Tag: litoral

  • Peste 5.000 de locuri de cazare în programul “Litoralul pentru toţi”. Care sunt tarifele hotelurilor

     Programul a fost lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este diversificată şi include, în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete all inclusive.

    “Programul «Litoralul pentru toţi» se află la cea de-a 14-a ediţie, ca program tradiţional în care patronatele hoteliere şi agenţiile de turism şi-au dat mâna în vederea atragerii turiştilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condiţiile în care nicio altă destinaţie externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă”, a spus preşedintele ALDD, Corina Martin.

    Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiştilor lansarea acestei ediţii beneficiază de aceleaşi tarife maximale din ediţia septembrie – octombrie 2013, “ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea şi preţuri inferioare acestor plafoane tarifare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turiştii israelieni vin din mai cu 4 chartere pe săptămână în România, la Constanţa şi Bucureşti

     Primul charter cu turişti israelieni va ajunge pe aeroportul Kogălniceanu pe data de 9 iunie, iar ultimul, pe 15 septembrie.

    “Din anul 2009 am tot încercat să aducem turişti israelieni pe litoral, dar nu ne-a sprijinit nimeni cu promovarea. Pe litoralul bulgăresc ajung în fiecare săptămână, în sezon, 12 chartere de la Tel Aviv”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Meidan Butnaru, directorul comercial al turoperatorului israelian Meshek INGS.

    Charterul va ajunge o dată pe săptămână la Constanţa, iar avioanele vor aparţine Blue Air. Agenţia Mareea se va ocupa de serviciile la sol, respectiv cazare, transferuri şi excursii opţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, şi-a făcut companie aeriană, pentru a duce la mare turiştii din ţară

     “Am înfiinţat compania pentru că am simţit nevoia de a face un produs complet. Dacă ai hotelul şi transportul înseamnă că un astfel de pachet este cel mai convenabil pentru un turist, care nu mai cumpără pe bucăţi. Cei care asigură managementul firmei sunt oameni profesionişti, care au lucrat în domeniu”, a declarat Murad pentru MEDIAFAX.

    El a spus că firma va avea patru avioane până în decembrie, iar primul dintre ele deja a sosit şi este la Romaero, la verificare. Avionul este un Boeing 737 cu 148 de locuri şi este cumpărat în leasing. Celelalte trei vor fi achiziţionate tot în leasing şi sunt de acelaşi tip. Aernoavele sunt achiziţionate din străinătate.

    “La început, în acest an, începând cu luna mai, le vom folosi doar pentru curse interne, pe rute precum Timişoara-Constanţa, Cluj-Constanţa şi Iaşi-Constanţa, pentru a aduce turiştii noştri pe litoral. În afară de cursele noastre, vom închiria avioane către agenţiile de turism care operează chartere”, a spus Murad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FPTR: Hotelierii de pe Litoral încep să-şi mute afacerile în Bulgaria datorită fiscalităţii mai mici

     “Procedeul este următorul: eu, ca patron român de hotel, îmi deschid o firmă de management hotelier în Bulgaria şi acolo angajez personalul, tot români. În România taxele pe angajat sunt de 86%, iar în Bulgaria de doar 43%. În plus, TVA şi impozitul pe profit sunt mai mici în Bulgaria. Cu firma de management astfel înfiinţată îmi operez hotelul cu costuri la jumătate”, a explicat reprezentantul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    El a spus că anul trecut au încercat experimentul câţiva hotelieri de pe litoral, iar în acest an s-au mai înscris în Bulgaria câteva zeci de firme de acest fel.

    Răducan estimează că fenomenul va lua amploare în următoarea perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Litoralul va fi reabilitat în staţiunea Mamaia. Guvernul a aprobat o finanţare de 50 milioane euro

     Lucrările vor fi efectuate în perimetrul staţiunii Mamaia, între hotelurile Rex şi Sulina şi Vila Turturica (staţie barieră intrare).

    Investiţia va fi eşalonată pe trei ani, conform hotărârii aprobate de Guvern.

    Anul trecut au fost semnate contracte de finanţare pentru proiecte în valoare de peste 600 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu, printre acestea numărându-se un contract de peste 170 de milioane de euro pentru reabilitarea a şapte kilometri de plajă.

    Contractul pentru finanţarea proiectului “Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord” a fost semnat la sfârşitul lunii aprilie.

    Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste 7 kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAZARE DE SĂRBĂTORI: Care sunt ofertele hotelierilor pentru Crăciun şi Revelion

     Crăciun la Castelul Dracula din Munţii Bârgăului – 810 lei un sejur de patru zile

    Turiştii care aleg să petreacă sărbătorile în Bistriţa-Năsăud au posibilitatea să închirieze cabane în zona Colibiţa, cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de euro, dar şi să se cazeze la un hotel de patru stele, cu 400 de euro pentru cinci nopţi, all inclusive, sau la Castelul Dracula.

    La Castelul Dracula din Munţii Bârgăului, turiştii îşi pot petrece Crăciunul la preţul de 810 lei pentru un sejur de trei nopţi.

    Gazdele pregătesc tăierea porcului cu tradiţionala “bobotaie”, pomana porcului, dar şi cârnaţi, caltaboşi şi şorici din care turiştii se vor putea înfrupta în seara de Ajun. Tot atunci, Moş Crăciun va împărţi daruri, iar colindătorii de pe Valea Bârgăului vor prezenta obiceiuri din zonă. În ziua de Crăciun, turiştii pot lua parte la slujba specială a Naşterii Domnului de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Investiţie de 2,7 milioane de euro pentru lumină pe litoral

    Proiectul de investiţii derulat de Enel a avut o valoare de peste 12 milioane lei (circa 2,7 milioane de euro). Staţia de transformare Neptun este unul dintre punctele centrale ale reţelei de electricitate care deserveşte consumatorii din zona de sud a litoralului şi are o vechime de peste 35 de ani. În lunile de vară, această staţie a înregistrat un vârf de sarcină de 11 MW.

    Un comunicat al Enel arată că au fost înlocuite toate celulele de înaltă tensiune, dar şi cele de medie tensiune ale staţiei, precum şi protecţiile aferente, cu echipamente integrate în sistemul de Telecontrol (ce permite identificarea rapidă a defectelor apărute şi soluţionarea lor prin comenzi de la distanţă). De asemenea, capacitatea staţiei a fost crescută prin montarea unui nou transformator  de 110 / 20kV, cu o putere suplimentară de 25 MVA.

     

    Staţia de transfomare Neptun va asigura o putere disponibilă suficientă în reţeaua de medie tensiune pentru staţiunile Neptun, Jupiter, Saturn, Venus şi Olimp, precum şi pentru consumatorii casnici din localităţile 23 August, Pecineaga, Moşneni, asigurând totodată şi alimentarea staţiei de transformare de medie tensiune a Şantierului Naval Mangalia, mai arată comunicatul companiei. În acelaşi timp, va exista o rezervă disponibilă de peste 30 MVA care ar putea permite preluarea altor consumatori, în cazul unor avarii.

     

     

     

  • Tarifele pe litoral vor creşte cu 5-8% anul viitor. Tot mai mulţi turişti gătesc în camerele de hotel

     “Această creştere nu va acoperi scumpirile în lanţ care se anunţă pentru anul viitor, iar hotelierii văd sezonul estival viitor ca fiind plin de incertitudini”, a spus Răducan.

    Majorările de preţuri vin în urma unui sezon mai slab în acest an pe litoral, când numărul de turişti a scăzut cu 5%, potrivit datelor FPTR.

    Dragoş Răducan spune că din cauza puterii scăzute de cumpărare, tot mai mulţi români caută în hoteluri doar cazarea, iar mâncarea o cumpără din supermarketuri şi chiar ajung să gătească în camere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi VREMEA miercuri şi joi. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

     Ziua, cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în nord-vestul şi nordul extrem al teritoriului. În cursul nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat îndeosebi în regiunile extracarpatice, unde cu totul izolat va ploua slab sau burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din sud şi est şi cu totul izolat în rest se va semnala ceaţă.

    BUCUREŞTI

    Vremea va rămâne mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade. Ziua cerul va fi variabil la senin, iar în cursul nopţii treptat nebulozitatea se va accentua. Vântul va sufla în general slab. Dimineaţa şi din nou spre sfârşitul intervalului se va semnala ceaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sosirile în structuri turistice au scăzut cu 1,6% în iulie

     Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna iulie 2013 80,6% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,4% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna iulie 2012.

    În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,4% din total turişti străini), iar din aceştia 85,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

    Sosirile în hoteluri deţin în luna iulie 2013 o pondere de 73,6% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna iulie 2012, sosirile în hoteluri în luna iulie 2013 sunt în scădere cu 1,5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro