie, mai scumpă, de 500 de lei.”

    Astfel, tânăra antreprenoare plănuieşte să profite de oportunitatea aflată în faţa producătorilor de rochii: „Acum este un moment foarte bun ca să intrăm în spaţii de retail. În urmă cu câţiva ani, nu aveam loc de mărfurile turceşti. Şi nu prea puteam să concurăm cu preţurile lor, pentru că turcii au producţie de sute de mii de bucăţi pentru un singur produs, de aceea este şi foarte mare eficienţa în fabrici.”

    Tot în lista de planuri a tinerei se numără şi deschiderea unui magazin fizic, estimează ea, anul acesta. „Nu aş vrea un magazin propriu obişnuit, aşa cum sunt altele din mall, ci unul ieşit din comun”, spune Dascălu, menţionând că se gândeşte de trei ani la această idee. Fiind pasionată de tehnologie, spune ea, s-a gândit la un parteneriat cu o companie; magazinul ar trebui, din punctul de vedere al antreprenoarei, să fie, de pildă, plin de oglinzi care să aibă rame de proiecţie sau LCD-uri pe care se poate vedea o prezentare de modă, dar care se transformă în oglindă. „N-aş vrea să fac doar un alt magazin de rochii, ci unul cu totul ieşit din comun.” 

  • Gadget Review: PDS271, numele frumuseţii în rândul monitoarelor – VIDEOREVIEW

    + Design elegant
    + Imagini frumoase

    – Rezoluţie 1.080 p la 60 Hz

    Studioul de design F.A Porsche proiectează produse diverse: de la haine la smartphone-uri, ceasuri şi monitoare, dându-le un plus de eleganţă. Produsele lor vin cu un design ceva mai extravagant, ce te duce cu gândul la premium şi, de obicei, cu un preţ mai mare. Monitorul AOC PDS271 este un monitor de 27 de inchi IPS ce are o rezoluţie Full HD (1.080 p) şi o rată de reîmprospătare de 60 Hz.

    Înainte de toate să vorbim despre design. Monitorul este unul foarte subţire (doar partea de jos e ceva mai groasă, deoarece acolo sunt înghesuite componentele) şi este aproape fără margini. Partea de sus şi cele laterale au o margine de doar 7 milimetri. În partea de jos există o bandă de metal de 20 de milimetri. Asta îi conferă iluzia de ecran infinit asemănător cu ecranul smartphone-urilor Samsung (S8, S9). Ecranul este susţinut de un suport  asimetric din metal, care este foarte elegant, dar nu teribil de funcţional, deoarece singurul buton al monitorului este situat în dreapta, iar asta înseamnă că de fiecare dată când îl apeşi, ecranul se mişcă. Suportul, totuşi, nu este doar estetic, ci şi util, deoarece ascunde cablul cu care monitorul se conectează la curent şi la computer.

    Acest sistem este ingenios şi arătos deoarece nu o să se vadă cabluri pe masă sau atârnând pe lângă monitor. Un alt element ce trebuie menţionat este faptul că ecranul se poate înclina în sus şi în jos (într-un unghi de la 3,5 grade la 21,5 grade). În concluzie, monitorul este extrem de arătos şi futuristic, de aceea este păcat că are doar o rezoluţie Full HD (1.920 x 1080 pixeli) la o diagonală de 27 de inchi. Imaginile afişate sunt frumoase, filmele şi jocurile se văd bine, iar reproducerea culorilor este una corectă. Am lucrat foarte bine pe ecran, iar diagonala de 27 de inchi mi-a dat un spaţiu generos în Adobe Premiere Pro pentru editarea clipurilor video. Totuşi, cred că ar fi fost minunată o rezoluţie 2K sau 4K.

    Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune şi culorile nu se schimbă nici la un unghi de vizualizare de 45 de grade. Indiferent de unde am privit monitorul, detaliile au fost bune, negrul adânc şi bogat. De asemenea, timpul de răspuns al monitorului este unul bun, dar AOC PDS271 nu va fi o ţintă pentru gameri, fiind limitat la o rată de reîmprospătare de 60 Hz, însă este îndeajuns pentru lucrul la birou.

    Opţiunile pe care monitorul le are sunt minimale: setarea luminozităţii, contrastului, volumului (are difuzoare integrate), nivelul de reducere a luminii albastre şi alegerea limbii afişate. Nu există posibilitatea alegerii temperaturii culorii, a diferitelor tipuri de presetări pentru imagine sau gamă. Totul se face printr-un singur buton; apeşi o dată pentru a trece de la o opţiune la alta, apoi aştepţi puţin pentru a putea modifica valorile. Nu este un sistem ideal, dar funcţionează.

    Contrastul setat este unul corect, iar luminozitatea se poate schimba în funcţie de setarea dorită. Ce am observat este că luminozitatea e satisfăcătoare, dar nu foarte puternică, nici măcar la 100% nu am simţit că ecranul este foarte luminos. Totuşi, în utilizarea zilnică de editare foto-video şi jocuri video nu am simţit că este un ecran prea întunecat. 

    Este clar că AOC PDS271 e unul dintre cele mai arătoase monitoare de pe piaţă şi va arăta bine pe biroul oricărui decide să-şi achiziţioneze acest monitor. Totuşi, rezoluţia 1.080 p îl trage în jos, mai ales că are o diagonală de 27 de inchi, unde ar fi fost de preferat o rezoluţie mai mare, de 2.560 x 1.440, de exemplu.

    casetă tehnică:
    Diagonală 27 inchi
    Ecran IPS
    Rată de reîmprospătare 60 Hz
    Timp de răspuns 4 ms
    Raport aspect 16:9
    Luminozitate 250 cd/m la puterea 2
    Contrast dinamic 50 M: 1
    Culori 16,7 milioane
    Conectivitate HDMI 1,4 x 1
    Unghiu de înclinare 3,5-21,5 grade
    Dimensiuni (cu suport) 613 x 460 x 179 mm
    Preţ aprox. 1.000 de lei

  • O nouă plângere la DNA pe numele ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan

    Protestatarii s-au aliat astfel cu Sandi Matei, protestatarul care încă din luna martie a depus plângere împotriva lui Carmen Dan, pe care o acuză că ar fi intervenit în dosarul penal în care el este vizat. Este vorba de o cauză din decembrie anul trecut, când Matei a fost implicat într-o bătaie cu un bătrân în Piaţa Victoriei, speţă despre care Carmen Dan a făcut mai multe precizări în spaţiul public.

    „Aceasta a susţinut că există un dosar penal pe rolul unui Parchet, instrumentat de angajaţii dânsei, ca organe de urmărire penală, în care aceasta susţine că s-a administrat tot probatoriul. Aceasta susţinea la momentul intervenţiei televizate că a început urmărirea penală împotriva subsemnatului şi că urmează să fiu audiat.

    De asemenea susţine că subsemnatul sunt prezent la toate manifestările publice împotriva Guvernului din ultimul an şi că aş avea şi foarte multe amenzi contravenţionale. De asemenea a susţinut că poliţiştii aflaţi în subordinea acesteia şi-au făcut treaba. Menţionez că la data intervenţiei televizate nu aveam cunoştinţă de existenţa niciunui dosar penal, nu fusesem audiat niciodată şi nu mi-a fost adusă de îndată la cunoştinţă calitatea de suspect aşa cum prevăd normele procesuale. menţionez că a doua zi, dimineaţă, am fost căutat la domiciliu de un ofiţer de poliţie care mi-a comunicat că există un dosar penal în care am calitatea de suspect”, se arată în plângerea penală depusă de Sandi Matei la DNA.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Ce se intâmplă când deschizi un restaurant cu numele Escobar.”Băuturile voastre sunt făcute din lacrimile columbienilor”

    Fostul traficant de droguri, ucis la inceputul anilor 90 de politisti dupa o lunga cautare, a ajuns acum un element din folclor si un simbol al vietii extravagante si al puterii, si nu un narcoterorist, asa cum sunt denumitii baronii drogurilor care isi terorizeaza propria tara.
     
    Escobar a stat la baza mai multor asasinate politice si este direct raspunzator pentru moartea a mai mult de 2000 de persoane cat timp a fost la putere pe piata drogurilor, alte sute de mii de persoane pierzandu-si viata in razboiul dintre carteluri.
     
    Recent, niste canadieni au zis ca este o idee buna sa isi denumeasca barul nou deschis Escobar, tema localului fiind atmosfera si meniul specifice Americii de Sud. Au avut insa o surpriza neplacuta repede.
     
    Mai multi protestatari au luat cu asalt retelele de socializare si chiar au protestat in fata localului pentru schimbarea numelui. Acestia spun ca este ofensiv pentru comunitatea columbiana din Vancouver si au afisat mai multe mesaje de genul “Bauturile voastre sunt facute din lacrimile columbienilor”, cu referinta la crimele odioase facute de Escobar.
     
    In replica, patronii localului spun ca numele este un joc de cuvinte de la cuvantul “bar”, caruia i-au adaugat o conotatie latino-americana. “Nu am vrut sa jignim pe nimeni”, spun acestia, care inca nu au luat o decizie in priviinta schimbarii numelui, scrie sport.ro

  • O nouă descoperire de excepţie în România la marginea unui râu. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră

    O echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, a descoperit şi a descris o nouă specie de mamifer preistoric, care a fost contemporan cu dinozaurii pitici din Transilvania, se arată într-un comunicat remis Descoperă de reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
     
    Din echipa de cercetare au mai făcut parte paleontologi renumiţi la nivel mondial, printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie), respectiv Meng Jin şi Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York. 
     
    Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parţial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO.
     
    ”La Litovoi studiile au început din 2014, când a fost descoperit specimenul respectiv (iunie 2014). Mai întâi a urmat prepararea, scanarea prin microtomografie computerizată, apoi studiul propriu-zis al specimenului şi al imaginilor digitale din tomograf”, a declarat  conf. univ. dr. ing. Zoltán Csiki – Sava (Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti) pentru Descoperă.
     

  • Din cutii de conserve şi sosuri a ridicat un imperiu alimentar cu venituri anuale de miliarde de dolari

    Henry John Heinz s-a născut pe 11 octombrie 1844, în Pittsburgh, Pennsylvania. A fost fiul lui John Henry Heinz şi al Annei Margaretha Schmidt, o familie de imigranţi germani, care se stabiliseră în Statele Unite cu puţin înainte de naşterea sa. Heinz a fost văr de gradul doi cu Frederick Trump, bunicul actualului preşedinte american. 

    În ianuarie 1869, antreprenorul a fondat Heinz Noble & Company, alături de prietenul său, L. Clarence Noble. Cei doi au început să comercializeze hrean ambalat în sticle transparente, pentru a se observa mai uşor calitatea produsului, după o reţetă a mamei lui Heinz.

    În acelaşi an, pe 3 septembrie, Heinz s-a căsătorit cu Sarah Sloan Young, împreună cu care a avut cinci copii, dintre care au supravieţuit doar patru: Irene Edwilda Heinz-Given, Clarence Henry Heinz, Howard Covode Heinz şi Clifford Sloan Heinz.

    În 1875, compania înfiinţată de cei doi prieteni a dat faliment. Totuşi, anul următor, investitorul a fondat o nouă companie, F&J Heinz, împreună cu fratele său, John Heinz, şi cu vărul acestora, Frederick.

    Produsul care a adus succesul companiei a fost ketchupul Heinz, care a cucerit rapid consumatorii, ajungând să deţină o cotă de piaţă de peste 50%. Compania a continuat să crească, iar în 1888 investitorul a cumpărat acţiunile celor doi asociaţi şi a reorganizat businessul sub numele actual, H. J. Heinz Company.

    Sloganul companiei, ”57 de varietăţi“, a fost introdus de Heinz în anul 1896, inspirat dintr-un afiş publicitar al unei firme de pantofi. Cu toate că, la vremea aceea, compania comercializa peste 60 de sortimente de produse, numărul 57 a fost ales deoarece 5 era cifra sa norocoasă, iar 7, a soţiei sale.

    H. J. Heinz Company a fost recunoscută în 1905, iar Heinz a fost ales în funcţia de preşedinte, pe care a păstrat-o de-a lungul întregii vieţi. Sub conducerea sa, au fost dezvoltate primele procese legate de siguranţa în prepararea alimentelor şi primele reguli sanitare, care aveau ca scop evitarea contaminării cu bacterii. El a luat şi o serie de măsuri pentru a controla puritatea produselor, oferindu-le angajaţilor săi condiţii speciale de lucru. Aceştia dispuneau de duşuri cu apă caldă, iar personalul feminin beneficia săptămânal de servicii de manichiură. De asemenea, Heinz le-a oferit angajaţilor săi asistenţă medicală gratuită, săli de gimnastică, piscine şi locuri de recreere, dar şi mijloace de educaţie, precum librării şi săli de lectură.

    Heinz a murit pe 14 mai 1919, la vârsta de 74 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie. Pe data de 11 octombrie 1924, în faţa clădirii companiei din Pittsburgh a fost ridicată o statuie din bronz a investitorului, realizată de sculptorul Emil Fuchs.

    În vara anului 2013, compania Heinz a fost cumpărată de Berkshire Hathaway şi 3G Capital pentru 23 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria industriei alimentare. În funcţia de CEO a fost numit şeful executiv al lanţului de fast-food Burger King. În 2015, Heinz a fuzionat cu Kraft Food Groups în The Kraft Heinz Company, devenind a cincea cea mai mare companie de profil din lume şi a treia din Statele Unite.

    Anul trecut, compania Kraft Heinz a avut venituri de 26,5 miliarde de dolari, un profit de 3,6 miliarde de dolari şi 41.000 de angajaţi la nivel mondial, iar Heinz a avut vânzări de 11,6 miliarde de dolari, un profit de aproape un miliard şi peste 32.000 de angajaţi.