BusinessMagazin

Tag: lux

  • Un magazin din România închide tot şi pleacă din ţară. „Am supraestimat piaţa, românilor le place ca luxul să fie la vedere”

    Magazinul La Perla, amplasat la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, a fost închis începând cu data de 1 iunie 2020. Acesta este al treilea exit făcut de brandul de lenjerie intimă de lux din România, de fiecare dată marca venind local în sistem de franciză. Acum, magazinul La Perla a fost deschis de Andrei Calagiu şi de sora sa. Antreprenorii au local şi francizele Gucci şi Sacoor Brothers, conform celor mai recente date ale ZF. Totodată, părinţii lui Andrei Calagiu au un business în domeniul construcţiei şi mentenanţei.

    „De la 1 iunie am închis magazinul La Perla. Am supraestimat piaţa, vorbim de un brand nişat şi cu preţuri mari. Când vine vorba de lux, românilor le place să se vadă, pe când la lenjerie intimă nu e aşa”, spune Andrei Calagiu.

    Brandul La Perla, la fel ca Sacoor Brothers, a fost adus direct de familia Calagiu, pe când Gucci a fost preluat de la un alt francizat. De altfel, Andrei Calagiu spune că nu vrea să mai închidă vreun alt magazin, ba chiar se uită să preia un alt business din domeniul de lux. Nu oferă însă detalii.

    „Magazinul La Perla s-a deschis pe final de 2017 şi ne bugetasem pentru 2019 afaceri undeva la 500.000 de euro. Am reuşit să obţinem anul trecut circa jumătate din această sumă”, adaugă el.

    Magazinul este operat de firma Wow Luxury Fashion cu afaceri de 550.000 de lei (120.000 de euro) în 2018, primul an complet de funcţionare şi ultimul pentru care există date publice.

    „Am remarcat în această perioadă că românii sunt sensibili la lichidări de stoc, motiv pentru care mai a fost o lună foarte bună pentru noi. Am recuperat foarte  mult din investiţie. În final nu am ieşit decât cu o pierdere foarte mică”, spune Andrei Calagiu. El nu oferă cifre privind investiţia în magazin.

    La Perla se afla la a treia prezenţă în România, brandul fiind adus de fiecare dată pe aceeaşi arteră de shopping, Calea Victoriei. Ultima dată venise în 2017, într-o perioadă de efervescenţă a consumului, şi se retrage în plină criză provocată de pandemia de Covid-19. În criză de regulă piaţa de lux e prima lovită, de altfel şi în 2009-2010 La Perla a făcut exit tot din cauza lipsei de apetit de consum a românilor.

    Un aspect particular al pieţei de lux din România este faptul că cele mai multe branduri sunt venite în franciză, aduse de antreprenori români. Singurul brand de lux intrat direct este Louis Vuitton, care este de altfel şi cel care a spart gheaţa pe piaţa locală de modă de lux, în 2008. Pe piaţa luxului din România mai sunt prezente nume precum Gucci, Burberry, Dolce&Gabbana sau Valentino.

    Motivul pentru care brandurile – indiferent de domeniu – pariază pe modelul de franciză este faptul că riscurile sunt mai mici.

    Francizatul este cel care investeşte în amenajare, în stocuri şi în dezvoltarea businessului. Tot el este de regulă cel care cunoaşte mai bine piaţa şi comportamentul de consum şi poate adapta astfel modelul afacerii. Pentru francizat avantajul este că aduce pe piaţă un brand consacrat, cu un model de business pus la punct şi deja funcţional.

     

  • Casă de amorul artei

    Expunerea colecţiei de artă acasă nu e ceva neobişnuit, iar unii chiar şi-au construit sau îşi construiesc casele pornind de la faptul că-şi doresc un spaţiu expoziţional corespunzător. Sunt obiective turistice case ale unor colecţionari ca Ernő Goldfinger, arhitect şi proiectant de mobilă de origine maghiară de pe Willow Roadd din Londra, ori Eames House din Pacific Palisades, Los Angeles, şi nu numai. Şi în ziua de azi se construiesc sau renovează case ţinând seama de cum  se va putea expune colecţia de artă a proprietarului, iar mai nou, chiar şi unii dezvoltatori de locuinţe de lux îşi promovează o parte din ofertă către cei care doresc spaţiu expoziţional rezidenţial. Un astfel de exemplu, scrie Financial Times, este 100 East 53rd Street din New York, proiectat de firma de arhitectură Foster + Partners, care a rezervat 15 apartamente pentru colecţionarii de artă, promovându-le ca atare. 

  • Milionarul care a reinventat celebrul tren de lux Orient Express a murit

    James Sherwood, care a recreat legendarul tren de lux Orient-Express, a murit la vârsta de 86 de ani.

    Antreprenorul american a avut o carieră extrem de diversă. Afacerile sale s-au întins inclusiv în domenii precum comerţ maritim şi continere, în 1984 el cumpărând compania Sealink pentru 50 de milioane de lire.

    Conceptul de Orient-Express a fost construit de la trenul iconic Londra-Veneţia, şi include pe traseu peste 40 de hoteluri precum Cipriani în Veneţia, Splendido în Portofino şi Mount Nelson în Cape Town.

    După retragerea sa din viaţa companiei, aceasta a fost redenumită Belmond în 2014, odată cu achiziţia de către grupul francez de lux LVMH. 

  • Ed Sheeran, de la persoană fără adăpost la proprietar de case de lux

    În tinereţe, cântăreţul Ed Sheeran a trăit 2 ani dormind în metroul londonez. Acum, are proprietăţi imobiliare care se ridică la 63 de milioane de euro şi şi-a plătit cash casele.

    Cântăreţul Ed Sheeran deţine în prezent un portofoliu de proprietăţi imobiliare impresionant, care se ridică la 63 de milioane de euro.

    Deşi le-a cumpărat cu bani gheaţă, artistul nu a fost atât de norocos dintotdeauna. El a povestit că obişnuia să doarmă în metroul londonez la începuturile carierei sale, în perioada 2008 – 2010. În prezent, Ed Sheeran, în vârstă de 29 de ani, deţine 27 de apartamente, case şi vile, potrivit contactmusic.com.

    „Suma de bani investită de cântăreţ în proprietăţi este uimitoare, dar nu este decât o picătură într-un ocean atunci când o compari cu cele 600 de milioane de lire sterline pe care le-a câştigat din turneul Divide”, spune o sursă.

    Artistul ocupă de doi ani primul loc în topul celor mai bogate vedete britanice în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere estimată la aproape 230 de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O vacanţă plină de culoare

    Ca să-i ajute pe potenţialii clienţi să se relaxeze şi să viseze frumos la călătoriile pe care le vor face, o serie de hoteluri şi agenţii de turism au lansat cărticele de colorat disponibile online pe care cei interesaţi le pot descărca, scrie The New York Times. Pe planşele cărţilor de colorat lansate de grupul de hoteluri de lux The Leading Hotels of the World, agenţia de turism de lux Embark Beyond sau grupul de companii Xanterra Travel Collection care duc turişti în parcurile naturale din SUA se regăsesc fie hoteluri, fie diverse destinaţii, fie animale din diferite locuri ale lumii spre care se organizează excursii. Cei care acceptă invitaţia la o astfel de călătorie sunt îndemnaţi să-şi posteze apoi operele pe Instagram sau alte reţele de socializare online.

  • „În cazuri de pandemie, maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport“. Jucătorii din auto se aşteaptă la scăderi de vânzări inclusiv pe segmentul de lux

    Jucătorii din piaţa auto au menţinut deschise toate operaţiunile de vânzare şi service de la nivel naţional şi au mizat pe serviciile online în condiţiile în care starea de urgenţă a restricţionat libera circulaţie.

    Pe de altă parte, după relaxarea măsurilor începând cu data de 15 mai, mulţi oameni vor merge la locul de muncă, iar pentru creşterea gradului de siguranţă, maşina este cea mai sigură modalitate de transport.

    „Preocuparea autorităţilor pentru măsurile conexe transportului în comun reprezintă un barometru pentru zona de risc. În plus, în România toate reţelele autorizate realizează operaţii respectând condiţiile de prevenţie. Maşina este acum cel mai sigur mod de transport în condiţii de pandemie, iar achiziţia uneia noi prezintă mult mai puţine riscuri faţă de una second-hand“, a spus Cristian Milea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    În condiţiile în care abia începând cu sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai cele mai multe uzine europene au reluat producţia, dealerii au mizat în primul rând pe stocuri, inclusiv pentru modele nou-lansate.

    „Stocurile au fost bine dimensionate pentru a răspunde cererii. Modul în care acestea au fost gândite la începutul anului a ţinut cont de o perioadă normală de vânzări. Pentru cei care ezită să plece de acasă pentru achiziţia unei maşini, am lansat platforme de e-commerce pentru achiziţia online alături de livrarea la domiciliu a maşinii“, explică oficialii Renault Commercial Roumanie, divizia de retail a Group Renault România.

    De partea cealaltă, în segmentul de lux al pieţei, unde un automobil nou comandat poate fi livrat chiar şi peste un an, impactul este unul mai redus.

    „Am avut o lansare importantă la începutul anului, cu Porsche Taycan şi lansarea recentă de la Bentley – noul Flying Spur. Deşi am înregistrat comenzi şi în această perioadă, volumul este sub cel de anul trecut. Relaxarea condiţiilor va aduce cu siguranţă şi o restartare a businessului. Situaţia depinde de la model la model, dar, în general, stocurile sunt încă suficienţe pentru următoarea perioadă“, a spus Adrian Pascu, director al Divi­ziei de mărci de lux în cadrul Porsche Inter Auto România.

    El a subliniat că pentru moment, sunt mult prea multe necunoscute, pentru a putea face o esti­ma­re cu privire a evoluţiei pieţei auto locale, în con­diţiile în care factorii de care depinde această evo­luţie sunt: momentul repornirii fabricilor, ca­pacitatea de producţie, durată totală a stării de ur­genţă, restricţiile impuse de autorităţi şi ca­pacitatea businessurilor de a se reporni şi a recupera, poate, din pierderile suferite în aceste luni.

     

  • Costul REAL al cireşelor de „lux” din import: Sunt aduse în ţară la 6 lei kilogramul şi vândute cu 150 de lei kg

    În pieţele din Bucureşti, un kilogram de cireşe ajunge şi la 150 de lei. Preţul de import este maxim 6-7 lei, potrivit pomicultorilor. Pentru a mânca cireşe româneşti, la preţuri normale, va trebui să aşteptăm până în iunie

    Cireşele sunt considerate fructe de lux, însă preţul celor aduse din import în această perioadă a întrecut orice aşteptări. Cireşele pe care comercianţii ne cer 150 de lei kilogramul, în pieţele din Bucureşti sunt importate cu maxim 6-7 lei, potrivit pomicultorilor.

    „Astea care sunt cu 150 de lei sunt cireşe aduse din import. Un euro, un euro jumătate, mai mult nu e kilogramul de cireşe”, a spus Gheorghe Voica, un pomicultor din Argeş. „Eu nu cred că o să dau cireşele mai scumpe de 5 lei (kilogramul), că nu am cum”, a mai declarat acesta.

    Însă, ca să mâncăm cireşe româneşti la preţuri normale, va trebui să mai aşteptăm.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Talcioc de lux online: ce vinde online un magazin care i-a avut printre clienţi pe Beatleşi

    Iar dacă vine un virus şi-ţi strică planurile de a crea ceea ce se doreşte a fi un talcioc de lux la sediu, nu-ţi mai rămâne decât să-l muţi online, până trece primejdia. La talciocul de lux al Fred Segal se găsesc şi obiecte mai ieftine, cum ar fi tricouri de 50 de dolari, scrie LA Times, dar şi blugi de câteva sute de dolari, articole vestimentare confecţionate din haine sau accesorii vechi, precum şi genţi vintage de la Chanel sau Hermès şi ceasuri Cartier, genţile şi ceasurile costând zeci de mii de dolari. 

  • Oale şi ulcele pentru secolul XXI: cum a reuşit un atelier britanic să redefinească olăritul

    Întemeiat în 1851, atelierul, pe nume Burleigh, poate produce atât porţelanuri ce amintesc de cele chinezeşti, precum şi diverse alte articole, unele chiar în colaborare cu branduri internaţionale ca Ralph Lauren Home, scrie Financial Times. Promovarea se face în parte pe Instagram, unde se caută şi inspiraţie prin studierea ultimelor tendinţe în materie de luat masa şi socializare, care arată că multă lume preferă produse de lux, o farfurie simplă modernă de la Burleigh costând echivalentul a 25 de euro.

  • Familia care-şi schimbă blana, dar businessul ba

    „Provin dintr-o familie de blănari. Toţi unchii şi mătuşile mele au fost blănari şi câţiva au fost croitori de lux. Aş spune că avem o tradiţie de familie de 100 de ani în ceea ce astăzi se cheamă fashion business. Tatăl meu a început să lucreze ca ucenic în 1937, mama mea a început să lucreze în domeniu în 1955, fiind îndrumată de tatăl meu”, spune Daniel Mărgărit, proprietarul afacerii Casa de Blănuri MG şi preşedintele Asociaţiei Române a Blănurilor. El spune că a crescut de mic cu „planşeta întinsă pe masa din dormitorul părinţilor, unde era atelierul”, având în vedere că în perioada comunismului blănarii lucrau pentru clienţii lor acasă, având toate uneltele necesare acestui tip de activitate preponderent manufacturieră. „După moartea tatălui meu, mama a lucrat mai bine de doi ani şi jumătate în Germania alături de cei mai mari blănari români, emigranţi şi ei în perioada comunismului. S-a întors în 1989, iar între 1992 şi 1994 am lucrat doar noi doi şi am învăţat de la ea meserie. În 1994 am deschis atelierul unde produceam pentru clientela noastră, dar şi pentru magazinele de lux ale vremii”, povesteşte antreprenorul cum a luat naştere businessul Casa de Blănuri MG.


    La început, Casa de Blănuri MG îşi distribuia creaţiile în galeriile din centrul Capitalei, iar în 1997 Daniel Mărgărit împreună cu mama şi un unchi de-al său au deschis magazinul care se află şi astăzi pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti. „De 23 de ani suntem în aceeaşi locaţie. În faţă avem showroomul, iar în partea din spate a spaţiului avem micul atelier cu o suprafaţă de circa 120 mp. Producem haine, jachete, veste, gulere, căciuli, prestăm servicii de reparaţii şi restilizare, executăm haine custom, modele bespoke după dorinţa clientului. Putem produce şi peste 50 de confecţii pe lună, dar şi doar 20, în funcţie de gradul de complexitate a produselor intrate în procesul de manufacturare, în funcţie de comenzi şi necesităţile magazinului”, descrie Daniel Mărgărit specificul activităţii lor.
    În prezent, în cadrul companiei lucrează opt persoane, iar cel mai nou dintre angajaţi a adunat deja o vechime de cinci ani în cadrul firmei. „Majoritatea colegilor lucrează la noi de 10-15 ani. În blănărie este o muncă foarte calificată. Orice coleg nou, blănar de o viaţă, are nevoie de doi ani să se adapteze la modul nostru de lucru. Unii nu au reuşit să se adapteze şi să lucreze perfect. Nu reuşeau să se debaraseze de ideea că «merge şi aşa».”
    Fiind o industrie mai mult pe cale de dispariţie atât în România cât şi la nivel mondial, blănarul Daniel Mărgărit spune că nu găseşte pe piaţa locală materie primă sau accesorii pentru a-şi putea derula activitatea în linişte. Astfel, materia primă folosită la crearea blănurilor este cumpărată atât de pe bursa de specialitate de la Copenhaga (Kopenhagen Fur), de la intermediari de piei din Danemarca, Germania, Grecia şi Marea Britanie, de la bursa din Helsinki SAGA, dar şi din Italia. „Blănurile de vizon le achiziţionăm în proporţie majoritară de la bursa de la Copenhaga. Uneori, unele culori pe care le folosim în cantităţi mici le cumpărăm de la angrosişti de piei din Italia. Vulpile le achiziţionăm uneori de la bursa din Helsinki SAGA, iar furnituri şi accesorii achiziţionăm din Italia, preponderent de la firma Micillo. Din România cumpărăm doar aţă de la firma Amann România, aceeaşi aţă pe care o cumpăram în trecut din Italia. Fiind o industrie mică, blănăria nu prea are în România furnizori de accesorii şi materii prime.”
    În cei 23 de ani de activitate, Casa de Blănuri MG a distribuit spre vânzare blănuri mai multor branduri, dar colaborările au încetat între timp deoarece „acestea nu au reuşit să vândă la nivelul dorit de noi”. În prezent, compania colaborează cu magazinele Gerard Darel din Băneasa Shopping City şi Calea Victoriei. De asemenea, blănurile şi produsele din blană create sub brandul Casa de Blănuri MG trec şi graniţele României, ajungând în toate colţurile lumii prin intermediul site-ului ce poartă acelaşi nume. „Nu exportăm direct, dar avem clienţi din toate colţurile lumii. Ne mândrim să avem printre clienţii noştri miniştri din câteva ţări şi suntem onoraţi să ne fie clientă majestatea sa sora regelui Qatarului.” Antreprenorul a povestit că ultimii doi ani de activitate în industrie au fost „mai duri decât anii anteriori”. Motivul principal se leagă de „invazia” hainelor de blană importate din Grecia, Turcia şi China pe piaţa locală şi de faptul că sunt vândute la preţuri mai mici faţă de cele impuse de producătorii locali. „Aici mă refer la concurenţa neloială, la cei care vând haine fără acte şi la preţuri infime prin intermediari, prin instituţii şi diverse birouri. Au ajuns să umble din coafor în coafor şi pe la sălile de sport cu genţile cu haine care de multe ori se rup rapid. O altă problemă o reprezintă cei care vând blănuri vechi prin târguri şi pieţe drept blănuri noi.”
    De asemenea, lipsa şcolilor profesionale care să livreze blănari pe piaţă este o altă problemă cu care se confruntă industria, este de părere Daniel Mărgărit. „Practic noi suntem căsătoriţi cu colaboratorii noştri. Nu avem de unde lua alţii. Din păcate, la nivel mondial blănăria este o meserie pe cale de dispariţie. Nu mai apar blănari noi, tineri, nicăieri în lume cu excepţia Chinei, unde apar specialişti în blănărie pe operaţiuni. Blănarul care să îţi facă o haină de la A la Z nu mai apare. Doar blănari pentru producţia de serie.”
    Daniel Mărgărit a menţionat că în ultimii zece ani industria s-a schimbat „mult în rău”. Astfel că, dacă în urmă cu zece ani oamenii mergeau la blănar pentru a le lua măsurile, pentru ca ulterior să le creeze o haină personalizată, în ultimii ani consumatorii şi-au îndreptat atenţia spre produsele de serie, vândute la preţuri mai accesibile. „O mare vină o poartă grecii. Ei au început să economisească de oriunde şi oricât în lupta de a crea haine cât mai ieftine, ajungându-se la paradoxul de a oferi ieftin un produs de lux, ideea de ieftin şi noţiunea de lux fiind total antagoniste prin definiţie. Am un exemplu pe care-l dau mereu. La o haină sunt 3-4 clipsuri de închidere. Cele pe care le cumpăr din Italia costă cam cu 0,35 euro mai mult decât cele pe care le folosesc grecii. De la hainele noastre sau de la cele fabricate în Italia am schimbat 5 bucăţi în 23 de ani, iar din cele greceşti schimb sute pe an la hainele clienţilor”, a explicat proprietarul Casei de Blănuri MG.


    În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Blănurilor, Daniel Mărgărit are în plan să schimbe cursul industriei şi să reglementeze anumite aspecte. El spune că vizează în primul rând să modifice termenul de garanţie al unui produs din blană şi etichetarea acestora. „Conform legii, o haină de blană are o garanţie de 30 de zile. O blană poate costa câteva mii de euro şi are o garanţie de 30 de zile, în timp ce un amărât de mixer de bucătărie de 60 de lei are garanţie doi ani. Vreau să introducem garanţie obligatorie de 2-3 ani, pentru că haina de blană prin definiţie este un bun de folosinţă îndelungată. O blană are perioada de purtare de până la 40 de ani, fiind posibilă şi o restilizare sau două în primii 15 – 20 de ani de viaţă. Va trebui reglementată garanţia şi specificată metoda de remediere rapidă a defectului. De asemenea, îmi doresc şi voi face toate eforturile pentru a avea o piaţă cu etichetare corectă, o piaţă în care produsele second-hand să fie etichetate corespunzător. De multe ori au venit la noi la magazin persoane în vârstă care au cumpărat o haină de la un târg ambulant, haină care după prima purtare se rupea”, spune Daniel Mărgărit.
    În ceea ce priveşte businessul Casa de Blănuri MG, proprietarul spune că nu are planuri de extindere sau de dezvoltare în perioada următoare, însă şi-ar dori să îşi poată desfăşura activitatea într-un spaţiu mai mare decât cel pe care îl are în prezent la dispoziţie. „Ne-ar plăcea să avem un showroom de 500 mp şi un atelier de 200-300 mp. Din păcate ar trebui să ne relocăm. Am câştiga pe de-o parte, dar am pierde pe altă parte, ţinând cont că suntem de 23 de ani în acelaşi loc. Eu sunt de modă veche. Cred în prăvălia la stradă, transmisă din tată în fiu timp de decenii. Conceptul s-a pierdut din păcate în perioada comunistă. Poate că în viitor vom mai deschide un al doilea magazin Casa de Blănuri MG.” În prezent, Daniel Mărgărit se află în procesul de predare a businessului fiicei lui, care încearcă să deprindă cât mai mult din abilităţile tatălui ei pentru a duce mai departe tradiţia. „Acum predau ştacheta fiicei mele, care este nevoită să înveţe într-un timp scurt ceea ce eu am deprins în zeci de ani”, a conchis antreprenorul.